miercuri, 26 octombrie 2011

Mânăstirea Cozia- emblema Țării Românești

La cinci kilometri de Călimănești-Căciulata, pe Valea Oltului, se află o ctitorie a lui Mircea cel Bătrân, care împrumută numele de la munții din apropiere (numele are origine pecenego-cumană, de la KOZ, care înseamna nucă- numele initial al asezamântului fiind Nucet).
Cozia este o mânăstire foarte accesibilă-la doi pași de DN7- și foarte vizitată, mai ales în perioada concediilor. Poziția ei foarte pitorească, în poarta de intrare către Țara Loviștei și mai departe către Transilvania, i-au adus renumele de care se bucură astăzi.

Când am ajuns eu, la mijlocul lui august, coloana de mașini parcate pe dreapta și pe stânga, dar și cele care mergeau către Râmnicu Vâlcea, depășea vreo cinci kilometri. Printre turiști de ocazie, tipi și tipe în costume de baie și moșnegi veniți la tratament( mai ales cel de clătire a ochilor!?), m-am strecurat cu greu, până în poarta mânăstirii.


Curtea plină, biserica plină, chiliile pline și peste toate un soare arzător, răcorit puțin de briza Oltului, care curge prin spatele mănăstirii, apărată de contraforți uriași. Cele câteva poze făcute sunt maximul de artă fotografică, pe care poți să-l dai în goana pe după credincioși și cerșetori. Nu-i nimic, mă mulțumesc cu puțin. Nici măcar lespedea de pe mormântul lui Mircea cel Bătrân, îngropat aici în 1418, nu am reușit să o găsesc, sau să o zăresc, noroc cu lespedea de pe mormântul Maicii Teofana(mama lui Mihai Viteazul).

Date generale:
- construită între 1386-1388, de Mircea cel Bătrân, cea mai mare parte a ctitoriei se păstrează și azi;
- atestarea mânăstirii coincide și cu datele de atestare a localităților Călimănești și Râmnic;
- hramul mare este cel al ,,Sfintei Treimi", a doua zi după Rusalii;
- pridvorul este adăugat de Domnitorul Şerban Cantacuzino, în secolul al XVIII lea;
- pe latura sudică Domnitorul Mihnea ,,Turcitul", a construit în 1583, un paraclis cu hramul ,, Adormirea Maicii Domnului"- asta explică şi aglomeraţia din august!
- în colţul nord-estic sunt construite în 1710 ,,casele Hurezeanului" cu paraclisul cu hramul ,,Duminica Tuturor Sfintilor", construit de arhimandritul Ioan de la Hurezi si refăcut ulterior, după ce apele Oltului si-au luat tributul;
- in micul muzeu manastiresc se afla ,,Psaltirea in versuri" a lui Dosoftei;
- în epoca brâncovenească sunt construite ,,casele egumeneşti", care adăpostesc stăreţia;
- în curtea bisericii este construită si ,, fântâna lui Neagoe Basarab", un izvor cu apă tămăduitoare;
- o refacere a tuturor clădirilor are loc în anii 1958-1960, în plină epocă comunistă, pentru că era nevoie de confirmarea puterii şi gândirii strategice a lui Mircea cel Bătrân( asta ajuta istoriografia comunistă să mistifice multe fapte istorice);



-  ca un fapt divers, în 1999 în timpul guvernării Conventiei Democrate, premierul de atunci, Radu Vasile, a negociat cu minerii lui Miron Cozma, în chiliile bisericii, ceea ce se numeşte astăzi ,,Pacea de la Cozia".

luni, 24 octombrie 2011

Cele două cruci de leac de la Mănăstirea Dervent

În urmă cu un an, în goana maşinii spre Ostrov, la trecerea cu bacul, am oprit la Mănăstirea  Dervent. Am fotografiat, am vizitat  grădina superbă a mănăstirii şi m-am rugat. Istoria acesteia nu o ştiam foarte bine,însă în timpul documentări,i am descoperit că aici se află două cruci de piatră cu puteri tămăduitoare. Când verific pozele realizate, descopăr că în niciuna nu apar crucile.
Mi-am luat revanşa anul acesta.

