Reclame turistice din anii '70-'80

Am identificat o pagină de facebook care se ocupă de adăugarea de poze și vederi din perioada comunista, numit ,,Turismul de altădată". Aveam câteva poze din vechi almanahuri care m-au surprins prin stupizenia lor sau prin ineditul lor.

Categoria ,, Sexualitatea în comunism" - cu poze de la mare, reclamele IHR-ului( Intreprinderii de Hoteluri și Restaurante). Cu fete frumoase și sumar îmbrăcate, asta se întâmpla până prin 1983, după aceea ele au fost interzise.  Asta ca urmare a vizitelor în China ale Tovarășului, și după bancurile cu prima poza sexy din China: Mao Zedong descheiat la primul nasture de la tunică!?

Categoria ,,Nicio masă fără pește"- pește care, începând de prin 1986 nu se mai găsea la vestitele pescării din alimentarele goale. Reclamele rămâneau însă, ca o tristă amintire, deși aveam o flotă de pescadoare -celebrele Polar- cu care se mândrea marina noastră comercială. Toți ne întrebam: Unde este peștele cu care se laudă, mai ales că raportau depășiri de planuri?

Categoria ,,50 de magazine într-unul singur" - reclama pe care cei de la Grupul Vouă au adaptat-o în ,,Salamul Victoria- 50 de salamuri într-unul singur". Într-o încercare de a arăta că mezelurile și salamurile lipseau de ani de zile. Nu vreau să-mi amintesc cum erau când le găseam. Pline cu soia și miroseau groaznic a usturoi.

Unele din ele sunt din anii '70 dar și din anii'80.

Week-end de februarie la Cabana Skiorilor cu DAV Tour și BeWhere!

Undeva la peste 1000 de metri altitudine, în pasul Predealului, de Dragobete sau Valentines Day, sau mai corect spus între ele, am avut uriașa plăcere să petrec un week-end spectaculos, la poalele Masivului Piatra Mare.

Iată povestea:

Sub ceața Clăbucetului, la doi pași de telescaun, răsare la un cot de drum un splendid hotel de patru stele, Cabana Skiorilor.   
Este premiul!
Premiul meu pentru nostalgia unor ținuturi muscelene( postarea cu care am câstigat AICI). Un sfârșit de săptămână care trebuia să fie perfect, ȘI A FOST!

Grația aparține revistei de curând descoperită și degrabă iubită, BeWhere! iar maestrul de ceremonii este agenția DAV Tour. Ei au făcut posibil weekend-ul cu petale de trandafir în inimioară, cu șampanie italiană și  mic dejun în cameră sau cu meniuri care au învins și cele mai sceptice papile gustative.

O locație specială cu restaurant clasic și intim, cu clasificare de patru stele dar cu servicii de patru + și oameni de cinci.
Întotdeauna am spus că secretul  unei bune simțiri, este bucuria simplă a turistului normal și nu cu fițe sau cu prejudecăți. Asta întunecă întotdeauna emoția, așteptarea sau împlinirea clipelor de călătorie. Eu unul, am fost fericit și ca mine familia mea și toți cei ce gândesc ca mine.

Țin să le mulțumesc pentru week end-ul romantic cu copil în pat(?!)- ce să fac, știu că trebuia să fie romantic, așa fost însă mult mai vesel. Pentru plimbarea cu ATV-ul, oferită de băieții de  la închirieri echipamente de iarnă, extrem de drăguți și pentru profesionalismul gazdelor, în general.
Multumesc pentru întelegere doamnei Mihaela de la agenție  și domnului Ionuț de la revistă.
Știu că sună a mulțumiri de complezență, cine știe sau mă știe a reținut tonul sincer din cuvintele mele.
Am promis un plus de cuvinte pentru doamna Rodica, a cărei clasă în servirea clienților este pe măsura așteptărilor  și a experienței. Sărutmana pentru tot, dar și pentru domnișoara Gina.



 Bonus, două fotografii cu cel mai fericit băiețel din luna februarie.

Defileul Oltului- obiectivele turistice

Defileul Oltului este o regiune extrem de complexă din punct de vedere geomorfologic și geologic. Practic este cel mai îngust sector al Carpaților Meridionali, pe valea râului construindu-se drumul national 7 ( plus lacurile de acumulare), care șerpuiește și se strecoară printre gnaisele și șisturile care alcătuiesc acesti munți.

