PLECATDEACASA



SCRIU DESPRE CEEA CE VĂD!

ȘI...NU UITA SĂ DAI LIKE!

101 FRUMUSEȚI ASCUNSE ALE ROMÂNIEI!

duminică, 30 septembrie 2012

Arcul de Triumf

de Sofia Flori

Arcul de Triumf din Bucuresti, se afla in sectorul 1  la intersectia strazilor Constantin Prezan cu Soseaua Kiseleff . A  fost construit intre  anii 1921-1922 cu ocazia incoronarii regelui Ferdinand I si a reginei Maria  ca suverani ai Romaniei Mari.
 Au existat mai multe arcuri de triumf de-a lungul timpului dar nu au rezistat. Acesta este ultimul construit si a mai fost reparat prin 1936 si are o inaltime de 27 de metri.

In interiorul Arcului de Triumf se afla un muzeu cu diferite expozitii: Marele Razboi al Reintregirii , Arcul de Triumf  de-a lungul timpului( imagini), Heraldica Marilor Familii Boieresti, Eroi sub Tricolor (expozitie despre eroii romani in Afganistan) si Marea Unire de la 1 decembrie 1918.

Se intra in muzeu doar pe o parte iar pe cealalta se iese. La primul etaj se gasesc diferite poze de la Razboiul Reintregirii si documente oficiale iar  la urmatorul etaj era o proiectie de film documentar, inscrisuri   dar si  busturile regelui si cel al  reginei.


Apoi, la urmatorul etaj am vazut o "expozitie" de arme, armuri si steme, care pe mine m-au impresionat.

La ultimul etaj se afla expozitia permanenta  a Marii Uniri de la 1 decembrie 1918, unde se gaseste coroana si sceptrul dar si declaratia de Unire a Basarabiei cu Romania si mai multe harti. Era locul cel mai aglomerat din tot Arcul.
De aici,de la ultimul etaj, se iese pe terasa arcului si se poate admira Parcul Herastrau si o mica parte dim Bucuresti. Este o priveliste frumoasa, de unde ai sentimentul ca ai totul la picioare. Foarte frumos se vede si Manastirea Casin, Casa Scanteii dar si Televiziunea Romana.
 Dupa urcarea tuturor scarilor acelea inguste si, odata ajuns sus uiti cat sunt de incomode si nu te mai saturi sa privesti. De sus, si Bucurestiul  parca este mai frumos....



Incepe coborarea pe celalat picior al arcului, iar prima expozitie de sus in jos este cea a Eroilor din Afganistan. Este o expozitie temporara, cu portretele acestor eroi si un film documentar . Pe mine m-a marcat foarte tare aceasta expozitie(este dureroasa) pentru ca toti acei eroi au fost  tineri.


Apoi, un etaj mai jos, se regaseste Arcul de Triumf in toate variantele si formele pe care le-a avut dar si imagini cu Bucurestiul de alta data. Pe mine m-a cucerit oricum, in toata existenta lui tumultoasa. Aceasta expozitie este foarte frumoasa si interesanta iar fotografiile vorbesc de la sine.
 
Arcul de Triumf se viziteaza doar de cateva ori pe an la anumite ocazii. De 1 decembrie, de Zilele Bucurestiului, prin octombrie si in mai.




joi, 27 septembrie 2012

EUROPAfest 2013 lanseaza primul eveniment Bucharest International Jazz Competition

EUROPAfest 2013 lanseaza primul eveniment
Bucharest International Jazz Competition | 18 – 25 mai 2013
100 % jazz factory


Festivalul international EUROPAfest 2013, marca jmEvents, sinonim cu 20 ani de jazz, blues, pop & clasic promite din nou intalniri de neuitat cu muzicieni din lumea intreaga si aceeasi combinatie inedita - concerte, concursuri, jam sessions, caffe festival, inovatie, creatie, emotii, public extaziat, atmosfera si eleganta.

Unul dintre evenimentele cele mai apreciate, deopotriva de public si specialisti, este Bucharest International Jazz Competition, in care noua generatie de artisti redefinesc jazz-ul in proiecte inovatoare.

