Via Mariae- Calea Sfintei Fecioare Maria

Am descoperit acest panou lângă vestita biserică franciscană Șumuleu Ciuc, unde se află o statuie a Fecioarei, făcătoare de minuni( mai multe- aici).

Această ,,cale", este în același timp un motiv de drumeție, de contact cu natura dar este și o călătorie de regăsire spirituală, de întărire a credinței în lucrările minunate ale Domnului și în forța creatoare a spiritului creștin.

De fapt, avem de a face cu o rețea de drumuri de pelerinaj, care străbate toată Europa Centrală, pornind de la sanctuarul marian Mariazell din  nordul Austriei, traversează Ungaria pe lângă Budapesta( de aici sunt rute speciale către două locuri de pelerinaj unul în Polonia, la Chestochowa unde se află Icoana Madona Neagră cu o replică la Cacica, și celălalt în Bosnia, la Medjugorje unde se află un altar pe locul unde a apărut Fecioara Maria), urmează Mariapocs, tot în Ungaria ( la granița cu Ucraina), și în cele din urmă Șumuleu Ciuc, în județul Harghita.

Drumul are 1300 de kilometri, și poate fi parcurs în 60 de zile, individual sau în grupuri de pelerini, pe jos sau cu bicicleta. Este marcat special și, cel mai important, nu străbate locuri foarte populate ci urmează poteci și drumuri lăturalnice din mijlocul naturii.

Obiectivul Via Mariae, este împărtășirea valorilor spirituale și comunitare, prin evadarea din rutina zilnică, descoperirea lumii și descoperirea sinelui,  omul schimbându-și astfel, viziunea despre viață și despre Dumnezeu.

Detalii se pot obține pe www.mariaut.hu

Copacul vieții de la Turia

Știu că la prima vedere pare un copac obișnuit, uscat, fără crengi și fără scoarță, încadrat de doi tuia înalți.
Dacă vă uitați mai bine însă, veți vedea pe trunchi niște insigne, de forma unor galbeni dintr-o salbă.

Acolo se află registrul informal, de evidența nașterilor din comuna covăsneană Turia.

Concret, fiecare copil născut ,,beneficiază"de o asemenea plăcuță, pusă pe copac, culoarea diferită indicând anul în care aceștia s-au născut.

Tradiția nu durează de mult, după cum se vede, dar tare aș vrea să-l văd după vreo 10-15 ani.
Se poate face în felul acesta face un recensământ foarte clar, plus că fiecare copil ajuns adult, se poate mândri cu propriul ,,certificat de naștere".
Copacul se poate vedea din stradă, este în fața primăriei din Turia, comună situată între Tg. Secuiesc și stațiunea (re)descoperită de curând de mine și de familia mea, Balvanyos.

Film pe canalul de youtube:https://www.youtube.com/watch?v=iHdJhdoKZXw&t=16s

Cetatea Balvanyos- Cetatea Idolilor

Este cea mai faimoasă fortăreață medievală din zona Târgu Secuiesc- Băile Tușnad. 
Legendele cu uriași și zâne, care s-au țesut în jurul acestei construcții impunătoare, l-au inspirat pe scriitorul maghiar Jokai Mor să scrie romanul Cetatea Idolilor.

Vechimea ei se pierde, la propriu, în negura vremurilor, data construcției nefiind cunoscută. Se apreciază că ar fi fost ridicată înainte de secolul al XIII, când primii secui încep să vină în depresiunile intracarpatice din estul Transilvaniei. După arheologul Ferenczy Istvan, s-ar părea că data construcției este secolul al XI.  Tot de atunci i se spune și Cetatea Păgânilor. Prima atestare documentară este din 1360 sub numele de ,,Castri Baluanus", și apare pe hărțile care autentificau împărțirea pământurilor între nobilii secui.
 A aparținut timp de secole, ca și pământurile din zona Turia,  familiei de nobili secui, numită Apor.

Aceștia se bucurau de protecția deosebită a regilor Ungariei, care le-au recunoscut  în mai multe rânduri privilegiile, printre aceștia numărându-se Regele Bela a IV lea sau Sigismund de Luxemburg, în 1402.

Printre personalitățile familiei s-au aflat și voievozi ai Transilvaniei, ca Apor Laszlo sub domnia Regelui Karoly Robert sau Ladislau Apor, care se spune că a păstrat aici Sfânta Coroană Ungară, predată apoi regelui Karoly dar și istoriografi recunoscuți în lumea maghiară, ca Apor Peter( sec. XVII).

În 1603, văduva lui Apor Miklos,  Lazar Borbala, părăsește cetatea mutându-se mai la ,,câmpie", în zona localității Turia, unde se află și acum conacul Apor.
Din acel moment începe cetatea să se degradeze, totul culminând în 1970 cu prăbușirea donjonului de 20 de metri înălțime care domina toți munții din jur, în urma unui cutremur.
Pereții curții interioare au început să se prăbușească, iar zidurile exterioare au fost tributul pe care pădurea deasă de fag și l-a luat, după sute de ani. În Evul Mediu, poarta era protejată de un sanț peste care se afla un pod suspendat, ce făcea legătura între cetatea superioară de pe stâncă și cetatea inferioară de la limita pădurii.