Cei 58 de kilometri între pasurile Cozia( la sud) și Turnu Roșu( la nord) sunt împărțiți în trei sectoare distincte: Sectorul defileului de la Turnu Roșu în lungime de 17 kilometri, îngustat de pereții abrupți ai Făgărașului spre est și ai Cândrelului și Lotrului spre vest; sectorul central între Turnu Roșu și Câineni/ Gura Lotrului lung de 25 de kilometri și care se suprapune peste zona centrală a Depresiunii Loviștei( Țara Loviștei); sectorul Defileului de la Cozia în lungime de 16 kilometri, se strecoară între Masivul Cozia la est și Munții Căpățânii la vest.

Obiectivele turistice  sunt foarte numeroase și fac parte din categoria castrelor romane, ce jalonau ca sistem de apărare vestitul Limes Alutanus, a bisericilor și schiturilor, stațiunilor balneoclimaterice, și nu în ultimul rând se întâlnesc obiective naturale geologice, speologice sau floristice.

De la nord la sud:

1.  Kilometrul 1- Pasul Turnu Roșu; Cetatea Turnu Roșu, o fortificație medievală începută în secolul al XIII lea, ca sistem defensiv ce apăra Sibiul de invaziile otomane. În apropiere, Boița (360 metri altitudine) unde se află ruinele unui castru roman ( Caput Stenarum);

2. Kilometrul 3- Turnul Spart, cu ruinele unui turn rotund distrus partțal de apele Oltului în 1533, parte a unui sistem de apărare. În apropiere Dealul Turcilor  unde s-a dat o bătalie importantă cu otomanii în 1493;

3. Kilometrul 17-21- Câineni, un sat pe teritoriul căruia au fost descoperite urmele castrului roman Pons Vetus.  Sat cunoscut din timpul lui Mircea cel Batran ( 1415) și teatrul unor lupte crâncene în timpul Primului Război Mondial, între trupele române și germane;

 

4. Kilometru 34- Cornetu, unde se află un schit construit de vornicul Mareș Băjescu. Singura mânăstire din lume pe sub care trece trenul. O postare și imagini AICI;

5. Kilometrul 45- Ramificație la dreapta spre Brezoi ( 3 kilometri), singurul oraș din Depresiunea Loviștei, iar de aici încă 38 de kilometri până la stațiunea Voineasa; Viaductele peste râul Olt numite sugestiv ,,Cârligul Mare" și ,,Cârligul Mic".

 

6. Kilometrul 49- Ramificație la dreapta către Cascada și Cheile Lotrișorului, într-un peisaj sălbatic pe vreo 7 kilometri, până la cascada creată de... muncitorii care lucrau la amenajarea zonei. O postare despre cascadă și imagini AICI. La drumul național motelul Lotrișor;

7. Kilometrul 56- Ramificație la stânga peste coronamentul barajului spre ruinele castrului roman Arutela, ăn zona câmpului Bivolari. Drumul continuă către Mânăstirea Turnu și după 5 kilometri  ajungeți la  Mânăstirea Stânișoara, de la poalele Masivului Cozia;

 

8. Kilometrul 57- Mânăstirea Cozia, ctitoria Domnitorului Mircea cel Bătrân.  Postare și imagini AICI; Pasul Cozia, zona cea mai joasă la care se află Oltul în zona defileului, în apropiere de Călimănești sunt 190 de metri altitudine; La 1 kilometru de mânăstire se află, în ruine, Schitul Sfântul Ioan de sub Piatră, cunoscut sub denumirea de Cozia Veche, ctitorit de tatăl lui Mircea cel Bătrân, Radu.

9. Kilometrul 58- Stațiunile Călimănești și Căciulata, cunoscute pentru apele minerale și pentru tratamentul afecțiunilor hepato-biliare, renale, urinare, metabolice și de nutriție. Pe o insulă a lacului de acumulare Călimănești se află Schitul Ostrov, ctitorit de către Neagoe Basarabși soția sa doamna Milița. Tot în zonă, peste Olt se află și Bisericuța Păușa.

