PLECATDEACASA



SCRIU DESPRE CEEA CE VĂD!

ȘI...NU UITA SĂ DAI LIKE!

101 FRUMUSEȚI ASCUNSE ALE ROMÂNIEI!

vineri, 29 martie 2013

Cetatea Balvanyos- Cetatea Idolilor

Este cea mai faimoasă fortăreață medievală din zona Târgu Secuiesc- Băile Tușnad. 
Legendele cu uriași și zâne, care s-au țesut în jurul acestei construcții impunătoare, l-au inspirat pe scriitorul maghiar Jokai Mor să scrie romanul Cetatea Idolilor.

Vechimea ei se pierde, la propriu, în negura vremurilor, data construcției nefiind cunoscută. Se apreciază că ar fi fost ridicată înainte de secolul al XIII, când primii secui încep să vină în depresiunile intracarpatice din estul Transilvaniei. După arheologul Ferenczy Istvan, s-ar părea că data construcției este secolul al XI.  Tot de atunci i se spune și Cetatea Păgânilor. Prima atestare documentară este din 1360 sub numele de ,,Castri Baluanus", și apare pe hărțile care autentificau împărțirea pământurilor între nobilii secui.
 A aparținut timp de secole, ca și pământurile din zona Turia,  familiei de nobili secui, numită Apor.

Aceștia se bucurau de protecția deosebită a regilor Ungariei, care le-au recunoscut  în mai multe rânduri privilegiile, printre aceștia numărându-se Regele Bela a IV lea sau Sigismund de Luxemburg, în 1402.

Printre personalitățile familiei s-au aflat și voievozi ai Transilvaniei, ca Apor Laszlo sub domnia Regelui Karoly Robert sau Ladislau Apor, care se spune că a păstrat aici Sfânta Coroană Ungară, predată apoi regelui Karoly dar și istoriografi recunoscuți în lumea maghiară, ca Apor Peter( sec. XVII).


În 1603, văduva lui Apor Miklos,  Lazar Borbala, părăsește cetatea mutându-se mai la ,,câmpie", în zona localității Turia, unde se află și acum conacul Apor.
Din acel moment începe cetatea să se degradeze, totul culminând în 1970 cu prăbușirea donjonului de 20 de metri înălțime care domina toți munții din jur, în urma unui cutremur.
Pereții curții interioare au început să se prăbușească, iar zidurile exterioare au fost tributul pe care pădurea deasă de fag și l-a luat, după sute de ani. În Evul Mediu, poarta era protejată de un sanț peste care se afla un pod suspendat, ce făcea legătura între cetatea superioară de pe stâncă și cetatea inferioară de la limita pădurii.


Am dorit să urcăm la cetate de fiecare dată când am ajuns la Balvanyos, însă informațiile că pădurea este plină de urși( efectivul  de urși în zonă este de aproape 10 ori mai mare decât normalul!) ne-a liniștit repede.
Totuși, grupurile mari- de care urșii se sperie- se pot aventura prin pădure și pe urcușul destul de abrupt până sus, de unde panorama către bazinetul depresionar al Târgului Secuiesc este impresionantă.










marți, 26 martie 2013

Podurile de lemn acoperite din Transilvania. Un circuit imposibil.

Când am auzit despre podurile de lemn acoperite de pe râurile și pâraiele din Bistrița și Mureș, mi-am zis că ar fi nemaipomenit să realizez un circuit al acestora.
Răbdător, am citit în ghidurile mele turistice apoi am căutat pe net, unde oferta de imagini și înformații este sublimă, dar lipsește...( cu excepția unui articol din Adevărul și a unei prezentări power-point, pe care o aveți mai jos)


