Se afișează postările cu eticheta Șureanu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Șureanu. Afișați toate postările

marți, 16 iulie 2019

Lacul Negovanu, de pe râul Sadu, munții Cindrel


Lacul Negovanu de pe valea râului Sadu din munții Cindrel, este o frumusețe lacustră ascunsă bine, între pădurile aflate la 30 de kilometri distanță de Sibiu.
De sus, lacul și barajul sunt foarte frumoase, foarte bine integrate în peisajul pădurilor de conifere.
Pe cursul râului Sadu, afluent al Cibinului, au fost construite trei hidrocentrale. Unicitatea acestei zone, din punct de vedere hidroelectric, o constituie faptul că aici , în 1896, a fost ridicată prima hidrocentrală din țara noastră, Sadu I.
Drumul de pământ de 10 kilometri de la părăsirea asfaltului, la marginea comunei Sadu, este unul pitoresc, nu foarte desfundat, jalonat de mici cataracte, si de minihidrocentralele ridicate după prima până hăăt departe lângă baraj.
Bucurați-vă de aer, apă, gălbiorii din pădure, zmeură și pădurea destul de deasă de conifere din zona. Pentru detalii, vă recomand un articol adevărul.ro


marți, 9 mai 2017

Transalpina în imagini și în date importante


Vă las să vă bucurați de imagini, dar alătur și câteva date geografico-rutiere pentru cei ce doresc și anumite clarificări:

- o altă postare mai cuprinzătoare AICI

- distanță Novaci( jud Gorj)- Sebeș ( jud. Alba 139, 4 kilometri;

- diferență de nivel, între valea Sebeșului și Pasul Urdele 1850 metri;

- din punct de vedere rutier este DN 67 C, suprapus 90% peste Drumul Regelui, făcut de Carol al II lea și traversat de păstorii transhumanți din Mărginime;

- cea mai înaltă șosea din țară, ajunge la 2145 de metri în Pasul Urdele;

- singura șosea care traversează șase masive montane din aceeași grupă montană, în ordine de la sud la nord: Parâng, Căpățânii, Latorița, Lotru, Șureanu, Cîndrel;

-drum folosit de legiunile romane pentru destabilizarea sistemului de fortificații dacice realizat de Decebal și  semiamenajat de trupele germane în timpul războaielor mondiale;

-puncte importante de belvedere sau de vizitat: stațiunea Rânca( un haos de pensiuni și clădiri fără personalitate- vezi foto), Șaua Dengheru, Pasul Urdele-cel mai înalt punct, dar fără indicatoare sau marcaje care să arate acest lucru,Șaua Ștefanu, Obârșia Lotrului-o mare de corturi și de amenajari rudimentare de plastic pentru ciupercari și alți culegători, Valea Frumoasei și a Sebeșului și Lacul Oașa, Masa Jidovului- cu o legendă frumoasă AICI, zona Șugag- Căpâlna.






















marți, 21 iulie 2015

Cetatea dacică Costești- monument UNESCO

Una dintre cele mai accesibile cetăți din sistemul de apărare dacic, din Munții Orăștiei, treapta mai joasă a Șureanului, Costești- Cetățuie, nu ,,rupe gura târgului'' cum s-ar spune. 
În sensul că nu este genul de cetate care să te lase cu respirația baltă.
O cetate de pe timpul lui Burebista, reprezentând prima reședință a regelui dac, nu are cum să nu fie un obiectiv turistic de primă mână.
Atâta doar, că investițiile în infrastructura turistică lipsesc cu desăvârșire, ca de altfel la toate cetățile dacice, cu excepția Sarmisegetusei Regia( detalii AICI). Iar asta doare.

Dar, hai să zicem că amenajările din capitala lui Decebal, sunt un început, și că ele se vor extinde măcar la Costești și la Căpâlna, în Alba, ceva mai accesibile decât celelalte trei, din sistemul de apărare imaginat de conducătorii Daciei, unul din motivele pentru care au și fost incluse în patrimoniul mondial UNESCO.
Dealul de 561 de metri unde a fost ridicată cetatea, numit Cetățuia, domină valea largă și destul de sinuoasă a pârâului Grădiștei, cel care vine din inima Sarmisegetusei cale de peste 16 kilometri.
Sistemul de apărare care se află pe stânga văii era alcătuit din valuri succesive de pământ, de un zid circular cu trei bastioane și o palisadă, în timp ce partea superioară a platoului era ocupată de două turnuri -locuință la care se ajungea pe o scară monumentală.
Pe terasele dealului au mai fost descoperite urmele unui turn de veghe și a unor turnuri de observare si ruinele a patru sanctuare.

