Se afișează postările cu eticheta conflicte pe Glob. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta conflicte pe Glob. Afișați toate postările

luni, 5 ianuarie 2026

Stați agitați, pe planeta nebunilor Clovnul a devenit Rege!

 

Stați agitați, pe planeta nebunilor Clovnul a devenit Rege!

N-ați observat ce liniște este prin cancelariile lumii, de sâmbătă încoace? Ici, colo, câte o mormăială, că nu, că tratate, că mâr, doar dragonul chinezesc a fost ceva mai dur, asta și pentru că Xi este singurul căruia nu-i este frică de clovn. Cu siguranță sunt câțiva lideri mondiali care și-au verificat mai bine buncărele, poate au dormit în ele, și mă gândesc la Columbia, Panama, Mexic, Cuba sau la guvernatorul, sau ce o fi, al Groenlandei. Asta pentru că clovnul cel nebun ne-a transmis că nu glumește cu cei ce nu râd la giumbușlucurile lui, ne-a transmis frică, a dorit să ne fie frică, pentru că el s-a transformat în... Joker.
Da, în acel Joker sinistru care nu are reguli, care s-a săturat de ordine, norme și political correctness. Planeta se târșâie pe urma lăsată de șlapii lui Maduro, spre o nouă eră în care nu contează ce crezi tu, dacă a fost bine, etic sau acceptabil, ca un marțafoi ilegitim să fie săltat din pat sau nu. Nu mai contează! De azi, satul global nu mai este în siguranță, luați-vă gândul! Tot ce știam în materie de gentelman agreement s-a dus naibii. Joker, vrea resurse, poziționare strategică, dominație... De sâmbătă avem un alt dictator mondial (al doilea după Putin) instalat, care revendică ce vrea și când vrea. Urmează al treilea?

miercuri, 31 decembrie 2025

2026, anul Războiului Noii Ordini Mondiale


Scuzați-mi, vă rog, ireverența față de momentul festiv din an, dar lucrurile care o așteaptă pe planeta asta amărâtă sunt neguroase rău la orizonturile geopolitice. Da, nu Al Treilea Război Mondial, ci războiul final al reașezării axelor lumii. Cu mențiuni aici despre ce se va întâmpla probabil cu axa răului, deși axa binelui, democrații planetei, nu stau deloc bine cu destabilizarea oferită de războiul din Europa și de noul dictator de la Washington:

💣Noile mișcări ale Chinei în jurul Taiwanului pot anunța ceva despre care se vorbește de ceva ani. Pe de o parte, n-aș putea înțelege (e un fel de spune...) de ce China, principala beneficiară a exportului de cipuri dinTaiwan (no.1 producător din lume!) ar agăța insula la butoniera lui Xi și ar destabiliza tot vestul Pacificului, pe de cealaltă parte înțeleg nevoia comuniștilor de a reîntregi țara cu insula fugarilor lui Chiang Kai-shek, până la urmă așteaptă asta din 1949. Momentul ar putea fi 2026, pentru că pe plan mondial, jandarmul american este praf, idiotul galben continuând să fie groparul democrației americane și al intereselor cultivate de aceasta în ultimii 100 de ani. În plus, din aliat principal al Taiwanului, pe timpul tuturor președinților americani, Taiwanul devine azi dispensabil sub egocentrismul rățoiului Donald.
💣Iranul dă semne că și-a revenit, probabil instalațiile nucleare distruse la ultimele bombardamente s-au refăcut, ca și pretențiile unui regim care se confruntă din ce în ce mai des cu o opoziție socială, nu politică, din interiorul urbanului mare, mult mai conectat la lume decât și-ar dori Khamenei și clica sa din gărzile Quds. Au uitat pesemene cum cereau voie israelienilor să aterizeze vreun avion oficial, pentru că flota lor militară fusese făcută praf de prietenii de la Tel-Aviv. Gălăgia pe care încep să o facă nu este întâmplătoare și are legătură cu acțiunile prietenului chinez. Prezența lui Netanyahu zilele astea la idiotul țuguiat este menită să-i atragă atenția acestuia că Iranul bagă bățul prin gard, din nou, și ar face bine ca între două sudălmi adresate lui Zelenski și doi pupici pentru marele Putin să se ocupe și de Orient.
💣 Ucraina va intra curând în al 5-lea an de război și are nevoie de sprijinul europenilor- deja mobilizați- care să compenseze financiar și militar tot ce a pierdut prin poziționarea narcisistului în tabăra dictatorilor. Putin nu vrea pace vrea război, unica rațiune de a conta în tabloul liderilor lumii, asta înțelege și nepotul de 5 ani, iar întâlnirile de la reședința de golf din Florida, pentru negocieri nu sunt decât motive pentru ca EL, doar EL, să fie văzut, periat, adulat și lăudat pentru viziunea sa (vezi, mai nou, redenumirea centrului Kennedy prin adăugarea Trump, alt episod de pupincu**sm). Nu știu, dar am o greață de mă rupe....
💣Episodul Venezuela, nu este chiar atât de important, deși acolo este o luptă pe petrol și resurse. Observați vă rog că lupta este între doi marțafoi, Maduro și Trump, care se maimuțăresc la tv, indicând de fapt cât de multe lucruri îi apropie. Ca ultimă verigă în axa răului, Venezuela, face și ea niște jocuri ale principalilor săi aliați, dar nu-i bai, va pica ușor, ca un castel de nisip, pe măsură ce tensiunile sociale cresc. Trebuie avute în vedere premisele oferite de premiul Nobel primit de Maria Corina Machado, menit să-i crescă legitimitatea atât în interior cât și în exterior. Probabil va reintra în politica de la Caracas în 2026, ca președintă. Poate nu știți că l-a sunat pe trumpelul sinistru și i-a spus că acceptă premiul Nobel în numele lui, hmm. Vine ceva și de acolo, dar tot pe baze de pupici mulți în dosul galben.
💣Ultima bombiță este despre Butoiașul atomic din Coreea de Nord, care, previzibil, va executa orice ordin venit de la Beijing și Moscova, prin băgarea bățului în gard peste linia Panmunjon(m) și Marea Japoniei, făcându-se remarcat ca o puternică verigă în lanțul dictatorilor planetei. Pentru societatea nord coreeană, 2026 nu poate fi altfel, continuând tradiția veche de la Bunicul Kim, de a plânge tot poporul la comandă sau după caz de a râde/rânji la apel...

