Mănăstirea Piatra Tăieturii din Munții Bistriței- o priveliște de-ți taie răsuflarea

Nu voi intra în amănunte despre istoria acestui lăcaș de cult unic ca poziționare, ci îmi propun doar să semnalez iubitorilor de frumos, pelerinilor și căutătorilor de liniște sufletească această zonă superbă.

Ajungeți aici foarte ușor din Vatra Dornei, spre comuna Panaci, unde în centrul comunei faceți stânga, pe un drum betonat. 
Ultima parte a traseului este mai abruptă și destul de desfundată, nerecomandată pentru soferii începători.

Drumul urcă până la 1700 de metri, marcând în punctul unde se află crucea( un cuib de mitralieră din primul RM), borna care separa regatul României de Imperiul Austro-Ungar.

Undeva prin pădurile din preajma mănăstirii de azi s-a refugiat părintele Ilie Cleopa, în anii crunți de prigoană comunistă, ascuns de răcoarea unui conifer secular, în a cărui rădăcină și făcut culcuș vreme de peste 6 ani.

Din acest punct de belvedere cuprinzi cresta Munților Bistriței, Călimanii, Rarăul, Munții Rodnei, Cehlăul și zona Bârgăului dar și depresiunea Dornelor cu orașul stațiune și cu întinsa comună Panaci.

Tot de aici poți face trasee turistice montane spre  Barnar( Munții Bistriței), Pasul Păltiniș( trecere dinspre orașul Broșteni prin Dârmoxa spre Panaci) și Cheile Zugrenilor.

Schitul de la 1933, ctitoria preotului Iosif Achirilei, este continuat azi de o mănăstire de călugări cu hramul Nașterea Maicii Domnului, asta și pentru că se apropie 8 septembrie. 

La biserica propriu-zisă se adugă un paraclis cu hramul Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul, o peșteră pictată numită  Sfânta Cruce și o alta mai micuță închinată Sf. Antonie cel Mare , plus crucea de pe Piatra Tăieturii și o casă de oaspeți de 50 de locuri.

Priveliștea de pe terasa Pietrei Tăieturii

Frumoasa biserică din Panaci

Pentru iubitorii de bureți, iată și o mică captură de hribi

Transalpina în imagini și în date importante

Vă las să vă bucurați de imagini, dar alătur și câteva date geografico-rutiere pentru cei ce doresc și anumite clarificări:

- o altă postare mai cuprinzătoare AICI

- distanță Novaci( jud Gorj)- Sebeș ( jud. Alba 139, 4 kilometri;

- diferență de nivel, între valea Sebeșului și Pasul Urdele 1850 metri;

- din punct de vedere rutier este DN 67 C, suprapus 90% peste Drumul Regelui, făcut de Carol al II lea și traversat de păstorii transhumanți din Mărginime;

- cea mai înaltă șosea din țară, ajunge la 2145 de metri în Pasul Urdele;

- singura șosea care traversează șase masive montane din aceeași grupă montană, în ordine de la sud la nord: Parâng, Căpățânii, Latorița, Lotru, Șureanu, Cîndrel;

-drum folosit de legiunile romane pentru destabilizarea sistemului de fortificații dacice realizat de Decebal și  semiamenajat de trupele germane în timpul războaielor mondiale;

-puncte importante de belvedere sau de vizitat: stațiunea Rânca( un haos de pensiuni și clădiri fără personalitate- vezi foto), Șaua Dengheru, Pasul Urdele-cel mai înalt punct, dar fără indicatoare sau marcaje care să arate acest lucru,Șaua Ștefanu, Obârșia Lotrului-o mare de corturi și de amenajari rudimentare de plastic pentru ciupercari și alți culegători, Valea Frumoasei și a Sebeșului și Lacul Oașa, Masa Jidovului- cu o legendă frumoasă AICI, zona Șugag- Căpâlna.

La poalele Matterhornului în Breuil-Cervinia

Celor care nu au ajuns în nordul  extrem al Italiei, le propun azi o stațiune absolut spectaculoasă, cu nume de rezonanță franceză, aflată la granița cu Elveția. 
Se numește Breuil și i s-a adăugat și Cervinia, pentru că denumirea muntelui care domină orizontul micii localități este, Monte Cervino/Mont Cervin/Matterhorn.

Și noi, dar mai ales soția, ne-am dorit foarte mult să vedem Matterhorn-ul, ori din Zermatt, de pe partea elvețiană, ori de pe partea italiană, din Breuil.


