Se afișează postările cu eticheta elevi. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta elevi. Afișați toate postările

joi, 15 februarie 2024

Îndemn la citit de Ziua Națională a Lecturii. Și câtă nevoie are această societate...

În 4 martie 2009, Tudor Chirilă scrie o Scrisoare către liceeni, scârbit fiind de clasa politică, de furt, de incompetențele guvernelor de atunci și de până atunci, bineînțeles și de inapetența tinerilor pentru lectură. 

Un îndemn care rămâne actual și azi, chiar dacă vremurile și politicienii s-au schimbat. Apelul la lectură și apetitul pentru citit a scăzut însă de atunci, odată cu propagarea internetului și a rețelelor sociale care induc în capul elevilor ideea că nu mai au nevoie de lectură. 

Informarea trunchiată și distracția de pe tik-tok ținând astfel de un fel de cald cerebral multora. Rezultatul? Ne confruntăm cu generații schilodite intelectual, care nu mai reușesc să distingă clar, binele de rău sau adevărul de minciună, ca să enumăr doar două antagonisme de genul acesta.

Mai jos este o selecție a paragrafelor din scrisoare care îndeamnă la lectură, paragraful cel mai iubit de mine este acesta: ,,Orice carte citită, orice lecţie învăţată, se vor aşeza sub voi şi vă vor ridica deasupra celorlalţi". 


<<Citiţi. Citiţi mult. Citiţi tot ce vă pică în mână. Nu-i mai ascultaţi doar pe profesori. Citiţi orice, fără discernământ. Nimic nu e mai important ca lectura, acum. Apoi, căutaţi-vă între voi. 

Hoţii de la putere nu sunt în stare să vă spună cine este Delacroix sau Chagall. Nici Duchamp. Nu vă pot spune care e influenţa lui Schopenhauer în Sărmanul Dionis şi nici de ce este Eminescu un romantic întârziat. Foarte puţini o să vă spună cine a pictat Cina cea de taină şi de ce Visconti a ales romanul lui Thomas Mann ca să facă un mare film. 

Scopul vostru trebuie să fie cunoaşterea. Cu cât veţi şti mai multe, cu atât veţi fi mai înalţi. Orice carte citită, orice lecţie învăţată, se vor aşeza sub voi şi vă vor ridica deasupra celorlalţi. Veţi domina cu mintea. Nu e nimic mai frumos decât asta. 

Literatura universală o să vă înveţe să deosebiţi Binele de Rău. Balzac, Stendhal, Dumas, Dostoievski, Dickens, Tolstoi, Goethe, toţi deosebesc Binele de Rău. Din prezentul amărâtei ăsteia de ţări nu puteţi învăţa Binele. Binele puteţi fi voi.>>


 Tudor Chirilă, Scrisoare către liceeni

marți, 30 ianuarie 2024

Pământul este rotund. Pentru negaționiștii științei...

 1. Curbura Terrei nu este vizibilă de la mai puțin de 12 000 de metri înălțime, cu un câmp vizual de cel puțin 600 de metri!  Dacă un negaționist urcă la mai puțin de atât, nu are cum să vadă curbura, astfel că-ți va spune doar ce îi servește scopului său de destructurare a acestui adevăr științific.

Dacă vă interesează si un short de pe canalul meu de youtube, unde am mai bine de 100 de comentarii, majoritatea ,,flatiști,, sau negaționiști: Este Pământul plat?

2. Dacă ai un giroscop cu laser (care costă, din păcate, 20 000 $) acesta îți va arăta fără tăgadă o înregistrare a deplasării de 15 grade de meridian pe oră, ceea ce corespunde ,,drumului,, pe care Soarele îl face pe boltă. În 24 de ore se înregistrează 360 de grade, adică mișcarea pe care Terra o face într-o zi în rotația sa în jurul axei. Trebuie notată poziția negaționistului, care tratează Terra ca un fel de titrez-pizza, neacceptând nici măcar principiul rotației!

