joi, 12 octombrie 2017

Mănăstirea catolică Sfinții Petru și Andrei - o oază de spiritualitate în inima Bucureștiului


Istoricul român, Nicolae Iorga, aflându-se în foarte bune relații cu Părinții Asumpționiști de la Constantinopol, i-a invitat să se instaleze în România, la București, unde au deschis Institutul Francez de Studii Bizantine, iar revista Echos d'Orient a devenit Revue des etudes byzantines. 

Asumpționiștii erau deja în România, la Blaj și Beiuș, încă din 1923, unde au sosit la invitația Monseniorului Traian Valeriu Frențiu, episcopul greco-catolic de Oradea. Ei se ocupau cu formarea spirituală și umană a tinerilor.

De asemenea, au fondat tradiția pelerinajului la Cărbunari, circa 3 kilometri de Blaj, dedicat Sfintei Fecioare Maria, Maica săracilor, și Casa Domnului, centru de formare umană și spirituală a viitorilor frați asumpționiști.

La București, Părinții Asumpționiști au sosit în anul 1934, la invitația Monseniorului Vasile Aftenie, episcop greco-catolic, pentru a contribui la formarea umană și spirituală a tinerilor. Au fondat o comunitate, Comunitatea Sfântul Augustin, pe Str. Știrbei Vodă, și o comunitate cu două imobile pe Intrarea Christian Tell, la care s-a adăugat al treilea, Institutul francez de studii Bizantine. Totul a funcționat bine la București până în 1947, 21 noiembrie, când comuniștii i-au expulzat pe Părinții francezi din România, iar frații români au fost dispersați pe întreg teritoriul României, fie în rezidențe forțate, fie în casele părintești.

După căderea zidului Berlinului, Părinții Asumpționiști deschid o nouă comunitate la Mărgineni (circa 5 kilometri de Bacău), în 1991. Tineri din zona Moldovei sunt atrași de carisma călugărilor augustiniei asumpționiști. Astfel mai multe generații de novici trăiesc timpul lor de formare inițială în această mănăstire după care sunt trimiși, pentru formarea teologică, spirituală și umană, în diferite comunități din Franța, Italia, Anglia sau Canada.

În 2010, Părinții Augustinieni Asumpționiști revin la București și fondează, în vechea clădire restaurată, Centrul Sfinții Petru și Andrei: Bibliotecă bizantină, Centru de conferințe și întâlniri creștine, Rezidență interconfesională pentru studenți.
Hramul mănăstirii este deci Sfinții Petru și Andrei, cei doi frați și în același timp discipoli ai lui Cristos: Sf. Petru, primul dintre Apostoli și patronul Bisericii Romei, și Sf. Andrei, primul chemat și patronul Bisericii României. Patronajul acestor doi sfinți Apostoli dau dealtfel sens misiunii noastre: a favoriza întâlnirea, prin orice mijloc, academic sau spiritual, între tradiția creștină orientală și tradiția creștină occidentală.

Biblioteca, de nivel universitar, permite cercetătorilor să aprofundeze bazele creștinismului nedespărțit până în secolul al XI-lea, 1054, când Biserica se bucura pe deplin de cele patru apelative: Una, Sfântă, Catolică și Apostolică. Centrul de întâlniri creștine permite creștinilor, de diferite tradiții, să aibă un spațiu de dialog și de împărtășire spre îmbogățirea și creșterea spirituală a tuturor.
Rezidența interconfesională pentru studenți oferă un spațiu de conviețiuire, de rugăciune și de împărtășire tinerilor provenind din diferite tradiții creștine, care se află la studii în diferite facultăți din București.
Părinții Augustinieni Asumpționiști, în România, mai au o singură casă la Mărgineni, Bacău, după ce în septembrie 2012 au închis comunitatea din Blaj, după mai bine de 80 de prezență. Deviza noastră, Adveniat Regnum Tuum, ne motivează în apostolatul nostru și credem că Duhul Sfânt va ști să insufle tineri care, într-un sentiment de generozitate și credință, vor accepta să-și pună pașii pe urmele lui Cristos, răspunzând invitației pe care Mântuitorul o adresează astăzi, precum odinioară apostolilor, Urmează-mă.

