Salzburg- după 20 de ani

În urmă cu două decenii, ieșeam prima dată din țară, cu un grup de elevi și profesori spre un ținut despre care știam atât de multe.... teoretic.
După vizite la ambasadă, interviu, viză, pașaport, acte și multe controale la vămile lumii libere, am văzut orașe curate, colorate și civilizate( am văzut cașcaval, cum ar spune Al. Andrieș) cum n-am crezut că există, deși știam acest lucru. 

Se întâmpla în 1997, anul Convenției Democrate, anul în care aveam voie să visăm la o presupusă extindere a NATO  spre noi și poate a UE.

Austria, proaspăt intrată în comunitatea europeană, ne-a primit ca o doamnă stilată, parfumată, pudrată exact ca perucile din timpul lui Mozart.
Am privit-o și i-am savurat peisajele cu un nesaț, cum numai îmbâcsiții de est europeni o puteau face. Da, știu, suntem central europeni, și ne mândrim cu asta, dar lor puțin le pasă de geografie și de coordonate longitudinale.

De atunci, ne tot chinuim să -i ajungem din urmă, să fim măcar jumătate din atitudinea lor relaxată, măcar jumătate din deschiderea lor culturală și un sfert din condiția materială. Lucrăm la asta, ca popor. Unora le-a ieșit, au ieșit și s-au luminat, în timp ce alți români au rămas stingheri și pauperi în lumea rururbană construită de postcomunism.

Domul din centrul orașului

În 2017, ca o familie modestă care tinde către middle class, am pus piciorul din nou în Salzburg, cu o altă atitudine, mai puțin umilă și fără îndoială mult mai sigură și mai cultivată cu privire la turismul extern.

Am regăsit aceleași străzi aglomerate, cu pavajul lustruit de sandalele milioanelor de turiști, aceleași terase unde am savurat cele mai bune cafele din lume și pe același Mozart folosit ultraexagerat( până și pe hărtia igienică).

Bucuria revederii a însemnat o călătorie cu trenulețul-funicular care urcă la Hohensalzburg( pe muntele Festungsberg) , la cetatea care domina toate drumurile căruțelor de sare, ce uneau principatele teutone din Evul Mediu, pentru că, să nu uităm, suntem în ,,Orașul sării".

Am urcat la cetate, am vizitat, am mâncat și am băut bere neaoșă. Cât de banal sună acum și cât de extraordinar ar fi fost să faci aceste lucruri naturale acum 20 de ani, când șilingul austriac avea pentru noi valoare cât greutatea în aur.

Ce trist și ce frumos să fi sărac și să te bucuri totuși că ești acolo, ce fericire și ce împlinire să călătorești cu cea mai frumoasă soție din lume și cu cel mai creț și mai dulce băiat din emisfera nordică.

Pe umerii mei apasă o lume întreagă. Sunt un învingător...

Dacă puteți, fericiți-vă cu excursii de tipul acesta, în locuri pe care le-ați  vizitat în tinerețea voastră revoluționară și sărăcuță.Veți vedea ce sentiment de împlinire o să trăiți.

Nici nu-mi pasă pe ce strasse umblu, ce catedrală  gotică îmi ține umbră, ce statuie apare după colț sau ce terasă celebră populează un ungher al orașului muzicii.

Important este că am REVENIT. Că sunt acolo, cu cei doi oameni care alcătuiesc universul meu familial, pe aceeași băncuță pe care ne sărutam cu foc, trăgeam cu sete din țigară și savuram o bere Zipfer cu proaspăta consoartă, exact acum 20 de ani!

Hohensalzburg văzut de jos

râul Salzach și podul cu lacăte

Torino- Biserica Superga și povestea unui dezastru în fotbal

O biserică pe care eu  nu aș numi-o Superga ci Superba, pentru că realmente este superbă prin relativa ei simplitate, prin distincție și prin amplasare.

