luni, 30 mai 2011

Cetatea Slimnic- Stolzemburg




Undeva la nord de Sibiu, pe dealurile Hârtibaciului şi ale Secaşelor ce însoţesc drumul spre Mediaş, se află localitatea Slimnic sau în germană Stolzemburg.
Apărută relativ devreme, la vreo 200 de ani după venirea saşilor, mai precis la jumătatea secolului al XIV lea, cetatea reprezenta locul de refugiu al locuitorilor în faţa năvălirilor de toate felurile sau în perioadele tulburi ce au marcat Evul Mediu.


Ca peste tot în sudul şi centrul Transilvaniei, fortificaţia împrejmuia la început o capelă situată la baza turnului clopotelor, după care în mijlocul cetăţii apare o construcţie care se bănuieşte că ar fi o biserica, dar care nu a fost terminată niciodată, fiind abandonată la sfârşitul anilor 1500. Astfel că cetatea nu a devenit niciodată o biserică fortificată în genul Biertanului sau Prejmerului.
După acest moment cetatea este extinsă, ocupând tot platoul superior al dealului, zidurile de 3,4 metri grosime fiind adaptate perioadei armelor de foc cu contraforţi şi cu guri de tragere.


Trecută prin numeroase distrugeri, în 1717 intră într-un proces amplu de reconstrucţie, ababndonat şi el doi ani mai târziu din cauza unei epidemii de ciumă care a decimat populaţia săsească.
Urmează un proces de degradare care culminează în secolul al XIX lea cu folosirea ei ca sursă de materiale de construcţie pentru casele din zonă. Ce a rămas azi, sunt câteva ruine impresionante, cu porţiuni unde zidurile se pot prăbuşi în orice moment, fără zone de protecţie, fără avertismente. Asta chiar dacă în incintă, într-o cămăruţă stă un băiat care trage clopotele din bătrânul turn, şi care te poate ghida prin zona fortificată.


Aş prefera să plătesc o taxă de intrare, să am un ghid specializat decât să las 5 lei tipului care îşi duce veacul între zidurile roşii ale cetăţii ţărăneşti. O minimă consolidare ar însemna respect pentru trecut.




joi, 26 mai 2011

Cerul de iarnă



Articol scris de prietenul Dan.
Site-ul lui cu fotografii ale cerului si nu numai danmitrut.ro
Cerul de iarna e dominat de constelatia Orion sau Vanatorul. Daca aveti un orizont deschis spre est si sud, fara multa poluare luminoasa si obstacole, dupa ora 17 Orion e deja sus pe cer. Dupa ora 18 e ideal de observat pe orizontul sudic. E usor de identificat dupa centura de trei stele aproape coliniare incadrate intr-un poligon ce aduce mai degraba cu un trapez, daca exceptati steaua din varf.

De la Orion vom folosi linii imaginare care ne duc in principalele stele stralucitoare, respectiv in alte constelatii.

Daca vom prelungi o linie imaginara ce pleaca in continuarea centurii lui Orion spre sus dreapta, ajungem in constelatia Taurul. Dar nu e important de descoperit constelatia, caci va fi dificil. E important sa descoperiti steaua Aldebaran, o stea rosiatica, numita si Ochiul Taurului. Daca aveti noroc de un cer negru, undeva spre munte sau departe de alte localitati, veti vedea in jurul lui Aldebaran o puzderie de stele mai mici, asta pentru ca Taurul e un roi deschis foarte imprastiat. Daca vom continua pe aproape aceeasi linie imaginara, gasim un alt roi deschis, Pleiadele sau Gainusa. Multi o confunda cu Carul Mare sau Carul Mic, deoarece nu au formate corect reprezentarile de scara, de la harta la cer.

Daca plecam din umerii lui Orion si ducem o linie imaginara in prelungirea lor spre stanga jos cam spre ora 8, descoperim o stea stralucitoare din constelatia Cainii de Vanatoare, numita Procyon. E mai stralucitoare decat stelele din Orion, dar nu mai stralucitoare decat Sirius, care nu se vede pe aceasta harta.

