Mănăstirea Benedictină Maica Unităţii(de clauzură)- Viișoara, Neamț

Un ghid al mănăstirilor catolice, pe care-l pregătesc de ceva vreme, mi-a provocat ,,întâlniri"  virtual-spirituale cu oameni deosebiți și cu locuri interesante.Unul din aceste locuri este Mănăstirea de clauzură Maica Unității, din satul Viișoara, jud. Neamț.

Fragment din Ghidul mănăstirilor catolice din România: 

Cartea poate fi cumparată în format ebook de pe google play:

https://play.google.com/store/books/details?id=2kC8DwAAQBAJ

Ordinul: Ordinul Benedictin

Hram: Maica Unităţii (în prima luni după Rusalii)

Locație: str. Raza Soarelui, nr. 22,  sat Viişoara, com. Alexandru cel Bun, 617513, jud. Neamţ

Tel/fax: 0233 261426

Mail: maicaunitatii@gmail.com

Nr. de surori: fluctuant

Superioară: Sr. M. Cristina Pirro

Icoane:  deasupra altarului, icoana Maicii Unităţii iar de o parte şi de alta a acestuia, icoanele cu Sfântul Benedict şi cu sora lui geamănă, Sfânta Scolastica, fondatorii Ordinului

În anul 1994, după o întâlnire şi o invitaţie a Excelenţei sale Mons. Petru Gherghel, episcop de Iaşi, Providenţa ne-a cerut să ne angajăm la fondarea acestei mănăstiri aici la Piatra Neamţ, oraş ales la recomandarea Excelenţei sale.

Cu multe sacrificii ale comunităţii noastre şi cu ajutorul multor binefăcători a fost construită mănăstirea pe care am dedicat-o Sfintei Fecioare Maria “Maica Unităţii”.

Mănăstirea Benedictină “Maica Unităţii” este situată în satul Viişoara din comuna Alexandru cel Bun, într-un cadru pitoresc şi frumos împădurit, la streaşina munţilor care împrejmuiesc municipiul Piatra-Neamţ. Piatra de temelie a fost binecuvântată de Sanctitatea Sa Papa Ioan Paul al II-lea de venerabilă memorie pe 25 martie 1998 la Roma, în prezenţa maicii Cristina şi a primelor călugăriţe românce şi a fost aşezată pe data de 6 august 2000 de PS Petru Gherghel pe locul unde se află astăzi altarul mănăstirii. Construcţia mănăstirii s-a finalizat în anul 2003 iar la începutul aceluiaşi an Guvernul român a conferit mănăstirii personalitate juridică şi astfel a luat fiinţă Fundaţia “Maica Unităţii”. Slujba de sfinţire a bisericii şi consacrarea altarului mănăstirii a avut loc la data de 7 octombrie 2007 cu participarea a 25 de preoţi şi a numeroase persoane consacrate.

La mănăstirea “Maica Unităţii” vieţuiesc surorile benedictine contemplative care respectă faimoasa Regulă benedictină potrivit căreia viaţa surorilor din mănăstire este ca într-o familie, unde abatele este părintele spiritual iar călugării sunt fraţii. Prin rugăciune şi muncă continuă, călugărul benedictin îl caută pe Dumnezeu şi răspândeşte pacea, respectând faimosul dicton “Roagă-te şi munceşte!”.

Despre ordin

                                   

Mănăstirea “Maica Unităţii” a fost fondată de Arhicenobiul “Sfântul Andrei Apostolul” din Arpino (Italia), unul dintre cele mai vechi din lume care trăieşte de secole idealul Sfântului Benedict de Nurcia “Ora et labora” (Roagă-te şi munceşte!). El s-a bucurat mereu de o continuitate de viaţă monastică în ciuda legilor de suprimare din anul 1800. 

Ordinul este fondat de călugărul Benedict de Nurcia în anul 529  la  Mănăstirea Montecassino din Italia. Reprezintă, din acest punct de vedere, cel mai vechi ordin călugăresc din lume. Mănăstirile au fost asociate în congregații, subordonate papei. Portul călugăresc benedictin este de culoare neagră. Prin construcții de biserici și mănăstiri, prin defrișări și agricultură, școli și  alte instituții, Benedictinii au fost adevărații educatori-pionieri ai Europei Evului Mediu. Ordinul feminin benedictin a fost întemeiat de sora geamană a lui Benedict, Scholastica.

