marți, 12 septembrie 2017

Der Maibaum- simbolurile rurale ale Germaniei

Cu siguranță, ați văzut, în drumurile voastre prin Bavaria, Tirol sau nordul Cehiei,  aceste arătări semiforestiere, din centrul micilor orașe sau sate, de la poalele munților.

Se numește MAIBAUM, și este unul din cele mai iubite simboluri din Germania rurală și nu numai. În traducere înseamnă ,, copacul din luna mai", și este o reminiscență a unui cult agrar precreștin, în care se ridica un copac falnic decojit, cu o coroană așezată în vârf, la care tinerii trebuiau să ajungă cât mai repede.

Simbolurile falice de acest fel și faptul că tinerii băieți din comunitate urcau pe el, făceau parte din ritualurile de fertilitate pe care orice societate le are, adaptate culturii populare din zonă. Unele surse etnografice vorbesc despre un cult vechi închinat zeităților forestiere din regiunile locuite de popoarele germanice.

Azi, în jurul lui Der Maibaum, care a primit în a doua jumătate a Evului Mediu, un caracter creștin, se desfășoară festivitățile orășelului, de obicei între sfârșitul lui aprilie și începutul lui mai, momente care corespund cu renașterea naturii, cu Înălțarea sau cu Rusaliile.

La începuturi, copacul, un molid, brad sau chiar un mesteacăn, era amplasat temporar în piața de lângă Rathaus( Primărie), era decorat cu panglici alb albastre, sau vopsit în aceste culori, care reprezentau în mentalul colectiv culorile primăverii. Înălțimea acestor copaci atingea în mod regulat 20-25 de metri, dar au fost cazuri în care copacul avea și 40 sau chiar 56 de metri.

Între timp, deși sărbătorile se întâmplă în aceleași perioade, s-a renunțat la concursurile de cățărare, pentru a fi prevenite accidentele, și copacul a devenit o piesă permanentă în arhitectura piețelor centrale, fiind decorat cu figurine din metal, care indică principalele activități care dau renumele comunei.

Astfel, veți vedea reprezentari ale păstorilor, muncitorilor forestieri, minerilor, sau ale diferitelor bresle, cum sunt brutarii, măcelarii, grădinarii, croitorii, totul având la bază stâlpii comunității, preotul și biserica, edilul și primăria, învățătorul și școala.

În imaginea din stânga textului, în care apare  spatele subsemnatului, se vede maibaum-ul de pe platoul de la Zugspitze( 2963- Alpii Bavariei), tot în alb-albastru, cu câteva stegulețe pictate, cu activitățile economice sau turistice sau chiar de cercetare, din vârf de munte.

Filmulețele cu acest vârf sunt redate în link-urile de mai jos: primul este cu vârful privit de la 1500 de metri, iar al doilea, chiar la via ferata de la 2963 m.
Filmuleț 1
Filmuleț 2






duminică, 27 august 2017

Cascada Krimml- Austria. Toate cascadele României la un loc.


Titlul nu este întâmplător. Și asta v-o spune cineva care a văzut câteva cascade din România. Ale noastre sunt simple scurgeri de apă pe versanți abrupți sau plini de mușchi, pe care apa se prelinge mai lin sau mai alert, în funcție de ploi și de topirea zăpezilor.

Să nu cumva să vă ia elanul naționalist și să spuneți că nu apreciez marile frumuseți naturale ale României, pentru că vă vor contrazice cele peste 800 de postări despre țara noastră minunată, de pe acest blog.

Realitatea însă nu poate fi contrazisă. Cascada Krimml din inima Austriei, cu ai săi 30 mc/s și cu cei peste 380 de metri cădere, în mai multe trepte, bate de departe orice cascadă de la noi.

O minune gălăgioasă, permanent aburindă, cu praguri și marmite de eroziune, alimentată de apa ghețarilor din Alpii din zona Pinzgau, își face loc lejer în lista oricui bate Austria vara sau iarna.
Am citit în 2013 pe blogul unui tip fain, care scria mult mai bine, mai ordonat și mai corect decât mine, pe un blog numit lazfamiliytravel.blogspot.com, despre această minune a naturii și mi-am trecut-o în wish list.

Dorința s-a materializat anul acesta, iar plăcerea și experiența trăite acolo, mă vor urmări mult timp de acum încolo.
Nu voi intra în amănunte tehnice și istorice despre această cascadă uriașă, considerată de unii cea mai mare din Europa( cu siguranță, este cea mai mare din Alpi!) ci îmi voi face doar datoria de blogger turistic, de a semnala pentru necunoscători prezența acestei căderi de apă fabuloase din zona Kaprun.

