PLECATDEACASA



SCRIU DESPRE CEEA CE VĂD!

ȘI...NU UITA SĂ DAI LIKE!

101 FRUMUSEȚI ASCUNSE ALE ROMÂNIEI!

joi, 31 ianuarie 2013

Mănăstirea Piatra Scrisă

by Sofia Flori

Manastirea Piatra Scrisa, se afla in localitatea Armenis din Caras- Severin.

Pe drumul dintre Turnu Severin si Timisoara (E70 / DN6), pe la jumatatea drumului, se afla Manastirea Piatra Scrisa, chiar langa  sosea,  fiind  putin vizibila.

Acest mic schit poate trece neobservat de catre cei care nu cunosc zona, pentru ca este mic si aproape "inglobat" in stanca din apropierea podului de cale ferata; doar un perete, de culoare alba iese in evidenta din stanca si este facut de om.

Restul peretilor sunt formati de  stanca. Trebuie sa urci cateva trepte ca sa intri in biserica. Interiorul este micut dar foarte primitor, format doar din naos si altar, cu cateva icoane pe pereti, o bancuta si cateva flori. Pe jos este piatra.

       De fiecare data  cand am ajuns aici, am gasit liniste si m-am bucurat de simplitatea  si frumusetea locului in care s-a construit  minunatia asta de biserica.
Peste drum de schit se afla un mic popas si o mare parcare. Aici se obisnuieste, sa se ia o mica pauza de cei care sunt "plecati de acasa" la un  drum mai lung sau mai scurt. 

Numele de "Piatra Scrisa" vine de la icoana gasita pictata in stanca, in momentul cand se lucra la calea ferata. Muncitorii au gasit aceasta icoana care reprezinta  Sfanta Treime si au considerat ca nu este pictata de om.

Prezenta icoanei in acel loc, dar  si localnicii, l-au induplecat pe inginerul lucrarilor sa protejeze icoana si acesta a schimbat proiectul deviind iesirea din tunelul feroviar si astfel salvand icoana.


Prima mentiune despre Piatra Scrisa a fost gasita pe o harta militara austriaca in anul 1788. Poarta hramul "Duminica Tuturor Sfintilor",  in prima duminica dupa Rusalii. Despre icoana misterioasa, pictata pe stanca sunt legate mai multe legende, unele plauzibile, altele nu.

luni, 28 ianuarie 2013

Pe Pietrosul Călimanilor, la 40 ani


Sfârșitul lui iunie este aproape, iar nerăbdarea mea de a ajunge la Gura Haitii, este mai mare ca niciodată.
Cazați la Perla Călimanilor, pensiunea domnului Traian și a doamnei Rodica, punem țara la cale, consiliați prietenos de gazdele noastre.

A doua zi am vrea să mergem la o friptură la disc, undeva pe coclaurii vulcanici ai Călimanilor. Zis și făcut. La ora stabilită, o luăm ușor către fosta carieră de sulf, pe cale de a fi ecologizată.

Gazdele( care au lucrat aici!) ne arată cam pe unde au fost clădirile fostei colonii miniere, practic un mic orășel situat la 1500 de metri altitudine, și care a funcționat până în 1997, când exploatarea, oricum neproductivă, a fost închisă.

Ocolim uriașa haldă de steril și groapa hidoasă, rămasă în pântecul Negoiului Românesc, și ajungem în șaua Feții (sau a Ilvei, după cum se spune în zonă), care duce peste munte, pe un drum forestier, către Defileul Mureșului( Toplița -Deda) sau spre Țara Bârgaielor.

Până să se dezmeticească soția, cel mic și gazdele noastre sufletiste, am și pornit singurel pe traseul cu bandă roșie, către mai marele vârfurilor din Călimani.
Încep urcușul printre tufe de pinus mugo și iuniperus, pe o potecă ce se pierde deseori printre tufele de merișor înflorit.

Sunt și câteva porțiuni mai abrupte și fără vegetție, pe care grohotișuirle andezitice, stau într-un echilibriu fragil. Puțină echilibristică pe stâncile alunecoase,  îmi pricinuiește, scurte evadări  din reveriile în care mă afund atunci când cuprind orizontul de sub mine.

După 45 de minute ating Negoiul Unguresc( 2081 metri).
Aici, o cruce mică și un cerc de pietre de la un fost adăpost alpin, mă întâmpină,cum altfel decât, rece. Urmează așa-zisul platou de la 2000 de metri, care reprezintă de fapt buza craterului uriaș, care s-a format în urmă cu mai bine de 1 milion de ani.