marți, 18 noiembrie 2025

Georgia a pus cruce aderării la UE

Revin un pic la Gruzia, scuze, la Georgia. Scăparea, din păcate, nu este întâmplătoare... Azi am aflat că în această țară nu mai este corupție! Parchetul Anticorupție, înființat cu speranță ( în 2022!) la începerea negocierilor pentru aderare la UE, a fost desființat de partidul de la putere, vândut 100% rușilor. La noi,DNA, de bine de rău a devenit o instituție cu ceva istoric de condamnări la activ.

Ei, cum este? Nasol în Europa civilizată, nu? Și acum gândiți-vă cât s-a îndepărtat Georgia de valorile occidentale, în condițiile în care, Albania, cel mai avansat stat pentru aderarea la UE, mai are 5 ani cel puțin de implementări și alinieri instituționale pentru a fi cât de cât asumată de UE. Deși corupția și sistemul tribalizat social albanez, încă pune mari probleme de aliniere la valorile europene. Sunt trist pentru Armenia și Georgia (Azerbaidjanul are drumul său, spre devenirea unei autocrații bănoase/ gazoase din zonă, plus religia musulmană și afilierile cu turcii) din cauza geografiilor otrăvite dpdv geopolitic cu care istoria Caucazului le-a acoperit.

joi, 16 octombrie 2025

Cipru- insula captivă între două lumi geopolitice


Cipru este un stat insular aflat în zona Orientului Mijlociu, în extremitatea estică a Mării Mediterane, la 65 de kilometri de coasta turcă și 85 de kilometri de cea siriană.

Este a treia insulă ca mărime din Marea Mediterană, după Sicilia și Sardinia, considerată din punct de vedere politic ca aparținând zonei europene iar din punct de vedere fizico-geografic ca aparținând continentului asiatic.

Membră a UE  din 2004, Cipru are o istorie tulbure și reprezintă un punct încă fierbinte pe harta conflictelor interțări. Conflictele naționaliste dintre ciprioții turci, rezidenți în marea lor majoritate în partea de NE  a insulei și ciprioții greci, majoritari (85 %), din anii ’50, forțează puterile garante să depună eforturi pentru a asigura declararea independenței insulei, pentru a pune capăt tensiunilor etnice și religioase care măcinau comunitatea insulară.

Astfel în 1960, la Londra se semnează acordul tripartit care duce la independență, Marea Britanie, fosta metropolă, păstrând pe teritoriul insulei două baze militare puternice, Akrotiri în extremitatea sudică și Dhekelia, în NE, pe linia de demarcație în zona neutră (Linia Atilla), care dețin aproximativ 5% din suprafața insulei, declarate teritoriu britanic autonom.

Insurecția armată dintre 1950 -1960, declanșată de ciprioții greci a fost condusă de capul bisericii ortodoxe a Ciprului, arhiepiscopul Makarios și de generalul Grivas, care erau în fruntea mișcării EOKA. După declararea independenței (1960), arhiepiscopul Makarios este ales primul președinte al noului stat.

Anii care urmează sunt marcați puternic de disensiunile dintre populația greacă și turcă, care reprezintă o extensie a tensiunilor din perioada de stăpânire a Imperiului Otoman, astfel că în 1964 ONU trimite trupe pe insulă.

Zece ani mai târziu are loc o lovitură de stat, pusă la cale de militari din Garda Națională, care erau susținuți puternic de junta militară instalată la putere la Atena, și care viza alipirea insulei la Grecia.

Folosindu-se de acest pretext trupele turcești debarcă în iulie 1974 pe insulă și ocupă aproximativ 37% din suprafața insulei, mai precis toată treimea nord-estică. Ankara a tratat întotdeauna Cipru ca fiind doar o extensie din Marea Mediterană a Anatoliei continentale (podișul și regiunea istorică din centrul Turciei).

Conflictul se acutizează căpătând o latură socială puternică și generând un uriaș schimb de populație, care schimbă fundamental demografia în zona liniei de demarcație, peste 200 000 de ciprioți greci fiind obligați de armata turcă să trecă în partea de sud, iar 40 000 de ciprioți turci  fiind obligați de autoritățile cipriote să se refugieze în partea nordică.

Sentimentele pe care le nutresc totuși turcii ciprioți nu mai sunt atât de radicale cu privire la separarea insulei,  pentru că problema internă vine acum de la miile de turci pe care guvernul de la Ankara i-a relocat pe insulă și care sunt mult mai naționaliști decât turcii așa zis ,,băștinași”. În plus, există un grup de turci născuți în Cipru, copiii primelor generații de turci relocați din Anatolia stearpă și săracă, și care consideră insula ca fiind patria lor.

În 1983 este proclamată Republica Turcă a Ciprului de Nord  ca stat autonom și federat, recunoscut doar de Turcia. Rezoluția 541 a Consiliului de Securitate  al ONU nu recunoaște acest act și cere Turciei să-și retragă trupele din treimea nord-estică a insulei. Tot din acest an, cele 24 de locuri care revin comunității turce din parlamentul de la Nicosia nu mai sunt ocupate și de asemenea nici cele trei posturi de ministru, conform constituției din 1960.

Diversele acțiuni de readucere la masa negocierilor a celor două părți implicate se soldează cu eșecuri, divizarea insulei fiind un fapt și astăzi, chiar dacă sudul are un nivel de trai mult mai ridicat decât nordul care nu beneficiază de fonduri europene, iar cetățenii nu aparțin UE.