IP- comuna cu cel mai scurt nume din țară

Este situată în județul Sălaj, și ar fi nedrept să rămână doar cu aceasta titulatură.
În lumea istoricilor este cunoscută mai ales ca locul unde țăranii români, s-au opus cu înverșunare la anexarea nord-vestului României la Ungaria hortystă, în urma odiosului Dictat de la Viena.
Localitățile Ip și Trăsnea rămân în conștiința românescă ca fiind centre de rezistență anti-hortystă. Pentru cei căzuti sub gloanțele soldaților unguri s-au ridicat monumente în centrul acestor localități.

Cele zece minuni naturale ale României

Am inițiat aceste clasamente, sau ierarhii dacă vreți, din dorința de a scoate în evidență  atracțiile naturale ale țării, și pe cele cunoscute dar si altele mai puțin cunoscute.
Știu că mai există și alte încercări de acest gen mai mult sau mai puțin subiective. Am început cu MINUNILE TEHNICE ALE ROMÂNIEI, continui cu cele naturale și voi termina cu cele zece minuni medievale.

FĂ O REZERVARE!- APASĂ WIDGET-UL CLICHOTELURI, DIN DREAPTA SUS
Ordinea este aleatoare.

1. Cheile Nerei- ca parte a Parcului Național Cheile Nerei -Beușnița, din zona de sud a Munților Banatului. Unele dintre cele mai sălbatice chei din România, cu vestita cascadă a Beușniței și cu lacul Ochiul Beiului( cu o frumoasă legendă) sau cu Lacul Dracului- și acesta cu  o legenda despre Aghiuță.

2. Defileul Latoriței, situat în zona centrală a Grupei Parâng, în munții cu același nume. Este o locație care îmi este foarte dragă și despre care am scris, potopit de nostalgii văratice AICI. Plus că valea este ,,închisă" la capăt de două lacuri de acumulare impresionante: Petrimanu și Galbenu.

3. Pădurea Letea, de pe  grindul cu același nume din zona Hasmacu Mare. Este parte componentă a Rezervației Biosferei Delta Dunării. O pădure apărută în condiții deosebite, un rezultat senzațional  generat de o serie de contraste naturale. Are aspect subtropical (stejari și liane), s-a format pe nisipuri, în cea mai aridă regiune din țară din punctul de vedere al precipitațiilor, situată în zona cu umiditate maximă în sol.

4. Lacurile glaciare din Retezat, incluse ca și întregul munte în Parcul Național Retezat. Se mândrește cu cele mai multe și întinse lacuri glaciare din Alpii Transilvaniei: Bucura -cel mai întins, 10 hectare și Zănoaga- cel mai adânc 29 de metri. Se mai adaugă ocrotirea speciilor floristice(zâmbru- specie de pin subalpin) sau lacurile de vale glaciară: Ana, Lia, Florica și Viorica.

5. Cetățile Ponorului și Platoul Padiș. O zonă salbatică cu numeroase fenomene și forme carstice, între care se individualizează portalurile monumentale de intrare din Peștera Cetățile Ponorului. Zona era, până de curând, oarecum inaccesibilă pentru cei care mergeau cu mașinile, drumul până la Cabana Padiș, fiind desfundat. Acum doi ani se lucra la drumul din comuna Pietroasa( de lângă Peștera Urșilor-Chișcău), până în inima Munților Apuseni.
FĂ O REZERVARE!- APASĂ WIDGET-UL CLICHOTELURI, DIN DREAPTA SUS
6. Defileul Dunării. O croazieră cu vaporașul de la Orșova care trece prin Cazanele Mici și Mari, pe la Mânăstirea Mraconia și statuia lui Decebal, până spre Moldova Nouă. Cu mașina  se poate face o călătorie pe drumul care șerpuiește pe versantii Munților Almăjului și Locvei, prin locuri unde liliacul înflorit dar și scorpionul celebrează Soarele în lunile de primăvară.

7. Izvoarele termale din Câmpia de Vest. Stațiunile Băile Felix, Băile 1 Mai și Tinca, exploatează această bogăție geotermală care ar trebui să fie motorul schimbărilor turistice din vestul țării( exempul ungurilor este elocvent). Proximitatea Munților Apuseni și nufărul sau lotusul din Lacul Pețea-unicat la această latitudine, sunt tot atâtea atracții turistice, plus tradițiile deosebite ale Bihorului, Aradului, sau Țării Moților.

