De câțiva ani, la Putna, după Crăciun se desfășoară un mic festival al datinilor și obiceiurilor de iarnă. Mai multă lume decât credeți, localnici și turiști deopotrivă, se adună să vadă urșii, căiuții, capra, cerbul, dar mai ales sceneta de teatru popular în care apare Ștefan cel Mare, răzeșii lui, solii turci și buciumenii.
Mai jos, voi pune câteva fotografii lângă care voi pune și explicația iar la final filmulețele.
Urșii din Preutești
Ceata are mai multi urși, dar și un ursuleț, care stă pe spinarea celui mai mare, cu costume făcute din blană, piele, cu clopoței și canafi. Jocul ursului are trei momente: chemarea ursului, ridicarea pe ciomag și hora ursului, legate de moartea și învierea sa ritualică odată cu Anul Nou.
Filmulețul pe youtube AICI.
Teatrul popular Ștefan cel Mare din Vicovul de Sus
Este o scenetă mult așteptată, care se desfășoară de câțiva ani, și care presupune prezența lui Ștefan și a ostenilor săi, într-o adunare în care fiecare are câte un rol. Sceneta cu oștenii și marele Domnitor se desfășoară pe caii frumoși ai Putnei, cai de poveste, din rasa semigreului românesc. Momentele de recitare și textele sunt separate de cântece și urături care umplu sufletul de mândria de a fi român.
Filmulețul pe youtube AICI
Cerbul din Corlata
Este o variantă a caprei, în care rolul principal îl joacă un cerb, care are prins de capul clămpănitor un trofeu impresionant cu coarnele împodobite cu panglici colorate. Dansul Cerbului este asemănător celui al caprei, plin de vervă și cu mișcarea ritmică a măștii. În zona Corlata, Cerbul este singura mască care joacă, fiind însoțită la origine de tineri neînsurați, îmbrăcați în costume populare.
Căiuții din Dolheștii Mici
Se remarcă prin dansul perfect sincronizat și prin costumele naționale. Capul de cal, făcut din lemn, cu dârlogi din frânghii, este legat de corp de care se prinde și o coadă de cal. Fustanela sau lăicerul colorat, sunt decorate cu mărgele, clopoței,oglinzi și curele, iar cei ce dansează în centru poartă un fel tunică militară.Cel mai bun dintre căiuți conduce ceata și impune ritmul dansului, prin fluiere și strigături.
Filmulețul pe youtube AICI
blog de lărgit orizontul Admin: Viorel Irașcu, Bacău, e-mail viocalatorul@gmail.com sau v_irascu@yahoo.com
duminică, 28 decembrie 2014
duminică, 21 decembrie 2014
Trovanții de la Costești și pământurile rele
În memoria colectivă, relativ recentă, Costeștiul de Vâlcea( la 6 kilometri de Horezu) este locul unde minerii lui Miron Cozma au dat o lecție de război de gherilă jandarmilor și polițiștilor, în drumul lor către București. Pentru geografi, acest loc este zona cu cei mai frumoși și mai mari trovanți din țară, un loc unic, un loc tainic, unde se spune că pietrele ,,cresc".
În credința populară, aceste pietre formate în pereții cu șiroiri de nisip, și care apar în timp, pe măsură ce eroziunea eoliană și pluvială acționează, pare că efectiv se ,,nasc", când de fapt ele sunt formate deja și stau ascunse privirii în piramidele de ,,badland", adică de pământ rău, sterp și nefuncțional din punct de vedere agricol.
Sau se mai spune că după o ploaie abundentă nisipul ud începe să se coaguleze în concrețiuni sferoidale specifice pietrelor din zonă, de unde procesul de ,,creștere".
Ce sunt trovanții?
Sunt concrețiuni sau formațiuni sferoidale nisipo-grezoase, care apar în mod accidental în depozitele de gresii din zona de deal și de podiș dar și în câteva regiuni de munte. Le întâlniți în dealul Feleacului, pe valea Lotrului- în munți, în zona Drobeta Turnu Severin de lângă Podișul Mehedinți și chiar în Colinele Tutovei din zona județului Bacău.
Geologii le situează în miocen, când Marea Sarmatică, a lăsat în urmă cantități uriașe de nisip, care s-a cimentat sub forma acestor pietre rotunde, a căror formă se repetă la nesfârșit, și care în interior au inele de creștere la fel ca în cazul copacilor.
Zona situată la doi pași de drum într-o curbă a drumului( unde n-ai loc să parchezi!) a fost amenajată ca un muzeu în aer liber, aflat în custodia autorităților locale.
În credința populară, aceste pietre formate în pereții cu șiroiri de nisip, și care apar în timp, pe măsură ce eroziunea eoliană și pluvială acționează, pare că efectiv se ,,nasc", când de fapt ele sunt formate deja și stau ascunse privirii în piramidele de ,,badland", adică de pământ rău, sterp și nefuncțional din punct de vedere agricol.
Sau se mai spune că după o ploaie abundentă nisipul ud începe să se coaguleze în concrețiuni sferoidale specifice pietrelor din zonă, de unde procesul de ,,creștere".
Ce sunt trovanții?
