Cum văd eu staţiunea Eforie Sud

Oraşul Eforie a luat naştere pe ,,ruinele " vechii staţiuni Carmen Sylva, şi este compus de fapt din două localităţi separate, Eforie Nord, mult mai mare ca staţiune şi Eforie Sud, unde se află oraşul şi primaria.
Staţiunea Eforie Sud, este mai mică decât prima, are câteva străduţe intime, cu trotuare moderne şi iluminat decent, vile şi pensiuni arătoase, unde se vede munca şi dorinţa oamenilor pentru a crea ceva deosebit.

Un parc şi un teatru de vară, destul de îngrijite de altfel, o faleză ce suferă la capitolul consolidare- multe porţiuni se surpă sau alunecă, datorita friabilităţii stratului de argilo-calcaro-grezos, dar şi din cauza dezinteresului autorităţilor centrale, regionale şi locale.
Promontoriul pe care este situată staţiunea domină cu peste 25 de metri malul mării, astfel că priveliştea îmbrăţişează o mare neagră foarte... albastră.
Din păcate, ca peste tot pe litoral, ori sărăcia, ori prostia, se dau în stambă la tot pasul, cu saltimbanci rataţi ce ocupă inutil trotuarul şi pentru care ar fi mai potrivită căutarea  de locuri de munca la domiciliu, decât misiunea de a înveseli mulţimea. Mulţi rromi-ţigani scăpătaţi cu cruciuliţe luminoase în mână, cu terase îngrămădite între alte terase şi unde sudoarea vecinului îţi lasă loc puţin şi pentru mirosul de pizza. Cu o terasă manelistico-folclorică ce se numeşte ,,Vienez"-daca vă vine să credeţi, cu tiribombe asezate pe faleza şubredă şi proptite cu scânduri să nu cadă în râpă, cu tarabe de patroni estivali situaţi unde credeţi- pe strada ,,Dezrobiriii". Toate sunt tipice pentru litoralul nostru arhaic, pentru care plângem şi ne plângem şi unde chelnerii de ocazie ar face mai bine să-şi caute locuri de munca in Franta sau Austria, că tot vorbirăm de Vienez

Primarul, oricare ar fi el, încearcă să impresioneze turistul cu ceva asfalt, trotuare, două mici străduţe pietonale, câteva pubele ecologice care mimează interesul pentru mediu, dar şi gropi de gunoi dincolo de cartierul de căsuțe şi campingul  sordid din sudul staţiunii.
O plajă semîntreţinută, cu diguri- care sigur aparţin de Apele Române- dezolante şi cu stabilopozi lipicioşi şi alunecoşi.
Cu toate acestea, mă duc vară de vară pe litoral, pentru că se întâmplă şi lucruri bune, condițiile de cazare se îmbunătăţesc, iar pretenţiile turiştilor se dublează, şi pe bună dreptate. Apar terase şi restaurante conduse de oameni de bun simţ, familii cu copii ce învaţă să preţuiasacă banul şi distracţia, cu ceva animatori pe plaja şi cu mult, mult ...soare.

Vatra Dornei- încă o stațiune renăscută

La Vatra Dornei se ajunge ușor, ori pe drumul dinspre Suceava- Câmpulng Moldovenesc, ori dinspre Valea Bistriței de la Piatra Neamț, sau prin pasul Tihuţa, dinspre Transilvania.
Este o stațiune în plin proces de transformare, după ce o bună perioadă a trăit din faima perioadei comuniste.

Deşi străzile arată încă destul de rău, trotuarele asemenea, parcul este semiîngrijit, iar indicatoarele sunt puţine și de multe ori nefolositoare, puterea prezentului european și interesul edililor pot scoate stațiunea din izolare, pentru că are nerv și potenţial de dezvoltare.
Trecem peste acest aspect și vă spun despre locația deosebită a stațiunii, undeva în centrul Ţării Dornelor, la altitudinea de aproximativ 800 de metri, ceea ce situează oraşul pe primele locuri între oraşele de altitudine din ţara noastră.
Poate mulți ați mers cu vestitul telescaun de aici, trebuie să ştiţi că dornenii se mândresc cu el, pentru că este cel mai lung din ţară, are trei kilometri lungime şi pleacă de pe strada Negreşti, de la peste 800 de metri altitudine şi ajunge pe Dealul Negru la 1302 m, aşadar o diferență de nivel apreciabilă(cei din Caransebeş se mândresc şi ei cu un asemena telescaun situat pe Muntele Mic).
Dacă ajungeți cumva în extrasezon (adică toamna și primavara) trebuie să știți că fără cel puţin 8-10 persoane nu funcționează, așa că întrebați și verificați.