Pentru cei interesați de date suplimentare vă recomand citirea pe îndelete a postării domnului de pe blogul mai sus menționat care abundă în date despre cascadă-Turism cu familia în lumea largă-Cascada Krimml

Am postat în urmă cu ceva timp și două filmulețe cu porțiuni ale cascadei une apele se prăvălesc cu mare vioiciune, peste șisturile și calcarele de la bază: Krimml 1, Krimml 2.

Sper să vă bucurați alături de mine de fotografiile făcute și de filmulețele de youtube, dar cel mai mult îmi doresc să ajungeți și să parcurgeți pas cu pas, vreme de vreo 2 ore, toate punctele de belvedere de pe traseu, împreună cu toate națiile Terrei.







duminică, 20 august 2017

Mănăstirea Piatra Tăieturii din Munții Bistriței- o priveliște de-ți taie răsuflarea


Nu voi intra în amănunte despre istoria acestui lăcaș de cult unic ca poziționare, ci îmi propun doar să semnalez iubitorilor de frumos, pelerinilor și căutătorilor de liniște sufletească această zonă superbă.

Ajungeți aici foarte ușor din Vatra Dornei, spre comuna Panaci, unde în centrul comunei faceți stânga, pe un drum betonat. 
Ultima parte a traseului este mai abruptă și destul de desfundată, nerecomandată pentru soferii începători.

Drumul urcă până la 1700 de metri, marcând în punctul unde se află crucea( un cuib de mitralieră din primul RM), borna care separa regatul României de Imperiul Austro-Ungar.

Undeva prin pădurile din preajma mănăstirii de azi s-a refugiat părintele Ilie Cleopa, în anii crunți de prigoană comunistă, ascuns de răcoarea unui conifer secular, în a cărui rădăcină și făcut culcuș vreme de peste 6 ani.

Din acest punct de belvedere cuprinzi cresta Munților Bistriței, Călimanii, Rarăul, Munții Rodnei, Cehlăul și zona Bârgăului dar și depresiunea Dornelor cu orașul stațiune și cu întinsa comună Panaci.

Tot de aici poți face trasee turistice montane spre  Barnar( Munții Bistriței), Pasul Păltiniș( trecere dinspre orașul Broșteni prin Dârmoxa spre Panaci) și Cheile Zugrenilor.

Schitul de la 1933, ctitoria preotului Iosif Achirilei, este continuat azi de o mănăstire de călugări cu hramul Nașterea Maicii Domnului, asta și pentru că se apropie 8 septembrie. 

La biserica propriu-zisă se adugă un paraclis cu hramul Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul, o peșteră pictată numită  Sfânta Cruce și o alta mai micuță închinată Sf. Antonie cel Mare , plus crucea de pe Piatra Tăieturii și o casă de oaspeți de 50 de locuri.








Priveliștea de pe terasa Pietrei Tăieturii

Frumoasa biserică din Panaci

Pentru iubitorii de bureți, iată și o mică captură de hribi

duminică, 30 iulie 2017

Un parc nemțesc- o formă de Manifest(are) a rezistenței la subcultură


- Puteți merge să vizitați și parcul de sub munte. Este frumos și amenajat în terase!
Îi spune soției, într-o germană literară, în care se ghicește accentul dialectului bavarez, proprietara pensiunii din Reit im Winkl, unde am tras pentru câteva zile.

Mă întreb, de ce i-o fi spus soției de parcul acesta? Bun, o fi sub munte, ceea ce nu face decât să-i accentueze farmecul, dar până la urmă de ce să recomanzi un parc, într-o stațiune unde își fac veacul mulți turiști germani sau străini, pentru liniște vara sau pentru ski, iarna?

După vreo două zile de zbenguială prin Austria aflată la 3 kilometri la sud  și prin Bavaria  aflată la nord de noi, decidem într-o după amiază, să explorăm și partea asta de orășel cu biserică evanghelică proptită în stâncă.

Parcul este o frumusețe, dar nu mai este nevoie să o spun eu. Se vede!
La intrare, un mic Achtung, ne anunță sec, nemțește, că este frumos să te plimbi în picioarele goale, pentru că dacă te plimbi cu ele pline( sic!), recte- încălțate, s-ar putea ca cei ce respectă această regulă să se murdărească.