În rest, o pășune frumoasă cu căpițe de fân transformate în toalete ,, a la natur"( semn că nici aici, ca și la Sarmisegetusa Ulpia Traiana, nu s-au făcut întabulările cum trebuie), o pădure deasă și bogată în lemn de foioase, un drum de acces desfundat de ultimele ploi și peisaje spectaculoase, care merită orice efort.






duminică, 15 februarie 2015

Cetatea dacică Piatra Roșie- Luncani -monument UNESCO


Una dintre cetățile dacice-monument UNESCO- bine ascunse turiștilor, unică prin poziția ei și care domină o regiune spectaculoasă, frumoasă și patriarhală este Piatra Roșie- Luncani. 

Situată la poalele Șureanului, între pădurile nesfârșite( și tocmai de aceea cu lemn de fag suficient pentru furat!), cetatea poate fi văzută dacă urmăriți atent indicațiile mele sau ale oricui altcuiva care a fost acolo.

 Cum ajungeți!

Călan-Ohaba Streiului- Chitid- Boșorod- urmați în continuare DC66BA- Luncani- în sat mergeți înainte pe DC 57C, lăsând 66BA, continuați printre case sărăcăcioase, fânețe și gropi multe, până la Pensiunea -păstrăvărie cu nume de cetate, iar de acolo mai aveți câteva sute de metri până la indicator. Acolo lăsați mașina și începeți urcușul prin pădurea de fag.


Urcușul nu este greu, dar la un moment dat apare de nicăieri o poartă cu un indicator de interdicție. Ce faci? Intri în curtea omului, ce faci cu câinii? Casa se vede undeva printre ramurile groase, este din bârne si este formată din două corpuri, este neagră și nu pare prea primitoare. Totuși, am văzut dealul de calcar cu oxizi de fier curgând printre diaclaze, știu că sus se află ruinele cetății și că ăsta este singurul drum, pe partea asta de munte.

Îmi iau inima în dinți și copilul aproape, și călcăm timizi pe proprietatea omului, printr-o iarbă mare și umedă. Pe copacul mare din stânga noastră scrie ,,cetatea". Răsuflăm ușurați și începem cea mai grea parte a urcușului, vreo 20 de minute epuizante, prin fâneață și apoi prin pădure.
Am întâlnit pietre din zidul exterior peste care au crescut arbori-frați, un drum pavat, care ducea la cetate și care era, se spune, străjuit de trei turnuri de apărare. Sus, peste ruine se așterne un strat sănătos de iarbă grașă și de piciorul cocoșului, așa că încerci o oarecare dezamăgire.


Nu prea s-au făcut săpături arheologice aici și pare să nu intereseze pe nimeni. Știu, nu sunt bani pentru istoria noastră, mai bine o aruncăm la coș. De altfel, faptul că drumeagul trece prin curtea omului, mă lămurește că nu s-a lămurit nici care este regimul de proprietate stat/ privat.


Cetatea este situată pe dealul cu același nume la altitudinea de 831 de metri, și domină valea întortocheată a Luncanilor. Forma  de patrulater și cele 5 turnuri, erau menite să apere capitala statului dac, în cazul unei invazii armate care ar fi venit pe valea Streiului.
Dincolo de rolul strategic și de impozantul deal, rămân cu sentimentul și emoția pozitivă de a fi ajuns totuși la cea mai izolată dintre cetățile dacice monument UNESCO dar și cu regretul că drumul este imposibil până aici și că o minimă și necesară ,,dezvelire'' a pietrelor și sanctuarului aflat în lateral, ar fi dat, totuși, acestei cetăți șansa și dimensiunea turistică pe care o merită.

marți, 4 noiembrie 2014

Sarmizegetusa Regia- un monument UNESCO renăscut


Vacanța sau circuitul perfect în zona Orăștie- Hațeg, trebuie să includă musai și vizitarea cetăților dacice din zona Șureanului. De fapt, primul lucru la care te gândești când stabilești o zonă spectaculoasă ca cea de la poalele Șureanului, este turul cetăților incluse de UNESCO în patrimoniul mondial al umanității. Asta pentru că noi, românașii pierduți de ocazie pe aceste plaiuri mioritice, nu știm, sau dacă am auzit, nu înțelegem ce este cu acest patrimoniu mondial și cu ce se ocupă el, este altă problemă.