Din Manhattan si pana la Tokyo cei mai buni muzicieni ai momentului vor sosi la Bucuresti pentru concerte de exceptie. Exista emotii, mize mari, entuziasm si multe aplauze din partea publicului. Si mai exista un juriu format din personalitati exceptionale, artisti si profesori, care vor desemna castigatorul, ce astfel adauga portofoliului sau unul dintre cele mai reputate concursuri de profil, Bucharest International Jazz Competition fiind considerat intre primele 3 concursuri de jazz ale Europei.

Editia 2013 a fost lansata, perioada de aplicatii a fost deschisa, regulamentul fiind public pe site-ul jmEvents.ro, asa ca trupele si vocalistii interesati se pot inscrie. Varsta participantilor trebuie sa fie de pana in 35 de ani, iar valoarea totala a premiilor se ridica la 7.000 Euro.

Asadar, intre 18 si 25 mai 2013 Bucurestiul devine capitala mondiala a jazz-ului, in aceeasi nota unica si efervescenta. Pentru publicul format din iubitorii de gen, sau din neinitiati inca in lumea jazz-ului, concursul reuseste sa stranga valorile noii generatii de jazz din intreaga lume. Imbinand concertele cu jam sessions si workshopuri, competitia promite seri pline de creativitate si libertate de expresie.

EUROPAfest 2013 lanseaza primul eveniment ! Editia cu nr. 20 se va bucura de o atmosfera jazz-istica bogata in idei si emotii inedite.



Informatii suplimentare:
jmEvents
0720.31.61.62
office@jmEvents.ro
www.jmEvents.ro

luni, 24 septembrie 2012

Podul lui Traian- Drobeta Turnu Severin

de Sofia Flori

Ruinele piciorul podului lui Traian din Turnu Severin  se afla pe malul Dunarii, in fata Muzeului Regional Portile de Fier, pe strada Independentei, nr 2. Se poate ajunge usor la acest monument istoric fiind aproape de port,o zona frumoasa si linistita.

Se spune ca podul a fost cel mai mare pod din lume construit in antichitate. A fost construit de Apolodor din Damasc, intre anii 103-105 , pentru a asigura  trecerea  trupelor romane peste Dunare conduse de Imparatul Traian. Razboi pe care l-au castigat romanii in anii 105-106.
Podul avea o lungime totala de 1135m, latimea  de 14,55 metri si inaltimea de 18,60 metri si se sprijinea pe 20 de piloni (aceste date se regasesc pe panoul turistic de la ruine).
 Nu se stie data exacta cand podul nu mai a fost functional, dar se presupune ca in jurul anului 275 cand romanii au parasit Dacia.

Pe malul sarbesc, in satul Kostol (Pontes pe atunci) se afla celalalt picior. Si acolo se ajunge destul de usor si sigur. De la drumul principal, in  partea stanga se face un drum bun (modernizat recent) si exista si indicator turistic. Drumul ajunge fix langa ruine.

Acolo, este mai ingrijit, mai protejat ,"piciorul " este mai "liber", adica nu este inchis intre patru pereti de beton ca cel de la Drobeta(cred ca asa a fost proiectat) ,exista si scari sa cobori la monument dar mai mereu este apa. Langa pod exista un castru roman, dar nu este prea ingrijit...sau am ajuns eu cand nu trebuia.

Ruinele Piciorului din Drobeta, momentan, se afla in modernizare/restaurare. Oricum, se poate admira chiar si asa.

La intrarea in oras dinspre Timisoara se afla o frumoasa  macheta a piciorului de pod. Parerea mea este ca orasul o merita!
Pe langa acest monument istoric important, in Turnu Severin mai exista si altele:
Castrul roman din curtea Muzeului
Cetatea Medievala a Severinului 
Palatul Cultural "Theodor Costescu"
Castelul de Apa care recent a fost reabilitat si deschis vizitatorilor.