Acolo sus, pe Dealul Negru am trăit o mare dezamagire ,, ecologică", când am văzut câte gunoaie pot fi pe munte. Gropi pline cu pet-uri, ambalaje de tot felul, erau răspândite pe o suprafață mare, și mă gândeam ce bun ar fi un ghid de conversatie roman german, ca să aflăm cum se spune la civilizație sau la educație.

Priveliștea însă este superbă, putând fi văzuți Munţii Călimani (vf. Pietrosu 2100 m), Muntele Runc (1149m)  prelungirea sudică a Munților Suhard, cu vârful Oușorul (1639 m), plus o panorama largă asupra Depresiunii Dornelor traversată de Bistrița și de afluentul său Dorna.
În parc se merge pentru aerul curat și pentru a fi hrănite veveritele antropizate de aici, care mai mult sunt sătule decât flămânde. Vioaie și colorate ca morcoveata, sunt strigate de toată lumea, care vine cu nuci (numai cu nuci veniți, nu și cu alte semințe, că nu mănâncă!), Mariana, Mariana!

Este distractiv să vezi copii și bătrâni strigându-le încontinuu, astfel nici nu știu dacă ele vin pentru că le strigi sau pentru că sunt pur și simplu, curioase.
Vă recomand pizzeria din centru, chiar lângă podul de peste râu, și mai ales cofetăria de alături, unde prăjiturile și celelalte scofeturi sunt uriașe, gustoase și ce este cel mai important foarte ieftine (este situată pe principala arteră pietonală).

Câte ceva despre hanurile secuiești

Hanuri secuiești găsești peste tot în drumurile spre și dinspre Sfântu Gheorghe, Brașov, Miercurea Ciuc, Gheorgheni sau Tușnad. De cele mai multe ori sunt case mari cu unul sau două etaje, pe structură de lemn care oferă o cazare în camere cu două sau mai multe paturi (chiar și șase), la  50-90 de lei camera, cu mobilier simplu din lemn solid, vopsit în diferite culori (camera verde, camera albastra,camera roșie etc.) și cu motive florale stilizate inspirate din tradiția și folclorul secuilor.

Paturile sunt destul de late și relativ înalte, în unele din hanuri am găsit chiar saltele din latex, care îți oferă un confort deosebit, la somn.
Ce trebuie să ştiți cu siguranță și ce contează în mod deosebit, este că în toate hanurile se mănânca bine, încă,  dar, și aici ca și în alte locuri ,, românizarea" se produce încet dar sigur, porțiile de mâncare începând să capete alte dimensiuni, de la un an la altul.
Piesa de rezistență, în toate restaurantele tradiționale secuiești este platoul secuiesc, care deși este alcătuit pentru două persoane, satură cu siguranță trei, apoi nu trebuie uitată supa de gulaș iute și gulaşul secuiesc cu niste găluşte mici și simpatice, sau sarmalele uriașe cu mămăligă. După mesele îmbelșugate oferite clienților, siesta se poate face, în mici hamacuri, în leagăne sau chiar în camerele mari și aerisite, unde odihna  este asigurată de minunile de la Salterra, de care vorbeam mai sus.
Si mai este ceva, chiar dacă chelnerii nu știu peste tot foarte bine româneste, te înteleg foarte bine, unii au însă o atitudine aiurită și nu pentru că suntem români, căci am observat aceeasi atitudine și la mesele ocupate de maghiari sau de alte naționalități.
Vara se poate mânca pe terasele cu bănci de lemn și umbrare, având de obicei  în mijloc, o  curte cochetă și bine întretinută.

