Se afișează postările cu eticheta caracterizari unitati de relief. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta caracterizari unitati de relief. Afișați toate postările

luni, 30 mai 2022

Natura germană diversificată și încântătoare


Ce tip de iubitor de natură sunteți?

Un filmuleț despre cel mai înalt vârf din Germania, Zugspitze- AICI

Izvoarele Dunării. Filmuleț de pe canalul meu de youtube în Munții Pădurea Negră: AICI

De la pădurile de munte întinse printre lacuri, pârâuri și râuri - în Germania vă așteaptă peisaje panoramice superbe. Visați cu ochii deschiși într-o barcă pe malul lacului sau vă distrați într-o canoe rapidă pe o apă agitată? Fie că sunteți un adept al esteticului sau un aventurier, că nu înotați sau sunteți un iubitor de apă - aici veți găsi un peisaj care se potrivește dorințelor dvs.

Hoinărind prin păduri și pe pajiști
Există ceva mai frumos decât a asculta ciripitul plăcut al păsărilor și a respira aerul proaspăt al pădurii? A vă plimba prin păduri și pa pajiști în timp ce natura vă îmbrățișează cu blândețe? Pădurile germane sunt atât de diverse: de la zona forestieră, la o mie de lacuri din jurul lui Müritz, până la versanții și cheile forestiere din zona Schwäbische Alb.

Pădurarul
Locul de muncă al Sandrei Wendt se întinde pe până la 7.500 de hectare, cât ocupă Parcul Național Hainich. Ea este pădurar și spune: „Este o fericire să te bucuri de pădure pe tot parcursul anului”. Parcul Național Hainich este penultimul ca mărime din Germania, iar specificul acestuia constă în faptul că este inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO ca una dintre cele mai mari suprafețe de pădure de foioase din Germania și ca parte a vechii Păduri de fagi.

Relaxare și activități pe apă
Fie că vă petreceți dimineața mergând cu caiacul pe lacul Müritz sau vă plimbați de-a lungul râului Lahn, în drumul său către Rin – experiența va fi de neuitat. Râurile și lacurile se găsesc în toată Germania: de la mlaștinile și pădurile Elbei, prin Spreewald cu peisajele sale magice, până la zona Lacului Mecklenburg și panoramele montane ale Lacurilor Bavareze.

Ghidul din “pădurea de apă”
Yvonne Huber îmbrăcată în costum tradițional merge cu o canoe prin rețeaua fluvială a Spreewald și le arată oaspeților săi frumusețile rezervației, inclusă în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Navigarea necesită forță și abilitate, iar Yvonne posedă mult mai mult decât atât: o iubire pentru natură și cunoștințe despre tot ce se întâmplă pe apă.


Cu mintea limpede
Bucurați-vă de natură fără a lăsa urme. Drumețiile și canotajul protejează mediul. Seara, relaxați-vă cu conștiința curată într-o unitate de cazare sustenabilă și ecologic construită. Există multe oportunități pentru o vacanță responsabilă în Germania.

Izvoarele Dunării. Filmat personal în Munții Pădurea Negră:
https://www.youtube.com/watch?v=dhXxAjYXvUM&list=PLCKvxXgYMvgY0foxIZd8AfoO-o28HVKaH&index=7


duminică, 22 mai 2022

Zugspitze, acoperișul Germaniei

Cel mai înalt vârf din Germania, are 2962 de metri, se numește Zugspitze, și se află înn Alpii Bavariei, lângă stațiunea Garmisch-Partenkirchen. Până pe platou urcă un tren! Da, ați citit bine, un tren, printr-un tunel săpat în munte. Există o gară la 2900 de metri altitudine! În imagini se vede și Via Ferrata pe care se încumetă puțini oameni, pentru că vântul este intens. Apropo de vânt, ignorați sunetul!