8. Hășmasul Mare și Cheile Bicazului, sunt elementele centrale ale Parcului Național cu același nume, care include și Lacul Roșu, Cheile Bicăjelului și Șugăului. O zonă de o rară frumusețe ce se cere descoperită și dincolo de drumul național care taie acești munți, între Piatra Neamț și Gheorgheni.

9. Abruptul și Platoul Bucegilor. Regiunea cea mai vizitată din România, datorită infrastructurii tursitice care deservește stațiunile de pe Valea Prahovei. Asta nu știrbește cu nimic frumusețea și spectaculozitatea platoului, presărat cu forme de relief ciudate( eologliptoliți), crucea de pe Caraiman, Cabana Omu sau lacurile de pe Valea Ialomiței.

10. Pietrosul Rodnei și iezerele sale. Unul din cele trei parcuri naționale incluse pe listele patrimomiului mondial UNESCO, și situat- din fericire- în afara invaziei turiștilor de week-end.  Cascada Cailor- cea mai mare din țară, Lacurile Lala Mare, Tău- cu forma României, sau Buhăescu, marmotele alpine și caprele negre recolonizate, sunt argumentele pentru care Rodna a căpătat acest statut. Tradițiile din zona bistrițeană de la sud și cele maramureșene de la nord, sunt premise ale dezvoltării durabile ale turismului din acesti munți, cunoscuti ca cei mai înalti din Carpații Orientali (2303 metri).

FĂ O REZERVARE!- APASĂ WIDGET-UL CLICHOTELURI, DIN DREAPTA SUS

Legenda lui Budu, strigoiul de la Palatul Cnejilor-Ceahlău

Istoria micului palat este presărată cu multe vărsări de sânge și povești de groază.
În 1852, curtea boierească a Cantacuzinilor decade, iar moșia cu palatul este cumpărată la licitație  de boierii Sturdza. Cei trei frați Cantacuzino se opun cu înverșunare, în cele din urmă, unul se sinucide iar ceilalți doi sunt luați pizonieri.
Cu mai bine de 400 de ani în urmă, se spune că un tânăr oștean din armata lui Alexandru cel Bun (1400-1432), pe nume Budu, s-a îndrăgostit de fata domnitorului, domnița Ana.


Prins în mijlocul unei bătălii,  viteazul Budu cade pe câmpul de luptă. Domnița Ana, cere ajutorul duhurilor rele și prin farmece de magie neagră face să-i fie readus iubitul la viață. Acesta apare, însă sub chip de strigoi, prefăcându-se  la cântatul cocoșilor în stană de piatră. O stană de piatră care străjuiește tocmai de pe platoul Ceahlăului, unde este cunoscută ca Turnul lui Budu.
 
Se spune că atunci când lumina palidă a Lunii, se oprește pe Turnul lui Budu, umbra acestuia cade  peste Palatul Cnejilor.

Vai de ființa pe care o găsește umbra turnului printre ruine, pentru că o preface imediat în strigoi. De aici și inspirația lui Eminescu, pentru poezia sa ,,Strigoii"( un link către poezie AICI).
De asemenea se pare că și Alexandre Dumas-tatăl, a plasat acțiunea nuvelei ,,Strigoiul Carpaților" în acest palat, învăluit în mister, supranatural, sânge și dragoste.

AICI aveți istoria acestui palat, scrisă în urmă cu vreo doi ani, când am vizitat zona.

Lacurile Petrimanu și Galbenu de pe Latorița- splendoare în apă

Am promis într-o postare despre Defileul Latoriței- una dintre preferatele mele- că voi continua parcursul făcut în vara trecută până spre coada lacului Galbenu. Nu voi insita cu metaforele în mod deosebit, ci voi lăsa fotografiile să ,,vorbească", deși amintirea acelor clipe naște nostalgii  puternice. 

Citiți întâi postarea despre cel mai frumos defileul din țară- AICI.

 

La 18 kilometri de Ciunget, drumul începe să urce pante din ce în ce mai repezi, iar de după un colț cristalin de gnais se arată silueta în dublu arc a barajului Petrimanu. Altitudinea este de 1150 de metri, sau 1130 după alte surse.