Din cele peste 10 poduri construite, în secolele XVII-XIX, pe granița dintre imperiul habsburgic și celelalte teritorii românești, nu au mai rămas azi decât DOUĂ!
Unul este în comuna natală a marelui poet George Coșbuc, iar celălalt este în comuna Ilva Mare, amândouă având nevoie de reparații capitale, altfel la prima mare viitură, pleacă cu apele.
Am ajuns anul trecut în zonă, și am trecut pe la Nepos, în comuna Feldru, oprindu-mă la picioarele podului care a fost acolo. A fost luat de o viitură, îmi spune un localnic, care aștepta cuminte trenul de navetă.
Am încercat atunci, ca de atâtea alte ori, o tristețe imensă, pentru indiferența celor care ar trebui să salveze valorile arhitecturale aflate pe coclauri rurali ai țării. Cred că la fel se va întâmpla și cu cele două poduri care au rămas în picioare de mai bine de 200 de ani.
Au nevoie de avize peste avize, asta în cazul în care se vor găsi cam 1.5 mld. lei pentru fiecare. Hm, greu de crezut.

Iată mai jos o listă cu ce a fost, utopicul circuit către podurile de lemn acoperite din nordul Transilvaniei:
Năsăud( fost pod din lemn de stejar)- Coșbuc( încă în funcțiune, numit și Podul Iubirii)- Salva- Zagra( scoase din circulație și părăsite)- Nepos( distrus de o viitură, se vede în imagine)-Ilva Mare( încă în funcțiune)- Ilva Mică( distrus)- Mocod( distrus de o remorcă în 1984)- Lunca Ilvei- Ibănești( singurul din județul Mureș).

O prezentare Power-Point, a unui profesor din Bistrița o găsiți aici- Podurile de lemn acoperite

joi, 21 martie 2013

Voroneț- Albastru de UNESCO!

Mănăstirea Voroneț reprezintă, poate, cel mai important monument de arhitectură feudală din Bucovina. Bisericuța reușește să îmbine într-un mod deosebit, realizările artei moldovenești din timpul domniilor lui Stefan cel Mare( 1457-1504) și Petru Rareș( 1527-1538/ 1541- 1546).

O găsiți la capătul satului, sprijinită pe un dâmb către care coboară ultimele rămășițe ale pădurilor de molid de odinioară. Este încadrată de pâraiele Voronețului și Magherniței, profilându-se pe cerul azuriu, cu albastrul său unic. Este situată la 5 kilometri sud de Gura Humorului, în zona meridională a Obcinelor Bucovinei.

 Ce se vizitează astăzi la Vorneț este ctitoria marelui domnitor, completată apoi de Petru Rareș, în timpul domniilor lui dar și la un an după moartea acestuia, de către Mitropolitul Grigorie Roșca, un fel de al treilea ctitor al așezământului.

Câteva date și informații esențiale:
- a fost ridicată în câteva luni, între 26 mai și 14 septembrie 1488;
- a fost înălțată pe locul unde și-a avut chilia și micul schit de lemn celebrul călugăr Daniil;
-are pridvor închis, cu ziduri pline, uși și ferestre( la Humor și Moldovița pridvorul este deschis);
- pristavul Marcu, este cel ce a supravegheat lucrările de pictare a exteriorului( 1457), în frescă, considerat și pictorul ,,oficial";
-biserica are plan treflat, trilobat sau triconc, adică în formă de trifoi;
-lungimea este de 25,5 metri, lățime la pronaos de 7,7 metri și de 10,5 metri la abside;
-stilul original moldovenesc sintetizează elemente bizantine și gotice, într-un stil care nu se mai regăsește nicăieri în lume;
-altarul bisericii cuprinde câteva picturi celebre: Cina cea de taină, Împărtășirea cu pâine a apostolilor, Împărtășirea cu vin și Spălarea picioarelor;
- exteriorul este pictat în fresce care înfățișează: Judecata de Apoi, Asediul Constantinopolului,Glorificarea Sfintei Fecioare, Arborele lui Ieseu, Facerea Lumii, Legământul lui Adam;
-pentru albastrul intens, care rezistă de sute de ani, s-a folosit albastru de lapislazuli aplicat pe tencuiala udă din var stins, nisip și paie tocate;
-în biserică se află mormântul lui Daniil Sihastru și al Mitropolitului Sucevei Grigorie Roșca.

marți, 19 martie 2013

Primăvara în Cheile Întregalde. Un vis...



