Re-Descoperă România Episodul 9. Detunatele Apusenilor de la Bucium/Roșia Montană

 

Detunatele Apusenilor de la Roșia Montană

sursa foto: alba24.ro 

Sat Bucium Șasa/Ciuculești, comuna Bucium, județul Alba, Munții Metaliferi, Grupa Apuseni, Țara Moților

 

Septembrie 2010

 

Scriu cu ceva tristeţe despre Detunate, pentru că la reîntâlnirea cu ele (după 10 ani de la terminarea facultății!) ceaţa a fost amanta perfidă care ne-a separat și tulburat emoțiile. Mi-au plăcut mult aceste stânci ciudate, cu alura lor de tuburi de orgă, ce cântă cu pocnete şi tunete în imensa catedrală a naturii. Sunt poetic, atins metaforic de febra scrisului, sau mi se pare mie(?), dar la asta mă îndeamnă zona aceasta splendidă din Munţii Metaliferi.

Ce sunt Detunatele?

Zona Munţilor Metaliferi situati în sudul Grupei Apuseni, se evidenţiază prin prezenţa unor urme de activitate vulcanică- bazalte în acest caz- într-o masă de sedimente calcaroase şi şisturi cristaline. Lava bazică, ceva mai vâscoasă, urcă încet către suprafaţă şi se răceşte în afara sau în interiorul muntelui, luând forme interesante de coloane paralelipipedice. Acest fenomen nu este unic în ţară, dar aici zona este spectaculoasă, pentru că ele ,,răsar" dintr-o pădure de conifere; astfel de coloane mai întâlnim în Defileul Oltului  la Racoş, în Munţii Perşani.

            De ce se numesc Detunate?

În vremurile străvechi, din cauza îngheţ-dezgheţului, apa mărea crăpăturile dintre coloane, iar acestea cădeau cu zgomot asurzitor la poalele muntelui, din acest motiv localnicii buciumeni le-au numit detunate sau detunături, după pocnetele pe care le provocau. Aşa povestește Baciul Vețălău, acolo sus pe vârf de munte, cel ce spune că este strănepotul Fefelegii. Un baci atipic, cu o căsuță pe post de popas… rustic-turistic.

            Câte Detunate sunt?

Sunt două vârfuri situate foarte aproape unul de altul, cu nume sugestive date tot de moţii din zonă. Una se numeşte Detunata Goală şi o puteti vedea în  toate pozele din regiune (dar nu în ale mele, pentru că pe mine m-a prins ceaţa/flama) care are o altitudine de 1042 m, iar cealaltă care este acoperită de pădure se numeşte Detunata...Flocoasă, şi are 1258 de metri.Un fenomen interesant se produce sub stâncile de bazalt, apa nu se dezgheaţă vara datorită aceluiaşi fenomen de la Scărişoara, unde aerul rece odată intrat rămâne captiv între stânci, astfel că poți întâlni mici acumulări de gheață sub pietre, chiar și în mijlocul verii. Ajungeţi la Detunate mergând din Abrud spre Zlatna, după ce ieșiţi din primul oraş, faceţi stânga către comuna  Bucium. În Bucium Şasa opriţi maşina la biserică și luaţi-o prin cimitir, pentru că ajungeti mai repede și nu pe drumul forestier, la un moment dat sus pe deluşor, drumurile se unesc. Este vorba de câştigarea unei jumătăţi de oră de urcat prin noroaie, dacă vremea este umedă.

P.S. Pe traseul cu bandă galbenă şi roșie întâlniţi locul de popas și izvorul, unde s-au adunat revoluţionarii lui Avram Iancu, în tulburările sociale de la mijlocul secolului al XIX lea..

Bonus: mai multe poze din arhiva personală și textul original -AICI

Re-Descoperă România Episodul 7. Cele 15 ,,Ţări” din România şi obiectivele turistice ale acestora

plecatdeacasa.net

101 locuri românești 

Februarie 2011

 

Între secolele X-XVI pe diferite hărţi şi în diferite scrieri, apar menţionate o serie de formaţiuni social, cultural-politice numite ,,ţări" şi dispuse, de obicei, în zonele depresionare ale munţilor sau podişurilor, apărate natural şi cu locuire permanentă.

La un moment dat erau menţionate în documente 20 de ,,ţări" sau ,,terra", care încep să se consolideze ca entităţi sau nuclee statale mai ales după marea invazie tătară din 1242. Între ,,ţările" pe care nu le-am caracterizat pentru ca şi-au pierdut cumva trăsăturile istorice, geografice şi culturale enumăr: Ţara Severinului, Ţara Berladnicilor şi a Bolohovenilor din Moldova, Ţara Crişurilor, în rest, mai jos, aveţi locaţia şi principalele obiective turistice din cele mai cunoscute zone etnografice de la noi.

1. Ţara Haţegului reprezintă regiunea aferentă Depresiunii Haţeg, situată între Munţii Poiana Ruscă la vest, Munţii Retezat la sud, Munţii Şureanu la est şi Culoarul Orăştiei la nord. Obiective Turistice: Cetatea Colț(presupusul Castel din Carpați al lui Jules Verne),Mănăstirea Colț, Biserica Densuş; Rezervaţia de zimbri din Pădurea Slivuţ; Biserica Sântămaria Orlea; Cetăţile dacice din Munţii Orăştiei aflate în patrimoniul UNESCO şi Mănăstirea Prislop din satul Silvaşu de Sus, acolo unde se află mormântul părintelui Arsenie Boca.
2. Ţara Lăpuşului  este regiunea suprapusă peste Depresiunea Lăpuş, încadrată la sud de abrupturile Podişului Someşan şi Culmea Breaza iar la nord de Munţii Ţibleşului, în vest se află Culmea Preluca(Dealurile de Vest). Obiective Turistice: bisericile din lemn cum este cea din satul Rogoz, monument UNESCO sau Mânăstirea Rohia, unde este mormântul preotului Nicolae Steinhardt;
3. Ţara Oaşului reprezintă regiunea care se suprapune peste Depresiunea Oaşului, situată la poalele Munţilor Oaş, cu deschidere către Dealurile şi Câmpia de Vest, pe teritoriul judeţului Satu Mare. Obiective turistice: porţile monumentale de lemn; sărbătorile primăverii ca ,,Sâmbra oilor" din comuna Certeze; muzeul Ţării Oaşului din oraşul Negreşti Oaş; nunțile opulente ale localnicilor.