Ideea principală are legătură cu cea mai mare, mai frumoasă și mai misterioasă cetate dacică, dintre toate cele care au alcătuit sistemul de fortificații montane din perioada lui Decebal.
Asta este SARMIZEGETUSA REGIA( da, cu ,,z" nu cu ,,s").

O creație antică unică, situată la aproximativ18 kilometri de municipiul Orăștie, deci la doi pași de autostrada Sibiu-Arad, în zona de nord-vest a Munților Șureanu. Poate fi și acesta un argument de viitor, pentru un aflux mai mare de turiști și mai ales de elevi, pe un drum, sper, cât mai curând, asfaltat și complet amenajat.

Din satul Costești (o altă cetate din cele șase declarate monumente UNESCO) drumul urcă lin, este pietruit și destul de bine întreținut, către Grădiștea de Munte. Satul are o poziție pitorească pe valea pârului cu același nume, desprins parcă din poveștile cu strămoșii noștri de la începutul veacurilor.

La câțiva kilometri, după ieșirea din sat, dai peste două mici serpentine și în cele din urmă ajungi pe un platouaș cau fel de terasă naturală a pârâului Grădiștei, unde găsești două căsuțe de lemn, de unde cumperi bilete pentru vizitarea cetății, și unde stau permanent doi jandarmi. De, se cam fură și se cam sapă în zonă în mod fraudulos, după kosoni( bănuții dacici) și brățări de aur-neprețuite- cu capete de șarpe.

Alege turul mic, adică mai de-a dreptul, și bucură-te de arborii seculari și de aerul tare al istoriei noastre pure și adevărate, neamestecate cu romani. După ce vezi o porțiune conservată din vechiul drum pavat cu plăci de calcar, zărești printre arbori imaginea atât de comună și de ciudată a sanctuarului cu cadran solar.

,,Soarele de andezit" sau Templul mare circular, din centrul așezării, este punctul principal de atracție, atât prin așezarea menhirelor de andezit cât, mai ales, prin misterul legat de  necunoașterea zeităților sau zeității pentru care fusese construit.

Așa că nici ritualurile care se practicau aici nu sunt foarte bine cunoscute, dar  zona reprezintă clar centrul credinței dacice. Asta pentru că în 106 d. Ch. romanii nu au vrut să mai rămână nimic din fortăreața și amintirea regelui de la nord de Dunăre, care le-a pătat onoarea de superînvingători ai lumii cunoscute până atunci. Asta îmi amintește întotdeauna de soarta cetății mediteraneene Cartagina, a lui Hanibal, din care chiar n-a rămas nimic!

În zona sacră, poziționată în mod natural în mijlocul marii așezări, se mai află Templul de andezit, din care nu s-a păstrat mare lucru și care a avut o fază de construcție mai veche, cu lespezi din calcar. Undeva la marginea uneia din terasele artificiale de pământ care susțineau construcțiile religioase, se mai află Templul de calcar și care este cea mai veche datând, probabil, din timpul regelui Burebista.

În rest, feriți-vă în zilele calde și însorite de vară, de viperele care vegetează pe pietre, beți apă din izvorul minunat de la intrarea în poiană și felicitați-vă că sunteți printre puținii români care au gustat cu ochii, din minunea dacică lăsată moștenire de Marele Decebal, în ciuda tuturor veacurilor care au trecut peste ziduri și peste popor de la începutul lumii și până astăzi.













miercuri, 3 septembrie 2014

Moara lui Moș Antonie și a lui Tanti Livia de la Ludești

Într-o dimineață de început de august, când aburii se pregătesc să se ridice leneș peste câmpurile scurte de la poalele Șureanului, oprim la intrarea în satul Ludeștii de Jos( com. Orăștioara de Sus) să întrebăm de moara unică de aici. 
La prima casă pe dreapta era o bâtrână, care tocmai  trecuse strada, venind în poală cu o mână de roșii din grădinița cu legume.