Sunt concrețiuni sau formațiuni sferoidale nisipo-grezoase, care apar în mod accidental în depozitele de gresii din zona de deal și de podiș dar și în câteva regiuni de munte. Le întâlniți în dealul Feleacului, pe valea Lotrului- în munți, în zona Drobeta Turnu Severin de lângă Podișul Mehedinți și chiar în Colinele Tutovei din zona județului Bacău.
Geologii le situează în miocen, când Marea Sarmatică, a lăsat în urmă cantități uriașe de nisip, care s-a cimentat sub forma acestor pietre rotunde, a căror formă se repetă la nesfârșit, și care în interior au inele de creștere la fel ca în cazul copacilor.
Zona situată la doi pași de drum într-o curbă a drumului( unde n-ai loc să parchezi!) a fost amenajată ca un muzeu în aer liber, aflat în custodia autorităților locale.
luni, 8 decembrie 2014
Biserica de lemn din cătunul Grămești, comuna Costești- Vâlcea
Aproape de intrarea în acest cătun, lângă o troiță ce străjuiește pădurea de amestec, urcă o ulicioară spre o bisericuță de lemn, discretă și cu aspect părăsit, din cătunul Grămești, undeva la poalele Munților Căpățânii, în județul Vâlcea.
Este bisericuța de lemn ,, Adormirea Maicii Domnului,, datată 1664, după cum se vede pe inscripția de la intrare, ctitorită de Mitropolitul cărturar al Ungrovlahiei, Ștefan, inclusă pe lista monumentelor istorice de clasă A.
Se spune că mitropolitul a ridicat această biserică frumoasă cu aspect de conac boieresc, în cinstea soției sale, îngropată lângă biserică, la umbra uni brad secular, care astăzi nu mai există.
Unică prin faptul că pe pereții exteriori sunt inscripții în alfabetul chirilic, din urmă cu mai bine de 200 de ani( o veritabilă lecție de istorie religioasă în aer liber!), această minune din lemn este bine păstrată cu un brâu zimțat și cu console sub streșini, lemnul folosit, inclusiv pentru cuie, fiind acela de stejar.
Numele de Grămești( aparține de satul Pietreni), se pare că vine la Stan Grama, un ardelean stabilit peste munte( unde ei erau numiți ungureni , iar localnicii pământeni) și care ar fi îngropat tot lângă biserica ridicată pe un soclu frumos de calcar, pentru că terenul de la marginea pădurii este în pantă, ceea ce dă un farmec aparte construcției.
De biserică se ocupă preotul paroh din sat, care poate fi contactat la 0743706078, pentru mai multe informații și pentru vizitarea interiorului, unde puteți admira ușile împărătești, o serie de icoane vechi și jilțul mitropolitului Stefan.
Este bisericuța de lemn ,, Adormirea Maicii Domnului,, datată 1664, după cum se vede pe inscripția de la intrare, ctitorită de Mitropolitul cărturar al Ungrovlahiei, Ștefan, inclusă pe lista monumentelor istorice de clasă A.
Se spune că mitropolitul a ridicat această biserică frumoasă cu aspect de conac boieresc, în cinstea soției sale, îngropată lângă biserică, la umbra uni brad secular, care astăzi nu mai există.
Unică prin faptul că pe pereții exteriori sunt inscripții în alfabetul chirilic, din urmă cu mai bine de 200 de ani( o veritabilă lecție de istorie religioasă în aer liber!), această minune din lemn este bine păstrată cu un brâu zimțat și cu console sub streșini, lemnul folosit, inclusiv pentru cuie, fiind acela de stejar.
Numele de Grămești( aparține de satul Pietreni), se pare că vine la Stan Grama, un ardelean stabilit peste munte( unde ei erau numiți ungureni , iar localnicii pământeni) și care ar fi îngropat tot lângă biserica ridicată pe un soclu frumos de calcar, pentru că terenul de la marginea pădurii este în pantă, ceea ce dă un farmec aparte construcției.
De biserică se ocupă preotul paroh din sat, care poate fi contactat la 0743706078, pentru mai multe informații și pentru vizitarea interiorului, unde puteți admira ușile împărătești, o serie de icoane vechi și jilțul mitropolitului Stefan.
sâmbătă, 6 decembrie 2014
Bisericile de lemn din județul Alba
Biserica de lemn Cuv. Parascheva, Ighiel, 1750 |
- ca peste tot în Transilvania, în ceea ce privește hramurile, domina Sfinții Arh. Mihail și Gavril, în comuna Noșlac toate bisericile de sat au cu acest hram;
- concurență face hramul Sf. Nicolae, întâlnit la mai multe biserici și cel al Cuv. Paraschevei, asa cum este și biserica cu turlă de lemn, din satul Ighiel( foto);
- surprinde apariția unui sfânt nou, Sfântul Mare MucenicTeodor Tiron, din satul Băgău, com. Lopadea Nouă, un sfânt grec, care a salvat un oraș întreg, apărând în visul unui episcop și spunându-i acestuia să îndemne lumea să mănânce colivă , și să nu cumpere nimic de la piață, toate alimentele fiind otrăvite cu bună știință.