Cel mai recent este planul Annan (Kofi Annan-fostul secretar general al ONU) din 2004, care a pornit sub bune auspicii, însă rezultatele referendumurilor care au avut loc simultan în cele două zone, au arătat că deși ciprioții turci ar fi fost de acord cu constituirea unei federații după model elvețian, cei greci s-au opus, ei considerând Ciprul un stat unitar și indivizibil.

În 2008 a mai existat o încercare de reunificare, în care ciprioții greci ar fi acceptat constituirea unei republici federale puternice, în timp de comunitatea ciprioților turci a respins ideea, ei dorind mai degrabă o confederație de mici state cu largă autonomie.

Un film interesant care redă absurdul situației politice din conflictul unde nu s-a mai tras un glonț de zeci de ani a apărut în 2019, sub numele de Salvați-l pe Hendrix.


miercuri, 9 aprilie 2025

Manelizarea politicii

 

- Mi-e foarte rușine de calitatea intelectuală a primului-ministru. Pur și simplu nu pricepe, nu poate! Situația cu Sprânceană, cu băiețașul ăsta dă Maiami, nu arată decât că politica externă pentru Ciolăcel, este ca o imnul Ro transformat de Vijelie în manea patriotică. Atâta înțelege!
- Frații Tate se bagă în stilul golănesc consacrat peste campania lui ND, cu gândul să-i frece o palmă electorală cu străzile. Exact cum face roșcata manelistă de la Dolj, făcându-l pe singurul băiat cu doctorat adevărat din politică un fel Frozen din povestea Zeul Crivățului. România Desteaptă și ceva mai educată înțelege pentru ce luptă Nicușor, băiețașii cu circul ăștia să rămână să strice creierii puștanilor de 14 ani, care confundă încă misoginismul cu școala vieții.
- Sunt alți doi băiețași, care au distrus statul democratic în 2012, eliminând președintele, avocatul poporului, liderii camerelor și prin asta amânarea intrării în Schengen cu 12 ani. Locul 3 și locul 4 în sondaje, doi maneliști care au pus țara pe butuci în 24 de ore. Azi, dau lecții despre democrație...Unul mai puturos și mai mitoman decât altul.
- Să nu reacționezi ca hegemon mondial ce te dai la masacrul dincolo de cuvinte de la Krivoi Rog, de acum 2 zile este un act pe care nu mi-l imaginam 1000 de ani de la SUA. Dar trebuia să mă aștept la asta încă de când E. Măscuță a închis din pix USAID-ul la începutul mandatului Idiotului Galben, lăsând fără finanțare sute de programe de ajutor umanitar. Ajutor pe care-l oferea de zeci de ani, nu numai pentru mâncare și vaccinuri ci pentru a răspândi în lume ideea că, cu cât este(i) mai bogat și mai puternic cu atât trebuie să crești dimensiunea filantropică a viziunii tale despre societate.
- Cine susține încă criminalul de la Kremlin, nu poate fi decât un om din care umanitatea a dispărut, Iisus este doar o etichetă iar educația sa (dacă o are!) în materie de altruism, dedicare, valori umane s-a transformat în ură și frustrare, dar mai ales în neînțelegerea crasă a lumii în care trăim. Aceștia judecă lucrurile din puținul sau puținătatea lor, nu pricep, nu cunosc, nu pot vedea dincolo de ceafa transpirată a celui din față. Nimic nu-l înalță puțin, pentru ca orizontul de peste capurile goale din jur să-l lumineze un pic.
Sursa foto: fb-Partidul Anti Manele

duminică, 16 martie 2025

De ce nu are Serbia nicio șansă europeană?

- Mă uit la Serbia de acum și mă gândesc la ce însemna ea, în mentalul românesc, în anii '80-90. Cei de vârsta mea știu la ce mă refer. Rezum: deschidere spre vest, mărci germane, blugi,  Cola, gumă, Vegeta, plecări la muncă afară, filme mișto, comunism de tip Tito, mașini, adidași, etc.

- Alegerile nefericite pe care le-au făcut  după căderea comunismului, i-au adus într-o fundătură a istoriei, generată- nu neaparat paradoxal- de geografiile otrăvite căreia a trebuit să i se supună de-a lungul timpurilor. Geografii și istorii care i-au făcut să viseze la Serbii Mari, care să includă Bosnia  cu tot cu aberația geopolitică Srpska, Kosovo, ceva din Croația, etc. Finalul este trist, e cu bombardamente americane, cu gropi comune la Srebenica și nu numai și o suprafață cam cât două-trei județe mai mari de la noi. Serbia este acum mică, mică și extrem de coruptă.

- I-a adus aici în primul rând naționalismul lor visceral, frustrările lor de țară mică căreia toată lumea îi vrea răul(exemplu elocvent sunt ieșile bățoase ale lui Nole), formele de ortodoxism și fundamentalism creștin (nu ortodoxie! nu confundăm!), care circulă și la noi pe filieră rusească și care i-au lăsat după conflictul din 2000, la marginea Europei și a lumii libere. N-au acceptat regulile de aderare și negociere, au fost vrăjiți de fondurile rusești și chinezești care n-aveau nevoie de multe verificări legale și astfel li s-a creat sentimentul că se poate și fără UE. În condițiile în care Slovenia și Croația sunt deja în NATO și UE bine de tot (Euro+ Schengen) iar Muntenegru și Macedonia sunt în NATO.

-Ajungem astfel la mega corupția care macină ca o cangrenă țara asta, ce a crezut că se poate dezvolta la marginea UE, fără fonduri UE,  cu scheme mafiote ale grupurilor de interese panslaviste de acolo. Primii care au înțeles asta au fost studenții, mai conectați la valorile europene, la libertăți, la tipul de societate occidentalizată, au urmat profesorii lor, funcționărimea, fermierii care au înțeles că UE ajută cu multe fonduri, etc. Gândiți-vă cum ar fi arătat azi Serbia cu vreo sută de miliarde de euro băgați prin programe de coeziune și reziliență în infrastructură (care era în timpul lui Ceaușescu, un fel de SF pentru noi), școli, spitale, ferme, porturi, poduri, grădinițe, ecologie, etc. Da, ați ghicit ! Cam ca noi, dacă nu mai departe...