4.     Țara Maramureșului este asociată marii depresiuni intramontane a Maramureşului, dar şi zonelor aferente din județul cu acelasi nume. Este marginită la est de Munţii Maramureşului, la sud şi vest de Munţii Rodnei, Ţibleş şi Gutâi, iar la nord de Tisa, unde se află graniţa cu Ucraina, continuându-se şi dincolo, cu regiunea omonimă din ţara vecină. Obiective turistice: bisericile din lemn intrate în patrimoniul mondial UNESCO: Bârsana (biserica din sat şi nu mănăstirea!), Poienile Izei, Surdeşti, Budești.  Apoi tradiţiile şi obiceiurile păstrate de sute de ani; Cimitirul vesel de la Săpânţa dar şi cergile realizate aici; Memorialul victimelor Comunismului de la Sighet; mocăniţa de pe Valea Vaserului; staţiunile balneoclimaterice de la Ocna Şugatag şi Coştiui sau Complexul turistic Borşa.

5.     Țara Loviștei este situată între grupele montane ale Carpaţilor Meridionali, între Făgăraş la est şi Parâng la vest. Depresiunea Loviştei cuprinde spatiul mai larg creat de râul Olt, la confluenţa cu Lotrul. Obiective turistice: Mânăstirea Cornetu, singura pe sub care trece calea ferată!; Turnul lui Doancă, din epoca romană; Defileul Latoriţei şi valea Lotrului cu staţiunea Voineasa; Festivalul Open Air Blues Brezoi, devenit un fenomen, la sfârșitul lui iulie.

6.     Țara Bârsei este suprapusă peste partea de central-sudică a Depresiunii Braşovului, cu nume luat de la râul şi munţii din apropierea oraşului cunoscuţi sub numele de Postăvaru si Piatra Mare. Mărginită de munţii cu acelaşi nume la sud, de Munţii Perşani la vest, Întorsurii la sud-est şi porţiunile nordice ale Depresiunii Braşovului adică Depresiunea Baraolt şi Depresiunea Târgu Secuiesc.Obiective turistice: oraşul medieval Braşov cu toate construcţiile şi bisericile vechi; staţiunea de sporturi de iarnă Poiana Braşov; cetăţile ţărăneşti de la Feldioara, Hărman, Rotbav, Râşnov şi Prejmer, ultima în patrimoniul UNESCO; sărbătorile tradiţionale cu influente săseşti; Cetatea Codlei și abruptul Pietrei Craiului de lângă Zărnești.

7.     Țara Moților este  una dintre puţinele ,,ţări" care nu se suprapune în întregime peste o depresiune tectonică. În acest caz valea Arieşului reprezintă inima acestei ,,ţări". Este mărginită de două ,,ţări,, la vest şi anume cea a Beiuşului şi cea a Zarandului , iar spre est de Munţii Trascăului, spre sud de Munţii Metaliferi, iar spre nord de Munţii Vlădeasa. Veche vatră de trăire şi cultură românească, supusă la numeroase oprelişti, a generat cunoscutele răscoale conduse de Horea sau de Avram Iancu. Zona aceasta mai poartă numele şi de ,,Ţara Ţopilor” adică a lemnarilor, undeva între Vidra si Albac, şi a ,,Băeşilor”adică a minerilor, undeva între Câmpeni şi Brad. Obiective turistice: Panteonul moţilor de la Ţebea, lângă Brad, cu gorunul lui Horea; Muzeul aurului din Brad; obiectivele carstice cu peşteri, izbucuri, avenuri şi chei din platourile carstice Scărişoara, Padeş, Rădeasa, etc. sau  coloanele de bazalt Detunatele; Muzeul memorial Avram Iancu şi Târgul de pe Muntele Găina, ambele în comuna Vidra; Mănăstirea Lupşa; localităţile turistice Gârda de Sus, Arieşeni (cu pârtii de schi), Albac, Horea, Poiana Vadului.

8.     Țara Dornelor este recunoscută cu ,,inima" în centru Depresiunii Dornelor, zonă înconjurată de Munţii Suhard la vest, Călimani şi Giumalău la sud, Obcina Feredeu la nord şi Obcina Mestecăniş la est. Obiective turistice: staţiunea balneoclimaterică Vatra Dornei, cu posibilităţi de drumeţie pe Ouşoru, pe Suhard, pe Giumalău sau în Călimani; turbăriile-mlaştini oligotrofe- Poiana Stampei şi Şaru Dornei; tradiţiile şi obiceiurile de iarnă de la Dorna Candrenilor, Cârlibaba şi Şaru Dornei; satul Gura Haitii cu acces în Parcul Naţional Călimani (12 Apostoli, vf. Pietrosu și lacul Iezer şi la  fosta exploatare de sulf; Cheile Bistriţei sau ale Zugrenilor; 

9.     Țara Vrancei este o regiune de poveste care se întinde peste Depresiunea subcarpatică a Vrancei, extinzându-se şi peste dealuri, către Odobeşti şi Vidra şi către Munţii Vrancei, legată de legendele Vrâncioaiei şi de Ştefan cel Mare.Obiective turistice: defuncta staţiune Soveja, cu mausoleul eroilor căzuți în Primul Război Mondial şi cu casa memorială a geografului Simion Mehedinţi; costumele şi măştile populare tradiţionale; Cascada sau Săritoarea Putnei, lângă localitatea turistică Lepşa; târgurile şi nedeile tradiţionale de la Vidra şi Nereju.