Am dorit să urcăm la cetate de fiecare dată când am ajuns la Balvanyos, însă informațiile că pădurea este plină de urși( efectivul  de urși în zonă este de aproape 10 ori mai mare decât normalul!) ne-a liniștit repede.
Totuși, grupurile mari- de care urșii se sperie- se pot aventura prin pădure și pe urcușul destul de abrupt până sus, de unde panorama către bazinetul depresionar al Târgului Secuiesc este impresionantă.

Podurile de lemn acoperite din Transilvania. Un circuit imposibil.

Când am auzit despre podurile de lemn acoperite de pe râurile și pâraiele din Bistrița și Mureș, mi-am zis că ar fi nemaipomenit să realizez un circuit al acestora.
Răbdător, am citit în ghidurile mele turistice apoi am căutat pe net, unde oferta de imagini și înformații este sublimă, dar lipsește...( cu excepția unui articol din Adevărul și a unei prezentări power-point, pe care o aveți mai jos)


Din cele peste 10 poduri construite, în secolele XVII-XIX, pe granița dintre imperiul habsburgic și celelalte teritorii românești, nu au mai rămas azi decât DOUĂ!
Unul este în comuna natală a marelui poet George Coșbuc, iar celălalt este în comuna Ilva Mare, amândouă având nevoie de reparații capitale, altfel la prima mare viitură, pleacă cu apele.
Am ajuns anul trecut în zonă, și am trecut pe la Nepos, în comuna Feldru, oprindu-mă la picioarele podului care a fost acolo. A fost luat de o viitură, îmi spune un localnic, care aștepta cuminte trenul de navetă.
Am încercat atunci, ca de atâtea alte ori, o tristețe imensă, pentru indiferența celor care ar trebui să salveze valorile arhitecturale aflate pe coclauri rurali ai țării. Cred că la fel se va întâmpla și cu cele două poduri care au rămas în picioare de mai bine de 200 de ani.
Au nevoie de avize peste avize, asta în cazul în care se vor găsi cam 1.5 mld. lei pentru fiecare. Hm, greu de crezut.

Iată mai jos o listă cu ce a fost, utopicul circuit către podurile de lemn acoperite din nordul Transilvaniei:
Năsăud( fost pod din lemn de stejar)- Coșbuc( încă în funcțiune, numit și Podul Iubirii)- Salva- Zagra( scoase din circulație și părăsite)- Nepos( distrus de o viitură, se vede în imagine)-Ilva Mare( încă în funcțiune)- Ilva Mică( distrus)- Mocod( distrus de o remorcă în 1984)- Lunca Ilvei- Ibănești( singurul din județul Mureș).

O prezentare Power-Point, a unui profesor din Bistrița o găsiți aici- Podurile de lemn acoperite

Voroneț- Albastru de UNESCO!

Mănăstirea Voroneț reprezintă, poate, cel mai important monument de arhitectură feudală din Bucovina. Bisericuța reușește să îmbine într-un mod deosebit, realizările artei moldovenești din timpul domniilor lui Stefan cel Mare( 1457-1504) și Petru Rareș( 1527-1538/ 1541- 1546).

O găsiți la capătul satului, sprijinită pe un dâmb către care coboară ultimele rămășițe ale pădurilor de molid de odinioară. Este încadrată de pâraiele Voronețului și Magherniței, profilându-se pe cerul azuriu, cu albastrul său unic. Este situată la 5 kilometri sud de Gura Humorului, în zona meridională a Obcinelor Bucovinei.

 Ce se vizitează astăzi la Vorneț este ctitoria marelui domnitor, completată apoi de Petru Rareș, în timpul domniilor lui dar și la un an după moartea acestuia, de către Mitropolitul Grigorie Roșca, un fel de al treilea ctitor al așezământului.

Câteva date și informații esențiale:
- a fost ridicată în câteva luni, între 26 mai și 14 septembrie 1488;
- a fost înălțată pe locul unde și-a avut chilia și micul schit de lemn celebrul călugăr Daniil;
-are pridvor închis, cu ziduri pline, uși și ferestre( la Humor și Moldovița pridvorul este deschis);
- pristavul Marcu, este cel ce a supravegheat lucrările de pictare a exteriorului( 1457), în frescă, considerat și pictorul ,,oficial";
-biserica are plan treflat, trilobat sau triconc, adică în formă de trifoi;
-lungimea este de 25,5 metri, lățime la pronaos de 7,7 metri și de 10,5 metri la abside;
-stilul original moldovenesc sintetizează elemente bizantine și gotice, într-un stil care nu se mai regăsește nicăieri în lume;
-altarul bisericii cuprinde câteva picturi celebre: Cina cea de taină, Împărtășirea cu pâine a apostolilor, Împărtășirea cu vin și Spălarea picioarelor;
- exteriorul este pictat în fresce care înfățișează: Judecata de Apoi, Asediul Constantinopolului,Glorificarea Sfintei Fecioare, Arborele lui Ieseu, Facerea Lumii, Legământul lui Adam;
-pentru albastrul intens, care rezistă de sute de ani, s-a folosit albastru de lapislazuli aplicat pe tencuiala udă din var stins, nisip și paie tocate;
-în biserică se află mormântul lui Daniil Sihastru și al Mitropolitului Sucevei Grigorie Roșca.

