Re-Descoperă România. Episodul 8. Lacul de acumulare Bezid din Mureș- o poveste tristă

 

101 locuri românești  plecatdeacasa.net 

Sat Bezid, Oraș Sângeorgiu de Pădure, Județul Mureș, Podișul Târnavelor, Depresiunea colinară a Transilvaniei

 

Mai 2010

 sursa foto: arhivă personală

Calc cu grijă prin bălăriile care invadează malurile pline cu răchită, ocolesc micile bălţi rămase de la ultima ploaie, sar peste sutele de peturi și resturi menajere aduse de ape la coada lacului, în căutarea înfrigurată a unor urme de..locuire.

La un moment dat, printre ramuri, zăresc o turlă ruinată de biserică, care învinge timpul, apa lacului și intemperiile, de mai bine de 20 de ani. Este turla bisericii catolice din fostul sat Bezid, satul ungurilor harnici, pălărieri din tată în fiu şi cultivatori de trandafiri de stepă. Refuzul bătrânilor satului de a pleca din vatra strămoșească, după construirea barajului  în anii 1975-1977, lucrare continuată apoi în 1988-1989, a dat naştere unor tragedii umane enorme. Drama oamenilor de aici nu poate fi descrisă decât  urmărind pozele făcute peste ani de turiştii amatori de istorie şi nu de turiștii de week-end amatori de peşte sau grătare.

Pe pârâul Cuşmed și pe râul Niraj aveau loc numeroase inundaţii ce ameninţau oraşele Târnăveni și Sângeorgiu de Pădure (din care face parte sătucul Bezidu Nou), aşa că autorităţile comuniste iau decizia să realizeze un baraj de pământ și să instaleze o mică hidrocentrală sub el. Microdepresiunea în care se afla acest sat înfloritor trebuia inundată, iar oamenii strămutaţi la bloc, în Sângeorgiu de Pădure. În 1989, într-o noapte, apa cea mare a venit repede, a umplut satul şi uliţele, a dărâmat casele din chirpici şi a inundat cele două biserici, catolică şi evanghelică.

Când văd azi pozele realizate în excursia cu elevii, am un gol în stomac și sentimentul că vieţi nevinovate de bătrâni au fost jertfite pe un altar improvizat, bântuit de figuri demonice al căror nume se termina inevitabil în ,,escu". Un obiectiv turistic trist, de care România aceea a nostalgicilor după marile realizări, ar trebui să se ruşineze, iar ruşinea ar trebui spălată de autorități, măcar cu o placă comemorativă.

Doar localnicii și maghiarii din Ungaria (mulți plecați acolo după Revoluție)  mai vin și ţin o slujbă religioasă lângă biserica scufundată, amintindu-şi de drama întâmplată aici.

P.S. Nici un ghid turistic din România dintre cele care contează cu adevărat, nu menţionează existenţa lacului, darămite povestea tristă a apariției lui.

Re-Descoperă România Episodul 6.Defileul Latoriței. Fără cuvinte, în multe cuvinte

 

101 locuri românești / plecatdeacasa.net

Defileul Latoriței. Fără cuvinte, în multe cuvinte

Sat Ciunget, Comuna Mălaia, Județul Vâlcea, Munții Latoriței, Grupa Parâng, Carpații Meridionali

 

Decembrie 2011

 

Munții Latoriței, sunt necunoscuți, restrânși ca suprafață, destul de înalți și înghesuiți între spinările vânjoase ale Parângului, Lotrului și Căpățânii. Aici s-a țesut o frumoasă legendă care vorbește despre iubirea dintre un păstor sau haiduc pe nume Lotru și o ciobăniță pe numele ei Latorița.

Cei doi, sau cele două(n.b.râuri), reușesc să-și împletească undele după zeci de kilometri în care aleargă paralel de o parte și de alta a acestor munți. Locul de întâlnire se numește, cum altfel ,,Gura Latoriței", și este situat la 30 de kilometri de Brezoi și la 7 km. de Voineasa, în capătul de vest al Țării Loviștei, în inima Meridionalilor.

