Discriminarea de castă din India

Despre discriminarea de castă din India. Un subiect emoționant, dureros și greu de înțeles pentru occidentali. Castele sau grupurile sociale pe care se sprijină societatea indiană, sunt foarte greu de eliminat, nu că și-ar fi propus cineva acest lucru, dar toate relele de aici vin. Discriminarea femeilor, violurile, exploatarea copiilor pentru munci grele, grupurile religioase sau tratamentul acordat celor fără castă, numiți impuri, sunt tot atâtea probleme la care ar trebui să ne gândim, ori de câte ori credem că la noi s-a ajuns la un nivel ridicat al intoleranțelor, de orice fel ar fi acestea. De aceea, cu atât mai mult, gânditul este liber și gratis! Și ne face și bine ca popor! Vă pupă proful Irașcu.

Cât poluează o baterie mică?

Cât poluează o baterie simplă? Sigur nu v-ați întrebat, pentru că nu contează când, cum sau unde arunci o baterie de 1.5, una mai mică sau una mai mare. Cert este, că ori dobândim un com portament ecologic natural, legat de reciclarea acestor bombe cu acid, ori ne luăm la revedere de la solurile fertile pentru sute de ani; Gânditul este liber și gratis! Vă pupa ecologul Irașcu!

 

Top 5 cutremure din ultimii 100 de ani

Top 5 cutremure din ultimii 100 de ani. Seismele de peste 9 grade pe Richter. Dragii mei, vă invit să vizionați, fără să vă fie teamă, ultimul filmuleț de pe canalul meu de youtube, în care aduc în discuție cele mai mari cutremure. Toate cele 5 din top, au avut loc în aceeași mare regiune, și cu o singură excepție- notabilă- nu au provocat multe pierderi de vieți omenești. Subscribe la canalul profului Irașcu! Și nu uitați: Gânditul este liber și gratis! Vă pup!

Comunismul - amintirile mele și ale altor generații (1)

Educatia despre comunism , mai necesară ca oricând.

Incubatorul de lectură ajunge la copiii din Delta Dunării

Peste 50 de copii din Delta Dunării participă în săptămâna 13-18 iulie la Incubatorul de lectură, un proiect creat și derulat de scriitoarele Svetlana Cârstean și Ana Maria Sandu. Acesta propune o formulă inedită pentru educația modernă interdisciplinară, în care arta, lectura și dezbaterile se unesc pentru a oferi noi perspective de învățare.

Incubatorul de lectură din Delta Dunării se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 9 și 17 ani și se desfășoară online, gratuit, sub forma unor module de câte 3 zile, pentru grupe de câte 17 copii.

Demersul le propune elevilor o alternativă atractivă la programa școlară și le înlesnește accesul la texte literare pe care nu le studiază la școală. De asemenea, pentru copiii care învață în Delta Dunării, acest proiect înseamnă o conștientizare a spațiului în care locuiesc, întâlnirea cu un alt mediu cultural și înțelegerea diversității și a importanței poveștilor lumii pe care o cunosc. Literatura, cititul și scrisul devin instrumente de explorare a sentimentului de apartenență la un spațiu unic, ale cărui resurse ajută la crearea unei comunități foarte prețioase.

În cadrul atelierelor zilnice se vor citi și scrie texte, se vor descoperi autori inediți, clasici și contemporani, se va explora lumea prin intermediul cuvintelor și a poveștilor, vor exista întâlniri și dialog cu scriitori și invitați speciali. Textele scrise de-a lungul atelierelor vor fi adunate, ilustrate și, în final, legate într-o carte care va fi tipărită și distribuită în școli.

“Incubatorul de lectură s-a născut din dorința de a reîmprieteni copiii și tinerii cu literatura, de a le oferi instrumente de citire a textelor și implicit a lumii în care trăiesc. Lucrăm pe texte semnificative din literatura română și universală, insistăm pe capacitatea de a analiza un text la prima vedere, de a înțelege povestea și mecanismele ei. Ne bucurăm împreună de literatură, povești, texte, personaje, voci, secrete ale scrisului. Devenim intimi cu cele mai frumoase texte din literatura românească și universală.” au relatat Svetlana Cârstean și Ana Maria Sandu, scriitoare, inițiatoarele proiectului Incubatorul de lectură.

“Am lucrat cu peste 1000 de copii din București și din țară și ne-am dat seama cât de mare este nevoia lor de a fi expuși la alt gen de discurs, de perspectivă, la alte voci literare mult mai apropiate de realitatea lor de zi cu zi, și cât de mult îi schimbă interacțiunea cu literatura pe care n-o studiază în regim obligatoriu la școală. Prin intermediul acestei experiențe repetate cu copii de diverse vârste, din diverse zone ale țării, din medii sociale diferite, care studiază în școli cu profiluri adesea deloc asemănătoare, copii pe care i-am întâlnit în cadrul școlilor lor sau în afara acestora, în librării sau festivaluri, am înțeles ce instrument prețios este literatura, textul literar, pentru explorarea personală, înțelegerea mediului din care provin, a lumii și a schimbărilor ei, a problemelor la care implicit sunt expuși permanent, dar și în citirea mesajelor pe care această lume le transmite de cele mai multe ori prin mesaj scris.” au declarat Ana Maria Sandu și Svetlana Cârstean, scriitoare, inițiatoarele proiectului Incubatorul de lectură.

Incubatorul de lectură în Delta Dunării este un proiect derulat de scriitoarele Svetlana Cârstean și Ana Maria Sandu, inițiat de Asociația Ivan Patzaichin - Mila 23, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Tulcea și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Ana Maria Sandu (1974, Târgu Jiu) a absolvit Facultatea de Litere Bucureşti, urmată de un masterat de literatură contemporană. A publicat numeroase volume: Din amintirile unui Chelbasan (2003, Editura Paralela 45; reeditat în 2013 la Editura Art), Fata din casa vagon (Editura Polirom, 2006), Omoară-mă! (Editura Polirom, 2010), Aleargă (Editura Polirom, 2013), Pereţi subţiri (Editura Polirom, 2017), Mama îmi spune că am o viaţă frumoasă (Editura Polirom, 2019) și texte în antologiile: Cartea cu bunici, Bookătăria de texte&imagini, Iubire 13, Prima dată, Nouvelles de Roumanie, Rumänien heute. A coordonat volumul Cu ochii în 3,14, o antologie Dilema veche, apărută în 2016, la Editura Humanitas. Este redactor la revista Dilema veche din anul 2010.