10.  Țara Făgărașului-Oltului apare în documente ca Terra Blachorum- situată la poalele Munţilor Făgăraş, între abrupturile podişului Hârtibaciului /Târnavelor şi abruptul şi mai impresionant al Munţilor Făgăraş, mărginită la est de Munţii Perşani şi Ţara Bârsei şi la vest de Mărginimea Sibiului. Obiective turistice: Cetatea Făgăraşului cu bustul Doamnei Stanca; Complexul turistic Sâmbăta de Sus, Herghelia de la Sâmbăta, Mânăstirea Brâncoveanu; Muzeul memorial al lui Badea Cârţan de la Cârţişoara; traseele turistice spre munţii Făgăraş; nordul şoselei Transfăgărăşene; casele săseşti şi tradiţiile populare.

11.  Țara Zarandului este situată în ulucul depresionar dintre Munţii Codru-Moma la nord şi Muntii Zarandului la sud, având o deschidere largă spre Câmpia de Vest şi legături pe valea Crişului Alb cu Ţara Moţilor, iar peste culme la nord cu Ţara Beiuşului. Obiective turistice: orasul Sebiş cu un monument de arhitectură ,,Clădirea Morii" cu 365 de ferestre; muzeul memorial al scriitorului Ioan Slavici în castelul Bohus; cetatea Ineului cu monumetul închinat lui Gheorghe Doja; staţiunea Moneasa cu ape termale şi cu exploatarea de marmură; rezervaţia ,,Dosul Laurului,, cu o poiană de laur, unică în ţară;

12.  Țara Chioarului este situată la sud de depresiunea Baia Mare şi la vest de Ţara Lăpuşului, încadrată de Podişul Someşan şi Culmea Preluca la sud şi est şi de Dealurile de Vest la vest; Obiective turistice: zonă folclorică cu coruri bărbăteşti  de fluieraşi dar şi una etnografică cu case tradiţionale; Cheile Chioarului;

13.  Ţara Codrului este un spațiu mai puţin cunoscut şi mai izolat; este situată în nordul Dealurilor Silvaniei, de o parte şi de alta a Culmii Codrului, în fapt un mic munte din șisturi cristaline, cu o lungime de 28 de kilometri, este mărginită la sud de zona Cehului Silvaniei, la vest de treptele mai joase ale dealurilor ce coboară spre Câmpia Someşului, iar la est de Depresiunea Baia Mare şi de Ţara Chioarului.Obiective turistice deosebite nu are, doar că păstreaza bine tradiţiile şi obiceiurile unei populaţii româneşti statornice şi mândre, într-o zonă apărată natural, cu păduri întinse de fag şi stejar; multe biserici de lemn în județul Sălaj.

14.  Țara Năsăudului se suprapune peste dealurile cu acelaşi nume din nordul Transilvaniei, situată la poalele Munţilor Rodnei şi Ţibleşului; Obiective turistice: portul popular deosebit al bărbaţilor cu pălării cu pene de păun; casa memorială a scriitorului Liviu Rebreanu şi  cea a poetului George Coşbuc în localităţile cu acelaşi nume; staţiunea balneoclimaterică Sângeorz Băi;

15.  Ţara Beiuşului este suprapusă peste depresiunea-golf cu acelaşi nume și traversată de Crişul Negru. Este mărginită la nord de Munţii Pădurea Craiului, la sud de Munţii Codru-Moma, are legături intense cu Ţara Moţilor, peste pasul Vârfurile şi cu Ţara Zarandului, și o deschidere mare către Câmpia şi Dealurile Crişene; Obiective turistice: puncte de plecare din oraşul Beiuș, către Peştera Meziad, comuna Pietroasa unde se află Peştera Urşilor( sat Chişcău); bisericile din lemn din Petreasa, Rieni,Tutoreni,Tărcăiţa, Brădet; centre de artă populară cu costume populare, ţesături, mobilier, porţi sculptate, ceramică, cojocărit, dansuri populare; punct de plecare către staţiunea Stâna de Vale din masivul Vlădeasa şi către platoul carstic Padiş-Cetăţile Ponorului;Valea Sighiştelului.

Re-Descoperă România Episodul 5. Cătunul(Crângul) Casa de Piatră, cuibul moţilor din Apuseni

 

101 locuri românești. plecatdeacasa.net

Cătunul(Crângul) Casa de Piatră, cuibul moţilor din Apuseni

Cătun Casa de Piatră, Comuna Arieșeni, Județul Alba, Munții Bihor, Grupa Apuseni

 

Februarie 2011

 

Un drum desfundat cu pietre albe de calcar răsfirate pe marginea lui, ne conduce spre cea mai înaltă aşezare permanentă din ţara noastră (1300-1400 m), spre crângul sau cătunul Casa de Piatră, din inima Munţilor Apuseni. 

Lăsăm în urmă izbucul cu poveste tristă al Tăuzului şi urcăm spre înălţimile calcaroase ale Munților Bihorului. După ce ne strecurăm printre cheişoarele Gârdei Seci, ne întâlnim cu pârâul Spurcat şi cu cel al Vulturului şi în cele din urmă (cu)prindem cu privirea câteva căsuţe, străjuite de albul stâncilor care dau numele crângului, acolo unde moţii şi-au găsit culcuş.

Casele izolate, legate prin poteci, sunt rispite pe tăpşanul calcaros printre culturi mici de picioci sau barabule şi câteva fire de câripă( cânepă). Sunt case simple fără garduri şi fără curte. Aici, şoproanele caselor sunt așezate faţă în faţă, semn că două familii de moţi şi-au legat destinele, aici în creierul munţilor, ca să răzbată mai uşor iernile cele aprige.