Priveliștea este la propriu amețitoare, mai ales că poteca merge, uneori, foarte aproape de abrupturile pe care vegetează rododendronul sau bujorul de munte, prilej de sărbătoare pentru sătenii din Șaru Dornei.

Merg repede spre vârf, traseul dus-întors ar trebui sa-mi ia 2 ore și jumătate.

Urmăresc cu harta în mână cum se întind de jur împrejurul craterului și a urmelor de exploatare, toate vârfurile care au rămas din caldera de 10 kilometri  diametru.

Rețitișul cu stația sa meteo, Călimanul Cerbului, Tamăul, Haita sau Viovodeasa spre est și nord și valurile de bazalt și andezit care se întind spre vest, ca să coboare ușor spre lacul Colibița, îmi stau practic la picioare.



Găsesc un ,,indicator" pe o piatră netedă, pusă în picioare, și mă amuz la citirea îndemnului: ,,Repede". În fundal se profilează maiestuos, ca o piramidă antică, Pietrosul.

Acest vârf este o ciudățenie a naturii. Fiind deopotrivă creația vulcanismului neogen și a ghețarilor cuaternari. Apare ca o construcție megalitică ridicată la 2100 de metri din gelifracte( roci colțuroase datorate îngheț-dezgețului) puse unele peste altele, de parcă un ciclop, a vrut să-și facă culcuș într-un iglu de... piatră.

Urc această porțiune de munte, cu gândul că mi-am făcut un cadou extrarodinar la jumătatea vieții. 

Privesc în vale iazul de decantare Dumitrelul, de la fosta exploatare, care are un albastru ireal. E trist, când te gândești că totul în el este mort, totuși de aici (a)pare spectaculos de viu.

Citesc pe cruce că sunt la 2101 metri(!?), probabil cu tot cu mine sau cu crucea.

De aici, de pe vârful lumii mele, nu pot să nu observ o serie de șanțuri și de ridicături de pietre ce au direcții și forme neregulate, par desenele unor civilizații dispărute.

Nu, nu sunt pelasgii, nici dacii și nici măcar sătenii, sunt tranșeele armatei române, care lupta aici să păstreze bucata asta de țară, în Primul Război Mondial.

Respir puternic aerul tare, privesc spre cele două ,,țări", a Dornelor și a Bârgaielor, și iau cu mine amintirea asta, datorită  căreia scriu aceste rânduri.

Mă întorc fericit către ai mei și către friptura la disc a lui Nea Traian, coborând acum, de pe cel mai înalt vârf vulcanic din România.












duminică, 27 ianuarie 2013

Caut și compar cu Trivago.ro

Cei dedicați călătoriilor și scrisului despre ele, din așa numita blogosferă românească de turism, au la degețelul mic, navigarea pe siteuri de rezervări online, unde găsesc diferite oferte sau ,,ărlibuchinguri”.
O  altă categorie de români, își rezervă sau caută câteodată pe net, o cazare bună, un sejur, o cameră de hotel sau o zonă relaxantă în care să-și petreacă concediul. Cu alte cuvinte, știu și ei cam ce posibilități le oferă rezervările online.
Dar dacă știi să navighezi pe net, ai ceva cunoștinte despre siteurile de socializare, însă n-ai rezervat niciodată o cameră de hotel sau pensiune sau un sejur? Neîncrederea în parteneri este o boală veche a românului, și asta vine din gena noastră duplicitară. Facem și noi, pe undeva, la fel ca cei ce încearcă să ne tragă pe sfoară.
Și așa ajungem la fondul problemei.
Dacă am un site serios unde pot să verific TOATE ofertele, și unde am ocazia de a compara prețurile și de a alege cea  mai bună variantă cu cel mai bun preț?
Atunci folosesc trivago.ro. Aici poţi compara online și rezerva hotelul ideal. Dacă ai de ales între sute de mii de hoteluri și în câteva secunde, pe destinația aleasă, îți apar comparativ prețurile pe o cameră, nu prea te mai poți întreba dacă să mai cauți și în altă parte, nu?
Practic, după ce ai ales hotelul, trivago te duce pe siteul cunoscut de rezervări online unde poți naviga în voie pe hartă, între frumusețile și atracțiile turistice ale locului, sau orice altceva.
Și să mai presupunem că te afli într-un circuit și ajungi în Sibiu, acolo numărul pensiunilor și hotelurilor este uriaș. Ce faci, te dai jos din mașină și cauți cazări la un preț rezonabil, oprind aiurea pe străduțele  înguste din jurul Pieței Huet?
Tu ești obosit după vreo 300 de kilometri parcurși, copilul plânge și vrea și el să se dezmorțească, iar soția nu mai suportă aerul condiționat, în plus este seară și mâine o iei de la capăt. Concediul este scurt și tu vrei să vezi o jumătate de țară într-o săptămână.
Dacă știi de trivago, oprești liniștit într-o parcare de la marginea orașului, îți iei laptop-ul sau Iphone-ul  și astfel pe trivago găsești o varietate largă de hoteluri și hosteluri ieftine în Bucureşti sau în Sibiu. În cinci secunde afli că sunt vreo cinci, undeva pe lângă Muzeul Civilizației Populare Astra( ocazie bună să-l vizitezi și să tragi și o fugă până în Rășinariul lui Goga și Cioran). Trivago te duce spre un site de rezervări online- din cele 100 care există!-, acolo vezi camera și suni. GPS-ul te conduce într-o jumătate de oră acolo, și lucrurile sunt rezolvate!

