Legenda lui Budu, strigoiul de la Palatul Cnejilor-Ceahlău

Istoria micului palat este presărată cu multe vărsări de sânge și povești de groază.
În 1852, curtea boierească a Cantacuzinilor decade, iar moșia cu palatul este cumpărată la licitație  de boierii Sturdza. Cei trei frați Cantacuzino se opun cu înverșunare, în cele din urmă, unul se sinucide iar ceilalți doi sunt luați pizonieri.
Cu mai bine de 400 de ani în urmă, se spune că un tânăr oștean din armata lui Alexandru cel Bun (1400-1432), pe nume Budu, s-a îndrăgostit de fata domnitorului, domnița Ana.


Prins în mijlocul unei bătălii,  viteazul Budu cade pe câmpul de luptă. Domnița Ana, cere ajutorul duhurilor rele și prin farmece de magie neagră face să-i fie readus iubitul la viață. Acesta apare, însă sub chip de strigoi, prefăcându-se  la cântatul cocoșilor în stană de piatră. O stană de piatră care străjuiește tocmai de pe platoul Ceahlăului, unde este cunoscută ca Turnul lui Budu.
 
Se spune că atunci când lumina palidă a Lunii, se oprește pe Turnul lui Budu, umbra acestuia cade  peste Palatul Cnejilor.

Vai de ființa pe care o găsește umbra turnului printre ruine, pentru că o preface imediat în strigoi. De aici și inspirația lui Eminescu, pentru poezia sa ,,Strigoii"( un link către poezie AICI).
De asemenea se pare că și Alexandre Dumas-tatăl, a plasat acțiunea nuvelei ,,Strigoiul Carpaților" în acest palat, învăluit în mister, supranatural, sânge și dragoste.

AICI aveți istoria acestui palat, scrisă în urmă cu vreo doi ani, când am vizitat zona.

Lacurile Petrimanu și Galbenu de pe Latorița- splendoare în apă

Am promis într-o postare despre Defileul Latoriței- una dintre preferatele mele- că voi continua parcursul făcut în vara trecută până spre coada lacului Galbenu. Nu voi insita cu metaforele în mod deosebit, ci voi lăsa fotografiile să ,,vorbească", deși amintirea acelor clipe naște nostalgii  puternice. 

Citiți întâi postarea despre cel mai frumos defileul din țară- AICI.

 

La 18 kilometri de Ciunget, drumul începe să urce pante din ce în ce mai repezi, iar de după un colț cristalin de gnais se arată silueta în dublu arc a barajului Petrimanu. Altitudinea este de 1150 de metri, sau 1130 după alte surse.

 

Surpriza plăcută vine după ce ne strecuram la marginea barajului și privim peste margine. O întindere de apă albastră în care se reflectă cerul. Ea pare aruncată de niciunde, din înaltul pădurilor de molid care înconjoară minidepresiunea unde Latorița primește Pârâul lui Tocan( nu știu de ce, gândul mă duce la Poiana lui Iocan, un fel de loc de întâlnire, dar al râurilor). Lacul are 1,9 milioane de metri cubi, și în aval de baraj se află o stație de pompare care duce apa, prin tuneluri săpate în munte, până la cea mai mare  hidrocentrală din țară, cea de la Ciunget.

 

Drumul nu mai este modernizat, adică peticele de asfalt dispar?!
Începe o mică aventură de 4,5 kilometri, cu urcuș domol și mici serpentine, parcă mai bun de cât cel- cică- modernizat. Spre barajul Galbenu  panta crește și pietroaiele devin mai numeroase. Undeva, imediat după barajul Petrimanu, un drumeag forestier face dreapta spre Curmătură Oltețului, la 1620 de metri, ca să coboare spre cele mai înguste chei din acesti munți și spre meleagurile Polovracilor lui Zamolxe.

Barajul, răsărit de nicăieri parcă este acolo de când lumea și muntele. Are aceeași formă ca a celui din aval, iar în spatele lui, lacul cu apa scăzută la jumătate, strălucește în nuanțe de verde și albastru. Volumul este un pic mai mare, de 2 milioane de metri cubi.