Daca plecam de-a lungul constelatiei Orion in sus, ora 11, gasim steaua Capella, stralucitoare ca si Procyon, Capella este din consteltia Vizitiul (Auriga)


Odata cu trecerea orelor, Orion se ridica de la orizont precum limbile unui ac de ceasornic. Acum Procyon nu mai e jos in stanga. La aceasta ora cand scriu am generat alta harta. Ora se vede pe ea. Orion a trecut de meridianul locului si acum pare ca se culca spre orizontul vestic. Procyon e sus, dar acum se vede bine si Sirius din Cainele Mic, cea mai stralucitoare stea din emisfera boreala.Il descoperim usor: de la centura o luam in jos, prelungind centura imaginar.

Acum descoperim si constelatia Gemenii. Daca plecam din piciorul stang si trecem cu o linie imaginara prin umarul drept ajungem la o pereche de stele de stralucire apropiata stelelor din Orion. Ele sunt Castor si Polux, numele gemenilor mitologici.

Am incercat sa reprezint pe langa linii si ariile constelatiilor. Asta ajuta campul vizual sa se orienteze.

Sper ca explicatiile si imaginile sa fie usor de intuit si facil de reprezentat direct pe cer. Hartile sunt generate in Stellarium pe care vi-l puteti descarca si folosi gratuit de pe internet.



Extindere

Pe imaginea de mai jos am ilustrat printr-un cerc mai mare constelatiile descrise in mesajele anterioare. Acum, daca va uitati atenti la marginile hartii veti descoperi orizontul, deosebit de curbat, semn ca am luat o imagine a intregului cer boreal de la ora atasata pe imagine.

Aceasta ne face sa vedem toate constelatiile de la acea ora pe cer. Prin linii de ghidaj si arii de cuprindere, plecand de la constelatiile invatate anterior, le putem descoperi si pe celelalte: Ursa Mare, Ursa Mica (cu Steaua Polara), Leul, Casiopeea si Perseu.
DANMITRUT.RO
Evenimente astronomice vizibile si mai putin vizibile de la noi

> 12 mai 2011, ora 5.40 - Conjunctie tripla intre Mercur, Jupiter si Venus - dimineata

> 14 mai 2011, ora 20.00 - Soarele intra in Taurus (Taurul)

> 18 mai 2011, ora 9.51 - Mercur in conjunctie cu Venus - dimineata

> 21 mai 2011, ora 5.30 - Conjunctie tripa intre Marte, Mercur si Venus - dimineata

> 1 iunie 2011, ora 0.17 - Eclipsa partiala de Soare vizibila din Oceanul Arctic, nordul Americii de Nord, Groenlanda (m=0.601)

> 13 iunie 2011, ora 2.30 - Mercur in conjunctie superioara

> 15 iunie 2011, ora 23.13 - Eclipsa totala de Luna vizibila din Europa, Africa, Asia si Oceanul Indian (1h40m)

> 21 iunie 2011, ora 20.16 - Solstitiul de vara

> 22 iunie 2011, ora 4.00 - Soarele intra in Gemini (Gemenii)

> 1 iulie 2011, ora 11.39 - Eclipsa partiala de Soare vizibila din sudul Oceanului Indian (m=0.097)

> 4 iulie 2011, ora 22.15 - Pamantul la afeliu (dist.=152.1 mil km)

> 20 iulie 2011, ora 7.59 - Mercur la elongatie estica maxima

> 21 iulie 2011, ora 8.00 - Soarele intra in Cancer (Racul)

> 26 iulie 2011, ora 15.46 - Mercur in conjunctie cu steaua Regulus (α Leonis)

> 28 iulie 2011, ora 16.47 - Maximul curentului de meteori δ Aquaride (ZHR=16)

informatii preluate de pe www.astro-info.ro

luni, 23 mai 2011

Băile Chirui, departe de lumea dezlănţuită



Într-un decor montan, dominat de codrii deşi de brad şi molid, nu foarte departe de Miercurea Ciuc şi de păienjenişul drumurilor care străbat depresiunile carpatice, se află o micuţă aşa zisă staţiune de interes local, numită Băile Chirui. A fost nebunia de moment, de a face stânga de pe asfaltul negru pe sau spre un drum care părea să ducă nicăieri. Munții vulcanici ai Harghitei sigur mai au multe asemenea locuri tainice, unde roșul râurilor nu se datorează vreunei exploatări metalifere, ci feruginosului încastrat în rocile neozoice.