sâmbătă, 26 ianuarie 2013

Peștera Poarta lui Ionel(e)- Munții Apuseni


 de Sofia Flori
Am vizitat pestera la inceputul lunii octombrie 2012, intr-o frumoasa si calduroasa zi de toamna. Punctul final era Pestera Scarisoara, asa ca imediat ce am ajuns in centrul Gardei (fiind targ si o mare aglomeratie), am intrebat un politist daca se poate merge pe Valea Ordancuseii  si mi-a zis ca drumul este in stare perfecta. Data trecuta cand incercasem sa ajung la Ghetar nu reusisem,drumul fiind in reparatie totala.  

Cand am ajuns  la Poarta lui Ionele iesea un grup,  dupa ce l-am reperat pe ghid si am aflat una - alta despre pestera si nu numai, l-am intrebat  daca putem intra - i-am platit 7 lei /persoana si mi-a zis sa astept la intrarea in pestera pana mai veneau cativa vizitatori (se intra doar in grup de minim 5 persoane).

Pestera s-a reamenajat, podul peste Ordancusa s-a refacut, din lemn, apoi se continua cu niste trepte tot din lemn si inca un podet  inalt peste apa care iese din pestera si in ultima parte se urca pe trepte din beton. In toata pestera s-au refacut podetele si scarile, din fie, dar este si iluminata partial. 

Intrarea in pestera se face printr-un portal inalt de 15 m, dar  lungimea ei este  mica, de aproximativ  130 m. Aici, la intrare, am citit despre pestera pe un mic afis  si m-am odihnit pe un scaun care era langa afis pana a venit ghidul impreuna cu ceilalti vizitatori. 
Dupa ce am parcurs pestera in liniste si sub supravegherea atenta a  lanternei ghidului( scarile foarte abrupte din ultima parte necesita putina indemanare, fiind mai mereu umede),  am urcat sus unde se afla lacul (acum secat ), iar aici ghidul ne spune istoria pesterii si cum s-a format: asadar numele i se trage de la un haiduc, Ionele, care isi "avea casa " in aceasta pestera.
Initial pestera a fost descoperita prin 1857, dar Emil Racovita o cerceteaza in 1921 si totusi localnicii o  stiau si o foloseau demult - aici era locul de unde se aprovionau cu apa. 
Deasupra stancii in care se afla pestera este satul Mununa. Lacul temporar care se formeaza in pestera provine din pestera Avenul  Zgurasti care se afla la 130 m departare  si are cel mai mare lac subteran permanent.

 Tot acum, ne spune ghidul, ca in perioadele ploioase sau in primavara cand zapada se topeste este momentul cel mai prielnic pentru a vizita pestera. 
Continuarea vizitarii pesterii in etajul superior  este interzisa turistilor - aici traieste o colonie  de lilieci rara si protejata.
Pestera este monunent al naturii  facand parte din Parcul Natural Apuseni. 
 N.m. In 2010 am vizitat si eu pestera, cand nimic din ceea ce spune si arata Flori nu exista. Aventura de atunci, pe podetul improvizat si prin apa- AICI.
 

vineri, 25 ianuarie 2013

Casa muzeu din Solca- Bucovina



Căsuța muzeu din Solca, este situată chiar la strada mare, pe drumul care leagă Păltinoasa de Putna și Rădăuți, chiar în apropierea intersecției cu traseul spre mănăstirea monument UNESCO de la Arbore.