- Zilele trecute, protestatarii din Novi Sad (unde a început totul, prin prăbușirea acelui tavan de gară modernizată de mântuială) strigau pe podurile de peste Dunăre: Timișoara, Timișoara! Să înceapă revoluția de la ei, pe sloganul(n.m.),,Azi în Novi Sad, mâine la Belgrad"!. Ăsta este mentalul, asta își doresc...Serbia însă, chiar dacă reușește o schimbare de regim (demisie, alegeri libere, fără violențe) are în față un drum atât de lung... În primul rând, cel al (re)concilierii cu propriul trecut și apoi cu toți cei din jurul lor. Mi-e greu să cred însă că îi vor ierta vreodată pe kosovari și asta îi va arunca de fiecare dată în afara negocierilor și a compromisurilor necesare pentru aderarea într-un viitor neguros/incert deja, la UE. 

- Azi, nebunii frumoși din piețele Belgradului, studenții aceia exuberanți, avizi de libertate și de prosperitate occidentală, cer venirea în țara lor a lui Kovesi, procurorul european (care reprezintă în mentalul sârbesc ideea de dreptate, de luptă împotriva corupției generalizate), deși nu are competență acolo, decât pe puținele fonduri europene implementate. Sigur, asta mă face să mă simt bine înțelegând prin asta că România a făcut alegeri bune în ultimii 35 de ani. Suntem nemulțumiți de societatea noastră, vrem să arate mai bine, furioși chiar (se vede după violențele CG-iștior), dar în esență stăm cel mai bine (nivel de trai, PIB și calitate a vieții) din regiunea asta central-SE, de la Praga la Atena, de la Bratislava la Sarajevo, de la Kiev la Belgrad și de la Sofia la Budapesta, orice ar spune izolaționiștii!

vineri, 28 februarie 2025

Ce a câștigat Rusia în ultimi trei ani de război?

Acțiunile Rusiei din ultimii 3 ani au fost în ideea creării unui teritoriu tampon, între o Vest Ucraină vasală și Nova Russia, cea care i-a bântuit visurile imperiale ale lui VVP de la primul mandat. A creat o mini Nova Rusia din 4 oblasturi plus Crimeea, aproximativ 200K kmp, ceva mai puțin decât România (238397kmp). A meritat? Păi, judecați:

- a adus Suedia și Finlanda în NATO, deci a lungit cu 1340 km granița cu inamicul...Nu mai vorbim despre cele două armate, mult peste standardele NATO...

- a crescut cheltuielile de înarmare ale țărilor NATO, campioni aici fiind Polonia+ țările baltice. RO este pe drum, Germania se mișcă cu noul viitor cancelar, Franța a venit în RO și nu mai pleacă (baza de la Cincu)...

- două baze americane în RO, Deveselu este în  plan pentru interconectare cu altele asemănătoare, deci alți bani americani (știre ieri de la Pentagon), MK de la Marea Neagră (punct strategic pentru noi, în perspectiva exploatărilor de gaz, care vor face din RO o țară foarte căutată) se extinde și va deveni cea mai mare din SE Europei (spre disperarea izolaționiștilor)...

- a ,,beneficiat" de sancțiuni cum nici Africa de Sud în apartheid nu a avut, a fost izolată economic pe piețele occidentale, au fost înghețate active de miliarde de E, a pierdut toate piețele de aici fără o perspectivă (în cazul unui acord de pace) de a le mai relua cât timp VVP este la putere. Sigur a găsit India, China+ BRICS, dar cu ce preț? Al dependenței de altă mare ,,democrație" de pe glob, China hegemonică...

- acum, există perspectiva unui conflict înghețat pe linia de peste 1300 km a frontului unde trupele să fie din Franța și UK, de la care Ucraina va primi garanții probabil. De la SUA nu prea! Dar americanii vor avea companii de exploatare aproape de linia frontului, vor aduce tehnologie (poate și pentru ruși, ceva frimituri adică, să se simtă și ei stăpâni rari peste pământuri rele, sic) ceea ce va însemna că zona este securizată pentru ucraineni, un timp, cât durează exploatarea...

- băi, ce să zic, le-a ieșit... și cu economia, cu resursele, cu sutele de mii de morți pentru visul unui tâmpit, cu destabilizarea unei lumi (inclusiv a lor), cu izolarea mondială, dar cel mai fain, cu aducerea a ceea ce respingeau mai mult (Occident- în toate accepțiunile lui) la doi pași de Moscova!

luni, 30 septembrie 2024

De gândit. 30.09 Despre situații pluviometrice și alte apocalipse...

 1. Deși meteorologii și alți geografi, într-un spirit de solidaritate necesar, au strigat în bulele lor că este o isterie media, cu ciclonul ,,așlei,, care nu e ciclon, media tv-specially- cu sprijinul autorităților și al ANM (să recunoaștem!) au întreținut acest fâs pluviometric absolut normal după un septembrie cald. S-a răcit, ce să spun..., plouă tare, ce să zic... Celălalt, de acum două săptămâni, a fost ciclon adevărat, dar atunci toată lumea dormea (Fechet, Raed, Mateescu & comp). Rușine n-are cui să-i fie, onoare nu există, doar orgolii și birocrați care țin de scaune;