În 2016, împreună cu poeta Svetlana Cârstean, a iniţiat Incubatorul de lectură.

Svetlana Cârstean (n. 1969, Botoșani) este poetă și traducătoare. A frecventat o vreme cenaclul Facultății de Litere din București, debutând în 1994 în cadrul volumului colectiv Tablou de familie, alături de T.O. Bobe, Răzvan Rădulescu, Mihai Ignat, Sorin Gherguț și Cezar Paul-Bădescu. Volumul de debut individual, Floarea de menghină, a apărut în 2008 la Cartea Românească, fiind distins cu Premiul Național „Mihai Eminescuˮ și publicat în 2013 și în suedeză, în traducerea poetei Athena Farrokhzad. Au urmat Gravitație (Editura Trei, 2015) și Trado (Nemira, 2016), iar selecții din poezia ei au fost traduse în numeroase limbi. Coordonează colecția Vorpal a editurii Nemira și organizează, din 2015, întâlniri cu diferiți oameni de cultură în cadrul Intersecțiilor de miercuri.

Contact: Raluca Munteanu, telefon: 0742-050.585, e-mail: office@rowmania.ro.

Pirații secolului XXI

Există mai multe regiuni din mările și oceanele lumii, unde activează numeroase bande de pirați. Un filmuleț, despre patru asemenea zone, din Indonezia, Oceanul Indian-Somalia, Golful Guineei și Marea Caraibilor.

Forme de guvernământ mai ciudate

 Am mai făcut postări despre denumirile unor țări sau capitale. Azi a venit rândul unor state unice. Câteva țări cu forme de guvernământ mai puțin încadrabile în formulele clasice, de republică sau monarhie.

Al Treilea Razboi Mondial - explicat

O serie de clarificari referitoare la al Treilea RM.

Un parc nemțesc- o formă de Manifest(are) a rezistenței la subcultură

- Puteți merge să vizitați și parcul de sub munte. Este frumos și amenajat în terase!
Îi spune soției, într-o germană literară, în care se ghicește accentul dialectului bavarez, proprietara pensiunii din Reit im Winkl, unde am tras pentru câteva zile.

Mă întreb, de ce i-o fi spus soției de parcul acesta? Bun, o fi sub munte, ceea ce nu face decât să-i accentueze farmecul, dar până la urmă de ce să recomanzi un parc, într-o stațiune unde își fac veacul mulți turiști germani sau străini, pentru liniște vara sau pentru ski, iarna?

După vreo două zile de zbenguială prin Austria aflată la 3 kilometri la sud  și prin Bavaria  aflată la nord de noi, decidem într-o după amiază, să explorăm și partea asta de orășel cu biserică evanghelică proptită în stâncă.

Parcul este o frumusețe, dar nu mai este nevoie să o spun eu. Se vede!
La intrare, un mic Achtung, ne anunță sec, nemțește, că este frumos să te plimbi în picioarele goale, pentru că dacă te plimbi cu ele pline( sic!), recte- încălțate, s-ar putea ca cei ce respectă această regulă să se murdărească.

Cum adică? Să simți iarba sub picioare, să te interconectezi cu natura primitoare și bine tunsă?
Da, pentru că tu ești important și pentru că tu contezi.
Pentru că parcul ăsta a fost gândit pentru tine, pentru sufletul tău tulburat de muncă și de stres. Culmea, pe banii tăi și în beneficiul direct și nemijlocit al picioarelor tale care aleargă libere printre pietrele din mezozozic, așezate artistic în formă de coadă de Triceratops.

Acestea sunt primele revelații pe care le am la vederea parcului de sub munte. După ce mă descalț lângă lacul cu nuferi mici, trec printr-un mic bazin cu apă, care îmi amintește de cișmelele de la intrarea în geamiile din Dobrogea. Un fel de curățare ritualică, de tot jegul urban adunat în mine un an întreg.

Pun piciorul pe pietrișul fin, care desenează o alee lungă care se oprește în roca dură a prealpilor bavarezi și apoi pe iarba fină, pășind voios către un aranjament care aduce,de departe, cu sanctuarul de Sarmisegetusa Regia. Atât de simplu și atât de puțin, pentru a obține atât de mult.

Apoi îmi amintesc că noi am plătit pentru sejur, în jur de 70 de Euro, pentru taxa de oraș și pentru taxa de curățenie. Așa, ca să merite!
Și mă gândesc că nemții ăștia trăitori în Reit im Winkl, pe care îl găsești cu greu pe o hartă -de hârtie, vă rog?- își plătesc impozitele într-o proporție covârșitoare, iar turiștii,  de asemenea taxele.Pentru că sunt invadatori pentru scurt timp al spațiului paradisiac regulamentar german.

La mine în oraș, jumătate din parcul mare este o evocare a naturii cuiburilor de cioară, un omagiu adus celei mai inteligente păsări de pe pământ, conform cercetătorilor germani. Sau, mă rog, britanici.
Iar un parc care ar fi trebuit să se numească Făgăraș, își amână glorios tăierea de panglică, pentru că lucrările au întârziat, pe motiv de spăgi prea puține. Cine mai știe?

Trist este, că nu îi bănuiesc pe nemți că dau pe afară de cultură și civilizație urbană, de lectură și erudiție, mai mult decât pe alții, dar atunci când promiți, faci, iar când faci, faci cu responsabilitate, pentru că îți pasă și pentru că omul trebuie să simtă că o faci pentru el, pentru bucuria lui și că tu ești în slujba lui.
Asta diferențiază lumile noastre, viziunea asupra administrației, educației și sănătății. Și nu numai.

Pentru asta luptă unii! Pentru ca cei care au ales să reziste la forța civilizatoare prin subcultură, ignoranță și prostie să poată fi măcar conduși de unii cu viziune, care se duc pe stradă să vadă ce trebuie făcut și modificat, nu care își fac poze cu familii de pauperi, și care mimează grija pentru problemele urbei.

Dar străzile nu votează, iarba nu votează  ci se usucă, copiii nici nu plătesc educația și nici nu votează, parcările nu votează, gunoaiele nu pun decât o ștampilă urât mirositoare pe un oraș infect, care moare și care n-a fost în stare să țină cu dinții de un om de mare decență și cultură, precum Anca Sigartău.

Stau pe banca de pe terasa cea mai înaltă, de sub gorunul bine curățat de crengi uscate, și încerc să mă detașez de toate revelațiile astea care întunecă emoția sinceră, trăită la vederea acestui părculeț din fundul sudic al Germaniei.
Pentru scurt timp reușesc.
Dar gândul că societatea din care vin și în care mă chinui să-mi cresc copilul, într-un mod decent și corect, este precum piciorul infectat, supurând, cu elefantiazis al unei femei din mlaștinile Guineii, îmi doboară și ultimile zâmbete.

