Dezinformări monstruoase! Ar fi de râs, dacă nu ne-ar podidi plânsul, la gândul că mii de minicreiere au rezonat cu ele. Veți vedea și pe video de la TVR:
sursa foto: amazon.com


blog de lărgit orizontul Admin: Viorel Irașcu, Bacău, e-mail viocalatorul@gmail.com sau v_irascu@yahoo.com
sursa foto: amazon.com
Oraș stațiune Covasna, Județul Covasna, Depresiunea Brașovului, Munții Întorsurii, Carpații Orientali
Aprilie
2009
Auzisem
ceva foarte vag despre ,,planul înclinat " de la Covasna, dar practic nu
ştiam nimic despre construcţie, cale ferată sau utilizare. Într-un sfârşit am
ajuns în orășelul-stațiune şi undeva pe poarta hotelului Bradul văd un
indicator, pe care era desenată o cale ferată pe un versant de munte. Interesant,
îmi zic în gând. Un obiectiv special, care nu trebuie ratat.
Ce este planul acesta înclinat, atât de cunoscut în zonă
şi atât de necunoscut în ţară?
Este o cale ferată cu ecartament îngust (distanţa dintre
linii), ce pornea din oraşul Covasna, urmărea firul apei vreo doi kilometri şi
ajungea la baza Dealului Şiclăului, unde traversa pe un pod din buşteni
rezistenţi pârâul Covasna. De aici, calea ferată specială urca de la 550 de
metri altitudine- baza- până la 900 metri pe platou (dealul are 1030 metri
altitudine), lungimea sa ajungând astfel la 1236 de metri, cu o diferenţă de
nivel de 327 de metri.
Aproape
că nu-ţi vine să crezi că un trenuleţ poate face acest lucru. Până să văd calea
ferată mă gândeam că sistemul era unul cu cremalieră pe mijloc, ceva asemănător
cu urcarea vagoneţilor pe Montagne Rousse (ştiţi zgomotul acela metalic, făcut
de lanţul de sub vagonet), dar nu era aşa, sistemul este simplu şi foloseşte
legile fizicii în favoarea oamenilor. Când am urcat, la jumătatea dealului am
văzut trei linii de cale ferată? Hopaa, ce este asta?
Într-un
târziu mi-am dat seama că se folosea un sistem de scripeţi şi de greutăţi ca să
urce sau să coboare vagoanele cu lemne, astfel locomotiva aducea vagoanele
pline cu lemne până pe platou, acolo vagoanele coborau trăgându-le pe cel goale
în sus, astfel costurile de tractare/transport erau zero! Ce mai este
interesant aici, este că linia ferată continua prin pădure şi pe lângă pârâu
până peste cumpăna de ape cu pârâul Bâsca (afluent al Buzăului), acolo unde se
află depresiunea Comandău. Practic, continuă încă 12 kilometri, fiind pe atunci
singura legatură cu micuţa localitate, după care din unele surse, aceasta
trecea munţii spre Nehoiu, unde mai era un plan înclinat. Dar aceasta este o
informație neverificată până în prezent de mine.
Această
minune tehnică din 1890 a fost imaginată și ridicată de inginerul Emil Lux, iar
construcţia efectivă a durat patru ani, fiind începută în 1886. În 1999, deci
după mai bine de 100 de ani, întreaga exploatație forestieră de aici a fost
închisă definitiv.
Este
drept, că nu prea mai aveau ce exploata, pentru că în 1995 a avut loc cea mai
mare furtună din regiunea curburii interioare, urmată de cea mai mare
doborâtură de arbori, care a culcat practic la pământ toată pădurea din jurul
orașului Covasna.
Păcat
că asemenea monumente tehnice nu sunt conservate şi nu sunt introduse în
circuitul turistic, asta deşi există(a) un plan de refacere a autorităţilor
covăsnene, dar și acesta doar pe hârtie.
P.S.
Până astăzi (n.a. 2020) nu s-a întâmplat absolut nimic, în acest sens, doar o
mică, tristă și tardivă reabilitare a mocăniței!
PoStarea originală și mai multe fotografii-AICI
Detunatele Apusenilor de la Roșia Montană
Sat Bucium Șasa/Ciuculești, comuna Bucium, județul Alba, Munții Metaliferi,
Grupa Apuseni, Țara Moților
Septembrie 2010
Scriu cu ceva
tristeţe despre Detunate, pentru că la reîntâlnirea cu ele (după 10 ani de la
terminarea facultății!) ceaţa a fost amanta perfidă care ne-a separat și
tulburat emoțiile. Mi-au plăcut mult aceste stânci ciudate, cu alura lor de
tuburi de orgă, ce cântă cu pocnete şi tunete în imensa catedrală a naturii. Sunt poetic, atins
metaforic de febra scrisului, sau mi se pare mie(?), dar la asta mă îndeamnă
zona aceasta splendidă din Munţii Metaliferi.
