Castelul Corvinilor

Din păcate perspectiva asupra castelului este obturată, aș spune mai degrabă mânjită de prezența în jur, a unor stâlpi de funicular (acesta transporta minereul de fier de la Teliuc, în nițte vagoneți suspendați, cale de câţiva kilometri, era un fel de telecabină siderurgică),  a unor dealuri cu aspect selenar și a unor clădiri părăsite ce aparțin combinatului.

Iată cum, dorința de a construi cu orice preţ comunismul cu fabrici și uzine, cu omul nou, cu pionierul  cu ghiozdan, ajunge să ne bântuie și după aproape 25 ani de la schimbarea de regim din decembrie 1989.

Dar să ne întoarcem la castel, eu i-aş spune Castelul Huniazilor, deoarece în maghiară nobilii aceștia viteji se numeau Huniadi (poate cu y) și, dupa cum ştiți, au fost conducători ai Ungariei, noi îi considerăm români, maghiarii şi-i revendică,  asta pentru că în familia lor a existat și sânge unguresc.
Construcția castelului începe în secolul al XIV lea, și este cel mai mare și mai bine păstrat edificiu medieval din România, în stil gotic, cu patru turnuri piramidale, bastioane și turnulețe.
Are 50 de încăperi, cele mai mari și mai importante fiind Sala Cavalerilor și Sala Dietei(nu este dieta de slăbit, ci așa se numeau întrunirile obştilor nobiliare sau un fel de miniparlamente locale și regionale; de altfel termenul a fost preluat, cred, din lumea slava, astazi Camera Deputaților din Polonia numindu-se Dieta). Azi, în curtea castelului se desfășoară numeroase evenimente artistice și culturale, sau sunt invitați copii și turiști pentru care se reconstituie atmosfera medievală de odinioară, cu turniruri, jocuri educative și simulări de lupte.

În secolul al XV lea aici a fost reședința nobililor Iancu de Hunedoara și a lui Matei Corvin (fiul lui Iancu), care au și instituit emblema (blazonul) familiei, un corb cu un inel în cioc (Corvus corax- denumirea latină= corb).
Mai trebuie menționată și existența în interiorul castelului a unei fântâni adânci de 30 de metri, săpată de prizonieri turci, care după ce au muncit ani buni, crezând ca vor fi eliberați daca dau de apă, au fost uciși în cele din urmă și aruncați la animale (crudă legendă!).
Intrarea în castel se face de pe un pod situat deasupra văii pârâului Zlaşti, care oferă castelului o intrare maiestuoasă. tipică stilului gotic. Lume din toată lumea vine la castelul Corvinilor, afluența de turiști este foarte mare, germani, israelieni, și mulți români, stranieri mai ales, cu copii care rod jucării Fisher Price în cărucioarele lor moderne, indicatoare noi sunt în oraș, organizatori de evenimente și ONG-uri sunt din ce în ce mai multe, într-un cuvânt, se mișcă ceva în Hunedoara.

Cetatea de Colț- cuibul de vulturi al lui Jules Verne

Cetatea de Colț este unul din acele locuri din România despre care îmi place să scriu: ascunse, inedite, fermecătoare și... misterioase.

Stă la baza fascinantei povești a lui Radu Gorj și Orfanik, din Castelul din Carpați al lui Jules Verne. Și dacă vă mai aduceți aminte din copilăria marcată de romanele marelui scriitor,  de descrierea văii Jiului și a Hațegului, a depresiunii Petroșani și a Alpilor Transilvaniei, ăsta este locul!

Asemănările găsite de scriitorul Ion Hobana în ,,20000 de pagini în căutarea lui Jules Verne"( 1979)  sunt izbitoare, iar imaginea din ediția franceză și fotografia colțului de deal  indică una și aceeași cetate, aflată pe Dealul Gorganu, după Jules Verne.