Construită pe unul din dealurile care domină orașul Torino, la o altitudine de 672 de metri, bazilica este de fapt necropola marii familii ai monarhilor de Savoia.

Construită între anii 1717-1731 pentru Victor Amadeus al II lea de Savoia, bazilica are o cupolă ce aduce cu cea  de la Vatican( San Pietro), cu o înălțime de 75 de metri și cu un turn clopotniță la fel de înalt.

La această frumoasă construcție barocă cu accente renascentiste, se ajunge cu un trenuleț foarte simpatic, călătoria durând în jur de 10 minute, timp suficient pentru a admira panorama orașului Torino și rama muntoasă a Alpilor din depărtare. Imaginile pe care le obțineți de pe esplanadă sunt și mai frumoase, dar trebuie să aveți noroc de o atmosferă curată.

Lipită de bazilică se află clădirea mănăstirii care aparține din 1966  Ordinului Servitorilor Mariei( Serviții), plus apartamentele regale, așa că ce se observă la prima vedere este infirmat în momentul în care se dă o tură prin parc și pe lângă ziduri.
Veți descoperi o uriașă construcție, de fapt un vast și frumos complex de clădiri.

Deși are o semnificație istorică deosebită pentru familia princiară constituind un obiectiv turistic arhitectonic de rang înalt, biserica Superga nu este foarte cunoscută pentru calitățile sale arhitectonice, ci pentru un eveniment trist care a avut loc imediat după al Doilea Război Mondial.

Este vorba despre  tragicul accident aviatic din 4 mai 1949, când aeronava care transporta echipa de fotbal fanion a orașului, supranumită Il Grande Torino( AC Torino), s-a prăbușit pe acest deal, lovindu-se de o aripă a  mănăstirii.

Aeronava venea cu 31 de pasageri la bord, din care 18 jucători, de la un meci demonstrativ care avusese loc la Lisabona, și care are parte de un sfârșit tragic, în condiții de vreme foarte proastă, combinată și cu o eroare umană.

Toți pasagerii de la bord își pierd viața în accident, iar echipa de fotbal practic dispare, doar trei jucători din marele AC Torino, au rămas în viață pentru că n-au făcut deplasarea.

În spatele bazilicii Superga se află o placă funerară simplă care amintește de acest tragic eveniment, iar în semn de omagiu pereții loviți ai mănăstirii n-au fost refăcuți niciodată de atunci( fotografia nr.4).

Echipa de azi cu același nume, este departe de marea echipă din 1949, și se află în umbra marelui Juventus, cu toate că a mai câștigat un campionat- Lo Scudetto- în 1976.

Cetatea Severinului- refăcută, tristă și nevizitată

Am trecut în urmă cu vreo doi ani prin Drobeta Turnu Severin, unde am și rămas o noapte, astfel că am avut timp să vizitez și cetatea medievală proaspăt renovată.

Sincer nici orașul și nici cetatea nu mi-au făcut o impresie deosebită, pentru simplul motiv că deși are un potențial uriaș, ca poziție, peisaj și chiar infrastructură, cele două elemente -orașul și cetatea- se complac într-o uitare și lentoare din care nu văd să iasă curând.

Cetatea Severinului este acea cetate medievală a căror ruine au fost refăcute cu bani europeni, și la care s-a făcut recepția, să zicem alaltăieri, a fost deschisă cu ceva fast ieri, iar azi a fost închisă, pe motiv că nu are pază asigurată.

Toată lumea a râs de situație, a dat ostentaiv din mână, și a rostit cu obidă : ,, Ca la noi la nimenea" !

A, și orașul Drobeta este orașul acela unde de vreo doi, trei ani, nu este căldură, cel puțin când dă frigul, pentru că firmele se ceartă între ele și cu primăria pe cât de mari să fie șpăgile pentru reparații și pentru gigacalorie.


Să revin la Cetatea medievală a Severinului, unde-e drept- într-o după amiază toridă de vară, erau fix 10 turiști sau localnici, cu noi cu tot, iar muzeul era închis, pentru că după cinci când vine lumea la plimbări, curatorii pleacă acasă toropiți și ei de afluxul uriaș de turiști din timpul zilei.