Ce
sunt Detunatele?
Zona Munţilor Metaliferi
situati în sudul Grupei Apuseni, se evidenţiază prin prezenţa unor urme de
activitate vulcanică- bazalte în acest caz- într-o masă de sedimente calcaroase
şi şisturi cristaline. Lava bazică, ceva mai vâscoasă, urcă încet către suprafaţă
şi se răceşte în afara sau în interiorul muntelui, luând forme interesante de
coloane paralelipipedice. Acest fenomen nu este unic în ţară, dar aici zona
este spectaculoasă, pentru că ele ,,răsar" dintr-o pădure de conifere;
astfel de coloane mai întâlnim în Defileul Oltului la Racoş, în Munţii Perşani.
De ce se numesc Detunate?
În vremurile străvechi, din cauza
îngheţ-dezgheţului, apa mărea crăpăturile dintre coloane, iar acestea cădeau cu
zgomot asurzitor la poalele muntelui, din acest motiv localnicii buciumeni
le-au numit detunate sau detunături, după pocnetele pe care le provocau. Aşa
povestește Baciul Vețălău, acolo sus pe vârf de munte, cel ce spune că este
strănepotul Fefelegii. Un baci atipic, cu o căsuță pe post de popas…
rustic-turistic.
Câte
Detunate sunt?
Sunt două vârfuri situate foarte aproape unul de
altul, cu nume sugestive date tot de moţii din zonă. Una se numeşte Detunata
Goală şi o puteti vedea în toate
pozele din regiune (dar nu în ale mele, pentru că pe mine m-a prins
ceaţa/flama) care are o altitudine de 1042 m, iar cealaltă care este acoperită
de pădure se numeşte Detunata...Flocoasă, şi are 1258 de metri.Un
fenomen interesant se produce sub stâncile de bazalt, apa nu se dezgheaţă vara
datorită aceluiaşi fenomen de la Scărişoara, unde aerul rece odată intrat
rămâne captiv între stânci, astfel că poți întâlni mici acumulări de gheață sub
pietre, chiar și în mijlocul verii. Ajungeţi la Detunate mergând din Abrud
spre Zlatna, după ce ieșiţi din primul oraş, faceţi stânga către comuna Bucium. În Bucium Şasa opriţi maşina la
biserică și luaţi-o prin cimitir, pentru că ajungeti mai repede și nu pe drumul
forestier, la un moment dat sus pe deluşor, drumurile se unesc. Este vorba de
câştigarea unei jumătăţi de oră de urcat prin noroaie, dacă vremea este umedă.
P.S. Pe traseul cu bandă galbenă şi roșie întâlniţi
locul de popas și izvorul, unde s-au adunat revoluţionarii lui Avram Iancu, în
tulburările sociale de la mijlocul secolului al XIX lea..
Bonus: mai multe poze din arhiva personală și textul original -AICI
Sat Bezid, Oraș Sângeorgiu de Pădure, Județul Mureș, Podișul Târnavelor,
Depresiunea colinară a Transilvaniei
Mai 2010
Calc cu grijă prin bălăriile care
invadează malurile pline cu răchită, ocolesc micile bălţi rămase de la ultima
ploaie, sar peste sutele de peturi și resturi menajere aduse de ape la coada
lacului, în căutarea înfrigurată a unor urme de..locuire.
La un moment
dat, printre ramuri, zăresc o turlă ruinată de biserică, care învinge timpul,
apa lacului și intemperiile, de mai bine de 20 de ani. Este
turla bisericii catolice din fostul sat Bezid, satul ungurilor harnici,
pălărieri din tată în fiu şi cultivatori de trandafiri de stepă. Refuzul
bătrânilor satului de a pleca din vatra strămoșească, după construirea
barajului în anii 1975-1977, lucrare
continuată apoi în 1988-1989, a dat naştere unor tragedii umane enorme. Drama
oamenilor de aici nu poate fi descrisă decât
urmărind pozele făcute peste ani de turiştii amatori de istorie şi nu de
turiștii de week-end amatori de peşte sau grătare.