Zona de ieșirea râului ...Râușor din defileul pe care-l sapă în șisturi cristaline în contaforturile de nord ale masivului Retezat, este una splendidă, și aparține comunei Râu de Mori din județul Hunedoara. Urmați indicatoarele din drumul național Hațeg-Caransebeș, care vă vor duce și către Cetatea de Colț, și Mănăstirea Colț dar și spre ministațiunea Râușor, pe un drum asfaltat care șerpuiește prin defileul mai sus amintit.

Cuibul de vulturi al lui Jules Verne, despre care se spune că ar fi călătorit prin România pe la mijlocul secolului al XIX lea, este situat pe un pinten cristalin de stâncă spre care urcă o potecă, cale de vreo 35-40 de minute. Poteca pleacă de lângă podeț, acolo unde, în roman era Casa Vânătorului, și vă plimbă agale, cu urcuș lin, printr-o pădure de fag liniștită și destul de deasă. Sus, însă, ți se taie respirația. Parcă ai fi urcat pe Moldoveanu, iar bucuria și adrenalina îți inundă toate simțurile.

Oriunde privești peisajul îți surprinde vederea, într-un mod cu totul nou. Spre sud este Reteazul cu  spinările greoaie ale munților gârboviți de păduri, spre nord întinsa depresiune a Hațegului cu lacurile de acumulare de la Clopotiva, în jos râul, care deși este numit Râușor este un adevarat campion al eroziunii, reușind să se adâncească cu câteva sute de metri în micașisturile și gnaisele carpatice, iar sus sunt doar norii și...vulturii.

Povestea adevărată a castelului din satul Suseni, își are rădăcinile în secolul al XIV lea, când zona aparținea familiei de boieri români Cânde, aceeași care au ctitorit și Mănăstirea Lupșa din Apuseni, dar care sub numele de Kendeffy în secolul al XV lea, au devenit boieri maghiari protestanți.
Familia Cnezilor Cânde, este una dintre cele mai vechi familii boierești din aceasta zonă, strămoșii lor având latifundii încă din secolul al XII lea.

Mulți nobili au luptat împotriva năvălirilor turco-tătare sub comanda lui Iancu de Hunedoara, perioadă în care aceștia primesc și obligația de a apăra vama de la  Poarta de Fier a Transilvaniei, cunoscută trecătoare dintre Banat și Transilvania, care le aducea și venituri importante.
În aceste condiții familia își permite să întărească Cetatea de Colț, cu ziduri groase și înalte, clădite pe pintenul stâncos, unde era un donjon pătrat și două turnuri poligonale cu metereze.
În caz de primejdie, se ridica podul mobil care lega cetatea de zona de jos, iar stăpânul se adăpostea în donjon. Se vorbește și despre tuneluri care ieșeau pe sub munte în valea râului sau în sat, unde se află și câteva grote destul de adânci, aceste legende fiind folosite în roman și de Jules Verne.

Oricum, una este să vizitezi o cetate feudală și să afli de cine și în ce scop a fost construită, și alta este să mergi pe urmele celui mai mare scriitor de science-fiction din lume, către turnurile care l-au inspirat  și la îndemnul iubitei sale secrete,  Luiza Teutch, o româncă (!?) din Homorod, cunoscută în Franța, la Amiens.

Iubirile secrete dau naștere întotdeauna la mari opere literare, nu că aceasta ar fi fost, dar suntem totuși români, și deci, în acest caz putem fi subiectivi.

Stânca Babacai, Castelul Golubac, Cetatea Trikule și Cetatea Drencova- Defileul Dunării

În jumătatea de vest a Defileului Dunării, după Dubova, obiectivele turistice țin mai mult de prezența ruinelor unor cetăți sau de apariții ciudate din apele Dunării. Între acestea, care se pot vedea din drumul național (DN 57) care șerpuiește pe malul stâng al Dunării, se disting Stânca Babacai, ruinele cetății Trikule, cele ale cetății Drencova sau Dranko și Castelul Golubac de pe malul sârbesc.