duminică, 7 noiembrie 2021

Ce este Cercul de Foc al Pacificului? #shorts


Cercul de Foc al Pacificului sau Inelul de Foc, este rezultatul subducției mai multor plăci. Vă las să descoperiți care sunt acestea în filmulețul de mai jos, un short de pe canalul meu de youtube. Se întâmplă pentru că Terra este foarte fierbinte în interior, sub scoarță. Cum fierbinte va devein și vlogul meu, dacă dați subscribe! Vă pupă proful Irașcu! Și nu uitați, gânditul este liber și gratis!


marți, 7 aprilie 2020

Via Transilvanica și capătul său nordic de la Putna

 Via Transilvanica , ca și El Camino este un drum al căutărilor sau poate al regăsirii! Este o provocare! Nu te transformi imediat, durează. Poate nu se întâmplă nimic, poate doar crezi că ai găsit sensul profund al vieții. Este mai mult o recăutare a eului. Vom avea și noi în țară #ViaTransilvanica. Atunci vom vedea dacă pământul ăsta este încărcat cu energii speciale.

marți, 31 martie 2020

Drum de coșmar în Ciclova Română, 2018

Undeva în sud vestul României , unde abundă cascadele, peisajele submediteraneeene, lacurile turcoaz și cheile și defileurile unice, preocuparea pentru dezvoltare este zero. Sau dacă nu este  zero, atunci nu se vede.
Ciclova Română, județul Caraș Severin, drum de coșmar , cum rar am văzut, chiar în centrul comunei. Ironia este că această comună amărâtă, are un centru de informare turistică! Chiar vis-a avis de primărie. Iar drumul ăsta trece fix pe acolo! Păi, eu nu mai calc acolo nici cu un camionaș 4x4, nicidecum cu o mașină mică. Uite așa dezvoltăm turismul, într-unul dintre cele mai spectaculoase și -din păcate- sărace județe ale țării.

sâmbătă, 20 ianuarie 2018

Bucovina și Călimanii-poze, comentarii și link-uri


Îmi place zona asta de la poalele Călimanilor. Mi se pare că este cea mai frumoasă zonă din Bucovina, prin intensitatea mare pe care o degajă fiecare punct cardinal pe care care ochiul avid de natură și de frumos îl caută.

Energia specială a locului mă obligă parcă să iau toate imaginile astea, să le alcătuiesc într-o minge de foc pe care să o vâr sub tricou, și din care să mă hrănesc restul anului.

Imaginile salvate din 2015, cel mai greu an din viața mea, sunt parte a luptei pe care am dus-o. Sentimentul că plutesc deasupra tuturor acestor zone și că iau de acolo toată forța lumii, sălășluiește în mine, în spiritul, în ființa mea și nu mă va părăsi niciodată. 

Șaru Dornei
Linia craterului Călimanilor, cu piramida Pietrosului în fundal

Ascensiunea pe Pietrosu-AICI
Pe platoul de la fosta carieră de sulf


Moșul din Călimani

Cabana meteo de la vărful Rățițiș

lângă stația meteo cu un ,,energizant" necesar, dar nu recomandat
Drumul Mariei Tereza către Toplița, fosta graniță a regatului
Despre Transcălimani, cu hartă cu tot- AICI

La doi pași de unicul lac natural din Călimani
Despre lăcușor- AICI
Iezerul Rețițișului, lac nivo-glaciar de baraj natural


Da, se poate, încet cu o mașină normală, până la cabana meteo

Versantul dinspre Negoiul Unguresc

Obligatoriu, recolta de hribi. Doar pentru cunoscători.


vineri, 10 februarie 2017

Zugspitze- vârful de poveste al Alpilor Bavarezi


Alpii Bavariei reprezintă ultimele trimiteri spre nord, ale uriașului lanț alpin, motiv pentru care altitudinile nu sunt precum cele din Elveția, Italia sau Franța, adică 3000-4800 de metri.

Zugspitze are 2962 de metri altitudine, și este mândria unei zone de o frumusețe aparte, din sudul acela frumos și misterios al Bavariei, care domină toată regiunea de podiș ce se întinde în sudul landului Bayern.

