Lacul Bolboci - Ialomița, Munții Bucegi

Lacul Bolboci, este o minune de luciu de apă din inima Bucegilor. Pentru cine nu a ajuns în zonă, iată o sugestie pentru o scurtă de vară, care să încludă zona Padina, Peștera și Mănăstirea Ialomiței. Accesibil dar aglomerat în mijlocul verii, pe perioada concediilor. Vă pupă proful Irașcu!

Miniprezentare cu 20 de locuri unice din România

Deși nu prezintă un loc românesc, ci mai multe, am dorit să pun acest text din dorința de a oferi mai multe ponturi de obiective turistice celor care sunt mari căutători de frumuseți românești.

 Este evident pentru toată lumea că ceea ce am prezentat este o selecție. Foarte subiectivă este drept, din moment ce am mai identificat încă 100 de asemenea locații unice din țara aceasta binecuvântată. 

Veți observa că ele reprezintă toată gama de atracții de la cele naturale, care predomină, la cele antropice.

 1. Voronețul Banatului, o biserică de sat mândru, pictată la exterior, din comuna Glimboca, județul Caraș Severin, care aduce cu vestita ctitorie bucovineană. O zonă cu oameni gospodari, unde casele tradiționale au ocol întărit, situată pe valea Bistrei în județul Caraș-Severin, lângă Oțelu Roșu;

2. Defileul Latoriței din Muntii Lotrului, creat de afluentul Lotrului în șisturi cristaline, gnaise și alte roci mezozozice, socotit de mulți iubitori de natură, cel mai frumos din țară. În plus poate fi accesat pe o șosea îngustă și desfundată până la barajele de la Galbenu și Petrimanu.

3. Podurile acoperite din lemn din județul Bistrița Năsăud, construite în secolul al XIX lea, opere de artă în lemn (Ilva Mare, Coșbuc, Lunca Ilvei, etc.), singurele rămase în această parte a Europei și care se degradează, din păcate, în fiecare zi.  Teama cea mai mare este că cei doritori de asemenea obiective nu le vor mai apuca;

4. Colonia de dropii din comuna Nicolae Titulescu, județul Olt, singura colonie de păsări de stepă din România. Din păcate nu știu dacă mai există, mai ales că noi, românii, n-am știut să ocrotim cea mai mare pasăre din zona temperată. Bine că au făcut asta ungurii în imensele spații ale pustei maghiare.

5. Pădurea de Piatră din Gâlgăul Almașului, Munții Meseș, județul Sălaj. Nu seamănă cu celebrele păduri de piatră din lume, dar aceasta are forme sculptate în piatră de apa pluvială și de vânt, oferind un spectacol unic în mijlocul unei zone împădurite; Mai este numită și Grădina Zmeilor, despre care am găsit un articol interesant pe cafeauata.ro.

6. Podul natural de la Grohot, din Țara Moților, al doilea pod natural de piatră din România, după cel de la Ponoare. Nu este cunoscut decât în lumea drumeților și a speologilor, dar este relativ accesibil;

7. Cheile Vârghișului și peștera Merești, cea mai mare peșteră din Carpații Orientali-destul de săraci, în  general, în forme carstice-, și cele mai spectaculoase chei din Munții Perșani, un veritabil mozaic petrografic;

8. Pădurea de castani de la Tismana, singura pădure compactă de castani comestibili din țară cu o minunată mănăstire în zonă care întregește spiritualși turistic zona aceasta. Pădurea este formată din arbori înalți și groși de sute de ani și cu o producție de castane de câteva tone pe an, într-un decor submediteranean în care se mai întâlnesc, iasomie, liliac și scumpie, undeva la marginea Podișului Mehedinți;

9. Herghelia de cai huțuli de la Lucina din Obcinele Bucovinei, într-un spațiu rural neatins încă de civilizatie, situată la poalele unei păduri de molid sub cel mai înalt vârf muntos din zona Bucovinei. Aparține comunei Moldova-Sulița, din județul Suceava. Rasa huțulă este singura rasă curată, autohtonă, păstrată în România;

10. Poiana de narcise de la Dumbrava Vadului din Depresiunea Făgărașului, cea mai mare rezervație de narcise din România. Declarată de mult rezervație botanică, este situată în comuna Șercaia, din județul Brașov;

11. Lacul de acumulare Gura Apei (Apelor) de pe Râul Mare din inima Munțiilor Retezat, cel mai înalt baraj din țara noastră, cu 1 metru mai înalt decât cel de la Vidraru( 168 de metri), de unde pleacă poteci și drumuri către Parcul Național Retezat și Munții Godeanu;