Știu că ar fi trebuit să fie un articol vesel despre un loc minunat, vizitat de noi. Îmi pare rău că nu este așa. O țară sau un oraș este așa cum este datorită oamenilor de acolo, liderilor care conduc acea societate și viziunii asupra a ceea ce este bine de făcut pentru ca lucrurile să funcționeze.Sunt banalități, știu.
Dar eu vreau acest banal în viața mea de zi cu zi. Vreau să nu mă mai surprindă oameni cu așa-zisă carte care sar de pe scaun la primul acord al lui Vijelie sau Salam și elevi de primă mână care se maimuțăresc pe melodii care își au originea și își extrag seva dintr-o societate și mai nestructurată și mai cangrenată de lenevie și de ticăloșie, decât a noastră.

Mi-aș dori o administrație prietenoasă, deschisă și primării unde incompetența și iresponsabilitatea să nu fie omniprezente sau școli unde băile să fie amenajate și utilate la standarde europene, iar spitalele să fie centre unde grija pentru pacient să primeze.

Dar, din păcate, cei mai mulți dintre votanți au ales atitudinea adoratorului prost și topit în asfaltul turnat pe pile, pe străzi fără canalizare și unde țoapele și țopii fac circ de dimineață și până seara, preocupându-se de propria imagine.

Poate că ne merităm soarta. Țopii și țoapele despre care am vorbit, au o teorie foarte simplă. Poate vă amintiți... Suntem niște guvizi idioți, care pot fi prostiți cu orice râmă bleagă fluturată pe post de SCHIMBARE.
Nu râdeți! Așa sunt guvizii, niște pești vorace, lacomi și care ar face orice pentru un vierme. Asemănarea cu marea masă a votanților este pur și simplu întâmplătoare.

Pescarii, ca și țopii, știu asta foarte bine indiferent câtă școală sau câtă experiență de viață au. Așa că nu vă amăgiți, voi cei ce vă situați chipurile de partea cultă, cool, inteligentă și citită a baricadei. Fac mișto de noi în fiecare zi.
Pur și simplu sunt incompetenți și nu le pasă! De niciun fel!

Acesta  este evul mediu în care trăim, arzând etapele civilizației și prefăcându-ne adaptați la realitățile lumii moderne pe care o urâm dar din care ne dorim să facem parte.

Adio, băncuță! Adio, parc per pedes de sub munte!

Denumirile unor orașe sau țări și originea lor

Palatul regal din Varșovia

Postare (pre)luată de pe blogul de geopolitică pe care scriu de câțiva ani, conflictelelumii.blogspot.com, o altă preocupare de-a mea. Am postat acest articolaș, în ideea de a avea cât mai mulți cititori acees la el.

1. Varșovia (Polonia)- fondat în urmă cu sute de ani, pe malurile Vistulei de doi pescari: Wars și Sava.
2. Dublin (Irlanda)- se numește în limba lor ciudată, Baile Atha Cliath adică ,,Golful Negru".
3. Rabat (Maroc)- triburile arabo- berbere din zona n-ar fi putut să numească orașul altfel decât ,,Tabăra Victoriei".
4. Lagos (Nigeria)- deși capitala de azi a Nigeriei este Abuja, Lagos rămâne cel mai mare oraș al țării si înseamnă în portugheză Laguna.
5. Oslo (Norvegia) - numit initial Christiania, a revenit la denumirea vikingă și anume ,,Gurile lui Lo".
6. Dar es Salaam (Tanzania) - nu mai este capitală de peste 15 ani, aceasta mutându-se la Dodoma, mai în centrul tarii, acest oraș se numeste de fapt ,,Portul Păcii ".
7. Phenian sau Pyongyang(Coreea de Nord sau RPD Coreeana)- se numește Orașul Sălciilor, noroc de ele cu criza din anii '90, ca orășenii manâncu rădăcinile, așa de rău ajunseseră comunistii lui Kim.
8. Addis Abeba (Etiopia) - situat pe platourile unui podis vulcanic, acest oras chiar că este ,,Floare Nouă", mai ales ca aici este primavară veșnică datorită temperaturilor moderate.
9. (D)Jakarta (Indonezia)- denumită inițial Batavia de către colonistii olandezi, înseamnă ,,Cetate puternică".
10. Viena (Austria)- numele își are originea în denumirea castrului roman Vindobona.
11. Londra (Marea Britanie) - numele este legat tot de romani care denumesc așezarea din întinsa câmpie sudică Londinium.
12. Gibraltar (teritoriu autonom sub jurisdicție britanică)- numele vine de la Muntele(stânca)lui Tarik, adică Djabaltarik.
13. Tel Aviv (Israel)- capitala țării, mutată-temporar- aici după problemele din Ierusalim, numele acestuia vine de la ,,Dealul primăverii ".
14. Buenos Aires (Argentina) - deși numele este foarte lung, s-au luat ultimele două cuvinte care înseamnă ,, Aer bun sau Aer sănătos ", nume care azi provoacă o grimasă celor ce citesc traducerea.
15. Nebraska (SUA)- unul din cele 50 de state americane, își are originea în denumirea indiană de Nethoska, care însemna "apa lină ".
16. Kara-Kum (deșert temperat din Asia Centrală) - înseamnă ,,nisipurile negre".
17. Mohenjo Daro (India)- oraș foarte vechi, fostă capitala a țării dravidienilor, o populație preindoeuropeană, însemna ,,Colina morților ".
18. Beijing sau Pekin (China)- Orașul de Nord sau mai bine de nor (de fum și smog).
19. Argentina- ușor de intuit, numele vine de la Țara argintului.
20. Burkina Faso- un nume ciudat dat de un fost președinte,Patria oamenilor integri, țara se numea până atunci Volta Superioară.
21. Sierra Leone-  inspirată de o stâncă de la intrarea ăn portul Freetown, numită Muntele Leu.
22. Vanuatu-  Ripablic blang Vanuatu sau Insula de deasupra mării.
23. Bhutan- Țara Dragonului Fulgerului, un simbol trecut și pe drapelul acesteia.