Cei cinci kilometri făcuţi timid și temător cu maşina, în plină iarnă, prin zăpada nu tocmai bătătorită, mi-au prilejuit visări şi nostalgii după pădurile de altădată, după codri nepătrunși de pasul omenesc. Am găsit aici un colţ de lume, spart de un luminiş în imensa pădure, cu câteva căsuţe de vacanţă aruncate pe dreapta unui pârâu înroşit de fierul apelor minerale. Asta este fosta mică tabără de copii de pe vremea comunismului. Mă întreb, câte generații de pionieri n-au considerat zona un fel de cazarmă, o închisoare ceaușistă, un loc unde se experimenta formarea Omului Nou, fără să vadă nebunia locului și fără să experimenteze ,,ațâțul" acela de a explora. Asta am simțit eu, o pornire nebună de cerceta fiecare colț al acestui imperiu de verdeață.


Izvoarele minerale cunoscute de la 1700, alimentează trei pârâiaşe ce coboară din măgurile vulcanice ale Munților Harghitei. Câteva iviri de lavă printre copaci te poartă către trecutul neogen al zonei, iar climatul blând de microdepresiune trata sau tratează(?!) bolile neurologice, reumatice sau digestive, cu carbonatul de calciu şi fier al acestor izvoare miraculoase. Măcar de-ar știi suferinzii de aceasta zonă sau cei ce vor doar să se linștească și guste din bucata asta de țară.


Fericiţi cei ce au o căsuţă aici, şi sper să nu fi comis o ingratitudine faţă de puţinii locuitori, dând idei unora care nu iubesc natura ci doar distracţia. Nu mi-e teamă însă, pentru că știu că cei ce mă citesc, apreciază ascunzișul unor asemenea plaiuri de poveste. Și mai știu că cei aleargă după cinci sau șase stele, nu se vor opri niciodată într-un astfel de loc.
Închei cu un citat aflat pe unul din panourile care însoţesc izvoarele, o iniţiativă lăudabilă a unor tineri din Odorhei:
,,Doar atunci când ultimul copac va fi fost doborât, când ultimul râu va fi fost otrăvit, când ultimul peşte va fi fost prins, atunci îţi vei da seama că banii nu pot fi mâncaţi,,

miercuri, 18 mai 2011

Decalogul turistului terorist de week-end



Intr-o alta postare scriam despre sfaturile lui Mos Butmaloi.

1. Îmbracă-te ca la oraş când mergi pe munte, nu uita că trebuie să reprezinţi cultura de mall şi în natură. A, şi nu uita, încălţămintea să fie cât mai nouă iar hainele să nu fie din bumbac sau deschise la culoare.

2. Să nu dai bună ziua nimănui pe munte. Ce ai ajunge dacă ai intra în vorbă cu toti ciobanii, drumeţii, pădurarii sau papagalii întâlniţi în cale.

3. Când faci un popas pentru masă ai grijă să rămână în urma ta peturi, cutii de bere, hârtii, cutii de conserve sau pampersul copilului, pentru ca mizeria lăsată de tine să înnobileze aspectul naturii.

4. Când mergi pe munte sau la iarbă verde este cazul să faci un mare foc de tabără şi dacă poţi, cât mai aproape de umbra răcoritoare a copacilor.

5. Atunci când te odihnesti, drumeţeşti sau ești la grătare, să nu uiţi să dai CD player-ul la maxim, pentru ca păsările pădurii cu ciripitul lor tâmpit, să aibă de învăţat ritmurile sau trilurile lui Adi Minune sau ale lui Guţă.


6. Un turist care se respectă, se manifestă de obicei cât mai zgomotos şi în natură şi în cabane sau pensiuni, doar ăia care au de plecat dimineaţă în drumeţie sunt fraieri şi nu trebuie sa doarmă, dacă nu vrea muşchiul tău. Oricum sunt nişte anormali, ce este aia drumeţie!

