PLECATDEACASA



SCRIU DESPRE CEEA CE VĂD!

ȘI...NU UITA SĂ DAI LIKE!

101 FRUMUSEȚI ASCUNSE ALE ROMÂNIEI!

duminică, 25 septembrie 2016

Villach, Carinthia sau amintirea unui oraș austriac clasic


Cum toamna se pare că s-a instalat bine mersi pe străzile și în sufletele noastre, recursul la amintirile de peste vară sau de peste veri trecute, este mai acut, mai prezent și bineînțeles mai încărcat de  nostalgii estivale.
Una din ele este aceasta, cu orășelul Villach, unde am petrecut o săptămână super agreabilă, cu vreo 40 de copii, într-o tabără de neuitat, prin 2014.

Carinthia este unul dintre statele federale ale Austriei( 9 la număr), regiune situată în sudul țării, Villach fiind al doilea ca mărime din zonă, un nod important de circulație din zona Alpi-Adriatică.

Cochet, ca scos din cutie, orășelul este refăcut aproape complet după al Doilea Război Mondial, când a fost bombardat de aliați, de nu mai puțin de 37 de ori. Traversat de Drava( Drau- afluent important al Dunării) orașul este împărțit în două, zona pietonală din jurul bisericii și din jurul primăriei fiind principala atracție pentru oricine vizitează acest colț de Austrie, parcă rupt dintr-o vedere cu munți și cu oameni fericiți și relaxați.


Al șaptelea ca populație din Austria, Villach, este de mărimea Romanului sau a Turdei, dar comparațiile se termină aici, pentru că atracțiile turistice din zonă sunt numeroase.
Exemplele cele mai la îndemână ar fi Alpii Gailtal cu Mt. Dobratsch (2166 de metri),  ruinele castelului Landskron, lacul Ossiach, zona Klagenfurt- Worthersee situată la est de oraș, festivalul de muzică și artă plus carnavalul care începe în noiembrie, concursul de ambarcațiuni de pe râul Drava, pârtiile de ski de pe munții din jur, legătura cu Italia prin pasul Tarvisio sau cu Slovenia, tot peste Alpii Carinthiei.


Aerul de burg postmedieval, combinațiile de clădiri noi și ,,verzi", biserica Sf. Jakob cu turnul său de 94 de metri, anticariatele ascunse pe străduțe înguste, micile magazine de flori și pâine, completează ambianța de oraș în care vacanța nu se termină niciodată.


Nu au cum să nu-ți placă statuile așezate la tot pasul, berăriile ascunse în ganguri răcoroase, străzile pietruite pe care merg țanțoși bărbații îmbrăcați în lederhose, femeile frumoase și bine îmbrăcate sau forfota de la magazinele de suveniruri, generatoare ea însăși de calm și de zâmbete.
Știu că ați simțit asta pe oriunde ați trecut prin Austria sau prin Germania, astea sunt bucățele de recreere sufletească pe care nu ni le poate lua nimeni, iar rememorarea lor aduce bucurie și implinire.


Biserica sf. Jakob



Primăria și micul pietonal din fața ei
O clădire de locuințe verde, verde

Drava cea limpede si calm curgătoare



Adăugați o legendă

joi, 15 septembrie 2016

Peștera Sf. Teodora de la Mănăstirea Sihla din codrii de argint ai Neamțului

Într-o interesantă drumeție prin zona Văraticului, din această primăvară capricioasă, am hălăduit într-un week-end prin pădurile  binecuvântate de Cel de sus  din regiunea de poveste a Neamțului. 
Știam de mănăstirile Sihăstriei și de cea din munte, de la Sihla, dar nu aveam idee de micuța grotă unde s-a nevoit, cum se spune, Sfânta Cuvioasă Teodora din pădurile și munții Neamțului.

M-a impresionat locul ales pentru a se izola în rugăciune, mi-a plăcut mult drumul sălbatic, în serpentine, spre mănăstirea Sihla și m-a cucerit povestea de viață a acestei  călugărițe devenită sfântă prin voia Domnului, trecută în calendar la 20 august 1992, și sărbătorită pe 7 august în fiecare an de atunci.

