O stațiune aflată la răscrucea drumurilor Parângului

Lacul Vidra

Până la urmă nu prea ai ce să ceri de la un orășel-stațiune ca Voineasa, care a aparținut cu blocuri și fabrici cu tot, societăților care au amenajat din punct de vedere hidroenergetic sitemul bazinului Lotru, sau poate tocmai de aceea.
Fotografiile cu regiunea  înfățișează vechile hoteluri ale sindicatelor(Lotru, Voineșița, Vidruța, Brădișor- cu bază de tratament, Lotrișor, etc.) sau braseriile și cofetăriile unde oamenii muncii, din Dobrogea până la cei ce-și aveau locurile de muncă în Maramureș sau Oltenia, se bucurau odinioară de odihna binemeritată.

Nu vreau să fiu sarcastic, însă cadrul natural deosebit în care este așezată stațiunea Voineasa și obiectivele turistice la care avem acces cu plecare din centrul stațiunii, nu pot acoperi lipsa de investiții în infrastructura turistică. Până la urmă este singura stațiune din zonă, vecinii ei fiind situați la mulți kilometri depărtare: Păltinișul spre nord, pe crestele Munților Cândrelului/Cibinului, Rânca pe versanții sudici ai Parângului, Călimănești-Căciulata pe Valea Oltului.

 Eforturi am văzut destule, mai ales în partea localității care nu este stațiune. Numeroase pensiuni de trei și chiar patru stele, magazine bine aprovizionate, vreo două restaurante și un asfalt destul de bun, care oferă locuri de muncă în Vâlcea în 2014 dar și în anii anteriori. Bine că în Vidra, practic o stațiune inexistentă, s-a construit o pârtie de schi! O investiție a ministerului, care s-a făcut fără ca măcar drumul până acolo, pe valea Mânăilesei, să fie modernizat și fără ca în zonă să existe faciltăți de cazare.

Stațiunea este situată la altitudinea de 650 de metri altitudine, pe versantii nord-estici ai Munților Latoriței, fiind traversată de Lotru, care mai are de străbătut vreo 38 de kilometri până la vărsarea în Olt, în apropiere de Brezoi.
De aici, din Voineasa, se poate pleca în câteva zone de o rară frumusețe. Am să încerc, mai jos, să creionez   un posibil traseu: Vidra- cel mai mare lac de acumulare din bazinul Lotrului, deservit de cea mai mare hidrocentrală din România(Ciunget) și care creează în continuare inclusiv locuri de muncă pentru Rm. Vâlcea, azi în 2014. Drumul are 25 de kilometri, și dublează valea pârâului Mânăileasa. Defileul Latoriței, probabil cel mai frumos  defileu din țară. O sălbăticie rezervată și întregită, într-un fel, de lacurile construite pe firul apei. Cataractele Lotrului și Lacul Balindru, pe un drum pietruit dar bine întreținut, de vreo 14 kilometri, care merge și mai departe până la Vidra. Curmătura Oltețului, drum care se face din valea Latoriței, și urcă culmile Muntelui Căpățânii, coborând spre Peștera Polovragi. Drum pentru 4x4 dar care, cred, oferă priveliști și senzații unice.

Un molid candelabru din pădurile Voinesei

Despre un pelerinaj catolic- Calea Fecioarei Maria

Statuia Fecioarei de la Șumuleu Ciuc

Încerc de mult să alcătuiesc o listă cât se poate de completă cu toate locurile de pelerinaj creștine, fie ele ortodoxe, romano- catolice sau greco-catolice, însă asta presupune cunoașterea în detaliu a zonelor din toate continentele unde există creștini. 

Dincolo de pelerinajele arhicunoscute, din Israel sau din Grecia, de mare importantă pentru catolici  sunt pelerinajele la aparițiile Fecioarei Maria, de la Lourdes( Franța), Fatima (Portugalia) sau Medjuorje (Bosnia), iar pentru America Centrala și de Sud, probabil cel mai cunoscut loc de pelerinaj se află în Mexic, la Guadalupe, unde minunea săvârșită de Fecioara Preacurată are legătură cu creștinarea aztecilor.

