Tradiţii româneşti-Târgul meşterilor populari

măşti purtate în Vrancea de colindători

obiecte tradiţionale de veselă


artă de ,,paie"

sculptura in lemn

motive populare

Moscheea (Geamia) Gazi Ali Paşa- Babadag

semiluna musulmană, simbolul Islamului

o curte interioara îngrijită

intrarea în moschee

minaretul( 23 m, sec.XVII) de unde muezinul cheamă credincioșii la rugăciunea de dimineață și  la cea de seară

Se spunea, de multe ori, în ghidurile turistice comuniste că acest oraș mai poartă supranumele de ,,Sinaia Dobrogei'', datorită dealurilor lungi și spectaculoase și pădurilor de stejar ce îl înconjoară.
Daţi-mi voie să mă îndoiesc de faptul că numai cadrul natural este de ajuns, pentru că în acest oraș sunt aatât de multe de făcut în ceea ce privește infrastructura turistică, aşa că: … mai este mult până departe!

Singurele repere turistice sunt de natură sau, mai corect spus, de origine musulmană (minus limanul maritim), datorită rolului important pe care acest oraș l-a avut în perioadele de ocupaţie otomană (aproximativ 500 de ani, această provincie a apartinut marelui imperiu).

Aşadar, după un drum de coşmar pe un drum judetean de doar 8 kilometri dintre Slava Rusă și Babadag, cum rar am văzut, ajung în orășelul acesta uitat parcă de lume, pe malul lacului cu acelasi nume, în care se varsă principalele râuri dobrogene, Teliţa și Taiţa.

Am dorit mult să văd una dintre cele mai vestite moschei/ geamii din România, Moscheea lui Ali Gazi Paşa, construită în secolul al XVII-lea cu bogate decoraţiuni din lemn în interior, decorațiuni pe care n-am putut să le ,,gust” pentru că era închis (și era într-o zi obişnuită din săptămână!).

Ali Gazi era un conducător de regiune și de oşti otomane, care a locuit aici în secolul al XVIII-lea, după ce reședință pașei este mutată de la Silistra(Cadrilater/Bulgaria de azi), pentru ca mişcările ţariştilor ruși de la nord de deltă să fie contracarate mai eficient. Astfel, după ani mulți petrecuți la fruntariile imperiului, temutul paşă îsi află sfârșitul în cetatea Babadagului, unde este și îngropat, în cavoul său monumental.

Lângă moschee se află și un izvor de apă (cişmeaua Kalaigi) unde pelerinii îşi spălau picioarele înainte de intrarea în locaşul de cult. În Babadag mai trăiesc vreo 50 de familii de turci, care nu mai au puterea financiară să întreţină și să renoveze geamia, astfel că în 1998 clădirea, casa imamului (liderul religios local) și cavoul paşei au fost restaurate de o fundatie cultural-religioasă din Turcia. Asta în condițiile în care statul român ar fi trebuit, sau este obligat, să se implice și apoi să popularizeze acest monument deosebit.

În apropiere se află și un muzeu etnografic cu obiecte orientale, dar nu l-am găsit sau nu l-am văzut pentru că, spre disperarea turiștilor și a mea implicit, nu este nici un indicator în centrul orasului, care să indice așa ceva!

Ideea unui ținut dobrogean unic, în care bunele relații dintre populațiile regiunii ( turci, tătari, ruși-lipoveni, ucraineni, bulgari, greci, armeni, evrei, aromâni) și conviețuirea religioasă între musulmani tradiționaliști, ortodocși -inclusiv cei de rit vechi, catolici, mozaici, neoprotestanți, poate începe de la refacerea tuturor locașurilor de rugăciune ale diferitelor culte de aici. Dar, cum , spuneam la început, mai este mult până departe!

Mai jos, drumul de cosmar de doar 8 kilometri dintre Slava Rusă si Babadag!!!!