Principiile de bază ale vieţii benedictinilor sunt: şederea stabilă în mănăstire; ascultarea de abate (considerat reprezentantul lui Cristos) împreună cu o conduită morală demnă; celebrarea împreună a Liturgiei Orelor şi munca manuală: óra et labóra (roagă-te şi munceşte!), considerat ca un mijloc puternic de a-l învinge pe diavol. Actualmente benedictinii sunt uniţi în 21 de congregaţii autonome care formează o confederaţie cu centrul la Roma. Fideli devizei lor ora et labora, benedictinii s-au remarcat întotdeauna şi se remarcă şi astăzi prin spiritualitatea lor profundă şi printr-o intensă activitate în domeniul social, cultural, teologic şi în cel misionar.

Comandă Ghidul Mănăstirilor Catolice , autor Viorel Irașcu- AICI

Mănăstirea Notre Dame din Timișoara

În anul 1864 au fost aduse la Timișoara primele călugăriţe din ordinul Sorores Pauperes de Nostra Domina. Prima mănăstire şi școală (azi liceu, aflat vis-a-vis de Muzeul Banatului) au fost deschise în cartierul Cetate. 

Impunătoarea clădire avea 72 de încăperi şi o capelă. În 1881 s-a deschis noua mănăstire şi complexul şcolar, iar biserica mănăstirii a fost construită în 1894, în stil neoromanic, pe cheltuiala călugăriţelor. 

Fragment din Ghidul mănăstirilor catolice din România: 

Cartea poate fi cumparată în format ebook de pe google play:

https://play.google.com/store/books/details?id=2kC8DwAAQBAJ

Altarul principal şi cele laterale au fost realizate de sculptorul tirolez Ferdinand Stufflesser.

Biserica a deservit şi deserveşte şi azi, în principal, Ordinul Călugăriţelor de Notre Dame, Sfintele Liturghii fiind celebrate în limba germană, şi în fiecare duminică, şi în limba bulgară. În 1948 ordinul avea peste 400 de călugăriţe, dar în 1948 acesta a fost desfiinţat şi proprietăţile lor au fost confiscate. 

Le-a fost interzisă activitatea – predarea în şcoli, iar în întreaga ţară toate călugăriţe catolice trebuiau să se mute în domiciliu forţat. Surorile de Notre Dame au ajuns iniţial la mănăstirea de la Maria Radna, iar din 1952  au trebuit să se mute şi de acolo – unele la Orăştie, altele la o fermă de la Popeşti-Leordeni, de lângă Bucureşti. 

Cele de lângă Bucureşti au avut o soartă tristă – iarna era atât de frig, încât apa îngheţa în camere.

În acele imobile funcţionează Colegiul Bănăţean, Liceul Sârbesc şi Casa Studenţilor. Majoritatea călugăriţelelor au plecat în străinătate. 

După cei 50 de ani de comunism în 1992, Ordinul de Notre-Dame din Timişoara a fost reînfiinţat, iar călugăriţele au revenit în oraş. În perioada interbelică, în cadrul Ordinului Notre-Dame, la Timişoara funcţionau o grădiniţă, o şcoală primară, gimnaziul şi liceul de fete. 

În momentul închiderii instituţiei de către comunişti, la liceu învăţau 716 eleve de naţionalităţile maghiară, română, germană, bulgară, slovacă, evreiască şi italiană. În prezent, parohia catolică revendică toate imobilele, iar călugăriţele Notre-Dame au reluat tradiţia, înfiinţând o grădiniţă catolică.

Grădiniţa este  foarte bine dotată şi căutată de mulţi părinţi pentru copii lor. Aceasta se află în cartierul Iozefin, în spatele bisericii parohiale romano-catolice, având un învăţământ cu specific catolic în limbile română, germană şi maghiară.

Congregație:  Surorile de Notre Dame

Hram: Preasfânta Inimă a lui Isus, ( prima vineri, după sărbătoarea Trupul Domnului)

Locație: Str. Iuliu Maniu, nr. 8, 300188, Municipiul Timişoara, județul Timiș

GPS: 45° 74' 3.82'' N;  21° 21' 2.53'' E

Tel: 0256 452262 Fax:  0256 218803

Mail: alvera@schulschwestern.de

Nr. de surori: 13 ( 2 tinere + 11 călugărițe pensionare)

Superioară: Sr. Margit Alvera Lutz

Casa Sfântul Iosif- pentru copii în dificultate

Un ghid al mănăstirilor catolice, pe care-l pregătesc de ceva vreme, mi-a provocat ,,întâlniri"  virtual-spirituale cu oameni deosebiți și cu locuri interesante. 

Unul dintre aceste locuri casa Sf. Iosif din Odorheiu Secuiesc, unde congregația greco-catolică Inima Neprihănită, se luptă să supraviețuiască ca o insulă de latinitate și de dăruire pentru copii sărmani.