Chiar dacă are nume de fată, Latorița este un râu viguros, care a reușit să(-și) creeze un defileu cum rar am întâlnit în România. Parafrazând o reclamă celebră, este ,,probabil cel mai frumos defileu din țara noastră".

Nivelul de bază coborât al Lotrului, a obligat Latorița să se adâncească, ferăstruind astfel o vale îngustă în cele mai dure roci existente la noi: șisturi cristaline, gnaise, roci magmatice și calcare cristaline.

Rezultatul geomorfologic te lasă fără suflare, la propiu. O incursiune într-o lume fantastică, bântuită de jgheaburi, pereţi surplombați, ace și țancuri, hornuri  și săritori peste care apa se răsfiră în voaluri de mireasă.  Din loc în loc, apar versanți tiviți de grohotișuri, acoperiți de molizi și de exemplare distinse de larice sau zadă, ori întinse șiraguri de brusturi uriași. Ici și colo mesteceni și fagi se amestecă cu coniferele, lăsând loc și pentru coloanele de piatră cenușie, care se ițesc printre ei.

După satul Ciunget, la 610 metri altitudine, unde se află și centrala hidroelectrica de 510 MW(cea mai mare din țară!), intrați în lumea minunată a defileului Latoriței, prins în chingile Munților Repezi-Părăginosu de o parte și cele ale Târnovului în cealaltă. Este primul și cel mai îngust sector al defileului, unde apa furioasă se agită peste pragurile colțuroase ale rocilor prea dure pentru a fi șlefuite, unde se ascund în marmitele de eroziune păstrăvi iuți și unde în anii '50 se practica plutăritul.

Pe lângă pereții surplombați, mașina își face loc cu greu, pe drumul asfaltat, dar neîntreținut, care duce până la cele două baraje ce întregesc farmecul locurilor  și oferă priveliști unice. Este vorba despre lacurile Petrimanu și Galbenu, lacuri care, paradoxal, îmbogățesc peisajul și nu îl urâțesc, cum se întâmplă în alte locuri. Doar stâlpii schilozi, de înaltă tensiune, obturează imaginea aparatului de fotografiat. Nu pot să-i ocolesc, cadrul îi prinde, stau scheletici pe mijlocul văii, ca niște arătări din altă lume.

La un moment dat, la câțiva kilometri de primul baraj, în zona în care valea se îngustează pentru a doua oară, apare o stâncă de calcar cristalin, peste care un firicel de apă curge ca o lacrimă pe versantul golaș. Se numește, destul de sugestiv, cascada Apa Spânzurată. Multe mici cascade au acum un debit minuscul, pentru că pâraiele din toți munții din jur plătesc tribut lacurilor de acumulare și forței omului.

Pe la Prejbeni, la 7 kilometri după ce am intrat în defileu, drumul se strecoară pe sub versantul Târnovului, pentru a poposi într-o mică depresiune numită Borogeana. După alți patru kilometri se ajunge la lacul Petrimanu, iar sectoarele înguste devin din ce în ce mai rare, pentru a se destinde la capătul traseului, la barajul lacului Galbenu. Deja am ajuns la 1150 de metri, altitudinea primului baraj, așadar am urcat 500 de metri. Drumul continuă pe lângă cele două lacuri spre Iezerele Latoriței și cascada Moara Dracului, alte minuni din munții ăștia frumoși și necunoscuți.

Postarea originală și mai multe poze-AICI

Lacul Bolboci - Ialomița, Munții Bucegi

Lacul Bolboci, este o minune de luciu de apă din inima Bucegilor. Pentru cine nu a ajuns în zonă, iată o sugestie pentru o scurtă de vară, care să încludă zona Padina, Peștera și Mănăstirea Ialomiței. Accesibil dar aglomerat în mijlocul verii, pe perioada concediilor. Vă pupă proful Irașcu!

Miniprezentare cu 20 de locuri unice din România

Deși nu prezintă un loc românesc, ci mai multe, am dorit să pun acest text din dorința de a oferi mai multe ponturi de obiective turistice celor care sunt mari căutători de frumuseți românești.

 Este evident pentru toată lumea că ceea ce am prezentat este o selecție. Foarte subiectivă este drept, din moment ce am mai identificat încă 100 de asemenea locații unice din țara aceasta binecuvântată. 