3. Trebuie să ne gândim la dovezile mai mult sau mai puțin empirice care sunt răspândite în lume de peste 2000 de ani și care vin de la Pitagora care sesiza că Luna este rotundă, astfel că Terra nu poate fi altfel, sau Aristotel care spunea un lucru banal și anume că dacă mergi de la N-S stelele de pe cerul nopții se schimbă, ca să nu mai vorbim de Eratostene care demostrează circumferința Ecuatorului, rezultând din calcului lui 40 000( cu mijloace moderne a rezultat 40 075 km!) de kilometri, măsurând umbra Soarelui în cazul a 2 bețe situate departe unul de celălalt.

4. Există negaționiști care spun că Antarctida nu există (păi dacă este o uriașă piftie!?) ci că este un lanț de 38 600 de kilometri, care înconjoară farfuria asta plutitoare numită Pământ și care nu lasă apa să se scurgă peste margini, negând legea gravitației și susținând că apa nu se poate curba... Există însă o posibilitate de a-i demonstra asta și anume un zbor Santiago de Chile- Auckland( N.Z.) sau Sydney care costă 800$ și trece pe la nord de continentul acoperit cu gheața Polului Sud! 

Astfel că pe mii de kilometri, relativ sub tine, se întinde Antarctida.



joi, 7 decembrie 2023

Cea mai proastă știre de anul acesta este cea referitoare la testele PISA

 

Cea mai proastă știre de anul acesta este cea referitoare la testele PISA. Concluzii la cald, după ce ne întrebăm ca proștii ce s-a întâmplat de s-a ajuns aici:

- politizarea excesivă a educației, pe verticală și pe orizontală, și ideea de a premia cadre didactice cu funcții pentru serviciile aduse partidelor politice este o cauză majoră.
- miniștri marionetă care ne spun cât de bine stăm la această veritabilă radiografie a sistemului, unii dintre ei fără nicio oră de predare la clasă (actualul se laudă că stăm bine, nici nu am scăzut, nici nu am crescut, super nu?).
- neîncrederea cronică a ministerului și a inspectoratelor în profesorii lor, plus umilirea lor continuă cu hârtiuțe și dosare, care să arate ce și cât am făcut eu dpdv birocratic, nu faptic.
- noii părinți, tulburați de social media, care cred că au făcut facultatea odată cu profesorii de la clasă; neîncrederea cronică în învățământ; presiunea acestora și deschiderea unor profesori către atenții tip plic (nu toți, dar suficienti și suficient cât să nu devină mai obiectivi în evaluare).
- formările pentru profesori făcute seara online, în ultimii ani, doar, doar, vom bifa vreo trei cursuri, fără nicio relevanță în final la clasă; formalismul acestor pierderi inutile de timp numite cinic, formări(!?), doar pentru a obține 10-11 credite inutile.
- stăm atât de prost, încât suntem mai aproape de ultimul loc (Cambodgia) din 81 de participanți, decât de primul loc (Singapore), și ministra Kati ne zice că programa noastră nu este compatibilă cu PISA, dar PISA nu este o testare făcută pe baza unei programe!!!
- de fapt, sunt mai multe Românii (ne)educate, cea mai afectată este cea rurală, cu elevi flămânzi și munciți în gospodării, care este cea care trebuie sprijinită, inclusiv cu acei 6% din educație, ca măsură clară și sustenabilă.
- jumătate din elevii din rural nu au acasă un loc unde să învețe (un birou, un colțișor cald, o bucată de pat) și nu au o bibliotecă cu minim 30 de cărți, dar nici sprijinul părinților, care la rândul lor au o educație precară și așteptări educaționale minore.
- ideea că dăm 2-3 legi care să reglementeze structural sistemele din educație ar duce la o creștere în viitor a rezultatelor PISA, este o tâmpenie; cheia este la resursa didactică și repet la cei 6%, astfel că aș face un partid care să promoveze doar acest lucru, pentru că societatea viitorului nu o poți construi decât dacă aloci resurse și elimini în timp, în acest fel, mediocritatea care cangrenează aceste timpuri 😢

miercuri, 5 iulie 2023

Lacul tectonic Malawi și exclavele sale ciudate

 

Exclavele Likoma și Chizumulu din mijlocul lacului tectonic Malawi

            Insulele Likoma și Chizumulu reprezintă un district autonom aflat în mijlocul marelul lac Malawi/ Nyassa in sudul Africii. Problema acestor două insulițe, care însumează doar 18 kmp și cu o populație de puțin peste 14 000 de locuitori, este legată de faptul că, deși aparțin statului Malawi, ele sunt în apele teritoriale ale Mozambicului vecin.