12. Lacul Ochiul Beiului, un frumos lac de culoare turcoaz, situat în Muntii Banatului lângă cascada sau mai corect spus cascadele Beușniței, cu o frumoasă legendă inspirată de iubirea unui turc pentru o româncă. Un lac străjuit de o frumoasă pădure de stejar și fag;

13. Chiliile rupestre, săpate și amenajate în stâncile Subcarpaților Buzăului, din comuna Bozoiru, locuite vreme îndelungată de călugări ce au ales calea sihăstriei celei mai izolate;

14. Lacul de acumulare Pecineagu de pe Dâmbovița și cabana Vidra, situate într-un cadru natural deosebit, în unii din cei mai sălbatici și  mai puțin explorați munți, Iezer care aparțin Grupei Făgăraș;

15. Vulcanii noroioși de la Monor din județul Bistrița Năsăud și de la Filiaș din județul Harghita. Singurele zone cu asemenea fenomene din Transilvania, după cei de la Hășag, dispăruți de un timp.

16. Lacul Pețea și nufărul unicat Nymphaea lotus din stațiunea bihoreană 1 Mai, care vegetează în apele termale de peste 40 de grade, împreună cu un melcușor, relict glaciar. Cel mai nordic punct unde se întâlnește acest nufăr, înrudit cu cel de Nil, numit și  floarea faraonilor;

17. Canaraua(-lele) Fetii, mini canioane săpate în calcarele Podișului Oltinei, din sudul Dobrogei, un peisaj selenar o reluare în mic a fenomenelor din Marele Canion. Sunt mândru să spun că am ajuns aici, la capătul lumii...noastre!

18. Valea Cernei și Lacul Valea lui Iovan construit pe același râu, în inima Grupei Retezat-Godeanu, cu numeroase forme carstice și cu plante de origine mediteraneeană, vecin cu zona  barajului Gura Apei;

19. Pădurea Mociar de lângă comuna Gurghiu, din județul Mureș, la poalele munților cu același nume. Regiune cu tradiții vechi, cu poieni de narcise, lalele și cu păduri  sau parcuri dendrologice care a început de curând să organizeze un mic festival rustic de tradiții și gastronomie din zonă;

20. Semeringul bănățean, o cale ferată și un tren care leagă Oravița de Anina, construită în secolul al XIX lea cu numeroase poduri, viaducte și tuneluri, operă de inginerie feroviară a austriecilor, care au o cale ferată asemănătoare, de unde și numele cu rezonanță germanică. Din păcate sărăcia locurilor își pune amprenta și asupra trenului și asupra celor două orașe depopulate.

Lacul Negovanu, de pe râul Sadu, munții Cindrel

Lacul Negovanu de pe valea râului Sadu din munții Cindrel, este o frumusețe lacustră ascunsă bine, între pădurile aflate la 30 de kilometri distanță de Sibiu.
De sus, lacul și barajul sunt foarte frumoase, foarte bine integrate în peisajul pădurilor de conifere.
Pe cursul râului Sadu, afluent al Cibinului, au fost construite trei hidrocentrale. Unicitatea acestei zone, din punct de vedere hidroelectric, o constituie faptul că aici , în 1896, a fost ridicată prima hidrocentrală din țara noastră, Sadu I.
Drumul de pământ de 10 kilometri de la părăsirea asfaltului, la marginea comunei Sadu, este unul pitoresc, nu foarte desfundat, jalonat de mici cataracte, si de minihidrocentralele ridicate după prima până hăăt departe lângă baraj.
Bucurați-vă de aer, apă, gălbiorii din pădure, zmeură și pădurea destul de deasă de conifere din zona. Pentru detalii, vă recomand un articol adevărul.ro

Barajul Kölnbrein- Maltatal din Austria

Sunt fascinat de baraje și de lacuri de acumulare, construite în creierii munților. Am umblat prin România pe la cele mai înalte și mai spectaculoase baraje, la Gura Râului în Retezat- de 137 m, considerat cel mai înalt din țară, sau pe Latorița , la Petrimanu și Galbenu, ca să nu mai vorbesc de Vidraru și Bicaz-Izvorul Muntelui.

În Austria, în zona de nord a Carinthiei, l-am văzut pe regele barajelor, un ,,dam,, înalt de 200 de metri, în dublu arc, pe valea râului Malta, se numește Kölnbrein, și este o minune tehnică cu care austriecii se mândresc, nevoie mare.

