PLECATDEACASA



SCRIU DESPRE CEEA CE VĂD!

ȘI...NU UITA SĂ DAI LIKE!

101 FRUMUSEȚI ASCUNSE ALE ROMÂNIEI!

joi, 24 iunie 2010

Lacul Bicaz- vaporaş, kitch, gunoaie şi distracţie!


constructii plutitoare particulare şi de închiriat, care se întind încet către baza barajului.


pont: copii plătesc 5 lei iar adulţii 10 lei pentru o călătorie de 45-60 de minute, până la staţiunea de cercetări de la Potoci.

La lacul Bicaz-Izvorul Muntelui ajunge multă lume, ori pentru un grătar(cu zgomot mult si multe manele) dacă este din zona Neamţului ori în tranzit spre sau dinspre Vatra Dornei şi Durău.

Ultimele impresii sunt şi pozitive dar mai ales negative.



Pozitiv:

1.Modernizarea bazei de plecare a vaporaşelor, a hotelului plutitor, a drumeagului ce face drepta din şoseaua naţională, si a unor căbănuţe pentru turişti sau chiar pentru tabere de copii;
2.Ceva mai multă curatenie(îngrijitori cu mătura pe drum si în parcare!), şi un motel-Cristina cu căsuţe si restaurant sus şi o terasă frumusică jos;




Negativ:

1.Construcţia mamut, urâtă şi kitch-oasă care strică tot farmecul si pitorescul zonei(nu cumva tipul acesta de clădire vă este cunoscută?, nu cumva tot ce este obiectiv turistic este sufocat de asemenea mastodonti din beton?)
Plus numeroase debarcadere particulare ce încep să populeze malurile lacului atât pe dreapta( zona Izvorul Muntelui, cu un camping urias si cu un drum forestier oribil) dar şi pe stânga( zona din poze)


2.Mizeria care pluteste pe lac este inimaginabilă, si uite aşa transformăm cel mai mare lac de acumulare din România (de pe râurile interioare) într-o baltă mizerabilă unde ajung gunoaie de la Vatra Dornei şi din amonte de aceasta.
Ştiaţi ca în multe comune există proiecte de ecologizare, cu achiziţionare de pubele care sunt date ţăranilor şi al căror conţinut ajunge pâna la urmă tot în Bistriţa.Tipic românesc!!!!

miercuri, 23 iunie 2010

România şi echilibrul crizei!



O Românie antagonică indicată prin ,,basca" sau cornul sau, dacă vreţi, sacul abundenţei şi vreo doi păstârnaci uitaţi pe un fund de ladă sau, dacă vreţi pe un fund de Europă. Iar caruţa, da... caruţa, este simbolul bunăstarii, ai caruţă, ai cu ce!

luni, 14 iunie 2010

Turnurile Sighişoarei şi scurta lor poveste!



Sighişoara a avut nu mai puţin de 14 turnuri, din care azi au rămas în picioare doar nouă. Fiecare dintre cele 14 turnuri medievale aparţinea unei bresle de meşteşugari, care aveau sarcina de a îngriji şi apăra turnul, precum şi o bucată din zidul de 920 de metri al cetăţii propriu-zise. 
Altă postare despre Sighișoara- aici.







Începem aleator cu:

TURNUL FIERARILOR

Înălţat în 1631 pe locul Turnului Bărbierilor, are cinci guri de păcură şi patru goluri de tragere. Aici se doreşte, ca după restaurare să funcţioneze ,,Teatrul din Turn".




TURNUL CIZMARILOR

Atestat în 1522, are un acoperiş cu două turnuleţe de observaţie, a ars în 1676 si a fost refăcut în 1681. Adăugarea scării s-a facut în 2001!?



TURNUL CROITORILOR(sec.13-14)

Străjuieşte intrarea de vest în cetate, are două ganguri cu grilaje, trei guri de păcură şi patru ferestre de tragere. După restaurare aici se va amenaja un muzeu al industriei textile.