Silueta piramidală a Muntinului, cu ai săi 2061 metri, se oglindește în coada lacului. Suntem la 1305 metri altitudine, într-o microdepresiune unde râul Galbenu a creat un golf de toată frumusețea. În zonă, pădurile de pe versanti sunt destul de rare sau rărite, dacă vreti, drumuri forestiere brăzdează și lărgesc potecile de munte.

Ceva se întâmplă aici. Chiar și așa peisajul este spectaculos. Privirea caută pe undeva cheile mici ale Galbenului, sau izvoarele Latoriței cu Cascada Dracului, prin apropiere, dar fără traseu marcat- din păcate.
Liniștea surâzătoare a apelor este spartă de un grup de polonezi, veniți cu mașini de munte 4x4, și care explorează sau experimentează escalada pe pereții netezi ai barajului. Temerari și nebuni, dar niște nebuni frumoși.

Tatranska Lomnica, super stațiune de iarnă în Slovacia

Deși mă laud că promovez doar România, iată că a venit timpul și pentru alte țări. Este vorba despre Slovacia și despre stațiunile sale de iarnă din Tatra Înaltă. O ofertă foarte bună a agenției de turism Sejur 24, pe care am și promovat-o pe blogul meu, m-a determinat să aleg mai ieftina Slovacie în detrimetul Austriei. Și n-am greșit! Voi iniția o serie mică, de trei episoade, despre acea zonă turistică, pentru a putea fi de folos și eu cu informații despre acea parte a Slovaciei, aȘa cum și pe mine m-au ajutat prietenii de pe site-ul Amfostacolo.    

Episodul I

POZIȚIA GEOGRAFICĂ ȘI DOTĂRILE

Sunt sigur că vă interesează, în primul rând, unde este, așa că iată locația pe hartă   AICI. 
Ajungeți aici traversând Ungaria(cel mai bine pe la Oradea-Borș, eu m-am încurcat cu Valea lui Mihai și rău îmi pare) în  3-4 ore, cu ieșire pe la Putnok.
De acolo în 2 ore și 1/2 cu direcția Poprad, aproape traversați Slovacia. De la Poprad până la Tatranska prin Velika Lomnica sunt 10-15 minute.
Stațiunile slovace sunt situate la poalele celei mai înalte părți a Munților Carpați. Aici în Slovacia, Carpații de Nord-Vest se numesc Tatra. Stațiunile slovace se întind ca un frumos colier care marginește versanții înalți ai ,,Tatransky narody park". Centrul acestora este zona, pentru că nu pot sa-i spun localitate, Vysoke Tatry, care cuprinde și Tatranska Polianka, Tatranska Lomnica, Tatranska Matliare, Tatranska Kotlina, Strbske Pleso sau Stary Smokovec, toate legate de o foarte buna și lejeră șosea. Aceasta dublează drumul național și autostrada, așa ca traficul prin localitățile turistice, situate la nu mai mult de 7 kilometri una de cealaltă, se desfășoară extrem de fluent.

Regiunea Tatrei Înalte ocupă partea central-nordică a Slovaciei, zona care se întinde și în Polonia, unde Carpații se numesc Beskizi.
Slovacii au valorificat excelent din punct de vedere turistic culoarul tectonic Zilina- Poprad-Presov, care separă Tatra Înaltă de cea Joasă situată la sud. Aici, în Tatra Înaltă se întâlnește altitudinea maximă a lanțului carpatic de 2655 de metri( mai exact 2654,4 metri) în vârful Gherlachovka.
Ce vedeți voi în această imagine este vârful Lomnicky care are 2634 de metri( așadar cu 90 de metri mai înalt decât Moldoveanul nostru).
Piesa de rezistență este telecabina care urcă până acolo! O realizare tehnică impresionantă!
Drumul cu telecabina durează câteva zeci de minute și costă 78 de euro, de persoana. N-am ajuns până acolo, pentru că pur și simplu nu mi-am permis, pentru cine(îi) are, se pare că acolo sus se poate bucura de o priveliste superbă, cazare și masa( dacă vrea) în cea mai înaltă construcție din Slovacia, numita Dedo Cafe. În plus, se spune că aici găsiți cel mai curat cer din centrul Europei.
Munții Tatra pot fi vizitați și vara, principala atracție fiind imensele lacuri glaciare ce se găsesc la peste 2000 de metri și care se extind mai mult în Polonia. Aceste lacuri sunt numite ,,ochiuri de ocean" și în fața lor ar păli  cel mai întins lac glaciar de la noi- Bucura, cu ale sale 10 hectare.