Este unul dintre puținele monumente care mai redau arhitectura tradițională și civilizația populară din Bucovina secolului al XIX lea.
Mai există o casă muzeu la Putna, a familiei Bâcu, care redă atmosfera și obiceiurile din perioada stăpânirii habsburgice, din nordul acestui ținut de poveste.

Casa în sine datează din secolul al XVII lea și este construită pe o fundație din piatră de râu, cu bârne rotunjite și tencuite, fiind acoperită cu draniță în patru ape.

Intrarea în tindă și în cele două camere se face de pe o prispă lutuită ,,îmbrăcată,, într-un  cu foișor. Obiectele din camere sunt dispuse natural, așa cum erau ele la începutul secolului al XX lea.

Bătrâna care ne este ghid, și care locuiește în casa de alături, ne povestește că aici a locuit bunica ei, iar ea se juca în această locuință împreună cu verișorii ei.
Amintirile sunt încă la locul lor, în mintea femeii care are peste 70 de ani.


Camera cea mare are  un pat de zestre, o culme pentru haine și laițe în lungul pereților și o sobă de încălzit pe care copii erau urcați să doarmă, în iernile lungi și geroase. Bătrâna ne spune despre spațiul dintre sobă și peretele care dă în tindă, că era folosit de bunul( bunic) ei ca să își repare spatele și oasele, la căldură.

În cealaltă cameră și în tindă se află o sumedenie de obiecte tradiționale de mobilier și de gătit: un cuptor tradițional, site și coșuri făcute din rădăcină de molid, război de țesut, perne și lăzi de zestre și un opaiț agățat de grinda principală.

Dacă aveți drum nu ezitați să vă opriți, chiar dacă ușa este închisă. Pe perete se află o... sonerie, apăsați și bătrâna va veni din casa situată în dreapta muzeului, să vă fie ghid și să vă taie ...bilete.








Și nu uita să dai LIKE!



joi, 24 ianuarie 2013

Ghidul Miscellanea de succes în travel blogging


Andrei deține de ani buni, blogul de turism miscellanea.ro. Articolul scris de el, chiar dacă pare o joacă, ascunde adevăruri la care toți cei interesați de fenomen ar trebui să reflecteze.

Cu mulțumiri către autorul articolului, îl public integral.

Observat-am că numărul celor care aspiră la statutul de formator de opinie pe domeniul călătoriilor a crescut în ultima vreme aşa că mă simt cumva dator să împărtăşesc din vasta-mi experienţă. Luaţi aminte! Acesta este un plan simplu în 9 paşi (puncte?) care va aduce un număr sporit de fani pe feistube, trafic, oferte de la companii înnebunite de mirosul de trafic şi glorie generală.


1. Like şi share dacă ţi-a plăcut
Nu te lua după ce spun ceilalţi, cerşitul este ok. La sfârşitul oricărei bucăţi de informaţie lansate în eter trebuie ataşată această formulă. Pur şi simplu unii utilizatori nu ştiu ce ar putea să facă cu ea. "Mmm, mi-a plăcut, dar ce aş putea să fac". Această bucată de text vine în ajutorul lor. Mai sunt si utilizatorii nehotărâţi ("la dracu mai tre să mai şi muncesc azi, oare să dau share?") care pot fi convinşi ("la dracu cu excelul ăla, ia să dau share, doar mi-a zis"). Cercetătorii britanici au descoperit că cetitoriul este cu 42% mai inclinat să dea share dacă i se zice direct. Mai este şi aspectul sincerităţii - până la urmă asta vrei de la el. "Râdem, glumim, dar dă naibii like odată!"
2. Random-shit concurs
Ai  ceva de dat prin casă? Nu îl arunca, poate valora până la 20 de fani pe facebook. Când pleci pe undeva întoarce-te cu un pumn de pietriş dintr-un parc şi fă un concurs cu el. Altfel cum să aduni fani pe facebook? Să dea ei click de la sine doar pentru că le place cum scrii? That's crazy talk. (Întâmplator mai am vreo 15 furculiţe de plastic - suvenir de la Mercure-ul din Zell am See, voi face o tragere la sorţi în curând. Ca să participaţi trebuie doar să daţi like, share, să lăsaţi un comment cu o poveste amuzantă cu o furculiţă şi să vă tatuaţi temporar miscellanea.ro pe frunte. Temporar, nu permanent - sunt rezonabil).
3. Top 6 boli de piele din hosteluri / Cum să respiri pe nas
Listele prezintă o fascinaţie bolnavă pentru utilizatorul de rând (cei mulţi adică). Dacă lista e de lucruri gratis e şi mai bine. Like-urile şi traficul vor veni de la sine. În plus e o idee bună pentru momentele în care duci lipsă de material pentru că job-ul care te hrăneşte până devii un travel writer de succes nu te şi trimite în Costa Rica. Ghidurile sunt şi ele la mare căutare. Desigur, te poţi întreba dacă vrei ca cineva care caută pe google "cum se bagă genţile în portbagaj" să fie în targetul tău dar hei! cât timp dau click/like/share, ce mai contează?
4. Community Management
Community Management e atunci când agasezi cititorii fideli cu întrebări al căror răspuns nu te interesează. Dacă muşcă mulţi momeala se zice că engagementul e mare. E de preferat ca fanii să fie uşor impresionabili cu poze luate din alte părţi, altfel trebuie să munceşti mai mult pentru un kilogram de engagement. When everything else fails, resort to cats.

