Sat Bezid, Oraș Sângeorgiu de Pădure, Județul Mureș, Podișul Târnavelor,
Depresiunea colinară a Transilvaniei
Mai 2010
Calc cu grijă prin bălăriile care
invadează malurile pline cu răchită, ocolesc micile bălţi rămase de la ultima
ploaie, sar peste sutele de peturi și resturi menajere aduse de ape la coada
lacului, în căutarea înfrigurată a unor urme de..locuire.
La un moment
dat, printre ramuri, zăresc o turlă ruinată de biserică, care învinge timpul,
apa lacului și intemperiile, de mai bine de 20 de ani. Este
turla bisericii catolice din fostul sat Bezid, satul ungurilor harnici,
pălărieri din tată în fiu şi cultivatori de trandafiri de stepă. Refuzul
bătrânilor satului de a pleca din vatra strămoșească, după construirea
barajului în anii 1975-1977, lucrare
continuată apoi în 1988-1989, a dat naştere unor tragedii umane enorme. Drama
oamenilor de aici nu poate fi descrisă decât
urmărind pozele făcute peste ani de turiştii amatori de istorie şi nu de
turiștii de week-end amatori de peşte sau grătare.
Pe
pârâul Cuşmed și pe râul Niraj aveau loc numeroase inundaţii ce ameninţau
oraşele Târnăveni și Sângeorgiu de Pădure (din care face parte sătucul Bezidu
Nou), aşa că autorităţile comuniste iau decizia să realizeze un baraj de pământ
și să instaleze o mică hidrocentrală sub el. Microdepresiunea în care se afla
acest sat înfloritor trebuia inundată, iar oamenii strămutaţi la bloc, în
Sângeorgiu de Pădure. În 1989, într-o noapte, apa cea mare a venit repede, a
umplut satul şi uliţele, a dărâmat casele din chirpici şi a inundat cele două
biserici, catolică şi evanghelică.
Când
văd azi pozele realizate în excursia cu elevii, am un gol în stomac și
sentimentul că vieţi nevinovate de bătrâni au fost jertfite pe un altar
improvizat, bântuit de figuri demonice al căror nume se termina inevitabil în
,,escu". Un
obiectiv turistic trist, de care România aceea a nostalgicilor după marile
realizări, ar trebui să se ruşineze, iar ruşinea ar trebui spălată de
autorități, măcar cu o placă comemorativă.
Doar localnicii
și maghiarii din Ungaria (mulți plecați acolo după Revoluție) mai vin și ţin o slujbă religioasă lângă
biserica scufundată, amintindu-şi de drama întâmplată aici.
P.S. Nici un ghid turistic din România
dintre cele care contează cu adevărat, nu menţionează existenţa lacului,
darămite povestea tristă a apariției lui.