7. În fiecare cabană, la fiecare terasă în care poposeşti să nu uiţi să-ţi înscrii numele sau iniţialele pe pereţi, bănci sau mese, pentru ca cei care vin în urma ta să afle ,,bucuroşi,, că tu ai cinstit aceste meleaguri cu prezenţa ta.


8. Să ştii că rostul copacilor sau al pietrelor din peşteri sau de aiurea este acela de a suporta forţa briceagului tău elveţian şi lacrimile de sânge ce ies din inima încadrată de numele tău şi al iubitei tale. Chiar dacă iubirea trece, măcar ai permanentizat memoria legăturii amoroase dintre Gigel şi Coca.

9 . De obicei natura nu trebuie curăţată sau protejată, ea regenerându-se cu mare rapiditate. Ramurile copacilor sau florile rare din rezervaţii pot fi smulse fără probleme, dacă se poate florile de colţ sau narcisele trebuie luate cu tot cu rădăcină.


10. O excursie este cu atât mai reuşită cu cât este mai nepregătită. În fond la ce ţi-ar folosi să citeşti despre locurile pe care le vei vizita, despre trecut sau despre peisaje. Singura amintire că ai văzut ceva va fi legată de un câine care face pipi cu piciorul ridicat la umbra unui copac sau zid de cetate.

luni, 16 mai 2011

Pensiunea Napsugar- Vlăhiţa, sub semnul rozului



N-am vrut sa ne cazăm la Harghita Băi pentru o sesiune de schi, pentru cel mic, ci am dorit o pensiune cu o mică piscină, noua fiţă a familiei.
Am căutat la Vlăhiţa, cunoscută pentru poiana de narcise de aici si pentru vechea turnătorie de fontă-şi cam atât- şi am găsit Pensiunea Napsugar, de trei stele, cu piscină, saună şi cu un restaurant recunoscut pentru delicatesele gastronomice româneşti sau secuieşti.


Cam fără gust, fără sare şi fără personalitate arhitecturală, pensiunea este aşezată la poalele unui deal, foarte aproape de drumul naţional care uneşte Miercurea Ciuc de Odorheiu Secuiesc, dar aveţi grijă că puteţi rata indicatorul către ea, pentru că el se află la 100 de metri după drumeagul ce face la dreapta?!


Cazarea ne-a surprins... vizual, pentru că am luat sau mai bine zis ni s-a dat camera matrimonială, plină de perdeluţe, perne şi cearşafuri roz. Deşi nu păream doi tineri proaspăt căsătoriţi şi dornici de nebunii ba aveam şi copilul cu noi, ei au ales această variantă.
Elementul de mobilier care ne-a ,,cucerit" a fost însă o CADĂ, care împodobea un colţ al camerei, toaleta fiind îngrămădită într-un spaţiu de un metru pe un metru, în alt colţ al camerei.


Am zâmbit şăgalnic soţiei, n-am comentat ci ne-am concentrat pe explorarea dulapurilor, a mileurilor de pe noptiere-tot roz-a celor două balcoane şi perdeluţelor de tip baldachin, evident roz.
Una peste alta ne-am simţit bine, ne-am bălăcit în piscina de la demisol, şi am mâncat un cordon bleu absolut delicios. Dacă n-aţi observat şi restaurantul este tot...roz.

miercuri, 11 mai 2011

Păreri şi glumiţe turistice

Ce este cortul?
Ţesătorul: Pânza luată în beţe.
Croitorul:Pardesiu de noapte.
Ţăranul: Colibă textilă.
Turistul: Garsonieră la purtător.
Hotelierul: Cameră pliantă.
Alpinistul: Rucsac de locuit.
Zoologul: Cochilie umană.

Ce este telecabina?
Şoferul: Troleibuz alpin.
Constructorul: Lift fără bloc.
Sportivul: Halterofil electric.
Macaragiul: Macara pentru oameni.
Electicianul: Urcuş mecanic.
Aviatorul: Elicopter pe sârmă.
Tâmplarul: Dulap aerian.