- Com. Arieșeni- biserica de lemn Înălțarea Domnului, monument de arhitectură, 1791
- Sat Brăzești, oraș Baia de Arieș- biserica de lemn Învierea Domnului, monument de arhitectură, 1769
- Com. Berghin- biserica de lemn Sf. Petru, 1707
- Sat Ghirbom, com. Berghin- biserica de lemn Sf. Nicolae, 1688
- Sat Acmariu, com. Blandiana- biserica de lemn Sf. Nicolae, 1768
- Com. Fărău- biserica de lemn Sf. Arh. Mihail și Gavril, 1762 și biserica de lemn Sf. Nicolae, din satul Sânbenedic, sec. XVIII și biserica de lemn Sf. Arh. Mihail și Gavril, 1664, pictată din 1745 și biserica de lemn Sf . Nicolae, 1761, pictată din 1794, ambele din satul Șilea
- Com. Gârda de Sus- biserica de lemn Nașt. Sf. Ioan Botezătorul, 1792, pictată
- Sat Șpălnaca, com. Hopârta- biserica de lemn Sf. Arh. Mihail și Gavril, sec. XVIII , pictată în 1858+ biserica de lemn Sf. Gheorghe, sec. XVIII , pictată în 1869 și biserica de lemn Sf. Arh. Mihail și Gavril din satul Turdaș, 1770
- Sat Ighiel, com. Ighiu- biserica de lemn Cuv. Parascheva, 1750, pictată în 1783
- Com. Întregalde- biserica de lemn Sf. Ilie, 1774 și pictată în 1789, și biserica de lemn Sf. Arh. Mihail și Gavril, din satul Dealul Geoagiului, 1742
- Sat Băgău, com. Lopadea Nouă- biserica de lemn Sf. Teodor Tiron, 1733, cu picturi din secolul al XVIII
- Com. Lunca Mureșului- biserica de lemn Pogorârea Duhului Sfânt, 1723, cu picturi interioare din 1810
- Sat Valea Lupșii, com. Lupșa- biserica de lemn Sf. Nicolae, 1429, cu candelabru de lemn cioplit și o colecție de icoane( sec.XVIII) și biserica de lemn Ad. Maicii Domnului, 1799
- Sat Bârlești, com Mogoș- biserica de lemn Sf. Împ. C-tin și Elena, 1844 cu picturi și biserica de lemn Sf. Arh. Mihail și Gavril, din satul Cojocani, sec.XV
- Com. Noșlac- biserica de lemn Sf. Arh. Mihail și Gavril, 1803, pictată în 1822 și biserica de lemn Sf. Arh. Mihail și Gavril din satul Copand, 1803, pictată în 1856 și biserica de lemn Sf. Arh. Mihail și Gavril, din satul Găbud, 1776
- Sat Cisteiu de Mureș, oraș Ocna Mureș- biserica de lemn Sf. Arh. Mihail și Gavril, sec.XVIII
- Sat Lunca Largă, com. Ocoliș- biserica de lemn din sec. XVIII și biserica de lemn Sf. Arh. Mihail și Gavril, din satul Runc, 1733, ref. 1852
- Sat Pianu de Sus, com. Pianu- biserica de lemn Cuv. Parascheva, sec.XVIII
- Sat Geogel, com. Ponor- biserica de lemn Sf. Arh. Mihail și Gavril, 1751, pictată în 1756, cu un altar din piatră din 1840
- Sat Poșaga de Sus, com. Poșaga- biserica de lemn Sf. Arh. Mihail și Gavril, 1789, monument de arhitectură
- Sat Tău, com. Roșia de Secaș- biserica de lemn Sf. Gheorghe, sec.XVIII
- Sat Sub Piatră, com. Sălciua- biserica de lemn Cuv. Parascheva, a schitului Sub Piatră, 1798, cu picturi valoroase din sec.XIX și cu icoana Deisis și biserica de lemn Sf. Treime, din satul Valea Largă, 1782
- Sat Vingard, com. Șpring- biserica de lemn Cuv. Parascheva, sec.XVIII , ref. 1828
- Sat Lăzești, com. Vadu Moților- biserica de lemn Sf. Arh. Mihail și Gavril, sec.XVIII , cu picturi interioare din 1749
- Sat Goiești, com. Vidra- biserica de lemn Sf. Trei Ierarhi, sec.XVIII , cu picturi și biserica de lemn din satul Poieni, monument de arhitectură
luni, 1 decembrie 2014
Cheile Râmeților- uimitoarele aventuri ale tatălui și fiului
La mulți ani, Românie frumoasă!
Aici am încercat în ultimii 6 ani, să arătăm locuri frumoase și pitorești din România, să vă facem mândri de țara noastră și să vă demonstrăm că sunt locuri mai puțin comune, unde o familie normală poate ajumge cu un minim de efort.
Munții Trascăului, sunt acea minune ascunsă a țării noastre, pe care vă invităm să-i vizitați și să-i savurați cu ochii și cu inima. Azi, despre cele mai frumoase chei din Apuseni, Cheile Râmeților.
Vă mai amintiți selfiul făcut cu băiețelul meu și postat aici pe FB? Vă spuneam atunci să aveți răbdare, că voi scrie despre asta. Este vorba despre absolut spectaculoasele chei ale Râmeților, o minune carstică unică, din inima munților Trascăului.