Despre Defileul Dunarii si plimbarea cu vaporasul pana la Mraconia si statuia lui Decebal:
Incursiune foto in Defileul Dunarii   de Sofia Flori
Defileul Dunarii- Orsova   de Viorel Irascu
Decebal sculptat in stanca  de Viorel Irascu

joi, 20 septembrie 2012

Vârfurile Adam și Eva- simbolul Văii Moldovei și al Pojorâtei

Cele două vârfuri care domină depresiunea de la poalele Rarăului în care se află comuna Pojorâta, se numesc Adam și Eva. Nu este greu să înțelegi de ce localnicii le-au numit așa, Adam are 1041 de metri iar Eva are 980 de metri( sursa- Colecția Munții Noștri, Ed. Sport -Turism, 1983).

Sunt doi muncei, care prelungesc spre nord o culme pe care moldovenii au numit-o Obcina Flocească(!?) sau Obcina Flocenilor. Numele are legătură cu  faptul că este acoperită de o pădure falnică de conifere, așa că nu vă gândiți la prostii. Alte două situații din țară care au denumiri asemnătoare, se întâlnesc la Detunata Flocoasă și la Târgul de Floci.

Cum Rarăul este cunoscut pentru celebrele sale Pietre ale Doamnei, stânci alcătuite din calcare, la fel și munceii Adam și Eva sunt alcătuiți din dolomite, o varietate de calcar mai alb, din care țăranii faceau var.


Dacă ajungeți în Pojorâta nu ezitați să faceți o mică excursie pe unul din vârfuri, panorama care vi se va deschide asupra văii Moldovei va fi cu siguranță pe placul dumneavoastră.

marți, 18 septembrie 2012

Turistul geo-conservator, de la NG Traveler

Am citit cu surprindere pe ultima pagina a ghidului NG despre Romania, de la Biblioteca Adevarul, o nota asupra turismului responsabil. De ce cu surprindere?
Pentru ca dupa mine, cu aceasta nota ar fi trebuit sa inceapa ghidul.
Conform acestei note, Carta Geoturistica National Geografic, defineste geoturismul ca ,,turismul care sustine sau dezvolta caracterul geografic al unui loc mediul inconjurator, cultura, frumusetea, patrimoniul si bunastarea locuitorilor sai".

Mai jos sunt cele 8 puncte, sau daca vreti obiective, care stabilesc ce este( sau cine este) un turist geo-consevator, si pe care le-am ,,asezonat" cu cateva fotografii sugestive.

Pentru a fi turist geo-conservator trebuie sa:

1. Constientizezi ca prezenta ta influenteaza intr-un fel sau altul locurile pe care le vizitezi.


2. Iti consumi timpul si banii in moduri care sustin identitatea locala.










3. Apreciezi mostenirea  naturala  si culturala a Romaniei.


4. Respecti obiceiurile si traditiile locale.













5. Iti exprimi aprecierea pentru lucrurile pe care le gasesti interesante si unice in Romania, natura si peisaje, muzica si mancare, asezari si cladiri istorice.










6. Separi mitul istoric de realitate, multi cetateni din Romania nu apreciaza modul in care tara si  istoria lor sunt descrise in fictiunea ,,Dracula".


7. Contribui din punct de vedere material, sprijinind oameni care intretin regiunea si activitatile comerciale care incearca sa protejeze specificul Romaniei, cautand magazine, restaurante locale, pensiuni si operatori turistici care isi iubesc locurile natale, carora le face placere sa le ocroteasca si sa mandreasca cu ele. Ocoleste comertul care nu are legatura cu specificul locului.











8. Te imbogatesti spiritual, ducand acasa amintiri si povesti, stiind ca ai contribuit la conservarea si dezvoltarea Romaniei.








miercuri, 12 septembrie 2012

Lacul Colibița din Țara Bârgaielor și... cam atât


O incursiune scurtă la un lac și într-o zonă pe care îmi doream să o văd, mi-a produs o mare dezamăgire.
Regiunea lacului de acumulare Colibița, este una contrastantă. Pe de o parte zonele împădurite sau semiîmpădurite și (chiar)sălbatice și lacul strălucind între culmile Bârgăului și Călimaniului, iar pe de cealaltă parte drumurile parțial modernizate, popularea intensă a zonei cu bogații Bistriței, aspectul dezolant, pe alocuri, al terenului, mai ales cel dinspre culmile bârgaielor( versanți afectați de alunecări).