 

            Cele două state au, de altfel, o frontieră ciudată care începe în nordul lacului, unde tot luciul de apă aparține de Malawi, deși ieșire la lac ar fi putut avea și Tanzania vecină, continuă în zona centrală unde granița trece prin mijloc, acolo fiind și cele două insule și se termină în sudul lacului, unde granița este pe uscat, lacul fiind în totalitate pe teritoriu malawian.


            Din păcate, sunt multe aberații transfrontaliere în toată Africa post colonială, precum acestea dintre Mozambic, Tanzania și Malawi. Tanzania reclamă de zeci de ani faptul că  granița comună cu  Malawi ar trebui trasată pe mijlocul lacului și nu pe țărm, așa cum este reglementarea internațională a trasării granițelor lacustre, terestre sau maritime..

            Explicația prezenței acestor exclave aici, este foarte simplă și vine de la faptul că cele două țări au fost colonizate de puteri diferite, Portugalia în Mozambic respectiv Imperiul Britanic în Malawi. Populația din cele două insulițe a devenit anglicană, datorită misionarilor britanici în timp ce litoralul estic, de care sunt mai apropiate fizic, a devenit teritoriul misionarilor catolici.  În capitala omonimă a insulei Likoma se află una dintre cele mai mari catedrale anglicane din Africa. Astfel că, în 1954, pentru a elimina ulterioarele diferende a fost semnată o înțelegere între țări prin care insulele devin parte integrantă a Malawiului.

sâmbătă, 12 martie 2022

Fenomene curioase de pe Terra- explicate

Un playlist cu 19 filmulețe despre cele mai curioase fenomene de pe planetă. Sunt multe la care nu v-ați gândit, sau care par inexplicabile, dar toate au parte de lămuriri...științifice.

duminică, 16 ianuarie 2022

Ce este un an-lumină?

Un short despre ce este anul-lumină din punct de vedere astronomic. Mi-ar fi plăcut să vă povestesc despre lumina dintr-un an, dar pe asta vă las pe voi să o descoperiți. În voi...                                                 

Vă pupă proful Irașcu! Gânditul este liber și gratis! Hai cu 1500 de urmăritori! Creștem comunitatea de cultură generală, pentru că este nevoie mai mult ca oricând de oameni care să știe, nu care să fie manipulați! Please subscribe!


duminică, 19 decembrie 2021

Bancnota de 20 lei

Bancnota de 20 de lei, într-un short micuț și cuprinzător, pe canalul meu de youtube. Am răspuns astfel unei minime așteptări legate de ultima bancnotă care lipsea din catalogul( cupiurile) Băncii Naționale. Acest lucru ne pregătește pentru aderarea la moneda unică, indifferent când va avea loc acest eveniment monetar. Gânditul este liber și gratis.Subscribe, vă rog! Către 1500, înainte! Vă pupă proful Irașcu!


duminică, 7 noiembrie 2021

Ce este Cercul de Foc al Pacificului? #shorts


Cercul de Foc al Pacificului sau Inelul de Foc, este rezultatul subducției mai multor plăci. Vă las să descoperiți care sunt acestea în filmulețul de mai jos, un short de pe canalul meu de youtube. Se întâmplă pentru că Terra este foarte fierbinte în interior, sub scoarță. Cum fierbinte va devein și vlogul meu, dacă dați subscribe! Vă pupă proful Irașcu! Și nu uitați, gânditul este liber și gratis!


miercuri, 28 iulie 2021

5 adevăruri despre bujori care te vor face să te îndrăgostești de aceste plante - Experiența unui client Gradinamax

Tot timpul mi-au plăcut plantele cu flori, dar bujorii i-am descoperit mai târziu.

Aveam destul de multe plante cu flori în grădină și mi-era mai mare dragul să le văd înflorite, deși trebuie depus puțin efort pentru a le îngriji așa cum trebuie. Apoi am descoperit oferta de la Grădinamax. Apropo, a cumpărat cineva de la Grădinamax? Eu cel puțin am rămas cu gura căscată când am văzut câte minunății au. Nici nu știam unde să le pun pe toate, atâtea mi-aș fi luat.