Stânca Baba Caia(Babacai, Baba Gaia sau Baba Geea) este o apariție ciudată, relativ aproape de malul românesc, cu o înălțime de 7 metri, la nivelul normal al Dunării în defileu, și care este singura apariție de acest gen de pe toți cei 140 de kilometri dintre Baziaș și Gura Văii-Porțile de Fier. Ea reprezintă un martor de eroziune, calcaros, de vârstă cretacică, rămas din vechea albie plină de gherdapuri, după cum le spunea Al. Vlahuță, în fapt zone strâmte prin care apa curgea vijelios.

Prezența ei a generat tot felul de legende locale, ba chiar unora le-a aprins așa de tare imaginația, încât au inclus-o în categoria așa numitelor simulacre ale civilizației pelasgilor, asociind numele de Baba Geea - Mama Pământ, cu Dochia lui Zamolxe de pe Ceahlău.

Legenda cea mai întâlnită este aceea a unei iubiri imposibile dintre o turcoaică care trăia în Cetatea Golubac, și un tânăr chipeș, comandant român, care conducea una din cetațile de pe malul romănesc, Sf. Ladislau sau Cula, și care o răpește pe aceasta când paza era mai slabă. Beiul cetății Golubac cucerește cetatea Cula, omoară soldații iar pe cei doi îi leagă de stânca Babacaia să moară în chinuri de foame și de sete.

O găsiți sau mai bine zis o vedeți în apropiere de  Moldova Veche, după o cută a drumului vă răsare în față, așa că nu o puteți rata.

Despre cetatea Golubac un foarte bun articol pe blogul Traveling Hawk .

Cetatea Trikule( Tri Kule, Trikule, Tri Cule, Trei Cule), înseamnă de fapt trei turnuri și repezintă ruinele unei cetăți ridicate în secolul al XIV lea de către Banul Petru Petrovici, împotriva semilunei otomane care amenința din ce în ce mai mult această parte a Balcanilor istorici. Inițial, două turnuri erau pe un nivel superior de stâncă la o oarecare distanță de Dunăre, iar cel de-al treilea era pe mal. Cele trei turnuri erau așezate sub forma unui triungi ipotetic, din care astăzi se mai păstreaza turnul nr. 1 și 2, primul cu o înălțime de 10 m, iar al doilea de 11 metri.

Ruinele sunt accesibile  din Șvinița, 4 kilometri aval de aceasta localitate, sunt pe un fel de pinten al malului așa că nu pot fi ratate. Atenție la drum, căci porțiunile cu asfalt curat, alternează cu porțiuni cu pietriș sau decopertate care așteaptă asfaltul, ce nu mai vine de vreo trei ani!!!

Cetatea Drencova sau Dranko, este și ea o apariție ciudată, în apropiere de șenalul navigabil, unde câteva ruine ies din apă, pe o lungime de max. 12 -13 metri. N-am știut ce sunt până n-am ajuns acasă și m-am documentat. Se pare că se păstrează doar zidurile vechii biserici din incinta cetății. A fost construită în secolul al XV lea, de către cavalerii germani iar apoi a aparținut familiei Hunedoreștilor. A fost incendiată și distrusă în mai multe rânduri de oștile turcești, deși era puternic fortificată, cu ziduri groase și înalte de 15 metri.

Ruinele sunt vizibile de pe drumul național 57, în apropierea localității Berzasca. Drencova fiind un sat, inundat acum de apele fluviului, care a aparținut acestei comune. În câțiva ani acestea vor fi amintire, pentru că eroziunea fluviului subminează baza aflată în apă, așa că puțini se vor mai bucura să le vadă.

Castelul Arcuș- incursiune de iarnă

Dacă ai drum prin împrejurimile orașului Sfântu Gheorghe, reședința județului Covasna, ar fi bine să te abați până în comuna Arcuș, să vezi castelul.

Locul are farmec și iarna, chiar dacă am fost încântat, și invidios în acelasi timp, de fotografiile făcute de Anda( Hai la Bord), la începutul verii lui 2012.