După mine, primavara arată ca o incursiune auto dar și perpedes în cheile cu floare de colț.
Pe drumul desfundat şi uitat de lume, ce leagă Ţara Moţilor, mai precis zona Bucium cu celebrele Detunate, de zona Galdelor din Munții Trascăului dinspre Alba Iulia, se află aceste interesante și înguste chei.

Nu mi-am propus să ajung la ele, dar drumurile şi scurtăturile gândite de mine m-au adus întâmplător şi aici, însă mi-au stricat câteva bucşe si vreo două cauciucuri.

Dar nu-mi pare rău, pentru că sunt 1500 de metri de stânci calcaroase albe-gri, de ziduri de fortăreţe naturale modelate de Sfarmă-Piatră, de îngustări de traseu şi de bolovani uriaşi tăvăliţi în apa pârâului Galda.
Este o zonă magică puţin exploatată şi puţin cunoscută, situată la ieşirea din localitatea cu acelaşi nume. Vreo doi, trei orăşeni mai deştepţi vin aici  primăvara sau vara şi îşi petrec week-end-urile cu cortul, într-o linişte desăvârşită, iîntr-un aer uşor ozonat, la o altitudine incredibil de mică, de doar câteva sute de metri, răcorindu-se vara în apa Gălzii și Găldiţei.
Cele 25 de peşteri mici săpate de apele de şiroire sau de micile pâraie transformate uneori în sohodoale, sunt scobite în pereţii calcaroşi, unde poţi avea surpriza să întâlneşti cea mai frumoasă și mai gingașă floare din ţara noastră.
Cea numită Floarea Reginei, sau Floarea de Colţ sau pe latineşte Leontopodium alpinum, aici la cea mai joasă altitudine din ţară de 580-600 de metri, asta deși se întâlnește de obicei la peste 1800.  
O zi de mai sau iunie aici, și mai trăiești o viață.

joi, 14 martie 2013

Mesaj ecologist. Nesimțiții nu dispar...

Un mesaj mai adevărat ca niciodată. Un proiect al  Asociației Salvați Delta, cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională.

Fără probleme ar putea fi extins în zonele rurale, unde țăranii aruncă gunoaiele pe câmp sau în apa pârâului cristalin din fundul curții, printre blocurile cenușii ale împuțitelor noastre orașe sau pe islazurile murdare unde alți melteni cu grătar și cruce de aur la purtător, înoată între gunoaie și pamperși. 
Habemus sloganus!
Dar România este sufocată de gunoaie!

marți, 12 martie 2013

Castelul Arcuș- incursiune de iarnă

Dacă ai drum prin împrejurimile orașului Sfântu Gheorghe, reședința județului Covasna, ar fi bine să te abați până în comuna Arcuș, să vezi castelul.

Locul are farmec și iarna, chiar dacă am fost încântat, și invidios în acelasi timp, de fotografiile făcute de Anda( Hai la Bord), la începutul verii lui 2012.




Originea castelului, merge în timp, până în secolele în care domeniile din Transilvania erau în stăpânirea nobililor secui( grofi). 

Un conte de această origine construiește acest castel iar soția lui amenajează grădina, care este mai degrabă un parc dendrologic în toată regula.
Am văzut tisă( taxus baccata), specii de thuia, frasini, fagi, castani, molizi, pini, chiparoși și zice-se ca mai există și magnolii sau alte specii exotice.

Bisericuța evanghelică de lângă castel mi-a plăcut mult, pentru simplitatea formelor și pentru poziția sa pe un picioruș de deal.
Lacul înghețat, pe care îl distingi cu greu sub zăpada groasă, este punctul principal de atracție în perioada caldă.

În anii dictaturii comuniste, zona avea un regim special pentru că aici era una dintre reședințele lui Nicolae Ceaușescu, care venea la vânătoare în pădurile Covasnei. După 1990 castelul a căpătat o destinație culturală, un loc unde se țin concerte de pian, vioară sau se joacă piese de teatru, ori se organizează tabere de sculptură.