TURNULCOJOCARILOR ŞI ÎN FUNDAL TURNUL MĂCELARILOR
Turnul Cojocarilor sau al Blănarilor este ridicat prin secolul al XIV lea, cu trei guri de păcură, iar Turnul Măcelarilor din secolul 15 are o platformă alăturată unde erau instalate tunurile(Bastionul Măcelarilor). După restaurare, în Turnul Măcelarilor, va funcţiona un spaţiu expoziţional și de informare în domeniul arhitectural.



TURNUL COSITORARILOR( în centru stânga imaginii)

Înălţime de 25 de metri, etajul este octogonal iar acoperişul hexagonal. Nu a putut fi cucerit niciodată iar găurile din ziduri datează din 1704 de la gloanţele curuţilor. Este șubrezit de infiltraţii și de amplasarea sa pe  versantul abrupt al dealului.



TURNUL CU CEAS SAU TURNUL SFATULUI

Înălţime 64 de metri, adăposteşte azi Muzeul de Istorie, sfera aurită de 1 metru diametru din vârf are introduse documente despre istoria saşilor, iar ceasul are figurine ce înfăţişează toate zilele săptămânii.



TURNUL FRÂNGHIERILOR SAU TURNUL LOCUIT

Situat la intrarea în cimitirul vechi, lângă Biserica din Deal, acest turn este în mod tradițional singurul care este locuit, pentru că aici trebuie să stea paznicul și îngrijitorul cimitirului.




Din prezentare lipsește Turnul Tăbăcarilor din cauza lipsei unor unghiuri adecvate de fotografiere, dar și pentru că este aproape invizibil din interiorul cetații.

marți, 8 iunie 2010

Grupa montană Retezat-Godeanu- caracterizare fizico- geografică și obiectivele turistice


 
Valea Râușorurului

Poziție: În vestul Carpaţilor Meridionali;
Limite: N – Culoarul Bistrei și Pasul Poarta de fer a Transilvaniei;
     S – Subcarpaţii Getici şi Podişul Mehedinţi;
  E – Valea Jiului (Depr. Petroşani), Pasul Bănița și Depr. Haţeg;
   V – Culoarul depresionar Timiș-Cerna și Pasul Domașnea;






Aspecte specifice ale reliefului:
- Altitudinea maximă este de 2509 m M-ţii Retezat (Vf. Peleaga);
- Alcătuirea geologică – şisturi cristaline + calcare;
- Relief glaciar(M-tii Retezat, Godeanu şi Ţarcu) – circuri glaciare şi văi glaciare;
- Relief carstic ( M-ţii Mehedinţi, Vâlcan si Cernei) peşteri si chei;
- se delimitează prin abrupturi faţă de zonele înconjurătoare;

Subdiviziuni: Munţii Godeanu, Vâlcan, Retezat, Ţarcu, Cernei;

Depresiuni: Hateg, Petrosani+Defileul Jiului.

Clima: factorii ce influenţează clima în această zonă sunt:
- circulaţia generală a maselor de aer dinspre vest;
- relieful prin altitudine şi orientare;
- t.m.a.- 0° - 6° C şi sub 0 în M-ţii. Godeanu, Ţarcu şi Retezat;
- pp.m.a – 1000 – 1200 mm/an şi peste 1200 mm/an în unele masive muntoase;
- vânturile: Foehnul, Vânturile de Vest;
- nuanţe climatice: submediteraneeană în extremitatea sud-vestică, oceanică în nord;
- Etaje de climă:climat montan, climat alpin (Godeanu, Retezat şi Ţarcu)
Hidrografie:
- Jiul (Depr. Petrosani) – limita de E a acestei grupe, Streiul cu Râul Mare
- Timis-Cerna în V , Bistra, Motru – afluent al Jiului izvorăşte din M. Godeanu

Vegetația: zone de vegetatie: zona pădurilor, zona alpină;
Lacul glaciar Bucura






Zona pădurilor: et. fagului 600-1200m, et. coniferelor 1200-1800m ( molid, brad, pin, zadă)
Zona alpină: et. subalpin 1800-2000m (jneapăn, ienupăr), et. alpin (Retezat, Godeanu, Tarcu)
Vegetatie azonală: în extremitatea de sud cu liliac, iasomie;
Fauna: mistreţ, cerb, urs, capră neagră, viperă cu corn şi scorpion.
Soluri: Cambisoluri (brune acide), 
Spodosoluri (podzoluri, alpine brune acide).



