Biserica din Viscri- monument UNESCO. Biserica Albă Fortificată

S-au spus și s-au scris atât de multe despre Viscri, încât subiectul a devenit de-a dreptul futil, adică destul de lipsit de importanță. Mulți merg la Viscri că așa este în trend, mulți habar n-au că este o biserică fortificată, important este să-și poarte pașii prin aceleași locuri prin care a pășit și Prințul Charles.

Mă rog, chestii de gust turistic, trestii dă Bucale, hipstereală sinceră de student ignorant.

Biserica Albă Fortificată, adică pe nemțește Weisskirche, ajunsă pe neaoșa noastră limbă Viscri, este o minune cocoțată pe un deal din țara sașilor, undeva în comuna Bunești, județul Brașov.
Din comuna asta mai fac parte alte câteva sate cu biserici fortificate, demne și ele de patrimoniul mondial și anume Meșendorf, Criț și Roadeș sau Bunești. Spun asta pentru cei care ar dori să facă un mic circuit al acestor monumente într-o zi de vară sau  de toamnă când peisajul cred că este mai spectaculos.

Bisericuța din Viscri( secolul al XII lea) este situată la capătul unui drum pietruit rudimentar, dar cu mare farmec, străjuit de căsuțe renovate de fundația prințului și unde găsești multe tărăbuțe cu suveniruri autentice, semn că artizanatul și vechile meșteșuguri au putut fi reactualizate odată cu scoaterea din anonimat a acestei localități.

Asta deși era inclusă în patrimoniul UNESCO de o bună bucată de timp(1993), dar asta a contat puțin până prin 2006  când Prințul a ales să refacă o casă aici, astfel că pentru românii noștri dornici de întâlniri cu regalitatea engleză a fost un adevărat moment de revelație turistică.

Zona are un anume farmec rural, tradițional, aș îndrăzni să spun că este oarecum forțat. Pentru că se dorește cu orice preț ca anumite valori săsești să fie păstrate, anumite obiceiuri medievale să fie renăscute, ceva mai stângaci însă.
De, lipsa de interes și de tradiție își spune încă cuvântul.

Important este că începutul este este realizat, lucrurile se mișcă, dar nu și sub aspectul infrastructurii turistice, sau de bun simț, ca de exemplu drumul de acces spre sat, praful omniprezent, luncile si zonele prăfuite, casele sărace, pensiunile rustice sau moderne cu dotări de multe stele, pentru pretențioși. Toate lipsesc deocamdată, pe o rază destul de mare.
Oricum, merită să vizitați regiunea și să regăsiți sau să retrăiți momente de feudalism relativ autentic.

Căsuța Prințului

Despre ghizii din parcuri naturale, peșteri sau de aiurea

Pe oriunde am umblat, prin țara asta mare și frumoasă, am urmărit, cu un spirit poate mai critic decât al altora, prestația ghizilor  de la diferite obiective turistice de toate felurile. 
Sunt câțiva aleși de soartă, cu vocație, care iți răscolesc sufletul de turist sau de român, așa cum am întâlnit acum mulți ani la Țebea( HD), la Panteonul Moților, o veritabilă doamnă moț, mândră și pasionată de istorie, sau cum era pe vremuri o altă doamnă, la Curtea de Argeș, la Mănăstirea lui Manole, și al cărei expozeu memorialistic despre regalitate, te lăsa cu lacrimi în ochi. 

Am tot respectul și pentru un foarte interesant profesor de istorie, care era ghid la Cetatea Neamțului, înainte de refacerea ei, și care ne zugrăvea lupta plăieșilor de pe ziduri, de parcă vizionam un film 3D.
Tot cu plăcere îmi răsună în minte tonul cald, liniștitor și plin de candoare al măicuțelor de la Voroneț, Humor sau Moldovița, profesioniste, femei cu diplome universitare și cu limbile străine la ele, de ți se umplea inima de bucurie și mândrie, văzând toate neamurile pământului ascultându-le. Nu același lucru se poate spune despre cei ce se ocupă de ariile protejate , de parcurile naturale sau naționale din țară, unde pare că dragostea pentru natură și animale nu ține loc și de competență în materie de ghidaj turistic.
Din păcate, administratorii de astăzi ai diferitelor arii protejate, angajează tot felul de ageamii, cu scoală de ghizi făcută probabil la apelul bocancilor, sau pur și simplu voluntari, elevi sau tineri entuziaști, care fac un bănuț peste vară. Este adevărat nici cu turiștii nu mi-e rușine. Așteptările lor sunt atât de jos, atât de puține, atât de subțiri, pe cât le sunt șlapii doamnelor, pornite pe drumuri de munte, la văzut chietre și suveniruri. Despre calitatea turiștilor români și nu numai, într-o altă postare.