Povestea vieții sfintei( pe scurt)


S-a călugărit de tânără, la o mănăstire din Vrancea (Vărzărești), iar în urma unor evenimente istorice nefericite, legate de invazia turcilor, a ales să plece în regiunea natală, la Vânătorii Neamțului. Aici, a găsit această peșteră, unde și-a petrecut ultimii ani ai vieții, în rugăciune, în pustnicie, ocrotită fiind de un călugăr bătrân, care o spovedea, o împărtășea și îi aducea cele trebuincioase traiului în izolare.

Odată cu moartea călugărului, nimeni n-a mai știut unde se sihăstrise călugărița, așa că Sf. Teodora a ales să trăiască și mai restrictiv, în post și rugăciune.

Vrăbiile de la mănăstirea Sihla, se spune că îi aduceau frimituri de pâine, ceea ce a atras atenția starețului de acolo, care a trimis doi călugări pe urmele păsărilor.

Așa au (re)descoperit-o pe sfântă în grota ei de la piatra despicată, rugându-se, învăluită într-o lumină ireală, aură dumnezeiască care i-a vrăjit dar și speriat în aceeași măsură.

A cerut un preot, pentru a se putea spovedi și a putea să treacă la Domnul, în liniște și cu sufletul curat. Ceea ce s-a și întamplat, după care a fost înmormântată sub piatra din grotă care i-a servit atâția ani ca altar improvizat de rugăciune.

Foarte mulți ani după aceea, domnitorul Mihail Sturza reface mănăstirea Sihla și descoperă și moaștele sfintei, pe care le pune într-o raclă frumoasă pe care o depune la loc de cinste în biserica nouă.

Această raclă ajunge, în urma unui schimb nefericit de odoare bisericești cu mănăstirea Pecerska, la Kiev, unde este venerată ca o mare sfântă, făcătoare de minuni, sub numele de Sf. Teodora din Carpați( Sveti Teodora Carpatina).

Se spune că este cea mai mare sfântă pe care a oferit-o spațiul de credință creștină a României și că puterea rugăciunilor către cuvioasă este foarte mare, iar că ajutorul sfintei nu întârzie să apară în viața celui ce se roagă la icoana ei.

Atenționări și ponturi


  • Se poate urca cu mașina prin pădure, iar la indicatorul din curbă, lăsați mașina și faceți o mică plimbare prin pădure( 5 minute) până la fântâna Sf. Teodora, locul de unde se alimenta cu apă de ploaie și până la grota umedă, rece și îngustă dar plină de căldură creștină, unde a trăit sfânta.
  • Atenție(!!!) la mașinile lăsate neasigurate, pentru că prin zonă circulă mult conaționali de-ai noștri care caută!?( sic) lemne  dar și eliberează mașinile de lucrurile lăsate neglijent pe banchetă.
  • Vizitați și frumoasa mănăstire de la Sihla, aflată la 5 minute de mers cu mașina de la intersecția cu poteca ce duce la grotă. Ciudat mi s-a părut că nu acceptă la pomelnice persoane care sunt de altă credință plus alte restricții și condiționări aberante. N-am mai întâlnit așa ceva și mă întreb la ce fapte și pilde ale lui Isus se raportează ei - călugării- atunci când pun astfel de afișe la intrarea în biserică?
  • Un pont: continuați  pe drumul de pământ de la intersecția cu poteca către grotă, care vă va scoate în spatele mănăstirii Agapia, după vreo 7-8 kilometri încântatori prin pădurea de argint.




duminică, 11 septembrie 2016

Lacul Iezerul Călimanilor (Rețițiș)- singurul lac natural din Călimani

Nu este neapărat o frumusețe, asemenea celor glaciare, aș zice mai degrabă că este o curiozitate naturală din cei mai înalți munți vulcanici din țară( 2100 m. vf. Pietrosu).
Am vrut să-l găsesc, să-l descopăr și să-i explorez împrejurimile, cu atât mai mult cu cât curiozitatea îmi fusese ațâțată de lipsa informațiilor cumva oficiale. 
La mine, și aș îndrăzni să spun și  la colegii mei, oficial(e) înseamnă CĂRȚI, lucrări de specialitate, articole științifice, etc. 