Dar, să ne întoarcem la bujori. Aceste plante cu flori colorate, parfumate, de-ți fură privirea, sunt foarte populare. Gândește-te doar la aranjamentele sofisticate pentru evenimente și buchete de mireasă. Sunt destul care au bujori, nu? Având în vedere toate acestea, mai este nevoie de motive pentru a iubi aceste flori? Eu am descoperit câteva aspecte foarte interesante care m-au făcut să iubesc bujorii și mai mult decât înainte.

Istoria lor dăinuie de secole

Bujorii au fost preferați încă din timpuri străvechi pentru a înfrumuseța grădinile împăraților. În China, dinastia Tang a început să crească bujori în secolul 7 înaintea erei noastre. În secolul al 2-lea popularitatea lor a ajuns în Japonia, iar în Franța și Anglia frumoasele plante au ajuns abia în secolul 18. Mă trece un sentiment foarte interesant când mă uit la bujorii din grădină și îmi imaginez cu arătau curțile împărătești cândva, pline de aceste flori.


Sunt disponibili într-o varietate copleșitoare

Este imposibil să nu găsești un bujor care să-ți placă, atâtea varietăți poți găsi pe piață. Am căutat ceva cifre și rezultatul întors a fost că sunt nu mai puțin de 6,500 de varietăți de bujori. Mai mult, noi varietăți apar tot timpul, ca rezultat al muncii pasionaților de plante. Toate aceste varietăți se încadrează în trei mari grupe: bujori erbacei, tip arbore și tipul itoh, ce este o combinație între cele două. Deși majoritatea bujorilor se descurcă bine în plin soare, unele tipuri arbore apreciază mai multă umbră.

Numele lor are rădăcini în mitologia greacă

Cuvântul bujor, în engleză “peony”, vine de la un student pe nume Paeon, a lui Asclepsius, care a fost zeul medicinei și al vindecării. Legenda spune că Paeon, cunoscut ca fiind vindecătorul zeilor, a folosit flori de bujori pentru a-i trata lui Zeus o rană. Când Asclepsius a devenit foarte gelos pe învățăcelul său, Zeus l-a salvat pe Paeon transformând-ul într-o floare de bujor.

Bujorii au proprietăți medicinale

Sunt studii care au arătat că bujorii au proprietăți de stimulare a sistemului imunitar și pot îmbunătăți starea unei persoane. De asemenea, ar putea fi folosiți cu succes ca și antiinflamator, împotriva durerilor generale și a cheagurilor de sânge. Medicina chinezească tradițională folosește de secole rădăcinile și semințele de bujori pentru a trata dureri de cap, astm, convulsii, boli ale ficatului, și alte afecțiuni. În medicina europeană bujorii au fost folosiți pentru probleme ale rinichilor și vezicii urinare. Totuși, consumul în cantități mari ai plantei poate provoca probleme intestinale atât la oameni cât și la animale. Plus că doar anumite specii dețin astfel de proprietăți, nu toate varietățile.

Simbolistica florilor de bujori este foarte variată

Pe lângă parfumul lor și disponibilitatea ca și flori tăiate, în buchete și aranjamente, bujorii sunt foarte apreciați de mirese și pentru simbolistica lor. Bujorii reprezintă romantism și iubire, și sunt văzuți ca o prevestire bună a unei căsătorii fericite. Bujorii sunt și florile tradiționale pentru ce-a de-a 12-a aniversare a căsătoriei. Interesant este faptul că bujorii au reprezentat rușine și timiditate în Era Victoriană. Dar, în Japonia și China ei au reflectat virtuți puternice precum curajul, onoarea, respectul, norocul și prosperitatea.

Așa că, dacă ai puțin loc în grădină, cu siguranță îți va face plăcere să privești florile de bujor odată ce au înflorit. Ca răspuns la întrebarea dacă a cumpărat cineva de la Grădinamax, să știi că eu am cumpărat, nu doar bujori, dar și alte plante care cresc foarte frumos pe lângă casa mea. Au o gamă foarte diversă și mie îmi place acest lucru, pentru că îmi lasă creativitatea să se manifeste liber.