EXEMPLE

 Peștera Dâmbovicioarei

Un loc frumos, dar intoxicat de tarabe cu miere și cătină, dar și de terase sau pensiuni, asta într-o zonă protejată, unde ți se iau bani la intrarea în chei, iar râul este curățat, când și când. Ghizi sunt copii din sat, care s-au jucat cu imaginația, punând nume la toate speleotemele din peștera, de altfel puțin interesantă. N-am nimic cu copii și cu dorința lor curată de a explica, împărtăși cu turiștii experienta vizitării unei peșteri. Eu însă am așteptări mai mari, vreu mai multe informații, mai multă competență.

Peștera Ghețarul Șcărișoara

Aici lucrurile sunt grave, dacă nu chiar catastrofale. Am vizitat peștera de vreo 7 ori, începând de prin 1994, din facultate, când eram în aplicație practică cu colegii mei, și când chicoteam la auzul explicațiilor absolut stupide ale ghidului, plin de el, că dă lecții unor studenți la geografie. Anii au trecut și prosteala acestuia i-a contaminat pe toți cei ce i-au urmat. Anul acesta un tip grăsuț, obosit și plictisit, explica de pe gheață, cu mâinile în buzunare, ce este cu peștera aceasta, cu gheața formată și cu faptul că lumină nu mai este pentru că so bufnit șeva la enstalație. 

Un filmuleț făcut de mine despre formarea acestui ghețar- AICI

O să spuneți că sunt răutăcios, dar unde ți se iau 11 lei, ca să vezi coloane de gheață super spectaculoase, ar trebui să muncească zi lumină și să repare...lumina. A, și era vineri, deci începea week-end-ul, adică, mai stați până luni, că luni este închis. Nici un cuvânt despre cum s-a format( este drept că n-a întrebat nimeni!!!), despre cercetările care se fac, despre procesul de topire evident din ultimii ani( vezi și ghețarul de la Focul Viu). Parcul Natural Apuseni, are ghizi de toată  rușinea. În plus, la așa un obiectiv, nu există nimic scris în engleză, în maghiară( oricum munții ăștia sunt invadați la propriu de turiști unguri, până la urmă sunt ,,munții lor,, adică cei mai aproape de ei, ho, nu săriți!) sau în altă limbă. Erau lângă mine niște turiști polonezi și cehi, care n-au înteles nimic, este drept că aveau ce vedea...

Peștera Muierii

Asta are o istorie interesantă legată de un ghid ciudat, din toate punctele de vedere. Tipul avea un timbru atât de enervant și rostea cuvintele atât de afectat și de pătruns de importanța muncii sale , încât lumea râdea pe înfundate, pe după stalactite. Culmea, când nu era el, locul lui era luat de fiul său. Care, ce credeți? Își copia magisterul la greu, mai puțin vocea care la acel băiat era în formare. Oricum un râs general. Ultima dată era un tip ceva mai normal și mai echilibrat.

Peștera Polovragi

O peșteră lungă și anostă ca o zi de post. Doamna ghid, entuziastă, explică și gesticulează în sala lui Zamolxe, despre pelasgi și tuneluri prin munți, înlocuind prin verb și vervă, spectaculosul carstic pe care nu il vezi în jurul tău. Administratorii și primăria, sunt total inconștienți, pentru că la un an de la moartea mamei unei vedete, căreia i-a căzut o piatră în cap, în cheile Oltețului, în drumul până la peșteră, nu se ocupaseră să pună o plasă pe surplombele acelea. În alte țări, obiectivul era închis și sigilat până la remedierea problemelor, pentru că acolo siguranța turistului este pe primul loc.

Castrul roman Jidava

Aici, la muzeu te întâmpină un puști simpatic, căruia îi dai cât crezi, pentru o serie de explicații, mai mult sau mai puțin detaliate despre unul dintre cele mai importante castre din zona Câmpulung. Mă gândesc că în anii când sunt bani de săpături, s-ar putea ca informațiile să fie oferite de un student la istorie-arheologie, ceva mai competent.