Sărbătorile de iarnă din Bucovina- deslușiri, poze și filmulețe

Sărbătorile de iarnă din Bucovina, și în general ale românilor, sunt strâns legate de practicile și ritualurile vechilor religii solare cu caracter agrar, din spațiul carpato-pontic.  
Crăciunul era o sărbătoare ce se întâmpla în preajma solstițiului de iarnă când era celebrat un zeu local numit Crăciun, care se pare că se trage din Saturn sau din cel iranian Mithra. 

Iarna, odată cu încheierea unui ciclu de viață, când întunericul era mai prezent, când ziua avea 8 ore de lumină, și Soarele și lumina păreau ,,învinse,,comunitatea rurală apela la ceremonialuri și ritualuri magice, cu credința că natura va învia.
* urșii de la Preutești
Și așa și este, după solstițiu, zilele lumină încep să crească timid la început, dar important este că procesul se inversa.
Nașterea lui Isus a fost suprapusă peste divinități anterioare astfel că se întâlnesc numeroase elemente comune în obiceiurile de iarnă, sărbători care celebrau nașterea rituală a timpului.
Unitățile de măsurat timpul în calendarul popular sunt peronificări mitice, care se nasc, trăiesc,îmbătrânesc, și mor la anumite date calendaristice.
Vârsta acestora începe odată cu Crăciunul, când timpul vechi moare, după care urmează o săptămână de haos. Timpul este oprit în noaptea de Anul Nou, când este întors asemeni acelor ceasului, pentru a renaște noul an.
* căiuții de la Dolheștii Mici
Fondul precreștin al sărbătorilor de iarnă se poate zări și regăsi îm ritualurile magice de la tăierea porcului( jertfă pentru revenirea luminii și a Soarelui), prepararea alimentelor( jupuirea pielii-șoriciul, sângeretele, grăsimea pentru descântece), stingerea și aprinderea luminilor, alungarea spiritelor malefice și ale morților, prin dansuri și jocuri cu măști (Ursul, Malanca, Irozii, Căiuții, Cerbul, Capra, Plugușorul, Nunta).
* intrarea Malancăi
* urătura Malancăi

Răspunsul la întrebarea de ce avem unele dintre cele mai complexe obiceiuri din Europa, rezidă în suprapunearea sărbătorilor precreștine, greco-romane și orientale, peste cele geto-dacice, iar toate acestea peste ritualurile creștine. Timpul sărbătorilor populare, ca timp al practicilor magico-religioase avea ca finalitate pentru omul simplu,curățirea și purificarea spațiului înconjurător și curățirea sufletească impusă de post.

Așadar, sărbătorile de iarnă cuprind un timp lung și mai multe momente cu semnificații spirituale extraordinare pentru români: Moș Nicolae, Șezătorile de iarnă, Ignatul, Crăciunul, Anul Nou, Boboteaza plus un spectacol unic cu marele domnitor Stefan cel Mare, la Putna
* Ștefan cel Mare la Putna, de sărbători.

Despre ghizii din parcuri naturale, peșteri sau de aiurea

Pe oriunde am umblat, prin țara asta mare și frumoasă, am urmărit, cu un spirit poate mai critic decât al altora, prestația ghizilor  de la diferite obiective turistice de toate felurile. 
Sunt câțiva aleși de soartă, cu vocație, care iți răscolesc sufletul de turist sau de român, așa cum am întâlnit acum mulți ani la Țebea( HD), la Panteonul Moților, o veritabilă doamnă moț, mândră și pasionată de istorie, sau cum era pe vremuri o altă doamnă, la Curtea de Argeș, la Mănăstirea lui Manole, și al cărei expozeu memorialistic despre regalitate, te lăsa cu lacrimi în ochi. 

Am tot respectul și pentru un foarte interesant profesor de istorie, care era ghid la Cetatea Neamțului, înainte de refacerea ei, și care ne zugrăvea lupta plăieșilor de pe ziduri, de parcă vizionam un film 3D.
Tot cu plăcere îmi răsună în minte tonul cald, liniștitor și plin de candoare al măicuțelor de la Voroneț, Humor sau Moldovița, profesioniste, femei cu diplome universitare și cu limbile străine la ele, de ți se umplea inima de bucurie și mândrie, văzând toate neamurile pământului ascultându-le. Nu același lucru se poate spune despre cei ce se ocupă de ariile protejate , de parcurile naturale sau naționale din țară, unde pare că dragostea pentru natură și animale nu ține loc și de competență în materie de ghidaj turistic.
Din păcate, administratorii de astăzi ai diferitelor arii protejate, angajează tot felul de ageamii, cu scoală de ghizi făcută probabil la apelul bocancilor, sau pur și simplu voluntari, elevi sau tineri entuziaști, care fac un bănuț peste vară. Este adevărat nici cu turiștii nu mi-e rușine. Așteptările lor sunt atât de jos, atât de puține, atât de subțiri, pe cât le sunt șlapii doamnelor, pornite pe drumuri de munte, la văzut chietre și suveniruri. Despre calitatea turiștilor români și nu numai, într-o altă postare.

EXEMPLE

 Peștera Dâmbovicioarei

Un loc frumos, dar intoxicat de tarabe cu miere și cătină, dar și de terase sau pensiuni, asta într-o zonă protejată, unde ți se iau bani la intrarea în chei, iar râul este curățat, când și când. Ghizi sunt copii din sat, care s-au jucat cu imaginația, punând nume la toate speleotemele din peștera, de altfel puțin interesantă. N-am nimic cu copii și cu dorința lor curată de a explica, împărtăși cu turiștii experienta vizitării unei peșteri. Eu însă am așteptări mai mari, vreu mai multe informații, mai multă competență.

Peștera Ghețarul Șcărișoara

Aici lucrurile sunt grave, dacă nu chiar catastrofale. Am vizitat peștera de vreo 7 ori, începând de prin 1994, din facultate, când eram în aplicație practică cu colegii mei, și când chicoteam la auzul explicațiilor absolut stupide ale ghidului, plin de el, că dă lecții unor studenți la geografie. Anii au trecut și prosteala acestuia i-a contaminat pe toți cei ce i-au urmat. Anul acesta un tip grăsuț, obosit și plictisit, explica de pe gheață, cu mâinile în buzunare, ce este cu peștera aceasta, cu gheața formată și cu faptul că lumină nu mai este pentru că so bufnit șeva la enstalație. 