Trecem la pas, prin cătun şi dăm bineţe bărbatului ieşit pe prispă să-şi pregătească coasa, ocolim grajdul şi livada cu meri semipădureţi, iar lucrurile se întâmplă natural, chiar dacă mai aveam puţin şi intram în casa omului.

Ne facem drum pe lângă grajdurile ce au peste şindrila putrezită, un strat gros de muşchi de pădure crescut acolo, bun izolator termic pentru animale. Din loc în loc, trei fire de iarbă iţite ca niște antene bătute de briza de dimineaţă în urcuşul ei neastâmpărat către vârfuri, rup monotonia acoperișului rustic.

În mijlocul aşezării se mai află, încă, vechea bisericuţă cu acoperişul găurit de trecerea timpului, abandonată lângă noua biserică, mică şi ea şi care ocroteşte cele 22 de familii aciuate în poiana mărginită de molizi falnici şi de stâncile Culmii Crestăturii.

Cineva de la Muzeul Satului, a dorit odată să ia bisericuţa veche de secol XIX şi să o ducă la muzeu, dar proiectul s-a împotmolit, iar acum este prea târziu să mai salvezi ceva din tradiţia creştinească a locurilor.

Hărnicia şi curajul moţilor care au ,,lăzuit"(defrişat) pădurea, munca grea la coasă prin poienile răspândite pe abrupturile carstice, puţinele animale pe care le au, iernile foarte lungi îndurate sau izolarea, nu i-au descurajat câtuşi de puţin. Sunt elementele care i-au întărit, de aceea sunt sfătoşi şi ospitalieri, precum bătrânul de la prima casă de la drum, care nu mai conteneşte cu întrebările şi cu rememorarea întâmplărilor de pe munte.

O nedeie din mijlocul verii, ce are loc cu o săptămână înaintea Târgului de fete (22 iulie) de pe Muntele Găina, înveseleşte şi transformă locul. Pentru ţopii şi băeşii munteni de pe valea Arieşului, viaţa se desfăşoară de la o nedeie la alta, ca o unitate de măsură a timpului din afara timpului,  unde nici măcar Crăciunul şi Paştele nu sunt atât de aşteptate.

În sunet de tulnic, moţii gătiţi de sărbătoare din Gârda, de pe platourile Scărişoarei cea cu gheţar sau chiar din Albac, aşteaptă întâlnirea cu muntele şi tradiţiile, acolo sus, unde vârfurile stâncoase pare că ating cerul.

N.a- N-am mai ajuns de peste 13 ani pe acolo și nu mai știu dacă drumul extrem de desfundat până acolo a fost cârpit cumva sau dacă casele moților au rezistat impurilor moderne. Dar măcar a rămas această amintire cu crângul din creierii munților unde nu te așteptai să vezi picior de om, ca să nu mai vorbim de case și anexe gospodărești.

Articolul inițial și mai multe poze-AICI

Ce obiective turistice din țara noastră sunt propuse pentru Monumente UNESCO

Se numește Lista Tentativă/Indicativă UNESCO. Fiecare țară are așa ceva. Obiective antropice și naturale excepționale, care ar trebui cunoscute de turiști. De ai noștri în primul rând, apoi prin promovare de către cei străini. 

Câți dintre noi am auzit de ele și câți le-am și vizitat sau ce înseamnă UNESCO? Sursa:  Comisia Natională a României pentru UNESCO (Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură)

- Mănăstirea Neamţ
- Biserici bizantine și post-bizantine din Curtea de Argeș
- Ansamblul Monumental din Târgu Jiu ( n.a. Brâncuși)
- Ansamblul rupestru Basarabi (n.a. zona Mufatlar, cariera de cretă Basarabi)
- Biserica „Trei Ierarhi” din Iași
- Culele din Valahia Mică( n.a. case cu turn, semi fortificate din Vâlcea, Gorj)
- Biserica Densuș ( n.a.piatră folosită de la cetățile daco-romane)
- Centrul istoric al orașului Alba Iulia ( n.a.Cetatea Bastionară Alba Carolina)
- Masivul Retezat
- Pietrosul Rodnei (vârful muntelui)
- Sînpetru (sit paleontologic)- asociat Geo Parcului Țara Hațegului
- Codrul secular Slătioara (pădure seculară)- Masivul Rarău
- Frontierele Imperiului Roman - Dacia
- Frontierele Imperiului Roman - Limesul Dunării
- Peisajul cultural minier Roșia Montană
- Centrul istoric al Sibiului și ansamblul său de pieţe
- Vechile sate Hollókő și Rimetea
și împrejurimile lor ( n.a. Județul Alba)

Douăzeci de locuri unice în România- 1000 de postări

 La aniversarea celei de-a 1000 a postări de pe blogul meu (deschis în 2008!) am ales un text cu ponturi de locuri faine de vizitat din România, locuri unice care sper să vă inspire pentru vacanța asta care va să vină negreșit.

Bonus, un clip cu cetățile dacice din patrimoniul mondial, de pe canalul meu de youtube: https://www.youtube.com/watch?v=6bhRC_7z0Lo

,, Deși nu prezintă un loc românesc, ci mai multe, am dorit să pun acest text din dorința de a oferi mai multe ponturi de obiective turistice celor care sunt mari căutători de frumuseți românești. Este evident pentru toată lumea că ceea ce am prezentat este o selecție. Foarte subiectivă este drept, din moment ce am mai identificat încă 100 de asemenea locații unice din țara aceasta binecuvântată. Veți observa că ele reprezintă toată gama de atracții de la cele naturale, care predomină, la cele antropice, pe unele din ele le veți regăsi în poate într-o viitoare carte.