Pe
pârâul Cuşmed și pe râul Niraj aveau loc numeroase inundaţii ce ameninţau
oraşele Târnăveni și Sângeorgiu de Pădure (din care face parte sătucul Bezidu
Nou), aşa că autorităţile comuniste iau decizia să realizeze un baraj de pământ
și să instaleze o mică hidrocentrală sub el. Microdepresiunea în care se afla
acest sat înfloritor trebuia inundată, iar oamenii strămutaţi la bloc, în
Sângeorgiu de Pădure. În 1989, într-o noapte, apa cea mare a venit repede, a
umplut satul şi uliţele, a dărâmat casele din chirpici şi a inundat cele două
biserici, catolică şi evanghelică.
Când
văd azi pozele realizate în excursia cu elevii, am un gol în stomac și
sentimentul că vieţi nevinovate de bătrâni au fost jertfite pe un altar
improvizat, bântuit de figuri demonice al căror nume se termina inevitabil în
,,escu". Un
obiectiv turistic trist, de care România aceea a nostalgicilor după marile
realizări, ar trebui să se ruşineze, iar ruşinea ar trebui spălată de
autorități, măcar cu o placă comemorativă.
Doar localnicii
și maghiarii din Ungaria (mulți plecați acolo după Revoluție) mai vin și ţin o slujbă religioasă lângă
biserica scufundată, amintindu-şi de drama întâmplată aici.
P.S. Nici un ghid turistic din România
dintre cele care contează cu adevărat, nu menţionează existenţa lacului,
darămite povestea tristă a apariției lui.
Scurtă expunere a unor situații din Orientul Apropiat/ Mijlociu
1. Genială mișcarea israelienilor cu pagerele și walkie-talkie-urile pe zona Hezbollah. Altă fațetă a războiului hibrid și a celor ce urmează. Din nefericire, au murit și au fost răniți și oameni nevinovați, cei mai mulți însă au fost militanți și activiști hezbollahi. Cert este că frica, furia și frustrarea și-au făcut loc în gândurile teroriștilor, fiecare temându-se că orice mișcare face, Mossad-ul știe. Și asta dă tare nasol la mentalul tulburaților ăstia.
sursa foto: digi.ro
2. Deși în jur de 3000 de oameni au fost răniți și cel puțin 39 morți, n-am văzut lumea pacifistă de tip ,,Make Peace not War,, de prin universități, inflamată pe străzile occidentale să iasă și să strige Free Hezbollah sau M****e Israelului, ca în cazul Hamas, tot o organizație teroristă care ținea captivă o populație de 2 milioane de locuitori în Gaza.
3. Culmea, dar este un fel de a spune, ambasadorul Iranului la Beirut a fost rănit de pagerul tocmai primit de la organizația pro iraniană pe care o coordonează, finanțează și înarmează. Hezbollahul stăpânește practic prin Iran sudul Libanului (de altfel, șiiții sunt majoritari acolo), armata acestui stat( n.b. Libanul) este o glumă, atâta timp cât și politic Hezbollahul are o influență uriașă în parlamentul unde se confruntă musulmanii, creștinii și alte grupuri (druzi, suniți).
4. Idiotul galben republican Trump spune că că dacă nu va fi ales, Israelul dispare în 2 ani! Câtă superficialitate și prostie! Israelul este o forță militară în zonă, are tratate de recunoaștere cu doi vecini extrem de importanți, Egipt (vizita lui Anwar el Sadat din 1977 la Ierusalim este încă un stâlp indestructibil al raporturilor israeliano-egiptene) și Iordania, marele vecin de la est, cu abordări moderate și colaborări cu evreii.
5. Apropo de Iordania, țara care are cele mai mari tabere (istorice, de acum) de refugiați palestinieni din zonă, aceasta reușește să nu alimenteze și să țină sub control fundamentalismul islamic. Cum? Simplu. A oferit palestinienilor și sirienilor dreptul la cetățenie iordaniană, educație copiilor și multă moderație. Prin comparație, Libanul care are tabere de refugiați în valea Bekaa (sirieni și palestinieni), prin Hezbollah, manipulează și îndoctrinează mii de copiii săraci, aceștia devenind militanți și atentatori kamikaze pentru teroriștii organizației.
6. Și dacă ați ajuns până aici, trebuie să știți că Cisiordania este Palestina! Cu o conducere moderată (Fatah) iritată de morțile palestienilor din Gaza, dar măcar dispusă la negocieri, fiind un partener cât de cât credibil. Din nefericire, raporturile Fatah-Hamas( Gaza) sunt deteriorate iremediabil după ce hamașii au câștigat alegerile din fâșie în 2006 și i-au alungat pe cei din Fatah, cu armele, în 2007. Ce a urmat? Au construit un stat islamist fundamentalist și terorist, având un singur scop. Distrugerea Israelului. Ce s-a întâmplat în octombrie și după aceea știți.