 

Surpriza plăcută vine după ce ne strecuram la marginea barajului și privim peste margine. O întindere de apă albastră în care se reflectă cerul. Ea pare aruncată de niciunde, din înaltul pădurilor de molid care înconjoară minidepresiunea unde Latorița primește Pârâul lui Tocan( nu știu de ce, gândul mă duce la Poiana lui Iocan, un fel de loc de întâlnire, dar al râurilor). Lacul are 1,9 milioane de metri cubi, și în aval de baraj se află o stație de pompare care duce apa, prin tuneluri săpate în munte, până la cea mai mare  hidrocentrală din țară, cea de la Ciunget.

 

Drumul nu mai este modernizat, adică peticele de asfalt dispar?!
Începe o mică aventură de 4,5 kilometri, cu urcuș domol și mici serpentine, parcă mai bun de cât cel- cică- modernizat. Spre barajul Galbenu  panta crește și pietroaiele devin mai numeroase. Undeva, imediat după barajul Petrimanu, un drumeag forestier face dreapta spre Curmătură Oltețului, la 1620 de metri, ca să coboare spre cele mai înguste chei din acesti munți și spre meleagurile Polovracilor lui Zamolxe.

Barajul, răsărit de nicăieri parcă este acolo de când lumea și muntele. Are aceeași formă ca a celui din aval, iar în spatele lui, lacul cu apa scăzută la jumătate, strălucește în nuanțe de verde și albastru. Volumul este un pic mai mare, de 2 milioane de metri cubi.

Silueta piramidală a Muntinului, cu ai săi 2061 metri, se oglindește în coada lacului. Suntem la 1305 metri altitudine, într-o microdepresiune unde râul Galbenu a creat un golf de toată frumusețea. În zonă, pădurile de pe versanti sunt destul de rare sau rărite, dacă vreti, drumuri forestiere brăzdează și lărgesc potecile de munte.

Ceva se întâmplă aici. Chiar și așa peisajul este spectaculos. Privirea caută pe undeva cheile mici ale Galbenului, sau izvoarele Latoriței cu Cascada Dracului, prin apropiere, dar fără traseu marcat- din păcate.
Liniștea surâzătoare a apelor este spartă de un grup de polonezi, veniți cu mașini de munte 4x4, și care explorează sau experimentează escalada pe pereții netezi ai barajului. Temerari și nebuni, dar niște nebuni frumoși.

Mocănițele și căile ferate înguste din România

Cred cu tărie că refacerea acestor minuni tehnice poate contribui la relansarea turismului în general, şi a celui de mocăniţă în mod special, mai ales că multe sunt în zona atât de atractivă a  Transilvaniei. Asta ar scoate din anonimat  multe regiuni care altfel se sălbăticesc, se depopulează şi cad în uitare. Cel mai bun exemplu este Mocănița de pe Vaser, din Maramureş, o afacere a unui întreprinzător elveţian, care în timp, a devenit profitabilă.
Imginaţivă un traseu de mocăniţă care ar străbate una dintre cele mai frumoase regiuni din Transilvania, zona de nord a Târnavelor şi sudul Câmpiei Transilvaniei. Ei bine, mocănița aceasta există și circulă între Sovata si Câmpul Cetății.
Turismul de mocăniţă are viitor.
Am în gând modul excepțional în care satul Viscri, cu biserica monument UNESCO, sărac și uitat în străfundurile județului Brașov, a fost scos din anonimat de Prințul Charles.
Câteva trasee reconstruite pe valea Hârtibaciului, în zona Pâncota, sau în Munții Apuseni, ar pune în valoare extraordinarul potențial pe care îl are Transilvania, mai ales cu imaginea  pozitivă de acum.

1.  Traseul Transilvan.
Unul dintre cele mai lungi trasee de cale ferată cu ecartament îngust pornea de la Sovata- Ungheni( la vest de Tg. Mures)- Band( cu ramificație spre Miheșu de Câmpie)- Lechința( în nordul Câmpiei Transilvaniei, zona cunoscuta pentru viile de aici). Se poate admira zona dealurilor Sovatei, pădurile seculare din nordul extrem al Podișului Târnavelor, iazurile dintre dealuri, bisericile fortificate din satele mureșene, și podgoriile de la Lechința. Din FERICIRE, în 6 august 2011  au fost redeschiși 14 kilometri între Sovata și Câmpul Cetății, urmărindu-se, pentru la anul, prelungirea traseului până la Tg. Mureș. Au fost reabilitati și 2 kilometri din mocanița care pleca din nodul feroviar Band spre Miheșul de Câmpie, începând însă dinspre Miheș spre Band. Detalii pe site-ul lor mocanitamures. Acolo, Domnul George Alistar vă ține la curent cu ultimele noutăți. Se pare că și 10 kilometri din zona Lechința vor intra sau au intrat în reabilitare. Asta chiar este o veste bună!