Nu știu să vă spun cu ce locuri de la noi aduce regiunea aceasta, dar vă pot spune că nu aveți ce regreta. Cazarea la hotelul Hutnik de trei stele, a fost foarte OK, mâncarea tradițională slovacă este excelentă plus tăria lor națională- Borovicka, dotările pentru schiori sunt la standardele austriece iar posibilitățile de distracție și pentru tineri dar și pentru iubitorii de activități ...acvatice sunt și ele prezente. Vă puteți întelege în engleză cu monitorii cei tineri si frumoși, cu chelnerii și recepționerii, dar cel mai bine ar fi să cunoască cineva și ceva germană. Regiunea a fost una locuită chiar și de etnici germani și evident influența culturală este puternică.
Despre toate acestea în următoarele două episoade despre Slovacia.
Siteul  oficial al regiunii este www.vt.sk.

Cum te relaxezi și ce mănânci în Slovacia

Ultimul episod al incursiunii noastre în Slovacia, de Crăciun, se termină cu o vizită( de fapt două) la un Aqua City și cu un mic fotoreportaj...gustos, inspirat din gastronomia slovacă.

Primul episod- AICI.
Al doilea episod-  AICI.

Poprad este un oras de mărime medie, situat la sud de salba de stațiuni montane care jalonează Munții Tatra Înaltă, la doar 8 kilometri de Tatranska Lomnica.  Deși se apropie de populația Romanului, acesta are în ,,dotare" un parc de distracții acvatice cum nu găsești, încă, în România. Combinat cu un hotel de patru stele și cu un centru de frumusețe bazat pe criogenie, Aqua City Poprad oferă o varietate neașteptat de largă de distracții acvatice și nonacvatice. Voi enumera doar uriașa piscină de dimensiuni olimpice, cele trei băi termale acoperite, topoganul cu apă, bazine exterioare cu apă de la 30 la 40 de grade, saloanele de masaj, restaurantul propriu, spațiu de divertisment pentru copii și jacuzzi-urile sau saunele.

Prețurile sunt extrem de accesibile, eu recomand pachetul familial care costă 38 de euro, pentru trei persoane, o zi întreagă. Aqua City-ul este o alternativă excelentă pentru cei ce nu vin neapărat să practice sporturile de iarnă- așa cum am fost noi- și doresc relaxare și odihnă.


Partea a doua se referă la gastronomia slovacă- Slovenska Kuria- care abundă în bunătăți de orice fel, numai cu carne sa fie. Aerul oarecum exotic degajat de bucătăria central europeană, cu influența germană (catolică sau protestantă), este întregit peste tot de salate ca element compensatoriu și de nelipsita varză.
Știti deja că central europenii nu obișnuiesc să mănânce ciorbe, un ingredient ce aparține culturii ortodoxe, est europene( rusești mai exact). Puteți găsi în meniuri supe de diferite feluri, recomandarea mea expresă este aceea de a încerca supa cu varză și cârnați, un fel de mâncărică de la noi, cu un sos ceva mai subțire, sau supa de usturoi cu un fel de crutonașe. Excelente și disponibile și dimineața și la prânz și mai ales seara(?!). Ele trebuie însoțite- obligatoriu- de un păhărel de Borovicka Spisska, băutura sau tăria lor națională.