7. Deși vă va părea că iau apărarea uneia dintre tabere, trebuie să acceptați că judecățile nu se pot face după vizionarea timp de un minut a unui filmuleț pe Tik-tok sau Telegram sau a unor sloganuri care arată bine. Este multă manipulare și este nevoie de puțină cunoaștere a contextelor istorice, dar pentru asta nu mai este timp, nu-i așa? Recomandarea aceasta este pentru cei pentru care sursele de informare sunt chiar cele care practică metodele enunțate, filmulețe tâmpe media sau televiziuni care dezinformează, gen Non Realitatea, RTV( ceva cu ,,R,, de la rahat) și Latrina 3.
8. Bonus vă ofer un filmuleț de pe canalul meu de youtube despre cele mai mari tabere de refugiați din lume, unde veți regăsi, cu răbdare, și mențiuni despre Orientul Mijlociu: AICI
101 locuri românești. plecatdeacasa.net
Cătunul(Crângul) Casa de Piatră, cuibul moţilor din Apuseni
Cătun Casa de Piatră,
Comuna Arieșeni, Județul Alba, Munții Bihor, Grupa Apuseni
Februarie 2011
Un drum desfundat cu pietre albe de calcar răsfirate pe marginea lui, ne
conduce spre cea mai înaltă aşezare permanentă din ţara noastră (1300-1400 m),
spre crângul sau cătunul Casa de
Piatră, din inima Munţilor Apuseni.
Lăsăm în urmă izbucul cu poveste tristă al Tăuzului şi urcăm spre
înălţimile calcaroase ale Munților Bihorului. După ce ne strecurăm printre cheişoarele
Gârdei Seci, ne întâlnim cu pârâul Spurcat şi cu cel al Vulturului şi în cele
din urmă (cu)prindem cu privirea câteva căsuţe, străjuite de albul stâncilor
care dau numele crângului, acolo unde moţii şi-au găsit culcuş.
Casele izolate, legate prin poteci, sunt rispite pe
tăpşanul calcaros printre culturi mici de picioci sau barabule şi câteva fire de
câripă( cânepă). Sunt case simple fără garduri şi fără curte. Aici, şoproanele caselor sunt așezate faţă în faţă,
semn că două familii de moţi şi-au legat destinele, aici în creierul munţilor,
ca să răzbată mai uşor iernile cele aprige.
Trecem la pas, prin cătun şi dăm bineţe bărbatului ieşit
pe prispă să-şi pregătească coasa, ocolim grajdul şi livada cu meri
semipădureţi, iar lucrurile se întâmplă natural, chiar dacă mai aveam puţin şi
intram în casa omului.
Ne facem drum pe lângă grajdurile ce au peste şindrila
putrezită, un strat gros de muşchi de pădure crescut acolo, bun izolator termic
pentru animale. Din loc în loc, trei fire de iarbă iţite ca niște antene bătute
de briza de dimineaţă în urcuşul ei neastâmpărat către vârfuri, rup monotonia
acoperișului rustic.
În mijlocul aşezării se mai află, încă, vechea bisericuţă
cu acoperişul găurit de trecerea timpului, abandonată lângă noua biserică, mică
şi ea şi care ocroteşte cele 22 de familii aciuate în poiana mărginită de
molizi falnici şi de stâncile Culmii Crestăturii.
Cineva de la Muzeul Satului, a dorit odată să ia
bisericuţa veche de secol XIX şi să o ducă la muzeu, dar proiectul s-a
împotmolit, iar acum este prea târziu să mai salvezi ceva din tradiţia
creştinească a locurilor.
Hărnicia şi curajul moţilor care au
,,lăzuit"(defrişat) pădurea, munca grea la coasă prin poienile răspândite
pe abrupturile carstice, puţinele animale pe care le au, iernile foarte lungi
îndurate sau izolarea, nu i-au descurajat câtuşi de puţin. Sunt elementele care
i-au întărit, de aceea sunt sfătoşi şi ospitalieri, precum bătrânul de la prima
casă de la drum, care nu mai conteneşte cu întrebările şi cu rememorarea
întâmplărilor de pe munte.
O nedeie din mijlocul verii, ce are loc cu o săptămână
înaintea Târgului de fete (22 iulie) de pe Muntele Găina, înveseleşte şi
transformă locul. Pentru ţopii şi băeşii munteni de pe valea Arieşului, viaţa
se desfăşoară de la o nedeie la alta, ca o unitate de măsură a timpului din
afara timpului, unde nici măcar
Crăciunul şi Paştele nu sunt atât de aşteptate.