Gura Humorului, și de iarnă și de vară

Gura Humorului este un oraș simpatic până la un punct, asta pentru că mai sunt multe de făcut, mulți bani de investit,  dar și pentru că are un potențial extraordinar. Este situat la capătul estic al unui culoar depresionar lung, din inima munților Bucovinei, traversat de râul Moldova, culoar ce începe undeva la vest de Câmpulung Moldovenesc. denumit de edili stațiune, orașul începe să arate ca una, chiar dacă termenul nu este suficient de bine definit în România.
Poate ar trebui lansată o campanie, în care să se trimită plicuri cu pliante și explicații la, sau pentru toți turiștii, ca să știe și ei unde ajung să-și petreacă vacanțele.
Orașul are o poziție pitorească chiar lângă versantul sudic al Obcinei Mari, la intrarea în zona montană bucovineană.
Să vedem cu ce se laudă acest orășel interesant:.
-o populație de vreo 16-17000 de locuitori, parțial în oraș, parțial în zona suburbană;
-înconjurat de păduri de fag și de amestec( fag+ molid), ce dau o notă elvețiană( svițeriană) peisajului;
-altitudine de 425 de metri, în lunca râului Moldova și alte câteva sute de metri pe dealurile-munţii din jur;
-o mică pârtie de ski situată, am putea spune, chiar în oraș, ceea ce constituie un real avantaj;
-o zonă centrală destul de atractivă, suficient de bine îngrijită, cu un vag aer de oraș austriac din Carinthia, asta dacă nu ar fi traficul infernal, pentru că drumul național trece prin centrul orașului( camioane, tractoare,automobile, căruțe sau faetoane);
-un muzeu etnografic al Țării Bucovinei, care merită promovat mai mult, mai ales pentru străini;
-un festival de UMOR la HUMOR foarte vestit în ţară și în afara ei;
-la două ore și jumătate de condus obraznic, față de Bacău sau Iași;
În concluzie, megi, vezi și transmite mai departe, fă poze și pastreaza-ti amintirile cu albumele foto de la Cartuseria, revin-o dacă vrei, să te bucuri de un orășel de munte românesc, altul decât cele de pe Valea Prahovei, cea îmbâcsită și aglomerată.

Circuitul târgurilor populare de iulie (I)

Defileul Dunării

M-am gândit că n-ar strica să sugerez două trei idei de circuit mai atipic, legat de sărbătorile populare ale românilor, idei care pot folosi atât turiștilor români, care pot combina vacanțele cu vizitele la aceste nedei, cât și celor străini, care au nevoie de ghizi care să cunoască calendarul desfășurării acestor sărbători.

Recomandările mele, pornesc  de la celebrul Târg al fetelor de pe muntele Găina, care se desfășoară pe muntele cel mai înalt(1486 m) de la limita a trei județe Alba, Arad și Hunedoara, între 20-22 iulie. Tot de Sfântul Ilie are loc la Bărbătești în județul Vâlcea, o șezătoare cu concurs de creație, numit Brâul de Aur. Urmează trei sărbători foarte așteptate în sudul Transilvaniei, cea de la Fundata, din județul Brașov, numită Nedeia Munților, în ultima duminică din iulie, apoi la Săcele unde în cea mai apropiată duminică de Sf. Ilie, are loc Târgul feciorilor, cu cântece și dansuri populare și o alta în județul Sibiu, la Gura Râului, numită de localnici, Sărbătoarea bujorului de munte, care celebrează înflorirea rododendronului, în zona Cândrelului.
Să nu uităm de festivalul medieval de la Sighișoara, care are loc în fiecare an, la începutul lunii iulie, un loc binecuvântat de istorie unde se adună mii de turiști, cavaleri și domnițe, dar și artiști gata să-ți facă pe loc un tricou amuzant personalizat sau să-ți cânte o melodie veche, la un instrument medieval..
În prima duminică a acestei luni, puteți merge la Brâncovenești, în județul Mureș, la Tărgul cireșelor, o manifestare folclorică de tradiție care adună mii de localnici și turiști în fiecare an, atrași de gustul și mirosul îmbietor al cireșelor de iulie. Dacă vă place muzica sârbească, aveți de petrecut la Șvinița, în județul Mehedinți, la Festivalul cântecului și dansului sârbesc. Recomand cu căldură micii sârbești și chifteaua tradițională, plescavița. Nu uitați să vă luați calendare personalizate, suveniruri și alte nimicuri, de pe malul Dunării, din zona spectaculoasă a defileului sau a clisurii.
Alte nedei pe care vi le recomand mai sunt la:Domașnea( județul Caraș-Severin), Milișăuți în Suceava, pe 8-9 iulie, sau festivalul de muzică Maramuzical , din com. Vadul Izei, jud. Maramureș.

Bucurați-vă de tradiții!

O cazare în secuime

Undeva, cândva, într-o iarnă grea ne-am gândit să facem revelionul în secuime, adică în inima ținutului, pe lângă Odorheiu Secuiesc, unde doar 3% sunt români. Decizia n-a fost greu de luat, pretul și promisiunea unor servicii de calitate, ne-au determinat să plătim avansul de 20 % aproape pe loc. Apoi au început să apară temerile legate de diferența dintre ce se postează pe pagina oficială și ce vom găsi acolo, cazuri de genul acesta sunt numeroase.