Mai jos aveţi câteva idei simple de community management:
A. "[Random eveniment curent] îmi aduce aminte de [link la unul dintre articolele vechi de mai mult de 1 an]. Ce întâmplare!"
Trafic garantat de la fanii mai noi. Sau de la fanii uituci. Ka-ching!
B. "[Intrebare lipsită de relevanţă către audienţă ca şi cum efectiv ţi-ar păsa despre ce are de spus]"
Cei mai mulţi utilizatori vor pica în plasa "Repede, este nevoie de opinia mea pe Internet!". Pentru cei mai încăpăţânaţi merge un pic de trolling. "Cel mai frumos loc din X - [poză cu un loc de o frumuseţe chestionabilă]" - şi topperii nu vor intârzia să apară ("That's nothing! Cel mai frumos loc din X este fără îndoială Y - unde Y diferit de cel iniţial"). Cu puţin noroc se şi ceartă între ei. Bonus: vorbeşti cu un institut de statistică poate îţi dau şi nişte bani ca să faci sondajele lor.
5. Constanţă în postări. Uneori, chiar Mangalie.
Ştiu, e dificil să ai mereu material însă poze moka şi text fictiv se găsesc mereu. Vivat Creative Commons. Iei câteva poze cu un loc exotic şi povesteşti cât de mişto trebuie să fie acolo. Şi gata articolul de marţi. Vei zice "Dar sahib, ce facem cu calitatea? Nu se vor supăra fanii?" Ei bine, aruncă o privire în jur şi vei vedea că cele mai citite adunături de articole nu sunt şi cele mai bine scrise sau cele mai bine ilustrate. Nu contează pasiunea, contează imaginea. Brand-ul. (iau o pauză, mi-e un pic rău).
6. SEO, PPC şi THC
Calitatea textului e mai puţin importantă, ce e important e să ai cuvintele potrivite în bold. Dacă poţi să faci tot textul bold e şi mai bine. Apoi poţi să introduci informaţii generale fără legătură dar după care e garantat că se vor face căutări - de genul "unde plătesc impozitul în sectorul 8", "zile libere legale 2013, 2014, 2015" şi "cum se completează formularul de constatare amiabilă".  Desigur, bold.
7. Networking. Cu peştii mari, desigur.
Ajută să te pui bine cu cei care au implementat cu succes punctele 1-6 chiar dacă nu îţi place ce fac, cum scriu, cum arată, etc. Un link de la ei şi te-ai scos din foame. E ca şi cum ţi-ar da direct bani numai că nu-ţi dau. Ca subcapitol este prezenţa obligatorie pe absolut orice reţea sociopată. Comentează la orice zic peştii mari şi prin comentează vreau să spun linguşeşte.

Traficul şi pleiada de urmăritori sunt cele ce guvernează piaţa. Ce, crezi că agenţia ViezureTravel o să te trimită să le faci reportaj în Liublijana doar pentru că scrii frumos, cu pasiune (şi corect româneşte)? Nu beibi, o să întrebe care e traficul, engagementul, ce proiecte ai, treburi din astea concrete. Şi chiar de-ar vedea potenţialul tău de mânuitor de penel, scopul lui e să vândă nu să cultive.

8. Ghestposts.
N-ai material pentru joia asta? Nu-i nimic, au alţii dornici să se afirme. Nu uitaţi să cereţi exclusivitate pe articol altfel the big bad algorithm o să vă penalizeze, scade ranku', scade ratingu' şi restul de tragedii ce decurg din aceasta. Riscul este ca pozele să fie mediocre şi textul subpar dar, aşa cum am stabilit la unul din punctele anterioare, conteaza mai mult să ai conţinut original decât să fie de calitate. Ce alegi, să ai un articol distins ca un chinez în Beijing dar cu bold pe "plajă", "Grecia" şi "all-inclusive" sau nici un articol? Exact, aşa ziceam şi eu.