În sunet de tulnic, moţii gătiţi de sărbătoare din Gârda,
de pe platourile Scărişoarei cea cu gheţar sau chiar din Albac, aşteaptă
întâlnirea cu muntele şi tradiţiile, acolo sus, unde vârfurile stâncoase pare
că ating cerul.
N.a- N-am mai ajuns de peste 13 ani pe acolo și nu mai știu dacă drumul extrem de desfundat până acolo a fost cârpit cumva sau dacă casele moților au rezistat impurilor moderne. Dar măcar a rămas această amintire cu crângul din creierii munților unde nu te așteptai să vezi picior de om, ca să nu mai vorbim de case și anexe gospodărești.
Articolul inițial și mai multe poze-AICI
101 locuri românești
Re-Descoperă România Episodul 4.Stâlpii totemici din Ţara Bârsei. O altfel de cruce la căpătâiul morţilor
Sat Satu Nou, Comuna Hălchiu, Județul
Brașov, Depresiunea Brașovului, Curbura interioară a Carpaților
Noiembrie 2011
Undeva în nordul Ţării Bârsei, în judeţul Braşov, am descoperit
un cimitir al comunităţii de păstori din Satu Nou şi Crizbav. Până aici nimic
neobişnuit. Cimitirul din Satu Nou este situat pe o coastă de deal fiind
împărţit în două de o potecă nu mai lată de o maşină. În dreapta lui, se află
cimitirul catolic şi evanghelist al minorităţilor maghiară şi germană, iar în
stânga cel ortodox, al românilor.
Iată
povestea:
Caut şi umblu de vreo jumătate de oră pe drumurile din
jurul Bodului şi ale Hălchiului, întrebând în stânga şi în dreapta, cum ajung
în Satu Nou. Într-un târziu, după ce intru şi ies de vreo două ori din drumul
naţional Sfântu Gheorghe –Braşov şi trec de trei ori pe lângă
fabrica de zahăr, ajung în centrul satului. Întrebările mele
despre locaţia cimitirului, lasă cu gura căscată puţinii locuitori ieşiți
cu treabă pe străduţele curate și asfaltate. Pasămite că habar nu au ce
este la ei în bătătură. Biserica îmi este un bun punct de reper.
Urc pieptiş, cu maşina, vreo sută de metri şi
mă opresc lângă o poartă ce stă într-o rână, dotată însă cu plasă şi cu lacăt. Escaladez, legănându-mă de vreo câteva ori înainte şi înapoi apoi sar în curtea cimitirului. Numele de pe cruci şi de pe pietrele
funerare sunt în maghiară şi germană. Am intrat în
cimitirul catolic.
Ordonat,
aranjat, plin de flori, ca o grădină în care viaţa şi moartea
convieţuiesc(sic!) în bună pace. O femeie, angajată probabil de saşii plecaţi
în Germania, încearcă să mă lămurească despre ciudatele ,,cruci” sub formă de
totemuri sculptate, care răsar în vreo două locuri, frumos lăcuite şi
inscripţionate.
-Sunt obiceiuri vechi, dar nu ştiu ce
înseamnă.
-Uitaţi-vă, aici este un om de vază din
sat, bogat dar credincios, iar aici un fost preot reformat maghiar.
-Da, văd
bine steagul cu alb, verde și roşu.
Dau
sărutmâna, şi plec.
Totuşi nu semănă cu ce am văzut în nişte fotografii
vechi, dintr-un album cu amintiri turistice. Aşa că fac cale întoarsă, sar din
nou portiţa, sub privile interogative ale doamnei, şi trec în cimitirul
ortodox. Aici nu escaladez nimic, ci pur şi simplu intru printr-o gaură din
gard. Nu ați observat că este o mare diferenţă între felul în care îşi
îngrijesc catolicii morții şi cum o fac, sau cum uită unii ortodocşii de
mormintele înaintaşilor? Pare o boală naţională.
După mine, mărunţelul meu de şapte ani, începe să
fotografieze frenetic toate crucile, florile şi mormintele. Ce i s-o fi
părut interesant, nu ştiu. Dar dacă tatăl lui, a găsit de cuviinţă să intre
într-un cimitir, ceva, ceva o fi. Nu?
Eu caut
altceva, sau mai bine zis, acel ceva.
Pe după câteva de tufe groase cu pir, festucă şi măceş,
se iţeşte un un vârf de scândură, umflată de vreme, care stă într-o rână lângă
o cruce. În jurul ei, câteva floricele de mustaţa
flăcăului, înviorează obiectivul aparatului.