Palma de Bucovina

Pasul sau trecătoarea Ciumârna, din Obcina Mare este mai cunoscut de către geografi, pentru că face legatura dintre Valea Moldoviţei și Podişul Sucevei.
Cei care trec prin acest pas (1100 metri) cunosc monumentul acesta ciudat, sub numele simplu  de ,,Palma",care are o istorie interesantă.
În anii '60 a început construcția drumului dintre Sadova (lângă Câmpulung Modovenesc) și Rădăuţi, un drum deosebit de dificil, astfel că două echipe de muncitori pornesc simultan din cele două direcții. Asta pentru ca în 1968 cele două echipe să se întâlneasca în punctul cel mai înalt din acesta obcină, și să-și dea mâna pentru ca soseaua să se încheie( mai exista un pas, Curmătura Boului de 1156 metri în Obcina Feredeu, pe același drum).
Astfel a apărut ,,Palma" un monument ciudat, dar reprezentativ pentru spiritul drumarilor.

Gura Humorului- da, dar nu în România

o chestie simpatica, folosita ca mascotă pentru festivalul de umor de aici

fântâna din centru orasului, cu catedrala ortodoxa in fundal

padurea de amestec din jurul oraşului

Gura Humorului este un oras simpatic pâna la un punct.Este situat la capatul estic al unui culoar depresionar traversat de râul Moldova, culoar ce incepe undeva la vest de Câmpulung Moldovenesc.
Orasul are o pozitie pitoreasca chiar lânga versantul sudic al Obcinei Mari, la intrarea in zona montana bucovineana.
Sa vedem ce are.
-o populatie de vreo 16-17000 de locuitori.
-inconjurat de paduri de fag si de amestec( fag+ molid), ce dau o nota elvetiana peisajului;
-altitudine de 425 de metri, in lunca râului Moldova si alte câteva sute de metri pe dealurile-munţii din jur;
-o mica pârtie de ski situata, am putea spune, chiar in oras;
-o zona centrala destul de atractiva, semi îngrijita, cu un vag aer de oras austriac, asta daca nu ar fi traficul infernal, pentru ca drumul national trece prin centrul orasului( camioane, tractoare,automobile, carute sau faetoane);
-un muzeu etnografic al tarii Bucovinei;
-un festival de UMOR la HUMOR destul de vestit in ţară si in afara ei;
-la doua ore si jumatate de condus obraznic, fata de Bacău;

De ce nu in România?
Pentru ca potentialul turistic al acestui oras este infinit, dar aproape nimic din acest potential nu este exploatat sau nu este exploatat cum trebuie.
Nu stiu cine este primar si nici nu ma intereseaza, dar atita timp cât drumul de la Falticeni este OK, drumul de la Suceava este recent modernizat( arata f.f. bine), ca si cel spre Câmpulung, si deci, nu se pot plânge de izolare sau de proasta infrastructura, nu vad de ce nu se fac mai multe pentru zona.
Mânăstirea Humor situata la trei kilometri de oras este un punct de atractie supervizitat, asta face( din pacate) ca orasul se fie doar un biet punct de tranzit, când ar putea oferi turistilor, un aer curat daca ar exista o centura ocolitoare, drumetii in padurile de fag, ski iarna, expozitii etnografice si mai ales liniste, impunând o zona de promenada, printre casele vechi si renovate(!?) , prin parcul orasului, pe linga catedrala si primarie, ceva care sa aduca aminte de oraselele alpine, pentru ca POATE ...
Plus ca in zona exista si sanctuarul catolic de la Cacica si vechiul oras Solca cu ale sale Pietrele Muierilor si Mânăstirea Voroneţ.
Păcat de acest oraş!