Congregație: Congregația Inimii Neprihănite

Hram: Sfântul Iosif, 19 martie

Locație: Str. Stejarului, 535600, Municipiul Odorheiu Secuiesc, județul Harghita

GPS: 46° 17' 52'' N;  25° 17 '41'' E

Tel: 0266 218205

Web: casasfiosif.blogspot.ro; www.sprijincasasfantuliosif.blogspot.ro

Nr. de surori: 12

Superioară: Sr. Emilia Trif/ Capelan: Pr. Dumitru Pricop

Locuri de cazare: 120 de copii în regim de orfelinat

  

Casa Sf. Iosif construită şi oferită de donatori elveţieni surorilor CIN adăposteşte acest aşezământ de ocrotire şi îngrijire a copiilor defavorizaţi. Surorile şi colaboratorii lor se dedică cu mare nobleţe interioară în această activitate, făcând din ritmul casei o adevărată şcoală a Evangheliei. Fără subvenţii sigure, aşezământul CIN de la Odorhei, expus încă toanelor autorităţilor locale care continuă să creadă în „comploturi” antiminoritare, este o lucrare evidentă a Proniei cereşti ce nu încetează să-şi facă simţită prezenţa în viaţa acelora care locuiesc şi trăiesc aici. Peste 100 de copii sunt îngrijiţi admirabil şi educaţi în spirit creştin de sora Emilia şi celelalte surori. Cu toţii s-au bucurat de vizita arhierească, primindu-l şi înconjurându-l cu dragoste şi respect pe PS Mihai.

Impunătorul edificiu al Casei ,,Sf. Iosif”din Odorheiul Secuiesc a fost construit de Fundaţia Umanitară ,,Basel Hiltf” din Elveţia , iar directorul acestei fundaţii, Dr.Cyrill Burgel l-a donat Congregaţiei Inimii Neprihănite, institut călugăresc greco-catolic fondat în 1950, de către sora Ionela Cotoi. ,,Condamnată pentru vina de-a fi greco –catolică” (Menuţ Maximinian), maica Ionela a avut ,,viziuni extraordinare”, a corespondat ani de zile cu Papa Ioan Paul al II-lea, poartă însemnele stigmatelor lui Isus, ea devenind fondatorul şi mentorul spiritual al acestui aşezământ destinat copiilor aflaţi în dificultate, infiferent de etnia sau de religia din care ei fac parte.
În prezent maica Ionela este la Bucureşti, iar această casă de copii este condusă de maica Emilia, intrată în acest ordin călugăresc în 1983, când Biserica Română Unită ( Greco –Catolică) era scoasă în afara legii.
Pentru a păstra destinaţia acestui aşezământ caritabil, cele 10 măicuţe ( acum sunt 12) au avut de înfruntat excesele naţionaliste ale unei administraţii antiromâneşti, care a încercat cu toate mijloacele să pună mâna pe această clădire şi să-i izgonească pe cei 120 de copii îngrijiţi la standarde europene de devotatele surori.

Altă comunitate

Oradea- Str. Moldovei, nr. 50, bl. Q51, sc. C, ap. 6, 410453, jud. Bihor;Tel.0259 256 073; Superioară: Sr. Ligia Man

  

Despre congregație

Congregaţia Inimii Neprihănite a luat fiinţă în 1950, în beciurile Ministerului de Interne, în Biserica greco-catolică, când aceasta era desfiinţată de stat.

Sora Maria Ionela, iniţiatoarea organizaţiei, a fost condamnată la 10 ani de închisoare. Acolo, în beciurile Ministerului de Interne, unde dânsa era supusă anchetelor, Fecioara Maria a dorit această Congregaţie. Primele călugăriţe au fost deţinutele care au fost aduse în celula ei. Timp de 10 ani această Congregaţie a dăinuit prin cele 16 închisori din România, pe unde a fost purtată Sora Maria Ionela. După eliberare, a avut domiciliul forţat la Bucureşti. Dar, în toţi aceşti ani de persecuţie, ea s-a rugat: „Doamne, dă-ne o casă, unde să mă pot ocupa de copii!”. Aşa se face că, după Revoluţia din Decembrie ’89, preşedintele Fundaţiei Basel Hilft din Elveţia, dr. Cyrill Burgel, a ajuns în Bucureşti cu afaceri şi a întâlnit-o pe Sora. Ştia de istoria Bisericii greco-catolice şi de dânsa că a fost închisă, şi a întrebat-o: „Vreţi o casă?”. „Da.” „Puteţi să veniţi s-o vedeţi?” „Da.” Şi a adus-o la Odorhei. Casa era terminată în proporţie de 95 la sută în anul 1996, când s-a întâmplat aceasta. Văzând-o cât este de mare, Sora a spus atunci: „Doamne, eu m-am rugat pentru o casă cu vreo 10 camere. Asta are 200!

Atunci Fundaţia Basel Hilft a făcut actul de donaţie către Congregaţia Inimii Neprihănite.