Congregație:  Părinții Augustinieni Asumpționiști
Hram: Sfinții Petru și Andrei
Locație: Intrarea G-ral Christian Tell, nr. 18B, 010386,  sect. 1, București

Mail: aabucuresti@gmail.com
Web:  www.centrulpetrusiandrei.ro
Nr. de călugări: 4

Despre congregație

"Părinții Augustinieni Asumpționiști", este o Congregație apostolică de drept pontifical fondată în anul 1845 de Venerabilul Părinte Emmanuel d'Alzon, vicar episcopal al diecezei de Nîmes, Sudul Franței. Lucrând cu tinerii într-un liceu din Nîmes, Pr. d'Alzon a descoperit că există mult potențial intelectual la tinerii da la țară sau provenind din familii nevoiașe, însă din cauza lipsei financiare nu puteau să-și continuie studiile mai departe. 
Atunci a adunat în jurul lui un mic grup de bărbați, cinci la număr, plini de zel apostolic, și a fondat școli în care copiii și tinerii cu dificultăți economice să poată continua studiile. Așa a luat naștere primul nucleu al Părinților Augustinieni Asumpționiști. În ziua de Crăciun a anului 1845, Congregația este fondată, iar primul ei Superior General, Pr. Emmanuel d'Alzon, îi dă ca Regulă de viață Regula Sfântului Augustin. Carisma noii Congregații se va contura în jurul trilogiei: a-l iubi pe Cristos și ceea ce el a iubit mai mult, Sfânta Fecioară Maria, Mama sa, și Sfânta Biserica, Mireasa sa. Pentru realizarea misiunii, Pr. d'Alzon a dat Congregației trei axe apostolice: social, doctrinal și ecumenic, în care fiecare să se poată regăsi în scopul Venirii Împărăției lui Dumnezeu, Adveniat Regnum Tuum, în noi și în jurul nostru.

Congregația a cunoscut o dezvoltare foarte rapidă, fiindcă răspundea unei necesități a momentului în societatea franceză a secolului al XIX-lea. Încă de la începuturi, fondatorul a inspirat călugărilor săi dragostea față de Roma, el însuși militând pentru cristalizarea dogmei "infaibilității" papale, definită la Conciliul Vatican I, în 1869-1870.

În 1895 Părinții Asumpționiști fondează la Constantinopol Institutul de Studii Bizantine și revista științifică Echos d'Orient. Totul a funcționat foarte bine până în 1936, când Institutul  a trebuit să se retragă din Istanbul( fostul Constantinopol). 

Alte mânăstiri catolice din România-AICI

După Ghidul mănăstirilor catolice din România, autor Irașcu Viorel, Ed. Rovimed Publishers, 2014- comandă-l AICI.

miercuri, 11 octombrie 2017

Lacul cu nuferi din Băile Felix-unicat în peisajul parcurilor din România


În centrul stațiunii Băile Felix se află un parc foarte căutat de pensionarii veniți la tratament dar și turiștii veniți la băile termale sau aflați în trecere prin  zonă.
O investiție foarte necesară mai ales că aici a fost mutat poate cel mai celebru nufăr din România, Nufărul termal sau Nymphaea lotus var. Thermalis.

Scriam despre plante unice în peisajul rezervațiilor naturale din România -AICI.

Povestea acestuia este foarte simplă dar și tristă în același timp, fiind legată de intervenția omului și de lăcomia proprietarilor de pensiuni.
Nufărul termal se întâlnește în arealul Băilor 1 Mai, din proximitatea Oradei, în lacul Pețea, alimentat de pârâul termal cu același nume, creat de izvoarele cu apă termală din zonă.

