Răbufnitoarea sau tinovul Buffogo din Muntele Puturosu

În cazul în care ajungeți la  Băile Balvanyos, Sfânta Ana, Băile Tușnad sau Bixad, vă recomand o scurtă dar reconfortantă drumeție către unul din multele fenomene postvulcanice, din această zonă specială a României, din curbura internă a Carpaților.
Tinovul Buffogo, este de fapt o mlaștină oligotrofă, adică mai acidă și fără o abundență de vegetație ca  la cele obișnuite, situată la aproximativ 1000 de metri altitudine, deasupra micii stațiuni Balvanyos, de lângă Târgu Secuiesc.

Drumeția poate începe chiar din dreptul pensiunii Cetate, urmând drumul asfaltat, vreo 200 de metri, până când, într-o curbă la dreapta se face un drum forestier, acesta merge paralel cu pârâul Balvanyos, pârâu care își are obârșia chiar în zona tinovului.

Urcușul este lin în prima parte a traseului, marcat cu cerc roșu, apoi spre Răbufnitoare, începe să se accentueze panta, suficient cât să simți în piept aerul tare de munte, colorat cu ceva mici emanații de sulf. În 30, maxim 40 de minute sunteți într-un loc ce amintește de erupțiile vulcanice din perioada neogenului, cu miros specific de pucioasă și câteva mici ochiuri de apă unde apa bolborosește neîntrerupt, de unde și numele de răbufnitoarea.

Există și vreo două trei podețe peste zonele cu mușchi sfagnum și cu tufe de deschampsia, care sunt îmbibate cu apă, și care se aștern de jur împrejur, ca un covor moale, verde auriu, dar foarte înșelător.

Zona mlaștinii este tivită cu arborii mei preferați, mestecenii, iubitori de extreme climatice dar și pedologice, ei putând crește în orice tip de sol, doar altitudinea să fie cea corectă.

Aerul impregnat de mirosul de sulf, iți dă o amețeală ușoară, iar portocaliul de pe marginile pârâiașului te duc cu gândul la fierul dizolvat în apa minerală, undeva în adâncurile acestui munte, numit, cum altfel, de localnici decât Puturosul.

Alte minunății din acest munte:
Lacul Sfânta Ana
Tinovul Mohoș- fratele geamăn al Sfintei Ana
Grota Puturoasă și Grota cu alaun
Izvoarele cu vitriol( acid sulfuric)- unice în Europa

Un scurt filmuleț-AICI

Hotel Ozon, cota 1400 din Harghita Băi

Între numeroasele oferte de cazare din Harghita Băi, una iese în evidență, este vorba despre Hotel Ozon. Acesta este situat la înălțime, și la propriu și la figurat. Este la cota 1400 din Munții Harghitei, dar și serviciile și ambianța  sunt tot la un nivel superior.

Am stat acolo în vacanța de iarnă, când am găsit aici singura cameră liberă din stațiunea, care acum câțiva ani nici nu conta în preferințele turiștilor, amatori de sporturi de iarnă. Am găsit camera și pentru că este probabil cea  mai scumpă cazare din stațiune, fix 202 lei cu mic dejun inclus(!?).

Nu vreau să fiu ironic, pur și simplu am rămas surprins de preț, dar și-în sens pozitiv- de cum arată hotelul, restaurantul, lounge -ul și pub-ul.

Probabil că îi lipsesc foarte puține dotări ca să treacă în categoria de patru stele. Ar merita. Poate ar fi o problemă cu restaurantul, care are o vedere superbă, prin niște geamuri uriașe, către înălțimile-încă- împădurite ale vulcanilor stinși din zonă.
De ce spun o problemă, pentru că oferta meniului este săracă, în opoziție totală cu dotările și ofertele de petrecere a timpului de relaxare din hotel. Da, ce să-i faci, chestie de politică internă. Puțin, da'... bun.

Vreo 80 de camere, bine amenajate, cu mobilier din lemn masiv, care creează o ambianță plăcută, un irish pub unde ciocolata fierbinte este demențială, vinul fiert îți gâdilă nările, iar băncuțele din separeuri oferă o intimitate călduță. Saună uscată, apartamente cu jacuzzi și masaj de relaxare, pentru cine vrea să-și vindece vânătăile obținute pe pârtia din spatele hotelului.

Zona turistică: Harghita Băi; Biserica franciscană Șumuleu Ciuc; Lacul Sfânta Ana; Lacul Roșu; Salina Praid; Stațiunea Sovata și Lacul Ursu.

