duminică, 28 decembrie 2014

Datini la Putna de Crăciun- Sceneta cu Ștefan, Urșii, Căiuții și Cerbul

De câțiva ani, la Putna, după Crăciun se desfășoară un mic festival al datinilor și obiceiurilor de iarnă. Mai multă lume decât credeți, localnici și turiști deopotrivă, se adună să vadă urșii, căiuții, capra, cerbul, dar mai ales sceneta de teatru popular în care apare Ștefan cel Mare, răzeșii lui, solii turci  și buciumenii.
Mai jos, voi pune câteva fotografii lângă care voi pune și explicația iar la final filmulețele.

 Urșii din Preutești
Ceata are mai multi urși, dar și un ursuleț, care stă pe spinarea celui mai mare, cu costume făcute din blană, piele, cu clopoței și canafi. Jocul ursului are trei momente: chemarea ursului, ridicarea pe ciomag și hora ursului, legate de moartea și învierea sa ritualică odată cu Anul Nou.
Filmulețul pe youtube AICI.

Teatrul popular Ștefan cel Mare din Vicovul de Sus
Este o scenetă mult așteptată, care se desfășoară de câțiva ani, și care presupune prezența lui Ștefan și a ostenilor săi, într-o adunare în care fiecare are câte un rol. Sceneta cu oștenii și marele Domnitor se desfășoară pe caii frumoși ai Putnei, cai de poveste, din rasa semigreului românesc. Momentele de recitare și textele sunt separate de cântece și urături care umplu sufletul de mândria de a fi român.
Filmulețul pe youtube AICI


 Cerbul din Corlata
Este o variantă a caprei, în care rolul principal îl joacă un cerb, care are prins de capul clămpănitor un trofeu impresionant cu coarnele împodobite cu panglici colorate. Dansul Cerbului este asemănător celui al caprei, plin de vervă și cu mișcarea ritmică a măștii. În zona Corlata, Cerbul este singura mască care joacă, fiind însoțită la origine de tineri neînsurați, îmbrăcați în costume populare.
Căiuții din Dolheștii Mici
Se remarcă prin dansul perfect sincronizat și prin costumele naționale. Capul de cal, făcut din lemn, cu dârlogi din frânghii, este legat de corp de care se prinde și o coadă de cal. Fustanela sau lăicerul colorat, sunt decorate cu mărgele, clopoței,oglinzi și curele, iar cei ce dansează  în centru poartă un fel  tunică militară.Cel mai bun dintre căiuți conduce ceata și impune ritmul dansului, prin fluiere și strigături.
Filmulețul pe youtube AICI

duminică, 21 decembrie 2014

Trovanții de la Costești și pământurile rele

În memoria colectivă, relativ recentă, Costeștiul de Vâlcea( la 6 kilometri de Horezu) este locul unde minerii lui Miron Cozma au dat o lecție de război de gherilă jandarmilor și polițiștilor, în drumul lor către București. Pentru geografi, acest loc este zona cu cei mai frumoși și mai mari trovanți din țară, un loc unic, un loc tainic, unde se spune că pietrele ,,cresc".

În credința populară, aceste pietre formate în pereții cu șiroiri de nisip, și care apar în timp, pe măsură ce eroziunea eoliană și pluvială acționează, pare că efectiv se ,,nasc", când de fapt ele sunt formate deja și stau ascunse privirii în piramidele de ,,badland", adică de pământ rău, sterp și nefuncțional din punct de vedere agricol.
Sau se mai spune  că după o ploaie abundentă nisipul ud începe să se coaguleze  în concrețiuni sferoidale specifice pietrelor din zonă, de unde procesul de ,,creștere".

Ce sunt trovanții?
Sunt concrețiuni sau formațiuni sferoidale nisipo-grezoase, care apar în mod accidental în depozitele de gresii din zona de deal și de podiș dar și în câteva regiuni de munte. Le întâlniți în dealul Feleacului, pe valea Lotrului- în munți, în zona Drobeta Turnu Severin de lângă Podișul Mehedinți și chiar în Colinele Tutovei din zona județului Bacău.

