PLECATDEACASA



SCRIU DESPRE CEEA CE VĂD!

ȘI...NU UITA SĂ DAI LIKE!

101 FRUMUSEȚI ASCUNSE ALE ROMÂNIEI!

vineri, 25 iulie 2014

Muntele- ce vezi, ce simți, ce trăiești


Am colindat muntele într-o mașină, de-a lungul unei șosele circulare, agățate de coame abrupte, rătăcită prin păduri uriașe, mângâiată cu botul de nouri. 

Culmile străbătute păreau poeme de piatră peste care se cobora tiptil o ceață verde, până când ochiul nu le mai deslușea.
 
Am colindat muntele pe jos, pe firul unei cascade aproape eterice, pe sub trupuri de brazi așezate de vreme în chip de porticuri între coline.

Am zăbovit îndelung în peșteri, în aceste neprețuite laboratoare ale smereniei. 

Am ascultat sub o neguroasă boltă de calcar un bătrân rostind la vioară o baladă aproape nepământeană.

Acolo, sub imperiul acelei muzici neamiauzite mi-am închipuit că mor neîngăduit de frumos, și dacă s-ar fi întâmplat așa aș fi atins de-a pururi, cum de puține ori li se poate întâmpla oamenilor, însăși esența sublimului.

De sus, am văzut șesurile îzvorând lin de sub munte. M-am gândit cum în orașul desenat pe aer în depărtare, lemnul ferestrelor trebuie să-și memoreze copilăria petrecută în imediata vecinătate a cerului, poate chiar în pădurile suite, într-un gest de exemplară dârzenie, până pe stâncile aflate la câțiva metri sub mine.

Am colindat muntele dimineața, sfâșiind cu tălpile iarba udă și nevinovată. Pe arșiță l-am colindat, pe ploaie. 
Ajungând sus, pe un fel de terasă a singurătății totale, mi-a fost dat să simt curgerea neobosită a spațiului spre orizonturi și am înțeles atunci de ce unul din personajele cărților lui Unamuno, zgârcit dealtfel cu lacrimile, plângea ca un copil pe creștetul muntelui. 
Doar așa poate fi spălat păcatul de a tulbura, fie și numai cu respirația, atâta și atâta măreție.













după Ștefan Mitroi, Almanah BTT 1982

miercuri, 23 iulie 2014

Piran- o minunăție medievală de la Adriatica

Piranul, este un orășel de pe riviera slovenă a Adriaticii, un orășel cum rar am văzut și care m-a cucerit din prima clipă în care am pus piciorul în el. Și cum să nu fie așa, când, intrând dinspre Portoroz( o postare AICI),era să cad, la propriu, în mare, asta pentru că micuțul port, își întinde un apendice plin de catarge, până, hăt, în mijlocul orașului. 

Orașul este cel mai important punct turistic de pe riviera slovenă a Adriaticii, situat pe o peninsulă îngustă, care zâmbește Italiei, peste Golful Piran, parte a marelui Golf Trieste. 
Locuit din vechime de italieni, de altfel a doua limbă oficială a regiunii este italiana, a făcut parte din Imperiul Austro Ungar, care a luptat sute de ani ca să poată deține controlul asupra acestei linii de coastă, fiind singura legătură navală a acestui imperiu, cu lumea comercială din Evul Mediu.









Azi, mai puțin de 10% dintre locuitori, vorbesc italiana, dar asta nu impiedică pe nimeni să afirme că marea cultură și arhitectură italiană, dă spiritul acestui orășel, pe care istoria l-a plasat în Slovenia, țară însă, care prin civilizație și o mare toleranță îl merită pe deplin.
Piața centrală, tipică pentru un burg, poartă numele lui Giuseppe Tartini, un compozitor italian, care are si o statuie și o casă memorială aici, Tartinijev trg, pe numele ei sloven, este înconjurată de clădiri în stil baroc, clasic dar și eclectic.
Pe dealul, din apropiere se află o mănăstire franciscană, cu un turn impozant, de unde în seara de 20 iulie, în fiecare an, coboară o domniță îmbrăcată în alb, care rememorează un episod dramatic din istoria zbuciumată a micului port.
Povestea simplă a salvării ei pe un fel de tiroliană medievală, este simplă, dar m-a cucerit modul în care au știut slovenii să facă un spectacol din acest eveniment mondeno-tragi-comic de acum 200 de ani.
Tot în piața centrală se întâmplă concertele de vară, zilele orașului, care au loc în octombrie, dar există și un interesant acvariu, cu specii numeroase din zona Mării Mediterane.
Orășelul acesta vioi, te cucerește și prin străduțele înguste, la capătul cărora stau pitite două-trei măsuțe ale unei tratoria, ținută de un italian întors în oraș după primii ani ai dezmembrării Iugoslaviei, palmierii și oleandri ce cad de pe clădiri în culori de alb, violet și roșu, dar și prin aerul sărat adus peste case de adierea unei Adriatici mult mai sărate decât Marea Neagră.
Găsiți în oraș prețuri mai mici decât în stațiunea de lux Portoroz, situată la 3 kilometri spre sud, atât la cazare( 50-60 Euro, camera, cu vedere spre mare) cât și la mâncare( Cevapcici- un fel de mici fără amidon și usturoi- la 5-6 Euro, 10 bucăți, dar mai mici decât micii noștri). Eu vă recomand să alegeți litoralul sloven, iar drumul să-l segmentați cu o oprire în cel mai frumos parc național din sudul Europei, Plitvice, cu sutele  de lacuri carstice, din Croația- detalii AICI.