Felurile principale încercate de noi au avut în centru cărnurile. Un fel de celebrare a Crăciunului, pe care nu l-am petrecut în țară. Dincolo de cartofii de care sunteți plictisiți, am pus câteva fotografii sugestive cu tipuri de fripturi- mai ales cea de la Grill Pub-ul din imagine, situat în centrul stațiunii Tatranska Lomnica, și unde un ...rus era specialistul în fripturi- sau alcătuirile cu umpluturi de diferite tipuri de cârnați sau chiar  porțiile de cârnați și caltaboși în sos. Nu ratați cea mai bună bere, peste cea cehească sau nemțească, nu trebuie decât să cereți o ,,local beer, please".

Prețurile nu sunt mari,  ci aș putea spune că sunt decente, de vreme ce o friptură cu permanenta sălățică- inclusă în preț, și asta  oriunde- nu depășea 7-8 euro!

Încercați să vă aventurați în satele din jurul stațiunilor unde veți găsi micile afaceri de familie cu restaurant și minipensiune, așa cum am găsit noi în Velika Lomnica( vezi fotografia!). Proprietarii vor face mâncare ca la ei acasă, în bucătărioara lor, astfel sentimentul  acela unic și gustul mâncării gătite de o gospodină nu se va pierde. El va căpăta dimensiunea gastronomică și spirituală de care aveți nevoie atunci când vă aflați în altă țară.

Mocănițele și căile ferate înguste din România

Cred cu tărie că refacerea acestor minuni tehnice poate contribui la relansarea turismului în general, şi a celui de mocăniţă în mod special, mai ales că multe sunt în zona atât de atractivă a  Transilvaniei.
Asta ar scoate din anonimat  multe regiuni care altfel se sălbăticesc, se depopulează şi cad în uitare. Cel mai bun exemplu este Mocănița de pe Vaser, din Maramureş, o afacere a unui întreprinzător elveţian, care în timp, a devenit profitabilă.
Imginaţi-vă un traseu de mocăniţă care ar străbate una dintre cele mai frumoase regiuni din Transilvania, zona de nord a Târnavelor şi sudul Câmpiei Transilvaniei. Ei bine, mocănița aceasta există și circulă între Sovata si Câmpul Cetății.

Turismul de mocăniţă are viitor.

Am în gând modul excepțional în care satul Viscri, cu biserica monument UNESCO, sărac și uitat în străfundurile județului Brașov, a fost scos din anonimat de Prințul Charles.
Câteva trasee reconstruite pe valea Hârtibaciului, în zona Pâncota, sau în Munții Apuseni, ar pune în valoare extraordinarul potențial pe care îl are Transilvania, mai ales cu imaginea  pozitivă de acum.

1.  Traseul Transilvan.
Unul dintre cele mai lungi trasee de cale ferată cu ecartament îngust pornea de la Sovata- Ungheni( la vest de Tg. Mures)- Band( cu ramificație spre Miheșu de Câmpie)- Lechința( în nordul Câmpiei Transilvaniei, zona cunoscuta pentru viile de aici). Se poate admira zona dealurilor Sovatei, pădurile seculare din nordul extrem al Podișului Târnavelor, iazurile dintre dealuri, bisericile fortificate din satele mureșene, și podgoriile de la Lechința. Din FERICIRE, în 6 august 2011  au fost redeschiși 14 kilometri între Sovata și Câmpul Cetății, urmărindu-se, pentru la anul, prelungirea traseului până la Tg. Mureș. Au fost reabilitati și 2 kilometri din mocanița care pleca din nodul feroviar Band spre Miheșul de Câmpie, începând însă dinspre Miheș spre Band. Detalii pe site-ul lor mocanitamures.webgarten.ro. Acolo, Domnul George Alistar vă ține la curent cu ultimele noutăți. Se pare că și 10 kilometri din zona Lechința vor intra sau au intrat în reabilitare. Asta chiar este o veste bună!

