PLECATDEACASA



SCRIU DESPRE CEEA CE VĂD!

ȘI...NU UITA SĂ DAI LIKE!

101 FRUMUSEȚI ASCUNSE ALE ROMÂNIEI!

duminică, 29 ianuarie 2017

Peștera Meziad- splendidă și reamenajată

Peștera Meziad, pe care am văzut-o în urmă cu 15 ani, nu mai este. Ce am văzut astă vară, a fost nemaipomenit. 
Amenajată la standard european, exact cât trebuie și unde trebuie, fără excese, ca la Urșilor.  
O peșteră care merită orice efort, orice ocol pe  care-l faceți, orice oră pe care o petreceți în zonă. 
O surpriză plăcută, cu asfalt până aproape de gura peșterii, cu o terasă nouă chiar lângă vechea cabană, rămasă stingheră și cenușie, ca o amintire a vremurilor când acolo se ajungea pe un drum de pământ.

Ajungeți la Meziad din Beiuș, pe soșeaua spre Roșia-Aleșd  până în comuna Remetea cale de 9 kilometri, după care încă 9 kilometri pe valea Meziadului, până în satul cu același nume.

Eu calculez întodeauna distanțele pe sosele, pentru călătoriile mele, sau pentru o bună și corectă informare a cititorilor mei,cu bunul prieten de la https://distante-rutiere.com/, care mă scoate din multe încurcături.
Să revin.
La capătul satului, tot pe asfalt se află un micbutic cu suveniruri și o terăsucă unde puteți mânca ceva.
De acolo mergeți pe jos aproximativ 1000 de metri, printr-o zonă cu aspect de chei și foarte bine împădurită.

Peștera este un dintre cele mai lungi din țară, ultimele date dau 4750 de metri lungime totală a galeriilor, cifră care apare și în ghidul peșterilor din România, în care se spune că această cifră a fost obținută în urma ridicărilor topografice din 1972, făcute de cercetătorii de la Institul de speologie ,,E . Racoviță" din Cluj Napoca.

Peștera se află la 435 metri altitudine, în versantul drept al văii Peșterii( Munții Pădurea Craiului), un afluent din bazinul Crișului Negru( ăla de trece pe lângă Beiuș), și este cunoscută pentru portalul impresionant de la intrare, care măsoară 15 metri înălțime și 10 lățime( cf. Peșteri din România, Orghidan, Lascu, Negrea, Racoviță, 1984).

Se vizitează o bună porțiune din peșteră, cu ghid autorizat, pe două niveluri, între care se află un impresionant pod natural.
Așadar, aveți ocazia să vedeți acolo cele două galerii principale din puncte diferite și luminate frumos și discret. Asta îmi amintește de giganticele poduri suspendate între galerii din peștera Skocjan din Slovenia.

În regiunea podului natural cavernamentul ajunge la 35 de metri înălțime, unde de asemenea se află numeroase concrețiuni calcaroase, stalactite, stalagmite și baraje de calcit plus coloane și draperii, mult mai numeroase decât m-am așteptat.
Asta pentru că în urmă cu 15 ani încă se intra în peșteră cu lampă cu carbid și cu lanterne, și mare lucru nu puteai distinge.

Există și o sală a liliecilor, cu colonii foarte mari dintr-o specie mai interesantă numită Miniopterus schreibersii, plus alte câteva specii de lilieci pitici și unde s-au găsit numeroase oase de Ursus speleus,  în planșeul plin de pietriș de râu al galeriei inferioare, existând în acest sens și sala oaselor.

Peștera se apreciază că s-ar fi format într-un milion de ani având un aspect labirintic, prin dizolvarea calcarului de către două pârâuri care confluează în zonă, și care sunt captate undeva mai jos de peșteră, ca să nu mai inunde  anumite puncte din traseul turistic, făcând peștera accesibilă oricând.

Există un site al peșterii Meziad, de unde vă puteți informa despre istoric, orar de funcționare și tarife, la pestera-meziad.ro





luni, 23 ianuarie 2017

Cascada Pătrăhăițești( Buciniș) sau crâng, pădure, cascadă, plăcinte

Undeva în inima Apusenilor, la vreo câțiva kilometri, de drumul Arieșeni-Vârtop, se face un drumeag de pământ, care te duce până spre un platouaș carstic, unde se află crângul Pătrăhăițești. 

Crângurile sunt corespondentele tipic moțești ale cătunelor, o alcătuire roită, splendidă, cu zece căsuțe, pierdute pe coclaurii Apusenilor la peste 1000 de metri altitudine.Toate postările despre Apuseni-AICI.

Când scriu sau străbat aceste arătări rurale cu case răzlețite prin pășuni, nu pot să nu-mi amintesc de felul magistral în care Victor Tufescu, marele geograf, evoca originile și viața trăitorilor la/în crâng, a  moților și a băieșilor din mijlocul acestor munți unici, foarte populați dar misterioși și tenebroși în același timp.

Lângă un asemenea crâng, unde toată viața se desfășoară în jurul fânețelor cu căpițe, pășunilor și animalelor de la fermă, găsești bine ascunsă, o cascadă care poartă numele sătucului.

Cascada cu nume lung, care-mi amintește de Vârciorogul de sub Piatra Grăitoare( o postare săritoare- AICI, filmuleț AICI), mai are un nume sub care o să o mai întâlniți, și anume Buciniș.