Au și cu ce dacă, ne uitam bine, pentru că dincolo de peisajul dat de Alpii din jur, incluși în Parcul Național Hohe Tauern (2500-3500 de metri) au amenajat în zonă un centru turistic care are, un hotel ( Berghotel Malta), un mic muzeu tehnic, un magazin de suveniruri și un cinema 5D, care te lasă cu gura căscată, la propriu. Pe baraj se află un  skywalk, construit în 2010 pentru amatorii de bungee jumping, iar traseele montane se intersectează în zona barajului, fie că este vorba de drumeție, bird watching sau alpinism în stare pură.

Ce face însă acest baraj atractiv, este drumul de altitudine construit în anii '70, Maltatal Hochalm Strasse, pentru camioanele și mașinile care trebuiau să alimenteze șantierul cu materiale de construcție. Sute de cascade, pereți abrupți și câteva tuneluri prin care autocarul se strecoară cu mare dificultate, completează aventura numită Kölnbrein.

Barajul a fost construit în anii 1971-1977, cam în aceeași perioadă cu victoriile comuniste Vidraru și Bicaz de la noi, fiind dat efectiv în folosință în 1979, după ce au constatat că în baraj apăruseră fisuri generate de presiunea apei și ridicarea nivelului  lacului de acumulare. Odată reglate aceste aspecte tehnico-fantastice, barajul lung de 626 de metri, hidrocentrala cu o putere de 1200 de GW și rezervorul uriaș de apă( 1,5 mil. mc), și-au adus aportul la dezvoltarea Austriei centrale.

Una peste alta, drumul de Spittal an der Drau, prin Gmund spre valea râului Malta este o încântare, însă atenție cu programul, pentru că după ora 17 nu mai permit urcarea. În plus de asta, se plătește la barieră la intrarea pe Hochalm Strasse, și trebuie mers cu grijă pentru că la întâlnirea cu alte mașini este foarte complicat, drumul având o singură bandă, și din loc în loc sunt amplasate chiar semafoare. Timp suficient de așteptare, numai bun pentru poze, pentru admirarea molizilor și zâmbrilor( o specie de pin montan), a cascadelor și a pereților surplombați.

Lacul Vida - un tablou plin de culori

 Ca intr-o pictura in continua miscare, Lacul Vida isi schimba pastelurile in functie de anotimp

Lacul Vida (vezi Pensiuni Bihor) este o minune naturala nu foarte cunoscuta si frecventata de turisti. Se afla undeva aproape de localitatea Luncasprie, inconjurat de paduri, unde in mod artificial s-a creat un lac de acumulare dezvoltat pe confluenta dintre Vida si afluentul ei, Toplita. Barajul lacului de acumulare a fost realizat in anul 1967. 

Este un baraj construit din anrocamente, care are 10 m inaltime, lungimea coronamentului fiind de 70 m, dar pe care nu se poate circula, asa cum se intampla la alte baraje. Prin realizarea acestui baraj s-a reusit acumularea unui volum de 0.4 milioane mc de apa. Pentru evacuarea debitelor maxime de apa, barajul a fost prevazut cu un deversor de tip palnie. Acest deversor palnie este de fapt curiozitatea si farmecul lacului. De asemenea ceea ce atrage in mod deosebit este si faptul ca pe suprafata de 6 ha a lacului, se oglindeste padurea ce stajuieste lacul, facand ca lacul sa aiba in functie de anotimp o culoare mirifica (vezi Pensiuni Baile Felix). Lungimea lacului este de cca. 2 km pe malul caruia se afla un drum forestier de unde pot fi admirate privelistile naturii. Tot aici pot fi vizitate si salbaticele Chei ale Videi (vezi Cazare Baile Felix).

Pe locul actual inainte de ridicarea barajului se afla cea mai veche moara din satul Luncasprie. Printre localnici era cunoscuta ca moara lui Iiloiu. Pe acest loc se aflau doar doua case, a morarului si a fiului acestuia. 

Lacul Vida se arata astfel, in fata ochilor calatorului, ca un tablou spectaculos, colorat in pastelurile anotimpului, invitandu-l la pace si odihna.

 

Barajul și lacul Pecineagu de pe Dâmbovița superioară

Undeva într-o minidepresiune cățărată, hăăt sus, între culmile Munților Iezer-Păpușa și Piatra Craiului, se află unul dintre cele mai frumoase și spectaculoase baraje din țara noastră. 