Veți observa că ele reprezintă toată gama de atracții de la cele naturale, care predomină, la cele antropice.

 1. Voronețul Banatului, o biserică de sat mândru, pictată la exterior, din comuna Glimboca, județul Caraș Severin, care aduce cu vestita ctitorie bucovineană. O zonă cu oameni gospodari, unde casele tradiționale au ocol întărit, situată pe valea Bistrei în județul Caraș-Severin, lângă Oțelu Roșu;

2. Defileul Latoriței din Muntii Lotrului, creat de afluentul Lotrului în șisturi cristaline, gnaise și alte roci mezozozice, socotit de mulți iubitori de natură, cel mai frumos din țară. În plus poate fi accesat pe o șosea îngustă și desfundată până la barajele de la Galbenu și Petrimanu.

3. Podurile acoperite din lemn din județul Bistrița Năsăud, construite în secolul al XIX lea, opere de artă în lemn (Ilva Mare, Coșbuc, Lunca Ilvei, etc.), singurele rămase în această parte a Europei și care se degradează, din păcate, în fiecare zi.  Teama cea mai mare este că cei doritori de asemenea obiective nu le vor mai apuca;

4. Colonia de dropii din comuna Nicolae Titulescu, județul Olt, singura colonie de păsări de stepă din România. Din păcate nu știu dacă mai există, mai ales că noi, românii, n-am știut să ocrotim cea mai mare pasăre din zona temperată. Bine că au făcut asta ungurii în imensele spații ale pustei maghiare.

5. Pădurea de Piatră din Gâlgăul Almașului, Munții Meseș, județul Sălaj. Nu seamănă cu celebrele păduri de piatră din lume, dar aceasta are forme sculptate în piatră de apa pluvială și de vânt, oferind un spectacol unic în mijlocul unei zone împădurite; Mai este numită și Grădina Zmeilor, despre care am găsit un articol interesant pe cafeauata.ro.

6. Podul natural de la Grohot, din Țara Moților, al doilea pod natural de piatră din România, după cel de la Ponoare. Nu este cunoscut decât în lumea drumeților și a speologilor, dar este relativ accesibil;

7. Cheile Vârghișului și peștera Merești, cea mai mare peșteră din Carpații Orientali-destul de săraci, în  general, în forme carstice-, și cele mai spectaculoase chei din Munții Perșani, un veritabil mozaic petrografic;

8. Pădurea de castani de la Tismana, singura pădure compactă de castani comestibili din țară cu o minunată mănăstire în zonă care întregește spiritualși turistic zona aceasta. Pădurea este formată din arbori înalți și groși de sute de ani și cu o producție de castane de câteva tone pe an, într-un decor submediteranean în care se mai întâlnesc, iasomie, liliac și scumpie, undeva la marginea Podișului Mehedinți;

9. Herghelia de cai huțuli de la Lucina din Obcinele Bucovinei, într-un spațiu rural neatins încă de civilizatie, situată la poalele unei păduri de molid sub cel mai înalt vârf muntos din zona Bucovinei. Aparține comunei Moldova-Sulița, din județul Suceava. Rasa huțulă este singura rasă curată, autohtonă, păstrată în România;

10. Poiana de narcise de la Dumbrava Vadului din Depresiunea Făgărașului, cea mai mare rezervație de narcise din România. Declarată de mult rezervație botanică, este situată în comuna Șercaia, din județul Brașov;

11. Lacul de acumulare Gura Apei (Apelor) de pe Râul Mare din inima Munțiilor Retezat, cel mai înalt baraj din țara noastră, cu 1 metru mai înalt decât cel de la Vidraru( 168 de metri), de unde pleacă poteci și drumuri către Parcul Național Retezat și Munții Godeanu;

12. Lacul Ochiul Beiului, un frumos lac de culoare turcoaz, situat în Muntii Banatului lângă cascada sau mai corect spus cascadele Beușniței, cu o frumoasă legendă inspirată de iubirea unui turc pentru o româncă. Un lac străjuit de o frumoasă pădure de stejar și fag;