Un munte care se înalță maiestuos deasupra orășelelor sau stațiunilor germane, a căror inimă vibrantă este Garmisch Partenkirchen, stațiunea simbol a rivierei germane alpine.

În regiune se ajunge ușor, ori dinpre München, pe autostrada 95, ori din sud prin Innsbruck, din Austria, sau prin sudul Bavariei, dinspre Salzburg, vârful etalon Zugspitze fiind situat matematic chiar pe granița dintre cele două țări germanice.

Ce este interesant aici este calea ferată unică, inițial cu cremalieră pe toată lungimea, acum doar pe zona de tunel, care urcă până sub vârf, la peste 2800 de metri.
Trenul se poate lua din apropiere de lacul glaciar Eibsee, situat la 2 kilometri de stațiune, sau chiar din stațiune, caz în care drumul durează mai mult și este și mai scump. Există orare, pliante și indicatoare în tot orașul.

Călătoria este una deosebit de interesantă, și durează cel puțin o oră. Din păcate graba noastră și lipsa de repere la un moment dat, ne-a făcut să ratăm, un drum complet până sus, noi luându-ne bilete până la intrarea trenului în tunelul construit cale de vreo 4 kilometri în munte, efectiv.
Un motiv suficient să revenim la Garmisch, un orășel care ne-a fermecat la propriu, cu clădiri pictate în buna tradiție nemțească cu figuri și peisaje și practici rurale din evul mediu.

Este un oraș extrem de cochet, cu multe piețe mici si promenade, cu străduțe înguste  și terase și berării ascunse intim după case pline de jardiniere cu mușcate.
Eleganța sa discretă este dată și de magazinele de firmă, boutiqurile și chioșcurile care nu te agresează prin lumini, opulență, sau reclame insidioase.

Prețurile sunt destul de mari, cazările sunt scumpe( peste 100 E) dacă nu rezervați din timp. Mâncarea este absolut delicioasă cu multe elemente gastronomice tipic germane, multe terminându-se în ,,- wurst".

Zona din jur este și ea spectaculoasă, în apropiere aflându-se un lac glaciar deosebit numit Eibsee, înconjurat de vile și mici pensiuni, terase, parcuri și păduri de conifere. L-am susrprins în dimineața răcoroasă de iulie, cu ceața ridicându-se ușor către versanții abrupți ai muntelui Zugsiptze.

lacul glaciar Eibsee
Nu vreau să-mi imaginez cum este iarna, în stațiune, cum sunt pârtiile de pe platoul muntelui, situat chiar sub vârf, sau cum arată trenul plin cu turiști și schiori.
Apropo de vârf, acolo am zărit o macara și un funicular cu care urcau materiale și ciment, semn că zona de belvedere de sus se extinde.

Două zile sunt absolut insuficiente pentru explorarea completă a zonei, sub toate aspectele turistice și culturale. Suntem însă bucuroși de acest prim contact cu zona alpină germană așa că un articol despre Garmisch, este în pregătire.


Filmulețul de 1 minut-AICI






duminică, 8 ianuarie 2017

Vărășoaia-ochiul de apă din platoul carstic al Padișului

Voi începe anul 2017 cu o postare scurtuță, despre un lac mic, micuț( litălș 😊), care m-a fermecat prin discreția lui, și la care mi-am dorit de foarte mult timp să ajung, aflat în mijlocul Apusenilor. 

Lacul carstic Vărășoaia, aflat în centrul, aproape matematic al Platoului Padișului, este la propiu un ochi de apă de câțiva zeci de metri pătrați, care nu beneficiază nici măcar de un indicator( pe bune, nici unul!).