Am găsit ce căutam! Am găsit totemul!
Nu este
precum m-am aşteptat, dar este acolo. Asta este cel
mai important. În total, în cimitirul acesta ciudat, au mai rămas trei
totemuri.
Ce au avut în cap şi care erau resorturile
spirituale ale celor ce sculptau pentru morţii de la poalele Munţilor Perşani,
asemenea arătări mortuare?
Stâlpii
aceştia, făcuți dintr-o singură bucată paralelipipedică de lemn, mărturisesc
prin prezenţa lor, legătura dintre românii de aici şi dacii lui Decebal. Stâlpii
solari aveau pe ei gravat un cerc, împărţit în opt arcuri egale, precum roza
vânturilor. Evident, unghiurile sunt la 45 de grade, adică exact latitudinea
țării noastre dar și unghiul de incidență al razelor solare, în
directă legătură cu solstițiul de vară. Cercul poate reprezenta
sfericitatea bolții cerești, iar razele care pleacă din centru pot fi ramurile
de brad care amintesc de braduții sau buhașii puși la căpătâiul mortului. Metafora
Soarelui o putem înțelege, dacă o asociem cu viziunea lui Brâncuși
despre vestita Coloană a Infinitului.
Unii stâlpi
aveau gravat și un plic închis, privilegiu pe care îl aveau doar cei vrednici
de încrederea comunității. Scrisoarea acesta este expresia directă a obiceiului
dacilor de a trimite un mesaj zeului lor suprem Zamolxe. Un exemplu clar, care
a dăinuit vreme de două mii de ani și care se pierde azi, prin ,,grija”
nețămurită pe care o avem față de valorile noastre.
O legatură
ciudată, între cultura păgână, paleocreștină și cea creștină, altfel nu se
explică alăturarea celor două simboluri: unul creștin CRUCEA și celălalt păgân,
STÂLPUL. Povești,
frumuseți ascunse, mai vesele sau mai triste există în țară. Rămâne ca după
descoperirea lor, să facem ceva să salvăm, ceea ce mai poate fi salvat. Este
posibil ca vreo doi nebuni ca mine, să meargă în cimitirul mic, discret și
năpădit parțial de buruieni, și să nu mai găsescă nimic. Nimic din ceea ce mai aduce aminte despre credința dacilor despre
moarte.
O completare de la Ion Musceleanu:
,,În general, problema
stâlpilor totemici, a semnificației și vechimii lor, e deosebit de dificilă. În
vremea comunismului, cercetarea istorică era tributară atât formei de cultură
predominante (proletcultismul și apoi protocronismul) cât și ideologiei
politice. Cred că până la daci e cale lungă, mai ales că în Satu Nou, românii
au fost atestati de-abia în Evul Mediu. Ar mai fi și stâlpii de pridvor, la
unele case și biserici de lemn, foarte asemănători cu cei funerari. O altă
problemă interesantă, pe care ați întâlnit-o probabil e cea a pietrelor de
intrare, de obicei așezate în fața porților sau la deschiderea pridvorului.
Adesea au forme circulare, unele (dar nu toate) fiind trovanți. Am mai găsit o gravură cu mănăstirea
Cornetu: http://www.imagoromaniae.ro/imagini/mnstirea-cornetu.html
Un alt
exemplu este Piatra Teiului, una dintre cele mai importante sculpturi
megalitice din Moldova. Aparent, dvs. nu ați surprins chipurile de pe piatră,
probabil neștiind. la momentul respectiv, ce să căutați.
O seară
bună și încă odată, mulțumesc! Ionuț Muscelean"
Pentru mai multe poze si postarea inițială -AICI
Am rearanjat o parte din postările mele din ultimii 16 ani. Vă invit la un foileton de aproape 100 de articole despre ce ar trebui să vedeți în România aceasta fabuloasă.
1.
Canaraua Fetii, minicanionul
misterios din sudul Dobrogei
August 2011
Canaraua
defineşte în termeni simpli o
vale adâncă şi îngustă cu pereţi abrupţi creată în calcare sau loess de râuri,
care azi nu mai există. Specifice pentru jumătateta de sud a Dobrogei ,,canaralele” seamănă cu nişte canioane
mici, adâncite de nivelul de bază scăzut al locului de vărsare, de obicei
într-o zonă cu scurgere interioară (endoreică).
Iată povestea uneia dintre acestea, numită ,, Canaraua Fetii”, o frumuseţe carstică
necunoscută şi ascunsă din România:
-Unde-i Canaraua?