13. Chiliile rupestre, săpate și amenajate în stâncile Subcarpaților Buzăului, din comuna Bozoiru, locuite vreme îndelungată de călugări ce au ales calea sihăstriei celei mai izolate;

14. Lacul de acumulare Pecineagu de pe Dâmbovița și cabana Vidra, situate într-un cadru natural deosebit, în unii din cei mai sălbatici și  mai puțin explorați munți, Iezer care aparțin Grupei Făgăraș;

15. Vulcanii noroioși de la Monor din județul Bistrița Năsăud și de la Filiaș din județul Harghita. Singurele zone cu asemenea fenomene din Transilvania, după cei de la Hășag, dispăruți de un timp.

16. Lacul Pețea și nufărul unicat Nymphaea lotus din stațiunea bihoreană 1 Mai, care vegetează în apele termale de peste 40 de grade, împreună cu un melcușor, relict glaciar. Cel mai nordic punct unde se întâlnește acest nufăr, înrudit cu cel de Nil, numit și  floarea faraonilor;

17. Canaraua(-lele) Fetii, mini canioane săpate în calcarele Podișului Oltinei, din sudul Dobrogei, un peisaj selenar o reluare în mic a fenomenelor din Marele Canion. Sunt mândru să spun că am ajuns aici, la capătul lumii...noastre!

18. Valea Cernei și Lacul Valea lui Iovan construit pe același râu, în inima Grupei Retezat-Godeanu, cu numeroase forme carstice și cu plante de origine mediteraneeană, vecin cu zona  barajului Gura Apei;

19. Pădurea Mociar de lângă comuna Gurghiu, din județul Mureș, la poalele munților cu același nume. Regiune cu tradiții vechi, cu poieni de narcise, lalele și cu păduri  sau parcuri dendrologice care a început de curând să organizeze un mic festival rustic de tradiții și gastronomie din zonă;

20. Semeringul bănățean, o cale ferată și un tren care leagă Oravița de Anina, construită în secolul al XIX lea cu numeroase poduri, viaducte și tuneluri, operă de inginerie feroviară a austriecilor, care au o cale ferată asemănătoare, de unde și numele cu rezonanță germanică. Din păcate sărăcia locurilor își pune amprenta și asupra trenului și asupra celor două orașe depopulate.

Lacul Negovanu, de pe râul Sadu, munții Cindrel

Lacul Negovanu de pe valea râului Sadu din munții Cindrel, este o frumusețe lacustră ascunsă bine, între pădurile aflate la 30 de kilometri distanță de Sibiu.
De sus, lacul și barajul sunt foarte frumoase, foarte bine integrate în peisajul pădurilor de conifere.
Pe cursul râului Sadu, afluent al Cibinului, au fost construite trei hidrocentrale. Unicitatea acestei zone, din punct de vedere hidroelectric, o constituie faptul că aici , în 1896, a fost ridicată prima hidrocentrală din țara noastră, Sadu I.
Drumul de pământ de 10 kilometri de la părăsirea asfaltului, la marginea comunei Sadu, este unul pitoresc, nu foarte desfundat, jalonat de mici cataracte, si de minihidrocentralele ridicate după prima până hăăt departe lângă baraj.
Bucurați-vă de aer, apă, gălbiorii din pădure, zmeură și pădurea destul de deasă de conifere din zona. Pentru detalii, vă recomand un articol adevărul.ro

Barajul Kölnbrein- Maltatal din Austria

Sunt fascinat de baraje și de lacuri de acumulare, construite în creierii munților. Am umblat prin România pe la cele mai înalte și mai spectaculoase baraje, la Gura Râului în Retezat- de 137 m, considerat cel mai înalt din țară, sau pe Latorița , la Petrimanu și Galbenu, ca să nu mai vorbesc de Vidraru și Bicaz-Izvorul Muntelui.

În Austria, în zona de nord a Carinthiei, l-am văzut pe regele barajelor, un ,,dam,, înalt de 200 de metri, în dublu arc, pe valea râului Malta, se numește Kölnbrein, și este o minune tehnică cu care austriecii se mândresc, nevoie mare.