 1. Voronețul Banatului, o biserică de sat mândru, pictată la exterior, din comuna Glimboca, județul Caraș Severin, care aduce cu vestita ctitorie bucovineană. O zonă cu oameni gospodari, unde casele tradiționale au ocol întărit, situată pe valea Bistrei în județul Caraș-Severin, lângă Oțelu Roșu;

2. Defileul Latoriței din Muntii Lotrului, creat de afluentul Lotrului în șisturi cristaline, gnaise și alte roci mezozozice, socotit de mulți iubitori de natură, cel mai frumos din țară. În plus poate fi accesat pe o șosea îngustă și desfundată până la barajele de la Galbenu și Petrimanu, alte minuni...antropice, dar care cadrează cu peisajul
.

3. Podurile acoperite din lemn din județul Bistrița Năsăud, construite în secolul al XIX lea, opere de artă în lemn (Ilva Mare, Coșbuc, Lunca Ilvei, etc.), singurele rămase în această parte a Europei și care se degradează, din păcate, în fiecare zi.  Teama cea mai mare este că cei doritori de asemenea obiective nu le vor mai apuca;

4. Colonia de dropii din comuna Nicolae Titulescu, județul Olt, singura colonie de păsări de stepă din România. Din păcate nu știu dacă mai există, mai ales că noi, românii, n-am știut să ocrotim cea mai mare pasăre din zona temperată. Bine că au făcut asta ungurii în imensele spații ale pustei maghiare.

5. Pădurea de Piatră din Gâlgăul Almașului, Munții Meseș, județul Sălaj. Nu seamănă cu celebrele păduri de piatră din lume, dar aceasta are forme sculptate în piatră de apa pluvială și de vânt, oferind un spectacol unic în mijlocul unei zone împădurite; Mai este numită și Grădina Zmeilor, despre care am găsit un articol interesant pe cafeauata.ro.

6. Podul natural de la Grohot, din Țara Moților, al doilea pod natural de piatră din România, după cel de la Ponoare. Nu este cunoscut decât în lumea drumeților și a speologilor, dar este relativ accesibil;

7. Cheile Vârghișului și peștera Merești, cea mai mare peșteră din Carpații Orientali-destul de săraci, în  general, în forme carstice-, și cele mai spectaculoase chei din Munții Perșani, un veritabil mozaic petrografic;

8. Pădurea de castani de la Tismana, singura pădure compactă de castani comestibili din țară cu o minunată mănăstire în zonă care întregește spiritualși turistic zona aceasta. Pădurea este formată din arbori înalți și groși de sute de ani și cu o producție de castane de câteva tone pe an, într-un decor submediteranean în care se mai întâlnesc, iasomie, liliac și scumpie, undeva la marginea Podișului Mehedinți;

9. Herghelia de cai huțuli de la Lucina din Obcinele Bucovinei, într-un spațiu rural neatins încă de civilizatie, situată la poalele unei păduri de molid sub cel mai înalt vârf muntos din zona Bucovinei. Aparține comunei Moldova-Sulița, din județul Suceava. Rasa huțulă este singura rasă curată, autohtonă, păstrată în România;

10. Poiana de narcise de la Dumbrava Vadului din Depresiunea Făgărașului, cea mai mare rezervație de narcise din România. Declarată de mult rezervație botanică, este situată în comuna Șercaia, din județul Brașov;

11. Lacul de acumulare Gura Apei (Apelor) de pe Râul Mare din inima Munțiilor Retezat, cel mai înalt baraj din țara noastră, cu 1 metru mai înalt decât cel de la Vidraru (168 de metri), de unde pleacă poteci și drumuri către Parcul Național Retezat, Munții Retezat și Munții Godeanu;

12. Lacul Ochiul Beiului, un frumos lac de culoare turcoaz, situat în Muntii Banatului lângă cascada sau mai corect spus cascadele Beușniței( nu mai puțin de trei trepte înșiruite spectaculos), cu o frumoasă legendă inspirată de iubirea unui turc pentru o româncă. Un lac străjuit de o frumoasă pădure de stejar și fag;

13. Chiliile rupestre, săpate și amenajate în stâncile Subcarpaților Buzăului, din comuna Bozoiru, locuite vreme îndelungată de călugări ce au ales calea sihăstriei celei mai izolate;

14. Lacul de acumulare Pecineagu de pe Dâmbovița și cabana Vidra, situate într-un cadru natural deosebit, în unii din cei mai sălbatici și  mai puțin explorați munți, Iezer care aparțin Grupei Făgăraș;

15. Vulcanii noroioși de la Monor din județul Bistrița Năsăud și de la Filiaș din județul Harghita. Singurele zone cu asemenea fenomene din Transilvania, după cei de la Hășag, dispăruți de un timp.

16. Lacul Pețea și nufărul unicat Nymphaea lotus din stațiunea bihoreană 1 Mai, care vegetează în apele termale de peste 40 de grade, împreună cu un melcușor, relict glaciar. Cel mai nordic punct unde se întâlnește acest nufăr, înrudit cu cel de Nil, numit și  floarea faraonilor;

17. Canaraua(-lele) Fetii, mini canioane săpate în calcarele Podișului Oltinei, din sudul Dobrogei, un peisaj selenar o reluare în mic a fenomenelor din Marele Canion. Sunt mândru să spun că am ajuns aici, la capătul lumii...noastre!

18. Valea Cernei și Lacul Valea lui Iovan construit pe același râu, în inima Grupei Retezat-Godeanu, cu numeroase forme carstice și cu plante de origine mediteraneeană, vecin cu zona  barajului Gura Apei;

19. Pădurea Mociar de lângă comuna Gurghiu, din județul Mureș, la poalele munților cu același nume. Zonă cu tradiții vechi, cu poieni de narcise, lalele și cu păduri  sau parcuri dendrologice;

20. Semeringul bănățean, o cale ferată și un tren care leagă Oravița de Anina, construită în secolul al XIX lea cu numeroase poduri, viaducte și tuneluri, operă de inginerie feroviară a austriecilor, care au o cale ferată asemănătoare, de unde și numele cu rezonanță germanică''.