Intrarea costă 2 lei de persoană iar vizitarea în interior costă 4 lei. Taxele foto sunt depășesc 20 de lei, dar merită.







sâmbătă, 9 martie 2013

Mănăstirea catolică Timișul de Sus



Mănăstirea “Congregatio Jesu” (Congregația lui Isus), apărută pe la 1926, din Timișul de Sus, județul Brașov, este o mănăstire romano-catolică a cărei patroană este “Sf. Tereza a Pruncului Isus”. Comunitatea de la Timișul de Sus a Congregatio Jesu a fost înființată în 1926, fiind casa de vacanță a surorilor. 

În 1948, când autoritățile au închis și confiscat toate casele congregației și au trimis surorile fie acasă, în familiile lor, fie în străinătate, mănăstirea de la Timișul de Sus a fost una dintre cele două proprietăți ale congregației care au supraviețuit.
Mănăstirea de la Timișul de Sus, din loc de vacanță a devenit astfel martor al istoriei Bisericii locale în timpul prigoanei comuniste. Aici s-a refugiat sora Clara Laslău, în 1964, în ziua în care a fost eliberată din închisoare, după 14 ani de condamnare ca „spioană a Vaticanului". Aici a avut domiciliu forțat episcopul Iosif Schubert, după eliberarea din închisoare (1951-1964) și până în 1969, când a emigrat în Germania. Aici a slujit, a murit și a fost înmormântat Pr. Iosif Gonciu, și el fost deținut, timp de 12 ani (1952-1864).
Astăzi comunitatea de la Timișul de Sus a Congregatio Jesu numără 6 surori, iar celebrarea sacramentelor este asigurată de Pr. Ioan Gherman, preot pensionar.
De-a lungul anului, mănăstirea găzduiește sesiuni de exerciții spirituale și conferințe. Tot aici vin uneori în vacanță grupuri de copii de la institutele de învățământ ale congregației sau grupuri de tineri din diferite parohii ale Arhidiecezei.
În biserica “Sfânta Tereza a Pruncului Isus” se oficiază serviciul la sărbători, iar serviciul religios de fiecare zi are loc în capelă.
Scopul fondatoarei "Congregatio Jesu ", Maria Ward, era slujirea credinţei, mai ales prin educarea tinerilor, dar şi prin ajutor în activitatea socială şi caritativă, prin activitate pastorală. Ea s-a angajat în lupta pentru emanciparea femeii, dorind să-i restituie demnitatea, să-i formeze capacitatea de a-si asuma responsabilităţi proprii în societate şi în biserică. Fiecare membră a congregaţiei promite, la depunerea voturilor „super Hostiam", să se dedice slujirii bisericii şi să aibă o grijă deosebită faţă de binele tineretului. Pregătirea profesională a surorilor se realizează atât în ţară, cât şi peste hotare. Domeniile sunt din ce în ce mai diverse, în funcţie de cerinţele timpului şi de aptitudinile surorilor.
Congregație: Congregatio Jesu
Hram: Sfânta Tereza a Pruncului Isus, 1 octombrie
Locație: Şos. Naţională, nr. 19, 505303, Timişul de Sus, jud. Braşov
Tel./Fax: 0268-45.70.50
Mail: ibmvtimis@pcnet.ro
Nr. de surori: 6

De vizitat în zonă
Biserica Sfântul Ioan, a fostei mănăstiri franciscane din Brașov( 1506)
Biserica catolică Sfinții Petru și Paul, în stil baroc( sec. XVIII), din Jud. Argeș

joi, 7 martie 2013

Târgu Secuiesc- oraș de destinație și nu de tranzit

Târgu Secuiesc este un orășel de tranzit, pe drumul care leagă peste munți, Bacăul (Onești) de Brașov sau Sfântu Gheorghe. Cu toate    acestea, ascunde câteva frumuseți arhitecturale interesante.

Nu poți să nu observi aerul medieval de mic burg, apărut la intersecția unor drumuri comerciale, de la granița vechiului regat.

Cel mai interesant aspect arhitectonic, îl constituie trama stradală, cu ulicioare care se termină prin mici tuneluri, și care dau spre piața mare a orașului.

