Bușteni- o stațiune care renaște

Stațiunea montană Bușteni era, pe vremuri, numită de către cei din Sinaia sau din Predeal, Stațiunea Paltonarilor, pentru că se presupunea că aici vin pensionari obosiți și rutinați, provinciali ignoranți și oameni cu portofelele  pe jumatate goale, care-și fac imprumuturi rapide nebancare de la Provident, pentru a ajunge odată în viață aici. În timp însă, percepţia s-a schimbat și orașul Buşteni a devenit un loc de atracție pentru iubitorii de schi și de alte sporturi de iarnă.

Bușteniul este un oraș de peste 12 000 de locuitori situat la poalele abruptului impresionant al Bucegilor, abrupt dat de vârfurile Caraiman (2384 m) și Coștila ( 2498 m), cu amendamentul că dacă se ia în considerare și înălțimea releului de televiziune de peste 100 de metri, aici avem de-a face cu cea mai mare altitudine din România.
Totuși, orașul are, sau avea, mult de suferit la capitolul urbanism și grijă pentru curățenie. Am fost în anii din urmă și am rămas surprins de mizeria de pe trotuare, de dalele din pavaj care erau distruse, răsturnate sau furate, de străzile lăturalnice pline de gropi și de peiajul dezolant oferit de faţadele unor clădiri din centru.
Ce m-a surprins plăcut ?
În primul rând pârtia Kalinderu dotată cu un telescaun ultramodern, unde se urca de la cota 900 până la 1250-1300 de metri, plus traseul de escalada pe gheață situat alături și unde se organizează cele mai cunoscute concursuri din aceasta parte a Europei.
Apoi mi-a plăcut foarte tare pensiunea unde am stat, pentru că, deși mai puțin cunoscută si neamenajata în totalitate, oferă un confort deosebit și un lux și un bun gust cum rar am văzut. Se numea ,,Casa Albă" și este pe drumul ce urca spre pârtie la prima intersectie pe dreapta, după indicator. Iar proprietarii, care voiau să vândă locația, ar fi avut sigur nevoie de un calculator de credit, pentru că locul nu era de vândut și avea potențial. De asemenea, din Bușteni se poate urca spre Babele (cu telecabina) și spre cascada Urlătoarea, dar despre asta am mai scris.
De vizitat muzeul /casa memorială Cezar Petrescu (n-am ajuns, încă!), unul dintre scriitorii mei preferați, cel ce a surprins foarte bine atmosfera interbelică în ,,Calea Victoriei ", în ,,Aurul Negru " sau ororile și absurditățile războiului în ,, Întunecare".

Șase stațiuni balneoclimaterice. Oare mai au șanse?

Este dureros să scrii despre asta, oricât de nepăsător ai fi.

Baia Zânelor- Borsec

Cineva spunea şi se dă de ceasul morţii, de dorul turismului românesc, spunând că nu ştim să vindem poveşti. Istoria şi  legenda  se pot împleti şi se poate alcătui o  poveste vandabilă despre orice loc şi despre orice staţiune. 
Dar...CINE VINE CU BANII?

Tuşnadul are câteva baze de tratament, două- trei hoteluri moderne, dar nu poate scăpa de eticheta de staţiune mică şi  de tranzit; La BăileTuşnad băile se făceau într-o ordine strictă. Dimineaţa în  căzi alimentate din izvorul cu apa mezotermală Ileana iar după efectuarea curei interne în  căzile alimentate de izvorul cu apa carbogazoasă rece, numit  Ana.

Vâlcele, situată lângă Sfântu Gheorghe în Covasna, practic nu mai există, şi acolo se tratau cel mai bine anemiile pentru copii, mai bine cauți cazare la Azuga, sau oriunde pe valea Prahovei, nu a Oltului;

Borsecul este şi mai trist, câteva pensiuni moderne- cu servire si masă excelente-, o pârtie de schi nou nouţă vreo două trasee către peşteri şi cam atât, iar izvorul străvechi  a fost refăcut abia în această vară; Marii admiratori ai Borsecului au fost: Mihai Eminescu, Cezar Petrescu, iar Ionel Teodoreanu plasează acţiunea şi personajele romanului ,,Arca lui Noe" în această staţiune.