Cum s-a format Peștera Scărișoara? #shorts

Lacul Ighiel( Iezer) din Muntii Trascau

Nu cred că am văzut un lac mai frumos în România.

Cetățile Ponorului- ținutul carstic de neuitat din inima Padișului

Cetățile Ponorului reprezintă unul dintre cele mai spectaculoase fenomene carstice din România. Acestea sunt relativ accesibile și se află în inima Munților Apuseni, în zona Platoului Padiș.

Complexitatea mare rezidă în prezența unor forme carstice, de tipul peșterilor, dolinelor, lacurilor carstice interioare, portalurilor și sifoanelor castice.

Aici se ajunge ușor, urmând drumul din comuna Pietroasa, din județul Bihor( unde găsiți și Peștera Urșilor), cu un asfalt bun, până în Poiana Bălileasa, unde faceți stânga spre Poiana Glăvoi, pe un drum pietruit destul de lejer.

Regiunea aceasta este ușor de găsit și de recunoscut după numărul foarte mare de corturi, rulote și căsuțe de lemn, care acoperă o dolină înierbată, extrem de curată și de frumoasă. Asta pentru că turiștii de aici chiar iubesc muntele și respectă natura. Pe bune!

După ce treceți de zona corturilor, imediat la stânga se face poteca spre circuitul Galbenei, despre care am scris AICI, iar la câteva sute de metri mai încolo, în adâncul pădurii, găsiți panoul din fotografie, unde puteți parca mașina, cu grijă, pe intrarea unui drum forestier.

Pentru cei mai obosiți, mai înceți, mai bătrâni- ei poftim!”Ce să zic și eu!?- acest traseuaș de munte cu bolovani, cu numeroase zone de mic urcuș și coborâș, dar și regiuni drepte de plimbat prin pădurea de molid, este nemaipomenit de plăcut și revigorant.

La finalul traseului de 30-40 de minute, aveți în față panorama unui perete calcaros de peste 150 de metri, în care se vede clar ca lumina zilei un portal de peșteră înalt ca intrarea într-o catedrală gotică, de 76 de metri, spectaculos și misterios în același timp.
Sunt convins că pe cei mai tineri cavernele acestea îi vor atrage ca un magnet, însă coborîrea este dificilă și însoțită de o șufă metalică de siguranță pentru punctele mai bolovănoase.

Peștera Cetățile Ponorului are o intrare uriașă, iar vizitarea ei se poate face fără echipament special pe primii zeci de metri, doar dacă apele sunt scăzute.
Ea este încadrată de două doline uriașe( depresiuni cartice) și de o vale aproape inaccesibilă, numită valea Cetății.

Galeria subterană de 1700 de metri, care poate atinge înălțimi de peste 80 de metri, este presărată cu 14 lacuri carstice, ultimul dintre ele fiind plin cu bușteni aduși de apele vijelioase, trunchiuri care care rămân acolo, pentru că apa intră într-un sifon, lung de 900 de metri, pentru a ieși la suprafață într-un izbuc din valea Galbenei, numit asemenea, adică tot Galbenei.

Ținutul carstic este impresionant prin numărul mare de fenomene, cum ar fi Platoul Padișului, Piatra Galbenei, Avenul Borțig, Peștera Focul Viu și numeroase izbucuri și doline.
Merită să stați mai multe zile la o pensiune dintre cele ce însoțesc drumul spre Padiș, sau cum am stat noi la o pensiune din Chișcău, de lângă Peștera Urșilor, unde vă puteți stabili baza de explorare.

Piatra Galbenă- cel mai interesant punct de belvedere din Apuseni

Zona aceasta absolut minunată, și despre care vorbesc de la sine fotografiile, se află în inima munților Apuseni, la altitudinea de 1243 de metri. 
Abruptul calcaros al Pietrei Galbenei are nu mai puțin de 200 de metri, iar sub el se întinde probabil cea mai frumoasă pădure de fag pe care am văzut-o vreodată, de la înălțime.

Zona de sub abrupt, cu pădurea de foioase și cu poienițe sau zone de pășunat se numește foarte frumos, Poiana Florilor

După cum vedeți, în pădurea aceasta se observă o adâncitură, la un moment dat, un aven adânc, care ascunde în măruntaiele lui un bloc imens de gheață.
Este Avenul Borțig, considerat de cei din Parcul Natural Apuseni, al doilea ca mărime după cel de la Scărișoara, cu un volum de peste 30 000 de mc.
De altfel, Piatra Galbenei privită dinpre nord, este unul din versanții sudici ai marii Gropi carstice de la Barsa, asta în care ochiul înoată într-o mare de verde. Parcă nu mă mai satur să privesc pozele astea!

Traseul turistic propus de cunoscători înclude acest aven, cu trecere pe la Pietrele Galbenei și pe la peștera cu gheață Focul Viu( unde scriam că are 25 000 de mc, dar în scădere)
Datele diferă, în funcție de autoritatea sau sursa de inspirație.

Accesul este unul foarte ușor, din Poiana Glăvoi, parte a Platoului Padișului, platou unde se poate ajunge cu mașina, pe un drum care este în mare măsură asfaltat și care mi-a facilitat vizitarea lacului carstic Vărășoaia.

Priveliștea n-are cum să nu te surprindă și să te capteze, mai ales că nici nu este foarte greu de ajuns acolo, fiind un traseu ușor, din care fiecare poate alege o porțiune, în funcție de cât îl duc picioarele, opincile sau plămânii.

Ca parte a Parcului Natural Apuseni, zona Galbenei are un statut special, în care sunt ocrotite, specii de mușchi, melci, specii de păsări, cum ar fi ciocănitoarea cu spate alb și ierunca sau râsul și chiar, capra neagră.