Primăvara în Cheile Întregalde. Un vis...

După mine, primavara arată ca o incursiune auto dar și perpedes în cheile cu floare de colț.

Pe drumul desfundat şi uitat de lume, ce leagă Ţara Moţilor, mai precis zona Bucium cu celebrele Detunate, de zona Galdelor din Munții Trascăului dinspre Alba Iulia, se află aceste interesante și înguste chei.

Nu mi-am propus să ajung la ele, dar drumurile şi scurtăturile gândite de mine m-au adus întâmplător şi aici, însă mi-au stricat câteva bucşe si vreo două cauciucuri.

Dar nu-mi pare rău, pentru că sunt 1500 de metri de stânci calcaroase albe-gri, de ziduri de fortăreţe naturale modelate de Sfarmă-Piatră, de îngustări de traseu şi de bolovani uriaşi tăvăliţi în apa pârâului Galda.

Este o zonă magică puţin exploatată şi puţin cunoscută, situată la ieşirea din localitatea cu acelaşi nume. Vreo doi, trei orăşeni mai deştepţi vin aici  primăvara sau vara şi îşi petrec week-end-urile cu cortul, într-o linişte desăvârşită, iîntr-un aer uşor ozonat, la o altitudine incredibil de mică, de doar câteva sute de metri, răcorindu-se vara în apa Gălzii și Găldiţei.

Cele 25 de peşteri mici săpate de apele de şiroire sau de micile pâraie transformate uneori în sohodoale, sunt scobite în pereţii calcaroşi, unde poţi avea surpriza să întâlneşti cea mai frumoasă și mai gingașă floare din ţara noastră.
Cea numită Floarea Reginei, sau Floarea de Colţ sau pe latineşte Leontopodium alpinum, aici la cea mai joasă altitudine din ţară de 580-600 de metri, asta deși se întâlnește de obicei la peste 1800.  
O zi de mai sau iunie aici, și mai trăiești o viață.

Mesaj ecologist. Nesimțiții nu dispar...

Un mesaj mai adevărat ca niciodată. Un proiect al  Asociației Salvați Delta, cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională.

Fără probleme ar putea fi extins în zonele rurale, unde țăranii aruncă gunoaiele pe câmp sau în apa pârâului cristalin din fundul curții, printre blocurile cenușii ale împuțitelor noastre orașe sau pe islazurile murdare unde alți melteni cu grătar și cruce de aur la purtător, înoată între gunoaie și pamperși. 
Habemus sloganus!
Dar România este sufocată de gunoaie!

Castelul Arcuș- incursiune de iarnă

Dacă ai drum prin împrejurimile orașului Sfântu Gheorghe, reședința județului Covasna, ar fi bine să te abați până în comuna Arcuș, să vezi castelul.

Locul are farmec și iarna, chiar dacă am fost încântat, și invidios în acelasi timp, de fotografiile făcute de Anda( Hai la Bord), la începutul verii lui 2012.




Originea castelului, merge în timp, până în secolele în care domeniile din Transilvania erau în stăpânirea nobililor secui( grofi). 

Un conte de această origine construiește acest castel iar soția lui amenajează grădina, care este mai degrabă un parc dendrologic în toată regula.
Am văzut tisă( taxus baccata), specii de thuia, frasini, fagi, castani, molizi, pini, chiparoși și zice-se ca mai există și magnolii sau alte specii exotice.

Bisericuța evanghelică de lângă castel mi-a plăcut mult, pentru simplitatea formelor și pentru poziția sa pe un picioruș de deal.
Lacul înghețat, pe care îl distingi cu greu sub zăpada groasă, este punctul principal de atracție în perioada caldă.

În anii dictaturii comuniste, zona avea un regim special pentru că aici era una dintre reședințele lui Nicolae Ceaușescu, care venea la vânătoare în pădurile Covasnei. După 1990 castelul a căpătat o destinație culturală, un loc unde se țin concerte de pian, vioară sau se joacă piese de teatru, ori se organizează tabere de sculptură.

Intrarea costă 2 lei de persoană iar vizitarea în interior costă 4 lei. Taxele foto sunt depășesc 20 de lei, dar merită.