În semicerc, erau dispuse casele ce aparțineau celor mai bogate și reprezentative bresle, care făceau cinste orașului. Pe fațada unor clădiri ce rezistă și azi vremurilor, mai poți distinge heraldica acestora: măcelari, frânghieri, fierari, croitori, cizmari, etc.

Se spune că sunt 71 de curți interioare, cu străduțe înguste de ieșire, care dau în piața centrală, locul unde se desfășurau târgurile și iarmaroacele, care aduceau bunăstare locuitorilor.

Și dacă tot am pomenit de bresle, există în oraș și un muzeu al breslelor, pe care din păcate l-am găsit închis.
Dar am vizitat o expoziție a orașului, cu fotografii vechi din secolul al XIX lea, care înfățișau amestecul de culturi, tipic pentru un oraș de graniță.


Faptul că se păstrează aerul de târg vechi și puținele investiții făcute în fațada clădirilor, sunt semne că orașul poate ieși din starea de ,,tranzit", și poate trece în cea de destinație, având în vedere faptul că la câțiva kilometri se afă o stațiune aproape părăsită, dar cu un potențial imens, și anume Balvanyos.

În oraș găsiți câteva pensiuni de trei și chiar patru stele, pentru odihnă și pentru vizite și plimbări lungi prin centrul vechi.
Nu mai spun că la secui, în orice restaurant, mănânci de trei ori mai bine și mai ...mult, decât în oricare altă parte a țării. Și dacă nu te deranjează aspectul etnic, poți să te simți chiar bine, decoperind că oamenii sunt, de fapt, foarte amabili.





duminică, 3 martie 2013

Mănăstirea Daniil Sihastru- oază de liniște și rugăciune

Schitul face parte din ansamblul celor trei așezăminte mănăstirești din regiunea Putnei.
O parte a pelerinilor veniți aici vara la sărbătoarea lui Stefan cel Mare, 2 iulie și la hramul Sfintei Maria Mari, 15 august, se îndreaptă spre celebra mănăstire ctitorită de marele voeivod.

Parcă din an în an și mai mulți se duc în ținutul binecuvântat, în care se află Sihastria Putnei( la 3.5 kilometri de sat), unde se găsește și o icoană făcătoare de minuni.


Foarte puțini au auzit măcar de Schitul Daniil Sihastru, asociind numele cu Chilia acestuia situată în sat. Numele sfântului este singura asemănare. Astfel, evităm riscul de se crea o confuzie între cele două obiective.
Și așa ajungem la schitul  Daniil Sihastru.

Foarte puțini știu despre poiana superbă unde se află schitul cu trei biserici(?!). Acolo se poate ajunge pe jos, prin pădure, după un urcuș dificil printre gresiile colțuroase( aprox. 4 kilometri de la Sihăstrie).
Există și un traseu pentru mașini 4x4, pe drumuri forestiere care pleacă din comuna Straja, peste munte.
Întrebați la Sihăstria Putnei despre cele două trasee prin munte, dar cereți lămuriri despre traseul mai scurt, pe care călugării nu prea îl recomandă.

Ridicarea primelor construcții începe în 1990 iar sfințirea are loc după Crăciunul din anul următor. Aici monahii duc o viață austeră, slujbele începând la ora 3 dimineața, iar cele de seară la ora 16. Depărtarea de zonele locuite, în creierii Obcinei Mari, creează un sentiment aparte pelerinului, de apropiere de Dumnezeu, prin lucrarea naturii și a liniștii, de care au nevoie credincioșii.

Tot depărtarea este ,,vinovată" și de imposibilitatea intrării mașinilor de intervenție. În ianuarie 2009, un incendiu uriaș a cuprins clădirile, rămânând în picioare doar biserica mare și o parte a anexelor gospodărești. Au fost construite apoi( mai 2009) alte două paraclise cu hramurile Nașterea Maicii Domnului și Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul.
Biserica mare are hramul Sfântului Daniil Sihastru.

Aici viețuiesc 9 călugări, într-un spațiu umbrit și tăinuit de pădurea deasă de fag. Dacă aveți un GPS, iată coordonatele: 47/52/6.88 N, 25/32/0.50 E



LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...