Ce este cabana?
Şoferul: Locuinţă cu teleferic la scară.
Copilul: Creşa alpiniştilor.
Geologul: Caturi peste straturi.
Ospătarul: Bodegă montană.
Alpinistul: Popas cu confort sporit.
Feroviarul: Halta de noapte.
Constructorul: Odăi cu acces la nori.

Ce este rucsacul?

Medicul: Cocoaşă artificială.
Tâmplarul: Şifonier cu fermoar.
Gospodina: Sacoşă de munte.
Ţăranul: Boccea evoluată.
Elevul: Ghiozdanul alpiniştilor.
Halterofilul: Haltera cu curele.
Hamalul: Valiza de spate.

Ce este trenul?
Pictorul: Peisaje pe roţi.
Naturalistul: Şarpe fumător.
Turistul: Excursie pe canapea.
Feroviarul: Pretextul gărilor.
Tapiţerul: Canapele nomade.
Tutungiul: Vehicul superlong.
Leneşul: Stai mergând.

marți, 10 mai 2011

Biserica evanghelică din Ungra


Biserica din Ungra a fost clădită probabil în ultimul sfert al secolului al XIII lea, undeva în jurul anului 1222. După planul iniţial.este vorba de o bazilică romanică cu trei nave, cor dreptunghiular, absidă rotundă şi un turn spre vest cu un portal în stil romanic.A fost devastată de tătari în anul 1658 aceştia au incendiat biserica în care saşii se adăpostiseră. Multe femei rămânând singure sau văduve, acestea s-au căsătorit cu români sau maghiari şi aşa s-a amestecat populaţia acestei comune.
Turnul de vest a fost grav avariat în urma cutremurelor din anii 1802 şi 1829, iar în anul 1843 a fost dărâmat. Incinta cu intrare fortificată şi două turnuri de apărare au fost ridicate în secolul XVII lea în timp ce turnul pentagonal din partea de NE datează probabil din perioada următoare secolulului al XVII-lea. Pentru clădirea bisericii şi a incintei s-a folosit materialul castrului roman, care s-a aflat pe malul stâng al Oltului, aparţinând unei legiunii romane cantonate aici.
Meşterii care au clădit biserica şi incinta nu sunt cunoscuţi, nexistând nicio inscripţie în acest sens. De menţionat altarul vechi construit în secolul al XVII-lea care se găseşte şi azi pe peretele de nord al bisericii şi care arată răstignirea Domnului Iisus şi are inscripţionat în latină: ''Veritas Domini manet in aeternum''

În interiorul curţii bisericii se afla cripta, aici erau aduşi saşii care au murit pentru a li se face priveghiul şi slujba de înmormântare. În interiorul bisericii se aflau două capete de lei preluate de la castrul roman, în prezent se mai află doar unul, acesta fiind amplasat în interiorul criptei celălalt fiind la muzeul Brukenthal din Sibiu.

Cateva link-uri:
http://www.etnobrasov.ro/rupea/index.php- muzeul de etnografie Rupea
http://www.blogger.com/profile/04398336706835850448- Blogul lui Vladimir si al comunei
http://www.facebook.com/profile.php?id=100000933314256- pagina de facebook a lui Vladimir
Articol trimis de Vladimir Jalba. Facebook


luni, 9 mai 2011

Izvorul Mureşului- fosta staţiune a tineretului




Staţiunea Studenţilor, Staţiunea Tineretului, Serbările Zăpezii, toate reprezentau sloganuri turistice din vremea construirii societăţii socialiste multilateral dezvoltate. O găselniţă comunistă pentru diferite activităţi cu şi despre tineri, unde propaganda utecistă îşi ducea la bun sfârşit planurile de tâmpire a tinerilor României.
Asta nu înseamnă că tinerii sau studenţii veniţi aici în vacanţă sau la diferite manifestări nu se distrau sau nu legau prietenii, mulţi dintre ei nu dădeau doi bani pe diferitele ,,egide" sub auspiciul cărora se desfăşurau întâlnirile.