Am parafrazat în titlu o carte scrisă de Jules Verne, pentru că am trecut prin momente interesante, împreună cu munțomanul numit Iani, întrucât doamna noastră, mama noastră, cu tija din picior, a ales să spună pas, și deci să nu facă niciun pas riscant în aceste chei.
Traversarea cheilor presupune un efort de orientare și de cățărare, pentru că sunt multe porțiuni unde nu există cărare amenajată, ci doar un fel de trepte de metal înfipte în peretele de calcar. Sau, dacă este vară și apa mică este de luat în calcul și trecerea prin apa rece, rece a pârâului Mănăstirii.
Noi am făcut combinata alpină, adică și pe perete și prin apă, adică și pe jos dar și pe sus. Traseul este marcat cu cruce albastră, desenată pe pereți și pe pietre, în locuri inaccesibile, în surplombe și pe stâncile din mijlocul apei.
Pornirea entuziastă, este repede oprită de concentrarea de a ne cățăra pe drugii de fier, cu atenția distribuită și la mâini, și la picioare și la adâncimea apei peste pragurile de eroziune, unde sunt ochiuri cristaline care trec de genunchi.
Înaintarea se face greu, dar îngustimea cheilor și zidurile înalte de calcar alb-cenușiu, te copleșesc umplându-te de adrenalină și de bucurie, în același timp. Ne descoperim repede abilitățile de sprinteni căpriori, pentru că sunt zone unde trebuie să sărim din piatră în piatră, pentru ca apoi să luăm din nou în mână șufa metalică întinsă pe anumite porțiuni pe ziduri.
Ținta noastră era portalul maiestuos, din zona centrală a cheilor, un loc unde apa săpase adânc, dizolvând în mii de ani o parte dintr-o stâncă uriașă, creând un fel de pod natural. La portal ni s-a înfundat și nouă, la propriu, pentru că nu prea există altă posibilitate să treci pe partea cealaltă decât alegând cele 2-3 grade ale apei, E drept, că există o variantă ceva mai sus, mai accidentată, dar pierzi tot farmecul, chiar dacă acest farmec înseamnă tremurături, urlete și o mare nesimțire, cea a picioarelor.
Cheile continuă încă cel puțin un kilometru, până spre cătunul Sureni, și de aici spre Cabana Râmeți, de lângă localitatea cu același nume, de pe valea Stremțului.
Facem cale întoarsă, uzi până la piele, cu bocancii și adidașii(cu adidași pentru că am constatat, ca niște părinți responsabili, că bocancii copilului au rămas mici?!) grei de apă și de nisip, bucuroși că am pătruns în lumea de basm a lui Sfarmă Piatră, o lume cu peșteri suspendate pe pereții de 300-400 de metri înălțime, cu calcare și conglomerate triasice, dizolvate de apa repede, cu surplombe impresionante, pe zeci de metri.
Bucuros că mi-am dus copilul într-un loc mirific, unde vegetează floarea de colț, un loc pe care nu-l va uita niciodată, si despre care va povesti mândru că este în România și că acolo a fost cu tatăl lui.
Un filmulet scurt facut de mine-aici-
Aici am încercat în ultimii 6 ani, să arătăm locuri frumoase și pitorești din România, să vă facem mândri de țara noastră și să vă demonstrăm că sunt locuri mai puțin comune, unde o familie normală poate ajumge cu un minim de efort.
Munții Trascăului, sunt acea minune ascunsă a țării noastre, pe care vă invităm să-i vizitați și să-i savurați cu ochii și cu inima. Azi, despre cele mai frumoase chei din Apuseni, Cheile Râmeților.
Vă mai amintiți selfiul făcut cu băiețelul meu și postat aici pe FB? Vă spuneam atunci să aveți răbdare, că voi scrie despre asta. Este vorba despre absolut spectaculoasele chei ale Râmeților, o minune carstică unică, din inima munților Trascăului.
Am parafrazat în titlu o carte scrisă de Jules Verne, pentru că am trecut prin momente interesante, împreună cu munțomanul numit Iani, întrucât doamna noastră, mama noastră, cu tija din picior, a ales să spună pas, și deci să nu facă niciun pas riscant în aceste chei.
Traversarea cheilor presupune un efort de orientare și de cățărare, pentru că sunt multe porțiuni unde nu există cărare amenajată, ci doar un fel de trepte de metal înfipte în peretele de calcar. Sau, dacă este vară și apa mică este de luat în calcul și trecerea prin apa rece, rece a pârâului Mănăstirii.
Noi am făcut combinata alpină, adică și pe perete și prin apă, adică și pe jos dar și pe sus. Traseul este marcat cu cruce albastră, desenată pe pereți și pe pietre, în locuri inaccesibile, în surplombe și pe stâncile din mijlocul apei.
Pornirea entuziastă, este repede oprită de concentrarea de a ne cățăra pe drugii de fier, cu atenția distribuită și la mâini, și la picioare și la adâncimea apei peste pragurile de eroziune, unde sunt ochiuri cristaline care trec de genunchi.