Este relativ insignifiant, o altă băltoacă( în zonă sunt câteva zeci de ochiuri de apă), din zona asta cu multe doline, în care se oglindesc frumos molizii, și care mâine pot dispărea în pământul calcaros, prin vreun sifon, desfundat de eroziune.
De altfel, un lucru cunoscut la lacurile carstice, nivelul apei variază foarte mult în funcție de anotimp, precipitații și de legătura pe care o au cu subteranele calcaroase ale zonei.

Cineva de la o stână din apropiere, îmi spunea că sunt ani în care nivelul apei este dublu, față de ce am întâlnit în vară.


Până una alta, este un lăcușor frumos, plin de tritoni( specii de batracieni care aduc cu sopârlele), alge, trunchiuri putrezite, înconjurat de păsuni bogate, vite și ovine grase, păduri de molid și de brad care dau un aer proaspăt și îmbată privitorul cu frumusețe.

Un loc plăcut, unde se ajunge ușor, pe un drum asfaltat, care pornește din Pietroasa( de lângă Chișcău- Peștera Urșilor), care șerpuiește pe lângă valea vijelioasă a Crișului Pietros, până în zona Boga.

Mic dejun regulamentar pe o cioată, cu pateu și pește
De acolo, drumul continuă, prin poiana de la Bălileasa până la intersecția către cabana Vărășoaia, unde se află și lăcușorul.
La intersecția către cabană și către cetățile Rădesei, am întâlnit căluții din Padiș, prinși într-un filmuleț postat AICI.

De la intersecția respectivă, până la cabanele din Platoul Padiș mai sunt vreo doi kilometri, dar zona nu merită nici măcar două minute de oprire, pentru că este plină de cocoiabe și betoane neterminate, dar despre asta altădată.




Nu m-am așteptat  ca lacul să nu fie marcat nicăieri și nici să fie așa de mic, dar poate tocmai acest lucru, l-a făcut, în ochii mei atât de atrăgător, de misterios și de interesant.

Asta spre deosebire de celălalt lac carstic, despre care stim din cărțile de geografie, numit Ighiu, Ighiel, sau Iezerul Ighiel, din Trascău, care este un lac de baraj natural carstic, mult mai mare, mai frumos și mai spectaculos. Postarea despre Ighiu, AICI.

 Administrația parcului natural al Apusenilor, se ocupă de atragerea atenției asupra indicatoarelor care interzic accesul cu mașinile(un tip într-un jeep îmi atrage atenția că n-am voie spre Pietrele Boghii, deși era evident că nu pot înainta cu mașina mea, pe un drum practic inexistent, un exces de zel idioțesc), dar în ceea ce privește indicatoarele și ghizi sunt rămași mult în urmă. Un articol despre ghizii din parcuri, AICI.





joi, 29 decembrie 2016

Muntele și Grota Puturosu, zona Bodoc


O incursiune scurtă, de primăvară, în zona muntelui Puturosul, din masivul Bodoc, este prilej de reverii, aduceri aminte și mișcare într-un aer purificat de pădurea de fagi și de mirosul reavăn al pământului ieșit de sub iarnă.

Regiunea din jurul Balvanyosului este recunoscută pentru calitatea apelor minerale de aici, multe dintre ele unice și a aerului extrem de ozonat.
Am mai scris despre apele unice de aici în postarea ASTA.

Chiar dacă uneori izvoarele miros a ,,pucioasă", adică a sulf, ceea ce generează glume cu ouă stricate și nu numai,  trebuie să știți că odată ce vizitezi diversele grote de aici constați că efectele curative ale mofetelor și băilor sunt cu adevărat miraculoase.

Grota cea mai mare situată la un sfert de oră de Grand Hotel Balvanyos, are niște indicatoare curios de ciudate unde se înțelege că mergi către PUȚUL ROȘU și nu către Puturosul, un loc cu cea mai mare concentrație de sulf din Europa foarte indicat în afecțiuni cardiace sau circulatorii.