9. Ei ştie decât să dea click.
Contrar opiniei generale din şcoli şi societate în general, o cunoaştere şi mânuire bună a limbii materne nu este necesară. Din contră, ar putea chiar dăuna dat fiind nivelul cititorului mediu care ar putea fi speriat de folosirea unor termeni pe care nu îi înţelege. Dacă aţi învăţat prea mult la şcoală va trebui să mimaţi cumva ineptitudinea în acest domeniu. Fără neologisme, fără arhaisme şi din când în când mai scapă şi un dezacord ceva să arăţi că eşti down with the people. Diacriticele sunt irelevante, nimeni nu le mai foloseşte aşa că nu te chinui să înveţi unde sunt 5 nenorocite de litere pe tastatură. În plus, se schimbă aranjarea restului de caractere când schimbi pe tastatura românească. Ce porcărie, nu? Practic imposibil de învăţat.

Faceţi cele de mai sus şi succesul e garantat. Parol. Posibilităţile de monetizare vor apărea ca magazinele de închirat casete după revoluţie. Atâta doar că va trebui să scrii elogii unor produse mediocre - dar nu vă faceţi griji, nu vă puteţi aliena cititorii, nu i-aţi avut niciodată. La un moment dat chiar veţi fi chemaţi să faceţi review la o pensiune de pe centura Craiovei. Şi dacă sunteţi perseverenţi, veţi ajunge să fiţi plătiţi ca să călătoriţi în Indochina şi să scrieţi cărţi mediocre despre asta, cărţi care vor ajunge la următoarea generaţie de wannabe travel writers care vor înţelege că nu e nevoie de un nivel aşa ridicat şi se vor apuca şi ei de scris.

Disclaimer: Orice asemănare cu personaje sau fapte reale este voită. Altfel nu ar fi pamflet.

sâmbătă, 19 ianuarie 2013

Mănăstirea Cocoș- parte a triunghiului de aur din nordul Dobrogei

Vorbeam în postarea cu Celik Dere, despre Triunghiul de Aur al mănăstirilor din nordul Dobrogei, incluzând aici așezămintele monahale de la Celik Dere, Cocoș și Saon.

A venit rândul mănăstirii Cocoș, situată în zona administrată de comuna Niculițel, la 6 kilometri de Isaccea și 35 kilometri de Tulcea, urmând DN 22  apoi DN 87.


Zona este una tipică pentru nordul Podișului Dobrogei( Dealurile Niculițelului), cu dealuri vechi, cu spinări rotunjite de eroziune, unde vegetează cele mai mari păduri de tei din țara noastră.

Prima biserică a fost construită pe la 1832, din materialele avute la îndemână de sihaștri( lut, paie și nuiele), și avea hramul Intrarea în Biserică a Maicii Domnului.

Ea va fi reparată 14 ani mai târziu, de către călugărul Ignatie, având încuviințarea sultanului  Abdul Medgid (Dobrogea avea să mai stea sub stăpânire otomană până în 1878).

Temelia bisericii mari se pune în 1910, iar pictura interioară este executată de un pictor italian.
În anii  '60, odată cu încheierea procesului de renovare a bisericii și a chiliilor, tot ansamblul este declarat monument istoric.

După care, în 1973 sunt aduse de la Niculițel, din bazilica martirică paleocreștină, moaștele Sf. Martiri Zotic, Atal, Camasie și Filip.
Despre acest monument unic în România, în link-ul de mai sus.


Sfinții mai sus menționați și Sfânta Treime, sunt hramurile acestei mănăstiri, plus paraclisul cu hramul Sfântului Nicolae.
De vizitat muzeul mănastirii. Are locuri de cazare pentru cei interesați.
GPS: 45/ 12/ 42.53 N 28/24/56.24 E







joi, 17 ianuarie 2013

Izvoarele cu vitriol din Muntele Puturosu, unice în Europa.

Nu știu dacă v-ați gândit vreodată, că pot exista izvoare minerale cu ACID SULFURIC. Sincer, nici eu n-am crezut până nu le-am văzut.

Oricum sunt o raritate a lumii, iar acestea de lângă Balvanyos sunt singurele din Europa. Zona se numește Băile Timsos sau Apor și se află la 2 kilometri de hotelul Balvanyos, de pe muntele Puturosu( drumul  care coboară de la Bixad spre Turia - Târgu Secuiesc).