Băile Govora au pierdut pariul cu noul turism, în pofida unor mici investiţii, nu există practic niciun restaurant mai acătării, chiar dacă în grădina publică din oraş cântă o formaţie?!, noroc cu mânăstirile din zonă, că de balneologie nu prea mai este vorba.Tristețea acestei stațiuni îmi amintește de Jean Bart și al său Europolis, caz în care caut mai degrabă cazare in Sulina sau la Gura Portiței.

Slănic Moldova trăieşte, încă, din amintiri, izvoarele sunt relativ modernizate, pârtie de schi nu există(încă) iar unele vile şi cazinoul sunt în paragina, parcul mai salveaza aparentele;

Băile Herculane au devenit subiect de glume între turişti, cu toate izvoarele sale termale si cu tot peisajul impresionant al Domogledului si Văii Cernei cei dornici de munte aleg pensiuni sau hoteluri in Rucar sau la Băile Felix, sitate la ani lumină de această stațiune.

Simbolul staţiunii distruse (cel putin partea veche) Băile Herculane este inscripţia /invitaţie: ,, Ad aquas Herculis sacras ad Mediam" ceea ce înseamnă : ,,La apele sacre ale lui Hercule de lângă Mehadia,,.
Cine rămâne uimit de aceasta staţiune, o veritabilă pată neagra a balneologiei româneşti victimă a intereslor financiare: Wolfgang Goethe, Împăratul Franz Iosef sau marele poet Vasile Alecsandri. Acesta din urmă scrie: ,, În zadar vuieşte Cerna şi se zbate/ De-a ei stânci măreţe, vechi, nestrămutate /Şi-n cascade albe saltă pe-a lor şire/ Apa-i trecătoare pietrele rămân..."

Câte ceva despre Slănicul Moldovei

panoramio.com

Slănic Moldova încă trăiește de pe urma gloriei de altădată, când era o staţiune de inters international, iar la cazinoul acesteia(ce rivaliza cu cel de la malul mării) veneau să joace marile familii nobiliare ale vremii și burghezii nou îmbogăţiţi.

La început, veneam în staţiune și ne cazam la hotel Venus, care era mai tot timpul plin de pensionari veniţi la tratament care ședeau în camasile lor cu maneca scurta și pantalonii uzați în holul hotelului, urmărind orice mișcare de la recepție.
Deși modernizat, hotelul și serviciile (inclusiv restaurantul) rămăseseră la nivelul anilor '90, aşa că am părăsit ,,zona " după vreo doi ani și am căutat pensiuni în Cerdac (azi comună suburbană).

Vara, de obicei, mergeam în stațiune cu băieții noștri și admiram unul dintre cele mai frumoase parcuri din ţară(inclusiv un părculeț pentru copii, la standarde europene).
Din păcate, era cam singurul element pozitiv, pentru că și aici domnea aceeași paragină pe care am întâlnit-o în numeroase drumeții prin țară: în zona izvoarelor era jale, doar două fiind amenajate mai modern, restul sufereau, aleile și bancile erau degradate, malurile Slănicului distruse de apele mari din verile trecute.
Într-un cuvânt mai este mult până departe, însă puteați să mâncați un păstrav bun la păstrăvăria- pensiune din zonă. Azi lucrurile s-au schimbat, parcul este populat cu turiști din țară sau străini, din ce în ce mai mulți, predomină însă moldovenii, care vin eleganți, în sacouri de vara, la brațul doamnelor pentru a petrece zile frumoase.

Dacă tot am vorbit despre izvoare, să vă spun că au fost descoperite în 1801 de sedarul (probabil un titlu nobiliar) Mihalache Spiridon, sunt de tip bicarbonatat, carbogazos, sodic, clorurat, slab sulfuroase (miros urât) și sunt folosite în cura endocrină, afecțiuni ginecologice, respiratorii, urinare, cardio-vasculare și biliare (au și diferite denumiri ,,Mihai '' ,, 300 de scări '', ,,Clocotişul '').
Puteți să vă cazați și cu cortul ceva mai departe de stațiune, într-un peisaj sălbatic, dar unde găsiți și vile de închiriat și un camping cu căsuțe, de fapt două, dar situate la aproape doi kilometri unul de altul.