Dacă treci azi prin această tristă staţiune climaterică n-ai cum să nu constaţi că lupta cu capitalismul, cu cererea şi oferta turistică a fost pierdută din start. Hotelul de două stele ,,Bradul Argintiu", relicvă comunistă de două stele şi cele câteva pensiuni ale curajoşilor întreprinzători nu reuşesc să şteargă tuşa groasă lăsată de nepăsarea celor douăzeci de ani de capitalism.


Deşi situată la 20 kilometri sud de Gheorgheni( al doilea oraş ca mărime din judeţul Harghita) şi la 40 de reşedinţa de judeţ, la o altitudine confortabilă climatic, de 900 de metri , în pasul cu acelaşi nume ce leagă Depresiunea Ciuc de Depresiunea Giurgeu/Gheorgheni, nu a reuşit în ultimii ani să se modernizeze suficient de mult încât să atragă atenţia turiştilor de week-end sau amatorilor de sporturi de iarnă.

Poziţia sa are şi avantaje fiind pe un drum naţional ce urmează văile Oltului şi Mureşului din Carpaţii Orientali, dar în aceeaşi măsură este şi un dezavantaj, pentru că devine astfel un punct de tranzit, o staţiune care nu este capăt de drum, sau de itinerar turistic. Iar dacă nu ai câteva elemente de atractivitate nu rămâne nimeni să petreacă câteva zile sau să viziteze zona.

De altfel singurul obiectiv de vizitat construit în ultimii ani, este, ca peste tot se pare, o mânăstire ortodoxa impozantă, cu gard înalt situată la marginea localităţii.
Complexul Sportiv National modern este singurul element ce mai păstrează caracterul turistic al localităţii, prin sutele de sportivi care vin în cantonamente aici sau la recuperare, utilizând terenurile de sport şi pârtia de schi.


Vizite se pot face în împrejurimi la Muntele Arama Neagră din Munţii Hăşmaşu Mare de 1793 de metri, de unde izvorăsc Oltul şi Muresul precum şi în Parcul Naţional Cheile Bicazului Hăşmaş.