Le-am fotografiat, şi le pun pe site, alături de link-ul către postarea cu Mânăstirea Dervent, din sudul Dobrogei, unde aveţi şi povestea crucilor.

sâmbătă, 15 octombrie 2011

Plecatdeacasă şi băile de altădată

Ce-am fost şi ce-am ajuns! 
O serie de fotografii de epocă descoperite, mi-au arătat unde eram la începutul secolului al XIX  în materie de turism balnear. 
Nu că nu ştiam, dar ma gândesc astăzi la staţiunile prezentate în pozele de mai jos. 
Să le luăm pe rând:
Slănic Moldova trăieşte, încă, din amintiri, izvoarele sunt relativ modernizate, pârtie de schi nu există iar unele vile şi cazinoul sunt în paragina, parcul mai salveaza aparentele; 
Borsecul este şi mai trist, câteva pensiuni modern- cu servire si masă excelente-, o pârtie de schi nou nouţă vreo două trasee către peşteri şi cam atât, iar izvorul străvechi din poză a fost refăcut abia în această vară;
Tuşnadul are câteva baze de tratament, două- trei hoteluri moderne, dar nu poate scăpa de eticheta de staţiune mică şi  de tranzit;
Vâlcele, situată lângă Sfântu Gheorghe în Covasna, practic nu mai există, şi acolo se tratau cel mai bine anemiile pentru copii;
Băile Govora au pierdut pariul cu noul turism, în pofida unor mici investiţii, nu există practic niciun restaurant mai acătării, chair dacă în grădina publică din oraş cântă o formaţie?!, noroc cu mânăstirile din zonă, că de balneologie nu prea mai este vorba.
Băile Herculane au devenit subiect de glume între turişti, cu toate izvoarele sale termale si cu tot peisajul impresionant al Domogledului si Văii Cernei.
Este dureros să scrii despre asta, oricât de nepăsător ai fi.

Cineva spunea şi se da de ceasul morţii de dorul turismului românesc, spunând că nu ştim să vindem poveşti. Istoria şi  legenda  se pot împleti şi se poate alcătui o  poveste vandabilă despre orice loc şi despre orice staţiune. Dar...CINE VINE CU BANII?

PÂNĂ ATUNCI SĂ NE AMINTIM...



 Alexandru Vlahuţă spunea despre Sinaia Moldovei: ,, Aici, valea se închide din toate părţile, o horă de munţi o prind la mijloc şi apele clocotă grămădite ca-ntro-pălnie. Pe fundul văii, de-o parte şi de alta a Slănicului, se-nalţă hoteluri mari, vile atrăgătoare răsar dintre copaci, drumuri albe, netede se-ndoaie molatic peste tăpşane verzi (..).iar de sus te striga vârfurile mun'ilor"



Marii admiratori ai Borsecului au fost: Mihai Eminescu, Cezar Petrescu, iar Ionel Teodoreanu plasează acţiunea şi personajele romanului ,,Arca lui Noe" în această staţiune.Vasile Alecsandri povesteşte despre baia Lobogo: ,,...este o baie rece în care fierbe necontenit gazul carbonic.Şase oameni pot de-abia să încapă în ea, dar nenorociţii! de-ar fi trei împăraţi şi trei ciubotari, nu i-ai cunoaşte unii de alţii, atât de mult răceala apei şi pişcătura gazului i-ar zgârci şi i-ar strâmba deopotriva. Baia este tronul egalitatii..."


 La  BăileTuşnad băile se făceau într-o ordine strictă. Dimineaţa în  căzi alimentate din izvorul cu apa mezotermală Ileana iar după efectuarea curei interne în  căzile alimentate de izvorul cu apa  carbogazoasa rece, numit  Ana. Stiu că şi azi există în centrul staţiunii un ştrand cu apă mezotermală.



Simbolul staţiunii distruse ( cel putin partea veche) Băile Herculane este inscripţia /invitaţie: ,, Ad aquas Herculis sacras ad Mediam" ceea ce înseamnă : ,,La apele sacre ale lui Hercule de lângă Mehadia,,.
Cine rămâne uimit de aceasta staţiune, o veritabilă pată neagra a balneologiei româneşti victimă a intereslor financiare: Wolfgang Goethe, Împăratul Franz Iosef sau marele poet Vasile Alecsandri. Acesta din urmă scrie: ,, În zadar vuieşte Cerna şi se zbate/ De-a ei stânci măreţe, vechi, nestrămutate /Şi-n cascade albe saltă pe-a lor şire/ Apa-i trecătoare pietrele rămân..."


miercuri, 12 octombrie 2011

Suprafaţa României- un mare semn de ?