Înaintarea se face greu, dar îngustimea cheilor și zidurile înalte de calcar alb-cenușiu, te copleșesc umplându-te de adrenalină și de bucurie, în același timp. Ne descoperim repede abilitățile de sprinteni căpriori, pentru că sunt zone unde trebuie să sărim din piatră în piatră, pentru ca apoi să luăm din nou în mână șufa metalică întinsă pe anumite porțiuni pe ziduri.
Ținta noastră era portalul maiestuos, din zona centrală a cheilor, un loc unde apa săpase adânc, dizolvând în mii de ani o parte dintr-o stâncă uriașă, creând un fel de pod natural. La portal ni s-a înfundat și nouă, la propriu, pentru că nu prea există altă posibilitate să treci pe partea cealaltă decât alegând cele 2-3 grade ale apei, E drept, că există o variantă ceva mai sus, mai accidentată, dar pierzi tot farmecul, chiar dacă acest farmec înseamnă tremurături, urlete și o mare nesimțire, cea a picioarelor.
Cheile continuă încă cel puțin un kilometru, până spre cătunul Sureni, și de aici spre Cabana Râmeți, de lângă localitatea cu același nume, de pe valea Stremțului.
Facem cale întoarsă, uzi până la piele, cu bocancii și adidașii(cu adidași pentru că am constatat, ca niște părinți responsabili, că bocancii copilului au rămas mici?!) grei de apă și de nisip, bucuroși că am pătruns în lumea de basm a lui Sfarmă Piatră, o lume cu peșteri suspendate pe pereții de 300-400 de metri înălțime, cu calcare și conglomerate triasice, dizolvate de apa repede, cu surplombe impresionante, pe zeci de metri.
Bucuros că mi-am dus copilul într-un loc mirific, unde vegetează floarea de colț, un loc pe care nu-l va uita niciodată, si despre care va povesti mândru că este în România și că acolo a fost cu tatăl lui.
Un filmulet scurt facut de mine-aici-
miercuri, 19 noiembrie 2014
Povestea statuii lui Bacovia din centrul Bacăului
Am citit într-un almanah turistic prăfuit, de la începutul anilor '80, povestea statuii poetului Bacovia din centrul orașului Bacău, așa cum a trăit-o sculptorul Constantin Popovici, celebru și pentru statuia Electricității de la barajul Vidraru.
Iată povestea reală a creării acestei minunate opere de artă:
,,Cu aproape două decenii în urmă am avut revelația să observ într-o vitrină de atelier fotografic din Piața Amzei chipul unui bărbat. Era Bacovia. Zilnic treceam și zilnic îl vedeam. La o distanță de câțiva ani, în 1967, l-am modelat în ghips, și l-am așezat în prima mea expoziție personală.
.... A venit la rând, în viața mea, sculptura de la Bacău. Ea a coincis, ca un joc sfânt al echilibrului, cu lucrul la statuia electricității de la Argeș. Lumina era materia, Bacovia era spiritul. Am făcut pentru el sute de desene până am ajuns la această imagine. Căutam ceva care să-l singularizeze, să-l desprindă de noi și în același timp să ni-l apropie. Simțeam că ceea ce vreau eu e o stare, că nu are echivalent într-o reprezentare concretă, cu atât mai greu era să ajung la ea. La una din expozițiile anterioare sculpturii, în fața unui desen simplu din foarte multele mele schițe cu Bacovia, s-a oprit un tânăr. L-a privit, a plecat, a revenit și iar l-a privit și m-a rugat să primesc din parte-i un dar pentru simbolul pe care i-l sugerează lui acest desen. Explicându-și gestul, neașteptat pentru mine, mi-a spus ,,sunt tot atât de singur ca această linie singură și înclinată din desenul dumneavoastră".
Când statuia a fost gata să fie turnată s-a întâmplat ceea ce se întâmplă foarte rar în viața unei sculpturi: a alunecat din mâinile meșterilor care o ridicau și s-a sfărâmat în fața ochilor mei. Era cu foarte puțin înainte de momentul aniversar, era așteptată și eu trebuia să o învii. E greu să nu spun că în acele clipe n-am cunoscut disperarea. Dar eram sigur că Bacovia va fi din nou în picioare, gol, material și imaterial, palpabil și nepalpabil. L-am adunat și l-am refăcut din bucăți. Când am dus-o la Bacău, o altă problemă s-a ivit, aceea a soclului care costa de două ori cât statuia. Îmi trebuia pentru Bacovia un cer și nu un soclu. Treisprezece metri pe treisprezece, marmură albă! nu era ușor să fi înțeles. S-a înfăptuit și acest lucru minunat pentru statuie, primul secretar de atunci, Nicolae Roșu, a pus mult suflet pentru viața acestei sculpturi în orașul poetului. Și nu a fost singurul. Bacovia nu era un om obișnuit. Statuia lui nu trebuia să fie o statuie obișnuită. Un soclu obișnuit ar fi anulat-o. Acum o văd în fiecare toamnă în luna Bacovia și sunt mulțumit că a intrat în viața orașului și că orașul o iubește. E paradoxal, dar singurătatea lui Bacovia ne include pe toți, de vreme ce ne preocupăm într-atât de poet. De un mizantrop nimeni nu se interesează. Și atunci, unde e de fapt, singurătatea lui Bacovia?"