Canalul Dunăre -Marea Neagră - teroare comunistă, exploatare capitalistă

Podul de la Agigea, fără piloni de susţinere în mijloc, ancorat în 10 cabluri foarte groase



,,Magistrala albastră"

ecluza de la Agigea, cu o miniradă de aşteptare pentru navele ce vor fi ecluzate

Nu poti să mergi la mare pe autostrada si după Cernavodă să nu vezi cel mai mare canal din acesta parte a Europei. Asa cum nu poţi trece de Constanţa si sa nu vezi monumentalul pod de la Agigea.
,,Panglica albastră sau magistrala albastră'', cântecul comunist interpretat de Mirabela Dauer, rămâne în amintirea trăitorilor dinainte si de dupa 1984, ca fiind cea mai mare realizare comunista în cei ,,20 de ani de împliniri măreţe''.
Fără îndoială că este un câstig pentru România si tot fara îndoială putem afirma că este si cimitirul oponenţilor politici ai regimului Ceauşescu, este locul unde cruzimea regimului a facut ca sute si mii de oameni ,,voluntari'' sau nu, să moară sub tonele de calcar excavat sau sub şenilele excavatoarelor, fara ca nimănui să-i pese de moartea lor.
Istoria va arata cu adevarat care a fost situatia disidentilor politici, rămânând ca Institutul pentru Studierea Crimelor Comuniştilor sa investigheze si cazurile de munca silnica si sclavie de la canal.
Canalul Dunăre -Marea Neagra face parte din sistemul de fluvii si canale ce leaga Marea Neagră de Marea Nordului, împreună cu Canalul Main-Rin, terminat în 1992, ceea ce realizează o axă fluvială ce uneste Constanţa (cel mai mare port din Bazinul Mării Negre) de portul Rotterdam(cel mai mare port al lumii, la concurenţă cu Singapore).
El a fost construit în primul rând pentru a scurta distanta dintre Cernavodă si Constanţa, adica aproximativ 400 de kilometri, care altfel ar fi trebuit parcursi prin delta, pe canalul Sulina si apoi pe mare.
Altă motivaţie, a fost legată de alimentarea cu apă pentru irigaţii a marilor plantatii din Dobrogea, o regiune de stepă (ierburi mărunte, xerofile) cu un sol foarte fertil, cernoziomul.

De ce exploatare capitalistă?- pentru că azi toate navele sau convoaiele de barje care trec prin canal trebuie sa plateasca o taxa destul de mare, astfel costurile constructiei încep încet încet sa fie amortizate, tocmai datorita reveniri capitalismului în România.
Date tehnice:
- terminat în 1984 si construit pe o vale seaca ce debuşa în Dunare numita Valea Carasu;
-are o ramificatie spre Poarta Albă- Midia- Năvodari( la Poarta Albă a functionat un penitenciar cu detinuti politici), terminat în 1987;
-lungimea este de 64 de kilometri (plus ramificatia Poarta Albă de 26,6 km.), adâncime 7 metri, lăţime între 60-90 de metri;
- doua sisteme de ecluze(constau în doua porti care includ între ele vaporul, barja.etc, si egalizeaza apa în functie de ce face nava, intra sau iese, reglând astfel diferenta de nivel dintre aval si amonte), unul la Cernavoda din Dunăre spre canal si celalalt la Agigea, din canal în mare.
-patru porturi: Cernavoda, Medgidia, Basarabi ( Murfatlar), Agigea.
-poduri importante: la Cernavoda, chiar peste ecluza, 571 de metri lungime si cel de la Agigea 152 de metri ancorat în 10 cabluri;
-cale ferata paralela cu canalul în lungime de 60 de kilometri.

Canibalii din Insulele Marchize

marchizan tatuat antropofag

unul dintre simbolurile religioase gasite pe insule, fara explicatii legate de rolul lor


fete marchizane la scaldat

fata marelui pictor Paul Gauguin, Taua (acesta a trait si pictat in Insulele Marchize, loc unde este si înmormântat)