Zona statiunii este străjuita de de munți joși ce fac parte din Masivul Nemira (vf. Nemira Mare 1664 m), ce nu depăsesc 1139 în vârful Dobru ( la poalele lui se află un hotel de trei stele numit la fel) sau 900 de metri în vârfurile Pufu sau Cernica.
De jur împrejurul stațiunii se întâlnesc păduri de amestec de fag și conifere, spectacolul floristic fiind maxim primăvara și mai ales toamna.

La Portoroz, la o cafea

Frumusețea Portorozului constă în situarea extraordinară pe coastele calcaroase,  cu multe case rustice care curg în valuri către micile porturi de ambarcațiuni.
Dintre casele rasfirate pe străduțe înguste răsar peste tot palmieri, pini portocalii mediteraneeni, tuia columnari, măslini, migdali și smochini. Iar la tot pasul, peste zidurile gardurilor, cad tufe uriașe de oleandri roșii, albi, roz sau lila.

Hotelurile de cinci stele care stau aliniate frumos în zona centrală a stațiunii și șiragurile de case cu acoperiș roșu și terase care dau către mare, sunt perfect încadrate în peisajul exotic al acestei oaze de relaxare.
Restaurantele și terasele, pentru toate gusturile și buzunarele, se înșiră frumos pe așa zisa plajă, oferind oricui posibilitatea savurării unei cafele preparate la un Saeco xelsis plus mâncare tradițională și internațională și băutură, cam scumpă, este drept, pentru că în Slovenia TVA-ul la băuturi este de 24 %, mult mai mare decât la alimente.

De ce am spus despre ,,așa numita plajă"? Pentru că la ei, ideea de plajă înseamnă betoane și trotuare de granit pe care se întind prosoapele de plajă, sau zonele cu iarbă verde dintre pinii mediteraneeni. Există însă, o plajă cu nisip și sezlonguri în centrul stațiunii.

Un sezlong este în jur de 10-15 euro pe zi, de închiriat, dar turiștii nu se înghesuie, preferă să stea pe promenadă sau pe pasarelele de lemn care înaintează în apa adâncă și mult mai sărată a Adriaticii.
Dacă este să revin la loisir şi la mâncare, trebuie să vă spun să nu ratați gustul unei cafele făcute la expresoarele de cafea, gust ce va rămâne şi după ce mâncaţi CEVAPCIC, niște mici -foarte mici- care se servesc câte 10 la porție( de la 3 la 6 euro, în funcție de terasă) cu ceapă roșie sau albă și cu un sos de gogoșari.
Mmmm, delicios! De asemenea, nu ratați altă specialitate paniugoslavă( adică răspândită pe tot fostul teritoriu iugoslav) numită PLEȘCAVIȚA, o chiftea uriașă umplută sau nu  cu brânză tradițională, amestecul de carne fiind identic cu cel de cevapcici, adică carne de vită, porc sau oaie, fără amidonul și usturoiul nostru.
În multe restaurante veți fi serviți înainte de orice cu un aperitiv și cu un fel de țuică din partea casei. Cele mai multe dintre restaurante nu trec acest aperitiv în nota de plată.

Pentru relaxare căutați zona din nordul stațiunii numită St. Bernardin, unde se află un complex de patru și cinci stele cu o zonă de spa, cu jacuzii și piscine cu apă termală, la 35-45 de euro de familie pe zi, în plin sezon.
Tot acolo pe promenada cu terase, chişocuri şi chelneri cu cafetiere delicate, faceți cumpărături la magazinele mici, unde sunt la vânzare tot felul de nimicuri și suveniriuri pentru toate buzunarele.Veţi rămâne cu amintiri dureros de frumoase despre un loc unic situat pe mica rivieră slovenă de la Adriatica.

Cu bicicleta prin Căpâlna( de Alba)

Nu merg pe bicicletă pe cât de mult mi-aș dori, insă sunt mici trasee pe care în drumurile mele le-aș face oricând cu iubitul vehicul cu două roți. Ce-mi rămâne de făcut, este să-mi procur o bicicletă bună, ușoară, versatilă, de pe site-ul celor de la Biclop.eu, unde am găsit oferte pentru mine, pentru soție și pentru cel mic. 