Un filmuleț făcut de mine despre formarea acestui ghețar- AICI

O să spuneți că sunt răutăcios, dar unde ți se iau 11 lei, ca să vezi coloane de gheață super spectaculoase, ar trebui să muncească zi lumină și să repare...lumina. A, și era vineri, deci începea week-end-ul, adică, mai stați până luni, că luni este închis. Nici un cuvânt despre cum s-a format( este drept că n-a întrebat nimeni!!!), despre cercetările care se fac, despre procesul de topire evident din ultimii ani( vezi și ghețarul de la Focul Viu). Parcul Natural Apuseni, are ghizi de toată  rușinea. În plus, la așa un obiectiv, nu există nimic scris în engleză, în maghiară( oricum munții ăștia sunt invadați la propriu de turiști unguri, până la urmă sunt ,,munții lor,, adică cei mai aproape de ei, ho, nu săriți!) sau în altă limbă. Erau lângă mine niște turiști polonezi și cehi, care n-au înteles nimic, este drept că aveau ce vedea...

Peștera Muierii

Asta are o istorie interesantă legată de un ghid ciudat, din toate punctele de vedere. Tipul avea un timbru atât de enervant și rostea cuvintele atât de afectat și de pătruns de importanța muncii sale , încât lumea râdea pe înfundate, pe după stalactite. Culmea, când nu era el, locul lui era luat de fiul său. Care, ce credeți? Își copia magisterul la greu, mai puțin vocea care la acel băiat era în formare. Oricum un râs general. Ultima dată era un tip ceva mai normal și mai echilibrat.

Peștera Polovragi

O peșteră lungă și anostă ca o zi de post. Doamna ghid, entuziastă, explică și gesticulează în sala lui Zamolxe, despre pelasgi și tuneluri prin munți, înlocuind prin verb și vervă, spectaculosul carstic pe care nu il vezi în jurul tău. Administratorii și primăria, sunt total inconștienți, pentru că la un an de la moartea mamei unei vedete, căreia i-a căzut o piatră în cap, în cheile Oltețului, în drumul până la peșteră, nu se ocupaseră să pună o plasă pe surplombele acelea. În alte țări, obiectivul era închis și sigilat până la remedierea problemelor, pentru că acolo siguranța turistului este pe primul loc.

Castrul roman Jidava

Aici, la muzeu te întâmpină un puști simpatic, căruia îi dai cât crezi, pentru o serie de explicații, mai mult sau mai puțin detaliate despre unul dintre cele mai importante castre din zona Câmpulung. Mă gândesc că în anii când sunt bani de săpături, s-ar putea ca informațiile să fie oferite de un student la istorie-arheologie, ceva mai competent.

Departe de mine, gândul de a generaliza, am exemple bune, anul acesta de la Meziad sau Poarta lui Ionele, dar nu pot să nu compar cu un monument UNESCO, uriaș și bine adminsitrat cum este Peștera Skocjan din Slovenia sau zona vârfului Zugspitze din sudul Bavariei, unde grija pentru turist , pentru corecta și completa lui informare, te face să te simți într-adevăr important. Asta pentru că educarea turistului, începe și cu felul în care înțelegi să i te adresezi, începe cu felul în care îl tratezi.
.

Ce veți citi toamna asta pe plecatdeacasa.net

Cum perioada concediilor spune adio, nostalgic, și mării și muntelui, iaca, fiecare ne retragem pe la cășile noastre, cu gândul să împărtășim cu cititorii toate experiențele de peste vară. Ce urmează să citiți pe plecatdeacasa.net, sper să vă dea idei suficiente pentru viitoarele drumeții, concedii sau călătorii prin România și prin Europa.

În categoria drumețiilor de și pe munte, veți citi despre aventura mea și a băiețelului meu în Cheile Râmeților, poate cele mai frumoase și spectaculoase din România, călătorie asezonată și cu o oprire la mănăstirea cu același nume, veche vatră ortodoxă românească, așezată într-un cadru calcaro-pitoresc, care îți taie răsuflarea.
Tot în zona Apusenilor, mai precis a Trascăului, vă veți întâlni cu singurul lac carstic și de baraj natural din țară, o minunăție turcoaz, numită Ighiu, Ighiel sau Iezăr, cum îi spun localnicii.
Un articol special va fi dedicat celei mai surprinzătoare transformări de cetate din Europa ultimilor ani, este vorba despre superba Alba Carolina, cetatea în stil Vauban, care ia mințile oricui îi pășește ...podul, sau podurile, mă rog.
În partea de istorie, avem cu ce...scrie. Cu trei cetăți dacice, aflate în patrimoniul UNESCO,  cu o Sarmisegetusa Regia, nemaipomenită, bine întreținută și bine...păzită, în inima Munților Orăstie. Costești și Piatra Roșie-Luncani sunt alte două cetăți vizitate, la ultima urcușul și căutarea acesteaia, sărind mult peste ceea ce am văzut.
Un articol special va fi cel cu moara de la Ludeștii de Jos, de lângă Orăștie, unde tanti Livia  ne povestește istoria acestei minuni tehnice, unică prin vârstă și dimensiuni.
Parcul naționl Grădiștea de Munte -Cioclovina, vine cu două semieșecuri, simpatice oricum, și pline de adrenalină, unul cu Fundătura Ponorului- un obiectiv enigmatic și de negăsit( pentru noi trei, cel puțin) și celălalt cu Peștera Șura Mare, cu mers prin apa super rece și cu un portal imens, la care n-am mai ajuns, pentru că de la genunchi în jos, n-am mai simțit nimic. Dar oricum, experiență familială, de neuitat.
Vor urma articole despre Drumul Regelui-Trasalpina, bisericile de lemn din Vâlcea, mănăstirile din Oltenia de sub munte, Bistrița și Arnota. lângă  Mănăstirea Bistrița, deasupra cheilor sale spectaculoase, am găsit o peșteră cu două bisericuțe din secolul al XV lea, minunate, despre care veți citi mai spre iarnă.
Și nu în ultimul rând, spre zăpezile vacanței, veți putea citi, unii dintre voi rememora, experiența cu tabăra de copii de la Villach, din Austria, vom scrie despre  cel mai mare baraj din Austria-Kölnbrein( 200 de metri!), vizita de la Minimundus, despre muzeul Porshe,  experiența babilonică de la Veneția, cumintele oraș Trieste și Marea Adriatică, dar și  despre Viena și Budapesta.

BUCURAȚI-VĂ, CITIȚI ȘI CĂLĂTORIȚI CU PLECATDEACASA.NET
ȘI NU UITAȚI SĂ DAȚI LIKE!

România Pitorească de la Dragosloveni

La kilometrul 164, pe E85, spre București, după cum citesc pe un pliant, caut disperat un indicator.
După prima intersecţie nu găsesc nimic, după a doua o iau prin Gugeşti, ocolesc fabrica de lemn, înconjur jumătate din podgoriile Vrancei şi undeva la capătul satului, după ce traversez iar E85, dau după 200 de metri de o căsuţă cu cerdac şi cu etaj, în faţa căreia se află statuia poetului și prozatorului. 