2. În Austria au fost alegeri. Extrema dreaptă v-a lua 30%. Ce este îngrijorător, este că băiatul ăsta, Kickl de la FPÖ, a câștigat amețindu-i pe austriecii cu gâdilici fasc**ti că îi expulzează din țară nu numai pe migranți ci și pe pe toți cetățenii austrieci de alte etnii și religii. Ei, cum sună asta! Na**sm pur, nu? Adică am cetățenie, sunt alb, negru, maroniu, cu cruce pe dreapta sau pe stânga, plătesc impozit dar mă dai afară pentru că nu sunt pur arian! Nu sună așa? Nu vor intra la putere, dar este clar, europenilor li s-a urât cu binele din moment ce au votat cu naz* și fasc*(francezi, olandezi, slovaci, nemți, polonezi, unguri, italieni, etc);
3. Începe sfârșitul și pentru Hezbollah, așa cum a fost și cu hamașii. Primii 20 de lideri hezbollahi au fost eliminați. Vin alți șefi, mai răi ca primii, vor sfârși la fel de repede! Problema este dacă libanezii( cine or fi ăia, că în țara aceea sunt zeci de etnii și religii, absolut eterogene) își vor țara înapoi, confiscată în ultimii 25 de ani de cea mai puternică organizație teroristă de pe planetă. Aștept în octombrie lovituri spre Iran la șefii Qads, ayato**hi, gardieni,etc.
4. Revin la isteria pluviometrică, întrebându-mă dacă pentru o ciuleandră nebună cu ploi a existat atâta isterie din partea tuturor tv-urilor (poate cu un pic de decență de la Pro Tv) ce facem după... Dacă pe subiecte mai grave sau relativ tensionate, se pornește și întreține câte o isterie tembelă și oamenii speriați reacționează necontrolat, cine răspunde? Dacă o săptămână ești stresat cu ,,vine bomba, nu vine", ,,dă asteroridul sau nu dă" , ,,ne îmbolnăvim privind în sus sau din contră, în jos" și începe devalizarea băncilor, magazinelor, bancomatelor, benzinăriilor, ce iese din asta?
De gândit nu?
Apropo, mai țineți minte isteria cretină cu iepurașii de ciocolată, sau cu ambulanța neagră, traficul de organe, antenele 4G sau mai nou cu antenele care influențează ionosfera?

sâmbătă, 21 septembrie 2024

De gândit, sept. 2024/ Scurtă expunere a unor situații din Orientul Apropiat/ Mijlociu

 

Scurtă expunere a unor situații din Orientul Apropiat/ Mijlociu

1. Genială mișcarea israelienilor cu pagerele și walkie-talkie-urile pe zona Hezbollah. Altă fațetă a războiului hibrid și a celor ce urmează. Din nefericire, au murit și au fost răniți și oameni nevinovați, cei mai mulți însă au fost militanți și activiști hezbollahi. Cert este că frica, furia și frustrarea și-au făcut loc în gândurile teroriștilor, fiecare temându-se că orice mișcare face, Mossad-ul știe. Și asta dă tare nasol la mentalul tulburaților ăstia.

sursa foto: digi.ro

2. Deși în jur de 3000 de oameni au fost răniți și cel puțin 39 morți, n-am văzut lumea pacifistă de tip ,,Make Peace not War,, de prin universități, inflamată pe străzile occidentale să iasă și să strige Free Hezbollah sau M****e Israelului, ca în cazul Hamas, tot o organizație teroristă care ținea captivă o populație de 2 milioane de locuitori în Gaza.

3. Culmea, dar este un fel de a spune, ambasadorul Iranului la Beirut a fost rănit de pagerul tocmai primit de la organizația pro iraniană pe care o coordonează, finanțează și înarmează. Hezbollahul stăpânește practic prin Iran sudul Libanului (de altfel, șiiții sunt majoritari acolo), armata acestui stat( n.b. Libanul) este o glumă, atâta timp cât și politic Hezbollahul are o influență uriașă în parlamentul unde se confruntă musulmanii, creștinii și alte grupuri (druzi, suniți).

4. Idiotul galben republican Trump spune că că dacă nu va fi ales, Israelul dispare în 2 ani! Câtă superficialitate și prostie! Israelul este o forță militară în zonă, are tratate de recunoaștere cu doi vecini extrem de importanți, Egipt (vizita lui Anwar el Sadat din 1977 la Ierusalim este încă un stâlp indestructibil al raporturilor israeliano-egiptene) și Iordania, marele vecin de la est, cu abordări moderate și colaborări cu evreii.

5. Apropo de Iordania, țara care are cele mai mari tabere (istorice, de acum) de refugiați palestinieni din zonă, aceasta reușește să nu alimenteze și să țină sub control fundamentalismul islamic. Cum? Simplu. A oferit palestinienilor și sirienilor dreptul la cetățenie iordaniană, educație copiilor și multă moderație. Prin comparație, Libanul care are tabere de refugiați în valea Bekaa (sirieni și palestinieni), prin Hezbollah, manipulează și îndoctrinează mii de copiii săraci, aceștia devenind militanți și atentatori kamikaze pentru teroriștii organizației.

6. Și dacă ați ajuns până aici, trebuie să știți că Cisiordania este Palestina! Cu o conducere moderată (Fatah) iritată de morțile palestienilor din Gaza, dar măcar dispusă la negocieri, fiind un partener cât de cât credibil. Din nefericire, raporturile Fatah-Hamas( Gaza) sunt deteriorate iremediabil după ce  hamașii au câștigat alegerile din fâșie în 2006 și i-au alungat pe cei din Fatah, cu armele, în 2007. Ce a urmat? Au construit un stat islamist fundamentalist și terorist, având un singur scop. Distrugerea Israelului. Ce s-a întâmplat în octombrie și după aceea știți.

7. Deși vă va părea că iau apărarea uneia dintre tabere, trebuie să acceptați că judecățile nu se pot face după vizionarea timp de un minut a unui filmuleț pe Tik-tok sau Telegram sau a unor sloganuri care arată bine. Este multă manipulare și este nevoie de puțină cunoaștere a contextelor istorice, dar pentru asta nu mai este timp, nu-i așa? Recomandarea aceasta este pentru cei pentru care sursele de informare sunt chiar cele care practică metodele enunțate, filmulețe tâmpe media sau televiziuni care dezinformează, gen Non Realitatea, RTV( ceva cu ,,R,, de la rahat) și Latrina 3.