Peștera Ghețarul de la Focul Viu din Munții Apuseni

Ghețarul mic și trunchiurile căzute prin fereastră

Aflată pe traseul mai lung și extrem de pitoresc al Văii Galbenei, cu marcaj, cum altfel decât punct galben, peștera aceasta mică, cu ghețar, merită câteva minute, pentru relaxare și fotografii.

Peștera se află pe bucla de întoarcere spre cabană( Cabana Padiș) a circuitului, la altitudinea de 1165 de metri, pe culmea care separă Groapa de la Barsa de bazinul Văii Galbenei.

Punctul de reper cel mai important îl constituie Pietrele Galbenei, de unde se deschide o panoramă fantastică asupra Gropii carstice a Barsei. 

Stâncile calcaroase se află la doar 550 de metri prin pădure de obiectivul nostru, Ghețarul de la Focul Viu. 

Fotografiile cu Groapa de la Barsa sunt edificatoare, cred.

Pietrele Galbenei( dreapta) și vedere asupra Gropii Barsa

Undeva în centru stânga, Avenul de la Barsa

Ajunși obosiți la panoul care anunță prezența peșterii. nu puteți să nu observați peretele frumos de calcar, în care se deschide intrarea joasă a peșterii, care dă imediat într-o sală mare luminată natural. Din păcate, la intrare este un grilaj destul de sănătos, pus de cei de la Parcul Natural Apuseni, din motive de protecție. 

Acum nu știu ce sau pe cine protejează, că nu scrie nicăieri, Ori turiștii să nu alunece și să nu se aventureze prin săritoarea de 6 metri ce urmează după ghețar, ori blocul din ce în ce mai mic de gheață, să nu fie distrus de bocancii t(eror)uriștilor de mediu.

Am mai scris că nu sunt mulțumit de felul în care administrația parcului Apuseni se ocupă de marcaje, de instruirea ghizilor, de informarea turișilor, în română și alte limbi, inclusiv de prezentarea obiectivelor în alte limbi decât română. Asta chiar dacă aici era un panou în regulă. Un articol -AICI.

În fine, nu este  genul acela de peșteră de natură să dea senzații deosebite. Ce este trist, e că povestea numelui ghețarului este menită să te atragă, să te fascineze, dar dimensiunile inițiale nu mai sunt aceleași.

De ce se numește Focul Viu? 

Pentru că atunci când blocul de gheață( considerat odată al doilea după Scărișoara, ca volum) era mare, în sala centrală, în partea opusă intrării se află un ochi mare natural, în tavanul peșterii, ca un fel de fereastră.

Centrul sălii este ocupat de o imensă aglomerare de trunchiuri aduse de apa torențială sau aruncate de oameni, prin fereastra din tavan.

În lateral dreapta se află o crevasă de 20 de metri adâncime ce nu poate fi explorată decât de speologi experimentați.

 

Pe acolo, în orele amiezii, pătrund nestingherite raze de lumină puternică, care bat în gheața din peșteră, făcând ca jocul de scântei de pe gheață să pară că aceasta a luat ...foc.

Sala mare are 68 de metri înălțime și 46 de metri lățime, lungimea totală a peșterii fiind de 165 de metri. Aproximările inițiale vorbeau de un volum de gheață de 25 000 mc, care astăzi s-a micșorat din cauza încălzirii zonei ( n-aș merge până la încălzirea globală) pentru că și condițiile inițiale de formare a gheții, pe principiul ,,fund de sac" pot suferi la un moment dat modificări structurale, geomorfologice.

Ce vreau să spun? 

Peșterile cu gheață s-au format simplu, în urmă cu mii de ani, când râurile din peșteri cu două intrări erau blocate prin obturarea uneia dintr ele. Râul rămas captiv, în interiorul peșterii, la temperaturi scăzute și cu curenți reci rămași și ei captivi, a dus în cele din urmă la înghețarea lui.

Drumul prin Platoul Padișului din comuna Pietroasa este asfaltat, de la Bălileasa spre Poiana Glăvoi, drumul este ușor desfundat, pietruit, dar peisajul cu corturi, dominat de pădurea din jur face toti banii, cum s-ar spune.

Acolo puteți alege să faceți circuitul Văii Galbenei sau să mergeți la Cetățile Ponorului, unde de asemenea există un circuit dificil dar spectaculos. Despre ele în alte postări.

Peștera Meziad- splendidă și reamenajată

Peștera Meziad, pe care am văzut-o în urmă cu 15 ani, nu mai este. Ce am văzut astă vară, a fost nemaipomenit. 
Amenajată la standard european, exact cât trebuie și unde trebuie, fără excese, ca la Urșilor.  
O peșteră care merită orice efort, orice ocol pe  care-l faceți, orice oră pe care o petreceți în zonă. 
O surpriză plăcută, cu asfalt până aproape de gura peșterii, cu o terasă nouă chiar lângă vechea cabană, rămasă stingheră și cenușie, ca o amintire a vremurilor când acolo se ajungea pe un drum de pământ.

Ajungeți la Meziad din Beiuș, pe soșeaua spre Roșia-Aleșd  până în comuna Remetea cale de 9 kilometri, după care încă 9 kilometri pe valea Meziadului, până în satul cu același nume.

Eu calculez întodeauna distanțele pe sosele, pentru călătoriile mele, sau pentru o bună și corectă informare a cititorilor mei,cu bunul prieten de la https://distante-rutiere.com/, care mă scoate din multe încurcături.
Să revin.
La capătul satului, tot pe asfalt se află un micbutic cu suveniruri și o terăsucă unde puteți mânca ceva.
De acolo mergeți pe jos aproximativ 1000 de metri, printr-o zonă cu aspect de chei și foarte bine împădurită.