2. Traseul Săsesc.
Tot în Transilvania, de sud, de aceasta dată, exista o cale ferata îngustă care pornea de la Agnita, și urmărea valea Hârtibaciului, trecând prin Roșia/Cornățel, cu ramificație către Vurpar, și se oprea la Mohu, la sud de Sibiu. Zona este extraordinară prin zecile de biserici fortificate săsești( Daia, Hosman) pierdute pe dealurile pline de păduri de fag ale Podișului Hârtibaciului. O porțiune de doi kilometri a fost refăcută, în urma cu câțiva ani, o locomotivă reconditionată și două vagoane, dar proiectul stagnează din lipsă de bani. Mai nou, se pare ca au rămas și fără locomotivă și vagoane, ele fiind luate de un alt întreprinzător, pe baza unui protocol ciudat. Promotorul acestei schimbări a fost o asociație  cu oameni inimoși din zonă, numită Prietenii Mocanitei.

3. Traseul Țării Moților.
Al treilea traseu este fascinant prin bogăția uriasă de obiective turistice pe care le traversează, cum ar fi vechea vatră ortodoxă a Cnejilor Cânde, cu mânăstirea de la Lupșa. Este vorba de spre vechea linie de cale ferată îngustă care pornea de la Abrud- Câmpeni ( în inima Țării Moților) și continua pe valea Arieșului până la ieșirea din munți, la Câmpia Turzii.

4. Traseul  Zarandului.
Un traseu mai scurt dar, de data aceasta, electrificat!, mărginea versantul de vest al Munților Zarandului( către întinsa și neteda Câmpie a Aradului), zonă recunoscută pentru podgoriile sale cu vinuri seci. Traseul lega orașul Pâncota de Păuliș( unde se termina în calea ferată normală Deva - Arad), trecând prin Șiria- Covăsinț- Ghioroc- Miniș. Exista și o varianta spre Arad care urmărea paralel linia ferată normală, de asemenea electrificată.

5.Traseul Țării Oașului.

Pornea de la Bixad- vechi centru minier, trecea prin Negrești Oaș- Vama - Orașu Nou- Livada- Botiz și se oprea la Satu Mare. O zonă folclorică, cu tradiții deosebite ar încânta orice turist, cu atât mai mult cu cât traseul s-ar putea face și iarna, iar peisajele ar fi nemaipomenite, combinate cu urmărirea sărbătorilor de iarnă și de primăvară, cum ar fi Sâmbra oilor. În anii '70 mai functiona o cale ferată și prin Țara Lăpușului, de la Somcuta Mare spre Ardud și de acolo spre Satu Mare. Nu am absolut nicio informatie despre starea acelor căi ferate, doar niște hărți vechi.

6.Traseul Maramureșului.
Mocănița de pe Vaser. Cea mai cunoscută, vestita în toată lumea și probabil profitabilă. Despre acest traseu s-a scris foarte mult, așa că vă las să le consultați pagina virtulă, până la călătoria reală. Detalii pe siteu-ul lor mocanita.ro.

7. Traseul Bucovinei.
Mocănița de pe valea Moldoviței. Huțulca. Am scris despre această mocăniță în urmă cu câteva zile. Detalii AICI.


8. Traseul Medieval.
Mocănița de la Hunedoara. Pe traseul dintre gara mica din Hunedoara și Govăjdia, cu trecere pe lângă Castelul Corvineștilor. Mai multe pe site-ul inimoșilor de la Hunedoara.