În urmă cu ceva ani, când s-a introdus admiterea cu dosar la Facultatea de Geografie, un reporter îl întreabă  pe un admitant cu dosarul beton:  Care este altitudinea maximă din România?
Iar acesta răspunde tâmp: ,,Vreo 2000 de kilometri pătraţi"?!

Ce legătură există între această întâmplare şi postarea de faţă?

În primul rând, individul confundă altitudinea, adică înălţimea!, cu suprafaţa. Cum ar fi să spui că Moldoveanu are 2544 de kilometri pătraţi înălţime?!
În al doilea rând, România chiar are o problemă cu stabilirea suprafeţei.

Exemple:
foto-ecoturism-ro.blogspot.com
- Ghidul National Geografic Traveler, ne anunţă la pagina 22 ca avem 237 499 kmp, în 2010;
- Ghidul turistic de la Editura Garamond-un ghid excelent-, ne spune la pagina 9 că avem 238 190 kmp, în 1994;
- siteul de referate e-scoala, are o postare cu iz comunist în care avem 237 500 kmp, adică foarte aproape de ce ne spune Caroline Juler în ghidul ei despre România;
- toate manualele şcolare de Geografia României şi siteul Preşidenţiei- presidency.ro- anunţă 238 391 kmp;

Până la urmă nu cred că greşeste nimeni, informându-se de la an la an care este suprafaţă ţării Oricum, corect este 238 391.
Pentru celelalte situaţii există explicaţii cu privire la modificarea suprafeţei.

Iată-le:

- modificări cu + sau - apar, evident, în zona Deltei Dunării acolo unde fluviul ,,cară" anual 57 de milioane de tone de aluviuni. De ce cu + sau -, pentru că  o parte a aluviunilor ajung în delta secundară a Chiliei, care aparţine Ucrainei, deci noi nu ,,beneficiem" de acest aport, astfel că rămâne ca ţărmul deltaic să crească la gura braţului Sfântu Gheorghe, dar să fie şi erodat de curenţi marini şi valuri la sud de Sulina. Nu ştiu dacă iese cu zero, dar modificări de suprafaţă sunt, de cele mai multe ori cu PLUS.
- în zona graniţei de nord, cu Ucraina, pe 60 de kilometri se desfasoară râul Tisa, care are prostul obicei de a se umfla în anii ploioşi, astflel că albia cu tot cu depunerile de aluviuni se modifică ba într-un sens, ba în celălalt. Bine, mai mult către ei, ceea ce suplimentează kilometri pătraţi din România, spre necazul ucrainenilor, care mai au metehne şi sechele de mărire, moştenite de la marele bocanc sovietic( asta în conditiile în care este cel mai întins stat european, fără Rusia);
-granita de sud a ţării, cu Bulgaria, este marcată pe mai bine de 75% de Dunăre, care şi ea are prostul obicei de a construi pe mijlocul său ostroave, adică insule de aluviuni. Cum limita este pe mijlocul Dunării multe din ostroave se îngrămădesc, culmea, spre malul romănesc.Situaţia ţine mult sş de şenalul navigabil care ba trece pe la noi, ba pe mijloc, ba pe la bulgari.
Problema lor, te pomeneşti că nu mai au unde să pună zarzavaturile, aplecaţi de şale în grădini ca să le fie luminată ceafa cea groasă( no ofense, sorry).
- ar mai fi situaţiile de pe celelalte graniţe pe apă, în zona Prutului, cu Moldova-dar ei nu se supără- şi nici noi, că doar este al nostru, al românilor.De asemenea se mai joacă cu graniţele şi Mureşul, pe vreo 40 de kilometri cu Ungaria sau Suceava tot la ucraineni;
-problema cea mare legată de micşorarea teritoriului este în sudul litoralului, acolo unde plajele încep să dispară, dar asta ştiţi deja, de aceea nu mai mergeţi la Eforie sau Mamaia.Şi de aceea, aici ieşim pe MINUS de două ori, pierdem şi pământ şi turişti.

luni, 10 octombrie 2011

Cheile Orzei ( Ialomiţa), aval de Scropoasa



Pe versanţii sudici ai Munţilor  Bucegi îşi face loc, cu greu, râul Ialomiţa săpând o succesiune de chei, întrerupte de două lacuri de acumulare: Scropoasa( ceva mai mic, la 1250 m) şi Bolboci( mai mare la 1460 m). 
Plaiurile Bucegilor care reprezintă leagănul drumeţiilor montane au peisaje impresionante, descrise şi umblate de marii întemeietori ai turismului de drumeţie printre care, legendara Bucura Dumbravă,  Moş Butmăloi sau  Emilian Cristea.