Au și cu ce dacă, ne uitam bine, pentru că dincolo de peisajul dat de Alpii din jur, incluși în Parcul Național Hohe Tauern (2500-3500 de metri) au amenajat în zonă un centru turistic care are, un hotel ( Berghotel Malta), un mic muzeu tehnic, un magazin de suveniruri și un cinema 5D, care te lasă cu gura căscată, la propriu. Pe baraj se află un  skywalk, construit în 2010 pentru amatorii de bungee jumping, iar traseele montane se intersectează în zona barajului, fie că este vorba de drumeție, bird watching sau alpinism în stare pură.

Ce face însă acest baraj atractiv, este drumul de altitudine construit în anii '70, Maltatal Hochalm Strasse, pentru camioanele și mașinile care trebuiau să alimenteze șantierul cu materiale de construcție. Sute de cascade, pereți abrupți și câteva tuneluri prin care autocarul se strecoară cu mare dificultate, completează aventura numită Kölnbrein.

Barajul a fost construit în anii 1971-1977, cam în aceeași perioadă cu victoriile comuniste Vidraru și Bicaz de la noi, fiind dat efectiv în folosință în 1979, după ce au constatat că în baraj apăruseră fisuri generate de presiunea apei și ridicarea nivelului  lacului de acumulare. Odată reglate aceste aspecte tehnico-fantastice, barajul lung de 626 de metri, hidrocentrala cu o putere de 1200 de GW și rezervorul uriaș de apă( 1,5 mil. mc), și-au adus aportul la dezvoltarea Austriei centrale.

Una peste alta, drumul de Spittal an der Drau, prin Gmund spre valea râului Malta este o încântare, însă atenție cu programul, pentru că după ora 17 nu mai permit urcarea. În plus de asta, se plătește la barieră la intrarea pe Hochalm Strasse, și trebuie mers cu grijă pentru că la întâlnirea cu alte mașini este foarte complicat, drumul având o singură bandă, și din loc în loc sunt amplasate chiar semafoare. Timp suficient de așteptare, numai bun pentru poze, pentru admirarea molizilor și zâmbrilor( o specie de pin montan), a cascadelor și a pereților surplombați.

Lacul Vida - un tablou plin de culori

 Ca intr-o pictura in continua miscare, Lacul Vida isi schimba pastelurile in functie de anotimp

Lacul Vida (vezi Pensiuni Bihor) este o minune naturala nu foarte cunoscuta si frecventata de turisti. Se afla undeva aproape de localitatea Luncasprie, inconjurat de paduri, unde in mod artificial s-a creat un lac de acumulare dezvoltat pe confluenta dintre Vida si afluentul ei, Toplita. Barajul lacului de acumulare a fost realizat in anul 1967. 

Este un baraj construit din anrocamente, care are 10 m inaltime, lungimea coronamentului fiind de 70 m, dar pe care nu se poate circula, asa cum se intampla la alte baraje. Prin realizarea acestui baraj s-a reusit acumularea unui volum de 0.4 milioane mc de apa. Pentru evacuarea debitelor maxime de apa, barajul a fost prevazut cu un deversor de tip palnie. Acest deversor palnie este de fapt curiozitatea si farmecul lacului. De asemenea ceea ce atrage in mod deosebit este si faptul ca pe suprafata de 6 ha a lacului, se oglindeste padurea ce stajuieste lacul, facand ca lacul sa aiba in functie de anotimp o culoare mirifica (vezi Pensiuni Baile Felix). Lungimea lacului este de cca. 2 km pe malul caruia se afla un drum forestier de unde pot fi admirate privelistile naturii. Tot aici pot fi vizitate si salbaticele Chei ale Videi (vezi Cazare Baile Felix).

Pe locul actual inainte de ridicarea barajului se afla cea mai veche moara din satul Luncasprie. Printre localnici era cunoscuta ca moara lui Iiloiu. Pe acest loc se aflau doar doua case, a morarului si a fiului acestuia. 

Lacul Vida se arata astfel, in fata ochilor calatorului, ca un tablou spectaculos, colorat in pastelurile anotimpului, invitandu-l la pace si odihna.