După 1990 nivelul apei din lac a început să scadă constant și în mod normal nufărul a început să sufere și din cauza diminuării debitului dar și pentru că temperatura apei scădea. Nufărul termal de la 1 Mai crește și se dezvoltă la 42 de grade C, fiind singura specie care vegetează aici la câteva mii de kilometri de tropice.

S-a ajuns în situația absurdă ca lacul aproape să sece și relictele glaciare, nufărul termal și micul melc Melanopsis parreyssi să dispară, pentru că numeroasele foraje ilegale ale proprietarilor de pensiuni și hoteluri din 1 Mai pur și simplu captau apa necesară supraviețuirii speciilor din lac.
Un exemplu de lipsă de autoritate a celor care trebuiau și puteau să oprească această practică, un caz de corupție și de ignoranță crasă, în care lăcomia duce la dispariția unor specii unice în România și care nu apar nicăieri în zona temperată.

Stațiunea Băile Felix, a intuit însă repede impactul turistic pe care l-ar avea amenajarea unui parc cu lacuri cu apă termală, populate cu acest nufăr și cu alte specii iubitoare de apă caldă naturală.

Astfel, a apărut acest parc în care se regăsesc nufărul termal cu o culoare alb -gălbuie și care se deschide seara, nufărul alb, o specie din zona euro-asiatică și lotusul sacru cu frumoasele sale flori roz ridicate deasupra apei.
Nufărul termal numit în zonă și Drețe ca și lotusul reprezintă plante absolut deosebite, prin frunzele mari care acoperă suprafața apei și prin florile delicate, care se desfac sau se închid în funcție de lumină și de creșterea sau descreșterea temperaturii apei.

Cele mai multe semnificații le are nufărul alb, simplu sau cel galben asemănător cu nufărul de Nil, și sunt legate de ideea nemurii, a dobândirii liniștii sufletești sau a gloriei spirituale, despre forța de creație sau sănătate.









duminică, 17 septembrie 2017

Cremona- orașul cuminte al lutierilor celebri

Pe autostrada către Milano, n-are cum să nu-ți sară în ochi ansamblul arhitectural maiestuos al basilicii și turnului din Cremona.
Cremona este o apariție surprinzător de caldă și cuminte, învăluită de lumina puternică a unei amiezi de iulie.

Am rămas surpriși să vedem străduțele și piațeta centrală fără turiști, fără forfota aceea continuă pe care o lăsasem în urmă la Verona.
Practic, Cremona ne-a primit cu brațele deschise, lâncezind, pe o sofa moale, în sunetul cald al unei viori celebre, rod al imaginației unei familii de lutieri.

Orașul dispune de o catedrală impresionantă( secolul al XII lea) în care se amestecă diverse stiluri, romanic, gotic și chiar elemente baroce, cu un ,,torazzo" fantastic de nu mai puțin de 113 metri înălțime dar și un baptisteriu uriaș pe laterala din dreapta catedralei.

Este turnul cel mai vechi de peste 100 de metri din lume și al treilea ca înălțime, după turnul bisericii din Landshut-Bavaria și cel al catedralei din Brugges.
În plus are cel mai mare ceas astronomic din lume, construit în secolul al XVI lea și la care s-au adăugat și zodiile, căpătând astfel și o semnificație astrologică.

Ajungem încet, încet și la celebrele familii de lutieri pe care i-a dat Cremona de-a lungul secolelor. Începând cu secolul al XVI lea Cremona devine centrul mondial al viorilor, grație familiilor de lutieri Amati, Guarneri și Stradivari.
În Cremona există, pentru celebrarea geniului acestora, un muzeu al viorilor, lutierilor și câteva statui ale reprezentanților acestora, mai ales că meșteșugul acesta a intrat în patrimoniul imaterial al UNESCO în 2012.