2. Traseul Săsesc.
Tot în Transilvania, de sud, de aceasta dată, exista o cale ferata îngustă care pornea de la Agnita, și urmărea valea Hârtibaciului, trecând prin Roșia/Cornățel, cu ramificație către Vurpar, și se oprea la Mohu, la sud de Sibiu. Zona este extraordinară prin zecile de biserici fortificate săsești( Daia, Hosman) pierdute pe dealurile pline de păduri de fag ale Podișului Hârtibaciului. O porțiune de doi kilometri a fost refăcută, în urma cu câțiva ani, o locomotivă reconditionată și două vagoane, dar proiectul stagnează din lipsă de bani. Mai nou, se pare că au rămas și fără locomotivă și vagoane, ele fiind luate de un alt întreprinzător, pe baza unui protocol ciudat. Promotorul acestei schimbări a fost o asociație  cu oameni inimoși din zonă, numită Prietenii Mocanitei-sibiuagnitarailway.com.

3. Traseul Țării Moților.
Al treilea traseu este fascinant prin bogăția uriasă de obiective turistice pe care le traversează, cum ar fi vechea vatră ortodoxă a Cnejilor Cânde, cu mânăstirea de la Lupșa. Este vorba de spre vechea linie de cale ferată îngustă care pornea de la Abrud- Câmpeni ( în inima Țării Moților) și continua pe valea Arieșului până la ieșirea din munți, la Câmpia Turzii.

4. Traseul  Zarandului.
Un traseu mai scurt dar, de data aceasta, electrificat!, mărginea versantul de vest al Munților Zarandului( către întinsa și neteda Câmpie a Aradului), zonă recunoscută pentru podgoriile sale cu vinuri seci. Traseul lega orașul Pâncota de Păuliș( unde se termina în calea ferată normală Deva - Arad), trecând prin Șiria- Covăsinț- Ghioroc- Miniș. Exista și o varianta spre Arad care urmărea paralel linia ferată normală, de asemenea electrificată.

5.Traseul Țării Oașului.

Pornea de la Bixad- vechi centru minier, trecea prin Negrești Oaș- Vama - Orașu Nou- Livada- Botiz și se oprea la Satu Mare. O zonă folclorică, cu tradiții deosebite ar încânta orice turist, cu atât mai mult cu cât traseul s-ar putea face și iarna, iar peisajele ar fi nemaipomenite, combinate cu urmărirea sărbătorilor de iarnă și de primăvară, cum ar fi Sâmbra oilor. În anii '70 mai functiona o cale ferată și prin Țara Lăpușului, de la Somcuta Mare spre Ardud și de acolo spre Satu Mare. Nu am absolut nicio informatie despre starea acelor căi ferate, doar niște hărți vechi.

6.Traseul Maramureșului.
Mocănița de pe Vaser. Cea mai cunoscută, vestita în toată lumea și probabil profitabilă. Despre acest traseu s-a scris foarte mult, așa că vă las să le consultați pagina virtulă, până la călătoria reală. Detalii pe siteu-ul lor mocanita.ro.

7. Traseul Bucovinei.
Mocănița de pe valea Moldoviței. Huțulca. Am scris despre această mocăniță în urmă cu câteva zile. Detalii AICI.


8. Traseul Medieval.
Mocănița de la Hunedoara. Pe traseul dintre gara mică din Hunedoara și Govăjdia, cu trecere pe lângă Castelul Corvineștilor. Mai multe pe site-ul inimoșilor de la Hunedoara- mocanitahunedoara.wordpress.com.

9. Traseul Secuiesc.
Mocănița de la Covasna legata de vestitul Plan Înclinat, despre care am scris AICI. Calea ferată îngustă a funcționat până spre 1999, și lega Covasna de Comandău. Interesant este că peste munte se afla continuarea acesteia, tot cu un plan înclinat, spre Nehoiu, pe valea celor două Bâsce. Reluarea în proprietate apădurilor și închiderea exploatărilor a dus la trecerea în conservare a linilor sau mai bine zis în părăsire. Un program al Consiliului Județean Covasna, care privea refacerea terasamentului până la Comandău, măcar, a rămas ca multe altele în stadiu de proiect.