luni, 2 mai 2011

Cetatea ţărănescă Rupea

Vladimir este un coleg geograf inimos, din comuna Ungra, judeţul Braşov, care a fost de acord să ne scrie câteva date despre Cetatea ţărănească Rupea. Îi mulţumesc public şi redau mai jos articolul lui şi cele câteva poze trimise de el.
Asezata pe o stanca masiva de bazalt a dealului Cohalm, in partea de vest a orasului, stravechea Cetate Rupea dateaza de mai bine de 2000 de ani, fiind modificata si imbunatatita de-a lungul timpurilor. Pe timpul dacilor, Rupea, care are în prezent 5.760 de locuitori se numea Ramidava, iar mai tarziu, în timpul ocupatiei romane, denumirea i-a fost schimbata în Rupes (stanca sau piatra – în limba latina).
Cetate dacica la origini, ce purta numele de "Ramidava", cetatea Rupea a fost ridicata in apropierea drumului ce lega Transilvania de Moldova si Tara Romaneasca, prin pasurile sud-estice. Cand romanii au cucerit Dacia, au asezat aici un castru roman, cu denumirea de "Rupes" (stanca de piatra - in limba latina). Acesta avea legatura cu celelalte castre romane din imprejurimi si anume cu cele de la Hoghiz, de pe Valea Tarnavelor, Valea Oltului si Cetatea Rasnovului si avea scopul de a controla si apara comertul ce se desfasura in zona.
Conform tradiţiei locale pe terenul cetatii ar fi ingropati regi şi conducători daci, şefi de triburi.Mai târziu, de la începutul evului mediu cetatea devine loc de refugiu şi apărare pentru comunitatea săsească.
Situata in calea popoarelor migratoare, cetatea a fost sistematic asediata de catre acestia si a functionat ca loc de refugiu pentru populatia din imprejurimi din calea migratorilor, a turcilor si a tatarilor. In veacul al XIV-lea, sasii au gasit castrul in parasire si au construit pe ruinele acestuia, in mai multe etape, o cetate taraneasca dandu-i aceeasi denumire pe care o foloseau localnicii: "Reps" (mult mai tarziu ungurii au numit-o "Koholom", adica "gramada de piatra").
Locuirea saseasca este atestata de prezenta in cetate a celebrului "Turn al Slaninii", situat in dreapta portii de intrare, vis-a-vis de locuinta paznicului, turn existent in toate cetatile sasesti si care aminteste de un obicei al acestei etnii de a pastra slanina si carnatii comunitatii intr-un turn, atat pentru a se usca, cat si pentru a putea fi folositi ca provizii de hrana in cazul unui asalt asupra asezarii.
De forma actuala a cetatii sunt responsabili tot sasii, care au reconstruit-o incepand cu anul 1324, adaugand incintei initiale de pe varful stancii de bazalt alte doua incinte, cetatea capatand astfel o forma aparte, asemanatoare unei cochilii de melc. Materialele folosite au fost piatra de bazalt (extrasa din Munti Persani), piatra de parau, piatra calcaroasa (adusa de pe hotarul invecinat Cata), caramida arsa. Tigla a fost folosita incepand cu secolul al XVIII-lea.
Rupea nu este însa doar o gramada de piatra, ci un leagan al istoriei si legendei, un bastion de aparare al dacilor care se mai poate vedea si astazi.
Cetatea sau incinta de jos datează din secolul al XVII-lea şi este apărată de ziduri înalte de 4-5 m, prevăzute cu bastioane şi terminate cu creneluri. Aici a fost săpată în 1623 o fântână adâncă de 59 m. După 1324, reprezentanţii regelui Carol I Robert de Anjou ocupă cetatea, pe care o stăpânesc timp de aproape un secol (până în 1420, când a fost redată locuitorilor din Rupea).
In 1688, cetatea a fost ocupată şi refăcută de austrieci, care şi-au instalat aici o garnizoană. In timpul epidemiei de ciumă din 1716, cetatea a fost folosită ca refugiu pentru cei ce nu erau afectaţi de boală, iar în 1788 ca adăpost împotriva năvălirii turcilor. Intre timp cetatea foloseste si ca refugiu sasilor in timpul rascoalei acestora impotriva regelui Ungariei Carol Robert de Anjou. Ramasa in picioare dupa atatea secole, in ciuda trecerii timpului si a nepasarii omenesti, cetatea era gata sa "capituleze" in fata comunistilor, cand, in urma unui proiect de sistematizare a orasului, s-a propus daramarea cetatii si folosirea bazaltului din soclu la pavatul strazilor orasului.
Cetatea detine doua caracteristici arhitectonice distincte: forma de melc a zidurilor fortificate si existenta unui turn de forma pentagonala, unic in Europa. In 1790, o furtuna puternica a distrus acoperisul cetatii, iar de atunci cetatea a fost lasata in parasire.
Ruinele din zilele noastre sunt organizate pe 3 sectiuni:
- cetatea de sus este cea mai veche constructie, fiind ridicata probabil pe ruinele vechii cetati dacice, Ramidava. Intrarea in cetatea de sus se facea numai printr-un culoar foarte ingust, cat un lat de om.
- cetatea de mijloc ridicata in sec. XV si largita la inceputul sec. XVII. Aici erau construite Capela si Turnul Cercetasilor
- cetatea de jos (sec. XVIII) cuprinde cele mai recente extinderi, printre care si Turnul Slaninii, specific comunitatilor sasesti. Tot aici se gaseste si fantana adanca de 59 de metri, inca plina de apa.
Zidurile celor 3 incinte, ridicate direct din stanca, au aspectul unei spirale care porneste dinincinta de jos, trece prin incinta de mijloc si se termina cu incinta superioara. Incinta de sus are o suprafata de peste 1500 mp. Intrarea se face prin poarta de sub “Turnul pulberariei”, situate pe latura de nord. In interior se mai pastreaza urmele unor incaperi ce erau folosite ca locuinte in timpul asediilor, dintre care sunt cunoscute camera judelui si cea a preotului. In incinta de mijloc,ce o inconjoara pe cea de sus, se afla urmele capelei, precum si doua turnuri de aparare “Turnul cu gratii” si un alt turn pentagonal.
Zidurile se îmbină cu rocile naturale formând împreună sistemul defensiv. Citadela este anterioară colonizării germane, incinta de mijloc este din secolul XV cu lărgire in secolul al XVII, iar curtea inferioară a fost terminată in secolul XVII cu un pod mobil de intrare in cetate (1663).
Curtea este întarita din loc în loc cu turnuri poligonale, circulatia fiind controlata de mai multe porti interioare, care compartimenteaza ansamblul fortificat. Incinta centrala este prevazuta cu o capela. Alt element original, unic in Europa, este turnul masiv in formă pentagonală (1643).
Alte date exacte despre construcţiile existente: Turnul Scribilor (1634), Turnul Servitorilor (1644), fântână in incinta inferioară (1623), adâncă de 59 de metri. Au existat 49 de clădiri particulare, marea majoritate astăzi fiind ruine. Trebuie să ni le imaginăm ca nişte spaţii restrânse unde viata continua in timp de război. Căsuţele din partea de sus a cetăţii sunt construite in secolul al XVII -lea, unele refăcute ulterior.
Articol scris de Vladimir Jalba în 2.05 2011 . Facebook.