Originea castelului, merge în timp, până în secolele în care domeniile din Transilvania erau în stăpânirea nobililor secui( grofi). 

Un conte de această origine construiește acest castel iar soția lui amenajează grădina, care este mai degrabă un parc dendrologic în toată regula.
Am văzut tisă( taxus baccata), specii de thuia, frasini, fagi, castani, molizi, pini, chiparoși și zice-se ca mai există și magnolii sau alte specii exotice.

Bisericuța evanghelică de lângă castel mi-a plăcut mult, pentru simplitatea formelor și pentru poziția sa pe un picioruș de deal.
Lacul înghețat, pe care îl distingi cu greu sub zăpada groasă, este punctul principal de atracție în perioada caldă.

În anii dictaturii comuniste, zona avea un regim special pentru că aici era una dintre reședințele lui Nicolae Ceaușescu, care venea la vânătoare în pădurile Covasnei. După 1990 castelul a căpătat o destinație culturală, un loc unde se țin concerte de pian, vioară sau se joacă piese de teatru, ori se organizează tabere de sculptură.

Intrarea costă 2 lei de persoană iar vizitarea în interior costă 4 lei. Taxele foto sunt depășesc 20 de lei, dar merită.

14 situri foste sau actuale din patrimoniul UNESCO, mai puțin vizibile, din România

România are minunății UNESCO cunoscute în țară și în lume, cum ar fi cele din Munţii Orăştiei( Şureanu) care cuprind cetăţi de pământ și piatră, în frunte cu Sarmisegetuza Regia (Blidaru, Costeşti, Băniţa, etc.), apoi zona bisericilor fortificate şi a cetăţilor ţărăneşti din sudul Transilvaniei (Prejmer, Câlnic, Biertan, etc.) la care adăugăm Cetatea Sighişoarei. plus zona bisericilor pictate din Bucovina, bisericile de lemn din Maramureş şi nu în ultimul rând Mânăstirea Horezu din sudul țării .

Cele 14 situri de mai jos, care se află sau au fost incluse pentru scurt timp pe lista extinsă UNESCO ori au primit diverse avize de includere la un moment dat, sunt mai puţin cunoscute. De unele dintre ele nu a auzit nimeni, aşa că le-am pus oarecum în ordinea, subiectivă bineînţeles, a indicelui de popularitate. Încă un motiv în plus să investigăm țara aceasta plină de surprize turistice deosebite.

1. Biserica Sf. Ioan Botezătorul din satul Teţcoiu, comuna Mătăsaru, județul Dâmboviţa, construită în 1809 cu picturi deosebite;

2. Biserica de lemn Sf. Arh. Mihail şi Gavril din satul Rogoz, oraş Târgu Lăpuş, județul Maramureş, construită în 1663 cu decoraţiuni şi picturi din 1785;

3. Biserica romano- catolică din Ghelinţa, județul Covasna, construită înainte de 1241, biserică fortificată, pictată cu fresce de la 1330 şi cu tavan casetat;

4. Schitul Lespezi din satul Posada, oraş Comarnic, județul Prahova, cu biserica Sf. Treime din 1661 pictată de renumitul Pârvu Mutu;

5. Biserica evanghelică din comuna Dârjiu, jud. Harghita, construită în secolele XIV-XV, în stil romanic şi cu obiceiul unic de păstrare a cărnii de porc şi slăninei în turnul de nord, numită și ,,Biserica Şuncă şi Slănină”;

6. Biserica Înălţarea Sf. Cruci din comuna Pătrăuţi, jud. Suceava, ctitorită la 1487 de Ştefan cel Mare, cu valoroase picturi interioare şi exterioare;

7. Biserica evanghelică fortificată din Saschiz, judeúl Mureş, ridicată la 1493 cu un turn gotic ce domina ansamblul ridicat în 1832 inspirat de celebrul Turn cu ceas din Sighișoara;