Am văzut și magazine cu instrumente muzicale pe care italienii le numesc ,, Botega di Liuteria",vis a vis de micuțul restaurant unde am luat masa, la doi pași de piața centrală, într-o atmosferă foarte boemă cu multe tinere și bătrâne bicicliste, îmbrăcate în rochii și cu pălării de soare cu boruri largi, care răspândeau o feminitate anume.

Este o destinație simplă, de luat la pas într-o dimineață de mijloc de săptămână și de respirat aerul medieval al clădirilor și stradelelor, de vizitat magazinele de viori și de suveniruri sau sumedenia de biserici și muzee.






marți, 12 septembrie 2017

Der Maibaum- simbolurile rurale ale Germaniei

Cu siguranță, ați văzut, în drumurile voastre prin Bavaria, Tirol sau nordul Cehiei,  aceste arătări semiforestiere, din centrul micilor orașe sau sate, de la poalele munților.

Se numește MAIBAUM, și este unul din cele mai iubite simboluri din Germania rurală și nu numai. În traducere înseamnă ,, copacul din luna mai", și este o reminiscență a unui cult agrar precreștin, în care se ridica un copac falnic decojit, cu o coroană așezată în vârf, la care tinerii trebuiau să ajungă cât mai repede.

Simbolurile falice de acest fel și faptul că tinerii băieți din comunitate urcau pe el, făceau parte din ritualurile de fertilitate pe care orice societate le are, adaptate culturii populare din zonă. Unele surse etnografice vorbesc despre un cult vechi închinat zeităților forestiere din regiunile locuite de popoarele germanice.

Azi, în jurul lui Der Maibaum, care a primit în a doua jumătate a Evului Mediu, un caracter creștin, se desfășoară festivitățile orășelului, de obicei între sfârșitul lui aprilie și începutul lui mai, momente care corespund cu renașterea naturii, cu Înălțarea sau cu Rusaliile.

La începuturi, copacul, un molid, brad sau chiar un mesteacăn, era amplasat temporar în piața de lângă Rathaus( Primărie), era decorat cu panglici alb albastre, sau vopsit în aceste culori, care reprezentau în mentalul colectiv culorile primăverii. Înălțimea acestor copaci atingea în mod regulat 20-25 de metri, dar au fost cazuri în care copacul avea și 40 sau chiar 56 de metri.

Între timp, deși sărbătorile se întâmplă în aceleași perioade, s-a renunțat la concursurile de cățărare, pentru a fi prevenite accidentele, și copacul a devenit o piesă permanentă în arhitectura piețelor centrale, fiind decorat cu figurine din metal, care indică principalele activități care dau renumele comunei.

Astfel, veți vedea reprezentari ale păstorilor, muncitorilor forestieri, minerilor, sau ale diferitelor bresle, cum sunt brutarii, măcelarii, grădinarii, croitorii, totul având la bază stâlpii comunității, preotul și biserica, edilul și primăria, învățătorul și școala.

În imaginea din stânga textului, în care apare  spatele subsemnatului, se vede maibaum-ul de pe platoul de la Zugspitze( 2963- Alpii Bavariei), tot în alb-albastru, cu câteva stegulețe pictate, cu activitățile economice sau turistice sau chiar de cercetare, din vârf de munte.

Filmulețele cu acest vârf sunt redate în link-urile de mai jos: primul este cu vârful privit de la 1500 de metri, iar al doilea, chiar la via ferata de la 2963 m.
Filmuleț 1
Filmuleț 2






duminică, 27 august 2017

Cascada Krimml- Austria. Toate cascadele României la un loc.


Titlul nu este întâmplător. Și asta v-o spune cineva care a văzut câteva cascade din România. Ale noastre sunt simple scurgeri de apă pe versanți abrupți sau plini de mușchi, pe care apa se prelinge mai lin sau mai alert, în funcție de ploi și de topirea zăpezilor.

Să nu cumva să vă ia elanul naționalist și să spuneți că nu apreciez marile frumuseți naturale ale României, pentru că vă vor contrazice cele peste 800 de postări despre țara noastră minunată, de pe acest blog.