Obiective turistice( selecție)
 Lacul Bucura- cel mai întins lac glaciar din țară, cel mai înalt baraj din țară- Gura Apelor, zimbri de la Hațeg, Cetatea Colț- evocată de Jules Verne în Castelul din Carpați, biserica de la Densuș, mănăstirea Prislop și Colț și Sarmisegetusa Ulpia Traiana, sau defileul Râușor cu stațiunea de iarnă, cu același nume.

luni, 7 iunie 2010

Bisericuţa lui Ştefan cel Mare din Pătrăuţi- monument UNESCO




Situată la doar doi kilometri de drumul naţional ce leagă oraşele Suceava de Rădăuţi( în sensul acesta de mers, pe stânga) şi lăsată, din păcate, în anonimat de cele din restul Bucovinei, acesta bisericuţă merită mult mai multă atenţie şi mult mai mult respect. O găsiți la capătul satului, sprijinind un decor tipic bucovinean cu păduri de fag și pășuni, peste care șuieră încă tulnicele răzeșilor lui Ștefan.Un asemenea peisaj am întalnit pe plaiurile Mitocului, la mânăstirea Dragomirna, recunoscută ca având cea mai mare turlă din Moldova de nord.
Bisericuța are hramul ,,Înălțarea Sfintei Cruci" și este singura din cele șase din Bucovina aflate în patrimoniul mondial UNESCO, care este ctitorită de Ștefan cel Mare.



Gândiţivă că în România aproape nimic nu rezistă vremurilor, istoriei şi ignoranţei aşa-ziselor autorităţi şi imaginaţivă că de peste 500 de ani (n.a.1487!) această ctitorie a lui Ştefan cel Mare stă stingheră și  micuță, dar cu pictura interioară intactă. Interesant este că în interior, pe pereții pronaosului, se poate vedea o pictură a lui Ștefan cel Mare, creație a  unui meșter zugrav grec, dar în care marele domnitor este înfățișat cu barbă...roșie.
 Păcat că interiorul nu ne-a fost accesibil, deși dacă aveți timp vă puteți interesa în sat la casele din jur sau la primărie.



O construcţie perfect dimensionată arhitectonic în micimea ei (ia vedeţi cum arată catedrala Mântuirii Neamului!; alte vremuri, alte nevoi), cu un plan în formă de trifoi(triconc) și cu pictură exterioară doar pe faţada vestică. Aici au fost descoperite câteva scene din ,,Judecata de Apoi", în timp ce  pe celelalte laturi a existat o friză de plăci ceramice unde, se pare, domina verdele şi violetul.
Violet de Pătrăuţi, ăsta da brand turistic!

A funcționat până pe la 1800 ca locaș de rugăciune pentru o mânăstire de călugărițe, an în care un ordin austriac-samavolnic- a interzis desfășurarea activităților monastice și aici dar și în multe locuri din Bucovina.
Exteriorul se pare că nu a fost pictat integral niciodată, deși după cum vedeți în fotografii s-au decopertat bucăți de tencuială sub care s-au descoperit fresce, pe fațada vestică, după cum spuneam.
Există discuții cu privire la perioda în care au fost pictate frescele exterioare, unele opinii vehiculând secolul al XV lea, altele secolul al XVI lea.
În interior veți admira pe lângă pictura cu Ștefan cel Mare cu barbă roșie, încă doua picturi interesante și anume ,,Cavalcada Sfântului Constantin" și  scena ,, Plângerii lui Iisus" situată în naos.