Cum adică? Să simți iarba sub picioare, să te interconectezi cu natura primitoare și bine tunsă?
Da, pentru că tu ești important și pentru că tu contezi.
Pentru că parcul ăsta a fost gândit pentru tine, pentru sufletul tău tulburat de muncă și de stres. Culmea, pe banii tăi și în beneficiul direct și nemijlocit al picioarelor tale care aleargă libere printre pietrele din mezozozic, așezate artistic în formă de coadă de Triceratops.

Acestea sunt primele revelații pe care le am la vederea parcului de sub munte. După ce mă descalț lângă lacul cu nuferi mici, trec printr-un mic bazin cu apă, care îmi amintește de cișmelele de la intrarea în geamiile din Dobrogea. Un fel de curățare ritualică, de tot jegul urban adunat în mine un an întreg.

Pun piciorul pe pietrișul fin, care desenează o alee lungă care se oprește în roca dură a prealpilor bavarezi și apoi pe iarba fină, pășind voios către un aranjament care aduce,de departe, cu sanctuarul de Sarmisegetusa Regia. Atât de simplu și atât de puțin, pentru a obține atât de mult.

Apoi îmi amintesc că noi am plătit pentru sejur, în jur de 70 de Euro, pentru taxa de oraș și pentru taxa de curățenie. Așa, ca să merite!
Și mă gândesc că nemții ăștia trăitori în Reit im Winkl, pe care îl găsești cu greu pe o hartă -de hârtie, vă rog?- își plătesc impozitele într-o proporție covârșitoare, iar turiștii,  de asemenea taxele.Pentru că sunt invadatori pentru scurt timp al spațiului paradisiac regulamentar german.

La mine în oraș, jumătate din parcul mare este o evocare a naturii cuiburilor de cioară, un omagiu adus celei mai inteligente păsări de pe pământ, conform cercetătorilor germani. Sau, mă rog, britanici.
Iar un parc care ar fi trebuit să se numească Făgăraș, își amână glorios tăierea de panglică, pentru că lucrările au întârziat, pe motiv de spăgi prea puține. Cine mai știe?

Trist este, că nu îi bănuiesc pe nemți că dau pe afară de cultură și civilizație urbană, de lectură și erudiție, mai mult decât pe alții, dar atunci când promiți, faci, iar când faci, faci cu responsabilitate, pentru că îți pasă și pentru că omul trebuie să simtă că o faci pentru el, pentru bucuria lui și că tu ești în slujba lui.
Asta diferențiază lumile noastre, viziunea asupra administrației, educației și sănătății. Și nu numai.

Pentru asta luptă unii! Pentru ca cei care au ales să reziste la forța civilizatoare prin subcultură, ignoranță și prostie să poată fi măcar conduși de unii cu viziune, care se duc pe stradă să vadă ce trebuie făcut și modificat, nu care își fac poze cu familii de pauperi, și care mimează grija pentru problemele urbei.

Dar străzile nu votează, iarba nu votează  ci se usucă, copiii nici nu plătesc educația și nici nu votează, parcările nu votează, gunoaiele nu pun decât o ștampilă urât mirositoare pe un oraș infect, care moare și care n-a fost în stare să țină cu dinții de un om de mare decență și cultură, precum Anca Sigartău.

Stau pe banca de pe terasa cea mai înaltă, de sub gorunul bine curățat de crengi uscate, și încerc să mă detașez de toate revelațiile astea care întunecă emoția sinceră, trăită la vederea acestui părculeț din fundul sudic al Germaniei.
Pentru scurt timp reușesc.
Dar gândul că societatea din care vin și în care mă chinui să-mi cresc copilul, într-un mod decent și corect, este precum piciorul infectat, supurând, cu elefantiazis al unei femei din mlaștinile Guineii, îmi doboară și ultimile zâmbete.

Știu că ar fi trebuit să fie un articol vesel despre un loc minunat, vizitat de noi. Îmi pare rău că nu este așa. O țară sau un oraș este așa cum este datorită oamenilor de acolo, liderilor care conduc acea societate și viziunii asupra a ceea ce este bine de făcut pentru ca lucrurile să funcționeze.Sunt banalități, știu.
Dar eu vreau acest banal în viața mea de zi cu zi. Vreau să nu mă mai surprindă oameni cu așa-zisă carte care sar de pe scaun la primul acord al lui Vijelie sau Salam și elevi de primă mână care se maimuțăresc pe melodii care își au originea și își extrag seva dintr-o societate și mai nestructurată și mai cangrenată de lenevie și de ticăloșie, decât a noastră.

Mi-aș dori o administrație prietenoasă, deschisă și primării unde incompetența și iresponsabilitatea să nu fie omniprezente sau școli unde băile să fie amenajate și utilate la standarde europene, iar spitalele să fie centre unde grija pentru pacient să primeze.