Realitatea însă nu poate fi contrazisă. Cascada Krimml din inima Austriei, cu ai săi 30 mc/s și cu cei peste 380 de metri cădere, în mai multe trepte, bate de departe orice cascadă de la noi.

O minune gălăgioasă, permanent aburindă, cu praguri și marmite de eroziune, alimentată de apa ghețarilor din Alpii din zona Pinzgau, își face loc lejer în lista oricui bate Austria vara sau iarna.
Am citit în 2013 pe blogul unui tip fain, care scria mult mai bine, mai ordonat și mai corect decât mine, pe un blog numit lazfamiliytravel.blogspot.com, despre această minune a naturii și mi-am trecut-o în wish list.

Dorința s-a materializat anul acesta, iar plăcerea și experiența trăite acolo, mă vor urmări mult timp de acum încolo.
Nu voi intra în amănunte tehnice și istorice despre această cascadă uriașă, considerată de unii cea mai mare din Europa( cu siguranță, este cea mai mare din Alpi!) ci îmi voi face doar datoria de blogger turistic, de a semnala pentru necunoscători prezența acestei căderi de apă fabuloase din zona Kaprun.

Pentru cei interesați de date suplimentare vă recomand citirea pe îndelete a postării domnului de pe blogul mai sus menționat care abundă în date despre cascadă-Turism cu familia în lumea largă-Cascada Krimml

Am postat în urmă cu ceva timp și două filmulețe cu porțiuni ale cascadei une apele se prăvălesc cu mare vioiciune, peste șisturile și calcarele de la bază: Krimml 1, Krimml 2.

Sper să vă bucurați alături de mine de fotografiile făcute și de filmulețele de youtube, dar cel mai mult îmi doresc să ajungeți și să parcurgeți pas cu pas, vreme de vreo 2 ore, toate punctele de belvedere de pe traseu, împreună cu toate națiile Terrei.







duminică, 20 august 2017

Mănăstirea Piatra Tăieturii din Munții Bistriței- o priveliște de-ți taie răsuflarea


Nu voi intra în amănunte despre istoria acestui lăcaș de cult unic ca poziționare, ci îmi propun doar să semnalez iubitorilor de frumos, pelerinilor și căutătorilor de liniște sufletească această zonă superbă.

Ajungeți aici foarte ușor din Vatra Dornei, spre comuna Panaci, unde în centrul comunei faceți stânga, pe un drum betonat. 
Ultima parte a traseului este mai abruptă și destul de desfundată, nerecomandată pentru soferii începători.

Drumul urcă până la 1700 de metri, marcând în punctul unde se află crucea( un cuib de mitralieră din primul RM), borna care separa regatul României de Imperiul Austro-Ungar.

Undeva prin pădurile din preajma mănăstirii de azi s-a refugiat părintele Ilie Cleopa, în anii crunți de prigoană comunistă, ascuns de răcoarea unui conifer secular, în a cărui rădăcină și făcut culcuș vreme de peste 6 ani.

Din acest punct de belvedere cuprinzi cresta Munților Bistriței, Călimanii, Rarăul, Munții Rodnei, Cehlăul și zona Bârgăului dar și depresiunea Dornelor cu orașul stațiune și cu întinsa comună Panaci.

Tot de aici poți face trasee turistice montane spre  Barnar( Munții Bistriței), Pasul Păltiniș( trecere dinspre orașul Broșteni prin Dârmoxa spre Panaci) și Cheile Zugrenilor.

Schitul de la 1933, ctitoria preotului Iosif Achirilei, este continuat azi de o mănăstire de călugări cu hramul Nașterea Maicii Domnului, asta și pentru că se apropie 8 septembrie. 

La biserica propriu-zisă se adugă un paraclis cu hramul Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul, o peșteră pictată numită  Sfânta Cruce și o alta mai micuță închinată Sf. Antonie cel Mare , plus crucea de pe Piatra Tăieturii și o casă de oaspeți de 50 de locuri.