Minunea apelor minerale de aici, constă în prezența unei mici concentrații de acid sulfuric, numit popular vitriol. Nu vă gândiți că sunt nocive, din contră, sunt recomandate pentru tratamentul reumatismului, afecțiunilor respiratorii sau digestive. Dar numai la recomandarea medicilor specialiști.

Zona este denumită ,,Valea Morții" , pentru emanațiile de gaze care amețesc animalele( mai ales păsările), și oricum în zonă persistă un miros de gaz, asemănător cu mirosul de ouă stricate.

Explicația științifică este simplă, prin numeroasele falii( crăpături adânci în scoarță) urcă gazul rămas între rocile vulcanice, iar la întâlnirea cu apele de adâncime, se combină, și urcă spre suprafață formând izvoare. În filmuleț aveți ocazia să auziți zgomotul făcut de izvorul cu vitriol.


În lume mai sunt doar căteva locații unde apar aceste ape minerale și sunt legate de vulcanismul activ, ceea ce aici la Balvanyos nu mai este cazul. Izvoare cu acid sulfuric se întâlnesc în insula Java din Indonezia, în Columbia și în zona Golfului Persic.

Dacă aveți drum prin zonă nu le ratați. Opriți mașina și mergeți prin pădure maxim 10 minute păna la ele. Atenție, nu le confundați cu izvoarele cu alaun( hidrogen sulfurat) care sunt chiar la stradă, unde se află un indicator cu ,,Izvoare Tămăduitoare". Treceți de ele și urcați prin pădure!



video
ȘI NU UITA SĂ DAI LIKE!

marți, 15 ianuarie 2013

Rețeaua de situri Natura 2000, în extindere în România

109 situri din România au fost adăugate în rețeaua Natura 2000, o rețea de zone protejate care reprezintă principalul instrument de care dispune Uniunea Europeană pentru a conserva biodiveristatea. Țara noastră a ajuns, astfel, la o suprafață de 42.000 de kilometri de zone protejate.

Articol preluat de pe site-ul partener totb.ro



Aproximativ 25.000 de km2 de regiuni inestimabile din toată Europa au fost incluse în rețeaua Natura 2000, arată un comunicat al Comisiei Europene. Comisia a aprobat în mod oficial includerea în rețea a altor 235 de situri propuse de statele membre pentru a fi recunoscute ca “situri de importanță comunitară”.
Statele membre vor avea la dispoziție șase ani pentru a institui măsurile necesare pentru a proteja aceste situri. Ultima actualizare privește 20 de state membre și acoperă toate cele nouă regiuni biogeografice ale rețelei – regiunea alpină, atlantică, a Mării Negre, boreală, continentală, Macaronezia, mediteraneană, panonică și de stepă. În prezent, Natura 2000 acoperă 17,9 % din suprafața terestră a UE (768 000 km2) și aproximativ 4 % din suprafața sa marină (peste 217 000 km2).
Principalele țări vizate de extinderea rețelei sunt Regatul Unit, România, Letonia, Italia, Suedia, Bulgaria, Danemarca, Franța, Slovacia, Estonia și Malta.
Cea mai importantă regiune adăugată în acest an este regiunea Dogger Bank din Regatul Unit (12 330 km2), o zonă marină puțin adâncă cu bancuri de nisip submarine în partea centrală a Mării Nordului. Împreună cu situri învecinate din Germania și Țările de Jos, acest sit formează un vast sit transfrontalier Natura 2000, acoperind peste 18 000 km2. Dogger Bank a fost în principal desemnat pentru habitatele sale de bancuri de nisip foarte productive, care constituie importante zone de reproducere și creștere pentru multe specii care fac obiectul pescuitului comercial. Includerea acestor zone în rețea va facilita managementul coordonat al regiunii, inclusiv eforturile comune ale statelor membre în cauză pentru adoptarea unor măsuri adecvate în materie de pescuit.
Principalele zone adăugate din Marea Baltică au fost 10 noi zone marine desemnate de Suedia și Letonia. Aceste situri cuprind habitate de recif și bancuri de nisip care găzduiesc multe specii și constituie zone vitale de hrană pentru foci și pești migratori. Cele 10 situri acoperă o suprafață marină de aproape 4 000 km2.
Țara cu cea mai mare contribuție, în raport cu suprafața sa, a fost Malta, cu 183 km2 de zone marine desemnate până în prezent, ceea ce reprezintă baza unei rețele marine solide în apele înconjurătoare. Noile situri marine malteze vor contribui la conservarea ierbii de mare Posidonia și a recifelor submarine și oferă un habitat esențial pentru Gibbula nivosa, o specie endemică viu colorată de melc de mare.
Cea mai mare extindere a rețelei terestre a avut loc în România. Au fost adăugate 109 situri și au fost extinse multe situri existente, astfel încât suprafața totală a siturilor acoperă, în prezent, aproape 42 000 km2. Zonele adăugate cuprind o gamă largă de habitate de pajiște și pădure bogate în specii și habitate esențiale pentru multe specii rare și pe cale de dispariție, inclusiv multe specii de lilieci și amfibii. Împreună cu alte situri propuse de Bulgaria și Republica Slovacă, noile situri Natura 2000 din România oferă, de asemenea, o mai bună protecție pentru bogata faună piscicolă endemică din bazinul Dunării.