Ideal ar fi ca cei ce posedă mașini cu cadru pentru biciclete să vină de acasă cu ele pe Transalpina, sau pe un traseu paralel, de la Orăștioara de Sus, de la celelalte cetăți dacice, din zona Hunedoarei.
Dacă vă inspiră traseul acesta căutați pe site-ul de mai sus, biciclete de vanzare pentru toate buzunarele. Dar hai să vedeți despre ce este vorba.
Povestea traseului de la Căpâlna de Sebeș, începe așa...
La capătul dinspre Sebeș al Transalpinei, se află comuna Săsciori, iar parte componentă a  acesteia este satul Căpâlna. Am  mai explicat despre cetatea dacică din patrimoniul mondial UNESCO,  de ce nu trebuie făcută confuzia cu vestitele ,,Fete de la Căpâlna", din zona Jidveiului.
Opriți-vă, pentru că nu o să regretați.
Parcați mașina în fața unei cabanuțe și trageți tare aer în piept. Strada, deși aproape, pare foarte departe; curgerea apei strecoară în fiecare, fiorul liniștilor ancestrale. Cel puțin așa am simțit eu.
Un tip cald, liniștit și foarte binevoitor are patru cabane, în lunca râului, cu un mic loc pentru cei ce doresc să stea la cort, cu grătare pe malul apei, cu foișor pentru grupurile mai mari ce doresc sa servească masa, și cu un singur... televizor( în cabane nu este televizor, iar chestia asta este nemaipomenită- pur și simplu nu-ți trebuie!).
În căbănuțe, tot confortul. Două camere, baie, bucătărie, o mică terasă, sezlonguri, etc. Cineva s-a gândit la toate. Orice detaliu imaginat de vreun cârcotaș, nu i-a scăpat proprietarului.
În sat găsiți și magazine pentru aprovizionare și chiar o tărie la localnici, contra cost evident, sau o păstrăvărie situată la 50 de metri de complex.
Sus pe vârful dealului se află una dintre cele șase cetăți dacice incluse în patrimoniul mondial UNESCO,  iar la baza acestuia este construită o vilă impunătoare cu piscină și cu terasă, pentru cei ce nu preferă apropierea apei sau doresc confort sporit.
De lângă vilă pornește un drumeag-potecuță prin pădure care vă duce la cetate. Aici aș face un punct cu oferte de biciclete, pentru închiriere, pentru amatorii de bike mounting, lucru pe care l-am și propus proprietarului de pensiune.

Poteca-drumeag a fost amenajată și marcată de proprietar, iar  sus vă așteaptă o priveliște deosebită asupra întregii văi inferioare a Sebeșului. Există un drum amenajat, ceva mai lat care plecă de la indicatorul de la pod, ar fi bine să urcați pe potecă și să coborâți pe drumeagul acela. Tot traseul nu durează mai mult de două ore.

Un posibil traseu bike și moto pe valea Lotrului

Când am străbătut zona văii Lotrului, în amonte de Voineasa, am avut parte, cel puțin până în zona Cataractelor, de un peisaj sălbatic, iar gândul meu a fost să revin, dacă s-ar mai putea, îmbrăcat în echipament moto și cu motorul din dotare, sau măcar cu o bicicletă adaptată pentru offroad. Dacă nu pot face acest lucru lucru, măcar să recomand la alții zona aceasta superbă din inima grupei Parâng. 
Să vă spun ce am simțit atunci și ce am văzut, poate dau idei...

După ce scapă de strânsoarea chingilor șisturilor cristaline și gnaiselor, de  pe coclaurii cei înalți ai Parângului, și după ce umple largul bazin al lacului de acumulare Vidra, Lotrul trece mândru peste cărările neumblate, și prin pădurile virgine care se  opresc în buza Voinesei. Lasă pe stânga abrupturile Pietrei Albe și ale Ștefleștiului adunându-le izvoarele, iar pe dreapta culmile de pegmatite ale  Munților Latoriței.

Pe traseul acesta sălbatic apare, ca de niciunde, lacul de acumulare Balindru, în fapt un alt contributor hidroenergetic  la sistemul de acumulări și hidrocentrale din bazinul Lotrului( nu mai puțin de 9 baraje și lacuri asociate). Micuț și înghesuit printre versanții, încă împăduriți, lăcușorul acesta este o apariție insolită, la capătul traseului de 14 kilometri care pleacă de la Voineasa și se termină aici. Lacul este situat la altitudinea de 1030 de metri si are un volum de aproape 0,7 milioane de metri cubi. Drumul poate fi făcut cu mașina în jumătate de oră sau echipat cu casca de motor, pe un KTM sau BMW Husqvarna, fără pretenții, dar pierdeți plăcerea de a vă plimba prin pădurile de fag și de amestec cu molid și de a simți aerul tare, ozonat cu miros de mușchi și hribi.