Interesant este că cele două stațiuni comunică între ele prin Pasul Theodul, aflat la 3301 metri altitudine.
Pasul s-a numit mult timp Augstaler, până când a fost redenumit după numele unui celebru episcop, care a trăit în zorii Creștinismului.
Se spune că este trecătoarea din Alpi situată la cea mai mare altitudine, pârtiile  de schi dominând peisajul pe ambele laturi.

Pe partea elvețiană există un ghețar, având în vedere orientarea nordică a versantului, iar drumul îngust se strecoară între vârfurile Matterhorn( 4478 metri) și Breithorn( 4164 metri).

Matterhornul sau cum îi spun italienii Monte Cervino, este cel mai mare și mai popular vârf din Alpii Penini, dacă nu din tot lanțul alpin, și este ușor de recunoscut datorită formei sale de piramidă și mai ales grație peretului estic, care (re)prezintă un abrupt impresionant de peste 1000 de metri, aproape vertical, considerat mult timp, imposibil de cucerit.

Prima expediție de succes, a avut loc în 1865, când englezul Eduard Whymper a pus piciorul pe vârf, escaladând peretele imposibil de... escaladat.

Revenind la cochețica stațiune, aceasta reprezintă un sătuc din comuna Valtournenche, ce aparține de regiunea Valle d'Aosta, o zonă cvasirecunoscută pentru turismul de sporturi de iarnă.

O străduță relativ îngustă urcă ușor spre vest, plecând de la bisericuța din sat, pavoazată de drapelele unor țări și de indicatoarele către diversele hoteluri și pensiuni de multe stele.

Mici terase și magazine ascunse discret după vitrine pline cu produse tradiționale, cu prețuri pentru cei cu dare de mână, întregesc peisajul svițerian din acest sătuc de graniță și din jurul acestuia.

Pe munții din jur se văd instalațiile de cablu care duc turiștii spre pârtiile de schi aflate la peste 3000 de metri, asta în condițiile în care la 2003 metri, altitudinea stațiunii, nu mai există zăpadă în mijlocul verii.

Aflată dincolo de limita pădurii, regiunea este dominată de pășuni și pajiști alpine de toată frumusețea, stânci golașe sau acoperite de zăpadă și o liniște și lentoare specifică zonelor de mare altitudine.
De fapt, asta căutăm. Un Matterhorn care pare că fumegă😎,  soare cu dinți, cu 19 ०C în mijlocul lui iulie, peisaj, curățenie, bun gust și multă civilizație și respect pentru turist, indiferent de statura lui financiară.

Piatra Galbenă- cel mai interesant punct de belvedere din Apuseni

Zona aceasta absolut minunată, și despre care vorbesc de la sine fotografiile, se află în inima munților Apuseni, la altitudinea de 1243 de metri. 
Abruptul calcaros al Pietrei Galbenei are nu mai puțin de 200 de metri, iar sub el se întinde probabil cea mai frumoasă pădure de fag pe care am văzut-o vreodată, de la înălțime.

Zona de sub abrupt, cu pădurea de foioase și cu poienițe sau zone de pășunat se numește foarte frumos, Poiana Florilor

După cum vedeți, în pădurea aceasta se observă o adâncitură, la un moment dat, un aven adânc, care ascunde în măruntaiele lui un bloc imens de gheață.
Este Avenul Borțig, considerat de cei din Parcul Natural Apuseni, al doilea ca mărime după cel de la Scărișoara, cu un volum de peste 30 000 de mc.
De altfel, Piatra Galbenei privită dinpre nord, este unul din versanții sudici ai marii Gropi carstice de la Barsa, asta în care ochiul înoată într-o mare de verde. Parcă nu mă mai satur să privesc pozele astea!

Traseul turistic propus de cunoscători înclude acest aven, cu trecere pe la Pietrele Galbenei și pe la peștera cu gheață Focul Viu( unde scriam că are 25 000 de mc, dar în scădere)
Datele diferă, în funcție de autoritatea sau sursa de inspirație.

Accesul este unul foarte ușor, din Poiana Glăvoi, parte a Platoului Padișului, platou unde se poate ajunge cu mașina, pe un drum care este în mare măsură asfaltat și care mi-a facilitat vizitarea lacului carstic Vărășoaia.

Priveliștea n-are cum să nu te surprindă și să te capteze, mai ales că nici nu este foarte greu de ajuns acolo, fiind un traseu ușor, din care fiecare poate alege o porțiune, în funcție de cât îl duc picioarele, opincile sau plămânii.

Ca parte a Parcului Natural Apuseni, zona Galbenei are un statut special, în care sunt ocrotite, specii de mușchi, melci, specii de păsări, cum ar fi ciocănitoarea cu spate alb și ierunca sau râsul și chiar, capra neagră.