10. Traseul Banatului.
Mocănița bănățeană de la  Berzasca. Un proiect pentru o cale ferată îngustă care deriva din si mai cunoscuta cale ferată Oravița -Anina, cunoscută ca Semeringul Bănățean. Această cale ferată a obtinut o finantare de 8 milioane de euro, prin efortul primăriei din Berzasca. Traseul va avea 32 de kilometri și este menit să relanseze zona Berzasca-Stănic,  localități situate în cadrul deosebit al Munților Aninei.




SI NU UITA SA DAI LIKE!

Peștera Polovragi și Cheile Oltețului

Nu este una dintre peșterile super spectaculoase de la noi, dar este foarte accesibilă. Până la mânăstirea Polovragi și până în Cheile Oltețului aveți de mers câțiva kilometri din drumul de coastă al Olteniei de Nord, Râmnicu Vâlcea- Târgu Jiu.

Cu un nume ciudat, cu rezonanață dacică, care se pare are legătură cu ,,vrac(g)ii" care trăiau în apropierea lui Zamolxe, stăpânul peșterii, această zonă este de o frumusețe aparte.

Situată la întâlnirea a doi titani muntoși, unul cristalin- Parângul  și celălalt mai mult calcaros - Căpățânii, zona ,,beneficiază" de prezența celui mai îngust sector de chei pe care l-am văzut.

Practic sunt zone unde lățimea  maxima a văii nu depășește 30 de metri între un perete și altul. De la drumul forestier care urcă spre Curmătura Oltețului( ca să ,,cadă,, în Defileul Latoriței) și până în albia firavă a râului, sunt prăpăstii adânci și văiege abrupte. Nu ai cum să ajungi fără coardă, dar cred că de acolo fâșia de cer ți se va părea mai frumoasă.





Dupa cum spuneam, peștera nu excelează în concrețiuni stalactitice sau stalagmitice, însă are câteva particularități speologice, multe legende și un ghid vorbăreț,. Da..., tare guraliv. Cel mai vorbăreț pe care l-am întâlnit până acum. Este o doamnă iute la vorbă și la pas, extrem de simpatică, insistând destul de mult, pe aspectele istorice.

Peștera are galeriile înalte și largi, pe jos este un strat fin de argilă rămas din perioada deluviilor cuaternare, astfel că nu există riscul alunecării, este bine luminată, astfel că cei cu temeri claustrofobice n-au de ce să-și facă griji.
Este de asemenea  o peșteră ,,caldă" unde temperatura este situată între 8-10 grade Celsius, cu o lungime foarte mare, din care se vizitează maxim 800 de metri.
Chiar și așa se vizitează în mai bine de jumătate de oră, după care întoarcerea se face pe același traseu.


Legendele care abundă în legătură cu peștera Polovragi sunt legate de zeul dacilor Zamolxe sau Zamolxis. Se spune ca aici s-ar fi retras după cucerirea Daciei de către romani, în zorii tumultuoși ai  mileniului I.

Lungimea totală a galeriilor care ajunge la peste 10 kilometri, a permis unora să speculeze că pe aici ar fi un drum secret care iese în zona cetăților dacice din munții Oraștiei/Șureanu( spre Costești- Blidaru și Sarmisegetusa Regia), sau către peșterile Ohaba - Ponor și Cioclovina, situate la est de Țara Hațegului.






Imaginația spelogilor și a ghizilor de la asociația ce are în custodie peștera, a facut ca peste tot să întâlnești cartonașe cu diverse denumiri, inclusiv acest scaun a  lui Zamolxe din poză.
Mai poți vedea: Călugărul, Moartea- mai jos în poză, Vrăjitoarea, Regina etc.
Peștera este plină de lilieci, dar nu vă temeți, nu intră în păr!!!
Pentru că această colonie este ocrotită, în perioada de  hibernare accesul în peșteră este interzis- asta în sezonul rece.

Moartea din pestera. O imagine pe care am publicat-o mai devreme.

Asociația care se ocupă de peșteră  se numește
Focul Viu și are sediul în București,  fiind plasată sub atenta ( prea atenta) supraveghere a Muzeului Judetean Gorj ,, Alexandru Stefulescu".