Departe de mine, gândul de a generaliza, am exemple bune, anul acesta de la Meziad sau Poarta lui Ionele, dar nu pot să nu compar cu un monument UNESCO, uriaș și bine adminsitrat cum este Peștera Skocjan din Slovenia sau zona vârfului Zugspitze din sudul Bavariei, unde grija pentru turist , pentru corecta și completa lui informare, te face să te simți într-adevăr important. Asta pentru că educarea turistului, începe și cu felul în care înțelegi să i te adresezi, începe cu felul în care îl tratezi.
.

Biserica de lemn din Desești. Maramureș. Monument UNESCO.

Bisericuța de lemn din Desești, este o minunație arhitectonică tipică pentru cultura populară religioasă din zona depresiunii Maramureșului. Din circuitul bisericilor de lemn din zonă, monumente UNESCO, aceasta a fost singura pe care am găsit-o deschisă, drept pentru care am făcut câteva poze la picturile naive din interior. 

Am fost lăsat să le fac, de un băiat din sat care își realiza ,,regulamentar" serviciul de ghid, așa cum stabiliseră cu preotul paroh, pe perioada verii. Mi-a plăcut foarte mult acest tip de implicare comunitară, așa că i-am lăsat vreo 10 lei, deși nu-mi ceruse nimic pentru vizitarea si fotografierea lăcașului de cult.

Biserica din Desești este situată pe un deal micuț, pe partea dreaptă a drumului care leagă Giuleștiul de satlul Mara din aceeași comună. Drumul național DN 18 merge peste pasul Gutâi, spre Baia Sprie și Baia Mare, drum recent reabilitat, și din care pornesc traseele spre Creasta Cocoșului, despre care am scris AICI.

 Biserica, cu hramul Cuvioasei Paraschiva, este rezultatul implicării obștei de credincioși a satului, la 1770, și păstrează într-o proporție covârșitoare aspectul originar. Sistemul de bârne care se întretaie la capete, planul dreptunghiular și turla cu camera clopotelor în consolă, sunt ,,mărci" recunoscute ale bisericilor din această regiune istorică, unicE în lume, lucru confirmat și de includerea acestora în patrimoniul mondial.

Picturile au fost realizate de Radu Munteanu Zugravul și de meșterul Gheorghe, între 1778-1780, și reprezintă tipul de picturi rusticizate postbizantine, între care se detașează Judecata de Apoi, unde sunt reprezentați ,,dușmanii" din acea perioadă, turcii, tătarii și nemții.

Bisericile din Maramureș sunt incluse într-un program de reabilitare și de refacere a infrastructurii turistice, care includ, puncte de informare turistică, parcări moderne, scări de acces, garduri, panouri de informare, etc. Este posibil ca anul acesta , dacă vizitați zona să aveți surprize plăcute, din acest punct de vedere.

Biserici de lemn, monumente UNESCO.
*Biserica din Budești -Josani
*Biserica din Poienile Izei
*Biserica din Bârsana

Biserica fortificată Saschiz. Monument UNESCO. Cetatea și împrejurimile

Nu știu de ce, dar dintre siturile rurale din Patrimoniul Mondial UNESCO, din sudul Transilvaniei, cel de aici, de la Saschiz, mi se pare cel mai puțin pus în valoare. 
Odată că nu este menționat aproape deloc, ca și monument aflat pe lista patrimoniului mondial și în al doilea rând pentru că pare o localitate de tranzit, încadrată ca multe altele, săsești, din zonă, la categoria zonă rurală cu peisaj ancestral. Fain. Și cam atât.

Pe site-ul comunei, la obiective turistice, nici măcar nu este precizată încadrarea bisericii fortificate și a turnului în  lista UNESCO.
Asta indică un anume gen de (ne) preocupare. În tările civilizate asta aduce, prestigiu, stimă, turiști și mulți, mulți, bani.
La noi, E 60, traversează comuna( Rupea-Sighișoara), mașinile trec, iar pe un deal,  privește stingheră fortificația medievală în ruină.. Nimic care să te oprească, niciun indicator mai acătării, nicio mențiune cu câțiva kilometri mai încolo sau mai încoace. În sfârșit!