duminică, 27 iunie 2021

Cum se formează grindina într-un nor cumulonimbus? #shorts

 Vă invit, dragii mei, să vizionați un clip scurt despre cum văd eu formarea grindinei într-un nor cumulonimbus. Este un fenomen de sezon, care aduce multă durere în comunitățile rurale, mai ales. În fapt, este o situație meteo, care se întâmplă într-un nor de dimensiuni foarte mari. Vă rog, nu uitați: Gânditul este liber și gratis! Vă pupă proful Irașcu.

duminică, 9 mai 2021

Discriminarea de castă din India

Despre discriminarea de castă din India. Un subiect emoționant, dureros și greu de înțeles pentru occidentali. Castele sau grupurile sociale pe care se sprijină societatea indiană, sunt foarte greu de eliminat, nu că și-ar fi propus cineva acest lucru, dar toate relele de aici vin. Discriminarea femeilor, violurile, exploatarea copiilor pentru munci grele, grupurile religioase sau tratamentul acordat celor fără castă, numiți impuri, sunt tot atâtea probleme la care ar trebui să ne gândim, ori de câte ori credem că la noi s-a ajuns la un nivel ridicat al intoleranțelor, de orice fel ar fi acestea. De aceea, cu atât mai mult, gânditul este liber și gratis! Și ne face și bine ca popor! Vă pupă proful Irașcu.


duminică, 21 martie 2021

Top 5 cutremure din ultimii 100 de ani

Top 5 cutremure din ultimii 100 de ani. Seismele de peste 9 grade pe Richter. Dragii mei, vă invit să vizionați, fără să vă fie teamă, ultimul filmuleț de pe canalul meu de youtube, în care aduc în discuție cele mai mari cutremure. Toate cele 5 din top, au avut loc în aceeași mare regiune, și cu o singură excepție- notabilă- nu au provocat multe pierderi de vieți omenești. Subscribe la canalul profului Irașcu! Și nu uitați: Gânditul este liber și gratis! Vă pup!


sâmbătă, 28 martie 2020

7 recomandări de filme cu iz geografic

Ascultați cele 7 recomandări de filme care să vă umple timpul liber, din vreme de coronavirus. Sigur veți găsi unul care să vă placă și să vă ducă cu gândurile la călătorii.

marți, 24 martie 2020

Forme de guvernământ mai ciudate

 Am mai făcut postări despre denumirile unor țări sau capitale. Azi a venit rândul unor state unice. Câteva țări cu forme de guvernământ mai puțin încadrabile în formulele clasice, de republică sau monarhie.

marți, 7 februarie 2017

Denumirile unor orașe sau țări și originea lor

Palatul regal din Varșovia
Postare (pre)luată de pe blogul de geopolitică pe care scriu de câțiva ani, conflictelelumii.blogspot.com, o altă preocupare de-a mea. Am postat acest articolaș, în ideea de a avea cât mai mulți cititori acees la el.
  1. Varșovia (Polonia)- fondat în urmă cu sute de ani, pe malurile Vistulei de doi pescari: Wars și Sava.
  2. Dublin (Irlanda)- se numește în limba lor ciudată, Baile Atha Cliath adică ,,Golful Negru".
  3. Rabat (Maroc)- triburile arabo- berbere din zona n-ar fi putut să numească orașul altfel decât ,,Tabăra Victoriei".
  4. Lagos (Nigeria)- deși capitala de azi a Nigeriei este Abuja, Lagos rămâne cel mai mare oraș al țării si înseamnă în portugheză Laguna.
  5. Oslo (Norvegia) - numit initial Christiania, a revenit la denumirea vikingă și anume ,,Gurile lui Lo".
  6. Dar es Salaam (Tanzania) - nu mai este capitală de peste 15 ani, aceasta mutându-se la Dodoma, mai în centrul tarii, acest oraș se numeste de fapt ,,Portul Păcii ".
  7. Phenian sau Pyongyang(Coreea de Nord sau RPD Coreeana)- se numește Orașul Sălciilor, noroc de ele cu criza din anii '90, ca orășenii manâncu rădăcinile, așa de rău ajunseseră comunistii lui Kim.
  8. Addis Abeba (Etiopia) - situat pe platourile unui podis vulcanic, acest oras chiar că este ,,Floare Nouă", mai ales ca aici este primavară veșnică datorită temperaturilor moderate.
  9. (D)Jakarta (Indonezia)- denumită inițial Batavia de către colonistii olandezi, înseamnă ,,Cetate puternică".
  10. Viena (Austria)- numele își are originea în denumirea castrului roman Vindobona.
  11. Londra (Marea Britanie) - numele este legat tot de romani care denumesc așezarea din întinsa câmpie sudică Londinium.
  12. Gibraltar (teritoriu autonom sub jurisdicție britanică)- numele vine de la Muntele(stânca)lui Tarik, adică Djabaltarik.
  13. Tel Aviv (Israel)- capitala țării, mutată-temporar- aici după problemele din Ierusalim, numele acestuia vine de la ,,Dealul primăverii ".
  14. Buenos Aires (Argentina) - deși numele este foarte lung, s-au luat ultimele două cuvinte care înseamnă ,, Aer bun sau Aer sănătos ", nume care azi provoacă o grimasă celor ce citesc traducerea.
  15. Nebraska (SUA)- unul din cele 50 de state americane, își are originea în denumirea indiană de Nethoska, care însemna "apa lină ".
  16. Kara-Kum (deșert temperat din Asia Centrală) - înseamnă ,,nisipurile negre".
  17. Mohenjo Daro (India)- oraș foarte vechi, fostă capitala a țării dravidienilor, o populație preindoeuropeană, însemna ,,Colina morților ".
  18. Beijing sau Pekin (China)- Orașul de Nord sau mai bine de nor (de fum și smog).
  19. Argentina- ușor de intuit, numele vine de la Țara argintului.
  20. Burkina Faso- un nume ciudat dat de un fost președinte,Patria oamenilor integri, țara se numea până atunci Volta Superioară.
  21. Sierra Leone-  inspirată de o stâncă de la intrarea ăn portul Freetown, numită Muntele Leu.
  22. Vanuatu-  Ripablic blang Vanuatu sau Insula de deasupra mării.
  23. Bhutan- Țara Dragonului Fulgerului, un simbol trecut și pe drapelul acesteia.