Insulele Marchize sunt situate în zona central-sudica a Oceanului Pacific, făcând parte din Polinezia Franceza, cu capitala la Papeete.
Constituie grupul cel mai nordic al acestui arhipelag, în parte coraligen, în parte vulcanic, cam la 10 grade sud de Ecuator.
Vecinul cel mai apropiat al acestor insule este statul Kiribati.
Prin secolul al XVI lea spaniolii, deja stapânii Americii de Sud, descoperă aceste insule în căutarile lor disperate dupa aurul băștinasilor si ramân surpinsi să constate că marchizanii sunt... canibali!
Explicatia faptului ca au gasit antropofagi în centrul ,,Oceanului Liniștii" sta în mediul în care acestia traiau, și era legată de lupta grea pentru existență.
Războaiele dintre triburile situate de multe ori pe aceeasi insulă, erau din cauze cât se poate de ,,fizice" și anume: lipsa pământului fertil, perioadele de secetă(fenomenul El Nino), care secau râurile și deci, lipsa surselor de hrană.
Perioadele de foamete care reveneau periodic și lipsa de carne, nu putea decât, în cele din urmă, sa îi împingă spre canibalism.
Se pare că istoria marilor descoperii geografice nu cunoaște canibali mai înverșunati decât marchizanii, pentru că si azi se mai cunosc triburi antropofage în Paua- Noua Guinee, dar acestia săvârșesc uciderea si servirea dușmanului, doar ca act simbolic, pe când cei de aici erau adevarați gurmanzi, cu gusturi rafinate, socotind carnea de om ca suprema delicatesă!
Exploratorii spanioli, francezi, englezi sau olandezi nu erau mâncați pentru simplul motiv că băștinașii întelegeau și se temeau de forța armelor oamenilor albi.
În schimb, expedițiile de jaf și uciderea unor oameni din triburile vrăjmașe aveau, de multe ori, doar scopul de a-si asigura o masa îmbelșugată.
Când primii exploratori au debarcat pe Insulele Marchize au observat că unii dintre ei aveau părul ras, ceea ce însemna că o ruda de-a acestuia fusese răpită, ucisă și mâncată de alt trib, drept pentru care această crimă trebuia răzbunată în același registru sângeros.
Încă un element interesant, aici poligamia privea și punea femeia pe primul plan, aceasta având mai mulți bărbați pentru asigurarea hranei și pentru bunăstarea gospodăriei.

dupa Bengt Danielsson, Insulele Pierdute

Mânăstirea Dervent- Cruce de Leac

întrarea în mânăstire, unde va întâmpină cerşetorii bătrâni şi copii cu nuferi în mână, chiar dacă ştiu că aceştia sunt ocrotiţi!


(







aleile din jurul bisericii, un grăunte de paradis

Undeva în sudul Dobrogei aproape de graniţa cu Bulgaria, se afla o mânăstire foarte cunoscută cu o lungă istorie, datorată crucilor de piatră care săvârşesc minuni -pozele cu crucile AICI.
Dacă mergeţi de la Constanţa spre trecerea cu bacul de la Ostrov (spre Călăraşi) şi vizitaţi şi Mânăstirea Peştera Sfântului Andrei, atunci nu puteţi să nu vedeti sau să vizitaţi şi Mânăstirea Dervent, situată chiar la drumul judetean.
Prin efortul a numeroşi parohi,  biserica mânăstirii este terminată în 1942, chiar dacă izvoarele arheologice vorbesc despre schitul Dervent( distrus de pecenegi în secolul XI) încă de la începuturile creştinismului si asociaza aparitia sa cu trecerea prin Dobrogea a Sfântului Apostol Andrei.
Pe dealul din apropierea mânăstirii s-a aflat şi o cetate, cu acelasi nume, construită pentru apărarea Imperiului Bizantin, la fel ca dublura sa mai celebră situată pe o insulă în mijlocul Dunării, Păcuiul lui Soare sau Vicina.
De altfel, denumirea de Dervent vine de la turcescul ,,trecere" adică ,,vad" iar alte izvoare vorbesc de termenul slavon de ,,lagar", legat de prezenta unei garnizoane militare aici.
Interesant este la acesta mânăstire, că are trei sărbători datorită contructiei în stil bizantin cu trei altare, si anume: Înălţarea Sfintei Cruci, datorita crucii de piatră sau crucii de leac, făcătoare de minuni, pe 14 septembrie; Sfântul Gheorghe pe 23 aprilie; Sfânta Cuvioasa Parascheva(dupa numele ctitorului bisericii numită Paraschiva) pe 14 octombrie, acesta fiind şi hramul bisericii şi deci sărbaăoarea principală.