Un drum suficient de desfundat, te poartă cale de 14 kilometri, cu pornire din Săticul de Sus( un cătun turistic din comuna Podu Dâmboviței), către liniștea unui lac absolut remarcabil, întins pe valea, mai largă aici, a Dâmboviței superioare. 

Aflat foarte aproape de limita dintre județele Argeș și Brașov, lacul acesta și barajul care se desfășoară ca o sfoară de beton bine întinsă, îți dau sentimentul acela de început de lume, de vacanță  și de vară.
Asta am simțit eu, este drept și ca o ușurare, după un drum de mai bine de o oră peste hărtoapele desenate de cele câteva exploatări de bușteni, întâlnite în drum. Oricum, situarea sa într-un cot al văii, avantajează privitorul, care poate cuprinde panorama tuturor culmilor muntoase importante din inima asta de țară.

De pe malul drept, se poate admira maiestuoasa coroană calcaroasă a Pietrei Craiului, îmbrăcată în lumina unui soare care la ora cinci după-amiaza devenise portocaliu, iar spre sud-est capetele pleșuve ale Bucegilor și Leaotei.
La fel de interesantă este și ciudata pâlnie care se profilează pe malul celălalt, și care seamănă cu un preaplin de beton armat. Când afli că are 81,5 metri înălțime, sau adâncime, mă rog, chiar te ia cu ...frig.

Prin acest deversor pâlnie, se pot evacua 687 mc/s, adică vreo trei debite medii ale Siretului, iar în anumite perioade ploioase pe acolo cad și trunchiuri uriașe de copaci smulși de viituri. Mi-ar plăcea să văd un asemena spectacol și să-l filmez. Deversoare de acest tip am mai văzut la Zetea, pe valea Târnavei Mari și la Colibița, la poalele Munților Călimani, iar după cunoștința mea mai există așa ceva și la barajul Râușor de pe Râul Târgului.

Barajul a fost terminat în 1984, în spatele lui formându-se un lac cu un volum de 63 kmc, lungimea la coronament fiind de  267 de metri. El a fost ,,ancorat" între munții Dracsin și Lerescu la peste 1000 de metri altitudine. Undeva mai sus, pe valea din ce în ce mai îngustă a râului, ajungeți la 1500 de metri altitudine în punctul Otic, adică la izvoarele Dâmboviței, pe versantul nordic al Masivului Iezer-Păpușa, de unde se deschid priveliști nebănuite către creasta Făgărașului.

Vizualizaţi Lacul Pecineagu de pe Dâmbovița pe o hartă mai mare

Barajul Gura Apelor- Retezat- cel mai înalt din țară

Mult timp am fost convins că barajul de la Vidraru, este cel mai înalt din țară. Asta până când am citit undeva că la Gura Apelor( Apei) se află unul cu DOI METRI  mai înalt.
Auzisem de Gura Apei, știam că este pe Râul Mare, afluent al Streiului, și că aici s-au făcut amenajări hidroenergetice de anvergură.

Nu mai rămânea decât să ajung în RETEZAT. Cam departe pentru gustul meu și dificil de organizat o ,,expediție" până acolo, însă dorința era mare...


Știți cum este, tot ce e frumos este și departe de casă.

Vara asta am ajuns în Retezat, ne-am cazat undeva în satul Clopotiva, comuna Râu de Mori și ardeam de nerăbdare  să vedem barajul și lacul de acumulare. Drumul te duce către acumulare pe un beton mâncat pe alocuri de ploi, după care ajungi la bariera de intrare în Parcul Național Retezat, unde plătești o taxă de acces cu mașina.

După câteva sute de metri ajungeți pe baraj. N-aș spune că m-a impresionat foarte mult, nu este spectaculos, nu stă parcă suspendat desupra uni hău, ca la Vidraru sau Bicaz, dar bucuria de a te afla pe cel mai înalt baraj și sălbăticia locurilor,  te umple de ceva adrenalină.
Ce mai este adevărat, este că barajele din beton în dublu arc sunt și cele care îți taie respirația, chiar dacă unele nu au decât 20-30 de metri înălțime, și mă gândesc la cele de pe Latorița sau de pe valea Sebeșului.

La impresia asta, de baraj oarecum comun, a contribuit și vremea mai mohorâtă, care făcea pozele mai întunecate dar și faptul că nivelul lacul era la jumătate, astfel ca apa nu atingea barajul, iar ceva mai în larg apăreau chiar insulițe. Pozele mai ,,însorite" le-am făcut la întoarcere.
Vizitarea barajului și admirarea lacului se pot face combinat cu o tură până la Bucura, drumul pietruit și foarte îngust, pe alocuri, vă duce pe valea Lăpușnicului până la Gura Bucurei, de unde în 2 ore și jumătate, ajungeți la cel mai întins lac glaciar din țară.