Iată Casa memorială Alexandru Vlahută!

Frigul îmi face probleme, și cu mâinile îngețate scot tableta din husa serioux, și încep a face poze. Dezamăgit, întreb ghidul de ce nu există niciun indicator şi îmi spune că cei de la drumuri nu l-au considerat conform!
Conform cu ce? Întreb eu nedumerit.
Că toată ţara e plină de indicatoare către mânăstiri obscure și kithcioase în care unii călugări cred că l-au găsit pe Mesia, pe coclaurii credinţei!
Acelea cu ce sunt conforme? Poate cu vreun pomelnic pentru răposaţii directorului de la drumuri.

Intru şi aflu că nu este casa unde s-a născut poetul(1858-1919) ci aceea în care a locuit câțiva ani în timpul Primului Război Mondial, o casă unde se întâlnea foarte des cu prietenii săi, Barbu Delavrancea și I.L.Caragiale. Născut în satul Pleşeşti din fostul judet Tutova, poetul prozator a iubit dealurile dogorite de podgorii din Vrancea aceea rubinie, care l-a adoptat și l-a maturizat spiritual. Pleacă din Dragosloveni cu un car prăfuit în care-şi pune câteva lucruri, atunci când linia frontului îl obligă să se retragă în Moldova. Carul există șiazi într-o dependință ca și micuța șaretă cu care poetul se plimba. Când le văd, simt că este rost de ceva fotografii și îmi caut aparatul foto mirrorless de la Sony, care nu mă părăsește niciodată, după care intrăm din nou în casa lui Vlahuță.

Întreb pe doamna muzeograf câţi vizitatori are într-un an, si îmi spune că puţini ştiu despre aceasta casă memorială înfiinţată în amintirea scriitorului, în 1958 iar pe siteul muzeului Vrancei NU există fotografii!!!- aşa că singurele poze sunt la mine pe blog- şi mă roagă să-i trimit vreo două poze! O voi face negeresit, numai să nu uit de indignare, geanta de laptop prestigio ,laptopul și să încarc pozele, pentru ca lumea să știe că există case memoriale ce merită văzute.
Pe siteul vrancea.com se afla și pagina cu muzeul Vrancei, deci nu există un site individual!
Aşa se face turism cultural în ţara noastră: fără bani, fără promovare, fără nerv, fără interes şi fără...poze.

Biserica lui Petru Rareș de la Baia, prima capitală a Moldovei

Întotdeauna o iau pe drumul Rădășeniului și al Păltinoasei, ca să ocolesc Fălticenii și Suceava în drum spre nordul Bucovinei. Într-o zi cu soare rece, prin preajma Bobotezii, n-am mai rezistat și dorința a dat ghes mâinii să apuce stânga de volan, către satul uitat, cu trei biserici, fostă capitală de voievodat.

Da, așa este, fostă capitală a Moldovei, prima capitală a primului stat moldovenesc. Cunoscut din documente ca Civitas Moldaviae, acest fost târg are o poveste și un destin oarecum tragic.

Vizitându-l, Nicolae Iorga  are pentru el o scurtă dar cuprinzătoare caracterizare: ,, Baia, astăzi un sat mic cu ruine mari"...
Undeva, aproape de centrul satului, întreb un localnic unde sunt cele trei biserici ale satului, dar cum nu sunt specialist în interpretarea gesturilor- pentru că săteanul era surdo-mut- aleg să caut și să cercetez zona pe cont propriu. N-a fost prea greu, forfota din jurul bisericilor mi-a adus aminte că urmează Boboteaza.

Prima este ctitoria lui Ștefan cel Mare din 1467 și are numele de Biserica Albă- Sf. Gheorghe. A fost ridicată în amintirea bătăliei pe care marele domnitor moldovean a avut-o aici cu Matei Corvinul.
A doua rămasă în picioare, dar în ruine, este catedrala catolică, ctitorie a lui Alexandru cel Bun, realizată între 1417-1420. A fost un gest extraordinar de iubire și respect făcut de domnitor pentru soția sa de religie catolică
    Ceva mai în centrul satului,  mai tânără decât celelalte, biserica lui Petru Rareș din 1532 rămâne cea mai frumoasă apariție arhiteconică, așa cum am prins-o eu, mângâiată de soare și de umbrele molizilor uriași care se scurg pe pereții cândva pictați.
Aici reușesc să intru în biserică și să admir picturile originare, înnegrite de vreme. Un bătrân, care prin ținută îmi amintește de Moș Goriot și pe care nici nu l-am văzut inițial, își face apariția  intempestiv și, gârbovit de ani,  îmi spune cu obidă că s-a încercat includerea biserici și a picturilor într-un program național de refacere, dar nu s-a putut. Astfel, pictura interioară se degradează, cea exterioară a dispărut de mult, doar fațada estica mai păstrează câteva urme, care amintesc de Moldovița aceluiași ctitor.
Perioada de glorie a orasului ia sfârșit odată cu întemeierea prin hrisov domnesc, la 1780 a târgului celui nou Șoldănești, devenit mai târziu Fălticeni.
Târgoveții și bruma de meșteri  germani, se mută spre târgul cel nou cu mari iarmaroace și mai ferit de inundațiile Moldovei.
Aceasta este povestea tristă a satului Baia, și a ceea ce a fost. Ce este și mai tragic este că nu este promovată în Ghiduri turistice ca valoare artistică, arhitecturală și religioasă, nemaifiind, după știința mea,  nicăieri în România un sat cu trei ctitorii domnesti.

Muntele- ce vezi, ce simți, ce trăiești

Am colindat muntele într-o mașină, de-a lungul unei șosele circulare, agățate de coame abrupte, rătăcită prin păduri uriașe, mângâiată cu botul de nouri. 

Culmile străbătute păreau poeme de piatră peste care se cobora tiptil o ceață verde, până când ochiul nu le mai deslușea.
 
Am colindat muntele pe jos, pe firul unei cascade aproape eterice, pe sub trupuri de brazi așezate de vreme în chip de porticuri între coline.

Am zăbovit îndelung în peșteri, în aceste neprețuite laboratoare ale smereniei. 

Am ascultat sub o neguroasă boltă de calcar un bătrân rostind la vioară o baladă aproape nepământeană.