Începutul făcut timid, este legat de un drum de pelerinaj catolic care unește câteva țări din Europa Centrală, un drum, o cale de pelerinaj relativ accesibilă tuturor pelerinilor, numită Via Mariae.
Această ,,cale", este în același timp un motiv de drumeție, de contact cu natura dar este și o călătorie de regăsire spirituală, de întărire a credinței în lucrările minunate ale Domnului și în forța creatoare a spiritului creștin.
De fapt, avem de a face cu o rețea de drumuri de pelerinaj, care străbate toată Europa Centrală, pornind de la sanctuarul marian Mariazell din  nordul Austriei, traversează Ungaria pe lângă Budapesta( de aici sunt rute speciale către două locuri de pelerinaj unul în Polonia, la Chestochowa unde se află Icoana Madona Neagră cu o replică la Cacica, și celălalt în Bosnia, la Medjugorje unde se află un altar pe locul unde a apărut Fecioara Maria), urmează Mariapocs, tot în Ungaria ( la granița cu Ucraina), și în cele din urmă Șumuleu Ciuc, în județul Harghita. În cazul în care faceți acest drum în ultima decadă a lunii mai, puteți face un altfel de pelerinaj, muzical de data aceasta, la concertul lui Andre Rieu, de la Budapesta din 2014, în felul acesta unic, veți trăi emoția pelerinajului la altă cotă spirituală.

Drumul are 1300 de kilometri, și poate fi parcurs în 60 de zile, individual sau în grupuri de pelerini, pe jos sau cu bicicleta. Este marcat special și, cel mai important, nu străbate locuri foarte populate ci urmează poteci și drumuri lăturalnice din mijlocul naturii. Puteți găsi detalii pe site-urile despre peleinaje de acest fel dar și la agenții de turism din București sau din țară, care au inclus în ofertele lor și această niță turistică.

Obiectivul Via Mariae, este împărtășirea valorilor spirituale și comunitare, prin evadarea din rutina zilnică, descoperirea lumii și descoperirea sinelui,  omul schimbându-și astfel, viziunea despre viață și despre Dumnezeu.

Legenda Pietrei Teiului

Piatra Teiului posedă(?!) o mică legendă cu Tartorul cazanelor Iadului. Legenda populară încearcă să explice prezenţa acestui stâlp calcaros pe mijlocul Văii Bistriţei, amonte de lacul de acumulare Bicaz-Izvorul Muntelui.

Ochii strainului care ajunge prima dată în zona Ceahlăul pe  la Poiana Teiului, în drum spre Vatra Dornei sau Durău, cad pe o aparţie insolită ce stă infiptă ca un ac de piatră în mijlocul luncii Bistriţei.

Este Piatra Teiului, un conglomerat calcaros ce străjuieşte iarna dintre gheţuri şi vara dintre ape, intrarea  râului moldav în lacul de acumulare de la Izvorul Muntelui- Bicaz.

Se spune că Aghiuţă, supărat pe auriul Bistriţei( denumirea cursului superior este Bistriţa Aurie) a vrut să o zăgăzuiască pentru totdeauna, aşa că urcând el pe culmile Ceahlăului ,,o rupt de acolo un hărtan şi legându-l de-a fedeleşu’ s-a pogorât cu el în puterea nopţii către valea Bistriţii” (citat din Al. Vlahuţă- ,,România pitorească,,).

Planurile dracului nu s-au potrivit cu cele ale Soarelui, aşa că ziua şi cântatul cocoşilor l-au prins pe Scaraoţchi  coborând spre vale furios. Când acesta a văzut că ziua îşi face loc de după Lună  s-a speriat şi… ,,zbughind-o la naiba” şi lăsând namila de piatră în bătătura Călugărenilor (sat din comuna Poiana Teiului) s-a întors în văgăunile pământului.

Iar când au văzut oamenii munţilor aşa stâncă lăsată de izbelişte, s-au crucit şi ca să împlinească voia Domnului au pus şi o cruce sus pe ea.  Și cum în poveste am folosit trei nume ale Satanei, iată-le și pe celelalte conform dicționarului de sinonime: Ucigă-l Toaca, Încornoratul, Demonul, Tratorul, Belzebut.  

Între noi fie vorba, nu există loc semeţ, deal munte, colină, etc. în România să nu aibă o chestie religioasă lângă sau pe ea. Nu că am ceva împotrivă, dar cred că uneori se exagerează.