Cu un nume cumva ciudat, după cum spuneam, imposibil de pronunțat la prima cuvântare, cascada aceasta farmecă privitorul, cu cele două trepte ale sale, care însumează 14-15 metri de cădere apă nu foarte zgomotoasă, dar cu un debit sănătos.

Decorul este clasic spectaculos, dacă pot spune așa, cu o pădure de fag de la 1200 de metri altitudine, cu căderi de pietre cristaline și calcaroase, cum le stă bine în Apuseni, și cu un vârf de munte care se prefigurează la orizont, cu niște... turbine eoliene cocoțate hăăt, sus.

Este vorba despre vârful Curcubăta Mică, de 1769 de metri( vârful Curcubăta Mare, 1849 metri, sau Bihor, este cel mai înalt din Apuseni), pe care o companie îndrăzneață a urcat și montat trei turbine eoliene, care se pot distinge în ultima poză din această postare.

Pe drumul de ducere sau de întoarcere de la cascadă, opriți-vă la casa micuță până unde puteți urca cu mașina, și mâncați o plăcintă( mă rog, două trei...) moțească cu afine, zmeură sau brânză, pentru 2 lei bucata. Merită așteptarea, pentru că tanti de acolo, face plăcintele pe loc, ceea ce le face mai gustoase, și mai delicioase, decât vă puteți închipui.

Tot lângă căsuța cu plăcinte șe află un mic muzeu etnografic cu multe obiecte confecționate din lemn, cu cănițe, ceșcuțe, străchini, castronașe, fluiere, ciubăre și mai ales tulnice, din care încă se mai cântă, sau cu care încă se mai comunică peste munți. Din păcate n-am prins deschis, dar asta nu este o zonă pe care să o mai ratezi după ce ai ajuns o dată aici. Oricând aș trece pe aici, m-aș abate pentru două ore dus întors.

Un mic filmuleț cu cascada găsiți AICI.

În rest, bucuria unei drumeții super ușoare de vară, care se lasă cu plăcinte, priveșliști, pojarniță și o mică coroniță cu albăstrele, nu are cum să nu-ți schimbe starea de spirit, în bine sau din bine în excelent. Ceea ce vă doresc și vouă, după lectura acestei postări.



duminică, 8 ianuarie 2017

Vărășoaia-ochiul de apă din platoul carstic al Padișului

Voi începe anul 2017 cu o postare scurtuță despre un lac mic, micuț( litălș 😊) care m-a fermecat prin discreția lui, și la care mi-am dorit de foarte mult timp să ajung, aflat în mijlocul Apusenilor. 

Lacul carstic Vărășoaia, aflat în centrul, aproape matematic al Platoului Padișului, este la propiu un ochi de apă de câțiva zeci de metri pătrați, care nu beneficiază nici măcar de un indicator( pe bune, nici unul!).

Este relativ insignifiant, o altă băltoacă( în zonă sunt câteva zeci de ochiuri de apă), din zona asta cu multe doline, în care se oglindesc frumos molizii, și care mâine pot dispărea în pământul calcaros, prin vreun sifon, desfundat de eroziune.
De altfel, un lucru cunoscut la lacurile carstice, nivelul apei variază foarte mult în funcție de anotimp, precipitații și de legătura pe care o au cu subteranele calcaroase ale zonei.

Cineva de la o stână din apropiere, îmi spunea că sunt ani în care nivelul apei este dublu, față de ce am întâlnit în vară.


Până una alta, este un lăcușor frumos, plin de tritoni( specii de batracieni care aduc cu sopârlele), alge, trunchiuri putrezite, înconjurat de păsuni bogate, vite și ovine grase, păduri de molid și de brad care dau un aer proaspăt și îmbată privitorul cu frumusețe.

Un loc plăcut, unde se ajunge ușor, pe un drum asfaltat, care pornește din Pietroasa( de lângă Chișcău- Peștera Urșilor), care șerpuiește pe lângă valea vijelioasă a Crișului Pietros, până în zona Boga.

Mic dejun regulamentar pe o cioată, cu pateu și pește
De acolo, drumul continuă, prin poiana de la Bălileasa până la intersecția către cabana Vărășoaia, unde se află și lăcușorul.
La intersecția către cabană și către cetățile Rădesei, am întâlnit căluții din Padiș, prinși într-un filmuleț postat AICI.

De la intersecția respectivă, până la cabanele din Platoul Padiș mai sunt vreo doi kilometri, dar zona nu merită nici măcar două minute de oprire, pentru că este plină de cocoiabe și betoane neterminate, dar despre asta altădată.




Nu m-am așteptat  ca lacul să nu fie marcat nicăieri și nici să fie așa de mic, dar poate tocmai acest lucru, l-a făcut, în ochii mei atât de atrăgător, de misterios și de interesant.

Asta spre deosebire de celălalt lac carstic, despre care stim din cărțile de geografie, numit Ighiu, Ighiel, sau Iezerul Ighiel, din Trascău, care este un lac de baraj natural carstic, mult mai mare, mai frumos și mai spectaculos. Postarea despre Ighiu, AICI.

 Administrația parcului natural al Apusenilor, se ocupă de atragerea atenției asupra indicatoarelor care interzic accesul cu mașinile(un tip într-un jeep îmi atrage atenția că n-am voie spre Pietrele Boghii, deși era evident că nu pot înainta cu mașina mea, pe un drum practic inexistent, un exces de zel idioțesc), dar în ceea ce privește indicatoarele și ghizi sunt rămași mult în urmă. Un articol despre ghizii din parcuri, AICI.





LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...