Barajul de la Bicaz -Lacul Izvorul Muntelui

date tehnice despre baraj


drumul (prost) spre un camping de pe malul lacului

privire de ansamblu asupra microdepresiunii Bicazului (locul de confluență al Bicazului cu Bistriţa)

în depărtare se văd micile debarcadere din zona portului

Click pentru locația pe hartă AICI

Construit între anii 1950 -1960 pe valea Bistriţei, acest baraj este într-adevar o minune tehnică pentru România.

În zona cea mai îngustă de la poalele Ceahlăului, între versanții muntelui Gicovanu și cei ai Obcinei Horstei, a fost ridicată o construcție din beton, înaltă de 127 de metri, care zăgăzuieşte apele celui mai mare afluent al Siretului.

După acest baraj uriaș au mai fost construite în aval alte 12 hidrocentrale (până la Bacău), toate cu scopul de a elimina pericolul inundațiilor și pe cel de viitură, de pe această vale unde s-a practicat plutăritul sute de ani.

Lacul de acumulare Izvorul Muntelui este cel mai lung din ţară având, după unele estimări 35 de kilometri lungime (volum de apă de 1,2 miliarde mc), cu numeroase golfuri formate în zonele unde râul primește afluenți mai mari.
Adâncimea maximă a apei la baza barajului este de 90 de metri, iar pe malul lacului a fost construit și un mic port cu vaporașe de croazieră ( zona Cristina, inclusiv cu un hotel plutitor) ce te plimbă până la stația de cercetare ,,Stejarul " a Universitatii ,, Al. I Cuza" Iaşi, unde a fost dat în functiune acum câteva zeci de ani un minisubmarin de cercetare (LS-1). Acesta a fost scos la pensie, tot aici se află și o cunoscută păstrăvărie.
Apele lacului au inundat o suprafață uriaşă, ceea ce a necesitat strămutarea a nu mai puțin de 20 de sate cu peste 18 000 de locuitori.

Lacul de acumulare se termină la viaductul de la Poiana Teiului, care trece peste Bistrita, spre Durău- Borsec la stânga și spre Vatra Dornei-Gura Haitii la dreapta.
Hidrocentrala care deservește acest baraj este mult în aval, în comuna Stejaru, unde apa ce învârte turbinele vine pe sub munte printr-o serie de tuneluri de aducţiune, cu debit mare, tunelul principal măsurând 4,7 kilometri.

Barajul Zetea - Târnava Mare

Revin cu două poze de la sfârșitul anului 2009, chiar pe 31 decembrie (temperatura + 3 grade), când lacul nu mai era înghetat și vaporii de apă de deasupra lui formau o ceaţă cu aspect noros. Mai jos aveti pozele de la 1 ianuarie 2009 când afară erau -12 grade! Cred ca pozele arată si mai bine, pentru ca între timp am achizitionat un aparat LUMIX compact performant. 



un fenomen interesant, este legat de momentul în care apa de la mal a înghețat iar lacul avea un nivel, iar după ce a îngheţat tot lacul si nivelul apei s-a redus, s-a format alt strat de gheaţă( vedeţi în copăceii de pe margine bucăţi de gheaţă rămase suspendate)


intersectia de la intrarea spre baraj și o mașină super murdară (la câte a pătimit săraca!)
Colibiţa
intrarea pe baraj și o imagine cu un fel de preaplin al lacului numit deversor-pâlnie, așa cum mai exista şi la Râușor -Râul Târgului în jud. Argeş și la Colibiţa în jud. Bistriţa- Năsăud, după cum mi-a transmis un inimos domn inginer

aval de baraj, râul Târnava Mare cu un debit de 1,2 mc/s, pleacă liniştit mai departe, pentru ca abia la Blaj să-şi găsească perechea (Târnava Mică), plus o imagine frumoasa asupra microdepresiunii Zetea.


prima poza este facuta de mama, a doua de Iani (observaţi diferenţa- bineînteles în favoarea celei de a doua, ce credeaţi!)


Iani plin de vervă si tati stors de oboseala, de... fusese revelionul!