joi, 10 iulie 2014

Mănăstirea Negru Vodă- Câmpulung


Câmpulungul din zona Muscelelor, se laudă cu statutul de primă capitală a primei entități statale din Țara Românească dar și cu cea mai veche mănăstire din această parte de țară. Mănăstirea Negru Vodă, a fost ctitorită în 1215 de Radu Negru Voievod, așa cum spune tradiția. Ea, însă, va fi rezidiță mulți ani mai târziu de Basarab I și de fiul său Nicolae Alexandru. 
De altfel, aici se păstrează cea mai veche lespede voievodală de mormânt din țară(1364), și care aparține fiului marelui domnitor întemeietor de țară, Basarab I.

În secolul al XVII este reînnoită, pe vechea temelie, de către Matei Basarab, urmând apoi numeroase refaceri și repictări, ultima, în frescă, chiar pe timpul comuniștilor, între anii 1955-1957, pentru ca doi ani mai târziu aceeași comuniști să desființeze mănăstirea.

Ce mai este bine de știut, este că aici a funcționat prima tipografie din Țara Românească, și de care putem fi mândri, pentru că aici apare prima carte în limba română ,,Învățături pentru toate zilele".
Hramul mănăstirii, situată practic în oraș, pe drumul spre Pitești,  este 15 august, de Adormirea Maicii Domnului, în interior se găsesc moaște ale mai multor sfinți( Varvara, Pantelimon, Ioan Botezătorul) dar și o icoană făcătoare de minuni numită Galactotrofusa sau Galaktotrophousa. Este o icoană rară care o înfățișează pe Maica Domnului alăptândul pe Pruncușor, ea are o răspândire mai largă în Rusia, Grecia și Serbia.





luni, 7 iulie 2014

Trei amintiri plăcute despre mâncare

Prima amintire, are legătură cu o pensiune din Covasna, chiar din oraș, unde gazdele ne-au răsfățat cu o alcătuire culinară de excepție, în ajunul uni Paște, pe care nu îl vom uita așa ușor.

Jos era o sală de mese cu peste 25 de locuri, cu un şemineu tapetat cu travertin de coral, care înveselea spațiul situat chiar lângă bucătărie. Relatarea experienței gastronomice n-ar avea nici un rost, dacă n-aş vorbi despre cele două gazde absolut admirabile: domnul Zsolt şi doamna Elvira, doi oameni parcă făcuți să fie amabili, săritori şi comunicativi, dar în stilul acela ardelenesc/secuiesc, discret și plăcut, având darul de a te face să te simți parcă singurul turist pe care l-au avut vreodată, deși pensiunea nu duce, nici pe departe, lipsă de clienți.
Mâncarea! A... mâncarea!
Deosebită, gustoasă, savuroasă, delicioasă, inspirată, adaptată și, bineînţeles, specifică locului acesta binecuvântat cu liniște, cu izvoare minerale și cu un aer deosebit de curat și ozonat. Amintesc doar supa de ardei umpluți și pulpa de miel absolut delicioasă. Experiența culinară a patronului-bucătar este egalată doar de produsele pe care le-am văzut pe site-ul celor de la foodpanda.ro, și care oferă produse din toate colțurile lumii.
Cea de a doua amintire se leagă de o pensiune din zona Odorhei unde am comandat împreună cu soția un platou secuiesc de toată frumusețea, care ar fi trebuit să fie pentru două persoane dar pot mânca trei- patru oameni din el. O abundență de cărnuri  între care delicioase erau, cotletul învelit în cartof, friptura țărănească, șunca, cârnații, pastrama cu paprika, asezonate cu cartofi prăjiți și cu ciuperci pane, plus portocale de decor. Merita și ca preț, dar nu mai știu acum cât a costat.Și în sfârșit, cea de a treia experiență s-a consumat undeva lângă Cetatea Neamțului, la un vechi motel unde
este drept că s-au schimbat multe în bine, mese mari, scaune confortabile, personal pregătit, servire promptă și mâncare bună de sorginte moldevenească. Ultima dată când am fost, am comandat un cordon bleu delicios, chiar daca french pie-ii erau cam pierduti prin farfurie, alcătuirea era însă foarte OK. Apropo de cordon bleu, azi poți savura liniștit, acasă, aproape orice fel de mâncare, comandând cu ajutorul unor aplicații pentru mobil de la Food Panda, adică prin iOS și Android, așa că nu mai este nevoie să cauți din terasă în terasă.
Piesa de rezistenta a dejunului moldovenesc, însă, trebuie să fie ciorba de hribi, o delicatesă cum n-ați mai mâncat, specifică zonei și în general, regiunilor de sub munte. Recomand pentru copii, puiul cu smântână pe sau orice friptură sau specialitate de carne cu ciulamaua de hribi. Poftă bună.

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...