Geologii le situează în miocen, când Marea Sarmatică, a lăsat în urmă cantități uriașe de nisip, care s-a cimentat sub forma acestor pietre rotunde, a căror formă se repetă la nesfârșit, și care în interior au inele de creștere la fel ca în cazul copacilor.

Zona situată la doi pași de drum într-o curbă a drumului( unde n-ai loc să parchezi!) a fost amenajată ca un muzeu în aer liber, aflat în custodia autorităților locale.

luni, 8 decembrie 2014

Biserica de lemn din cătunul Grămești, comuna Costești- Vâlcea

Aproape de intrarea în acest cătun, lângă o troiță ce străjuiește pădurea de amestec, urcă o ulicioară spre o bisericuță de lemn, discretă și cu aspect părăsit, din cătunul Grămești, undeva la poalele Munților Căpățânii, în județul Vâlcea.

Este bisericuța de lemn ,, Adormirea Maicii Domnului,, datată 1664, după cum se vede pe inscripția de la intrare, ctitorită de Mitropolitul cărturar al Ungrovlahiei, Ștefan, inclusă pe lista monumentelor istorice de clasă A.

Se spune că mitropolitul a ridicat această biserică frumoasă cu aspect de conac boieresc, în cinstea soției sale, îngropată lângă biserică, la umbra uni brad secular, care astăzi nu mai există.
Unică prin faptul că pe pereții exteriori sunt inscripții în alfabetul chirilic, din urmă cu mai bine de 200 de ani( o veritabilă lecție de istorie religioasă în aer liber!), această minune din lemn este bine păstrată cu un brâu zimțat și cu console sub streșini, lemnul folosit, inclusiv pentru cuie, fiind acela de stejar.
Numele de Grămești( aparține de satul Pietreni), se pare că vine la Stan Grama, un ardelean stabilit peste munte( unde ei erau numiți ungureni , iar localnicii pământeni) și care ar fi îngropat tot lângă biserica ridicată pe un soclu frumos de calcar, pentru că terenul de la marginea pădurii este în pantă, ceea ce dă un farmec aparte construcției.
De biserică se ocupă preotul paroh din sat, care poate fi contactat la 0743706078, pentru mai multe informații și pentru vizitarea interiorului, unde puteți admira ușile împărătești, o serie de icoane vechi și jilțul mitropolitului Stefan.

sâmbătă, 6 decembrie 2014

Bisericile de lemn din județul Alba


Biserica de lemn Cuv. Parascheva, Ighiel, 1750
Câteva considerații despre bisericile de lemn din județul Alba:
- ca peste tot în Transilvania, în ceea ce privește hramurile, domina Sfinții Arh. Mihail și Gavril, în comuna Noșlac toate bisericile de sat au cu acest hram;

- concurență face hramul Sf. Nicolae, întâlnit la mai multe biserici și cel al Cuv. Paraschevei, asa cum este și biserica cu turlă de lemn, din satul Ighiel( foto);