Acolo, sub imperiul acelei muzici neamiauzite mi-am închipuit că mor neîngăduit de frumos, și dacă s-ar fi întâmplat așa aș fi atins de-a pururi, cum de puține ori li se poate întâmpla oamenilor, însăși esența sublimului.

De sus, am văzut șesurile îzvorând lin de sub munte. M-am gândit cum în orașul desenat pe aer în depărtare, lemnul ferestrelor trebuie să-și memoreze copilăria petrecută în imediata vecinătate a cerului, poate chiar în pădurile suite, într-un gest de exemplară dârzenie, până pe stâncile aflate la câțiva metri sub mine.

Am colindat muntele dimineața, sfâșiind cu tălpile iarba udă și nevinovată. Pe arșiță l-am colindat, pe ploaie. 
Ajungând sus, pe un fel de terasă a singurătății totale, mi-a fost dat să simt curgerea neobosită a spațiului spre orizonturi și am înțeles atunci de ce unul din personajele cărților lui Unamuno, zgârcit dealtfel cu lacrimile, plângea ca un copil pe creștetul muntelui. 
Doar așa poate fi spălat păcatul de a tulbura, fie și numai cu respirația, atâta și atâta măreție.

după Ștefan Mitroi, Almanah BTT 1982

Circuitul târgurilor populare de iulie(II)

Mănăstirea Polovragi

Scriam și în prima postare despre târgurile și nedeile lunii iulie, despre bogăția extraordinară de tradiții pe care o oferă aceste întâlniri, pentru locuitorii zonelor dar și pentru turiștii dornici de un altfel de ...turism. Recomandările mele merg către cele câteva festivaluri de folclor, bâlciuri de SântIlie sau către șezători din diverse colțuri ale țării.

Este adevărat că multe dintre aceste sărbători au suferit transformări radicale, în ceea ce privește sensul desfășurării lor dar mai ales sub aspectul formei sub care este prezentat. 
De exemplu, ce legătură există între un festival de folclor, ca cel de la Cernat( de lângă Cetatea Ica- cu un bastion recent reconstruit) din Covasna, și multele tarabe cu ceasuri de mana ieftine, brățări și sepci Adibas?
Evident, niciuna.
Plecați așadar, către Băile Herculane, la festivalul intrnațional de folclor Hercules, asta după ce treceți pe la Drăgotești, în județul Gorj, la festivalul de folclor Cântecul văilor. În a doua duminică din iulie, ar fi bine să poposiți la Chieșd, în județul Sălaj, la nedeia de la Gorunul lui Mihai Viteazul, care amintește de victoria lui Mihai de la Guruslau. Tot în amintirea unui mare domnitor, la Războieni, în județul Neamț, se desfășoară o manifestare folclorică numită Sărbătoarea de la Războieni, și cred că bănuiți că este vorba de aminitirea lui Ștefan cel Mare.
Nu ratați, sărbătoarea de 4 zile de la Polovragi( județul Gorj), din apropierea celebrei peșteri și a mănăstirii cu același nume, care, pe lângă manifestări specifice cu dans și muzică populară, are si un important târg de vase și artizanat dar și cu alte tarabe, unde găsiți chiar bijuterii vintage sau haine de același tip.
Alte câteva bâlciuri și serbări populare mai întâlniți la: Tinca, în județul Bihor, o mai puțin cunoscută stațiune cu ape termale, din vestul țării, desfășurată în prima duminică din iulie, la Salcia în județul Mehedinți, la Sărbătoarea grâului, bâlciul anual de vară de la Pietrari din județul Vâlcea, închideți inelul de argint al circuitului nedeilor și târgurilor populare cu  Sărbătoarea Tulipanului, de la Iscroni( lângă Aninoasa), județul Hunedoara, în a doua sau a treia duminică din iulie.


Bucurați-vă de tradiții!

4 zone turistice din vestul și centrul țării și obiectivele lor turistice

Peștera Urșilor-Chișcău

Vă recomand  să redescoperiți vara aceasta patru ,,țări" numite în vechime terra, care ascund frumuseți nebănuite și experiențe rurale unice.

Ţara Codrului- mai puţin cunoscută şi mai izolată, este situată în nordul Dealurilor Silvaniei, de o parte şi de alta a Culmii Codrului, în fapt un mic munte cristalin cu o lungime de 28 de kilometri, este marginită la sud de zona Cehului Silvaniei, la vest de treptele mai joase ale dealurilor ce coboară spre Câmpia Someşului, iar la est de Depresiunea Baia Mare şi de Ţara Chioarului.  Pentru obiectivele turistice de aici se bat străinii care vin cu zboruri de la Napoli, Munchen sau Viena,  doar pentru a vedea cum se păstrează tradiţiile şi obiceiurile unei populaţii româneşti statornice şi mândre, într-o zonă apărată natural, cu păduri întinse de fag şi stejar plus multitudinea de biserici de lemn de sute ani, întâlnite în aproape toate satele Sălajului;
Ţara Năsăudului- regiunea suprapusă peste dealurile cu acelaşi nume din nordul Transilvaniei, situată la poalele Munţilor Rodnei şi Ţibleşului; Obiective turistice: portul popular deosebit al bărbaţilor cu pălării cu pene de păun; casele memoriale ale scriitorului Liviu Rebreanu şi ale poetului George Coşbuc în localităţile cu acelaşi nume; staţiunea balneoclimaterică Sângeorz Băi; Cei plecati de aici în Spania, care rezervă bilete low cost Bucuresti Madrid, revin constant cu alți și alți străini, din păcate drumurile nu îi ajută încă, cu excepția șoselei Bistrița -Suceva, refăcută foarte bine.
Ţara Beiuşului- suprapusă peste depresiunea-golf cu acelaşi nume, traversată de Crişul Negru, mărginită la nord de Munţii Pădurea Craiului, la sud de Munţii Codru-Moma, cu legături intense cu Ţara Moţilor, peste pasul Vârfurile şi cu Ţara Zarandului, cu deschidere mare către Câmpia şi Dealurile Crişene O zonă mai cunoscută pentru care se pot face rezervări și se pot cumpara bilete online, mai ales pentru Felix; Obiective turistice: puncte de plecare din oraş, către Peştera Meziad, către comuna Pietroasa unde se află Peştera Urşilor( sat Chişcău); bisericile din lemn din Petreasa, Rieni,Tutoreni,Tărcăiţa, Brădet; centre de artă populară cu costume populare, ţesături, mobilier, porţi sculptate, ceramică, cojocărit, dansuri populare; punct de plecare către staţiunea Stâna de Vale din masivul Vlădeasa şi către platoul carstic Padiş-Cetăţile Ponorului;Valea Sighiştelului. Se pot adăuga Baile Felix, 1 Mai și Tinca, cu ape geotermale.
Ţara Chioarului- zona situată la sud de depresiunea Baia Mare şi la vest de Ţara Lăpuşului, încadrată ce Podişul Someşan şi Culmea Preluca la sud şi est şi de Dealurile de Vest la vest; Obiective turistice: zonă folclorică cu coruri bărbăteşti şi de fluieraşi şi etnografică cu case tradiţionale;Cheile Chioarului;