Unul dintre motive este legat de poziția excentrică față de centrul orașului, cetatea fiind la malul Dunării, un mal sau o faleză aproape neamenajată, cu o linie ferată ce rupe peisajul și încurcă eventualele investiții într-o promenadă decentă.
Drumurile și aleile care duc la cetate sunt nerefăcute, desfundate, izolate, mizere și izolate, unui turist fiindu-i  destul de greu să o localizeze, plus că drumul până la ea nu te încântă deloc.

Piciorul podului lui Apolodor din Damasc care putea fi o atracție interesantă, este o reproducere nereușită a ceea ce am văzut eu la muzeul orașului în urmă cu mulți ani.

Cu alte cuvinte cred că au încercat punerea în vedere și în valoare a acestui obiectiv vechi de peste 2000 de ani, asociind-ul cu niște ruine vechi de vreo 700. O combinație  cel puțin ciudată.






În concluzie, dacă ajungeți în Drobeta, încercați să găsiți cetatea, bucurați-vă de aerul răcoros al Dunării, căutați muzeul Porților de fier, de la baraj și feriți-vă să veniți iarna pentru că, căldură.

Până la investițiile orașului în promenadă, alei de acces, parcuri, renovări de spații publice, iluminat, indicatoare și activități constante în cetate pentru atragerea turiștilor, nu putem spune decât că orașul Drobeta, este topit de lentoarea și incompetența unei administrații care nu găsește calea spre dezvoltare.

Am uitat.
Insula plină de șerpi de pe Dunăre, așa-zisul Nou Ada Kaleh, o scufundăm sau ce facem cu ce s-a început acolo?
O postare despre Ada Kaleh- AICI.

Der Maibaum- simbolurile rurale ale Germaniei

Cu siguranță, ați văzut, în drumurile voastre prin Bavaria, Tirol sau nordul Cehiei,  aceste arătări semiforestiere, din centrul micilor orașe sau sate, de la poalele munților.

Se numește MAIBAUM, și este unul din cele mai iubite simboluri din Germania rurală și nu numai. În traducere înseamnă ,, copacul din luna mai", și este o reminiscență a unui cult agrar precreștin, în care se ridica un copac falnic decojit, cu o coroană așezată în vârf, la care tinerii trebuiau să ajungă cât mai repede.

Simbolurile falice de acest fel și faptul că tinerii băieți din comunitate urcau pe el, făceau parte din ritualurile de fertilitate pe care orice societate le are, adaptate culturii populare din zonă. Unele surse etnografice vorbesc despre un cult vechi închinat zeităților forestiere din regiunile locuite de popoarele germanice.

Azi, în jurul lui Der Maibaum, care a primit în a doua jumătate a Evului Mediu, un caracter creștin, se desfășoară festivitățile orășelului, de obicei între sfârșitul lui aprilie și începutul lui mai, momente care corespund cu renașterea naturii, cu Înălțarea sau cu Rusaliile.

La începuturi, copacul, un molid, brad sau chiar un mesteacăn, era amplasat temporar în piața de lângă Rathaus( Primărie), era decorat cu panglici alb albastre, sau vopsit în aceste culori, care reprezentau în mentalul colectiv culorile primăverii. Înălțimea acestor copaci atingea în mod regulat 20-25 de metri, dar au fost cazuri în care copacul avea și 40 sau chiar 56 de metri.

Între timp, deși sărbătorile se întâmplă în aceleași perioade, s-a renunțat la concursurile de cățărare, pentru a fi prevenite accidentele, și copacul a devenit o piesă permanentă în arhitectura piețelor centrale, fiind decorat cu figurine din metal, care indică principalele activități care dau renumele comunei.