Lăsănd basmele românești  și legendele la o parte şi revenind la … realitatea geografică sau dacă vreţi la cea  geologică, aflaţi că stânca aceasta are peste 23 de metri înălţime şi este de fapt un martor de eroziune  rămas din prioada cretacică a frământărilor tectonice.  Bineînţeles, are aceeaşi constituţie petrografică ca şi marele PION (denumirea veche a Ceahlăului, consacrată de Gheorghe Asachi) motiv pentru care a fost declarată minirezervaţie geologică.

Această ciudăţenie geologică este completată de un decor mirific în care îşi face loc şi o creaţie antropică, şi anume viaductul  de peste 800 de metri, care traversează firul Bistriţei înainte de a se topi în marele lac de acumulare.

Spre Cheile Nerei, în Banatul de munte

Pentru a ajunge în Cheile Nerei trebuie să mergeti pe E70, Timișoara- Pitești- București, pe porțiunea dintre Caransebeş și Băile Herculane ori puteți ajunge la Timișoara, rezervându-vă zboruri prin Blueairweb.com, și închiriind apoi o mașină din capitala Banatului. Dacă veniti cu mașina din nord, adică dinspre Caransebeș, la Plugova faceți dreapta, spre Iablanița, urmați drumul spre Oravița sau Anina(în funcție de indicatoare, veți trece prin Cheile Globului, unele dintre puținele chei ,,săpate " în şisturi cristaline.

Atenție la drum, pentru că aproape de Bozovici(a doua denumire a marii depresiunii intramontane străbătută de Nera, numită de obicei Almăjului) trebuie să faceți spre Dalboşeţ si apoi spre Sopotu Nou. Înainte de intrarea în această ultimă comună faceți dreapta spre podul de peste Sopot, și mergeti pe drum de țară, uneori îngust, alteori mai lat și nu foarte desfundat, până dați de primele case (distanța dintre ele poate fi de câțiva kilometri).

De ce spun asta, pentru că indicatoare nu prea sunt, doar panouri cu cel mai sălbatic parc național din țară Cheile Nerei- Beuşniţa, unde suntem învățati ce să facem și ce nu în acest parc, nici urmă de un minim indicator, chiar rudimentar, din aceasta cauza este bine să întrebați pe la țăranii din zonă. Nu de alta, dar să nu vă vină să plecați din zonă, adică să faceți cale întoarsă cu bilete de avion Timisoara -Bucuresti, de data asta.
Revin și vă spun că ar fi inteligent să lăsați mașinile cu garda mică la sol, undeva la ultima casă (cu mulți câini!?), și să mergeți pe jos vreo 2-3 kilometri, peisajul este super(b), puteți mânca mure pe săturate, drumul este relativ simplu, dar nu plecați în papuci sau sandale.

Prima mare surpriză este liniștea cu care curge Nera, deși te-ai aștepta la un râu vijelios, cel puțin pe portiunea explorată de noi, apa este plină de mreană, clean chiar și ştiucă (probabil pătrunsă din Dunăre, apropo, Nera se varsă în Dunare chiar la intrarea acesteia în țară, lângă Baziaș), stâncile maiestuoase care domină peisajul nu au decât câteva sute de metri altitudine, dar par rupte din Ceahlău sau Rarău.

Următoarea surpriză este Lacul Dracului, în fapt, cred eu, un fel de izbuc( izvor carstic subteran, care poate alimenta un lac, sau în cele mai spectaculoase cazuri izbucnește cu putere din cavitatea calcaroasă) ce alimentează acest lac nemaipomenit de frumos, și de care sincer, nu auzisem.
Pentru a ajunge la el trebuie să treceți prin apa Nerei, așa că atenție la pietre (este situat cam la 20-25 de metri de malul apei) și încă ceva, se poate campa lângă el, noi am găsit 7 corturi acolo!
Acest lac are și o poveste interesantă, de fapt o legendă despre un localnic care-l păcălește pe Aghiuță,  astfel că acesta rămâne pe fundul lacului pe vecie.
În cazul în care micuțul dar complicatul traseu prin partea estică a Cheilor Nerei v-a deșteptat oarecari amintiri montaniarde, aflați că la fel de interesant este și Defileul Dunării dar și vestigiile romane de la Drobeta, unde puțeți ajunge chiar și luându-vă bilete de avion pentru Craiova sau Timișoara, sau de ce nu pentru Sibiu. Asta ca pe traseul auto să faceți și minunea de drum montan, numită Transalpina.