Povestea celor două cruci, începe în timpul lui Diocleţian, sec. III d.Hr., prin martirizarea unor creştini  pe aceste meleaguri, numele lor rămânând necunoscute. Pe locul acesta au ,,răsărit,, patru cruci de piatră, tămăduitoare pentru neputinţe trupeşti şi sufleteşti.
Paşa de Silistra, le poartă de grijă, considerându-le un dar de la Dumnezeu, dar în timpul Războilui de Independenţă, un urmaş al acestuia distruge două cruci şi le strică pe celelelate două-cele actuale. 
Ele rămân ascunse,  până când un cioban surdo-mut, adoarme lângă locul cu pricina şi se trezeşte vindecat.
De atunci ologii, betegii şi bolnavii de orice fel vin aici să atingă crucile binefăcătoare. 

Insula Ada Kaleh- Defileul Dunarii

Locuința guvernatorului

cel mai bun rahat din România, se făcea aici


,, ...comandantele de la Adacale îmi trimise o barcă, cu șase rame.
Pilotul acesteia era un venerabil musulman cu barba căruntă, cu fes, cealma( turban), poturi, fermena îmblănita( ilic), cu picioarele desculte în iminei si îmi spuse ca a fost odata besleaga(capetenie) la Târgoviste.


Dupa ce, cu oarecare anevointa, ocoliram fortareata pe la spatele ei si trecuram prin fata castelului situat la marginea Serbiei,( n.r.- Golubac) debarcaram la mijlocul ostrovului, dinaintea unei cafenele, unde citiva venerabili osmanlii, cu ciubucile in mina, si stind cu picioarele incrucisate pe scindurile unei tarabe, ne primira cu ,,osgheldi"( bun venit) si facindu-ne complimente, aducind mina la gura si la frunte.
Pe guvernatorul insolei il gasii imbracat in uniforma gata sa ma duca sa vizitez insola.
Geamia(n.r.-moscheea) care se afla in centru mi se deschise ca sa o vizitez; magazinele, porticile, cazematele, bateriile si tunurile asezate in ochiurile murului ( zid ), gramezile de proiectile, le vazui pe rind.
Vizitai locuinta guvernatorului:o casa cu doua caturi de forma patrata.
Insola formeaza un paralelogram in mijlocul apei, situata spre stinga, catre tarmul neutral, in drept otarul Romaniei, al Austriei s-al Serbiei.
Se afla fortificata la amindoua capatiile, printr-un parapet, cu mai multe ochiuri si cu tunuri de un mare calibru asezate pe baterii.
Are o ulita in care citeva pravalioare, tutungirie, placintarie, bogasierie( manufactura), unde se vinde ceva america, stamba, lulele si celelalte, fiece pravalie cu taraba sa dinainte, adeca jumatatea oblonului lasat in jos si intins , pe care se vedeau osmanlii barbosi cu ciubucele in miini sau petrecind pe degetele lor, boabele metaniilor , pentru inglinge( distractie).
Ulita era asa de strimta, incit daca intindea cineva mina, putea da si primi un lucru de la o parte la alta.
Afara d-aceasta, acea indiferenta orientala la necuratenie, ciini, pisici pretutindeni, gunoiuri aruncate oriunde, nu poate aduce o mare placere vizitatorilor.
...zidurile murdare si neingrijite, pozitiunea fortaretei dominate de catre castelul cel in fata cu dinsa, situat pe marginea Serbiei, geamatul valurilor Danubiului ce se spargeau pe prundul ei si care scoteau un sunet infiorator, pe care-l auzeam, toate acestea imi inspirau niste cugetari posomorite.
Intilnii citeva femei cu iasmacuri( vălul) si cu fergele( haina feminina turceasca). Unele din ele aveau ochii de foc si in contra prejuditiului musulman care opreste un crestin d-a se uita la dinsele, eu vazui ca unele dintre ele erau june si frumoase.
Aceea ce insa ma sustrase din posomorirea cugetarilor fu deodata aspectul gradinilor, vita care atirna cu niste struguri argintii si rosii pe boltile cele ridicate drept in sus, florile, verdeata care impresura fiece casa, fiece coliba.
Astfel aflai insola Adacale, cea situata in mijlocul Danubiului , la otarul Romaniei."