Astfel, veți vedea reprezentari ale păstorilor, muncitorilor forestieri, minerilor, sau ale diferitelor bresle, cum sunt brutarii, măcelarii, grădinarii, croitorii, totul având la bază stâlpii comunității, preotul și biserica, edilul și primăria, învățătorul și școala.

În imaginea din stânga textului, în care apare  spatele subsemnatului, se vede maibaum-ul de pe platoul de la Zugspitze( 2963- Alpii Bavariei), tot în alb-albastru, cu câteva stegulețe pictate, cu activitățile economice sau turistice sau chiar de cercetare, din vârf de munte.

Filmulețele cu acest vârf sunt redate în link-urile de mai jos: primul este cu vârful privit de la 1500 de metri, iar al doilea, chiar la via ferata de la 2963 m.
Filmuleț 1
Filmuleț 2

Denumirile unor orașe sau țări și originea lor

Palatul regal din Varșovia

Postare (pre)luată de pe blogul de geopolitică pe care scriu de câțiva ani, conflictelelumii.blogspot.com, o altă preocupare de-a mea. Am postat acest articolaș, în ideea de a avea cât mai mulți cititori acees la el.

1. Varșovia (Polonia)- fondat în urmă cu sute de ani, pe malurile Vistulei de doi pescari: Wars și Sava.
2. Dublin (Irlanda)- se numește în limba lor ciudată, Baile Atha Cliath adică ,,Golful Negru".
3. Rabat (Maroc)- triburile arabo- berbere din zona n-ar fi putut să numească orașul altfel decât ,,Tabăra Victoriei".
4. Lagos (Nigeria)- deși capitala de azi a Nigeriei este Abuja, Lagos rămâne cel mai mare oraș al țării si înseamnă în portugheză Laguna.
5. Oslo (Norvegia) - numit initial Christiania, a revenit la denumirea vikingă și anume ,,Gurile lui Lo".
6. Dar es Salaam (Tanzania) - nu mai este capitală de peste 15 ani, aceasta mutându-se la Dodoma, mai în centrul tarii, acest oraș se numeste de fapt ,,Portul Păcii ".
7. Phenian sau Pyongyang(Coreea de Nord sau RPD Coreeana)- se numește Orașul Sălciilor, noroc de ele cu criza din anii '90, ca orășenii manâncu rădăcinile, așa de rău ajunseseră comunistii lui Kim.
8. Addis Abeba (Etiopia) - situat pe platourile unui podis vulcanic, acest oras chiar că este ,,Floare Nouă", mai ales ca aici este primavară veșnică datorită temperaturilor moderate.
9. (D)Jakarta (Indonezia)- denumită inițial Batavia de către colonistii olandezi, înseamnă ,,Cetate puternică".
10. Viena (Austria)- numele își are originea în denumirea castrului roman Vindobona.
11. Londra (Marea Britanie) - numele este legat tot de romani care denumesc așezarea din întinsa câmpie sudică Londinium.
12. Gibraltar (teritoriu autonom sub jurisdicție britanică)- numele vine de la Muntele(stânca)lui Tarik, adică Djabaltarik.
13. Tel Aviv (Israel)- capitala țării, mutată-temporar- aici după problemele din Ierusalim, numele acestuia vine de la ,,Dealul primăverii ".
14. Buenos Aires (Argentina) - deși numele este foarte lung, s-au luat ultimele două cuvinte care înseamnă ,, Aer bun sau Aer sănătos ", nume care azi provoacă o grimasă celor ce citesc traducerea.
15. Nebraska (SUA)- unul din cele 50 de state americane, își are originea în denumirea indiană de Nethoska, care însemna "apa lină ".
16. Kara-Kum (deșert temperat din Asia Centrală) - înseamnă ,,nisipurile negre".
17. Mohenjo Daro (India)- oraș foarte vechi, fostă capitala a țării dravidienilor, o populație preindoeuropeană, însemna ,,Colina morților ".
18. Beijing sau Pekin (China)- Orașul de Nord sau mai bine de nor (de fum și smog).
19. Argentina- ușor de intuit, numele vine de la Țara argintului.
20. Burkina Faso- un nume ciudat dat de un fost președinte,Patria oamenilor integri, țara se numea până atunci Volta Superioară.
21. Sierra Leone-  inspirată de o stâncă de la intrarea ăn portul Freetown, numită Muntele Leu.
22. Vanuatu-  Ripablic blang Vanuatu sau Insula de deasupra mării.
23. Bhutan- Țara Dragonului Fulgerului, un simbol trecut și pe drapelul acesteia.