Lacul se numește, de fapt, Iezerul Rețițiș, pentru că este situat sub versantul sud-estic al vârfului cu același nume, de pe creasta( marginea) vulcanică a imensei caldere a Călimaniului( toate articolele despre Călimani- AICI).
Locul este binecunoscut de iubitorii de munte, pentru că sus( vf. Rețițiș, 2021 m.) este o cabană meteo, cu toate dotările, cu salvamont și cu mijloace motorizate( ATV-uri).

TRANSCĂLIMANI
Lacul este una dintre rarele apariții lacustre din munții vulcanici de la noi, trecut în categoria lacurilor de baraj natural, conform monografiei Munții Călimani, T. Naum și E. Butnaru, Ed. Sport-Turism, 1989.
Asta apare sporadic pe diferitele și puținele site-uri care amintesc de el, în plus într-un ghid despre Transilvania, scris de cei de la APTR( profesioniștii din turism) pentru ministerul dezvoltării, este trecut la comuna Bilbor, ca fiind un lac vulcanic natural( sic!?) înconjurat de o falnică pădure de molizi, după cum vedeți și voi în pozele mele!.
Brazi, ioc, molizi, ioc, dar, jnepeni cât cuprinde.

Deci, este un lac frumușel, înconjurat de jepi frumoși parțial uscați pe maluri, situat la 1650 de metri altitudine, pe versantul dinspre Toplița- Lunca Bradului, al Munților Călimani.
S-a format prin prăbușiri succesive ale aglomeratelor de andezit, modelate de nivație, și care au blocat câteva pârâiașe ale râușorului Puturosul, în spatele acestor aglomerate formându-se un lăcușor de 1300 de metri pătrați și de 3 până la 5 metri adâncime.

Se ajunge acolo urmând drumul forestier ce coboară de pe creastă, și care dacă ar fi puțin modernizat ar putea fi un veritabil Transcălimani, despre care am mai scris -AICI.

O altă variantă ar fi pe văiuga de torent ce duce drept la lac, pe un marcaj de cruce albastră, ghicit cu greu, dar care unește creasta cu zona de la izvor, lac si de la micul și părăsitul refugiu Salvamont, de sub vârful Bradul Ciont. Eu pe ea am urcat de la lac, și a fost foarte OK, mai intens dar mult mai scurt, către cabana meteo.

Marea carieră de sulf, parțial acoperită, ecologizată
N-am amintit si de a treia variantă legată de formarea lacului,în urma acțiunii nivo-glaciare, și care cred că nu poate fi exclusă din start, cuveta lacustră aducând aminte de lacuri glaciare mai mici, cum ar fi Lala Mică sau iezerele de pe Transalpina din Șaua Ștefanu.

Rămâne  totuși o apariție lacustră insolită, în peisajul cu abrupturi impresionante, eologliptoliți ( ace, moși și gușteri de piatră), gelifracte( roci dezagregate de îngheț-dezgheț slefuite de gheață) și jnepeni, la buza pădurii care urcă până la 1550-1600 de metri, pe versantul mai însorit al Rețițișului Căliman.

Iezerul, pădurea de jos, jnepenișul și mlaștinile înalte sunt incluse într-o rezervație cu plante relicte glaciare, în suprafață de 322 de hectare, care face parte din Parcul Național Călimani.
Piramida Pietrosului


Moșul

miercuri, 7 septembrie 2016

Defielul Dunării, malul românesc văzut de pe cel sârbesc

Șoseaua și calea ferată de la noi, cu mici viaducte și tuneluri
Am avut ocazia, în acest an, să trec Dunărea pe la punctul vamal de la Porțile de Fier, prilej cu care am făcut mai bine de 80 de kilometri pe șoseaua ce șerpuiește pe marginea defileului. Drumul sârbesc este mult mai bun și mai pustiu decât cel românesc, asta pentru că are statut de drum național și în lungul lui sunt mult mai puține localități , unele chiar mici stațiuni sezoniere, deci locuite așișderea.

