PLECATDEACASA



SCRIU DESPRE CEEA CE VĂD!

ȘI...NU UITA SĂ DAI LIKE!

101 FRUMUSEȚI ASCUNSE ALE ROMÂNIEI!

marți, 16 iunie 2015

Mănăstirea Râmeți din inima Trascăului


După aproape 20 de kilometri absolut spectaculoși, făcuți pe unul dintre cele mai frumoase drumuri din România, pe Valea Mănăstirii sau a Stremțului, se ajunge la Mănăstirea Râmeț, din creierii unicilor munți ai Trascăului.

Faceți la Teiuș la stânga( cum veniți de la Alba Iulia), urmați panglica de asfalt proaspăt, prin Stemț, Geoagiu de Sus, Valea Mănăstirii și ajungeți intr-un loc unic, dat de spațiul (singurul din zonă) mai larg creat de valea răului la ieșirea dintre stâncile Pleașei, unde răul creează fantasticele chei ale Râmeților( despre mica aventură cu băiețelul meu- AICI).

Aceste locuri binecuvântateau fost căutate din cele mai vechi timpuri de către pustnici și călugări din ordinul ,,Eremiților", de unde și numele localității. Aceștia au ctitorit aici o micuță biserică de lemn, pe care au înlocuit-o mai târziu cu una din piatră de râu.
Biserica, așa cum este ea astăzi, este una dintre cele mai vechi vetre de credință ortodoxă din acest spațiu montan, împreună cu frumoasa mănăstire de la Lupșa, de pe valea Arieșului.

O inscripție păstrată pe al treilea strat de pictură din naos, indică anul 1377, cu precizarea că a fost zugrăvită de un anume meșter Mihu din Crișul Alb, în timpul domniei regelui Ludovic, și când prin aceste părți bisericile erau păstorite de episcopul român Ghelasie.

Biserica a fost clădită pe un puternic izvor de apă pură de munte, din care vă puteți astâmpăra setea și azi, zidurile fiind ridicate din piatră de râu, cu grosimea de 1 metru, întreaga incintă având lungimea de 12 metri și lățimea de 6 metri.

Intrarea în clopotniță se făcea pe la primul etaj, iar masivitatea acesteia, față de modestia arhitecturală bisericii, indica rolul de apărare avut de clopotniță și de donjonul din apropiere, caracteristic secolelor XIII-XIV.
Portalul și intrarea în biserică susțin o inscripție datată 1486-1487, în care se vorbește de lucrări de restaurare, din timpul lui Matei Corvin.
Interiorul a fost zugrăvit de mai multe ori, primele straturi, în 1376 iar ultimele în secolul al XVIII lea.
 Biserica în stil romanic este ,,îngropată" în depunerile aluvionare aduse de pârâu, și rezultate din eroziunea pereților calcaroși ai masivului Pleașa, cu mai bine de 1m și 20 cm.
Undeva în lateral se află vechea clădire de piatră a mănăstirii, care a fost amenajată ca un mic muzeu cu colecții de icoane pe sticlă, elemente etnografice și carte românească.

N-ar trebui să ratați zona, pentru că întrunește toate condițiile, pentru un circuit micuț dar bogat în obiective și experiențe. Și dacă nu sunteți doar pelerini legați la ochi, care vin  la mănăstire căutând izbăvire, dar neștiind nicidecum unde se află, în spațiu și timp, dați-vă răgaz pentru o plimbare prin cheile cele sălbatice ale Râmeților, măcar până unde nu mai puteți înainta pe potecă, rugați-vă pentru voi și pentru ceilalți în liniștea zidurilor mănăstirii, și opriți-vă la biserica de lemn din Geaogiu, ca să admirați arhitectură din secolul al XVIII, sau căutați în Stemț, ruinele Cetății Diodului.






vineri, 12 iunie 2015

Peștera Sf. Grigorie Decapolitul ( Liliecilor) din Cheile Bistriței


Această peșteră  este una specială, este un loc în care natura și omul au conlucrat pentru a oferi, azi, vizitatorului o experiență deosebită, spiritualo- speologică, dacă o pot numi așa.
Peștera Liliecilor de la Mănăstirea Bistrița, Peștera Bistrița sau Peștera Sfântului Grigorie Decapolitul, se află la capătul nordic al satului Bistrița din comuna Costești, județul Vâlcea, lângă celebra Mănăstire Bistrița. 