Saschizul, este o localitate ridicată inițial de secui, apoi colonizată de sași, încă din secolul al XIII lea. Biserica evanghelică fortificată, este construită în zorii lui 1500, cu numeroase elemente defensive. Acestea sunt mai evidente aici și din cauză că ceatea țărănească a fost construită pe dealul din apropiere, la aproximativ 2 kilometri distanță. Față  de Viscri sau Prejmer, aici s-a constatat  mai târziu, că cetatea de pe deal își cam pierde funcția de apărare, în cazuri de năvăliri rapide, astfel că biserica a fost întărită pe parcurs și i s-a adăugat și un turn monumental, copie din secolul al XVIII lea al celebrului Turn cu ceas din Sighișoara.
Cetatea nu are lucruri spectaculoase, turnurile fiind în ruine, capela interioră de asemenea, fântâna(65 metri adâncime, inițial) despre care se spune că era continuată cu un tunel ce ducea în biserică este colmatată, zidurile de 9 metri înălțime sunt o amintire.

Asta în condițiile în care vreo două indicatoare prăfuite te anunță că esti lângă o fortificație ce a fost creată pentru a apăra 6 sate. N-am putut ajunge cu mașina până acolo, pentru că nu ptrea este amenajat nimic. Un drum o fi, dar nu este nimic acolo să te îndrume, să te ghideze. Mă gândesc ce ar putea fi Saschiz-ul și doar dacă ar fi jumătate reconstruită, din cât este Cetatea Neamțului, azi.
Pe scurt, potențial, potențial, potențial.
Comună frumoasă, pusă sau auto(im) pusă în umbră de Viscri sau de Sighișoara, cu care se pare că a și concurat prin Evul Mediu târziu, pentru rolul de regină a cetăților din sudul Transilvaniei.

Praga- ,,Orașul de Aur". Impresii din piața orașului vechi

După ce am pus vreo două filmulețe cu ceasul astronomic( AICI) și cu capul mecanic al lui Kafka( AICI), sunt convins că unii dintre cititorii blogului meu și-au dorit să afle mai multe despre incursiunea din februarie de la Praga. Am ales capitala Cehiei, pentru un mega city break( 4 nopți și 5 zile) organizat în regie proprie, pentru că atât merită să stai în acest oraș.

Să-l bați la pas, să-l explorezi și să-l simți într-un anotimp când nu este sufocat de turiști aflați în circuite epuizante prin centrul Europei.
Nu că acum( n.b.- februarie) nu sunt turiști, ba chiar am avut surpriza să descopăr că orașul era ocupat de o armată galbenă, cu ochii mici și migdalați, ce acoperea tot estul și sud estul Asiei, ca zonare și proveniență geografică. Pe bune, erau mai mulți turiști asiatici decât cei aparținând rasei europoide, fiecare înarmat cu un super gadget de făcut poze și filmulețe, toate, fără excepție aflate la capătul unui băț dintr-acela telescopic, de-i spune selfie stick.  

În plus, TOATE, magazinele de suveniruri sau băcăniile de cartier  erau ale chinezilor, sigur  că nu spun o noutate pentru cunoscători, dar pentru cei ce n-au văzut, încă, Orașul de Aur, s-ar putea să fie o surpriză ne...plăcută, sau cine mai știe. Asta ca să afle sperioșii de serviciu, că în centrul și în vestul Europei, avem de-a face( deja!?) cu invazia galbenă, asta până la cea atât de hulita invazie de bărboși cu savarine la brâu.

Toată lumea trebuie să se oprească în zona pieței orașului vechi -Staromestska Namesti- unde se află clădirea simbol a orașului, vechea primărie cu turnul său gotic din 1338. Pe turn este instalat un ceas astronomic, unde sunt trecute inclusiv zodiile, iar la ore fixe marea de oameni își îndreaptă ochii și aparatele către defilarea de figurine, toate cu o anume semnificație divină ( Apostolii) sau istorică( turcul care este anunțat că va muri).

Din turn, priveliștea este extraordinară către toate zonele vechi și noi ale orașului, dar ce sare în ochi este catedrala de alături numită Sfânta Marie din Tyn sau  biserica Sfântului Nicolae din apropiere, ori  imensul castel al Pragăi și podul Karol, de peste Vltava.