Băile Csiszar situate puțin mai sus de Pensiunea Cetate, sunt amenajate destul de bine, izolate și relativ necunoscute de 99 % dintre turiști.
Poate că este mai bine așa.
Un aflux mare de turiști de ocazie cu grătarele la ei sau de  pensionari reumatico- romantici, ar aduce cu sine și multe probleme ecologice.

Ori, zona este așa de sălbatică, încât nu-ți dorești decât ca ea să rămână așa. Și nu mă sperie gândul că eu popularizez aceste așa zis secrete, pentru că nu toată lumea mă citește, iar dintre cei ce mă citesc puțini sunt dispuși să exploreze regiunea.

Un moment interesant trăit de mine aici a fost un 1 decembrie, sărbătorit cu sarmale dar și cu gulaș, cu steaguri românești dar și secuiești, într-un ținut de poveste, iar povestea o aveți în postarea ASTA.

Așadar, dacă puteți și doriți, explorați împrejurimile Balvanyoșului, ale comunei Turia și ale întregii depresiuni de la poalele  Munților Bodocului. Mergeți la Băile Timsos, Băile Apor, Tinovul Buffogo, Cetatea Balvanyos, Cimitirul Păsărilor, Grota Puturosul sau Izvoarele și băile Csiszar, cu filmuleț AICI.






duminică, 6 noiembrie 2016

Platoul Padiș, Munții Apuseni- o întâmplare cu căluți

Un platou Padiș așa cum mi-am dorit de mult, accesibil pe asfalt, până în inima sa( poate prea accesibil!) aerisit, plăcut, vibrant, cu extrem de multe obiective turistice naturale, unice, de jur împrejur. 
O poiană Glăvoi, plină de corturi, de montaniarzi, de străini, de iubitori de natură, oameni educați și curați cu  mediul. 
O zonă Padiș( cabana) cu pensiuni nașpa, cu cocioabe, cu construcții urâte și neterminate, cu aspectul unei tabere de refugiați. 

Trist, dar nu acolo nu există nicio viziune legată de cum ar trebui să se dezvolte regiunea, din punct de vedere turistic.

Ciobani,  haos, braconaj, maneleală, turiști de ocazie, antreprenori de ocazie, aglomerație. Noroc cu peisajul, cu apropierea Cetaților Rădesei, a Cetăților Ponorului, a avenelor și peșterilor, a cheilor spectaculoase, a Lumii Pierdute sau vârfurilor și crestelor calcaroase, ca cele din zona Galbenei.

Despre aproape fiecare, la timpul potrivit.

Întâmplarea cu căluți are loc la 2 kilometri de de cabana Padiș, într-o curbă unde se face un drum de piatră spre lacul carstic Vărășoaia și mai departe spre Cetățile Rădesei.
Patru căluți, doi masculi și două femele, fiecare așezat cumva invers față de celălalt, stau nemișcați în mijlocul drumului. Coborâm.

Liniștea pădurilor, a peisajului, și cai aceștia veniți de nicunde, parcă din altă dimensiune, ne pătrunde rapid. Copii sparg  liniștea cu agitația lor, caii sunt impasibili.
Abia când începem să căutăm niște pâine și niște cornuri vreo doi cai, ceva mai tineri și mai flămânzi, se arată interesați. În filmuleț, puteți vedea reacția cailor și reacția noastră.

Am mers, așadar,  la lacul Vărășoaia, o surpriză relativ plăcută și în zona cabanei Padiș,  pe drumul asfaltat care se termină în vârful unei serpentine.  Drum care se cere continuat încă 10 kilometri spre Doda Pilii, pentru ca TransApuseana să fie gata.