după Alexandru Pelimon, Impresiuni de călătorie în România,1858

Ada Kaleh nu mai există azi din cauza construirii în anii '70 a barajului  de la Porțile de Fier și a apariției lacului de acumulare cu acelasi nume, lac ce a acoperit insula pentru totdeauna.
Turcii de aici, in jur de 1000 de persoane au primit cetatenie romana sau turca, cei mai multi plecând în tara de origine si doar foarte putini stabilindu-se în Dobrogea.
Sigurele amintiri sunt: o camaruta cu trei pereti de sticla situata la Muzeul Portilor de Fier, chiar lângă hidrocentrala, unde sunt pastrate câteva lucruri ce amintesc de colonia de turci de aici si câteva vestigii de pe insula, mutate pe Ostrovul( insula de aluviuni inconjurata de ape) Șimian numită pompos ,,Noul Ada Kaleh".

Humanoizi ciudati în Mexic

Desi cazul creaturii prezentata de un renumit ufolog mexican, a creat mare vâlva în media internationala, trebuie sa stiti ca mai exista alte câteva schelete de humanoizi diferiti gasiti în multe pesteri sau cariere din lume. Iata cazul prezentat de revista Lunes de Excelsior.
In octombrie 1976, revista mexicana publica un reportaj despre descoperirea într-o cariera de piatra din apropierea capitalei Mexicului, a unui schelet cu omoplatii netezi, cu o coloana vertebrala lipita de coaste si cu un fel de cioturi cara par sa fie bratele creaturii!?
Oasele erau strabatute de canale si orificii ce par sa fi fost venele sau alte elemente ale sistemului nervos.


Craniul rotund ce seamana cu cel al unui caine, fara orbite si cu o trompa osoasa în loc de gura. Aduce destul de bine cu fiinta prezentata la televiziunile mexicane.



Din pacate, nu exista imagini publicate pe internet despre aceasta descoperire din simplul motiv ca ele nu au fost pastrate într-o arhiva digitala sau de orice fel.

Moş Grigore

Moş Grigore, are probleme.

Moş Grigore nu face politica, deci nu votează.

Nu-l interesează decât agricultura.

Se gândea că era mai bine ca ardeiul acela iute sa-l înfigă în.....tr-un politician.

Vreun ministru, ceva.

Are gura astupata, nu-si poate striga durerea si nici urla supărarea.

Este doar un moş simpatic, dar scârbit.

Ca noi toți.

Cetatea lui Tepeş de la Poienari

O aparitie neguroasă, o siluetă abia perceptibilă, te întâmpină pe stânga șoselei care duce spre Barajul Vidraru și de acolo mai departe spre serpentinele Transfăgărăsanului.
Te întrebi ce este, apoi vezi, tot pe stânga, o potecuţă și o inscripție ruginită- CETATEA POIENARI.
Nu auzisem foarte multe despre ea, decât că acolo s-au filmat scene din filmele istorice ale lui Sergiu Nicolaescu.
La doi kilometri de Căpăţânenii- Pământeni( nume dat în zona de la sud de Meridionali, pentru a separa satele cu români sau pământeni, de cei veniti din Transilvania și numiti ungureni), cum urci spre Bâlea Lac, te întâmpină această cetate despre care se spune că a apartinut lui Vlad Tepeş.
Deși acesta a domnit între anii 1456-1462, plus 1476, se pare că cetatea este mult mai veche(sec.XIII-XIV), așa că atestarea ei documentară ramâne un mister.
Într-o cronică din secolul al XVII -lea se spune despre cetate că ar fi fost ctitorită de Tepeş și că acesta și familia sa o foloseau destul de des, ca loc de refugiu și apărare, deși mai apare și ca ,,Cetatea lui Negru Vodă".
Muntele Cetăţuia, pe care se află ruinele, are 850 de metri altitudine și domină valea Argeșului cu peste 200 de metri, iar pentru a ajunge la ea se urca o scară cu nu mai puțin de 1480 de trepte.
Turnul pătrat, vizibil din toate părțile, a fost construit în prima jumătate a secolului al XIV -lea, urmat de trei turnuri și un bastion înconjurate de ziduri masive, iar cetatea a fost consolidată în 1967 și restaurată între anii 1969-1972.