8. Biserica Sf. Gheorghe din cadrul mănăstirii Sf. Ioan cel Nou, din oraşul Suceava, ridicată la 1514, cu picturi murale, catapeteasmă de la 1796, turn clopotniţă şi acoperiş din țigle smălţuite, unde se află şi moaştele Sf. Ioan cel Nou de la Suceava;

9. Biserica de lemn Sf. Arh. Mihail şi Gavril, din satul Plopiş, comuna Şiseşti, județul Maramureş, ridicată în 1796;

10. Biserica Sf. Arh. Mihail şi Gavril din satul Surdeşti, comuna Şiseşti, județul Maramureş, ridicată la 172, cu picturi interioare tempera pe pânză, cu al doilea turn din ţară de 54 metri, după cel al mânăstirii Bârsana de 62 de metri!

11. Biserica Sf. Petru din comuna Valea Viilor, jud. Sibiu, ridicată în secolul al XIII lea, şi fortificată în secolele următoare, cu ziduri groase şi înalte de până la 8 metri;

12. Ruinele cetăţii feudale ţărăneşti din com. Câlnic, județul Alba, construită înainte de 1267 cu biserică şi ziduri de apărare şi cu un turn numit Donjonul Siegfried;

13. Cetatea ţărănească cu biserica evanghelică din satul Viscri, jud. Braşov, construită între secolele XIII-XVI în stil gotic şi adusă în actualitate de vizitele Prinţului Charles în Transilvania;

14. Biserica de lemn Naşterea Maicii Domnului-din Vale, din comuna Ieud, județul Maramureş, ridicată începând cu 1699, supranumită Catedrala de lemn, cu o colecţie de icoane pe sticlă;

Turnurile Sighişoarei şi scurta lor poveste!

Sighişoara a avut nu mai puţin de 14 turnuri, din care azi au rămas în picioare doar nouă. Fiecare dintre cele 14 turnuri medievale aparţinea unei bresle de meşteşugari, care aveau sarcina de a îngriji şi apăra turnul, precum şi o bucată din zidul de 920 de metri al cetăţii propriu-zise. 
Altă postare despre Sighișoara- aici.




Începem aleator cu:

TURNUL FIERARILOR

Înălţat în 1631 pe locul Turnului Bărbierilor, are cinci guri de păcură şi patru goluri de tragere. Aici se doreşte, ca după restaurare să funcţioneze ,,Teatrul din Turn".



TURNUL CIZMARILOR

Atestat în 1522, are un acoperiş cu două turnuleţe de observaţie, a ars în 1676 si a fost refăcut în 1681. Adăugarea scării s-a facut în 2001!?



TURNUL CROITORILOR(sec.13-14)

Străjuieşte intrarea de vest în cetate, are două ganguri cu grilaje, trei guri de păcură şi patru ferestre de tragere. După restaurare aici se va amenaja un muzeu al industriei textile.



TURNULCOJOCARILOR ŞI ÎN FUNDAL TURNUL MĂCELARILOR
Turnul Cojocarilor sau al Blănarilor este ridicat prin secolul al XIV lea, cu trei guri de păcură, iar Turnul Măcelarilor din secolul 15 are o platformă alăturată unde erau instalate tunurile(Bastionul Măcelarilor). După restaurare, în Turnul Măcelarilor, va funcţiona un spaţiu expoziţional și de informare în domeniul arhitectural.



TURNUL COSITORARILOR( în centru stânga imaginii)

Înălţime de 25 de metri, etajul este octogonal iar acoperişul hexagonal. Nu a putut fi cucerit niciodată iar găurile din ziduri datează din 1704 de la gloanţele curuţilor. Este șubrezit de infiltraţii și de amplasarea sa pe  versantul abrupt al dealului.



TURNUL CU CEAS SAU TURNUL SFATULUI

Înălţime 64 de metri, adăposteşte azi Muzeul de Istorie, sfera aurită de 1 metru diametru din vârf are introduse documente despre istoria saşilor, iar ceasul are figurine ce înfăţişează toate zilele săptămânii.