Date tehnice:
- cel mai înalt baraj din țară- 168 metri;
- lungime coronament- 460 metri;
- lățimea barajului la bază- 574 metri;
- volumul apei din lac- 210 mil.mc;
- suprafața lacului- 373 ha;
- total volum corp baraj- 10 452 600 mc(anrocamente, argilă, filtre, balast);
- lungime lac- 7 km;
- adâncime max.- 80 metri;

Lacurile și barajele de pe apele Frumoasei(Sebeșului)

Amenajarea râului Sebeș, numit de păstorii Mărginimii și descris de Sadoveanu, ca Frumoasa(pe cursul său superior), a început în anii '70.
Mulți iubitori ai munților regretă și acum, și pe bună dreptate, modificările antropice de anvergură generate de construirea a trei lacuri de acumulare și patru hidrocentrale.
Acest lucru a permis și crearea drumurilor care traversează grupa Parâng de la sud la nord, în sensul de curgere al Sebeșului, sau de la vest la est, în sensul de curgere al Lotrului și Latoriței.

Lacurile Petrimanu și Galbenu de pe Latorița- splendoare în apă

Am promis într-o postare despre Defileul Latoriței- una dintre preferatele mele- că voi continua parcursul făcut în vara trecută până spre coada lacului Galbenu. Nu voi insita cu metaforele în mod deosebit, ci voi lăsa fotografiile să ,,vorbească", deși amintirea acelor clipe naște nostalgii  puternice. 

Citiți întâi postarea despre cel mai frumos defileul din țară- AICI.

 

La 18 kilometri de Ciunget, drumul începe să urce pante din ce în ce mai repezi, iar de după un colț cristalin de gnais se arată silueta în dublu arc a barajului Petrimanu. Altitudinea este de 1150 de metri, sau 1130 după alte surse.

 

Surpriza plăcută vine după ce ne strecuram la marginea barajului și privim peste margine. O întindere de apă albastră în care se reflectă cerul. Ea pare aruncată de niciunde, din înaltul pădurilor de molid care înconjoară minidepresiunea unde Latorița primește Pârâul lui Tocan( nu știu de ce, gândul mă duce la Poiana lui Iocan, un fel de loc de întâlnire, dar al râurilor). Lacul are 1,9 milioane de metri cubi, și în aval de baraj se află o stație de pompare care duce apa, prin tuneluri săpate în munte, până la cea mai mare  hidrocentrală din țară, cea de la Ciunget.

 

Drumul nu mai este modernizat, adică peticele de asfalt dispar?!
Începe o mică aventură de 4,5 kilometri, cu urcuș domol și mici serpentine, parcă mai bun de cât cel- cică- modernizat. Spre barajul Galbenu  panta crește și pietroaiele devin mai numeroase. Undeva, imediat după barajul Petrimanu, un drumeag forestier face dreapta spre Curmătură Oltețului, la 1620 de metri, ca să coboare spre cele mai înguste chei din acesti munți și spre meleagurile Polovracilor lui Zamolxe.

Barajul, răsărit de nicăieri parcă este acolo de când lumea și muntele. Are aceeași formă ca a celui din aval, iar în spatele lui, lacul cu apa scăzută la jumătate, strălucește în nuanțe de verde și albastru. Volumul este un pic mai mare, de 2 milioane de metri cubi.

Silueta piramidală a Muntinului, cu ai săi 2061 metri, se oglindește în coada lacului. Suntem la 1305 metri altitudine, într-o microdepresiune unde râul Galbenu a creat un golf de toată frumusețea. În zonă, pădurile de pe versanti sunt destul de rare sau rărite, dacă vreti, drumuri forestiere brăzdează și lărgesc potecile de munte.

Ceva se întâmplă aici. Chiar și așa peisajul este spectaculos. Privirea caută pe undeva cheile mici ale Galbenului, sau izvoarele Latoriței cu Cascada Dracului, prin apropiere, dar fără traseu marcat- din păcate.
Liniștea surâzătoare a apelor este spartă de un grup de polonezi, veniți cu mașini de munte 4x4, și care explorează sau experimentează escalada pe pereții netezi ai barajului. Temerari și nebuni, dar niște nebuni frumoși.