Povestea unui baci și a pensiunii sale unice

Există în munții noștri, oameni pentru care ospitaliatea, simplitatea și buna credință sunt valori sădite adânc în gena lor muntenească. Asta am găsit noi, în sudul Apusenilor, lângă Roșia Montană, la Bucium de Detunate. Un baci, numit Vetălău, care spune că este un nepot îndepărtat al Fefelegii lui Ion Agârbiceanu. Câteva impresii schimbate cu acest om, ne-au relevat un univers de cultură și conștiință românească, cum numai la moți găsim.

Urcăm pieptiş prin cimitirul din Bucium Şasa(la câţiva kilometri de Abrud spre Alba Iulia) şi ne gândim că ploaia şi ceaţa ne vor strica planurile de a admira, poate cele mai frumoase monumente geologice din ţară şi anume, Detunatele.
Mergând, rememorez cu soţia întâmplările de acum zece ani când am urcat cu copii, din tabăra de la Poiana Vadului, spre aceste stânci ciudate şi, după mai puţin de o oră ne oprim la popasul de sub munte unde am adăstat cu copii la un suc și o bere.
Citim cu surprindere ,, Popas Fefeleaga- Popas Particular"(!?), în timp ce micuţul meu Iani, se sperie groaznic de doi câini dezlegaţi. Gardul strâmb nu a văzut vopsea de metal niciodată, dar tocami asta îi dă un farmec aparte.Cineva iese din casă şi strigă la cei doi paznici zgomotoşi: Băsescu!!!, Boc!!!- Marş!!!
Iese râzând şi plin de politeţuri montane Baciul Vetălău, care nu este altul decât strănepotul Fefelegii- cea atât de miloasă şi de muncitoare, şi care a trăit în căsuţele astea de pe munte timp de opt ani- spunându-ne că cei doi sunt numiţi după asemănarea cu politicienii( Băsescu este mare şi fioros și se ia la trântă cu lupii, Boc este mic și drăcos şi pe deasupra ne-a mai şi condus pe traseu până la stânci). Azi, lucrurile s-au schimbat, Băsescu tace din ce în ce mai mult iar Ponta nu este decât un...pisic. Mă rog, chestie de gust.

Fost miner în Valea Jiului, părăsit de soţie și cu o fată de crescut, baciul ştie să râdă de necaz, ştie să-si facă reclamă- imaginaţi-vă ca organizează un festival al Buciumanilor, care a ajuns la a şasea ediţie!- şi ştie să fie o gazdă bună, laudându-se că are curent şi internet pe vârf de munte plus că la cazare nu ia nici un ban, doar că trebuie să plăteşti curentul consumat şi mâncarea. Încălzirea o face cu lemne, la sobe antice, de un rustic sumar, și ne spune că nu-i trebuie lui calorifere de la Dedeman, sau de la alte fir,me, că el are căldura sufletească necesară pentru încălzire.

Nu are decât o cameră sau două ,,de închiriat" nu dispune de cine știe ce accesorii de bucatarie, fiecare descurcându-se cum poate, iar dacă este vară te cazează la CINCI PAIE, adică în... grajdul cu fân.
Și uite așa ne-am îmbogățit cu încă o experiență tulburătoare pentru spiritul și sufletul nostru de orășeni, atenți la nimicurile junglei urbane, pierzând din vedere adevăratul sens al vieții simple, fără complicații și conveniențe rigide.

Bușteni- o stațiune care renaște

Stațiunea montană Bușteni era, pe vremuri, numită de către cei din Sinaia sau din Predeal, Stațiunea Paltonarilor, pentru că se presupunea că aici vin pensionari obosiți și rutinați, provinciali ignoranți și oameni cu portofelele  pe jumatate goale, care-și fac imprumuturi rapide nebancare de la Provident, pentru a ajunge odată în viață aici. În timp însă, percepţia s-a schimbat și orașul Buşteni a devenit un loc de atracție pentru iubitorii de schi și de alte sporturi de iarnă.

Bușteniul este un oraș de peste 12 000 de locuitori situat la poalele abruptului impresionant al Bucegilor, abrupt dat de vârfurile Caraiman (2384 m) și Coștila ( 2498 m), cu amendamentul că dacă se ia în considerare și înălțimea releului de televiziune de peste 100 de metri, aici avem de-a face cu cea mai mare altitudine din România.
Totuși, orașul are, sau avea, mult de suferit la capitolul urbanism și grijă pentru curățenie. Am fost în anii din urmă și am rămas surprins de mizeria de pe trotuare, de dalele din pavaj care erau distruse, răsturnate sau furate, de străzile lăturalnice pline de gropi și de peiajul dezolant oferit de faţadele unor clădiri din centru.
Ce m-a surprins plăcut ?
În primul rând pârtia Kalinderu dotată cu un telescaun ultramodern, unde se urca de la cota 900 până la 1250-1300 de metri, plus traseul de escalada pe gheață situat alături și unde se organizează cele mai cunoscute concursuri din aceasta parte a Europei.
Apoi mi-a plăcut foarte tare pensiunea unde am stat, pentru că, deși mai puțin cunoscută si neamenajata în totalitate, oferă un confort deosebit și un lux și un bun gust cum rar am văzut. Se numea ,,Casa Albă" și este pe drumul ce urca spre pârtie la prima intersectie pe dreapta, după indicator. Iar proprietarii, care voiau să vândă locația, ar fi avut sigur nevoie de un calculator de credit, pentru că locul nu era de vândut și avea potențial. De asemenea, din Bușteni se poate urca spre Babele (cu telecabina) și spre cascada Urlătoarea, dar despre asta am mai scris.
De vizitat muzeul /casa memorială Cezar Petrescu (n-am ajuns, încă!), unul dintre scriitorii mei preferați, cel ce a surprins foarte bine atmosfera interbelică în ,,Calea Victoriei ", în ,,Aurul Negru " sau ororile și absurditățile războiului în ,, Întunecare".