TURNUL FRÂNGHIERILOR SAU TURNUL LOCUIT

Situat la intrarea în cimitirul vechi, lângă Biserica din Deal, acest turn este în mod tradițional singurul care este locuit, pentru că aici trebuie să stea paznicul și îngrijitorul cimitirului.

Din prezentare lipsește Turnul Tăbăcarilor din cauza lipsei unor unghiuri adecvate de fotografiere, dar și pentru că este aproape invizibil din interiorul cetații.

CASTELUL emblemă de PE LEŞul turismului românesc

Cel mai uşor este să critici. Oricum în România toată lumea critică pe toată lumea. Și cum turismul este o activitate pe care o practică aproape toată lumea iar ministerul este condus de doamna Udrea, asta duce lucrurile(criticile) la paroxism. Reflecţiile de mai jos sunt generate de o vizită la palat, după care m-am întrebat: Ce naiba facem noi aici, în ţara asta sau cu ţara asta?


Castelul nu m-a impresionat niciodată în mod deosebit, atât doar ca mândria de a călca pe acolo pe unde alergau Prinţesa Maria sau Prinţul Mihai sau pășea gânditoare Regina Elisabeta, era consumată frenetic de abundenţa de stiluri ce îmbrăcau fiecare cameră a palatului.


Urcând aleea- evident necurăţată- spre castel, într-o dimineaţă de martie, după ce am lăsat maşina în parcare și am plătit taxa- evident fără chitanţă- mă gândeam ce peisaj frumos a ales Regele Carol, pentru a construi castelul, probabil ca urmare a vizitelor la Mânăstirea Sinaia cea atât de dragă.

Se gândea probabil la Bavaria natală și la frumuseţea unui Neuschwanstein, în mare i-a reuşit( sau mai bine în mic!), decorul de tablou cu zăpezile de pe Furnica ce sunt întrerupte de verdele turnurilor și al copacilor, mai că te (a)duc cu gândul către Alpi și către Allgäu.


Cazi repede, la propriu, când dai de gheaţa groasă de pe alei și de tarabele cu ,,suveniruri" kitch, împreună cu marocanii, israelienii, francezii, germanii, englezii sau cu diferiţii vorbitori ai acestor limbi. Cauţi o bancă mai acătării, dar te așezi în merele glazurate ale unui comerciant, sau o iei în freză de la un bumerang aruncat de un vrăjitor măsliniu, flancat de două muieri ce încearcă să vândă o,,ffaţă dă masă tradiţeonală".





Dacă emblema castelelor si palatelor românesti nu este îngrijită si curăţată la propriu si la figurat, dacă se urmăreşte doar exploatarea patrimoniului si nu conservarea lui, dacă urme de respect turistic nu avem, normal că ce se afla sub castel ca importanţă, este mort si este un leş în putrefacţie.

Palatul Cnezilor sau Cnejilor din comuna Ceahlău

peisaj cu oi si ruine, tipic pentru România rurală (fără sens negativ)


ruinele turnului de la intrare


zidurile rămase în partea dinspre pădure


bisericuța -monument



Ceahlăul văzut din curtea palatului

Niste ruine! Vrăjeală.. dom' diriginte!

Așa spuneau copii mei când am coborât lângă Palatul Cnezilor, urcând ușor mica alee în pantă, ce ducea spre poarta de fier a muzeului în aer liber, din centrul comunei Ceahlău.
Nu știu daca pe elevi i-a impresionat, dar pe mine da.
Curtea interioară bine și atent îngrijită, biserica din interiorul curții (declarata monument de arhitectură din 1955 si refăcută mai târziu în 1958, după ce pe la 1820, Mitropolitul Veniamin Costache se ocupase de renovare) proaspat văruita si un apus de soare într-o primavară calda, provoaca uimire si îndeamnă la aduceri aminte.

Ce este de fapt acest palat?