8. Bonus vă ofer un filmuleț de pe canalul meu de youtube despre cele mai mari tabere de refugiați din lume, unde veți regăsi, cu răbdare, și mențiuni despre Orientul Mijlociu: AICI

sâmbătă, 20 aprilie 2024

O țară de informatori și turnători

Chiar pe prima pagină/copertă a unei cărți care începe să devină obligatorie pentru sănătatea unei nații, pentru toți cei ce vor să înțeleagă, Oliver Jens Schmitt postează un text care pică pentru ne-nostalgici ca un duș cu gheață. Îl redau parțial:

,, În 1989, circa 3% din populație se afla în slujba Securității. Procentual, raportat la populația totală (n.m. 23,2 milioane de locuitori), România avea mai mulți informatori decât Uniunea Sovietică. Teroarea mai întâi pe față, apoi structurală, precum și intimidarea au mâncat ca o rugină societatea românească și au distrus în mare măsură încrederea ca resursă socială centrală. Moștenirea aceasta n-a fost depășită pe plan personal, structural și mental".

Azi, la 34 de ani de la Revoluție, avem încă contingente de populație care manifestă social un comportament afectat de acea rugină securistă. Nu ei sunt acum problema, ci tinerii născuți în libertate care ascultă poveștile spuse de acel corp social afectat iremediabil la nivel personal, structural și mai ales mental. Cei ce votează și azi partide cu iz comunist, cei pentru care societatea normală este cea în care ,,se descurcau"....

Pentru igiena  prezentă și viitoare a societății se recomndă în doze mari: 1918-2018. România în 100 de ani. Bilanțul unui veac de istorie; Oliver Jens Schmitt, Humanitas


duminică, 15 octombrie 2023

Gaza sufocată de Hamas. De gândit...

Câteva lămuriri pentru ,, hamașii" din România, dar nu numai...


- Ariel Sharon, un prim ministru naționalist (2001-2006) a acceptat cu greu în 2004 decizia Knessetului( Parlamentul) de a se retrage cu armata și cu coloniștii din Gaza. Retragerea se încheie  în 2005, după care, într-o surprinzătoare deschidere democratică, bucata de Palestină numită Gaza, organizează alegeri( 2006), ca de altfel și cealaltă bucată numită Cisiordania;

- În Gaza, alegerile (singurele organizate cât de cât democratic) din 2006 sunt câștigate de organizația teroristă Hamas, care pune stăpânire pe toate instituțiile realizate cu dificultăți mari și bani de la ONU, SUA și UE. Înlătură funcționarii Fatah( formațiune moderată care câștigase alegerile din Cisiordania) și deține captivă Fâșia Gaza, obligând Israelul și Egiptul să impună o blocadă economică asupra acestui teritoriu;

- Efectul a fost clar, pauperizarea populației, schimbarea paradigmei educației către ura absolută pentru evrei și SUA, îngroșarea rândurilor combatanților spălați pe creier, amenințarea familiilor care nu doreau asocierea cu Hamas, folosirea discreționară a fondurilor internaționale destinate hrănirii și sănătății  unei populații de peste 2 milioane de oameni;


- Azi, Hamasul folosește civilii ca scuturi umane( nimic nou, toate organizațiile astea cinice fac la fel), împiedicându-i pe cei ce nu doresc nicio asociere cu teroriștii să plece spre sudul fâșiei. Autodeterminarea acestei bucăți de Palestină s-a terminat prost și cu regrete din partea Israelului că a plecat de acolo în 2005. 

Va fi ocupată din nou de armata israeliană pentru totdeauna cred, mai ales că poziția Egiptului este una neutră, ba chiar favorabilă ocupării regiunii, pentru că altfel hamașii exportau instabilitate și celule teroriste în zona Sinaiului, recunoscută pentru grupările extremist-teroriste din zonă.

- Foarte interesant este jocul Iranului, parte a Axei Răului( Rusia-China-Iran-Siria-Coreea de N), care susține peste tot grupările teroriste de sorginte șiită (vezi Hezbollahul din Liban și grupările siriene din tabăra lui al-Assad, etc). În cazul Hamas, care este o grupare musulmană sunită, au făcut o concesie religioasă, ajutându-i cu bani și armament, antrenând teroriștii și pregătind acest atac mai bine de 2 ani;



- Toate marșurile de protest din lume (+românii  hauriști tulburați cu vederi antisemite), inclusiv din partea democratică a planetei, susțin cauza poporului palestinian, recunoașterea ca stat de către cât mai multe țări, dar nu pot să cred că susțin acțiunile abominabile ale descreieraților din tabăra Hamas, care au ucis sute de civili israelieni( nu veniți, vă rog, cu argumentul ,,Da, dar ăia!,, pentru că evreii nu s-au dus peste palestinieni, noaptea, să omoare bebeluși în pătuțurile lor);

-Gaza va deveni probabil noua Cartagină, unde israelienii vor interveni cu excavatoarele și cu plugurile, netezind orice va aminti de prezența islamiștilor ucigași de bebeluși, cel puțin în partea nordică, cea sudică dinspre Egipt, devenind cea mai mare tabără de refugiați din lume; Despre cele mai mari tabere: aici

- Sunt/vor fi 1-2 milioane de oameni, pe care Cisiordania și Autoritatea Națională Palestiniană, nu doresc să-i primescă, pentru că aceștia au ales în 2006 Hamasul în defavoarea Fatahului, adică au ales fundamentalismul și criminalii în detrimentul moderaților și pacifiștilor. Trist dar adevărat, pentru un popor și un stat eșuat.

vineri, 5 mai 2023

YEMENUL ȘI LUNGA ISTORIE A UNUI SPAȚIU DEȘERTIC SÂNGEROS

Istoricii europeni din secolul XX ( E. Gellner și R. Montagne) numeau Yemenul o societate ,,segmentară” , unde munții alternează cu deșertul, astfel că societatea intens tribalizată- datorită/din cauza geografiei,- este foarte greu de guvernat, instituțiile fiind extrem de volatile și dificil de stabilizat din cauza pendulării permanente dintre anarhie și centralizare (centralism).  