Statuia Electricității de la Barajul Vidraru |
sâmbătă, 15 noiembrie 2014
Ghidul Mănăstirilor Catolice din România
As dori să vă anunț, cu mare bucurie, că după mai bine de doi ani și jumătate de muncă, am reușit să editez și să tipăresc Ghidul Mănăstirilor Catolice, la o editură din Bacău. Un ghid complet de 243 de pagini al tuturor organizațiilor monastice din țară.
Din
păcate, nicio editură catolică nu a dorit sau nu a mai dorit să publice
acest necesar, spun eu, demers, care are la bază nevoia de popularizare
a tuturor congregatiilor și mănăstirilor de pe teritoriul României.
Multumesc
foarte mult Parintelui Daniel care a incurajat până la
un punct realizarea acestui ghid, si care mi-a permis ca în numele
domniei sale, să trimit mailul în care ceream date despre mănăstire sau
casa sau congregație.
Mulțumesc,
de asemenea, tuturor superiorilor care au înțeles imediat să participe
cu informații oficiale la alcătuirea bazei de date pentru ghid.
Dacă
nu găsiti ghidul in librăriile catolice sau în cele care au și carte
crestină, eu vă pot trimite un exemplar sau doua( poate si mai multe!)
contra cost, prin poștă cu valoare ramburs.
Cartea va apărea cel mai probabil săptămâna viitoare.
Mai jos este Argumentul si cuprinsul lucrării.
ARGUMENT
,, Ce s-ar întâmpla cu
lumea, dacă n-ar fi călugării?”
Fericita
Angela de Foligno
Unii ar putea spune
că este o întreprindere riscantă, într-o țară în care catolicii, în general,
dețin puțin peste 5 % din populația totală. Dar nevoia de cunoaștere, și de ce
nu de popularizare, în rândul
celor ce își propun mici pelerinaje către mănăstirile noastre, dorința de a
împărtăși cu alții experiențe spirituale sau de reculegere, au reprezentat tot
atâtea motive pentru a scrie acest ghid.
Am plecat de la ideea unei edituri bucureștene, care propune
credincioșilor ortodocși un ghid al sutelor de mănăstiri răspândite pe
plaiurile românești.
De ce nu am avea și noi un ghid al mănăstirilor catolice?
Prima problemă pe care am întâmpinat-o a fost aceea legată
de structura internă a celor două biserici catolice prezente la noi, care au în
subordine o multitudine de mănăstiri,
case, congregații sau comunități.
Un preot îmi scria că în nomenclatorul cultelor din România,
nu există un termen pentru ,,casă de
formare” astfel că acestea nu se pot numi decât mănăstiri, dar organizarea
acesteia și activitățile desfășurate acolo au puține lucruri în comun cu ideea
de mănăstire. Și așa ajungem să ne înpotmolim în definirea a ceea ce numim ,,mănăstire”,
în sens catolic.
În conștiința comunităților catolice, orice casă în care
activează persoanele consacrate este numită mănăstire, când de fapt aproape sigura legătură cu viața monahală, în
sens strict, este legată de așa numitele mănăstiri de ,,clauzură” , acolo unde măicuțele, în mod special, își dedică cea
mai mare parte a timpului rugăciunilor.
Celelalate congregații aparținând diferitelor ordine
călugărești au case, în care persoanele consacrate încearcă să ajute, în cât
mai multe moduri cu putință, persoanele aflate în dificultate împlinindu-și
astfel misiunea și afirmându-și carisma.
Consacră ore întregi
rugăciunilor, fac cateheze sau cursuri pentru copii preșcolari, elevi și
chiar studenți, participă la slujbe, îngrijesc bolnavi sau oferă un cămin celor
de pe străzi.
Una peste alta, este greu să definești termenii, rămânând ca
în virtutea regulamentelor interne din aceste comunități să se includă sau nu
casa sau institutul, în categoria mănăstirilor catolice.
Am încercat să
identific toate mănăstirile catolice din țară, dar comunicarea dificilă cu
anumite comunități, în special cu cele din centrul și vestul țării, a făcut ca
unele dintre acestea să rămănă pe dinafară sau să fie trecute puține informații
despre ele. Adresele de mail invalide și site-urile episcopiilor sau ale unor parohii care nu sunt în limba română, a făcut ca obținerea de informații să se realizeze pe alte căi și nu direct.
Pentru un catolic practicant, obișnuit să intre în contact
cu biserica doar duminica și în zilele
de sărbătoare, navigarea prin hățisul de organizații, congregații, case
și comunități catolice, a fost o mare provocare.
În schimb, mi-a oferit dimensiunea reală a structurilor bisericii
catolice, structură și organizare pe care nu le bănuiești că s-ar afla în
spatele părintelui de la biserica parohiei tale.
Cine ar bănui că în România, undeva în comuna Stânceni,
vestită de altfel pentru apele sale minerale, se afla un schit catolic!?
Da, ați citit bine, un schit catolic al măicuțelor
carmelitane de rit bizantin, unde o extrem de energică superioară- Maica
Eliana- luptă pe toate căile spirituale pentru unitatea bisericii. Sau că în
mijlocul aglomeratului București, Părinții Augustinieni Asupționiști, au creat
un centru de întâlniri creștine, de înaltă ținută intelectuală, având ca sprijin
un spațiu cultural oferit de Biblioteca bizantină, întemeiată de aceeași
congregație.
