joi, 26 mai 2016

Muzeul privat Porsche din Gmund - Austria

Deși pot să mă laud cu mai bine de 750 de postări despre România( din peste 800 !!!) vine câte un moment în care este bine să rememorezi și ce ai văzut prin peregrinarile de pe cele coclauri europene. 
Am călătorit în zonă în iulie 2014, cu niște copii minunați aflați în tabără la Villach,  și de care mă leagă multe amintiri frumoase.

Acum a venit rândul unui muzeu altfel, o locație privată cu mașini Porsche, numit oficial ,, Porsche Automuseum Helmut Pfeifhofer ", după numele pasionatului de mașini autriac, care a decis să amenajeze niște grajduri princiare pentru a reaminti tuturor că Ferdinand Porsche, marele geniu al creației de automobile, a fost  și a locuit aici.

Mai precis în orășelul Gmund din partea central sudică a Austriei, din regiunea Carintia( Kärnten). Aici a fost deschis primul muzeu privat de mașini din Europa, în mai 1982 , în amintirea anilor celui de-al Doilea Război Mondial, când Ferdinand Porsche a creat, în Gmund, modelul Porsche 365, o mașină legendară, în interior existând și o machetă în mărime naturală din lemn.

Din 1982 și până astăzi muzeul a adunat 48 de exemplare de mașini situate într-o expoziție pe două nivele, de la cele de epocă și de curse, până la celebra mașină din dotarea poliției  austriece.


Mașina de poliție a avut un succes uriaș, mai ales ca jucărie de metal și de colecție, și mai puțin succes pe drumurile și autostrăzile patriei, ministerului de interne părându-i-se prea scumpă( 95 de mii de euro!) și abandonând proiectul la scurt timp după achiziția primului Porsche Carrera Polizei.

Tot aici găsiți și mașina de curse Porsche Carrera 906 care a câștigat cursa de 24 de ore de la Le Mans sau modelul din 1932 numit Steyr 30Typ 45 folosit ca taxi.

Jos, la primul nivel sunteți invitați să vizionați un filmuleț cu istoria Porsche și a familiei Pfeifhofer, plus că acolo sunt foarte multe obiecte care amintesc despre cursele de altădată, compania Daimler, sau Volkwagen, Porsche Tatăl  și Porsche Fiul dar și despre istoria clădirii muzeului.

Un adult plătește 8 Euro pentru o vizită iar un copil  3,5 Euro, muzeul fiind deschis, în sezon, de la 9 la 18. Suvenirurile nu mi s-au părut scumpe mai ales că tricourile, șepcile sau brelocurile sunt de cea mai bună calitate.

Zona merită vizitată, pentru că  localitatea Gmund se află pe drumul spre barajul cel mai mare și mai spectaculos din Austria, din zona Maltatal, și anume Kölnbrein, despre care am scris AICI.





marți, 24 mai 2016

Creasta Cocoșului din Gutâi - o rezervație geologică unică

Unică de oriunde ai privi-o, Creasta Cocoșului se ridică precum dinții unui fierăstrău geologic și domină piemontul Mara-Breb- Budești, din sudul Depresiunii Maramureșului. O minune creată de natură în ultimii 10 milioane de ani de ani, care este relativ ușor accesibilă și care reprezintă o porțiune dintr-un crater vulcanic, rămas de la erupțiile neogene ce au afectat estul Carpaților Orientali. 

Munții Gutâi reprezintă de fapt doar partea dintre pasul Paltinu( sau Gutâi) de 987 de metri prin care se face trecerea dinspre Baia Sprie( sau /și Baia Mare) și zona Mara -Vadu Izei- Sighetul Marmației și pasul Neteda de 1058 de metri care leagă zona Cavnic de Budești( biserică de lemn UNESCO) și Ocna Șugatag.
Restul munților care pe hărțile din unele manuale se numesc Gutâi sau Gutin, poartă denumirea de Igniș, la poalele lor aflându-se orașul Baia Mare.
Pasul Neteda a fost asfaltat foarte bine anul trecut( n.m. 2015), este spectaculos, plin de afine prin împrejurimi și de acolo am plecat în scurta drumeție spre marginea nordică a Crestei Cocoșului.
Chiar din punctul cel mai înalt al pasului, se face un drum forestier care nu urmează un anume traseu, deci nu este marcat, dacă vreți totuși să urmați un traseu marcat, mergeți pe banda roșie.

Eu am mers pe drumul forestier pentru că nu mi-am propus să ajung  pe creastă, ci doar la margine, acesta este și motivul pentru care pozele nu sunt tocmai bune.

Este și asta o variantă pentru cei ce vor doar drumeție prin pădure, dar vă puteți bucura de priveliștea către serpentinele pasului, pe dreapta și către cele două vîrfuri care vă vor însoți pe stânga, Gutâiul ( Mare, 1443 m.) și Gutâiul Mic sau Trei Apostoli.


Pe creastă se ajunge mai ușor  dinspre pasul Paltinu, din zona hanului Pintea Viteazul, cel care spune legenda, ar fi dat chiar numele ,,crestei". Eu mi-aș fi dorit să ajung și la cele două tăuri( lacuri) din zonă, cel al Morărenilor( de baraj natural!!! și de 20 de metri adâncime) și cel(e) al Chendroaiei( ochiuri de apă aflate într-o turbărie la vreo 1000 de metri), dar asta ar fi durat foarte mult.