9. Traseul Secuiesc.
Mocănița de la Covasna legata de vestitul Plan Înclinat, despre care am scris AICI. Calea ferată îngustă a funcționat până spre 1999, și lega Covasna de Comandău. Interesant este că peste munte se afla continuarea acesteia, tot cu un plan înclinat, spre Nehoiu, pe valea celor două Bâsce. Reluarea în proprietate apădurilor și închiderea exploatărilor a dus la trecerea în conservare a linilor sau mai bine zis în părăsire. Un program al Consiliului Județean Covasna, care privea refacerea terasamentului până la Comandău, macar, a rămas ca multe altele în stadiu de proiect.

10. Traseul Banatului.
Mocănița bănățeană de la  Berzasca. Un proiect pentru o cale ferată îngusta care deriva din si mai cunoscuta cale ferata Oravița -Anina, cunoscută ca Semeringul Bănățean. Această cale ferată a obtinut o finantare de 8 milioane de euro, prin efortul primăriei din Berzasca. Traseul va avea 32 de kilometri și este menit să relanseze zona Berzasca-Stănic,  localități situate în cadrul deosebit al Munților Aninei.

Peștera Polovragi și Cheile Oltețului

Nu este una dintre peșterile super spectaculoase de la noi, dar este foarte accesibilă. Până la mânăstirea Polovragi și până în Cheile Oltețului aveți de mers câțiva kilometri din drumul de coastă al Olteniei de Nord, Râmnicu Vâlcea- Târgu Jiu.

Cu un nume ciudat, cu rezonanață dacică, care se pare are legătură cu ,,vrac(g)ii" care trăiau în apropierea lui Zamolxe, stăpânul peșterii, această zonă este de o frumusețe aparte.

Situată la întâlnirea a doi titani muntoși, unul cristalin- Parângul  și celălalt mai mult calcaros - Căpățânii, zona ,,beneficiază" de prezența celui mai îngust sector de chei pe care l-am văzut.

Practic sunt zone unde lățimea  maxima a văii nu depășește 30 de metri între un perete și altul. De la drumul forestier care urcă spre Curmătura Oltețului( ca să ,,cadă,, în Defileul Latoriței) și până în albia firavă a râului, sunt prăpăstii adânci și văiege abrupte. Nu ai cum să ajungi fără coardă, dar cred că de acolo fâșia de cer ți se va părea mai frumoasă.





Dupa cum spuneam, peștera nu excelează în concrețiuni stalactitice sau stalagmitice, însă are câteva particularități speologice, multe legende și un ghid vorbăreț,. Da..., tare guraliv. Cel mai vorbăreț pe care l-am întâlnit până acum. Este o doamnă iute la vorbă și la pas, extrem de simpatică, insistând destul de mult, pe aspectele istorice.

Peștera are galeriile înalte și largi, pe jos este un strat fin de argilă rămas din perioada deluviilor cuaternare, astfel că nu există riscul alunecării, este bine luminată, astfel că cei cu temeri claustrofobice n-au de ce să-și facă griji.
Este de asemenea  o peșteră ,,caldă" unde temperatura este situată între 8-10 grade Celsius, cu o lungime foarte mare, din care se vizitează maxim 800 de metri.
Chiar și așa se vizitează în mai bine de jumătate de oră, după care întoarcerea se face pe același traseu.


Legendele care abundă în legătură cu peștera Polovragi sunt legate de zeul dacilor Zamolxe sau Zamolxis. Se spune ca aici s-ar fi retras după cucerirea Daciei de către romani, în zorii tumultuoși ai  mileniului I.

Lungimea totală a galeriilor care ajunge la peste 10 kilometri, a permis unora să speculeze că pe aici ar fi un drum secret care iese în zona cetăților dacice din munții Oraștiei/Șureanu( spre Costești- Blidaru și Sarmisegetusa Regia), sau către peșterile Ohaba - Ponor și Cioclovina, situate la est de Țara Hațegului.






Imaginația spelogilor și a ghizilor de la asociația ce are în custodie peștera, a facut ca peste tot să întâlnești cartonașe cu diverse denumiri, inclusiv acest scaun a  lui Zamolxe din poză.
Mai poți vedea: Călugărul, Moartea- mai jos în poză, Vrăjitoarea, Regina etc.
Peștera este plină de lilieci, dar nu vă temeți, nu intră în păr!!!
Pentru că această colonie este ocrotită, în perioada de  hibernare accesul în peșteră este interzis- asta în sezonul rece.