Mic ghid pentru un circuit în Săsime

Câlnic

O minimă pregătire pentru cei ce-și doresc un circuit, presupune în primul rând alegerea traseului (lungime, timp, drumuri, nr. de orașe, nr. de obiective), a cazării( nr. de zile, condiții) și a obiectivelor și a tipului lor (arhitecturale, religioase, naturale, urbane, muzeale, etnografice). 

Spun și scriu asta pentru că am constatat că românii nu știu, sau mai bine zis nu-i interesează să-și planifice concediile și/sau circuitele prin țară, după minime reguli turistice, cu excepția earlibooking-urilor, poate.
Ca să nu mai vorbesc că atunci când ajung în afara țării, nu au minime cunoștințe generale, geografice sau de gramatica franceză ori germană, că de engelză nu are rost să vorbim, pentru că fiecare se descurcă cumva.
În sfârșit, să revenim pe meleaguri transilvane.
Un circuit în zona din sudul Transilvaniei presupune o oprire obligatorie în zona Mărginimii Sibiului, la românii de acolo, la ciobanii și stânile lor, după care se poate continua în regiunea de origine germană Sibiu- Cisnădie- Cisnădioara-Tălmaciu, și chiar dacă nu mai sunt mulți vorbitori, cred că vă va folosi un ghid de conversație româno -german, chiar dacă dialectul săsesc vorbit aici este unul arhaic.

Valea Viilor

N-aș vrea să insist asupra multiplelor obiective turistice din orașul lui Herman( Sibiu- Hermanstadt), astfel că vă recomand trei obiective religioase aflate în patrimoniul mondial UNESCO, de care, sau cu care sudul vestitei regiuni Siebenburgen( 7 Cetăți), se mândrește.

Este vorba de bisericile fortificate de la Valea Viilor, numită Wurmloch, devenită în românește Vorumlac, și care înseamnă ,,Gaură de vierme", corect din puntul de vedere al gramaticii limbii germane dar și din punct de vedere geografic, întrucât satul este situat la capătul îngust al unei depresiuni alungite între dealurile Hartibaciului.

A doua biserică fortuificată este cea de la Câlnic, în dialectul săsesc Kellenk , iar în germana literară Kelling, unde se află unul din cele mai bine păstrate turnuri, din secolul al XIII lea, numit Donjonul Siegfried.

Biertan

Cea de a treia biserică fortificată, este și cea mai cunoscută și cea mai bine păstrată, este vorba despre Biertan, numită în germană Birthälm, și care se mândrește cu o celebră încuietoare de la ușa bisericii, unică în lume, dar și cu două rânduri de fortificații.

Închei micul ghid și puținele dar esențialele recomandări pentru sudul Transilvaniei, cu explicația pentru SĂSIME, simplă de altfel, pentru că este preluată de la SECUIME, ambele populații venite în zonele lor în secolele XII-XIII.

Despre riviera slovenă la Adriatica

Slovenia are ieșire la mare, pe doar 46 de kilometri, în extremitatea estică a Golfului Trieste unde se află o limbă de pământ stâncoasă, îngrămădită între litoralul croat și cel italian. 
Se poate ajunge cu mașina, autocarul dar și prin procurarea de bilete de avion, pentru că exista aeroporturi și la Ljubljana, si la Koper si în Italia la Trieste.