Mănăstirea de clauzură a clariselor de la Șumuleu Ciuc

Un ghid al mănăstirilor catolice, pe care-l pregătesc de ceva vreme, mi-a provocat ,,întâlniri"  virtual-spirituale cu oameni deosebiți și cu locuri interesante. 
Unul dintre aceste locuri este
mănăstirea  clariselor Csíksomlyó Ágacskája (de clauzură).

Congregația: Surorile Clarise(Ordinul al II lea Regular Franciscan)

Hram: Sfânta Maria de la Porțiuncula, 2 august

Locație: Str. Șumuleu Mic, nr.4, 530203,  Municipiul Miercurea Ciuc, jud.Harghita

Tel/Fax: 266 372 064

Mail: n.klarissza@upcmail.ro

Superioară: Abadessa –Marie-Francois Vincent

 « Domnul să fie cu voi întotdeauna,

şi să vă dea să fiţi şi voi întotdeauna cu El”.  Binecuvântarea Sfintei Clara

 Ordinul Clariselor a fost întemeiat de către Sfântul Francisc şi Sfânta Clara în 1212, în oraşul Assisi.  Mănăstirea Csíksomlyó Ágacskája a fost fondată de către Mănăstirea  Le Rameau de Sion  din Franţa, la 11 august 2000. Construcția originală a mănăstirii a fost încredințată arhitectului Tövissi Zsolt, care a reușit o foarte bună integrare a structurii în ambientul natural al zonei.

“Esenţa vieţii noastre este prioritatea relaţiei cu Dumnezeu în singurătate, tăcere, rugăciune, dragoste frăţească, sărăcie radicală...” ( Maica Marie-Paul a Sfintei Treimi) Dumnezeu ne-a chemat să-i servim pe fraţii noştri prin rugăciune şi în rugăciune. În fiecare zi avem patru ore de rugăciune personală, interioară. Cele patru ore de rugăciune sunt: adoraţia, mijlocirea, ascultarea Cuvântului Domnului şi rugăciunea în natură. Viaţa noastră este chemată să dezvăluie faptul că Domnul iubeşte poporul Său, iubeşte fiecare creatură a Sa, că este aproape de fiecare. În viaţa de zi cu zi am dori să ne încredinţăm în întregime Providenţei, primind cu recunoştiinţă tot ceea ce binefăcătorii ne dau pentru supravieţuire.

 În capela noastră pot să intre şi să participe la Oficiul Liturgic, toate persoanele pline de bunăvoinţă, care doresc rugăciunea şi tăcerea, indiferent de naţionalitate şi de religie.

 Lângă mănăstire avem mici schituri/căsuțe, unde pot să se retragă pentru câteva zile sau săptămâni, cei care doresc linişte, tăcere,  și o întâlnire personală cu Dumnezeu.

Ce este clauzura?

Clausură- derivat din latinescul closura, care înseamnă “închidere înăuntru”, clauzura a fost prima formă de viaţă religioasă în comun pentru femei. Zilele erau petrecute în rugăciune, iar munca, ce se desfăşura în interiorul mănăstirii, trebuia să susţină comunitatea. Posibilităţile de contact cu lumea din afară erau minime şi, oricum, erau mijlocite de grilaj sau de roată, ce servea pentru a face schimb de produse necesare vieţii sau de alte obiecte. Astăzi, după sute de ani, această formă de viaţă nu s-a schimbat, cel puţin în elementele ei esenţiale. Acest fapt a contribuit la răspândirea imaginii clauzurii ca alegere de a te îndepărta total de lume. În realitate, nu este chiar aşa, pentru că surorile de clauzură nu sunt eremite şi, după un anumit program, ele pot participa la un colocviu, cel mai adesea pentru a da un sfat spiritual sau pentru a li se cere să se roage pentru o anumită cauză. De asemenea, se crede că surorile de clauzură nu ies niciodată din mănăstire. Demult, era aşa, dar timpurile se schimbă. Conciliul Vatican II a revăzut multe dintre aspectele legate de viaţa de mănăstire. Astăzi, motivele pentru care se poate ieşi din mănăstire sunt obligaţiile birocratice cărora şi surorile trebuie să li se supună, vizitele medicale sau internarea într-o unitate medicală. Astăzi putem să urmărim o emisiune de ştiri ca să cunoaştem problemele societăţii, care formează şi obiectul rugăciunii noastre. Mănăstirile de clauzură au fost de la început şi vor fi mereu construite în interiorul oraşelor, fapt care le transformă, mai ales în zilele noastre, în adevărate oaze de spiritualitate, la care te poţi raporta rupându-te de haosul vieţii moderne.

21 noiembrie este Ziua mondială de rugăciune pentru surorile de clauzură din lumea întreagă.