Moartea din pestera. O imagine pe care am publicat-o mai devreme.

Asociația care se ocupă de peșteră  se numește
Focul Viu și are sediul în București,  fiind plasată sub atenta ( prea atenta) supraveghere a Muzeului Judetean Gorj ,, Alexandru Stefulescu".

Rezervația ,,Peștera Polovragi" are o lungime de 10,3 kilometri, cu o denivelare de 87 de metri, opera  Oltețului în calcarele  jurasice ale Munților Căpățânii.
Prețul unui bilet nu trece de zece le,i iar copii beneficiază de reducere.
Foarte aproape se află și Peștera Muierii și Cheile Galbenului, în localitatea Baia de Fier.

Pensiunea Alex- Horezu

Deși seamănă cu un camin de familiști  proaspăt renovat, pensiunea Alex, oferă mult mai mult decât se vede la primul ochi. Așa că nu vă lăsați păcaliți.
Este o pensiune mare cu  36 de locuri, care sunt repartizate în 11 apartamente, unul la parter- unde se află și sala de conferințe- și celelalte la etajele superioare.
Am găsit-o la marginea orasului Horezu, la ieșirea spre Novaci- Tg. Jiu, într-o zi toridă de august când stațiunea era plină.


Surpiza plăcută este dată de poziția deosebită și de priveliștile de la balcon, asupra Munților Căpățânii și Parâng.
Dispune de un spațiu de joacă exterior pentru copii, de o terasă elegantă cu restaurant foarte mare( 100 de locuri), saună și sală de fitness. Restaurantul este cu adevărat select, mâncarea - inclusiv tradițională- este gustoasă și în cantități rezonabile iar chelnerii sunt destul de amabili.

La capătul acesteia, se află un foișor, unde vă puteți retrage dacă  doriți o oarecare intimitate. Am înțeles că se pot organiza aici tabere școlare-și nu vreau să vorbesc despre  numeroasele obiective turistice naturale sau antropice- dar și cantonamente sportive.

Apartamentele sunt cu două!? și patru paturi/locuri, la prețuri situate între 100 și 150 de lei. Interesant este că pe siteul lor la secțiunea tarife  scrie: ,, Vă rugăm a ne contacta"( !!!).


N-am mai văzut asemenea politică de prețuri sau mă rog, de marketing.

Primele funiculare pe șine înguste. Posibile atracții turistice

În 1891 a fost pus în funcțiune primul tren funicular din țara noastră, la exploatarea forestieră de la Mălini ( jud. Suceava). Calea ferata respectivă avea o lungime de 1500 de metri și era legată de o altă cale pentru trenuri forestiere cu ecartament îngust, în lungime de 20 de kilometri. O viitoare vizită la muzeul memorial al lui Nicolae Labiș, va avea și rolul de a identifica rămășițele sau ruinele acestei intreprinderi de la începutul revoluției industriale din România. Imaginea veche găsită, îmi seamănă foarte mult cu Planul Înclinat de la Covasna, despre care am scris în 2009. Primul funicular aerian a fost construit la Schitu-Golești-Poienari, în județul Argeș de azi ( fost Muscel), unde se exploata și se exploatează și azi lignit. În perioada comunistă au fost construite și alte funiculare pentru minereu de fier la Ghelari-Teliuc sau pentru calcar în Dobrogea, pe aceleași principii tehnice. Primele rămân, însă, în istorie pentru construirea lor într-o perioada în care tehnica nu era așa de avansată.

Cea mai reușită lucrare tehnică de acest gen, este  se pare, cea de la Bușteni, construită în 1908. Era un funicular aerian pentru bușteni - lângă traseul actualei telecabine- care urca pe Jepi, traversa Platoul Bucegilor și ajungea până la vârfurile Blana și Nucetu, coborând apoi pe valea Ialomiței, în total 15 kilometri și 207 stalpi metalici. Cea mai mare deschidere era de 660 de metri, în zona văii Dorului. Aceste realizări tehnice excepționale la timpul lor, n-au fost nici măcar inventariate, cu atât mai puțin conservate. Ele ar putea reprezenta, în cazul șinelor de cale ferată de la Mălini, posibile atracții turistice, dar cu investiții majore, așa cum s-a făcut la Moldovița cu Huțulca sau pe valea Vaserului.