Orașul cel mai cunoscut și mai mare de pe această coastă este Piran, în a cărui jurisdicție se află perla litoralului sloven, Portoroz.
Numele său vine de la călugării benedictini, care au înființat aici o mănăstire numită Santa Maria de la Rose, situată în apropierea unui port natural ferit de furtuni, astfel că pe hărțile vremii apărea denumirea de Porto Santa Maria de la Rose, transformat în timp în Portorose( în italiană) sau Portoroz în slovenă, adică Portul Trandafirilor. Pentru că Portoroz este situat foarte aproape de Croația și de peninsula Istria și de restul litoralului dalmat, se pot face curse cu bilete ieftine de avion, de la companiile europene care operează curse spre Croația sau Muntenegru.
Frumusețea sa constă în situarea extraordinară pe coastele calcaroase,  cu multe care rustice care curg în valuri către micile porturi de ambarcațiuni.
Dintre casele rasfirate pe străduțe înguste răsar peste tot palmieri, pini portocalii mediteraneeni, tuia columnari, măslini, migdali și smochini. Iar la tot pasul, peste zidurile gardurilor, cad tufe uriașe de oleandri roșii, albi, roz sau lila.
Deși este o stațiune mare, aspectul ei îngrijit și curat nu-ți oferă sentimentul  pe care-l ai în țară, că ești sufocat de construcții, de comercianți agresivi sau de fumul grătarelor.
Hotelurile de cinci stele care stau aliniate frumos în zona centrală a stațiunii și șiragurile de case cu acoperiș roșu și terase care dau către mare, sunt perfect încadrate în peisajul exotic al acestei oaze de relaxare. Depinde de bugetul pe care-l aveți la dispoziție, dar siguă vă descurcați și cu bilete low cost și cu cazare și mâncare low-cost.
Restaurantele și terasele, pentru toate gusturile și buzunarele, se înșiră frumos pe așa zisa plajă, oferind mâncare tradițională și internațională și băutură, cam scumpă, este drept, pentru că în Slovenia TVA-ul la băuturi este de 24 %, mult mai mare decât la alimente.
Stațiunile de pe riviera slovenă sunt de mult o atracție pentru turiștii italieni, germani sau austrieci și sper să devină și pentru români, bulgari sau alți est-europeni.

Ce înseamnă să călătorești

În perioada vacanței e plină lumea de persoane care aleargă de colo colo, cu dorința evidentă, maladivă aș putea spune, de a vedea multe obiective turistice într-un timp relativ scurt, așa că, repede, caută bilete de avion cu destinația Roma sau o zonă cu lacuri glaciare din Alpi. Dacă o fac doar ca să aibă despre ce vorbi sau cu ce se lăuda la multinațională, nimic mai firesc, căci e mai bine să poți cita mai multe nume de locuri și orașe; mai trece timpul și mai bifăm vreo stațiune, oras cultural, muzeu sau hotel de fițe sau de nefițe.

DAR, dacă o fac pentru ei, pentru a vedea cu adevărat, îi înteleg. Când vezi lucrurile în fugă, ele ajung să semene unul cu altul.
Un torent pietros de munte este, peste tot, un torent. Astfel cei care cutreieră o lume cu viteză maximă nu vor fi niciodată mai bogați în amintiri la sfârșit față de început.
Cunosc oameni care au wishlist-uri, cu țările și orașele importante ale lumii, și care te anuntă imediat ce pun mâna pe niște bilete de avion pentru Barcelona, sau pentru Colombo, în Sri Lanka, doar cu gândul expres de a te umili.

Adevărata bogăție a spectacolelor constă în detalii. A vedea înseamnă a parcurge detaliile, a te opri puțin asupra fiecăruia și, din nou, a cuprinde ansamblul dintr-o privire. Nu știu dacă unii pot face toate astea rapid, pentru ca apoi să alerge la altceva și să reînceapă. Eu n-aș putea. Fericiți cei din Amsterdam care, în fiecare zi, pot arunca o privire la lucruri de valoare și profită de canalele și de curcubeul vaselor care roiesc în sus sau în jos, de exemplu, ca de un tablou pe care-l ai în casă, așa cum ar trebui să fie fericiți și cei ce au deja biletele de avion pentru Amsterdam, și care se duc să simtă fiorul adevărat al ,,Veneției Nordului".

În timp ce, dacă treci printr-un muzeu o singură dată, sau printr-o țară, ca turist, este aproape inevitabil ca imaginile, amintirile să se amestece și să formeze un soi de imagine cenușie, cu liniile neclare.
După gustul meu, a călători înseamnă să parcurgi un metru sau doi o dată, să te oprești și să privești din nou un aspect abia descoperit al aceluiași lucru. Adesea, dacă te așezi puțin mai la dreapta sau mai la stânga, totul se poate schimba mai mult decât dacă faci o sută de kilometri.

Trebuie numai să alegi un spectacol bogat și variat, astfel încât să nu te moleșească obișnuința. Mai trebuie menționat că pe măsură CE ȘTII să vezi mai bine, un spectacol oarecare ascunde bucurii inepuizabile. Și, la urma urmei, de peste tot se poate vedea cerul înstelat, depinde din ce unghi privești sau cum îl privești.