- Sărut mana, zic, aici este moara lui Moș Antonie?
- Da, iaca mamă, aci la prima casă.
- Și putem să o vedem? Bătrânul este acasă?
- Bătrânul a murit acum șase săptămâni. Era soțul meu...

Încurcați de situație, ne strecurăm în tăcere din mașină, ne exprimăm sincer părerea de rău, și facem cunoștință cu Tanti Livia. Ea a mai rămas aici, să ducă mai departe secretul și fala singurei mori de apă rămase pe pârăul Grădiștei( ce vine tocmai de la Regia lui Decebal), din cele 15 care populau zona de la Costești și până la oraș, la Orăștie.


Cu lacrimi, încă, în colțul ochilor, ne invită în curte, trecând sprintenă peste pragul jos de la poarta cea mare, semn că aici este casă de oameni gospodari. Curtea pietruită, dă în câțiva metri, în zbaturile uriașe ale celor două roți, căptușite acum cu rame de metal. Cele de lemn putrezeau repede, așa că Moș Antonie Gavriloiu, le-a schimbat, pentru că multă lume încă venea să macine grâul sau porumbul aici.


De pe podețul îngust, cu bârne de stejar vechi de ani și ani și acoperite cu mușchi, se vede mai bine mecanismul roților dințate, pârâul care împarte curtea în două și gaterul ridicat în continuare, deasupra apei.
Tanti Livia ne învită înăuntru, să vedem unde se macină cerealele și unde sunt pietrele de moară, grele de mai bine de jumătate de tonă. Este obișnuită cu turiștii și extrem de volubilă, povestește că moara este veche, de dinainte de 1900, iar meșteșugul s-a transmis din generație în generație.

Un nepot de la Brașov, vrea să conserve totul așa cum este, funcțional, adică, și să deprindă lucrul la moară, la vâltoare și la gater. Este om învățat, are facultate și doctorat, dar ține enorm la tradițiile materiale și spirituale ale urmașilor dacilor.
Uimit, constat că în câteva minute, între noi s-a creat o chimie și o empatie specială. Și eu, și soția și cel mic ne uităm la tanti, ca la bunicile noastre, care doar trebuie ascultate. Au ce să-ți povestească, au o viață trăită și atâtea greutăți peste care au trecut, încât te întrebi dacă astăzi cineva ar putea rezista.


- Și pe timpul lui Ceaușescu, ce făceați?
- Moara am păstrat-o, cu greu, tatăl soțului meu a fost bătut de securiști, dar tot n-a dat-o.
- Da, ce a lucrat?
- Soțul meu era sofer pe rată și muncea aproape toată ziua, seara venea acasă și se apuca să macine. Ne prindea miezul nopții la troacă și la litare( recipientul de făină și vasul de lemn de măsurat făină). A doua zi, bărbatul meu, la cinci era pe autobuz. Și iaca așa a trăit 85 de ani, da repede s-a mai dus. Și nu mi-e ușor de loc.

Bătrâna tanti Livia, se așează încet pe băncuța acoperită cu un preșuleț. Pe perete, deasupra, stau bătute în caiele vreo cinci potcoave uzate. Nu mă pot abține, și cu toată rușinea îi cer o potcoavă. Cu mare drag, îmi spune să o iau pe cea pe care o doresc. Noroc. Doamne Ajută!
Bucuroasă că ne are de oaspeți, ne duce peste drum, într-un fel de garaj, unde, la loc de cinste, stă un darac de lână vechi de zeci de ani, cumpărat de Moș Antonie de la Sibiu, iar afară o batoză, pentru treierat grâul, cu un motor Denes Benz la fel de vechi ca și daracul.

La final, facem o poză cu Tanti Livia, care ne spune că îi suntem tare dragi, și că parcă ne cunoaște de mult timp. Așa este, și noi avem aceași senzație.
Că bunica era lângă noi...

Re-Descoperă România Episodul 9. Detunatele Apusenilor de la Bucium/Roșia Montană

  Detunatele Apusenilor de la Roșia Montană sursa foto: alba24.ro  Sat Bucium Șasa/Ciuculești, comuna Bucium, județul Alba, Munții Metal...