Turnul a suferit numeroase refaceri, cea mai importantă fiind cea din 1910 când a fost renovat în stilul Art Nouveau, pentru ca după distrugerea lui parțială din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, să fie reconstruit în forma de azi. Se spune că ceasul astronomic din centrul orașului este cel mai precis dintre toate cele existente pe planetă.

Zona pietonală este ocupată permanent de trubaduri, tineri artiști care cântă sau pictează sau interpretează piese de teatru medieval sau cântece cu temă istorică. Oricum, toți pleacă la un moment dat, pentru că au autorizație eliberată de primărie pe ore și minute, în acest fel  mai multe trupe pot performa în fața turiștilor, care nu au cum să se plictisească. Terasele și magazinele din zonă, ca peste tot, au prețuri cu 50 sau 100% mai mari, decât la trei patru străzi distanță, așa că recomandarea mea este să nu vă grăbiți nici cu masa de seară nici cu shopingul în centrul orașului.

Schimbați euro doar la bănci sau veniți cu coroane de acasă, le puteți cumpăra de la BCR ( pe loc sau la comandă) la un preț bun. N-are rost să riscați, iar dacă doriți cu adevărat experiența unui change, mergeți pe Wenceslas Square, în fapt un imens bulevard cu magazine, hoteluri și restaurante, unde și casele de schimb valutar sunt foarte numeroase. Piața Wenceslass este, de altfel, cunoscută pentru momentul ocupării ei de către trupele sovietice țn 1968 în urma Primăverii de la Praga dar și pentru Revoluția de Catifea din 1989. Dar despre aceasta piață și despre cel mai mare castel din Europa într-o altă postare.

Altă postare despre Praga: Mânăstirea Pruncului Isus de Praga

Muzeul privat Porsche din Gmund - Austria

Deși pot să mă laud cu mai bine de 750 de postări despre România( din peste 800 !!!) vine câte un moment în care este bine să rememorezi și ce ai văzut prin peregrinarile de pe cele coclauri europene. 
Am călătorit în zonă în iulie 2014, cu niște copii minunați aflați în tabără la Villach,  și de care mă leagă multe amintiri frumoase.

Acum a venit rândul unui muzeu altfel, o locație privată cu mașini Porsche, numit oficial ,, Porsche Automuseum Helmut Pfeifhofer ", după numele pasionatului de mașini autriac, care a decis să amenajeze niște grajduri princiare pentru a reaminti tuturor că Ferdinand Porsche, marele geniu al creației de automobile, a fost  și a locuit aici.

Mai precis în orășelul Gmund din partea central sudică a Austriei, din regiunea Carintia( Kärnten). Aici a fost deschis primul muzeu privat de mașini din Europa, în mai 1982 , în amintirea anilor celui de-al Doilea Război Mondial, când Ferdinand Porsche a creat, în Gmund, modelul Porsche 365, o mașină legendară, în interior existând și o machetă în mărime naturală din lemn.

Din 1982 și până astăzi muzeul a adunat 48 de exemplare de mașini situate într-o expoziție pe două nivele, de la cele de epocă și de curse, până la celebra mașină din dotarea poliției  austriece.


Mașina de poliție a avut un succes uriaș, mai ales ca jucărie de metal și de colecție, și mai puțin succes pe drumurile și autostrăzile patriei, ministerului de interne părându-i-se prea scumpă( 95 de mii de euro!) și abandonând proiectul la scurt timp după achiziția primului Porsche Carrera Polizei.

Tot aici găsiți și mașina de curse Porsche Carrera 906 care a câștigat cursa de 24 de ore de la Le Mans sau modelul din 1932 numit Steyr 30Typ 45 folosit ca taxi.

Jos, la primul nivel sunteți invitați să vizionați un filmuleț cu istoria Porsche și a familiei Pfeifhofer, plus că acolo sunt foarte multe obiecte care amintesc despre cursele de altădată, compania Daimler, sau Volkwagen, Porsche Tatăl  și Porsche Fiul dar și despre istoria clădirii muzeului.

Un adult plătește 8 Euro pentru o vizită iar un copil  3,5 Euro, muzeul fiind deschis, în sezon, de la 9 la 18. Suvenirurile nu mi s-au părut scumpe mai ales că tricourile, șepcile sau brelocurile sunt de cea mai bună calitate.