Se spune despre Colibița că este o stațiune climaterică de interes regional. Nu este!
Nici măcar n-a fost. Este o urmă sau un efect al contruirii acestui lac și al strămutării localnicilor pe versanții înalți care înconjurau depresiunea cu același nume.
Lacul și barajul au fost construite în anii '80, lacul o lungime de peste 5 kilometri, un volum de apă de peste 90 milioane mc  și o suprafață de 320 de hectare.

La constructia barajului și a drumurilor de acces s-a foslosit andezit din cariera fotografiată mai jos, o carieră interesantă, unde stratele verticale de lava întărită stau peste unele orizontale, și unde un nene paznic nu m-a lăsat să fotografiez. Sefii lui tâmpiței, nu permit! Cică e obiectiv protejat. Da, este protejat împotriva profesorilor de geografie care vin să vadă un fenomen geologic interesant.





Insulița pe care o vedeți pe lac, are farmecul acelor insulițe de pe lacurile glaciare din Germania, Austria sau Slovenia, cu câte o biserică sau un mic castel plantat în mijlocul ei. Bine, aici este o vilă ,,tradițională,, cu cinșpe camere și cu de toate- ca la șaorma.
Este plusul care nu are are însă, cum să-mi șteargă sentimentul de frustrare.  Am făcut peste o sută de kilometri ca să văd un lac frumos transformat într-o baltă, lângă care răsar vilele baștanilor, unde fosele septice dau în lac, unde pădurea are de suferit de la grataragii, si altele asemenea întregii Românii.


Mai jos aveti o imagine din Cheile Bistriței (Ardelene ), ar fi frumoase dacă exploatările de lemn n-ar fi mai multe decât copacii rămași suspendati pe neck-urile și aglomeratele vulcanice din zonă.



miercuri, 5 septembrie 2012

Lacurile colorate ale României

Acest articol a rezultat dintr-o joacă, pe când hălăduiam cu mintea pe harta țării. Unii, mai pretențiosi, ar numi joaca asta de-a calatoriile și de a-ți propune cu creierul noi destinații, ,,wish list". Cu varianta long sau short, în funcție de buget.
În fine, lacurile de mai jos sunt lacurile colorate ale țării, dar sunt colorate numai cu numele.

IATĂ-LE:


Lacul Albastru- Baia Sprie- Județul Maramureș

Lacul s-a format după prăbusirea unei galerii de mină, si este unicat în țara noastră, doar dacă luăm în calcul tipul de mină( în acest caz mineruri), pentru că mai există și lacurile în mine de sare( ex. Ocna Sibiului). Are aproximativ 4 metri adâncime, însă legendele locului vorbesc de sute de metri, pentru că el comunică, se spune, prin galeriiile minei. Are o nuanță verde albastruie și o concentratie chimica interesantă.
 (sursa foto: ilovemaramures.com)


Lacul Roșu- Județul Harghita

Acesta nu mai are nevoie de prezentare, este un lac de baraj natural, cel mai cunoscut dar nu cel mai mare!?( în Subcarpații Neamțului există Lacul Crucii). Referitor la culoarea roșie, se pare ca în primii doi ani a fost roșu, pentru ca în timplul umplerii lui, oxizii de fier din rocile calcaroase căzute în apă s-au dizolvat. Legendele spun  și despre turma de oi luată de ape împreună cu ciobanul, în noaptea cutermurului care a generat uriașa alunecare de teren.
Mai multe poze -AICI