duminică, 3 noiembrie 2013

Let's do it, cu grupa de ecologiști de la 5 B- Școala Cuza Bacău

În fiecare an în care am participat cu copii de la Școala ,,Al. I. Cuza Bacău", am plecat la adunat gunoaie, cu o anumită doză de entuziasm dar și  cu inima strânsă. Entuziasm care este alimentat de forța extraordinară a acestor copii, pentru care implicarea în asemenea acțiuni este vecină cu joaca. O joacă frumoasă și utilă pentru mediu, un exemplu dat tuturor acelora care au impresia că planeta asta poate suporta orice. Reținerile veneau din faptul că aveam tot timpul sentimentul că mergem să strângem gunoaie, pentru a face loc altora.

Cei 13 elevi de la a V B, au venit cu multă bucurie împreună cu părinții lor, cărora le multumesc pentru ajutorul dat. Am ,,aranjat" o zonă destul de întinsă situată pe marginea drumului care leagă Bacăul de Onești, în zona Măgura. Este o cunoscută zonă de grătare unde băieții și familiile vesele și nesimțite, vin să petreacă o după amiază de weekend, în natură. Natură care le oferă tot ce își doresc, primind înapoi doar manele, fum, peturi și pamperși. Aș spune că este trist dacă nu aș vedea impactul uriaș pe care această campanie îl are în România civilizată, informată și de bun simț.



Mulțumesc, dragii mei copii. Mulțumesc, dragi părinți. Mulțumesc, Lets do it România.

Citiți celelalte postări din anii trecuți:
2012
2010

miercuri, 16 mai 2012

Let's do it, sau cine reprezintă normalitatea




Natura zâmbește șăgalnic, și-ți face cu ochiul, ridicând pleoapa grea de sub un pet îndoit de mașina unui posesor de multe inele. Copacul pletos de lângă fântână cântă serenade unui ambalaj de înghețată vernil, agățat duios între crengile sale.

Eticheta de un albastru pur a unei ape minerale, care proslăvește puterea naturii, se dovedește a fi greu abordabilă și... degradabilă. O doză de bere cu concurs, stă strivită de sacul plin cu pamperși, aruncat în văioaga din mijlocul pădurii. Chiotele șatrei de romi aciuate în poienița cu frasini, te duc cu gândul la vreo sărbătoare tradițională precreștină, în care oamenii alamei și cuprului dezvoltă un ritual păgân, la botul caiilor răpănoși.