Peștera este un dintre cele mai lungi din țară, ultimele date dau 4750 de metri lungime totală a galeriilor, cifră care apare și în ghidul peșterilor din România, în care se spune că această cifră a fost obținută în urma ridicărilor topografice din 1972, făcute de cercetătorii de la Institul de speologie ,,E . Racoviță" din Cluj Napoca.

Peștera se află la 435 metri altitudine, în versantul drept al văii Peșterii( Munții Pădurea Craiului), un afluent din bazinul Crișului Negru( ăla de trece pe lângă Beiuș), și este cunoscută pentru portalul impresionant de la intrare, care măsoară 15 metri înălțime și 10 lățime( cf. Peșteri din România, Orghidan, Lascu, Negrea, Racoviță, 1984).

Se vizitează o bună porțiune din peșteră, cu ghid autorizat, pe două niveluri, între care se află un impresionant pod natural.
Așadar, aveți ocazia să vedeți acolo cele două galerii principale din puncte diferite și luminate frumos și discret. Asta îmi amintește de giganticele poduri suspendate între galerii din peștera Skocjan din Slovenia.

În regiunea podului natural cavernamentul ajunge la 35 de metri înălțime, unde de asemenea se află numeroase concrețiuni calcaroase, stalactite, stalagmite și baraje de calcit plus coloane și draperii, mult mai numeroase decât m-am așteptat.
Asta pentru că în urmă cu 15 ani încă se intra în peșteră cu lampă cu carbid și cu lanterne, și mare lucru nu puteai distinge.

Există și o sală a liliecilor, cu colonii foarte mari dintr-o specie mai interesantă numită Miniopterus schreibersii, plus alte câteva specii de lilieci pitici și unde s-au găsit numeroase oase de Ursus speleus,  în planșeul plin de pietriș de râu al galeriei inferioare, existând în acest sens și sala oaselor.

Peștera se apreciază că s-ar fi format într-un milion de ani având un aspect labirintic, prin dizolvarea calcarului de către două pârâuri care confluează în zonă, și care sunt captate undeva mai jos de peșteră, ca să nu mai inunde  anumite puncte din traseul turistic, făcând peștera accesibilă oricând.

Există un site al peșterii Meziad, de unde vă puteți informa despre istoric, orar de funcționare și tarife, la pestera-meziad.ro

Cascada Pătrăhăițești( Buciniș) sau crâng, pădure, cascadă, plăcinte

Undeva în inima Apusenilor, la vreo câțiva kilometri, de drumul Arieșeni-Vârtop, se face un drumeag de pământ, care te duce până spre un platouaș carstic, unde se află crângul Pătrăhăițești. 

Crângurile sunt corespondentele tipic moțești ale cătunelor, o alcătuire roită, splendidă, cu zece căsuțe, pierdute pe coclaurii Apusenilor la peste 1000 de metri altitudine.Toate postările despre Apuseni-AICI.

Când scriu sau străbat aceste arătări rurale cu case răzlețite prin pășuni, nu pot să nu-mi amintesc de felul magistral în care Victor Tufescu, marele geograf, evoca originile și viața trăitorilor la/în crâng, a  moților și a băieșilor din mijlocul acestor munți unici, foarte populați dar misterioși și tenebroși în același timp.

Lângă un asemenea crâng, unde toată viața se desfășoară în jurul fânețelor cu căpițe, pășunilor și animalelor de la fermă, găsești bine ascunsă, o cascadă care poartă numele sătucului.

Cascada cu nume lung, care-mi amintește de Vârciorogul de sub Piatra Grăitoare( o postare săritoare- AICI, filmuleț AICI), mai are un nume sub care o să o mai întâlniți, și anume Buciniș.

Cu un nume cumva ciudat, după cum spuneam, imposibil de pronunțat la prima cuvântare, cascada aceasta farmecă privitorul, cu cele două trepte ale sale, care însumează 14-15 metri de cădere apă nu foarte zgomotoasă, dar cu un debit sănătos.

Decorul este clasic spectaculos, dacă pot spune așa, cu o pădure de fag de la 1200 de metri altitudine, cu căderi de pietre cristaline și calcaroase, cum le stă bine în Apuseni, și cu un vârf de munte care se prefigurează la orizont, cu niște... turbine eoliene cocoțate hăăt, sus.

Este vorba despre vârful Curcubăta Mică, de 1769 de metri( vârful Curcubăta Mare, 1849 metri, sau Bihor, este cel mai înalt din Apuseni), pe care o companie energetică îndrăzneață a urcat și montat trei turbine eoliene, care se pot distinge în ultima poză din această postare.

Pe drumul de ducere sau de întoarcere de la cascadă, opriți-vă la casa micuță până unde puteți urca cu mașina, și mâncați o plăcintă( mă rog, două, trei...) moțească cu afine, zmeură sau brânză, pentru 2 lei bucata. Merită așteptarea, pentru că tanti de acolo, face plăcintele pe loc, ceea ce le face mai gustoase, și mai delicioase, decât vă puteți închipui.

Tot lângă căsuța cu plăcinte șe află un mic muzeu etnografic cu multe obiecte confecționate din lemn, cu cănițe, ceșcuțe, străchini, castronașe, fluiere, ciubăre și mai ales tulnice, din care încă se mai cântă, sau cu care încă se mai comunică peste munți. Din păcate n-am prins deschis, dar asta nu este o zonă pe care să o mai ratezi după ce ai ajuns o dată aici. Oricând aș trece pe aici, m-aș abate pentru două ore, dus întors.

Un mic filmuleț cu cascada găsiți AICI.

În rest, bucuria unei drumeții super ușoare de vară, care se lasă cu plăcinte, priveșliști, pojarniță și o mică coroniță cu albăstrele, nu are cum să nu-ți schimbe starea de spirit, în bine sau din bine în excelent. Ceea ce vă doresc și vouă, după lectura acestei postări.