Sărbătorile de iarnă din Bucovina- deslușiri, poze și filmulețe

Sărbătorile de iarnă din Bucovina, și în general ale românilor, sunt strâns legate de practicile și ritualurile vechilor religii solare cu caracter agrar, din spațiul carpato-pontic.  
Crăciunul era o sărbătoare ce se întâmpla în preajma solstițiului de iarnă când era celebrat un zeu local numit Crăciun, care se pare că se trage din Saturn sau din cel iranian Mithra. 

Iarna, odată cu încheierea unui ciclu de viață, când întunericul era mai prezent, când ziua avea 8 ore de lumină, și Soarele și lumina păreau ,,învinse,,comunitatea rurală apela la ceremonialuri și ritualuri magice, cu credința că natura va învia.
* urșii de la Preutești
Și așa și este, după solstițiu, zilele lumină încep să crească timid la început, dar important este că procesul se inversa.
Nașterea lui Isus a fost suprapusă peste divinități anterioare astfel că se întâlnesc numeroase elemente comune în obiceiurile de iarnă, sărbători care celebrau nașterea rituală a timpului.
Unitățile de măsurat timpul în calendarul popular sunt peronificări mitice, care se nasc, trăiesc,îmbătrânesc, și mor la anumite date calendaristice.
Vârsta acestora începe odată cu Crăciunul, când timpul vechi moare, după care urmează o săptămână de haos. Timpul este oprit în noaptea de Anul Nou, când este întors asemeni acelor ceasului, pentru a renaște noul an.
* căiuții de la Dolheștii Mici
Fondul precreștin al sărbătorilor de iarnă se poate zări și regăsi îm ritualurile magice de la tăierea porcului( jertfă pentru revenirea luminii și a Soarelui), prepararea alimentelor( jupuirea pielii-șoriciul, sângeretele, grăsimea pentru descântece), stingerea și aprinderea luminilor, alungarea spiritelor malefice și ale morților, prin dansuri și jocuri cu măști (Ursul, Malanca, Irozii, Căiuții, Cerbul, Capra, Plugușorul, Nunta).
* intrarea Malancăi
* urătura Malancăi

Răspunsul la întrebarea de ce avem unele dintre cele mai complexe obiceiuri din Europa, rezidă în suprapunearea sărbătorilor precreștine, greco-romane și orientale, peste cele geto-dacice, iar toate acestea peste ritualurile creștine. Timpul sărbătorilor populare, ca timp al practicilor magico-religioase avea ca finalitate pentru omul simplu,curățirea și purificarea spațiului înconjurător și curățirea sufletească impusă de post.

Așadar, sărbătorile de iarnă cuprind un timp lung și mai multe momente cu semnificații spirituale extraordinare pentru români: Moș Nicolae, Șezătorile de iarnă, Ignatul, Crăciunul, Anul Nou, Boboteaza plus un spectacol unic cu marele domnitor Stefan cel Mare, la Putna
* Ștefan cel Mare la Putna, de sărbători.

Mănăstirea Arnota, una dintre necropolele Basarabilor

Mănăstirea Arnota  este cu mult mai discretă și mai distinsă, aerisită și oarecum atinsă de o notă de noblețe, decât sora sa mai mare din vale, Mănăstirea Bistrița. 

Poziția sa pe un promontoriu stâncos, situat deasupra cheilor Bistiței Vîlcene, îi conferă aerul acela de cuib de vulturi, cu atât mai mult cu cât bisericuța cu două turle, este ,,apărată" de zidurile și chiliile în care viețuiesc măicuțele.