Rezervația geologică ocrotește pe vreo 50 de hectare, elemente din lama stâncoasă, zimțată de 60-80 de metri înălțime a Crestei Cocoșului, care domină platoul vulcanic al Gutâiului. Andezitele cu amfiboli și piroxeni, dau acest relief specific, de contrafort sculptat de ploi, vânturi și zăpezi. Și apropo de zăpezi, deși nu are decât 1400( Vf. Gutâi are 1443 de metri) și ceva  de metri, rezervația ocrotește și elemente de vegetație subalpină, asta în principal din cauza stâncăriilor dar și a latitudinii nordice și a orientării versantului( spre nord).

 Regiunea are obiective turistice numeroase, cum este bisericuța de lemn de Budești, cea de la Desești, ambele în patrimoniul mondial, sau pârtiile de la Cavnic ( iarna ), ori stațiunea cu ape sărate și curative Ocna Șugatag ( vara în special).







miercuri, 4 mai 2016

Pădurea de Argint și Codrii de Aramă- rezervații din zona Văraticului

Fără a mai intra în amănunte despre celebrele mănăstiri de la poalele Subcarpaților Neamțului, vă spun din capul locului că zona dezamăgește puțin în ceea ce privește obiectivele naturale. 
De aceea am ales să scriu despre cele două rezervații, despre care nu am găsit pe teritoriul întregii comune Agapia( cu satele Agapia, Văratic, Filioara, Săcălușești) nicio /niciun panou de informare!

Rezervația Pădurea/Codrii de Argint, cuprinde un spațiu de aproximativ 2 hectare, cu mesteceni ,,de argint" din specia Betula pendula ssp verrucosa, si este chiar la intrarea pe drumul asfaltat care urcă la mănăstirea Văratic. 
Culmea este că se află în curtea- la propriu! - ocolului silvic, care a avut grijă să îngrădească bini di tăt zona, în așa hal, încât habar n-ai că treci pe lângă o rezervație. 
Așadar, intri în curtea ocolului, unde un pădurar, de altfel săritor și la post, îți spune că poți vizita ceea ce a fost frumoasa rezervație. Spun a fost, pentru că, din păcate, natura nu permite mestecenilor să trăiască mult, cel mult 100 de ani, așa că mulți arbori sunt deja putrezi, aici, lemnul nefiind bun de construcție. Vorba unui botanist popular: ,,Mesteacănul dacă nu i-ar fi rușine de ceilalți copaci din pădure, ar putrezi în car, din pădure până acasă". 
Nu este vorbă,  că nu e un arbore util, ba chiar și foarte frumos, o frumusețe pictată( de Grigorescu) și admirată ( de Eminescu), întreaga făptură a acestui arbore delicat, are ceva fin, eteric, ca un imens puf fixat în pământ. 
Revenind la rezervație, omul a participat și el la micșorarea drastică a exemplarelor de mesteacăn din zonă, mai mult prin nepăsare  și prin neimplicarea autorităților silvice, care și-au propus -târziu- să refacă zona din punct de vedere turistic, asta dacă partea cu turismul o fi interesat vreodată pe cineva de la ocol. Că în rest, știm de protejarea arborilor din păduri, de săracii pădurari, etc.
Abia ACUM, se trasează aleile( dacă or mai fi fost altele în vechime, scuze!) dintre copacii tot mai rari și se plantează alți puieți, pentru ca pădurea de argint să se regenereze și să fie gustată de turiștii care habar n-au că aici se află pădurea cântată de Eminescu în Călin, file de poveste:
,,De treci codri de aramă, de departe vezi albind
Ș-auzi mândra glăsuire a pădurii de argint"

Rezervația Codrii de Aramă, mult mai mare,  de aproximativ 9,4 hectare, se află pe un deal numit Filioru, cu trimitere directă către satul dintre Agapia și Văratic. Culoarea ,,de aramă" are legătură cu peisajul de toamnă, când dealul cu aspect de neck vulcanic, capătă nuanțe arămii, roșietice, galbene, absolut spectaculoase.
Este ceva mai protejat de interese ,,forestiere" sau imobiliare, pentru că este mai departe de sat, și mult mai bogat în specii de foioase.
Domină gorunul, o varietate de stejar, pentru cine nu știe (Quercus petrea) cu exemplare ce depășeșsc 150 de ani ca vârstă, dar se întâlnesc și specii de jugastru( Acer campestre), frasin( Fraxinus excelsior), carpen(Carpinus betullus),paltin de munte( Acer pseudoplatanus), mesteacăn și alun.
Nu știu dacă este îngrădită, cu panouri sau are poteci marcate, pentru că n-am ajuns acolo, nefiind îndrumat de niciun panou care să explice ce poți să faci/vizitezi, după ce te duci la mănăstire, pui acatiste, citești frumoasele versuri de pe mormântul lui Micle, admiri cetatea Neamțului de pe Dealul Pleșu și bei o bere.
Este drept, că nu mă oprea nimeni să fac această mini călătorie către un obiectiv natural, dar tare mi-ar fi plăcut să fiu momit până acolo...
Cum mi-ar fi plăcut și să fiu momit cu un traseu de trekking sau/și de biciclete până la un lac de baraj natural- unic în zonă-, unde tare aș fi vrut să ajung- asta în altă postare- la lacul Cuejdel, lângă zona Mitocului de la Cracăul Negru, dar nimeni nu știe de minunea asta.
Am în plan o incursiune către regiunea asta, dar mai pe vară și mai pe uscat, ca să intru cu mașina cât mai mult pe drumurile forestiere din zonă.
În rest, zona Neamțului îșî păstrează nealterat farmecul, cu excepția pensiunilor construite cu bani SAPARD acum vreo zece ani și care tare ar avea nevoie de reparații și redecorări.


Despre ancorarea în trecut și România Deșteaptă

Înainte, în alte timpuri, știam că nu știam. Nu aveam cum. Acum avem de unde ne informa, avem posibilitatea să știm, însă ne place în contin...