- surprinde apariția unui sfânt nou, Sfântul Mare MucenicTeodor Tiron, din satul Băgău, com. Lopadea Nouă, un sfânt grec, care a salvat un oraș întreg, apărând în visul unui episcop și spunându-i acestuia să îndemne lumea să mănânce colivă , și să nu cumpere nimic de la piață, toate alimentele fiind otrăvite cu bună știință.
  1. Com. Arieșeni- biserica de lemn Înălțarea Domnului, monument de arhitectură, 1791
  2. Sat Brăzești, oraș Baia de Arieș- biserica de lemn Învierea Domnului, monument de arhitectură, 1769
  3. Com. Berghin- biserica de lemn Sf. Petru, 1707
  4. Sat Ghirbom, com. Berghin- biserica de lemn Sf. Nicolae, 1688
  5. Sat Acmariu, com. Blandiana- biserica de lemn Sf. Nicolae, 1768
  6. Com. Fărău- biserica de lemn Sf. Arh. Mihail și Gavril, 1762 și biserica de lemn Sf. Nicolae, din satul Sânbenedic, sec. XVIII și biserica de lemn Sf. Arh. Mihail și Gavril, 1664, pictată din 1745 și biserica de lemn Sf . Nicolae, 1761, pictată din 1794, ambele din satul Șilea
  7. Com. Gârda de Sus- biserica de lemn Nașt. Sf. Ioan Botezătorul, 1792, pictată
  8. Sat Șpălnaca, com. Hopârta- biserica de lemn Sf. Arh. Mihail și Gavril, sec. XVIII , pictată în 1858+ biserica de lemn Sf. Gheorghe, sec. XVIII , pictată în 1869 și biserica de lemn Sf. Arh. Mihail și Gavril din satul Turdaș, 1770
  9. Sat Ighiel, com. Ighiu- biserica de lemn Cuv. Parascheva, 1750, pictată în 1783
  10. Com. Întregalde- biserica de lemn Sf. Ilie, 1774 și pictată în 1789, și biserica de lemn Sf. Arh. Mihail și Gavril, din satul Dealul Geoagiului, 1742
  11. Sat Băgău, com. Lopadea Nouă- biserica de lemn Sf. Teodor Tiron, 1733, cu picturi din secolul al XVIII
  12. Com. Lunca Mureșului- biserica de lemn Pogorârea Duhului Sfânt, 1723, cu picturi interioare din 1810
  13. Sat Valea Lupșii, com. Lupșa- biserica de lemn Sf. Nicolae, 1429, cu candelabru de lemn cioplit și o colecție de icoane( sec.XVIII) și biserica de lemn Ad. Maicii Domnului, 1799
  14. Sat Bârlești, com Mogoș- biserica de lemn Sf. Împ. C-tin și Elena, 1844 cu picturi și biserica de lemn Sf. Arh. Mihail și Gavril, din satul Cojocani, sec.XV
  15. Com. Noșlac- biserica de lemn Sf. Arh. Mihail și Gavril, 1803, pictată în 1822 și  biserica de lemn Sf. Arh. Mihail și Gavril din satul Copand, 1803, pictată în 1856 și biserica de lemn Sf. Arh. Mihail și Gavril, din satul Găbud, 1776
  16. Sat Cisteiu de Mureș, oraș Ocna Mureș- biserica de lemn Sf. Arh. Mihail și Gavril, sec.XVIII
  17. Sat Lunca Largă, com. Ocoliș- biserica de lemn din sec. XVIII și biserica de lemn Sf. Arh. Mihail și Gavril, din satul Runc, 1733, ref. 1852
  18. Sat Pianu de Sus, com. Pianu- biserica de lemn Cuv. Parascheva, sec.XVIII
  19. Sat Geogel, com. Ponor- biserica de lemn Sf. Arh. Mihail și Gavril, 1751, pictată în 1756, cu un altar din piatră din 1840
  20. Sat Poșaga de Sus, com. Poșaga- biserica de lemn Sf. Arh. Mihail și Gavril, 1789, monument de arhitectură
  21. Sat Tău, com. Roșia de Secaș- biserica de lemn Sf. Gheorghe, sec.XVIII
  22. Sat Sub Piatră, com. Sălciua- biserica de lemn Cuv. Parascheva, a schitului Sub Piatră, 1798, cu picturi valoroase din sec.XIX și cu icoana Deisis și biserica de lemn Sf. Treime, din satul Valea Largă, 1782
  23. Sat Vingard, com. Șpring- biserica de lemn Cuv. Parascheva, sec.XVIII , ref. 1828
  24. Sat Lăzești, com. Vadu Moților- biserica de lemn Sf. Arh. Mihail și Gavril, sec.XVIII , cu picturi interioare din 1749
  25. Sat Goiești, com. Vidra- biserica de lemn Sf. Trei Ierarhi, sec.XVIII , cu picturi și biserica de lemn din satul Poieni, monument de arhitectură




  1. CITEȘTE ȘI DESPRE BISERICILE DE LEMN DIN:  BACĂU, NEAMȚ, SUCEAVA- BUCOVINA, MARAMUREȘVÂLCEA,

luni, 1 decembrie 2014

Cheile Râmeților- uimitoarele aventuri ale tatălui și fiului

La mulți ani, Românie frumoasă!
Aici am încercat în ultimii 6 ani, să arătăm locuri frumoase și pitorești din România, să vă facem mândri de țara noastră și să vă demonstrăm că sunt locuri mai puțin comune, unde o familie normală poate ajumge cu un minim de efort. 
Munții Trascăului, sunt acea minune ascunsă a țării noastre, pe care vă invităm să-i vizitați și să-i savurați cu ochii și cu inima. Azi, despre cele mai frumoase chei din Apuseni, Cheile Râmeților.