duminică, 13 ianuarie 2013

Lacul Lala Mare- lumea pierdută a Ineului rodnean

La Gura Lalei, o șatră de țigani se odihnește sub un celofan crăcănat pe patru crengi groase de brad. 
Zăpușiți de căldură, se adună care de pe unde, după ce aseară au coborât de pe Ineul cel plin de afine și merișor.

Îi întreb temător dacă drumul forestier care se întinde în fața mea, duce către traseul Lalei, marcat cu cerculeț roșu.



Surprinzător de amabili, îmi explică cu răbdare ce și unde să mă opresc. Cale de vreo 5 kilometri merg pe un drumeag, însoțit în stânga de pârâul ce-și are obârșia la 1970 de metri, sub al doilea vârf din Masivul Rodnei, Ineul ( 2279 m).

La un moment dat, drumul se înfundă într-o poiată mărginită de stânci cristaline, unde mai sunt ,,parcate" două dubițe ale țiganilor. Cu oarece teamă, las mașina cu alarma pusă și fără ,,ispite" pe vreo banchetă, și plec cu soția și cel mic, trecând peste primii bolovani ce alcătuiesc poteca îngustă.

N-aș zice că drumul a fost complicat, dar problema marcajelor în Parcul Național Rodna, rămâne una cât se poate de actuală.

După ce pierdem de câteva ori cerculețul roșu, ne înscriem pe un traseu ce lasă încet, încet, păduricea de molizi piperniciți și doborâturile și începe să șerpuiască printre jnepeni.

Peisajul se sălbăticește, crengile jepilor ne pișcă mâinile, pârâul se prăvale din ce în ce mai vioi peste pragurile de roci mutonate, șlefuite de gheață, iar soarele se zbenguie pe vârfurile ienuperilor piramidali. Pragul galciar din fața noastră pare că  ascunde o căldare excavată de ghețari, dar fiecare prag trecut până acum ne-a produs o mică dezamăgire.
Nu este!  Hai mai departe!

După un ultim efort, trecem cu răsuflarea tăiată, peste un rând de grohotișuri, și... iată-l!
Lacul Lala Mare ne întâmpină cu reflexiile sale reci, de ,,ochi de mare'' situat la 1815 metri altitudine. Dacă spui că piscul unui munte este răsplata năzuinței spre mai înalt și mai mare, un lac cocoțat pe tăpșanele cuaternare, echivalează cu bucuria întâlnirii cu lumea sălbatică a apelor de munte.

Pitorescul jenepenișurilor care se oglindesc în lac este dublat de morenele stâncoase care se termină brusc în buza acestuia și întregesc tabloul de minune naturală, la care asiști mut.

Câțiva turiști unguri se avântă în apa rece, țipând și vorbind din ce în ce mai tare pe măsură ce apa începe să le cuprindă trupurile. Zgomotele lor sparg liniștea zonei  și produc rumoare printre păsările care caută fructe și insecte, printre ramurile dese și șerpuitoare. Culegătorii de afine încep să coboare cu gălețile pline, agățate de hamuri pe spate, spre valea furtunoasă a Lalei, unde se răcoresc după efortul depus toată ziua.

Acesta este locul unde aș reveni oricând cu plăcere, poate și pentru a ataca Ineul cel frumos, cu cocoașa lui asimetrică cu care străpunge norii.

Ne întoarcem obosiți după cinci ore, coborând poteca și lăsând în urmă lacul. Dacă în alte situații mai ai ocazia să arunci o privire în urmă și să te mai bucuri de priveliște, aici, odată ce ai părăsit locul, totul se închide în urma ta, ca o cortină  care cade peste scena unui spectacol fascinant.



ȘI NU UITA SĂ DAI LIKE!


LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...