În marele sinclinal al Bucegilor, în partea centrală a acestuia îşi fac loc  stratele de calcare jurasice care au creat marile abrupturi ale Guţanului, Strungilor şi Tătarului, şi tot în ele Ialomiţa şi afluenţii ei au creat nu mai puţin de şase sectoare de chei, de la nord la sud: Cheile Urşilor, Cheile Peşterii, Cheile Coteanului, Cheile Zănoagei Mici, Cheile Zănoagei Mari şi Cheile Orzei.


Prin acestea din urmă, pe la începutul verii, am umblat vreo două ore, într-o sălbăticie care nu are nimic de a face cu umanizarea excesivă la care au fost supuşi Bucegii în ultimii ani.
Traseul începe după colonia Dobreşti, unde se află hidrocentrala ce preia apele din Lacul Scropoasa sau de lânga tabăra de elevi Vânătorul, pe marcaj  cruce albastră care duce spre peştera Ialomiţei.


Valea Ialomiţei este presărată în  această zonă cu zeci de praguri de rocă în care alternează calcarele  cu uriaşe stânci de conglomerate de Bucegi, desprinse din abrupturile Doamnele, Gaura sau Obârşia de la peste 1800 de metri.
Peisajul spectaculos dar liniştit este mâzgălit, din păcate, de cea mai lungă bandă transportoare din România, care alimentează combinatul de ciment  de la Fieni cu calcar exploatat din Muntele Lespezi.


Pădurea  seculară de fag de la 1100-1200 de metri  şi stivele de grohotişuri sau cavităţile calcaroase ce apar din loc în loc în versanţii ce muşcă din potecă, îţi oferă experienţe  şi privelişti unice. 
Cu excepţia unor porţiuni mai abrupte în malul râului, traseul se parcurge relativ uşor,  chiar până la baraj, aşa că şi cei fără multă condiţie fizică se vor bucura de drumeţia aceasta.



Recomand zona pentru iubitorii de drumeţii în regiunile sălbatice ale Munţilor Bucegi,  mai ales pentru cei care vor să evite traseele bântuite de turişti în tenişi şi maieu.
Pentru asta mergeţi la Moroieni, la treizeci de  minute de Sinaia, prin Pasul Păduchiosul sau Cota 1000, şi urcaţi spre baraje şi  spre obârşia Ialomiţei pe marcajul indicat mai sus.

 Nu veţi regreta.


joi, 6 octombrie 2011

Ce puteţi citi şi vedea în RECOMANDĂRILE SĂPTĂMÂNII

Urmăriţi în acestă săptămână trei articole interesante despre mutilarea industrială a munţilor sau despre pericolele care ne pândesc din Marea Neagră.

Blestemul uraniului- este un mic fotoreportaj, nu neaparat de profunzime, despre urmele lăsate pe Valea Bistriţei de exploatările de minereuri complexe şi de uraniu, din zona Crucea. Nu am nimic cu acestă regiune dintre Munţii Stânişoarei şi cei ai Bistriţei care are peisaje mirifice, însă sunt elemente de peisaj care nu pot fi negate. Din păcate, patriotismul local deşănţat  îşi face loc oriunde, iar o mostră poate fi citită în comentariile din subsolul articolului.

Dezastrul ecologic din Craterul Călimanilor- un articol care lasă mut pe oricine iubeşte câte de cât natura şi mai ales munţii. În 1997 s-a oprit exploatarea sulfului din cariera de la Gura Haitii cariera care acum este într-un proces de ecologizare-pe bune!-,  ce a rămas în urmă puteţi vedea în imaginile care însoţesc articolul.