Am văzut acum câțiva ani tot malul sârbesc, pe  aproape toată lungimea defileului, de la Orșova la Moldova Nouă, parcă mai abrupt și mai sălbatic, dar cel românesc privit de pe cel sârbesc este pur și simplu minunat.
Voi scrie câteva cuvinte la fiecare poză, adăugând și link-ul către postarea cu Trikule, Babacaia și Castelul Golubac.

Zona mai largă de la ieșirea din Eșelnița.
Mănăstirea Mraconia, o apariție de-a dreptul cețoasă. Link către o postare despre ea -AICI.
NO COMMENT.
Punctul unde Dunărea face un cot uriaș, care mușcă din Serbia.
Tot, Mraconia, undeva acolo este și statuia monumentala a lui Decebal. O postare despre ea - AICI.

Cetateasau Castelul Golubac, pe sub care trece șoseaua, mult mai frumos parcă de pe malul nostru și cu o legendă lacrimogenă- AICI.
Stânca Babacaia, care țâșnește de nicăieri în apropierea portului Moldova Nouă, cu o legendă interesantă- AICI.

duminică, 28 august 2016

Biserica din Viscri- monument UNESCO. Biserica Albă Fortificată


S-au spus și s-au scris atât de multe despre Viscri, încât subiectul a devenit de-a dreptul futil, adică destul de lipsit de importanță. Mulți merg la Viscri că așa este în trend, mulți habar n-au că este o biserică fortificată, important este să-și poarte pașii prin aceleași locuri prin care a pășit și Prințul Charles.

Mă rog, chestii de gust turistic, trestii dă Bucale, hipstereală sinceră de student ignorant.

Biserica Albă Fortificată, adică pe nemțește Weisskirche, ajunsă pe neaoșa noastră limbă Viscri, este o minune cocoțată pe un deal din țara sașilor, undeva în comuna Bunești, județul Brașov.
Din comuna asta mai fac parte alte câteva sate cu biserici fortificate, demne și ele de patrimoniul mondial și anume Meșendorf, Criț și Roadeș sau Bunești. Spun asta pentru cei care ar dori să facă un mic circuit al acestor monumente într-o zi de vară sau  de toamnă când peisajul cred că este mai spectaculos.


Bisericuța din Viscri( secolul al XII lea) este situată la capătul unui drum pietruit rudimentar, dar cu mare farmec, străjuit de căsuțe renovate de fundația prințului și unde găsești multe tărăbuțe cu suveniruri autentice, semn că artizanatul și vechile meșteșuguri au putut fi reactualizate odată cu scoaterea din anonimat a acestei localități.


Asta deși era inclusă în patrimoniul UNESCO de o bună bucată de timp(1993), dar asta a contat puțin până prin 2006  când Prințul a ales să refacă o casă aici, astfel că pentru românii noștri dornici de întâlniri cu regalitatea engleză a fost un adevărat moment de revelație turistică.


Zona are un anume farmec rural, tradițional, aș îndrăzni să spun că este oarecum forțat. Pentru că se dorește cu orice preț ca anumite valori săsești să fie păstrate, anumite obiceiuri medievale să fie renăscute, ceva mai stângaci însă.
De, lipsa de interes și de tradiție își spune încă cuvântul.

Important este că începutul este este realizat, lucrurile se mișcă, dar nu și sub aspectul infrastructurii turistice, sau de bun simț, ca de exemplu drumul de acces spre sat, praful omniprezent, luncile si zonele prăfuite, casele sărace, pensiunile rustice sau moderne cu dotări de multe stele, pentru pretențioși. Toate lipsesc deocamdată, pe o rază destul de mare.
Oricum, merită să vizitați regiunea și să regăsiți sau să retrăiți momente de feudalism relativ autentic.


