Exista odată, în inima Bucovinei, între localitățile Straja și Vicovul de Sus, o mânăstire numită ,,Sfântul Laurenţiu", unde era un călugăr pe nume Daniil.
Priceput la sculptura în lemn și piatră, acesta era trimis de stareţul mânăstirii (care azi nu mai există, rămânând doar un cătun cu numele de Laura) să vândă obiectele bisericești pe la târgurile din orașele si satele bucovinene.
Mare iubitor de oameni și de... petreceri, s-a întâmplat să întârzie în drumețiile lui, drept pentru care, este pedepsit, iar ca pocăință a trebuit să se retragă o perioadă la unul din schiturile sărace din Codrii Putnei.
Pentru a-și împlini pedeapsa, Daniil caută aproape de vărsarea Viţeului în râul Putna, o stâncă în care, cu multă trudă, sapă o mică bisericuță și o chilioară pentru odihnă. Așa că alege să rămână pustnic, și să nu se mai întoarcă la mânăstire.
Aici îl găsește Ştefan cel Mare, care primește sfaturi și îmbărbătare de la sihastru.
Drept multumire, domnitorul ridică vestita mânăstire din Putna, locaş de rugăciune care atrage oameni multi, iar sihăstria lui Daniil nu mai are rostul de la început, astfel că alege să plece în codrii Voroneţului. La mânăstirea Voroneţ se află și azi piatra funerară a vestitului Daniil Sihastru.
În legătură cu Daniil Sihastru, undeva în codrii Putnei se găseste o mânăstire cu numele acestuia, situată la 7-8 kilometri de comună. Povestea apartine lui Moş Seridon, ghidul chiliei in 1926, iar legenda este culeasă de Ileana Creţan.
intrarea se face pe o alee ce urcă până la stâncile în care este săpată biserica
ciocanul, toaca și copacul
icoana făcătoare de minuni
piatra ,,învăluie" biserica
la intrare se scriu pomelnice, iar în interior este destul de aglomerat
La ieşirea din Culoarul depresionar înalt Bran-Rucăr- Dragoslavele, în comuna Valea Marea- Pravăţ(5 kilometri de Câmpulung), se află satul Nămăeşti.
Mânăstirea, atestată pe la 1547 ca fiind un schit rupestru are o istorie bogată dar și o particularitate mai rar întâlnită și anume aceea de a fi ,,crescută" (d)in stâncă.
Stranele, catapeteasma și altarul sunt săpate în roca dură a Subcarpatilor Getici.
Legenda spune că un cioban din partea locului ce dormea lângă niște vechi catacombe ale creștinilor, prigoniti de romani, a avut un vis în care Sfânta Fecioară Maria a spus să sape în piatră și să scoată la lumină icoana ce zăcea acolo.
Icoana făcătoare de minuni există și azi în biserică, prilej de lungi și evlavioase rugăciuni, ea fiind înrămată în argint în secolul al XVIII-lea. Despre ea se spune, ca a fost pictată de însuşi Evanghelistul Luca, însoţit pe aceste meleaguri carpato- dunărene de sfântul românilor, Apostolul Andrei.
Azi mânăstire de maici, biserica a ars în timpul Primului Război Mondial, continuă și azi visul ciobanului de a lumina regiunea cu harul Preacuratei Fecioare Maria.
iata ce-mi scrie Robert, un amic din Olanda ce m-a ajutat cu poze de acolo:
,,Prăpastia căscată sub tine îţi dă fiori. Am stat la câţiva metri de margine. Este imposibil să redai într-o imagine convenţională necuprinsul a ceea ce nu mai este acolo, al găurii gălbui şi ruginii, mirosind a sulf sub soarele fierbinte de sfârşit de iulie"
timiditate
O bucată de cer neguros acoperă o halda de steril pe care cine stie daca va mai creşte ceva vreodată.
Iazul de decantare, golit acum dar cu metale grele si substante chimice depuse ca aluvini
Pădurea luptă pentru drepturile ei, dar acum va reusi doar cu ajutorul criminalului-OMUL
Iată ce era în urmă cu câţiva ani, trepetele pe care le vedeti sunt de fapt şosele pentru supercamioanele care duceau încărcătura la uzina.
Pe la începutul anilor '80 un inginer geolog ce efectua prospecţiuni în Munţii Călimani, identifică într-un con secundar din marea caldeira a acestor munti, câteva lentile de sulf.
Lentilele de sulf reprezintă emanaţii de gaze postvulcanice între stratele de rocă piroclastică, rămase captive şi depuse în formă solidă.
Supraevaluând cantitatea ce ar fi putut fi exploatată, acesta determină autorităţile să deschidă o exploatare în inima celor mai înalti munti vulcanici din ţara noastră.
Puterea comunistă de atunci urmarea cu mare atentie orice zăcământ de sulf, susceptibil de a fi exploatat, pentru a-şi alimenta cu ajutorul lui industria de explozibili, cu capacitati importante de producţie la Făgăraş.
În dispreţul a tot ceea ce însemna echilibru ecologic, în craterul Călimanilor apare o colonie muncitorească cu câteva mii de oameni, cu blocuri, bibliotecă, cantină cu o capacitate de peste 2000 de locuri, un bar si o sala de festivităţi dar si uzine întregi de exploatare si de sortare a sulfului.