N-am ştiut de acest baraj si despre lacul de acumulare creat în spatele lui, până când nu am mers dinspre Gheorgheni spre Odorheiu Secuiesc, prin pasul Şicaş (1000 m ) situat între Muntii Gurghiului la nord și Munții Harghita la sud, trecând prin Depresiunea Vârşag (apăruta în estul Depresiunii Colinare a Transilvaniei la confluența Târnavei Mari cu câteva râuri scurte de munte). 
Aş vrea să-l vad și vara, pentru că acum era înghetat complet și avea urme de roti de masina si de ATV, semn ca băietii dornici de adrenalină traseseră o tură pe lac.

De altfel, drumeagul ce lasă la stânga sau la dreapta drumul principal (depinde dinspre ce oraş vii), duce direct la malul apei unde, puzderie de masini, lasă doritorii de săniuş si patinaj să se bucure de frumusetea peisajului, de liniste si de aer curat. 

Barajul a fost construit în 1993 (din acest motiv nu apare pe nicio hartă mai veche), este un baraj de pământ cu nucleu argilos (la fel ca cel de la Siriu sau chiar de la Vidra, si nu din beton ca cele de la Valea Uzului sau Bicaz ), înalt de 48 de metri cu o lungine de 520 m, si a fost realizat pentru eliminarea riscurilor de viitură, pentru alimentarea cu apă a localităţilor de pe valea Târnavei Mari: Zetea, Subcetate, Brădeşti, Odorhei, etc.) si pentru energie electrică (la baza lui fiind construită o centrală hidroelectrică).

Lacul Roșu- cazare la Gyilkosto

restaurantul hotelului Lacu Roșu
,,pista de încercare" pentru copii din restaurant
forma Lacului Roșu pe panoul de prezentare ( multe informatii în maghiara, si nu o spun cu rea intenție)

tati ajutat de bărbățelul Iani să dea la rame pe lac
tati și băiețelul  bine doar putin din băietel) cu trunchiurile de copaci din lac în fundal

dimineață rece de iarnă, cu un soare cu dinti, care luminează o stâncă de calcar ce strajuieste stațiunea
lacul aproape inghetat + mami cu Iani

un puisor foarte dulce, la primul contact adevarat cu un bulgăre de zăpadă, în Cheile Bicazului
mami explica lui Iani si nepotelului Rares cum sta treaba cu stâncile uriașe ( de 400 metri înălțime ) ce marginesc valea Bicazului

Nu multă lume, ci foarte multa lume a auzit despre Lacul Roșu sau Gyilkosto(o este cu apostrof, sau ce o fi, asta sa nu se supere conationali nostri) pentru ca este relativ unic în România.
Spun relativ unic pentru mai exista lacuri de baraj natural în tara, în judetul Neamt, se numeste Iazul lui Dumnezeu sau Lacul Crucii ( de lânga comuna nemteana Cracaul Negru) si a inghitit o jumatate de sat, sau chiar imensul lac de la Ocnele Mari ( jud. Vilcea), format prin prabusirea tavanului minei de sare în urma cu câtiva ani, lac ce a distrus si el aproape o jumatate de oras.
Lac de baraj natural, pentru a se deosebi de lacurile de baraj antropic, sau artificial create de om.
Cum s-a întâmplat?

In anul 1837 (asta spune ghidul oficial al primariei din Gheorghieni, de care apartine satul Lacu Rosu), noi geografii stim ca în 1838 a avut loc in luna ianuarie un cutremur devastator de peste 7 grade Richter (Scara Richter este o scara de masurare a magnitudini sau a puterii zguduiturii, care incepe la 1 si se termina teoretic la 12, pentru ca este o scara deschisa, logaritmica, adica un cutremur de 1,2 pe acesta scara este de zece ori mai puternic decit cel de 1,1 grade !!!), al doilea mare cutremur dupa cel din 1802.
In urma acestui cutremur din 1838, sute de biserici (pentru ca erau cele mai înalte constructii din acea vreme) din sudul si estul tarii s-au dărâmat iar casele din chirpici au rezistat foarte bine, iar in zona Muntilor Hășmaș (Haghimas) din jud Harghita, la confluenta dintre pârâul Ghilcoș(vezi denumirea maghiara a lacului) si râul Bicaz, s-a produs o masiva alunecare de teren ce a blocat valea acestui pârâu sau aceasta confluenta.

Muntele prabusit se numeste Ucigasul probabil Ghilcos în maghiara), el are 1378 m si o buna parte din el, împreuna cu padurea de conifere de deasupra a fost înghitita de lacul nou format, acumularea a durat un an de zile.