Cataractele se află cu puțin înainte de lacul de acumulare, și oferă o priveliște tulburătoare și un vuiet grozav, în special atunci când ploile umflă apele râului.  Poți privi, alături de prietenii tăi, de motoarele voastre și de căștile moto,de pe viaductul înalt care unește versanții prăpăstioși, stâncile albe de biotit și muscovit acoperă apa, așa că nu-ți rămâne decât să-ți imaginezi lupta dintre micașisturile dure și calcarele ce răsar din loc în loc și apa cea grabnic vărsătoare de șuvoaie sau dacă vreți de puhoaie.

Din fosta exploatare de mică  situată la intrarea în cataracte, se poate ajunge pe firul apei pătrunzând prin pădure și escaladând grohotișurile de la baza pereților. Aici, câteva porțiuni de apă mai liniștită au așternut în malul stâng bucățele lucioase- argintii de mică. În liniștea spartă de foșnetul ritmic al apei, te crezi un veritabil căutător de... argint.

Unde să mergeți vara asta. 6 locații interesante

Începeți concediul, vara, vacanța cu câteva recomandări de pe blogul meu, oferite și în ceilalți ani, oferte pentru România, pentru amatorii de drumeții cu mașina sau pentru cei mai grăbiți, cu bilete de avion ieftine, către unul dintre orașele mari situate în apropierea acestor obiective.

Biserica Şuncă şi Slănină din Dârjiu, judeţul Harghita, intrată în patrimonial mondial UNESCO, pentru spiritul comunitar unic, legat de depozitarea în turnul de nord(chiar şi în ziua de azi) a produselor de şuncă afumată și a cerealelor toate aflate în spații speciale sub zidurile fortificaţiei.Căutați comuna pe drumul dintre Odorheiu Secuiesc și Sighișoara.

Detunatele din Munţii Metaliferi, formate din mii de ,,tuburi de orgă’’ ce se înalţă spre cer, până la peste 1200 de metri, în fapt coloane de bazalt de formă paralelipipedică, ce cad cu zgomot de tunet şi se sparg la baza muntelui. Localitatea din care se ajunge este Bucium( lângă Roșia Montană), iar aici se pot vedea două Detunate: Goală (fără vegetaţie) şi … Flocoasă(cu vegetaţie).

Biserica romano-catolică, monument UNESCO din Ghelinţa, judetul Covasna, în picioare din secolul al XIII –lea, cu picturi şi icoane pe un tavan casetat, uitată de România si adusă în faţă de patrimoniul mondial, care o aşează lângă celebra Coloană a lui Brâncuşi, începând cu 1993.Nu-ți trebuie bilete de avion ca să o cauți  pe drumul Târgu Secuiesc- Covasna, stânga, 3 kilometri

Cascada Săritoarea Bohodeiului de lângă comuna Pietroasa, judeţul Bihor, din Munţii Bihor, a treia din ţară după căderea de apă, are nu mai puţin de 80 de metri înălţime, complet sălbatică şi anonimă printre frumuseţile Apusenilor, care vă oferă o incursiune în pădurile virgine ale masivului Bihor- Vlădeasa.Întrebați de valea Aleului, când ajungeți în Pietroasa.

Mânăstirea Uspenia, din satul Slava Rusă, comuna Slava Cercheză, judeţul Tulcea, situată lângă cea mai mare cetate romană din ţară-Libida-, singura mânăstire de călugări, de rit vechi din lume! iar în același sat singura mănăstire de maici din lume, numită Vovidenia.O variantă interesantă și unică de biserici de rit vechi, cu atât mai mult cu cât se poate vedea chiar și dacă luați bilete tarom, spre Constanța sau Tulcea, ori veniți cu mașina.

Povestea tristă a lacului Bezid de lângă Sângeorgiu de Pădure, în judeţul Mureş, care a înghiţit satul cu același nume, în urma deciziei autorităţilor comuniste. Ca o palmă peste timp, turla bisericii catolice din zonă răsare stingheră dintre apele ,,lacului cu case". O amintire dureroasă , dar spectaculoasă a unei perioade negre din istoria României.