Dar, din păcate, cei mai mulți dintre votanți au ales atitudinea adoratorului prost și topit în asfaltul turnat pe pile, pe străzi fără canalizare și unde țoapele și țopii fac circ de dimineață și până seara, preocupându-se de propria imagine.

Poate că ne merităm soarta. Țopii și țoapele despre care am vorbit, au o teorie foarte simplă. Poate vă amintiți... Suntem niște guvizi idioți, care pot fi prostiți cu orice râmă bleagă fluturată pe post de SCHIMBARE.
Nu râdeți! Așa sunt guvizii, niște pești vorace, lacomi și care ar face orice pentru un vierme. Asemănarea cu marea masă a votanților este pur și simplu întâmplătoare.

Pescarii, ca și țopii, știu asta foarte bine indiferent câtă școală sau câtă experiență de viață au. Așa că nu vă amăgiți, voi cei ce vă situați chipurile de partea cultă, cool, inteligentă și citită a baricadei. Fac mișto de noi în fiecare zi.
Pur și simplu sunt incompetenți și nu le pasă! De niciun fel!

Acesta  este evul mediu în care trăim, arzând etapele civilizației și prefăcându-ne adaptați la realitățile lumii moderne pe care o urâm dar din care ne dorim să facem parte.

Adio, băncuță! Adio, parc per pedes de sub munte!







vineri, 30 iunie 2017

Medugorje- locul unde minunea se întâmplă când vrei tu!


Ce este Medugorje? Un loc sfânt, un loc cu o semnificație specială în inima fiecărui credincios, fie el romano- catolic, greco-catolic sau creștin de orice fel. 
Este locul unde în data de 24 iunie 1981, (deci acum 36 de ani și o săptămână) Fecioara Maria s-a arătat celor șase copii de pe dealul pietros și bine împădurit din apropierea localității Medugorje sau Medjugorje, din fosta Iugoslavie de atunci( azi Bosnia -Herțegovina). 

Cei șase copii- Ivanka, Mirjana, Vicka, Ivan, Marija și Jakov, mărturisesc până în ziua de azi, cum Fecioara Maria a ales să transmită lumii, prin ei, mesaje de pace și de credință pline de simplitate și de iubire.

Zece ani mai târziu, Vaticanul primea rapoartele episcopilor catolici iugoslavi și a ordinului iezuiților, care au investigat în amănunt toate situațiile legate de aparițiile foarte dese ale Fecioarei( unii mărturisesc că aceste apariții au loc și acum!) și , în cele din urmă, în 1994, Papa Ioan Paul al II lea declară că acest loc este sfânt. Din acel moment devine un loc de pelerinaj foarte iubit, foarte special, care primește până la 10 milioane de pelerini anual.

Curios este că deși se află în sudul Bosniei( stat de religie musulmană), într-un  teritoriu cu delimitări relative, pentru că zona este lângă o republică semiautonomă numită Srpska, locuită de sârbi de religie ortodoxă, Medjugorje pare o enclavă a Croației vecine de la nord, toate simbolurile, inclusiv limba folosită la slujbe, sunt croate, iar steagurile lor, arhicunoscute, cu pătrățele albe și roșii, împânzesc străduțele pline cu suveniruri.

Spuneam că locul este special, pentru că milioanele de pelerini-creștini sau nu- vin aici cu nădejdea că spiritualitatea acestui loc, încărcătura deosebită a spațiului, poate duce la apariția de minuni.

Minuni de toate felurile, pe care nu trebuie să le trecem la capitolul exagerări ale credinței superficiale, asta pentru că minunea se poate întâmpla atunci, acolo, sau mai târziu, când sufletul tău realizează că este nevoie de un nou început.

Început care să însemne că ai devenit pur și simplu mai bun, mai curat, mai înțelegător și mai deschis. Poate minunea se produce atunci când realizezi că toate lucrurile pentru care ai luptat nu au o valoare mai mare, decât dacă scopul a fost unul nobil,  și anume acela de a fi sau de a deveni mai bun și de a face mai mult bine.

Să nu irosești ce ai, să privești totul ca pe un dar, ca pe o binecuvântare, pentru că fiecare suflare este un cadou, fiecare vorbă bună este o picătură de sfințenie picurată din sufletul tău reînnoit, în sufletul celui ce caută să înțeleagă, sau care  se caută pe sine.