Zona merită vizitată, pentru că  localitatea Gmund se află pe drumul spre barajul cel mai mare și mai spectaculos din Austria, din zona Maltatal, și anume Kölnbrein, despre care am scris AICI.

Creasta Cocoșului din Gutâi - o rezervație geologică unică

Unică de oriunde ai privi-o, Creasta Cocoșului se ridică precum dinții unui fierăstrău geologic și domină piemontul Mara-Breb- Budești, din sudul Depresiunii Maramureșului. O minune creată de natură în ultimii 10 milioane de ani de ani, care este relativ ușor accesibilă și care reprezintă o porțiune dintr-un crater vulcanic, rămas de la erupțiile neogene ce au afectat estul Carpaților Orientali. 

Munții Gutâi reprezintă de fapt doar partea dintre pasul Paltinu( sau Gutâi) de 987 de metri prin care se face trecerea dinspre Baia Sprie( sau /și Baia Mare) și zona Mara -Vadu Izei- Sighetul Marmației și pasul Neteda de 1058 de metri care leagă zona Cavnic de Budești( biserică de lemn UNESCO) și Ocna Șugatag.
Restul munților care pe hărțile din unele manuale se numesc Gutâi sau Gutin, poartă denumirea de Igniș, la poalele lor aflându-se orașul Baia Mare.
Pasul Neteda a fost asfaltat foarte bine anul trecut( n.m. 2015), este spectaculos, plin de afine prin împrejurimi și de acolo am plecat în scurta drumeție spre marginea nordică a Crestei Cocoșului.
Chiar din punctul cel mai înalt al pasului, se face un drum forestier care nu urmează un anume traseu, deci nu este marcat, dacă vreți totuși să urmați un traseu marcat, mergeți pe banda roșie.

Eu am mers pe drumul forestier pentru că nu mi-am propus să ajung  pe creastă, ci doar la margine, acesta este și motivul pentru care pozele nu sunt tocmai bune.

Este și asta o variantă pentru cei ce vor doar drumeție prin pădure, dar vă puteți bucura de priveliștea către serpentinele pasului, pe dreapta și către cele două vîrfuri care vă vor însoți pe stânga, Gutâiul ( Mare, 1443 m.) și Gutâiul Mic sau Trei Apostoli.

Pe creastă se ajunge mai ușor  dinspre pasul Paltinu, din zona hanului Pintea Viteazul, cel care spune legenda, ar fi dat chiar numele ,,crestei". Eu mi-aș fi dorit să ajung și la cele două tăuri( lacuri) din zonă, cel al Morărenilor( de baraj natural!!! și de 20 de metri adâncime) și cel(e) al Chendroaiei( ochiuri de apă aflate într-o turbărie la vreo 1000 de metri), dar asta ar fi durat foarte mult.

Rezervația geologică ocrotește pe vreo 50 de hectare, elemente din lama stâncoasă, zimțată de 60-80 de metri înălțime a Crestei Cocoșului, care domină platoul vulcanic al Gutâiului. Andezitele cu amfiboli și piroxeni, dau acest relief specific, de contrafort sculptat de ploi, vânturi și zăpezi. Și apropo de zăpezi, deși nu are decât 1400( Vf. Gutâi are 1443 de metri) și ceva  de metri, rezervația ocrotește și elemente de vegetație subalpină, asta în principal din cauza stâncăriilor dar și a latitudinii nordice și a orientării versantului( spre nord).

 Regiunea are obiective turistice numeroase, cum este bisericuța de lemn de Budești, cea de la Desești, ambele în patrimoniul mondial, sau pârtiile de la Cavnic ( iarna ), ori stațiunea cu ape sărate și curative Ocna Șugatag ( vara în special).

Pădurea de Argint și Codrii de Aramă- rezervații din zona Văraticului

Fără a mai intra în amănunte despre celebrele mănăstiri de la poalele Subcarpaților Neamțului, vă spun din capul locului că zona dezamăgește puțin în ceea ce privește obiectivele naturale. 
De aceea am ales să scriu despre cele două rezervații, despre care nu am găsit pe teritoriul întregii comune Agapia( cu satele Agapia, Văratic, Filioara, Săcălușești) nicio /niciun panou de informare!