Lacul Negru- Sovata- Județul Mureș

Situat lângă vestitul lac Ursu, lacul Negru nu este bineînțeles negru. Singura aluzie ar fi legată de faptul că are un nămol sapropelic cu proprietăți terapeutice, este înconjurat  de  un gard de sârmă, de aici alimentându-se marile hoteluri cu apă sărată. De asemenea, cavitatea salină în care este situat și pădurea din jur îi dau această culoare. Fotografia este făcută iarna, astfel că n-am avut plăcerea să-l văd...negru.
Mai multe poze-AICI




Lacul Verde-Sovata-Județul Mureș

Situat în aceeași stațiune și legat de un altul colorat( Roșu- culoare dată de niște microorganisme)poartă denumirea datorită reflectării în apă a verdelui pădurii, copacii aplecându-şi ramurile asupra lui.
Ambele lacuri au în adâncime un nămol mineral salin cu sulfat de fier şi calciu, ceea ce le conferă un potenţial terapeutic deosebit, pentru viitor.





Lacul Violet- Murighiol- Județul Tulcea

Este situat lângă comuna cu același nume, de pe malul drept al brațului Sfântu Gheorghe, din Delta Dunării. Pentru ca în limba turcă mur înseamnă violet iar ghiol înseamnă lac. De ce au dat turcii acest nume nu se știe, poate pentru că apa are reflexii liliachii la apusul și răsăritul Soarelui. ( Sursa foto:panoramio.com)







Lacul Roșu-Delta Dunării-Județul Tulcea

Este un lac superb, situat între brațele Sulina și Sfântu Gheorghe, cu o suprafata de peste 13 kmp, răiul turiștilor din Deltă, mai ales că este situat la doar 10 kilometri, pe canal, de  orașul Sulina. De ce se numește Roșu, doar legendele locului să vorbească despre apele sale.
( sursa foto: Romeo Huidu-Infodelta)






Daca mai aveti sugestii, vă aștept!
Și nu uitați, să dați LIKE!

duminică, 2 septembrie 2012

Mănăstirea Bogdana- Pantheonul Moldovei. Fost monument UNESCO!

Considerată, pe baza mărturiilor istorice, cea mai veche biserică de piatră din Moldova( construită între anii 1359-1364), Bogdana este demnă de o imagine mai bună în rândul turiștilor care dau năvală spre Putna.

Este considerată de mulți un adevărat ,,Pantheon" al Moldovei, aici fiind înmormântați primii domnitori ai micului regat de la est de Carpați.

În interiorul unde lumina nu reușește să lumineze fețele înnegrite ale sfinților de pe pereți, găsiți mormintele lui: Bogdan I Lațcu, Petru I Mușat, Roman I, Ștefan I, și ale lui Bogdan fratele domnitorului Alexandru cel Bun sau mama lui Ștefăniță.

Devenită, în timpul stăpânirii habsburgice simplă biserică parohială, are parte în timpul comuniștilor de un alt tratament( oricum mai ,,uman" decât ctitoria lui Ștefan Tomșa de la Solca, care a devenit depozit de ...bere), astfel că în baza statutului de monument istoric ea este deschisă doar turiștilor, viața spirituală de aici încetând.

Asta până în 1991, an în care devine și monument intrat în Patrimoniul Mondial UNESCO, pentru valoarea sa artistică și culturală și reintră în circuitul mânăstiresc.

Hramul bisericii este sărbătorit de Sfântul Ierarh Nicolae, iar din 2005 când a fost și sfințit, și  de Sfântul Ierarh Leontie de Rădăuți, cu racla  cu moaștele sale făcătoare de minuni, sărbătorit la 1 iulie.

Biserica o găsiți pitită după un gard înalt de lemn chiar lângă trecerea de cale ferată din centrul orașului, coordonate GPS: 47/50/34.06N 25/55/4.04E. Cei 7 călugări, se ocupă de adminstrarea bisericii, a corpurilor de chilii și a paraclisului cu hramul sfântului de la Rădăuți.

Alte postări:
Cea mai veche biserică de lemn din Europa- Biserica Dragoș Vodă de la Putna
Biserica din Solca transformată în depozit de bere de comunști


LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...