În sfârșit, pe 29 decembrie am plecat spre Miercurea Ciuc, prin Pasul Ghimeș, am trecut de intersecția cu Harghita Băi și de Băile Homorod, urmând drumul spre Sighișoara și Odorheiul Secuiesc, la câteva sute de metri am făcut dreapta pe un drum local și la capătul acestuia am găsit pensiunea de trei margarete, cu terenurile de fotbal și tenis situate alături.
Arăta așa cum ne-am așteptat și pe afară și în interior, semn că patronii aveau pretenții și de la ei și de la cei ce stabileau prețurile la curățenie în oraș. Practic totul era pus la punct și ordonat nemțește, sau, mă rog, secuiește. Gazde primitoare, grijă mare pentru detalii, un bar frumos la intrare, acolo se putea și fuma, iar din restaurantul cochet și bine amenajat se ieșea într-o terasă ce dădea spre a doua clădire a pensiunii, acolo unde un grup de bucureșteni ocupaseră toate camerele.
De altfel, pentru cine merge în grup este foarte confortabil pentru că în clădirea aceea se află camerele, bucătăria și salonul mare și comod, așa că nu te deranjează nimeni. În plus, am văzut că înaintea sosirii grupului de București, se făcuse curățenie generală, de parcă se întâmpla o vizită de stat. Nimic exagerat într-o altă țară, dar la noi...
Noi am stat în pensiunea mare, deasupra restaurantului, fără zgomot și fără nici o grijă legată de violarea intimității familiale. Doar lipsa balconului a deranjat puțin.
Mi-a plăcut și să vorbesc, mai rar este drept și mai răspicat cu patroana, deosebit de draguță  și îndatoritoare dar și cu domnișoara de la bar, care vorbea cel mai bine limba română, dintre toți angajații.
Un alt lucru interesant este legat de faptul că a fost singura pensiune unde exista o ladă cu jucării și păpuși și un mic spațiu pentru copii,  rămânând plăcut surprinși și de faptul că angajații se jucau tot timpul cu copiii și păreau că efectiv stau la dispoziția noastră. Iar când lucrurile se murdăreau, la propriu, în spațiul de joacă, se înființa imediat echipa de curățenie, alcătuită ad hoc din patroană și vreo doi chelneri, care puneau din nou lucrurile pe făgașul lor normal.

O recomand cu căldură, prețurile pe camera  pleacă de la 90 lei, plus mâncăruri secuiești tradiționale și super gustoase. De aici și până la Harghita Băi se fac 30 -40 min., asta dacă vreți săniuș și ski, sau la Băile Homorod, deși acolo este mai ,, în drum ''cum s-ar zice. Revelionul a fost doar un moment plăcut, pentru că nu-l pot scoate din contextul general cu dans, tombolă și artificii din partea gazdelor.

Nu mă întrebați cum se numește pensiunea, nu asta este important, ci faptul că se poate face turism civilizat și în România.

Aqua City Poprad- Slovacia

Poprad este un oraș slovac de mărime medie, situat la sud de salba de stațiuni montane care jalonează Munții Tatra Înaltă, la doar 8 kilometri de marea stațiune de sporturi de iarnă Tatranska Lomnica. 

Deși se apropie de populația Romanului, acesta are în ,,dotare" un parc de distracții acvatice cum nu găsești, încă, în România, asta și pentru a răspunde așteptărilor turiștilor straăni și slovaci care nu petrec toată ziua pe pârtie. 

Combinat cu un hotel de patru stele și cu un centru de frumusețe bazat pe criogenie, Aqua City Poprad oferă o varietate neașteptat de largă de distracții acvatice și nonacvatice. În spațiul de la intrare găsiți câteva magazine cu aticole sportive și de plajă, cu costume de baie ieftine, de la 5-10 euro.
Voi enumera doar uriașa piscină de dimensiuni olimpice, cele trei băi termale acoperite, topoganul cu apă, bazine exterioare cu apă de la 30 la 40 de grade, saloanele de masaj, restaurantul propriu, spațiu de divertisment pentru copii și jacuzzi-urile sau saunele.
Există un sistem interesant cu mici dulăpioare și cu brățări puse la mână care îți asigură accesul în diferite zone, în funcție de tariful plătit, așa că vă puteți plimba prin tot aqua park-ul lejer, în sandalele de piele, șlapi sau papuci, sau pur și simplu în picioarele goale.

Prețurile sunt extrem de accesibile, eu recomand pachetul familial care costă 38 de euro, pentru trei persoane, o zi întreagă. Aqua City-ul este o alternativă excelentă pentru cei ce nu vin neapărat să practice sporturile de iarnă- așa cum am fost noi- și doresc relaxare și odihnă.