Rezervația Pădurea/Codrii de Argint, cuprinde un spațiu de aproximativ 2 hectare, cu mesteceni ,,de argint" din specia Betula pendula ssp verrucosa, si este chiar la intrarea pe drumul asfaltat care urcă la mănăstirea Văratic. 
Culmea este că se află în curtea- la propriu! - ocolului silvic, care a avut grijă să îngrădească bini di tăt zona, în așa hal, încât habar n-ai că treci pe lângă o rezervație. 

Așadar, intri în curtea ocolului, unde un pădurar, de altfel săritor și la post, îți spune că poți vizita ceea ce a fost frumoasa rezervație. Spun a fost, pentru că, din păcate, natura nu permite mestecenilor să trăiască mult, cel mult 100 de ani, așa că mulți arbori sunt deja putrezi, aici, lemnul nefiind bun de construcție. Vorba unui botanist popular: ,,Mesteacănul dacă nu i-ar fi rușine de ceilalți copaci din pădure, ar putrezi în car, din pădure până acasă". 
Nu este vorbă,  că nu e un arbore util, ba chiar și foarte frumos, o frumusețe pictată( de Grigorescu) și admirată ( de Eminescu), întreaga făptură a acestui arbore delicat, are ceva fin, eteric, ca un imens puf fixat în pământ. 

Revenind la rezervație, omul a participat și el la micșorarea drastică a exemplarelor de mesteacăn din zonă, mai mult prin nepăsare  și prin neimplicarea autorităților silvice, care și-au propus -târziu- să refacă zona din punct de vedere turistic, asta dacă partea cu turismul o fi interesat vreodată pe cineva de la ocol. Că în rest, știm de protejarea arborilor din păduri, de săracii pădurari, etc.
Abia ACUM, se trasează aleile( dacă or mai fi fost altele în vechime, scuze!) dintre copacii tot mai rari și se plantează alți puieți, pentru ca pădurea de argint să se regenereze și să fie gustată de turiștii care habar n-au că aici se află pădurea cântată de Eminescu în Călin, file de poveste:
,,De treci codri de aramă, de departe vezi albind
Ș-auzi mândra glăsuire a pădurii de argint"

Rezervația Codrii de Aramă, mult mai mare,  de aproximativ 9,4 hectare, se află pe un deal numit Filioru, cu trimitere directă către satul dintre Agapia și Văratic. Culoarea ,,de aramă" are legătură cu peisajul de toamnă, când dealul cu aspect de neck vulcanic, capătă nuanțe arămii, roșietice, galbene, absolut spectaculoase.
Este ceva mai protejat de interese ,,forestiere" sau imobiliare, pentru că este mai departe de sat, și mult mai bogat în specii de foioase.
Domină gorunul, o varietate de stejar, pentru cine nu știe (Quercus petrea) cu exemplare ce depășeșsc 150 de ani ca vârstă, dar se întâlnesc și specii de jugastru( Acer campestre), frasin( Fraxinus excelsior), carpen(Carpinus betullus),paltin de munte( Acer pseudoplatanus), mesteacăn și alun.
Nu știu dacă este îngrădită, cu panouri sau are poteci marcate, pentru că n-am ajuns acolo, nefiind îndrumat de niciun panou care să explice ce poți să faci/vizitezi, după ce te duci la mănăstire, pui acatiste, citești frumoasele versuri de pe mormântul lui Micle, admiri cetatea Neamțului de pe Dealul Pleșu și bei o bere.
Este drept, că nu mă oprea nimeni să fac această mini călătorie către un obiectiv natural, dar tare mi-ar fi plăcut să fiu momit până acolo...
Cum mi-ar fi plăcut și să fiu momit cu un traseu de trekking sau/și de biciclete până la un lac de baraj natural- unic în zonă-, unde tare aș fi vrut să ajung- asta în altă postare- la lacul Cuejdel, lângă zona Mitocului de la Cracăul Negru, dar nimeni nu știe de minunea asta.
Am în plan o incursiune către regiunea asta, dar mai pe vară și mai pe uscat, ca să intru cu mașina cât mai mult pe drumurile forestiere din zonă.
În rest, zona Neamțului îșî păstrează nealterat farmecul, cu excepția pensiunilor construite cu bani SAPARD acum vreo zece ani și care tare ar avea nevoie de reparații și redecorări.