Date despre hotel: 
GPS: 46/ 38/ 74 N; 25/ 63/ 17 E
Tel: 0366 100 141
www.hotelozon.ro

Copacul vieții de la Turia

Știu că la prima vedere pare un copac obișnuit, uscat, fără crengi și fără scoarță, încadrat de doi tuia înalți.
Dacă vă uitați mai bine însă, veți vedea pe trunchi niște insigne, de forma unor galbeni dintr-o salbă.

Acolo se află registrul informal, de evidența nașterilor din comuna covăsneană Turia.

Concret, fiecare copil născut ,,beneficiază"de o asemenea plăcuță, pusă pe copac, culoarea diferită indicând anul în care aceștia s-au născut.

Tradiția nu durează de mult, după cum se vede, dar tare aș vrea să-l văd după vreo 10-15 ani.
Se poate face în felul acesta face un recensământ foarte clar, plus că fiecare copil ajuns adult, se poate mândri cu propriul ,,certificat de naștere".
Copacul se poate vedea din stradă, este în fața primăriei din Turia, comună situată între Tg. Secuiesc și stațiunea (re)descoperită de curând de mine și de familia mea, Balvanyos.

Film pe canalul de youtube:https://www.youtube.com/watch?v=iHdJhdoKZXw&t=16s

Castelul Arcuș- incursiune de iarnă

Dacă ai drum prin împrejurimile orașului Sfântu Gheorghe, reședința județului Covasna, ar fi bine să te abați până în comuna Arcuș, să vezi castelul.

Locul are farmec și iarna, chiar dacă am fost încântat, și invidios în acelasi timp, de fotografiile făcute de Anda( Hai la Bord), la începutul verii lui 2012.




Originea castelului, merge în timp, până în secolele în care domeniile din Transilvania erau în stăpânirea nobililor secui( grofi). 

Un conte de această origine construiește acest castel iar soția lui amenajează grădina, care este mai degrabă un parc dendrologic în toată regula.
Am văzut tisă( taxus baccata), specii de thuia, frasini, fagi, castani, molizi, pini, chiparoși și zice-se ca mai există și magnolii sau alte specii exotice.

Bisericuța evanghelică de lângă castel mi-a plăcut mult, pentru simplitatea formelor și pentru poziția sa pe un picioruș de deal.
Lacul înghețat, pe care îl distingi cu greu sub zăpada groasă, este punctul principal de atracție în perioada caldă.

În anii dictaturii comuniste, zona avea un regim special pentru că aici era una dintre reședințele lui Nicolae Ceaușescu, care venea la vânătoare în pădurile Covasnei. După 1990 castelul a căpătat o destinație culturală, un loc unde se țin concerte de pian, vioară sau se joacă piese de teatru, ori se organizează tabere de sculptură.

Intrarea costă 2 lei de persoană iar vizitarea în interior costă 4 lei. Taxele foto sunt depășesc 20 de lei, dar merită.

Târgu Secuiesc- oraș de destinație și nu de tranzit

Târgu Secuiesc este un orășel de tranzit, pe drumul care leagă peste munți, Bacăul (Onești) de Brașov sau Sfântu Gheorghe. Cu toate    acestea, ascunde câteva frumuseți arhitecturale interesante.

Nu poți să nu observi aerul medieval de mic burg, apărut la intersecția unor drumuri comerciale, de la granița vechiului regat.

Cel mai interesant aspect arhitectonic, îl constituie trama stradală, cu ulicioare care se termină prin mici tuneluri, și care dau spre piața mare a orașului.

În semicerc, erau dispuse casele ce aparțineau celor mai bogate și reprezentative bresle, care făceau cinste orașului. Pe fațada unor clădiri ce rezistă și azi vremurilor, mai poți distinge heraldica acestora: măcelari, frânghieri, fierari, croitori, cizmari, etc.

Se spune că sunt 71 de curți interioare, cu străduțe înguste de ieșire, care dau în piața centrală, locul unde se desfășurau târgurile și iarmaroacele, care aduceau bunăstare locuitorilor.

Și dacă tot am pomenit de bresle, există în oraș și un muzeu al breslelor, pe care din păcate l-am găsit închis.
Dar am vizitat o expoziție a orașului, cu fotografii vechi din secolul al XIX lea, care înfățișau amestecul de culturi, tipic pentru un oraș de graniță.


Faptul că se păstrează aerul de târg vechi și puținele investiții făcute în fațada clădirilor, sunt semne că orașul poate ieși din starea de ,,tranzit", și poate trece în cea de destinație, având în vedere faptul că la câțiva kilometri se afă o stațiune aproape părăsită, dar cu un potențial imens, și anume Balvanyos.