Mi-a plăcut mănăstirea, mi-a plăcut drumul până acolo, chiar dacă prăfuit și înghesuit de câteva utilaje care bântuiau pe la cariera din inima dealului.

Necropola Basarabilor, are o poveste sau mai bine zis o legendă interesantă, legată de hărțuirea și fugărirea prin dealurile subcarpatice a domnitorului muntean, de către o ceată de haidamaci turci( adică de jandarmi).
Matei Vodă s-a ascuns în acest loc,  într-o mlaștină cu răchită, unde turcii i-au pierdut urma, fiind ajutat de un arnăut( soldat de origine albaneză, mercenar), de unde și numele dealului și implicit al mânăstirii.

În semn de multumire că a scăpat de mâna aprigă a Sultanului, Matei Basarab, ridică acestă minunată mănăstire în care se află și mormântul său, sculptat în marmură albă, alături de cel al tatălui său, vel-vornicul Danciu.

Constantin Brâncoveanu, adaugă pridvorul, restaurează pictura și reface catapeteasma, imprimând bisericii stilul, unic, muntenesc arhitectural, care îi poartă numele, aceasta devenind unul dintre cele mai reprezentative monumente de artă medievală  și din țară

Ziua în care s-a salvat domnitorul era de Sf. Arh. Mihail și Gavril, astfel că aceasta a devenit și hramul mănăstirii, atestată oficial în 1636, chiar dacă pe locul respectiv se pare că mai fusese construită o biserică.

Adăugați aici peisajul, pereții de calcar cu cruci sculptate din zona cheilor( imagini si text -AICI), peștera cu două bisericuțe a lui Grigorie Decapolitul( postare AICI), moaștele mai multor sfinți, priveliștea care se deschide asupra depresiunii  Costeștiului, cea cu trovanții, și aveți imaginea completă a unui așezământ unde trebuie să zăboviți și să vă odihniți oasele și sufletul, într-o călătorie plină de experiențe spirituale intense.

Peștera Sf. Teodora de la Mănăstirea Sihla din codrii de argint ai Neamțului

Într-o interesantă drumeție prin zona Văraticului, din această primăvară capricioasă, am hălăduit într-un week-end prin pădurile  binecuvântate de Cel de Sus, din regiunea de poveste a Neamțului. 
Știam de mănăstirile Sihăstriei și de cea din munte, de la Sihla, dar nu aveam idee de micuța grotă unde s-a nevoit, cum se spune, Sfânta Cuvioasă Teodora din pădurile și munții Neamțului.

M-a impresionat locul ales pentru a se izola în rugăciune, mi-a plăcut mult drumul sălbatic, în serpentine, spre mănăstirea Sihla și m-a cucerit povestea de viață a acestei  călugărițe devenită sfântă prin voia Domnului, trecută în calendar la 20 august 1992, și sărbătorită pe 7 august în fiecare an de atunci.

Povestea vieții sfintei( pe scurt)

S-a călugărit de tânără, la o mănăstire din Vrancea (Vărzărești), iar în urma unor evenimente istorice nefericite, legate de invazia turcilor, a ales să plece în regiunea natală, la Vânătorii Neamțului. Aici, a găsit această peșteră, unde și-a petrecut ultimii ani ai vieții, în rugăciune, în pustnicie, ocrotită fiind de un călugăr bătrân, care o spovedea, o împărtășea și îi aducea cele trebuincioase traiului în izolare.

Odată cu moartea călugărului, nimeni n-a mai știut unde se sihăstrise călugărița, așa că Sf. Teodora a ales să trăiască și mai restrictiv, în post și rugăciune.

Vrăbiile de la mănăstirea Sihla, se spune că îi aduceau frimituri de pâine, ceea ce a atras atenția starețului de acolo, care a trimis doi călugări pe urmele păsărilor.