Un mic sondaj mi-a relevat un adevăr trist. Am întrebat niște elevi dacă știu despre această biserică sau despre cea din Arbore, ambele din patrimoniul mondial. Nimeni nu știe care sunt valorile culturale sau naturale adevărate ale României. Cele pe care ALȚII  ni le recunosc și cărora noi le dăm cu piciorul, deși sunt situate la doi pași de străzile noastre pline de oferte greco-austriece.
Devine astfel, o datorie de onoare ca blogger de nișă turistică să aduci la cunoștința oamenilor aceste frumuseți ascunse ale țării tale.

joi, 3 iunie 2010

Pastila de turism sau ce aş vrea să văd în România

Azi despre:

Mânăstirea Govora, judeţul Vâlcea

În satul Govora( în staţiunea cu ape sărate, Băile Govora!) din comuna Mihăeşti, judeţul Vâlcea se află mânăstirea cu acelaşi nume.
Aici se găseşte biserica ce are hramul Adormirea Maicii Domnului, care, în mod cu totul excepţional, este pictată cu acoperamânt şi cu aripi!- UNICĂ ÎN LUME.
În interior se află şi o valoroasă catapeteasmă dar şi o icoană din secolul al XVI -lea numită Hodighitria.

miercuri, 2 iunie 2010

Donariumul de bronz de la Biertan- români vs slavi vs maghiari



Pentru cei care ştiu puţină istorie(sau mai multă!?) dar şi pentru cei cărora le fierbe sângele ignoranţei nationaliste de fiecare dată când vorbesc despre unguri, evrei, etc. trebuie să ştiţi despre existenţa acestei inscripţii latine din secolul IV d.Ch.

Descoperit în 1775 în pădurea Chemdru de lângă acestă localitate, acest donarium se pare că dă peste cap teoriile panslaviste şi panmaghiare care vorbesc despre un vid de locuire în Transilvania, după retragerea aureliană din 273 d.Ch.

Se pare că a făcut parte dintr-un candelabru creştin de bronz cu inscriptia în latină ,, Ego Zenovius Votum Posui" adică: eu, Zenovius am pus acest dar..., ceea ce indică faptul că populaţia daco-romană era deja creștinată și stabilizată la venirea slavilor și fino-ugricilor.

Cârcotaşii istoriei (n.m.- specialişti străini) spun despre acest donarium ca este o pradă de război luată( nu se ştie de către cine) din zona unui oraș italian, desființând astfel eşafodajul argumentativ al istoricilor români, care încearcă să demonstreze locuirea permanentă a zonei central-vestice a României de azi.
Curios că pentru sudul sau estul ţării nu există procupări în acest sens, da dar acolo nu există UNGURI!

marți, 1 iunie 2010

Motel Corsa- Sighişoara






Promiteam în urmă cu vreo două săptamâni că voi reveni cu o postare despre acest motel drăguţ situat la şase kilometri de Sighişoara( venind dinspre Târgu Mureş). Un motel de trei stele, situat chiar la stradă si dacă nu vă deranjează, si nu văd cum, situat lângă o benzinarie.

O intrare luminoasă cu o recepţie simplă si cu un birou spaţios alături, cu un restaurant situat sub receptie dar care dă în spate într-o terasă frumoasă si amenajată rustic, minus parcarea uriasă care îţi accentuează sentimentul de izolare, fară un peisaj deosebit.

In schimb, în faţă, pădurea de pe dealurile pline cu gaz ale Podişului Târnavelor face zona mai atrăgătoare. Dar sa revin la motel, culoare largi, camere spaţioase cu două,trei si patru locuri si cu dotări conforme cu clasificarea.

Doamna patroană, care este si administrator si bucatareasă si chelner si receptioneră este plină de viata si foarte îndatoritoare sub masca rece de ardeleancă unsă cu toate alifiile.

Ne-am simţit bine si vom reveni cu sigurantă, mai ales ca nici preţurile nu sunt foarte mari iar mâncarea este foarte bună iar dacă vreti detalii le găsiţi la motelsighisoara.com.

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...