Adâncimea lacului este de 9,5 metri iar suprafața depășeste 11 ha. este parte componenta a Parcului Național Cheile Bicazului -Hășmaș.
Asupra culorii rosii si a reflexiei rosiatice pe care o are lacul, nu exista dubii în sensul că o parte din calcarele si conglomeratele prăbusite din munte contin oxizi de fier (de altfel, acolo unde vedeți sol rosiatic- cărămiziu sunt oxizi de fier si probabil calcar în substrat).
O legendă vorbește despre colorarea lacului în roșu, în urma mortii unei turme de oi si a ciobanului, care se aflau pe acel versant prăbușit, iar oamenii au vazut un timp aceasta culoare si l-au numit Rosu sau Ucigasul.

Trunchiurile de copaci n-au putrezit ci s-au mineralizat datorita prezentei acelorasi oxizi de fier, din aceasta cauza au devenit un fel de pietre si au rezistat mai bine de 150 ani.
Intre timp Bicazul si-a gasit cursul si ,,izvorăște'' din lac, undeva, în partea dreapta cum priviti din strada, creând mai departe nemaipomenitele frumuseti carstice din Cheile Bicazului.
Lânga lac puteti mânca un Kurtos Kolacs foarte bun dar si cu un pret piperat- de... este statiune. Daca vreti sa va cazati aveti multe solutii, la pensiuni sau hoteluri, dar ca si restaturant va recomand hotelul si restaurantul Lacu Rosu, servire buna, portii mari, mâncare multa si gustoasa (asa cum sunt portiile in tinutul secuiesc) dar destul de scump, anul trecut(2008) o camera era 150 Ron cu mic dejun bufet suedez, iar la restaurant o portie de friptura este peste 25 lei, dar ambianta si linistea merita efortul material.
Mai este si pensiunea Floare de Colt, cu un restaurant bun dar cam îmbâcsit, dar si mai ieftin, sau pensiunea Bradul si restaurantul, tot cam îmbâcsit dar cu mâncare ieftina si excelenta.
Pe lac se pot face plimbari cu barca de doua sau trei persoane, de o jumatate de ora, pret accesibil in jur de 15 Ron. Daca vreti un numar de telefon sau relatii trimiteti un comentariu.

Valea Uzului și barajul

un pui mic somnoros

o perspectiva asupra barajului într-o zi cu vreme variabilă

dupa somnul de prânz

În această vară(2008) am fost și cu cortul în judetul Bacău, la Valea Uzului lângă Dărmănești, într-un loc deosebit situat la baza barajului de pe râul Uz.
Am căutat mult un loc de cort chiar și la coada lacului mergând aproape trei kilometri off road, dar nu se poate pentru că este obiectiv strategic, fiind principala sursa de apă pentru orașul Bacău (de altfel, nici pe baraj nu aveți acces, pentru că este păzit, dar vă puteti întelege cu gardienii).
Barajul a fost construit în 1972 în minidefileul de la Pivniceri, din ambracamente (un fel de contaforți uriasi) si a inundat total satul Valea Uzului, sat ce a fost strămutat în orasul Dărmănești, deși câteva case au rămas la coada lacului( barajul are 81 m înălțime, iar adâncimea maximă a lacului  este de75 m, plus o centrală hidroelectrică sub baraj).
Puteti ajunge prin Moinesti- Comănesti și puteți campa în lunca râului, lângă tabara de elevi Sălătruc, aveti râul la doi pasi și mulți pini care pot da umbra cea necesară în zilele de vară. Interesant este când se dă drumul la apa din baraj, să urmăriti cum crește nivelul apei râului, văzând cu ochii.
Mai sunt și alte locuri de campare, inedite aș spune, pe valea râului, amonte de baraj, sălbatice și frumoase, din păcate drumul...
Dacă aveți un 4x4, puteti să experimentati un drum de vreo 50 kilometri până spre Sânmartin( în depresiunea Ciuc), pe valea Oltului, practic scurtând drumul cu cel putin 100 de kilometri, drum prin care este legată Moldova de Transilvania estică, sau Oneștiul de Miercurea Ciuc.
P.S. Cu prima ocazie când ajung acolo, vreau sa vizitez Cascada Nasolea Mare, ce are câteva căderi de apă în marmitele de eroziune din gresia de Tarcău. Abia aștept.