Yemenul este un stat situat în sud-vestul Peninsulei Arabe, cu ieşire la Marea Roşie şi la Oceanul Indian( Marea Arabiei), controlează o strâmtoare de importanţă stategică numită Bab el Mandeb, care face legătura între Marea Roșie/Canalul Suez/Europa și Oceanul Indian /Marea Arabiei/India. Istoria acestui teritoriu deșertic este marcată de 300 de ani de conviețuire separată a două teritorii/țări: Republica Arabă Yemen, situată în nord, cu capitala la Sana’a și Republica Democrată Populară a Yemenului, din sud, cu capitala la Aden (de fapt, Madinat ash-Sha’b, o suburbie a Adenului).


Aceasta în condițiile în care Yemenul a fost o țară bogată și destul de populată în Antichitate. Iar edificarea unui stat modern, fără tendințe tiranice sau autoritariste s-a dovedit extrem de dificilă, ceea ce explică parțial prezența războiului civil de zeci de ani în această parte de sud-vest a marii Peninsule Arabe. De fapt, în anii războiului rece și aici s-a produs un episod din lupta între două sisteme și  concepții politice, la început între cei ce susțineau monarhia (nordiștii) ajutați de Arabia Saudită și cei ce susțineau republica (sudiștii) ajutați de Egipt și apoi între sistemul capitalist (cu influențe islamice) și cel comunist.


În urma unei lovituri de stat din nord (când au fost asasinați doi președinți în doi ani), este înlăturată monarhia, după care se declanșează un prim război civil între cele două grupări, care lasă în urmă peste 150 000 de victime. În 1970, după o răscoală anticolonialistă (împotriva Marii Britanii) ce are loc în Munții Radfan, sudul se proclamă republică populară și aderă la sistemul comunist fiind, de altfel, singurul stat arab care își asumă această ideologie, asta după parafarea unui tratat de prietenie cu URSS.

În anii care urmează au loc mai multe conflicte armate de graniță între Republica Arabă Yemen și Republica Populară Yemen, dar și acorduri de pace și convenții ce anunță unificarea, puse în practică abia în 1990, după căderea ,,cortinei de fier" și destrămarea URSS.  Confruntări au existat și după acest moment, pentru că marxiștii din sud încă doresc separarea, iar nordiștii, conservatori și ghidați de un fundamentalism islamic evident, nu reușesc să rezolve imensele probleme sociale și etnice din acesta țară săracă, care își finanțează bugetul doar din exploatările modeste de petrol. Un alt eveniment ce trebuie precizat este legat de refuzul Yemenului de a adera la sancțiunile împotriva Irak-ului în 1990, ceea ce declanșează furia Arabiei Saudite, decizie urmată de expulzarea a peste 800 000 de muncitori yemeniți din Arabia Saudită, element social care prăbușește practic economia țării.


Yemenul are una dintre cele mai mari mortalități infantile din lume (peste 114‰) iar în rândul populației feminine rata analfabetismului atinge 75 %, grupările de marxiști alungate din țară încă organizează atentate, porturile de la Golful Aden și de la Marea Roșie sunt pline de informatori ai piraților somalezi, în timp ce în piețele din Aden se vând, la liber, arme de tip Kalshnikov. O nouă criză și implicit un nou război civil sângeros începe în 2011, când triburile Houthi (1), din munții din nordul Yemenului, de la granița cu Arabia Saudită, îl susțin pe președintele Saleh, îndepărtat de la putere. Ofensiva lor are ca rezultat ocuparea capitalei Sana’a și izgonirea armatei și a președintelui Hadi, ales în 2012.

Alegerile din 2012 au fost câștigate de Abdrabbuh Mansur Hadi, care a candidat singur, pentru că acestea au fost boicotate de guvernoratele controlate de insurgența Houthi. Escaladarea conflictului are la bază și rațiunile religioase interne islamului, Houthi fiind șiiți (2), susținuți militar de Iran (care îi alimentează  cu arme, pe mare, prin/din Eritreea) în timp ce zonele de sud și de est sunt majoritar sunite (3), susținute de Arabia Saudită și de alte 10 țări musulmane din zona Golfului Persic.


Arabia Saudită plină de resurse și cu orgolii uriașe, erijându-se într-o mare putere regională, susținută și de SUA, bombardează constant pozițiile insurgenților Houthi, grupați în Comitetul Revoluționar, afiliat la Al Qaeda, mai multe bătălii au avut loc la Aden, Lahji, și în regiunea sudică a Munților Hadramaut. Conflictul este departe de a se fi consumat, până acum înregistrându-se oficial 10 000 de morți, din care peste 4 000 sunt civili, iar numărul celor ce au nevoie de asistență umanitară depășește 10 milioane, conform UNCHR. În martie 2018, observatorii internaționali și Consiliul de Securitate al ONU trăgeau un semnal de alarmă serios, vis a vis de catastrofa umanitară (foamete, sclavagism, refugiați, holeră) care ar implica peste 22 milioane de oameni, în condițiile în care războiul civil este departe de momentul semnării unui acord de pace.

duminică, 9 aprilie 2023

Mesajul Urbi et Orbi pentru națiunile însângerate

Dincolo de semnificațiile pascale intrinseci ale acestei zile, m-a surprins plăcut, nu că n-ar face asta tot timpul, aplecarea Papei pentru câteva țări aflate în război, unde domină Răul, Moartea, Scalvia și Întunericul. Sigur, Ucraina și Rusia sunt pe primul loc, dar v-ați gândit pentru cine s-a rugat Papa azi, în ziua cea mai sfântă pentru catolici? De pildă, ați auzit de dezastrul umanitar din:

📌Myanmar cu minoritatea etno-religioasă( musulmană) Rohyngia, care efectiv este decimată de regimul militar de aici, peste 1,5 milioane de oameni refugiindu-se în Bangladesh-ul, vecin, musulman și el și la fel de sărac ca și acești dezrădăcinați?