Priveliștea de pe terasa Pietrei Tăieturii

Frumoasa biserică din Panaci

Pentru iubitorii de bureți, iată și o mică captură de hribi

duminică, 30 iulie 2017

Un parc nemțesc- o formă de Manifest(are) a rezistenței la subcultură


- Puteți merge să vizitați și parcul de sub munte. Este frumos și amenajat în terase!
Îi spune soției, într-o germană literară, în care se ghicește accentul dialectului bavarez, proprietara pensiunii din Reit im Winkl, unde am tras pentru câteva zile.

Mă întreb, de ce i-o fi spus soției de parcul acesta? Bun, o fi sub munte, ceea ce nu face decât să-i accentueze farmecul, dar până la urmă de ce să recomanzi un parc, într-o stațiune unde își fac veacul mulți turiști germani sau străini, pentru liniște vara sau pentru ski, iarna?

După vreo două zile de zbenguială prin Austria aflată la 3 kilometri la sud  și prin Bavaria  aflată la nord de noi, decidem într-o după amiază, să explorăm și partea asta de orășel cu biserică evanghelică proptită în stâncă.

Parcul este o frumusețe, dar nu mai este nevoie să o spun eu. Se vede!
La intrare, un mic Achtung, ne anunță sec, nemțește, că este frumos să te plimbi în picioarele goale, pentru că dacă te plimbi cu ele pline( sic!), recte- încălțate, s-ar putea ca cei ce respectă această regulă să se murdărească.

Cum adică? Să simți iarba sub picioare, să te interconectezi cu natura primitoare și bine tunsă?
Da, pentru că tu ești important și pentru că tu contezi.
Pentru că parcul ăsta a fost gândit pentru tine, pentru sufletul tău tulburat de muncă și de stres. Culmea, pe banii tăi și în beneficiul direct și nemijlocit al picioarelor tale care aleargă libere printre pietrele din mezozozic, așezate artistic în formă de coadă de Triceratops.

Acestea sunt primele revelații pe care le am la vederea parcului de sub munte. După ce mă descalț lângă lacul cu nuferi mici, trec printr-un mic bazin cu apă, care îmi amintește de cișmelele de la intrarea în geamiile din Dobrogea. Un fel de curățare ritualică, de tot jegul urban adunat în mine un an întreg.

Pun piciorul pe pietrișul fin, care desenează o alee lungă care se oprește în roca dură a prealpilor bavarezi și apoi pe iarba fină, pășind voios către un aranjament care aduce,de departe, cu sanctuarul de Sarmisegetusa Regia. Atât de simplu și atât de puțin, pentru a obține atât de mult.

Apoi îmi amintesc că noi am plătit pentru sejur, în jur de 70 de Euro, pentru taxa de oraș și pentru taxa de curățenie. Așa, ca să merite!
Și mă gândesc că nemții ăștia trăitori în Reit im Winkl, pe care îl găsești cu greu pe o hartă -de hârtie, vă rog?- își plătesc impozitele într-o proporție covârșitoare, iar turiștii,  de asemenea taxele.Pentru că sunt invadatori pentru scurt timp al spațiului paradisiac regulamentar german.

La mine în oraș, jumătate din parcul mare este o evocare a naturii cuiburilor de cioară, un omagiu adus celei mai inteligente păsări de pe pământ, conform cercetătorilor germani. Sau, mă rog, britanici.
Iar un parc care ar fi trebuit să se numească Făgăraș, își amână glorios tăierea de panglică, pentru că lucrările au întârziat, pe motiv de spăgi prea puține. Cine mai știe?

Trist este, că nu îi bănuiesc pe nemți că dau pe afară de cultură și civilizație urbană, de lectură și erudiție, mai mult decât pe alții, dar atunci când promiți, faci, iar când faci, faci cu responsabilitate, pentru că îți pasă și pentru că omul trebuie să simtă că o faci pentru el, pentru bucuria lui și că tu ești în slujba lui.
Asta diferențiază lumile noastre, viziunea asupra administrației, educației și sănătății. Și nu numai.