Pe lângă corturi, niste omuleți  ciudați cu mănuși portocalii și saci gri în mână, s-au apucat  de nebuni să strângă gunoaie.

- Da, ce faceți aicea domnu' ? Mă întreabă o balaoacheșă mai îndrăzneață.

duminică, 10 iulie 2011

Super Tabără la Casa Lucia, Moro(i)eni



La recomandarea unor prieteni care vizitaseră pensiunea anul trecut, am făcut o întreprindere curajoasă şi servindu-mă doar de referinţele lor, am decis să organizez o tabăra cu clasa unde sunt diriginte, la Casa Lucia, în localitatea Moroieni din judeţul Dâmboviţa.

Între dealurile Subcarpaţilor Curburii şi cu privirea sprijinită pe pantele sudice ale Bucegilor, zona îţi taie răsuflarea. Nu atât prin aerul care este cel mai curat din ţară( aici se afla unicul sanatoriu de boli pulmonare!) cât prin curgerea continuă a imenselor păduri de fag, în care zăreşti verdele mai închis al coniferelor sau argintiul scoarţei de mesteacăn.

Aici, doi oameni inimoşi: domnul Radu şi doamna Lucia, au ales să construiască în buza dealului o splendidă pensiune de patru stele, cu toate dotările moderne, mai putin aer condiţionat- dar la ce-ţi trebuie?- care se pretează excelent pentru o tabără. Un salon mare de luat masa unde încăpeau 35 de copii, foarte bine amenajat şi o terasa exterioară sunt alte dotări care mi-au plăcut. Bine, foarte mult mi-a plăcut tradiţia de a te servi singur cu ţuica casei!
Mai multe pe Casa Lucia.

Le multumesc încă o dată pentru sprijinul acordat în organizarea taberei şi pentru că au făcut tot posibilul ca ,, taberiştii,, să se simtă minunat.
Mai jos câteva poze cu pensiunea şi cu activităţile copiilor MEI!


În salonul de jos, cu masa de ping pong şi cu intrare la jacuzzi şi saună, unde desfăşuram concursurile şi unde copii experimentau toate dansurile, inclusiv...blues-urile.


La iniţiativa domnului Radu şi cu ajutorul unui prieten din Bucureşti, i-am dus pe copii cu căruţa pe valea pârâului Ruşeţu, îngrămădiţi şi hurducaţi, nu vor uita prea curând...

Focul de tabără făcut în lunca râului lângă terenul de tenis, a fost cireaşa de pe tort asezonată cu super gogoşile Doamnei Lucia şi ale Doamnei Crina dar şi cu sutele de cântece ale unor copii speciali şi cu sutele de ...bancuri.

O drumeţie pe dealurile Moroienilor se lasă cu un cules asiduu de frăguţe de iunie.

Printre ramurile mestecenilor despletiţi de vânt se înşiră primele vârfuri ale Bucegilor.

Terenul de tenis, fotbal, basket unde copii mei au învaţat prima oară OINĂ, mă rog o variantă propusă de mine, măcar un merit să am şi eu, nu?

La drumetie prin Muntii Bucegi, pe valea Ialomiţei şi prin Cheile Orzei, spre barajul unde n-am mai ajuns, la Scropoasa.

MAI MULTE POZE AICI.

luni, 27 septembrie 2010

Let's do it copii! Să curăţăm sau să facem loc pentru alte gunoaie





Ziua începe devreme cu un răsărit superb, semn că ziua va fi frumoasă şi... fructuoasă. Cei 13 copii se adună în parcarea de la stadion şi sunt nerăbdători să devină pentru o zi...gunoieri. Aşteptăm microbuzul(prin amabiliatea bunicului Antohi) care ne va duce la Prăjeşti, acolo unde am alocat trei mormane echipei noastre. Multi foşti elevi mă salută, mă întâmpină cu zămbete iar asta îmi aminteşte că profesia mea este cea mai frumoasă din lume.



Acolo mă întâlnesc şi cu Marian-un foarte bun si serios fost elev- şi cu prietena lui, absolvenţi de ştiinţe politice şi cu Marius şi prietena lui de la JCI Bacău pe care îi luăm cu noi.
Trebuie să mărturisesc că fără ei nu reuşeam să curăţ mormanele alocate, pentru ca implicarea lor a fost totală si simţul de răspundere aşijderea. Pentru asta le multumesc.