duminică, 1 mai 2011

Peştera Poarta lui Ionele şi Cheile Ordâncuşei



Aduc din nou vorba despre Gârda de Sus şi despre minunile Bihorului Sudic, de data aceasta am în vedere nişte chei frumoase şi o peşteră relativ accesibilă.
La cel mult un kilometru de centrul comunei mai sus amintite, ajung la o intersecţie unde un politist local îmi face semn că nu pot merge mai departe pe asfalt, ciment sau ce o fi, pentru că pe valea Ordâncuşei, cel mai lung traseu spre Scărişoara, se lucrează.


Şi chiar se lucrează( este vorba de august 2010), pe cei 15 kilometri, pentru ca turistul grăbit, bătrân, tânăr sau străin să ajungă nehurducat şi odihnit la minunea cu gheţar de pe platou, anul acesta sigur se va putea ajunge sus cu maşina în condiţii civilizate sau cu microbuzele electrice de la Mama Uta.


Urmez grăbit, ca în urmă cu 10 ani prin hârtoapele aceluiaşi drum, panglica de asfalt ce mă duce prin cheile Ordâncuşei la Poarta lui Ionele întrebând pe cineva dacă peştera se poate vizita. Răspunsul: Nu, este inundată!

Aici, surpriză sau nu, debitul mare al apei generat de ploile ce avuseseră loc cu câteva zile înainte, nu mai permitea, cel puţin la prima vedere, intrarea în peşteră.


La stradă, podeţul de 50 de centimetri lăţime este transformat în făgaş sau în ogaş de către apă iar după el, vijelia lichidă are tot o jumătate de metru.
Cu copil, cu purcel, urc în viteză pe podeţ, sub privirile admirative ale unor turişti ce nu îndrăzniseră sa urce la pestera. Cu soţia în urma mea, traversez pârâul vijelios şi urc scările, câte mai sunt nerupte de apă, şi mă îndrept spre peşteră.


Aceasta se află într-un perete înalt şi abrupt, cu o intrare frumoasă, monumentală, însă atunci zgomotul făcut de apa ce izbucnea practic din peşteră îţi creştea nivelul de adrenalină iar fiorii inundau ceafa, deja zbârlită de aerul rece al peşterii.
Nu se poate înainta mai mult de 60 de metri în general, şi cu atât mai puţin acum când tăpşanul calcaros care altădată putea fi traversat cu o săritură sprintenă, se transformase într-o cascadă în toată regula, pe care doar o bănuim pentru că întunericul era aici la el acasă.

Ieşim şi coborâm, îmi iau iar copilul în braţe şi traversez ca la circ podeţul inundat, după care la vreo 20 de metri distanţă de peşteră cineva mă întreabă dacă se poate vizita: Bineînţeles, numai să vă descălţaţi la intrare!

steagul l-aţi văzut?



Re-Descoperă România Episodul 12. Planul înclinat de la Covasna. Lecția de fizică cu bușteni

Oraș stațiune Covasna, Județul Covasna, Depresiunea Brașovului, Munții Întorsurii, Carpații Orientali  sursa foto: colecție personală Ap...