Vă mai amintiți selfiul făcut cu băiețelul meu și postat aici pe FB? Vă spuneam atunci să aveți răbdare, că voi scrie despre asta. Este vorba despre absolut spectaculoasele chei ale Râmeților, o minune carstică unică, din inima munților Trascăului.
Am parafrazat în titlu o carte scrisă de Jules Verne, pentru că am trecut prin momente interesante, împreună cu munțomanul numit Iani, întrucât doamna noastră, mama noastră, cu tija din picior, a ales să spună pas, și deci să nu facă niciun pas riscant în aceste chei.


Traversarea cheilor presupune un efort de orientare și de cățărare, pentru că sunt multe porțiuni unde nu există cărare amenajată, ci doar un fel de trepte de metal înfipte în peretele de calcar. Sau, dacă este vară și apa mică este de luat în calcul și trecerea prin apa rece, rece a pârâului Mănăstirii.

Noi am făcut combinata alpină, adică și pe perete și prin apă, adică și pe jos dar și pe sus. Traseul este marcat cu cruce albastră, desenată pe pereți și pe pietre, în locuri inaccesibile, în surplombe și pe stâncile din mijlocul apei.

Pornirea entuziastă, este repede oprită de concentrarea de a ne cățăra pe drugii de fier, cu atenția distribuită și la mâini, și la picioare și la adâncimea apei peste pragurile de eroziune, unde sunt ochiuri cristaline care trec de genunchi.
Înaintarea se face greu, dar îngustimea cheilor și zidurile înalte de calcar alb-cenușiu, te copleșesc umplându-te de adrenalină și de bucurie, în același timp.  Ne descoperim repede abilitățile de sprinteni căpriori, pentru că sunt zone unde trebuie să sărim din piatră în piatră, pentru ca apoi să luăm din nou în mână șufa metalică întinsă pe anumite porțiuni pe ziduri.


Ținta noastră era portalul maiestuos, din zona centrală a cheilor, un loc unde apa săpase adânc, dizolvând în mii de ani o parte  dintr-o stâncă uriașă, creând un fel de pod natural. La portal ni s-a înfundat și nouă, la propriu, pentru că nu prea există altă posibilitate să treci pe partea cealaltă decât alegând cele 2-3 grade ale apei, E drept, că există o variantă ceva mai sus, mai accidentată, dar pierzi tot farmecul, chiar dacă acest farmec înseamnă tremurături, urlete și o mare nesimțire, cea a picioarelor.

Cheile continuă încă cel puțin un kilometru, până spre cătunul Sureni, și de aici spre Cabana Râmeți, de lângă localitatea cu același nume, de pe valea Stremțului.
Facem cale întoarsă, uzi până la piele, cu bocancii și adidașii(cu adidași pentru că am constatat, ca niște părinți responsabili, că bocancii copilului au rămas mici?!) grei de apă și de nisip, bucuroși că am pătruns în lumea de basm a lui Sfarmă Piatră, o lume cu peșteri suspendate pe pereții de 300-400 de metri înălțime, cu calcare și conglomerate triasice, dizolvate de apa repede, cu surplombe impresionante, pe zeci de metri.
Bucuros că mi-am dus copilul într-un loc mirific, unde vegetează  floarea de colț, un loc pe care nu-l va uita niciodată, si despre care va povesti mândru că este în România și că acolo a fost cu tatăl lui.

Un filmulet scurt facut de mine-aici-

Despre ancorarea în trecut și România Deșteaptă

Înainte, în alte timpuri, știam că nu știam. Nu aveam cum. Acum avem de unde ne informa, avem posibilitatea să știm, însă ne place în contin...