-Asta căutaţi? Păi,
trebuie să ajungeţi la carieră, iar de acolo, cam la vreun kilometru prin
pădure.
-Indicatoare sunt?
-Nimic. Da, o găsiţi
ieşind din drumul naţional. E frumos acolo…, mergeam la ghiocei când eram
mic.
Cariera
Găsesc
cu greu drumul desfundat care face undeva stânga între Băneasa şi Lipniţa.
Intru cu inima în gât de emoţie şi, încet, încet, apar construcţiile
dezafectate ale fostei cariere de calcar, care creează peisajul atât de
cunoscut de eră postindustrială. Cariera alimenta cu calcar dolomitic
combinatul de ciment de la Medgidia, rocă din care se făcea var, ciment şi
nu numai. Lunca secată a pârâului rămâne martorul tăcut al pereţilor de beton
şi al zidurilor albe de calcar din cariera părăsită. Acestea se cască
alb-roşiatică, într-un decor bolovănos, sterp şi arid pe unde mişună şerpii şi
guşterii.
Întâlnirea
Las maşina undeva la umbră şi pornesc
iute, pe o caniculă care începea să-şi facă loc peste platoul uşor ondulat care
se zărea peste carieră. Păduceii şi carpenii ce invadaseră marginile golaşe
aveau dejà frunzele răsucite din cauza căldurii. Un tip transpirat şi cu
îmbrăcăminte de miner, îmi răspunde în doi peri, cu oboseala chipului pierdută
printre broboane de sudoare, despre locul unde se află canaraua. Se pare că
este la fel de surprins ca şi mine să găsească pe cineva pe coclaurii aceştia
de-a dreptul subtropicali, care separă România de Bulgaria. După cinci minute
de foială încolo şi încoace, găsesc poteca. Mă întâlnesc cu un… preot, care
apare de nicăieri însoţit de doi localnici. Zic un bună ziua şi un Doamne Ajută
şi întreb cât mai este până la canara.
Răspunsul
vine prompt: 1500 de metri pe aici şi 1700 pe partea cealaltă, adică de o parte
şi de alta a albiei năpădite de pădure şi de buruieni. Răspunsul este urmat de
un potop de întrebări din partea preotului, care nu-şi închipuia cum de ştie
cineva din Bacău despre zona asta mirifică, unde el vrea să construiască o
mănăstire micuţă. Se pare că răspunsurile mele îl mulţumesc, aşa că mă invită
la anul în mica lui mănăstire, pe care o va înălţa sub stâncile cele roşiatice
ale minicanionului săpat de râul fără nume.
Între
timp, acolo, ca peste tot în sălbăticiile românești, a răsărit o biserică,
două, un corp de chili, poate și un arhondaric, un drum asfaltat, un chioșc…
N-am nimic cu biserica sau cu preotul, dar este trist, pentru că zona trebuia
declarată de mult rezervație geologică, ceea ce ar fi tranformat-o, teoretic,
într-un loc unde orice construcție este interzisă.
Canaraua (kanapa, bg.=
stâncă)
Drumul pe poteca, când mai largă, când mai îngustă,
parazitată de urzici şi de curpănul liană, l-am făcut în 20 de minute.
Zgomotele pădurii cu aspect subtropical veneau peste simţurile mele ascuţite la
maxim, auzul înregistra fiecare bătaie de aripi a vreunei arătări, iar
urzicarea de pe mâini şi picioare aproape că durea. În cele din urmă,
întrezăresc la capătul cupolei de copaci termofili, un luminiş. La ieşirea din
pădure mă întâmpină o poiană largă mărginită în stânga de o serie de coloane,
tăpșane şi ziduri ruginite de eroziune şi de descompunerea oxizilor de fier.
Le-am găsit! În
sfârşit!
Rămân uimit şi mut în faţa peretului cu straturi de
calcar şi dolomite acoperite de o pălărie de loess din care răsar coloane
naturale ca nişte clăi de fân petrografice. Ştiam însă că trebuie să ajung şi
să văd şi pe dreapta un alt perete, cel opus, al minicanionului şi pentru asta
aveam ca punct de reper un lan de floarea soarelui. Într-un final, dau de lan
şi în spatele lui, de peretele estic al canaralei, unde se cască niste găuri
uriaşe. Seamănă cu peşterile de sihaştri, în fapt nu sunt decât orbitele goale
ale unui craniu geologic.