Legenda lui Daniil Sihastru

Exista odată, în inima Bucovinei, între localitățile Straja și Vicovul de Sus, o mânăstire numită ,,Sfântul Laurenţiu", unde era un călugăr pe nume Daniil.

Priceput la sculptura în lemn și piatră, acesta era trimis de stareţul mânăstirii (care azi nu mai există, rămânând doar un cătun cu numele de Laura) să vândă obiectele bisericești pe la târgurile din orașele si satele bucovinene.

Mare iubitor de oameni și de... petreceri, s-a întâmplat să întârzie în drumețiile lui, drept pentru care, este pedepsit, iar ca pocăință a trebuit să se retragă o perioadă la unul din schiturile sărace din Codrii Putnei.

Pentru a-și împlini pedeapsa, Daniil caută aproape de vărsarea Viţeului în râul Putna, o stâncă în care, cu multă trudă, sapă o mică bisericuță și o chilioară pentru odihnă. Așa că alege să rămână pustnic, și să nu se mai întoarcă la mânăstire.
Aici îl găsește Ştefan cel Mare, care primește sfaturi și îmbărbătare de la sihastru.
Drept multumire, domnitorul ridică vestita mânăstire din Putna, locaş de rugăciune care atrage oameni multi, iar sihăstria lui Daniil nu mai are rostul de la început, astfel că alege să plece în codrii Voroneţului. La mânăstirea Voroneţ se află și azi piatra funerară a vestitului Daniil Sihastru.

În legătură cu Daniil Sihastru, undeva în codrii Putnei se găseste o mânăstire cu numele acestuia, situată la 7-8 kilometri de comună.
Povestea apartine lui Moş Seridon, ghidul chiliei in 1926, iar legenda este culeasă de Ileana Creţan.

Mânăstirea Nămă(i)eşti, judeţul Argeş

stăruinţă şi credinţă


intrarea se face pe o alee ce urcă până la stâncile în care este săpată biserica


ciocanul, toaca și copacul


icoana făcătoare de minuni


piatra ,,învăluie" biserica


la intrare se scriu pomelnice, iar în interior este destul de aglomerat

La ieşirea din Culoarul depresionar înalt Bran-Rucăr- Dragoslavele, în comuna Valea Marea- Pravăţ(5 kilometri de Câmpulung), se află satul Nămăeşti.

Mânăstirea, atestată pe la 1547 ca fiind un schit rupestru are o istorie bogată dar și o particularitate mai rar întâlnită  și anume aceea de a fi ,,crescută" (d)in stâncă.
Stranele, catapeteasma și altarul sunt săpate în roca dură a Subcarpatilor Getici.
Legenda spune că un cioban din partea locului ce dormea lângă niște vechi catacombe ale creștinilor, prigoniti de romani, a avut un vis în care Sfânta Fecioară Maria a spus să sape în piatră și să scoată la lumină icoana ce zăcea acolo.

Icoana făcătoare de minuni există și azi în biserică, prilej de lungi și evlavioase rugăciuni, ea fiind înrămată în argint în secolul al XVIII-lea.
Despre ea se spune, ca a fost pictată de însuşi Evanghelistul Luca, însoţit pe aceste meleaguri carpato- dunărene de sfântul românilor, Apostolul Andrei.
Azi mânăstire de maici, biserica a ars în timpul Primului Război Mondial, continuă și azi visul ciobanului de a lumina regiunea cu harul Preacuratei Fecioare Maria.