📌Haiti, cea mai săracă țară din emisfera vestică, unde face ravagii holera, corupția, anarhia și malnutriția. o țară care nu are efectiv de unde să bea Apă. Aproape 5 milioane de oameni nu mănâncă zilnic măcar o masă, caldă nici nu poate fi vorba și enumerările pot continua. Un dezastru pentru care Papa îi îndeamnă pe țoți creștinii să se roage, măcar? 

,,Să ne grăbim ca să depășim conflictele și dezbinările și să ne deschidem inimile în fața celui care este mai nevoiaș. Să ne grăbim să parcurgem cărările păcii și ale fraternității,,

📌Eritreea și Sudanul de Sud, țări noi, ca să zic așa și care nu reușesc să iasă din marasmul războaielor civile, unde sclavia este acceptată ca formă naturală de exploatare socială, unde copiii, fetele și prizonierii de război sunt vânduți în piețele rurale din te miri ce coclauri deșertici? Și la fel este și în nordul Nigeriei, în Mozambic cu albinoșii, în Mali sau Burkina Faso, numită trist în urmă cu zeci ani de un colonel devenit dictator: Țara Oamenilor Integri... Ce ironie tristă a postcolonialismului...

📌Papa nu-i uită nici pe chinuiții catolici din Nicaragua, deținută la propriu de ani buni de o clică mafiotă președinte-vicepreședinte, nici de minoritățile de prin pădurile ecuatoriale din estul marelui R.D. Congo, unde ebola și mutilarea sexuală a fetelor este normalitatea sângeroasă a unor triburi devenite rețele de trafic de persoane și diamante. Un gând bun pentru Țara Sfântă și violențele niciodată terminate de pe Esplanadă, sau către creștinii din eșuatul Liban.  

Și dacă vă întrebați vreodată cum va fi după războiul de lângă noi, cu cele două popoare slave, urmăriți spiritul resentimenar- vindicativ al evreilor și palestinienilor, care de generații cu găsesc nicio cale de dialog!

,,De-a lungul drumului, mai sunt, însă, pietre de poticnire care fac ca graba noastră către Cel înviat să fie anevoioasă și grea. Către El ne îndreptăm rugămintea noastră: ajută-ne să alergăm în întâmpinarea Ta, ajută-ne să ne deschidem inima!”.                                     9.04.2023


duminică, 18 septembrie 2022

Lacul Aral devine Deșertul Aral

Lacul Aral a devenit Deșertul Aral. Unul dintre cele mai mari dezastre ecologice de planetă, generat de comuniștii din URSS. Homo sovieticus și-a făcut treaba, a lăsat un pustiu în locul unei mări interioare în care se vărsau 2 fluvii. Urmăriți filmulețul de pe canalul meu de youtube, ca să înțelegem ce ne așteaptă…Vă pupă proful Irașcu!


vineri, 17 iunie 2022

Cum dispare lacul Ciad

Lacul Ciad a fost un fel de mare interioară pentru zona de la sud de Sahara, numită Sahel. Azi au rămas câteva bălți salmastre, triste și aglomerate de vegetație și alge. O situație de tip dezastru ecologic care afectează milioane de locuitori din 4 țări. În toate sunt conflicte cumplite, unde hrana și apa joacă un rol important: Nigeria, Niger, Camerun și Ciad. Gânditul este liber și gratis! Vă pupă proful Irașcu!

duminică, 30 mai 2021

De ce vin nepalezi în România?

Invazia amărâților de nepalezi și indieni s-a declanșat, deja! Muncitorii nepalezi sunt o prezență vizibilă în țara noastră. Aici se verifică cât de toleranți și creștini suntem. Adică, dacă înțelegem sensurile omenești, sociale și chiar politice ale migrațiilor. Acest filmuleț vine și pune un pic în context, ceea ce nu știați sau doar intuiați. Tocmai de aceea, gânditul este liber și gratis! Vă pupă proful Irașcu!

duminică, 9 mai 2021

Discriminarea de castă din India

Despre discriminarea de castă din India. Un subiect emoționant, dureros și greu de înțeles pentru occidentali. Castele sau grupurile sociale pe care se sprijină societatea indiană, sunt foarte greu de eliminat, nu că și-ar fi propus cineva acest lucru, dar toate relele de aici vin. Discriminarea femeilor, violurile, exploatarea copiilor pentru munci grele, grupurile religioase sau tratamentul acordat celor fără castă, numiți impuri, sunt tot atâtea probleme la care ar trebui să ne gândim, ori de câte ori credem că la noi s-a ajuns la un nivel ridicat al intoleranțelor, de orice fel ar fi acestea. De aceea, cu atât mai mult, gânditul este liber și gratis! Și ne face și bine ca popor! Vă pupă proful Irașcu.


duminică, 14 februarie 2021

Fenomene paranormale în România

Fenomenele paranormale din România, sunt un subiect gustat, dar aproape deloc investigat. Am făcut o foarte scurtă listă cu zonele montane, castele și păduri bântuite din RO. Oricum am vedea filmulețul, din orice perspectivă, trebuie să știți că este o jucărie artistică, prin care eu aleg să celebrez 1000 de subscriberi. Și atât, fără alte extensii. Așadar, dragii mei, nu vă speriați, că nu aveți de ce. Totul a fost făcut ca să cunoaștem, pentru că atunci când știm, gândim. Vă pupă proful Irașcu!


marți, 21 aprilie 2020

Pirații secolului XXI

Există mai multe regiuni din mările și oceanele lumii, unde activează numeroase bande de pirați. Un filmuleț, despre patru asemenea zone, din Indonezia, Oceanul Indian-Somalia, Golful Guineei și Marea Caraibilor.

marți, 24 martie 2020

Forme de guvernământ mai ciudate

 Am mai făcut postări despre denumirile unor țări sau capitale. Azi a venit rândul unor state unice. Câteva țări cu forme de guvernământ mai puțin încadrabile în formulele clasice, de republică sau monarhie.

Toate localitățile turistice cu litera A, pe județe

  Obiective turistice pe județe -  fără reședințele de județ, care pot fi găsite ușor și care în plus pot avea zeci și zeci de obiective tur...