Pericolele din adâncul Mării Negre- puţină lume ştie despre stratul mort de mai bine de 2000 de metri grosime din Marea Neagră, plin cu un gaz toxic numit hidrogen sulfurat.  Şi mai puţini ştiu, despre pericolul de tsunami generat de instabilitatea plăcii tectonice peste care se află această mare şi o parte a teritoriului României.

marți, 4 octombrie 2011

TROPAEUM TRAIANI- cum arăta înainte de reconstrucţie





Scriam-AICI- în urmă cu vreo doi ani despre Tropaeum Traiani de la Adamclisi şi mă documentam asupra istoriei locului. Nu ştiu de ce mă gândisem întotdeauna că acest monument, privit cu admiratie încă din şcoala generală, durează de 2000 de ani, si chiar mă miram cât de bine păstrat era(?!).
Am aflat de la istorici şi de pe panourile de prezentare că acesta este o reconstructie şi mare mi-a fost mirarea să descopar, anul acesta, în două ghiduri vechi, ante 1975, două poze ale monumentului aşa cum arăta el înainte de reconstructie.


Extraordinar şi bravo arheologilor şi constructorilor.


                                                                            AZI


luni, 3 octombrie 2011

Cornetu, singura mânăstire din lume pe sub care trece trenul



Cei care iau la roată Valea sau Defileul Oltului, trec nepăsători, de cele mai multe ori, pe lângă o construcţie mânăstirească ce seamănă la faţă cu Cozia sau cu Sinaia,  asta dacă ne luăm după arhitectură şi după cărămizile roşii ce ies în evidenţă pe brâurile bisericii.

Lângă localitatea Călineşti, nu departe de Brezoi, câteva indicatoare, cam ruginite şi obosite de vreme te anunţă, ba că ai ajuns la Schitul Cornetu, ba la Mânăstirea Cornetu. Mă rog, cunoaştem diferenţele, chestie de interpretare religioasă, parcă cărui turist sau pelerin îi pasă.


Scriam  în urmă cu un an, pe blogul meu, în ,,pastila de turism“ că acesta este un loc pe care aş vrea să îl văd neapărat.
Citisem, după cum spune şi titlul, că este singura mânăstire din lume pe sub care s-a construit un mic tunel de cale ferată. Chestia mi se părea extraordinară şi după ce am văzut acolo, cred în continuare acest lucru.


Cum micul schit este situat foarte aproape de malul drept al Oltului iar inginerii feroviari nu puteau ,,muşca” cu debleul din apele râului dar nici din rambleul drumului naţional, atunci s-a luat decizia de a se construi un mic tunel pe sub turnul de la intrarea în aşezământul religios. Azi, probabil, BOR s-ar opune, dar atunci…


De sus, de la intrare, nu realizezi deloc acest lucru dacă nu ştii. Vegetaţia crescută de o parte şi de alta a căii ferate obturează privirea turistului.
Aşa că am luat-o pe şosea la vale, vreo 200 de metri şi am coborât pe calea ferată, după care, cu ceva emoţii am luat-o peste traverse ca să prind un unghi mai bun pentru fotografiat.
Ar fi fost o chestie să prind sau să mă prindă un tren, acolo jos mai ales că nu prea aveam unde să mă feresc.
În fine, un element de arhitectură religioasă alături de unul de arhitectură feroviară, constituie un ansamblu inedit care poate fi exploatat turistic.


Să mai menţionez şi vechimea schitului, construit şi ctitorit de Val Velnicul Mareş Băjescu pe la 1666. Schitul este trecut în ghidurile cu mânăstiri ca fiind unul de călugari însă eu am conversat despre minunea tehnică de sub poarta de intrare cu o măicuţă.
Nu rataţi nici interiorul şi nici priveliştea asupra Oltului şi  Munţilor Coziei, din spatele mânăstirii.

duminică, 2 octombrie 2011

Schiţă traseu: Cabana Voina- Refugiul Iezer, Munţii Iezer



Un loc pe care aş vrea să-l vizitez, aflat în unii dintre cei mai sălbatici munţi din România.
Aştept fotografii!!!

NOTĂ: cursul de apă din imagine este Râul Târgului şi coboară către Câmpulung după care se varsă în Argeş. Obârşia sa este într-un lac glaciar.

Despre ancorarea în trecut și România Deșteaptă

Înainte, în alte timpuri, știam că nu știam. Nu aveam cum. Acum avem de unde ne informa, avem posibilitatea să știm, însă ne place în contin...