La capătul satului Prăjeşti ne aşteaptă un uriaş morman de gunoi, în fapt o minigroapă de peturi, sticle, saci, haine si gunoi de grajd. Deşi evaluarea iniţială vorbea de 7 saci, am strâns de acolo 30!!! de saci de gunoi de 120/50.



Un câine latră furios la intruşii de pe mormanul lui de gunoi, localnicii trec şi ne privesc curioşi, ca pe niste extra...săteni ciudaţi care le curaţă satul sau poate fac loc pentru următoarea tură de gunoaie. Copii mei strâng sac după sac si la un moment dat încep să se împraştie care încotro, fac niste poze pentru bloguri si facebook, dar au sentimentul ca au participat la o actiune unică, iar asta le face o foame de lup.



Sub podul din centrul comunei, câţiva puradei şi vreo trei localnici chibiţează pe marginea ulitei despre tipul ăla negricios care împarte sarcini copiilor şi apoi îi coboară în şanţul plin de cizme de cauciuc, adidaşi de copii, linoleumuri, camere de bicicletă si nelipsitele peturi. Nămolul are vreo 50 de centimetri grosime, iar tufele de ,,margineea drumensis,, pline de praf invadează ceea ce ar trebui sa fie un canal de evacuare a apelor în caz de inundaţii, bine că le-a făcut Benea pod.
Asta este important, nu spiritul comunitar sau comportamentul ecologic.




Oricum la final, în curtea barului din localitate depozităm 41 de saci de gunoi, pe care viceprimarul se angajează sa îi ducă la salubrizare. Suntem serviţi cu un suc iar ca bonus ni se oferă o vizitare gratuită a Gradinii Botanice Paul Ţarălungă.

duminică, 9 mai 2010

O excursie frumoasă!

La Bezid
La Biertan
La Motel Corsa, pe terasa transformată în discotecă

La Salina Praid
  Cheile Bicazului

O excursie pe timpuri de criză este o performanţă în sine, mai ales că am dorit ca elevii să se bucure de condiţii foarte bune. Am ales o pensiune-motel de trei stele, la doi kilometri de Sighişoara, cu dotări excelente( voi reveni cu o postare despre Motel Corsa).

Un stres plăcut începe să le dea ocol copiilor din a V a E, pe măsură ce data plecării se apropie.
Părinţii se plâng că puştii aflaţi în pragul pubertăţii, încep să piardă din ce în ce mai mult timp gândindu-se şi consumându-se pentru excursie şi că alocă foarte putin timp pentru scoală.
Eu însă îi văd altfel, se concentrează la ore în măsura în care profesorul le ,,distrage" atenţia de la ,,lipeli" şi intrigi.

Bucuria plecării într-o excursie nu este egalată de nimic. Cu atât mai mult cu cât unora dintre ei nu le mai place în mod deosebit să meargă cu părinţii, iar în plus, aici sunt cu colegii, iar libertatea, ah da ... libertatea de a te distra neîngrădit, supravegheat de un dirig' care are multe pe cap( vreo 35 de personalităţi puternice şi gălăgioase), nu poate fi decât ameţitor de frumoasă.

Constat pe an ce trece, că elevii cu care merg în excursie sau pe care îi insoţesc la diverse evenimente ştiu să se distreze foarte bine, acestia dulci pe care îi ,,diriguiesc" nu fac excepție.
Fiecare băiat( și nu sunt decât 10 din 35!) a invitat la dans câte o fată în aplauzele asistenţei, dar frustrările se accentuează si capătă proporţii de tragedie, atunci când alte 15 fete nu au partener.
Aşa că fii şi diriginte şi consilier pe probleme sentimentalo-hormonale.

Una peste alta sunt copii pe care mi-am dorit întotdeauna sa îi am ca diriginte, îi iubesc pentru inocenţa lor( încă!) si pentru spiritul de echipă pe care îl au dar şi pentru sinceritate.
VĂ PUP. DIRIGU'

Despre ancorarea în trecut și România Deșteaptă

Înainte, în alte timpuri, știam că nu știam. Nu aveam cum. Acum avem de unde ne informa, avem posibilitatea să știm, însă ne place în contin...