Ei, iată o zonă care trebuie explorată cu pioletul în mână. Altă dată şi cu
ceva mai mult timp la dispoziţie, voi străbate regiunea la pas şi poate voi
descoperi celelalte minicanioane ascunse din sudul Dobrogei aşa cum este
Canaraua lui Olteanu sau mai la nord, Canaralele Hârșovei. Canaralele îţi
dezvăluie ce creaţii fantastice pot face râurile din perioadele diluviene cu
ploi și inundații majore. Asta chiar dacă azi găseşti doar lunci uscate şi
pereţi găuriti pe unde mişună viperele şi unde puştii cu aspect meridional ai
localnicilor merg primăvara la cules de urzici sau ghiocei.
Pentru articolul original și mai multe fotografii-AICI
P.S. - Ca peste tot în România, între timp, aici s-a construit un schit, astfel că tot ceea ce am văzut eu în 2011, păduricea subtropicală, lanurile de floarea soarelui, drumul desfundat, aerul acela de sfârșit de lume, a dispărut. Ca să nu mai spun că zona din jurul schitului era( mai este?) rezervație geologică și geomorfologică. Nu doresc să atac pe nimeni din zona bisericii, doar mă întreb dacă nu cumva se putea construi un schit care să amintească de primii pustnici creștini, undeva la intrarea în carieră sau chiar lângă sat?
Experții în frumusețe explică de ce este
dăunător să dormiți pe burtă și pe o parte. Prima opțiune provoacă apariția
ridurilor pe frunte și gât, dăunează pielii delicate din jurul ochilor. În
principiu, este evident de ce nu se poate dormi cu fața în pernă. Ce este în
neregulă cu mult iubita poziție "pe o parte"? Se pare că somnul pe o
parte este la fel de dăunător pentru piele. Bărbia, obrajii, decolteul și
pliurile nazolabiale suferă foarte mult din cauza acestei poziții. Dar nu vă
alarmați înainte de vreme — există o soluție.
Când problema odihnei nocturne necorespunzătoare și consecințele acesteia asupra feței au devenit evidente, oamenii de știință au început să caute o soluție. Cum să dormi să nu apară riduri? În primul rând, experții au identificat "vinovatul" — perna. Anume ea este în contact cu fața și exercită presiune mecanică asupra pielii. S-a dovedit dificilă prevenirea ridurilor din jurul ochilor, nazolabiale și altele, cauzate de pernă. A trebuit să se schimbe abordarea față de dezvoltarea unor astfel de produse. Ca urmare, s-a născut maiestatea sa, perna antirid și a devenit rapid unul din trucurile de frumusețe pentru față.
·
previne presiunea
asupra zonelor problematice;
·
oferă relaxare
completă pielii și mușchilor faciali;
·
nu provoacă
încrețirea pielii;
·
favorizează
circulația naturală a sângelui;
·
nu afectează
fluxul limfatic.
Drept urmare, dimineața fața este odihnită,
proaspătă, fără umflături și pliuri. Pielea este netedă, culoarea uniformă.
Perna de frumusețe potrivită are grijă și de zona gâtului și a decolteului,
care sunt, de asemenea, amenințate de așa-numitele "riduri de somn".
Produsul protejează genele false, devenind o veritabilă comoară pentru
posesoarele privirilor luxuriante.
Un astfel de accesoriu ortopedic are o
formă specifică, asigurând poziția corectă a capului pe pernă. Un rulou mare
special susține capul, aducându-l în poziția naturală și îndreptând zona
frontală. O proeminență inferioară mai mică ridică bărbia și fixează gâtul
într-o poziție optimă. Între aceste părți, este prevăzută o adâncitură pentru
obraz pentru a preveni presiunea în această zonă, precum și pe pliurile
nazolabiale și colțurile ochilor. În această poziție, pielea este îndreptată și
fluxul sangvin și limfatic este liber.
Pentru astfel de perne, se folosește adesea
un material special Memory Foam, care reține forma capului celui care doarme.
De aceea, accesoriul de frumusețe este conceput pentru uz individual. Puteți
achiziționa astfel de produse ortopedice de marcă Olvi în catalogul magazinului
online Ortek.
Conform materialelor: https://ortek.ro/
Nu cred că vă gândeați că MS Margareta a României poate fi un excelent analist politic. Am văzut discursul MS de la institutul din Madrid (2023) la tv și l-am căutat apoi pe casamajestatiisale.ro. Îl postez aici-nu integral- pentru a avea o idee despre ce-și asumă casa regală în actualele contexte geopolitice. Mă înclin...
Oameni buni, de unde scoateți ,,profesorii,, ăștia? Băiețașii ăștia trebuie să predea ceva pe tik-tok, ar fi mai credibili. Cred că s-a uita...