Rezervația ,,Peștera Polovragi" are o lungime de 10,3 kilometri, cu o denivelare de 87 de metri, opera  Oltețului în calcarele  jurasice ale Munților Căpățânii.
Prețul unui bilet nu trece de zece le,i iar copii beneficiază de reducere.
Foarte aproape se află și Peștera Muierii și Cheile Galbenului, în localitatea Baia de Fier.

Pensiunea Alex- Horezu

Deși seamănă cu un camin de familiști  proaspăt renovat, pensiunea Alex, oferă mult mai mult decât se vede la primul ochi. Așa că nu vă lăsați păcaliți.
Este o pensiune mare cu  36 de locuri, care sunt repartizate în 11 apartamente, unul la parter- unde se află și sala de conferințe- și celelalte la etajele superioare.
Am găsit-o la marginea orasului Horezu, la ieșirea spre Novaci- Tg. Jiu, într-o zi toridă de august când stațiunea era plină.


Surpiza plăcută este dată de poziția deosebită și de priveliștile de la balcon, asupra Munților Căpățânii și Parâng.
Dispune de un spațiu de joacă exterior pentru copii, de o terasă elegantă cu restaurant foarte mare( 100 de locuri), saună și sală de fitness. Restaurantul este cu adevărat select, mâncarea - inclusiv tradițională- este gustoasă și în cantități rezonabile iar chelnerii sunt destul de amabili.

La capătul acesteia, se află un foișor, unde vă puteți retrage dacă  doriți o oarecare intimitate. Am înțeles că se pot organiza aici tabere școlare-și nu vreau să vorbesc despre  numeroasele obiective turistice naturale sau antropice- dar și cantonamente sportive.

Apartamentele sunt cu două!? și patru paturi/locuri, la prețuri situate între 100 și 150 de lei. Interesant este că pe siteul lor la secțiunea tarife  scrie: ,, Vă rugăm a ne contacta"( !!!).


N-am mai văzut asemenea politică de prețuri sau mă rog, de marketing.

Primele funiculare pe șine înguste. Posibile atracții turistice

În 1891 a fost pus în funcțiune primul tren funicular din țara noastră, la exploatarea forestieră de la Mălini ( jud. Suceava). Calea ferata respectivă avea o lungime de 1500 de metri și era legată de o altă cale pentru trenuri forestiere cu ecartament îngust, în lungime de 20 de kilometri. O viitoare vizită la muzeul memorial al lui Nicolae Labiș, va avea și rolul de a identifica rămășițele sau ruinele acestei intreprinderi de la începutul revoluției industriale din România. Imaginea veche găsită, îmi seamănă foarte mult cu Planul Înclinat de la Covasna, despre care am scris în 2009. Primul funicular aerian a fost construit la Schitu-Golești-Poienari, în județul Argeș de azi ( fost Muscel), unde se exploata și se exploatează și azi lignit. În perioada comunistă au fost construite și alte funiculare pentru minereu de fier la Ghelari-Teliuc sau pentru calcar în Dobrogea, pe aceleași principii tehnice. Primele rămân, însă, în istorie pentru construirea lor într-o perioada în care tehnica nu era așa de avansată.

Cea mai reușită lucrare tehnică de acest gen, este  se pare, cea de la Bușteni, construită în 1908. Era un funicular aerian pentru bușteni - lângă traseul actualei telecabine- care urca pe Jepi, traversa Platoul Bucegilor și ajungea până la vârfurile Blana și Nucetu, coborând apoi pe valea Ialomiței, în total 15 kilometri și 207 stalpi metalici. Cea mai mare deschidere era de 660 de metri, în zona văii Dorului. Aceste realizări tehnice excepționale la timpul lor, n-au fost nici măcar inventariate, cu atât mai puțin conservate. Ele ar putea reprezenta, în cazul șinelor de cale ferată de la Mălini, posibile atracții turistice, dar cu investiții majore, așa cum s-a făcut la Moldovița cu Huțulca sau pe valea Vaserului.