Și aceste enumerări ar putea continua, cu surprinzătoarea(
pentru mine!) organizare a bisericii greco-catolice, despre care 99% dintre
români nici măcar nu au auzit, biserică care are o serie de mănăstiri în
Ardeal, adevărate centre de spiritualitate românească, de sorginte transilvană.
Ca să nu mai vorbesc despre Sora Ionela, care în beciurile securității a pus
bazele unei congregații, și care se
luptă și acum cu o administrație ostilă, la casa pentru copii în dificultate de
la Odorheiu Secuiesc.
Munca la acest ghid a presupus un efort uriaș, concretizat
în contactarea tuturor congregațiilor, consultarea unor resurse virtuale și
bibliografice vaste, dar din păcate insuficient structurate. Pentru
comunitățile din zona Bacăului și a Moldovei a fost recomandată și necesară și
o documentare la fața locului.
Nu am dorit să trec pur și simplu în revistă mănăstirile, ci
am încercat să ofer date utile despre istoria mănăstrii sau institutului,
localizare și căi de acces( inclusiv GPS), sau date despre congregația din care
fac parte călugării și surorile.
Îmi exprim speranța că acest ghid va fi o călăuză discretă
și utilă pentru pelerinul catolic- și nu numai- și de asemenea va fi perdeaua
ridicată de pe necunoașterea muncii și dăruirii, uneori până la sacrificiu, a
miilor de viețuitori monastici catolici.
Cuprins
Argument
Biserica Romano- Catolică
Arhiepiscopia
Romano-Catolică București
Mun. București
Mănăstirea Sfinții Petru și Andrei
Mănăstirea Sfânta Familie
Jud. Ilfov
Mănăstirea Sfânta Agnes
Mănăstirea Părinți Carmelitani Desculți Snagov
Jud. Prahova
Mănăstirea Augustiniană Câmpina( de clauzură)
Jud. Brașov
Mănăstirea Timișul de Sus
Jud. Argeș
Mănăstirea Sfântul Eugen
Alte organizții monastice
Mun. București
Casa Sfântul Marcellin Campagnat
Casa Surorile de Caritate ale Sfintei Ioana Antida Thouret
Casa Surorilor Pauline
Centrul de Spiritualitate FCJ
Casa Surorile Franciscane ale
Sfintei Inimi
Jud. Prahova
Casa Speranței
Casa Micile Slujitoare ale Inimii lui Isus pentru Bolnavii Săraci
Jud. Dâmbovița
Casa Miani-Padri Somaschi
Jud. Ilfov
Institul Surorilor Misionare Catehetice
ale Sfintei Inimi a lui Isus
Centrul de Tineret- Oratoriul Sfântul Leonardo Murialdo
Jud. Argeș
Școala Sfântul Iacob
Jud. Brăila
Casa de copii Sfânta Clara
Jud. Dolj
Casa della Speranza
Jud. Constanța
Casa Santa Maria della Grazie
Casa Surorilor Capuccine
ale Maicii Francesca Rubatto
Episcopia
Romano-Catolică Iași
Jud. Bacău
Ordinul Fraților Minori Conventuali, Conventul Sfântul Iosif, Soțul
Preacuratei Fecioare Maria
Ordinul Fraților Capucini, Custodia Fericitul Ieremia din România
Mănăstirea Sfânta Monica
Mănăstirea Benedictină Măgura/ Casa Sfânta Față
Mănăstirea Sfântul Carol Borromeu
Mănăstirea Casa Sfânta Maria
Mănăstirea Carmelitană Luncani
Mănăstirea Carmelitană Sfântul Iosif
Mănăstirea Sfânta Cruce
Jud. Neamț
Mănăstirea Sfânta Maria a Îngerilor
Mănăstirea Benedictină Maica Unității
Mănăstirea Sfântul Iosif
Jud. Iași
Mănăstirea La Salle
Mănăstirea Don Orione
Mănăstirea Sfânta Rita
Mănăstirea Cavanis
Alte organizații
monastice
Jud. Suceava
Conventul Regina Sfântului Rozariu
Cacica
Casa Surorilor Dominicane Siret
Jud. Bacău
Instituitul Diecezan Slujitoarele
lui Cristos Marele Preot/Mănăstirea Buna Vestire
Institutul Maria Bambina
Casa Sfântul Iosif
Casa Buna Vestire- Fundația
Victorine Le Dieu
Casa de copii Maria Montini
Lavezzari
Centrul pentru tineret Don Bosco
Grădinița Roza Venerini
Centrul Don Calabria
Casa Conventuală- Grădinița Sfântul
Paul
Casa Anna Maria Adorni
Jud. Iași
Casa Domus Mariae
Casa Providenței
Grădinița Suroile Providenței
Casa Misionarelor Pătimirii Butea
Casa- Grădinița Sfântul Nicolae
Casa Notre Dame de Sion
Fundația Frații Carității
Jud. Neamț