În oraș găsiți câteva pensiuni de trei și chiar patru stele, pentru odihnă și pentru vizite și plimbări lungi prin centrul vechi.
Nu mai spun că la secui, în orice restaurant, mănânci de trei ori mai bine și mai ...mult, decât în oricare altă parte a țării. Și dacă nu te deranjează aspectul etnic, poți să te simți chiar bine, decoperind că oamenii sunt, de fapt, foarte amabili.

Ați auzit de Băile Șugaș?

Băile Șugaș( Șugaș Furdo) sunt situate în proximitatea orașului Sfântu Gheorghe, din județul Covasna.

La ieșirea din oraș, după un kilometru, vă așteaptă un angajat al primăriei care vă ia o taxa simbolică pentru accesul în stațiune.
Aceasta este situată la aproape 7 kilometri de oraș, într-un cadru natural superb, la poalele Munților Baraolt.

Mergând pe drumul în serpentine, până la altitudinea de 750 de metri unde se află stațiunea și pârtia de schi, ai impresia că  împărăția pădurilor de fag care te înconjoară, te va absorbii cu respirația sa liniștită.

Sus, nu te așteaptă aglomerația de Harghita Băi și nici fițele de la Kalinderu. Un loc uitat, la propriu, care renaște pentru schi, pe scheletul vechilor izvoare de ape minerale( încă active și tămăduitoare) și a mofetelor reci și uscate.

Cine dorește schi pentru copii într-un loc retras, frumos și aerisit poate veni aici oricând, în perioada rece. Sunt trei-patru pensiuni în zonă, două pârtii de schi cu instalații  moderne, monitori și scoli de schi pentru micuți.

În plus, cei ce caută relaxarea după o perioadă grea o pot găsi aici, departe de lumea nebiună și dezlănțuită a marilor stațiuni.
Cred că viitorul acestor mici zone de agrement este deschis, pentru că din ce în ce mai multe familii cu copii, își doresc astfel de ieșiri în natura nesufocată de vile, pensiuni, și cluburi.

Este drept, este nevoie de mult decât o instalație de schi sau o nocturnă, trebuie să mai existe și alte posibilități de agrement, dar începutul este bun.
Și nu vă faceți griji, se vorbește destul de bine românește și nu flutură nicăieri steagul secuiesc sau al Kazahstanului, cu care seamănă.

Pensiunea Cetate- Hotel Transilvania, Balvanyos

Mai întâi să lămuresc de ce am pus titlul astfel. Firma care deține Pensiunea Cetate și restaurantul de la parterul acesteia, a construit peste drum un hotel pe care l-am numit Transilvania.

Este simplu. Balvanyos, o mini stațiune, situată la câțiva kilometri de Târgu Secuiesc, are la intrarea  pe drumul ce urcă spre Sfânta Ana, o pensiune interesantă, numită Cetate. 
Nu întâmplător. Pe vârful din apropiere se află încă, ruinele Cetății Secuilor.

Restaurantul acestei pensiuni, este o surpriză plăcută penrtu oricine întră aici. Nu te întâmpină un lux orbitor, granit negru și draperii somptuoase, nu oglinzi care să dea spațiului anvergură, ci căldură, intimitate, atmosferă rustică și mâncare bună.

Meniul este gros ca o carte de bucate și are preparate pentru toate gusturile și  pretențiile.
Peste tot pe unde am umblat, în meniu sunt trecute aiurea preparate care nu s-au făcut decât la deschidere, iar chelnerul îți spune încurcat că nu au tipul acela de mâncare.
Ei, aici găsești de toate, de la friptura de căprioară în sos negru, la pâine cu untură și ceapă și cotlet vânătoresc, sau chiar piure de castane!

Dacă mâncarea este bună și servirea rapidă, surpriza vine seara când apare formația ce întreține atmosfera de bună dispoziție și dansul până când pleacă ultimii cheflii. Asta mi-a plăcut, că se cântă de toate, de la muzică disco, la cea ungurescă săltăreață, și de la latino la populara noastră.
Oamenii de toate felurile și categoriile sociale, lasă inhibițiile și trec la dans fără jenă, chiar dacă ringul este unul improvizat. Iar dacă prinzi vreo petrecere( Halloween, 8 martie, Revelion, Crăciun, etc.) ai distracția asigurată până după ora 2.