Pentru că cei mai mulți turiști, aleg doar rugăciunile și pelerinajul la mănăstire, la Schitul Păpușa sau la Mănăstirea Arnota, această peșteră nu se bucură de toată atenția, astfel că și indicatoarele sunt puține și sărace în informații. Se presupune că știi despre asta, și ți se oferă un indicator cu ,, Spre peșteră",  afișându-ți pe ușă un scurt istoric cu schiturile din peșteră, fără alte precizări și indicații. Asociația Kogayon, are un panou la intrarea pe poteca din pădure, din care nu se mai înțelege nimic, pentru că este ars- la propriu- de soare.
Buuuun.
Despre peștera Liliecilor.
Este creată de apele Bistiței vâlcene( mai sunt încă trei: moldavă, năsăudeană-transilvană, gorjană) în zona pereților abrupți calcaroși din masivul Buila-Vâțnturarița( Munții Căpățânii), la altitudinea de 850 de metri și la 60 de metri de valea vijelioasă a râului cel iute, care a creat aici niște chei spectaculoase. Are o dezvoltare de 250 de metri( după N. Orghidan) și 400 metri ( după Asoc. Kogayon), și două intrări, din care pentru turiști este folosită cea micuță, claustrofobă și îngustă prin care te strecori cale de aproape 30 de metri. Cei mai plinuți, nici să nu urce până acolo, deși nu le-ar face rău, pentru că nu încap în culoarul îngust.
Cealaltă intrare, dă în peretele lateral al văii, pe o mică terasă, unde priveliștea este superbă. Coloniile mari de lilieci care zboară permanent prin jurul nostru, au dat numele peșterii și cantități mari de guano, care au fost evaluate de la prima mențiune documentară( de E. Racoviță) la 10 vagoane. Nu vă speriați, nu mai găsiți depozitele de guano, pentru că peștera este obiectiv turistic și este întreținută.

Despre cele două bisericuțe.
Bisericuța Ovidenia, este construită într-o mică galerie, într-un spațiu absolut imposibil, lângă unul din cele două izvoarele cu apă potabilă, undeva în secolul al XVIII, iar după alte izvoare istorice de către călugării Macarie și Daniel în 1635, refacerea micului schit realizându-se abia în 1916. Naosul dreptunghiular are 3 metri pe 2,20 metri, altarul a fost cioplit în stâncă, iar bolta este de fapt tavanul peșterii. Fresca nu se știe exact când și de cine a fost pictată, păstrându-se o pisanie din 1829 despre refacerea sau reclădirea bisericuței.
Bisericuța Sfinții Arhangheli, este situată lângă intrarea mare, cu terasă din pereții văii și beneficiază de lumină naturală pe o parte, cealaltă rămânând într-o preumbră misterioasă. Nu are turlă, și nici alte elemente arhitectonice deosebite, în afara brâului de cărămidă care a fost creat și pentru decor dar și pentru a susține șarpanta acoperișului. Este alcătuită din două încăperi, biserica propriu -zisă cu naos, pronaos și altar și chilia pustnicului, având de asemenea și doua intrări. În interior a fost pictată prin secolul al XVIII lea, în trei faze succesive, începând din timpul lui Matei Basarab.
Se spune că în 1763 când epidemia de ciumă a cuprins sudul țării, inclusiv Bucureștiul, racla cu moaștele Sf. Grigorie Decapolitul( păstrate azi cu sfințenie în mănăstirea mare) a fost adusă în fața Mitropoliei și în urma rugăciunilor ciuma a început să dispară. Racla cu moaștele a ajuns la Mănăstirea Bistrița de la Constantinopol, acestea fiind cumpărate de la un turc de către Barbu Craiovescu, cu mult aur, prin secolul al XV lea, iar în vremurile de restriște erau ascunse în peștera de sus într-unul din schituri, de unde și numele peșterii.

 Despre Cheile Bistriței și crucile sale, într-o altă postare.







marți, 2 iunie 2015

Târgul de cai de la Horodnicul de Sus

O atmosferă... cabalină se împrăștie pe imașul comunei Horodnicul de Sus, unde și-au dat întâlnire pasionații de rase de cai, locuitorii din zonă și mulți gură cască. Peste tot mașini mai mari sau mai mici din care sunt coborâți cai uriași, parcă veniți din legendele cu descălecatul lui Dragoș, sau din luptele lui Ștefan.
Așezați frumos, ca la expoziție, caii sunt controlați, înregistrați pentru concursurile de tracțiune, pentru competiția de atelaje, sau pur și simplu sunt cumpărați, că de aia este târg( organizat în fiecare an pe 31 mai).

Rasa dominantă adusă la târg este semigreul românesc, rasă puternică, cu cai de tracține, pentru buștenii din pădurile Carpaților noștri, sau pentru faetoanele bucovinenilor. Se mai văd ici colo câte un huțul - cal neaoș cu herghelia la Lucina, în creierii Bucovinei-sau vreo două atelaje gen trasurică, trase de ponei simpatici.

În concluzie, un mic festival cabalin, cred că unic în țară, combinat cu o serbare câmpenească, la care participă cu entuziasm locuitorii din zonă și cunoscătorii în ale cailor, care aveau nevoie de locul lor de întâlnire, ajuns, iată, la ediția a V a.







LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...