Casa de Formare a Misionarilor
Verbiți/ Mănăstirea Ss. Ciril și Metodiu
Centrul Sfântul Leonardo Murialdo
Casa Micile Slujitoare ale lui
Cristos Rege
Centrul Social Sfântul Anton de
Padova
Casa Slujitoarele Săracilor
Orfelinatul Buna Vestire- Fundația
Teodora Campostrini
Casa Maica Speranța
Casa Fiicele Sfintelor Inimi
Casa Arnold Janssen
Episcopia
Romano-Catolică Oradea
Jud. Bihor
Abația Sfântul Ștefan
Mănăstirea
Surorilor Milostive ale Sfintei Cruci Șinteu
Alte organizații
monastice
Jud. Bihor
Comunitatea Surorilor Vincentine
Episcopia
Romano-Catolică Timișoara
Jud. Timiș
Mănăstirea Călugărilor
Salvatorieni
Mănăstirea
Fiicele Sfântului Francisc de Asissi
Mănăstirea
Notre Dame
Jud. Caraș-Severin
Mănăstirea Franciscană Caransebeș
Jud. Arad
Mănăstirea Maria Radna
Mănăstirea Franciscana Minorită Arad
Episcopia
Romano-Catolică Satu Mare
Jud. Maramureș
Mănăstirea Lauretană
Jud. Satu Mare
Mănăstirea Franciscană Căpleni
Alte organizații
monastice
Jud. Satu Mare
Centrul de zi al Surorilor Piariste
Casa Bucuriei/ Funtația Sacro Cuore
Casa Surorilor Misionare Inima lui Isus (Hiltrup)
Arhiepiscopia
Romano-Catolică Alba Iulia
Jud. Mureș
Mănăstirea Sângeorgiu de Mureș
Jud. Harghita
Mănăstirea Franciscană Șumuleu
Ciuc
Mănăstirea Clariselor Csíksomlyó Ágacskája (de caluzură)
Mănăstirea Franciscană Lăzarea
Jud. Hunedoara
Mănăstirea Franciscană Deva
Alte organizații
monastice
Jud. Cluj
Centrul de Spiritualitate Manresa
Casa Sfântului Duh
Jud. Harghita
Casa de Studii Piariste
Casa
Surorilor Ajutătoare ale Sufletelor din Purgator
Casa Surorilor de Mallersdorf
Jud. Covasna
Casa Surorile
Sfântului Francisc de Assisi Îngrijitoare ale Bolnavilor
Biserica Română Unită cu Roma,
Greco-Catolică
Arhieparhia de
Alba-Iulia și Făgăraș
Jud. Harghita
Schitul Sfânta Cruce
Alte organizații
monastice
Jud. Harghita
Casa Sfântul Iosif
Jud. Sibiu
Grădinița
Grădina Mariei
Eparhia de Oradea
Jud. Sălaj
Mănăstirea Preasfânta Inimă a
lui Isus
Jud. Bihor
Mănăstirea Franciscană Adormirea
Maicii Domnului, Conventul Sfânta Maria
Alte organizații
monastice
Jud. Bihor
Fundația
Căminul Francesco
Casa
Margherita
Eparhia de
Cluj-Gherla
Jud. Cluj
Mănăstirea OSBM Cluj Napoca
Mănăstirea Sfânta Cruce Mintiu
Gherlii
Mănăstirea Sfântul Anton de Padova
Gherla
Mănăstirea Maicii Domnului
Mănăstirea
Sfânta Macrina
Mănăstirea
Buna Vestire
Jud. Bistrița Năsăud
Mănăstirea Coborârea Sfântului
Spirit Molișeț
Alte organizații
monastice
Casa
Surorilor Sfântului Iosif al Apariției
Eparhia de Lugoj
Jud. Timiș
Mănăstirea Preasfânta Treime
Mănăstirea
Nașterea Sfintei Fecioare Maria
Eparhia de Maramureș
Jud. Maramureș
Mănăstirea Sfânta Maria
Mănăstirea
Buna Vestire
Mănăstirea
Maica Îndurerată
Jud. Satu Mare
Mănăstirea Sfinții Arh. Mihail
și Gavril Prilog
Alte organizații
monastice
Casa Familială a Surorilor
Benedictine Sighet
Institutele
seculare
Institutul Sfânta Tereza a Pruncului Isus
Mişcarea Schönstatt- Institutul Surorilor Mariane
Ordinul Franciscan Secular- Terțiarii Franciscani
Ordinul Greco-Catolic Terțiar
Bazilian
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Re-Descoperă România Episodul 10. Despre o călătorie în Defileul Dunării- minuni naturale și antice
Clisura/ Defileul Dunării, 140 kilometri, Lacul Porțile de Fier, Munții Banatului, Granița România /Serbia Septembrie 2008 Două ...
-
Principalele zece lacuri din ţara noastră sunt situate în trepte și forme de relief diferite şi sunt dintr-o varietate de tipuri genetice....
-
Carpaţii Orientali Pasul Prislop (1416 m) - între Munţii Rodnei şi Munţii Maramureşului; şoseaua Borşa-Vatra Dornei; cel mai ...
-
Ce este Medugorje? Un loc sfânt, un loc cu o semnificație specială în inima fiecărui credincios, fie el romano- catolic, greco-catolic sa...