În conluzie, este unul dintre locurile unde revin cu plăcere. Un loc unde combin liniștea și plimbările lungi, cu dansul și mâncarea bună.
Și dacă nu v-am convins iată ce m-a mai încântat:
- porțiile se pot înjumătății pentru copii, și vă asigur ca vor primii mai mult decât suficient;
- cazarea cu mic dejun ori la Cetate ori la Hotel Transilvania, este de 90 lei;
- șansele sa vedeți urșii ,,la treabă" prin tomberoanele pensiunii este mare;
- plimbările lungi printre cele douăzeci de case și pensiuni, într-un aer mai curat sau la fel de curat ca la 2000 de metri;
Enjoy!

Izvoarele cu vitriol din Muntele Puturosu, unice în Europa.

Nu știu dacă v-ați gândit vreodată, că pot exista izvoare minerale cu ACID SULFURIC. Sincer, nici eu n-am crezut până nu le-am văzut.

Oricum sunt o raritate a lumii, iar acestea de lângă Balvanyos sunt singurele din Europa. Zona se numește Băile Timsos sau Apor și se află la 2 kilometri de hotelul Balvanyos, de pe muntele Puturosu( drumul  care coboară de la Bixad spre Turia - Târgu Secuiesc).



Minunea apelor minerale de aici, constă în prezența unei mici concentrații de acid sulfuric, numit popular vitriol. Nu vă gândiți că sunt nocive, din contră, sunt recomandate pentru tratamentul reumatismului, afecțiunilor respiratorii sau digestive. Dar numai la recomandarea medicilor specialiști.

Zona este denumită ,,Valea Morții" , pentru emanațiile de gaze care amețesc animalele( mai ales păsările), și oricum în zonă persistă un miros de gaz, asemănător cu mirosul de ouă stricate.

Explicația științifică este simplă, prin numeroasele falii( crăpături adânci în scoarță) urcă gazul rămas între rocile vulcanice, iar la întâlnirea cu apele de adâncime, se combină, și urcă spre suprafață formând izvoare. În filmuleț aveți ocazia să auziți zgomotul făcut de izvorul cu vitriol.


În lume mai sunt doar căteva locații unde apar aceste ape minerale și sunt legate de vulcanismul activ, ceea ce aici la Balvanyos nu mai este cazul. Izvoare cu acid sulfuric se întâlnesc în insula Java din Indonezia, în Columbia și în zona Golfului Persic.

Dacă aveți drum prin zonă nu le ratați. Opriți mașina și mergeți prin pădure maxim 10 minute păna la ele. Atenție, nu le confundați cu izvoarele cu alaun( hidrogen sulfurat) care sunt chiar la stradă, unde se află un indicator cu ,,Izvoare Tămăduitoare". Treceți de ele și urcați prin pădure!

ȘI NU UITA SĂ DAI LIKE!

1 Decembrie în secuime. Adică tot în România!

A fi tolerant înseamnă a fi educat, a-i înţelege pe ceilalţi cu toată gama de manifestări culturale, sociale şi etno-lingvistice. 
Experienţa de a petrece ziua naţională, într-o zonă în care eşti minoritar, deşi eşti în aceeaşi ţară, merită trăită de toţi cei care înteleg termenul de toleranţă, aşa cum l-am definit mai sus. 
Cei pătrunşi de sentimente patriotico-vadimiste, ignoranţii care nu pot face distincţia între secui, saşi sau unguri, n-au ce căuta acolo.


Vor căuta tot timpul, ,,noduri" în papura ,,bozgorilor", pe care îi urăsc sincer, deşi nu îi cunosc, sau nu le cunosc istoria şi tradiţiile.

La Balvanyos, la Sfânta Ana, sau la Băile Tuşnad, te simţi bine dacă nu ai căutătura aceea a românului hăituit, a românului obişnuit ca toţi cei din jurul lui să fie ca el.

Efortul gazdelor de altă etnie, de a te face să te bucuri de un moment special în viaţa şi istoria ţării tale, este de apreciat.
Şi spun asta când mă gândesc invers, empatic, la efortul de adaptare culturală a celor care ne servesc, sau a celor care ne asigură buna dispoziţie la petrecere.

Am simţit româneşte în secuime, fără îngrădiri şi fără exagerări sau indignări. M-am simțit român, respectat, poate mai mult decât în alte părți ale țării. Nu știu dacă privirile localnicilor, ale celorlalți meseni de altă etnie, ascundeau o tăcere revoltată sau o ură bine disimulată după un zâmbet politicos.
 Doar că nimic nu m-a deranjat, nimic n-a umbrit bucuria de a sărbători Marea Unire.