La întoarcere, caii sunt tot acolo, nemișcați, incredibili, ireali și foarte, foarte blânzi.
După o tură de hribi, la marginea pădurii, ne întoarcem la mașină.
Ce credeți?
Da, ei sunt tot acolo.
Urmăriți filmulețul AICI.








luni, 5 mai 2014

Parcul Național Retezat -porți de intrare


Cel mai vechi parc național din țară, a fost înființat la 22 martie 1935, prin și din inițiativa botanistului Alexandru Borza, având, atunci, o suprafață de 13500 de hectare și ajungând azi la peste 20000.
În 1980 a fost declarat de UNESCO, rezervație a biosferei. Aici sunt ocrotite 82 de lacuri glaciare, cele mai multe din țară, cel mai mare și mai cunoscut dintre ele  fiind Bucura cu aproximativ 10 ha, ceea ce-l face cel mai întins dintre toate lacuri de acest gen de la noi.


Un altul este Zănoaga, considerat cel mai adânc din România, cu ai săi 29 de metri, și tot aici se află și unul dintre cele mai înalte lacuri glaciare, situat, sau cățărat la mai bine de 2260 de metri. Parcul este centrat pe cele 40 de vârfuri de peste 2200 de metri și cuprinde o zonă de protecție mai riguroasă unde sunt interzise mai multe activități turistice, în suprafață de 1840 ha, și care este declarată rezervație științifică. Speciile endemice ocrotite în parc sunt vulturica, trifoiul de Retezat, cornețelul, flămânzica, crusăteaua, plus mai cunoscutele floarea de colț, strugurii ursului, gențiana sau zîmbrul( o specie de pin, relict glaciar) dar și specii de mamifere și păsări ca marmota, vulturul sur și ierunca. 
În masivul maiestuos al Retezatului și implicit în parc se intră prin cinci porți, sau puncte principale:

- urcând pe Jiul de Vest, de la Lupeni prin Câmpu lui Neag, de aici până la cabana Buta, prin Valea Măriei se fac 3-4 ore, iar de aici în 3 ore se ajunge la lacul Bucura, în inima masivului;

- se mai poate urca pe valea Bistra Mărului, unde vă puteți odihni în ministațiunea Poiana Mărului, apoi treceți peste Șaua Iepei, și coborâți pe valea Râului Șes, la Gura Apei, la baraj, de unde se intră pe traseele din parc, după ce plătiți la bariera de la cantonul silvic;

- de la Pui, din sudul depresiunii Hațeg, se poate merge cu mașina prin satele Râu Bărbat și Hobița, iar de la un anume punct pe jos, până sus la cabana Baleia, situată sub golul alpin, la 1410 metri altitudine, în partea de vest a masivului; tot din Pui, pe valea Râului Bârbat, se merge 18 km până unde se termină drumul forestier, de aici pe potecă până la Stâna de Râu, situată la marginea golului alpin, iar de aici se ajunge spre vârful Custurii sau al Păpușii, unde traseul se intâlnește cu cele ce vin de la cabanele Buta și Baleia;

- din satul Ohaba de sub Piatră, trecând prin Sălașu de Jos și Sălașu de Sus, în lungul văii Mălăiești și a Nucșorului, un drum comunal iese la capătul comunei Nucșoara( 8 km). De aici mergeți pe un drum forestier care urcă până la cascada Cârnic-Lolaia( la 18,5 km distanță de DN 66), o potecă urcă de aici pe valea Pietrele, până la cabana Pietrele;

- drumul principal de intrare în masiv este cel ce pleacă de la Cârnești, din drumul Hațeg- Caransebeș, trece prin Clopotiva( com. Râu de Mori), urmărește Râul Mare pe la Gura Zlata și la barajul de la Gura Apei( cel mai înalt din țară!), de aici pe valea Lăpușnicului Mare( după ce achitați taxa de intrare în parc) se ajunge la Gura Bucurei, unde urcă traseele către Bucura și Peleaga.



DESPRE BUCURA- AICI
DESPRE BARAJUL GURA APELOR-  AICI
DESPRE CAZARE LA CLOPOTIVA- AICI

Despre ancorarea în trecut și România Deșteaptă

Înainte, în alte timpuri, știam că nu știam. Nu aveam cum. Acum avem de unde ne informa, avem posibilitatea să știm, însă ne place în contin...