Așa au (re)descoperit-o pe sfântă în grota ei de la piatra despicată, rugându-se, învăluită într-o lumină ireală, aură dumnezeiască care i-a vrăjit dar și speriat în aceeași măsură.

A cerut un preot, pentru a se putea spovedi și a putea să treacă la Domnul, în liniște și cu sufletul curat. Ceea ce s-a și întamplat, după care a fost înmormântată sub piatra din grotă care i-a servit atâția ani ca altar improvizat de rugăciune.

Foarte mulți ani după aceea, domnitorul Mihail Sturza reface mănăstirea Sihla și descoperă și moaștele sfintei, pe care le pune într-o raclă frumoasă pe care o depune la loc de cinste în biserica nouă.

Această raclă ajunge, în urma unui schimb nefericit de odoare bisericești cu mănăstirea Pecerska, la Kiev, unde este venerată ca o mare sfântă, făcătoare de minuni, sub numele de Sf. Teodora din Carpați( Sveti Teodora Carpatina).

Se spune că este cea mai mare sfântă pe care a oferit-o spațiul de credință creștină a României și că puterea rugăciunilor către cuvioasă este foarte mare, iar că ajutorul sfintei nu întârzie să apară în viața celui ce se roagă la icoana ei.

Atenționări și ponturi

• Se poate urca cu mașina prin pădure, iar la indicatorul din curbă, lăsați mașina și faceți o mică plimbare prin pădure( 5 minute) până la fântâna Sf. Teodora, locul de unde se alimenta cu apă de ploaie și până la grota umedă, rece și îngustă dar plină de căldură creștină, unde a trăit sfânta.
• Atenție(!!!) la mașinile lăsate neasigurate, pentru că prin zonă circulă mult conaționali de-ai noștri care caută!?( sic) lemne  dar și eliberează mașinile de lucrurile lăsate neglijent pe banchetă.
• Vizitați și frumoasa mănăstire de la Sihla, aflată la 5 minute de mers cu mașina de la intersecția cu poteca ce duce la grotă. Ciudat mi s-a părut că nu acceptă la pomelnice persoane care sunt de altă credință plus alte restricții și condiționări aberante. N-am mai întâlnit așa ceva și mă întreb la ce fapte și pilde ale lui Isus se raportează ei - călugării- atunci când pun astfel de afișe la intrarea în biserică?
• Un pont: continuați  pe drumul de pământ de la intersecția cu poteca către grotă, care vă va scoate în spatele mănăstirii Agapia, după vreo 7-8 kilometri încântatori prin pădurea de argint.

Biserica de lemn din Budești-Josani, Maramureș. Monument UNESCO

Pe drumurile de munte din Maramureșul istoric, undeva la poalele Gutâiului, se află comuna Budești. O minunăție maramureșeană, situată în umbra Crestei Cocoșului, urmă de crater neogen, aflată pe drumul spre Cavnic, în pasul Neteda(1039 metri altitudine), pe DJ 109F. O listă cu toate bisericile de lemn din Maramureș- AICI.
Biserica este cunoscută și recunoscută-ușor- pentru cele patru turnulețe de colț, de pe turnul clopotniță, singura biserică maramureșeană anterioară secolului al XIX lea, care a preluat acest detaliu arhitectonic din zona Țării Lăpușului.

Un alt motiv pentru care este recunoscută între celelalte bisericuțe UNESCO, din Maramureșul istoric, este legat de  păstrarea cu sfințenie a unei părți din cămașa de zale a haiducului Pintea Viteazul, pentru care și de care, locuitorii plaiurilor maramureșene în general și mai ales budeștenii, sunt foarte mândrii.

Biserica din lemn de stejar a fost ctitorită în 1643 de localnici, aici, pe valea relativ îngustă a Cosăului, păstrând, cu mici excepții, aspectul originar până în ziua de azi.