Pentru asta luptă unii! Pentru ca cei care au ales să reziste la forța civilizatoare prin subcultură, ignoranță și prostie să poată fi măcar conduși de unii cu viziune, care se duc pe stradă să vadă ce trebuie făcut și modificat, nu care își fac poze cu familii de pauperi, și care mimează grija pentru problemele urbei.

Dar străzile nu votează, iarba nu votează  ci se usucă, copiii nici nu plătesc educația și nici nu votează, parcările nu votează, gunoaiele nu pun decât o ștampilă urât mirositoare pe un oraș infect, care moare și care n-a fost în stare să țină cu dinții de un om de mare decență și cultură, precum Anca Sigartău.

Stau pe banca de pe terasa cea mai înaltă, de sub gorunul bine curățat de crengi uscate, și încerc să mă detașez de toate revelațiile astea care întunecă emoția sinceră, trăită la vederea acestui părculeț din fundul sudic al Germaniei.
Pentru scurt timp reușesc.
Dar gândul că societatea din care vin și în care mă chinui să-mi cresc copilul, într-un mod decent și corect, este precum piciorul infectat, supurând, cu elefantiazis al unei femei din mlaștinile Guineii, îmi doboară și ultimile zâmbete.

Știu că ar fi trebuit să fie un articol vesel despre un loc minunat, vizitat de noi. Îmi pare rău că nu este așa. O țară sau un oraș este așa cum este datorită oamenilor de acolo, liderilor care conduc acea societate și viziunii asupra a ceea ce este bine de făcut pentru ca lucrurile să funcționeze.Sunt banalități, știu.
Dar eu vreau acest banal în viața mea de zi cu zi. Vreau să nu mă mai surprindă oameni cu așa-zisă carte care sar de pe scaun la primul acord al lui Vijelie sau Salam și elevi de primă mână care se maimuțăresc pe melodii care își au originea și își extrag seva dintr-o societate și mai nestructurată și mai cangrenată de lenevie și de ticăloșie, decât a noastră.

Mi-aș dori o administrație prietenoasă, deschisă și primării unde incompetența și iresponsabilitatea să nu fie omniprezente sau școli unde băile să fie amenajate și utilate la standarde europene, iar spitalele să fie centre unde grija pentru pacient să primeze.

Dar, din păcate, cei mai mulți dintre votanți au ales atitudinea adoratorului prost și topit în asfaltul turnat pe pile, pe străzi fără canalizare și unde țoapele și țopii fac circ de dimineață și până seara, preocupându-se de propria imagine.

Poate că ne merităm soarta. Țopii și țoapele despre care am vorbit, au o teorie foarte simplă. Poate vă amintiți... Suntem niște guvizi idioți, care pot fi prostiți cu orice râmă bleagă fluturată pe post de SCHIMBARE.
Nu râdeți! Așa sunt guvizii, niște pești vorace, lacomi și care ar face orice pentru un vierme. Asemănarea cu marea masă a votanților este pur și simplu întâmplătoare.

Pescarii, ca și țopii, știu asta foarte bine indiferent câtă școală sau câtă experiență de viață au. Așa că nu vă amăgiți, voi cei ce vă situați chipurile de partea cultă, cool, inteligentă și citită a baricadei. Fac mișto de noi în fiecare zi.
Pur și simplu sunt incompetenți și nu le pasă! De niciun fel!

Acesta  este evul mediu în care trăim, arzând etapele civilizației și prefăcându-ne adaptați la realitățile lumii moderne pe care o urâm dar din care ne dorim să facem parte.

Adio, băncuță! Adio, parc per pedes de sub munte!







Vaporeto pe Bega

Știați că pe Bega, în Timișoara, există un fel de autobuz... fluvial? Canalul a fost curățat, reamenajat, o adevărată oază de răcoare vara. ...