Până în anul 1997 când s-a închis exploatarea, s-a reusit- la propriu- mutarea unui munte din loc, crearea unui hău urias în locul acestuia şi aparitia unui alt munte, de data acesta creat de om din sterilul rezultat.
Multă lume nu ştie ce ascunde peisajul nemaipomenit de la Gura Haitii, ce este sau era dincolo de pădurile acestea ce par neumblate sau unde duce drumul ăsta asfaltat care rupe buza craterului şi urca kilometri fără să pară că se mai termină vreodată.
Surpriza seamănă cu un gol în stomac, de parcă natura vrea să te pedepseasca pentru durerea pricinuită de roţile camioanelor de zeci de tone, de lama buldoexcavatoarelor ce muşcau din pieptul său sau de huruitul îngrozitor al uzinelor ce au izgonit pentru totdeauna animalele născute în păduri care nu mai există.
Azi, Guvernul României cu bani de la Banca Mondială-care între timp s-a retras din proiect- si de la Ministerului Economiei, a demarat una dintre cele mai grele lucrari de ecologizare întreprinse în România, aceea de a astupa uriaşa cavitate antropică şi de a reda Munţilor Călimani frumuseţea unui vulcan stins.
Au încredintat lucrarea unor germani, care au probabil experienţa bazinului Ruhr si a exploatarilor de cărbuni de acolo, închise si ecologizate cu mulţi ani în urmă.
Macar se întâmplă ceva acolo.
Dar pentru ce genocid natural s-a întâmplat acolo zeci de ani, strigătul meu de disperare nu acoperă durerea naturii.
Vă voi spune eu, înainte să dați voi vreun răspuns. Este ROMÂNIA !
Țara cârnaților și micilor, țara hramurilor și a tarabelor cu pistoale cu biluțe.
Țara aceea care nu ne place, dar în care ne complacem.
Țara aceea, devenită monument istoric al gunoaielor.
Trist, așa ca țara aceea în fundul gol, în care ne place să... trăim
înconjurate de fagi și molizi, se lasă greu descoperite
formațiunea principala de stânci
urcusul este dificil pe ultima ,,sută"
Solca
îngrămădire de ,,ciuperci" ce aminteşte de relieful pe conglomerate din Ceahlău sau Bucegi
doi bravi băieţi ce au urcat ca nişte viteji( în sandale e drept)
Promisesem într-o postare anterioară ca voi reveni cu poze de la Pietrele Muierilor.
Acestea sunt niste formațiuni stâncoase alcătuite din gresie mai dură sub forma de coloane sau ciuperci, situate în apropierea orașului Solca, din județul Suceava.
Citisem despre ele că au avut rolul de a adăposti femeile, bătrânii și copii în timpul năvălirilor tătare sau de orice fel.
Sunt situate la circa șapte kilometri de oraș, si ajungi la ele destul de greu dacă nu esti din zonă.
După cum se vede si în poze am plecat cu doi băieti simpatici și dulci, băiatul si nepotul meu, spre un obiectiv despre care nu știe nimeni din afara Solcăi, fără să știm ce ne așteaptă, fără indicatoare sau un minim de amenajare turistica (marcajele exista pe copaci, pe ici pe colo, dar jos nu este nici un panou).
Am să vă spun pe scurt cum am ajuns eu.
Mergeți cu mașina pe lăngă biserica si fosta fabrica de bere pe un drum de țară, desi sunteti într-un oras! După care iesiti spre un drum forestier, treceti un pod de lemn si înaintaţi până când garda joasa a masinii nu vă mai permite, întrebați hoții de lemne sau ,,muncitorii forestieri"care este poteca si dupa un urcus de o oră, extrem de abrupt în ultima sa parte, ajungeti să vă bucurati și de stâncile astea ciudate și de priveliștea asupra,, Buchenwald-ului", adică a Țării Bucovinei sau a Țării Fagilor.
Altitudinea la care sunt situate este de 900 de metri, iar diferenta de nivel față de orașul Solca este de 400 de metri. Versantul pe care urcați este din păcate semidefrișat, iar peisajul suferă, în timp ce versantul opus păstrează -încă -pădurea (pentru cât timp?).
prag glaciar si marmita de eroziune
firicel
jnepeni si praguri
regina Făgăraşului- Cascada Bâlea
Mi-au placut foarte mult micile cascade de pe Transfăgărăşan,care iti apar in toata splendoarea lor in golul alpin de la peste 1600 de metri.
Facindu-si loc printre tufele de jnepeni( specie de pin de mare altitudine) ce imbraca versantii golasi, micile piriase alimentate de topirea zapezilor intilnesc in drumul lor roci mutonate (slefuite de gheata) pe care aluneca usor dar si praguri glaciare din roci ce nu s-au lasat erodate si astfel zeci de cascade mai mari sau mai mici apar in tot locul pe drumul ce urca spre Bâlea Lac sau coboara spre Bâlea Cascada.
O alta postare despre Cascada Bâlea si Transfăgărăşan - AICI.
Pentru a-și împlini pedeapsa, Daniil caută aproape de vărsarea Viţeului în râul Putna, o stâncă în care, cu multă trudă, sapă o mică bisericuță și o chilioară pentru odihnă. Așa că alege să rămână pustnic, și să nu se mai întoarcă la mânăstire.