Este pictată în interior în anul 1762 de zugravul Alexandru Ponehalski, care a pictat pronaosul, naosul, tâmpla și icoanele, iar mai târziu în 1832 absida altarului a fost pictată de zugravul Ioan Opriș.
Nu este chiar o ,,bisericuță" cum am scris mai sus sau cum este cea de la Bârsana, pentru că are dimensiuni destul de mari pentru o construcție de lemn, având 18 metri lungime și 8 metri lățime, cu un pronaos tăvănit și un naos cu boltă și un altar poligonal.

În interior, icoanele cu fonduri geometrice sunt aurite,  încă din secolul al XVII lea, remarcându-se tabloul cu scena ,, Judecății de Apoi",  dar și icoane de lemn din secolul al XVI lea. Tot în interior se mai păstrează câteva cărți de cult vechi și un manuscris din 1684 dar și icoane pe sticlă  datate ante 1700.
Hramul bisericii este Sfântul Nicolae, iar zona în care este construită, în mijlocul cimitirului din sat, este minunată, chiar dacă amenajarea zonei lasă de dorit. Există un proiect de amenajare a bisercilor de lemn din patrimoniul mondial, pe care l-am văzut inițiat la Desești, așa că Budeștiul își așteaptă rândul. Poate anul acesta...

CITEȘTE ȘI DESPRE ALTE BISERICI DE LEMN MONUMENT UNESCO
- POIENILE IZEI
- BÂRSANA

Sorcova moșului de la chilia lui Daniil Sihastru-Putna

Peștera Bolii din Defileul Jiului

by SOFIA FLORI

Despre Peștera Bolii am aflat acum 2 ani când eram in trecere prin Defileul Jiului.  În timp ce se lucra la carosabil si erau multe semafoare, la ieșirea din Petroșani spre Hațeg, pe marginea drumului, am văzut 2 " afișe " care indicau că la aproximativ 500 m de șosea se află o peșteră.  Astfel, am aflat de acest obiectiv. 

Drumul până la intrarea în peșteră este foarte îngust, are loc o mașină, cu mare dificultate  încap două.

Prima dată, în vara lui 2013, nu era amenajată parcare în fața intrării, nu se plătea taxă de vizitare, nu existau porți . Doar scări din beton "proaspăt" și un podeț care cobora în peșteră.

 Am citit, la fața locului, că este administrată de PetroAqua Petroșani. În interior, era bine întreținută, nu existau gunoaie, era parțial luminată. În fine, un loc surprinzător de curat și îngrijit,  fără pază, ghid sau cineva care să te supravegheze. 

Acum (din  2014) s-a amenajat o parcare și s-au făcut câteva modificări: s-a îngrădit pe lângă scările care coboară in peșteră, s-a revopsit/refăcut podul peste pârâu și se plătește taxă de vizitare, într - un loc special amenajat, cu panouri informative (5 lei intrarea, nu se percepe taxă foto !). 

Este una din puținele peșteri din țară, unde se poate observa străpungerea obstacolului calcaros, de către o apă curgatoare.
Se poate parcurge fără dificultate de către orice turist de la intrare și până la ieșire.


Peștera are forma unui tunel și se află la altitudinea de 700 m. Intrarea este impresionantă,  de aproximativ 10 m. (informatii de pe panou)

În interiorul peșterii, tavanul este foarte frumos " sculptat " de curenții de aer (din cauza asta nu există nici stalactite , nici stalagmite ) si se pot observa forme care de care mai ciudate.

Este străbătută de pârâul Jupâneasa pe toată lungimea ei (aproximativ 1 kilometru ). 

În anumite perioade din an , aici au loc concerte. Cândva, s-au filmat și câteva filme.  Peștera are o acustică bună.

Denumirea provine de la familia Bolia care a locuit în zonă. În ambele dați când am vizitat-o,  am gasit-o foarte curata, ingrijita dar cu putini vizitatori.
Din pacate!
Eu imi doresc să ajung la un concert în peșteră (neoficial, am auzit că duminica s-ar organiza astfel de spectacole si doar vara sau intr-o anumita perioada a verii ).

​