Este mai degrabă o cetățuie situată pe o terasa a pârâului Schit, ce traversează și Durăul, ridicată în secolul al XVII lea de hatmanul Gheorghe, fratele domnitorului Vasile Lupu.
Dupa ce este fortificata puternic, este luata în stăpânire de familia Cantacuzino care prin Gheorghe Cantacuzino care a stat mult timp în Rusia si-a căpătat titlul nobiliar de,,cneaz ", a dat si numele acestui palat.
Familia a dotat palatul si cu beciuri și tainiţe pentru refugiu, în perioadele de mare frământare istorică de la începutul secolului al XIX lea.
Din cetățuia numită mult timp și ,,Hangu " nu a mai ramas mare lucru, doar turnul de la poartă si câteva ziduri şubrede în partea dinspre pădure, dar merita să vă opriți câteva minute pe acolo.

Castelul Corvineştilor - Castelul Hunedoreştilor

turnul sudic

o imagine de ansamblu asupra celor două turnuri din faţă

podul ce deserveste intrarea în castel

sotia pe aleea ce urca spre edificiul medieval

poza facuta din parcarea de sus

Când am ajuns în zona Depresiunii Haţeg, întrând pe la Sebes, pe valea Mureşului, mi-am spus ca trebuie neaparat sa ajung la Hunedoara sa văd celebrul castel.
In 2006 am fost într-o excursie cu elevii iar în 2008 cu familia.
Orasul Hunedoara îl găsesti usor (al doilea oras ca mărime din judetul cu acelasi nume, cu resedinta la Deva, centru siderurgic important, cumparat de Arcelor Mittal, ca si combinatul de la Galati), dar castelul nu vrea în ruptul capului sa ţi se arate, pentru ca orasul, desi relativ mic nu are- ATENTIE- nici un indicator care sa te îndrume prin hăţisul de strazi din centru!!!
Halal organizare, halal primarie, halal Consiliu Judetean.

Din păcate perspectiva asupra castelului este obturata, as spune mai degraba mânjită de prezenta în jur a unor stâlpi de funicular (acesta transporta minereul de fier de la Teliuc, în niste vagoneti suspendati, cale de câţiva kilometri, era un fel de telecabina siderurgica), a unor dealuri cu aspect selenar si a unor cladiri părăsite ce apartin combinatului.
Iata cum dorinta de a construi cu orice preţ comunismul ajunge sa ne bântuie si dupa aproape 20 ani de la schimbarea de regim din decembrie 1989.

Dar sa ne întoarcem la castel, eu i-aş spune Castelul Huniazilor, deoarece în maghiară nobilii acestia viteji se numeau Huniadi (poate cu y), si dupa cum ştiti au fost conducatori ai Ungariei, noi îi consideram români, maghiarii şi-i revendica, pentru ca în familia lor a existat si sânge unguresc.
Constructia castelului începe în secolul 14, si este cel mai mare si mai bine pastrat edificiu medieval din România, în stil gotic, cu patru turnuri piramidale, bastioane si turnulete.
Are 50 de încăperi, cele mai mari si mai importante fiind Sala Cavalerilor si Sala Dietei(nu este dieta de slăbit, ci asa se numeau întrunirile obştilor nobiliare sau un fel de miniparlamente locale si regionale; de altfel termenul a fost preluat, cred, din lumea slava, astazi Camera Deputatilor din Polonia numindu-se Dieta).

In secolul 15 aici a fost resedinta nobililor Iancu de Hunedoara si a lui Matei Corvin (fiul lui Iancu), care au si instituit emblema (blazonul) familiei, un corb cu un inel în cioc (Corvus corax- denumirea latina= corb).
Mai trebuie mentionata si existenta în interiorul castelului a unei fântâni adânci de 30 de metri, săpata de prizonierii turci, care dupa ce au muncit ani buni, crezând ca vor fi eliberati daca dau de apa, au fost ucisi în cele din urma si aruncati la animale (crudă legendă!).
Intrarea în castel se face de pe un pod situat deasupra văii pârâului Zlaşti care ofera castelului o intrare maiestuoasa.