Minunea poate și și fizică, dar asta se întâmplă fără să înțelegem noi de ce. Scopul va fi relevat poate mai târziu sau poate n-ai să afli niciodată de ce Dumnezeu a ales să se întâmple astfel.
De aceea, cred că locurile de pelerinaj, dincolo de exagerări și isterizări, sunt bune pentru indivizii care caută răspunsuri, care chiar își propun ca întâlnirea cu icoana făcătoare de minuni, cu statuia sau cu orice alt element fizic sfânt, să fie un nou început.

Medugorje rămâne un loc cu adevărat deosebit pentru mine, cu biserica apariției cu cele două turnuri piramidale ale sale, cu imensa și strălucitoarea statuie a Fecioarei sau cu grădina uriașă unde se oficiază slujbele în aer liber.

Am un singur regret, deocamdată, că n-am avut nici timpul și nici forța fizică necesară să fac drumul anevoios, dar plin de speranță, până la crucea de pe dealul aparițiilor.
Nu-i nimic, la următorul pelerinaj!






sâmbătă, 17 iunie 2017

Cetățile Ponorului- ținutul carstic de neuitat din inima Padișului


Cetățile Ponorului reprezintă unul dintre cele mai spectaculoase fenomene carstice din România. Acestea sunt relativ accesibile și se află în inima Munților Apuseni, în zona Platoului Padiș.

Complexitatea mare rezidă în prezența unor forme carstice, de tipul peșterilor, dolinelor, lacurilor carstice interioare, portalurilor și sifoanelor castice.

Aici se ajunge ușor, urmând drumul din comuna Pietroasa, din județul Bihor( unde găsiți și Peștera Urșilor), cu un asfalt bun, până în Poiana Bălileasa, unde faceți stânga spre Poiana Glăvoi, pe un drum pietruit destul de lejer.

Regiunea aceasta este ușor de găsit și de recunoscut după numărul foarte mare de corturi, rulote și căsuțe de lemn, care acoperă o dolină înierbată, extrem de curată și de frumoasă. Asta pentru că turiștii de aici chiar iubesc muntele și respectă natura. Pe bune!

După ce treceți de zona corturilor, imediat la stânga se face poteca spre circuitul Galbenei, despre care am scris AICI, iar la câteva sute de metri mai încolo, în adâncul pădurii, găsiți panoul din fotografie, unde puteți parca mașina, cu grijă, pe intrarea unui drum forestier.

Pentru cei mai obosiți, mai înceți, mai bătrâni- ei poftim!”Ce să zic și eu!?- acest traseuaș de munte cu bolovani, cu numeroase zone de mic urcuș și coborâș, dar și regiuni drepte de plimbat prin pădurea de molid, este nemaipomenit de plăcut și revigorant.

La finalul traseului de 30-40 de minute, aveți în față panorama unui perete calcaros de peste 150 de metri, în care se vede clar ca lumina zilei un portal de peșteră înalt ca intrarea într-o catedrală gotică, de 76 de metri, spectaculos și misterios în același timp.
Sunt convins că pe cei mai tineri cavernele acestea îi vor atrage ca un magnet, însă coborîrea este dificilă și însoțită de o șufă metalică de siguranță pentru punctele mai bolovănoase.

Peștera Cetățile Ponorului are o intrare uriașă, iar vizitarea ei se poate face fără echipament special pe primii zeci de metri, doar dacă apele sunt scăzute.
Ea este încadrată de două doline uriașe( depresiuni cartice) și de o vale aproape inaccesibilă, numită valea Cetății.

Galeria subterană de 1700 de metri, care poate atinge înălțimi de peste 80 de metri, este presărată cu 14 lacuri carstice, ultimul dintre ele fiind plin cu bușteni aduși de apele vijelioase, trunchiuri care care rămân acolo, pentru că apa intră într-un sifon, lung de 900 de metri, pentru a ieși la suprafață într-un izbuc din valea Galbenei, numit asemenea, adică tot Galbenei.

Ținutul carstic este impresionant prin numărul mare de fenomene, cum ar fi Platoul Padișului, Piatra Galbenei, Avenul Borțig, Peștera Focul Viu și numeroase izbucuri și doline.
Merită să stați mai multe zile la o pensiune dintre cele ce însoțesc drumul spre Padiș, sau cum am stat noi la o pensiune din Chișcău, de lângă Peștera Urșilor, unde vă puteți stabili baza de explorare.






Vaporeto pe Bega

Știați că pe Bega, în Timișoara, există un fel de autobuz... fluvial? Canalul a fost curățat, reamenajat, o adevărată oază de răcoare vara. ...