Locurile pe care le-am văzut sunt o particică din țara asta minunată unde istoria ne-a așezat împreună, unguri și sași, secui și armeni, români si țigani.

Spațiile geografice nu țin cont de asemănările sau deosebirile dintre etnii, fiecare ia de la natură ceea ce crede că merită și folosește ceea ce trebuie, și chiar mai mult decât atât.

Tinovul Mohoș și Lacul Sfânta Ana sunt administrate strălucit de o asociație de ecologiști secui.
Ghizii sunt foarte bine instruiți, bine documentați, și  suficient de discreți dacă situația o cere.
Chelnerii și muzicanții de la pensiunea Cetate din Balvanyos, sunt profesioniști desăvârșiți, iar limba română o stapânesc mai bine decât conaționalii noștri, unii primari pe sectoarele 5, supuși la ,,testuri" .

 Poate că au înțeles mai repede față de mulți români, că asta este și țara lor și că realitățile  și deciziile politice ne afectează pe toți, indiferent de etnie sau de religie. Poate că sunt mai români decât unii români. Nu știu, s-ar putea să greșesc.

Alte 30 şi ceva de articole despre Ţinutul Secuiesc -AICI

Capela Sf. Ana- istorie și legendă

Toți cei care au vizitat celebrul lac Sf. Ana, au vizitat cu siguranță și capela situată într-o poiană  frumoasă de lângă acesta. Când am citit istoricul capelei, care este indestructibil legat de istoria secuilor pe aceste meleaguri, n-am văzut nicio mențiune despre legenda care o are în centru pe Sfânta Ana.

Citiți istoricul capelei, apoi citiți și legenda- AICI.
Fotografii cu Lacul Sf. Ana- AICI.

Băile Chirui, departe de lumea dezlănţuită

Într-un decor montan, dominat de codrii deşi de brad şi molid, nu foarte departe de Miercurea Ciuc şi de păienjenişul drumurilor care străbat depresiunile carpatice, se află o micuţă aşa zisă staţiune de interes local, numită Băile Chirui. A fost nebunia de moment, de a face stânga de pe asfaltul negru pe sau spre un drum care părea să ducă nicăieri. Munții vulcanici ai Harghitei sigur mai au multe asemenea locuri tainice, unde roșul râurilor nu se datorează vreunei exploatări metalifere, ci feruginosului încastrat în rocile neozoice.

Cei cinci kilometri făcuţi timid și temător cu maşina, în plină iarnă, prin zăpada nu tocmai bătătorită, mi-au prilejuit visări şi nostalgii după pădurile de altădată, după codri nepătrunși de pasul omenesc. Am găsit aici un colţ de lume, spart de un luminiş în imensa pădure, cu câteva căsuţe de vacanţă aruncate pe dreapta unui pârâu înroşit de fierul apelor minerale. Asta este fosta mică tabără de copii de pe vremea comunismului. Mă întreb, câte generații de pionieri n-au considerat zona un fel de cazarmă, o închisoare ceaușistă, un loc unde se experimenta formarea Omului Nou, fără să vadă nebunia locului și fără să experimenteze ,,ațâțul" acela de a explora. Asta am simțit eu, o pornire nebună de cerceta fiecare colț al acestui imperiu de verdeață.

Izvoarele minerale cunoscute de la 1700, alimentează trei pârâiaşe ce coboară din măgurile vulcanice ale Munților Harghitei. Câteva iviri de lavă printre copaci te poartă către trecutul neogen al zonei, iar climatul blând de microdepresiune trata sau tratează(?!) bolile neurologice, reumatice sau digestive, cu carbonatul de calciu şi fier al acestor izvoare miraculoase. Măcar de-ar știi suferinzii de aceasta zonă sau cei ce vor doar să se linștească și guste din bucata asta de țară.

Fericiţi cei ce au o căsuţă aici, şi sper să nu fi comis o ingratitudine faţă de puţinii locuitori, dând idei unora care nu iubesc natura ci doar distracţia. Nu mi-e teamă însă, pentru că știu că cei ce mă citesc, apreciază ascunzișul unor asemenea plaiuri de poveste. Și mai știu că cei aleargă după cinci sau șase stele, nu se vor opri niciodată într-un astfel de loc.

Închei cu un citat aflat pe unul din panourile care însoţesc izvoarele, o iniţiativă lăudabilă a unor tineri din Odorhei:

,,Doar atunci când ultimul copac va fi fost doborât, când ultimul râu va fi fost otrăvit, când ultimul peşte va fi fost prins, atunci îţi vei da seama că banii nu pot fi mâncaţi,,