Căsuța Prințului





duminică, 21 august 2016

Despre ghizii din parcuri naturale, peșteri sau de aiurea

Pe oriunde am umblat, prin țara asta mare și frumoasă, am urmărit, cu un spirit poate mai critic decât al altora, prestația ghizilor  de la diferite obiective turistice de toate felurile. 
Sunt câțiva aleși de soartă, cu vocație, care iți răscolesc sufletul de turist sau de român, așa cum am întâlnit acum mulți ani la Țebea( HD), la Panteonul Moților, o veritabilă doamnă moț, mândră și pasionată de istorie, sau cum era pe vremuri o altă doamnă, la Curtea de Argeș, la Mănăstirea lui Manole, și al cărei expozeu memorialistic despre regalitate, te lăsa cu lacrimi în ochi. 

Am tot respectul și pentru un foarte interesant profesor de istorie, care era ghid la Cetatea Neamțului, înainte de refacerea ei, și care ne zugrăvea lupta plăieșilor de pe ziduri, de parcă vizionam un film 3D.
Tot cu plăcere îmi răsună în minte tonul cald, liniștitor și plin de candoare al măicuțelor de la Voroneț, Humor sau Moldovița, profesioniste, femei cu diplome universitare și cu limbile străine la ele, de ți se umplea inima de bucurie și mândrie, văzând toate neamurile pământului ascultându-le. Nu același lucru se poate spune despre cei ce se ocupă de ariile protejate , de parcurile naturale sau naționale din țară, unde pare că dragostea pentru natură și animale nu ține loc și de competență în materie de ghidaj turistic.
Din păcate, administratorii de astăzi ai diferitelor arii protejate, angajează tot felul de ageamii, cu scoală de ghizi făcută probabil la apelul bocancilor, sau pur și simplu voluntari, elevi sau tineri entuziaști, care fac un bănuț peste vară. Este adevărat nici cu turiștii nu mi-e rușine. Așteptările lor sunt atât de jos, atât de puține, atât de subțiri, pe cât le sunt șlapii doamnelor, pornite pe drumuri de munte, la văzut chietre și suveniruri. Despre calitatea turiștilor români și nu numai, într-o altă postare.

EXEMPLE

 Peștera Dâmbovicioarei

Un loc frumos, dar intoxicat de tarabe cu miere și cătină, dar și de terase sau pensiuni, asta într-o zonă protejată, unde ți se iau bani la intrarea în chei, iar râul este curățat, când și când. Ghizi sunt copii din sat, care s-au jucat cu imaginația, punând nume la toate speleotemele din peștera, de altfel puțin interesantă. N-am nimic cu copii și cu dorința lor curată de a explica, împărtăși cu turiștii experienta vizitării unei peșteri. Eu însă am așteptări mai mari, vreu mai multe informații, mai multă competență.

Peștera Ghețarul Șcărișoara

Aici lucrurile sunt grave, dacă nu chiar catastrofale. Am vizitat peștera de vreo 7 ori, începând de prin 1994, din facultate, când eram în aplicație practică cu colegii mei, și când chicoteam la auzul explicațiilor absolut stupide ale ghidului, plin de el, că dă lecții unor studenți la geografie. Anii au trecut și prosteala acestuia i-a contaminat pe toți cei ce i-au urmat. Anul acesta un tip grăsuț, obosit și plictisit, explica de pe gheață, cu mâinile în buzunare, ce este cu peștera aceasta, cu gheața formată și cu faptul că lumină nu mai este pentru că so bufnit șeva la enstalație. 
O să spuneți că sunt răutăcios, dar unde ți se iau 11 lei, ca să vezi coloane de gheață super spectaculoase, ar trebui să muncească zi lumină și să repare...lumina. A, și era vineri, deci începea week-end-ul, adică, mai stați până luni, că luni este închis. Nici un cuvânt despre cum s-a format( este drept că n-a întrebat nimeni!!!), despre cercetările care se fac, despre procesul de topire evident din ultimii ani( vezi și ghețarul de la Focul Viu). Parcul natural Apuseni, are ghizi de toată  rușinea. În plus, la așa un obiectiv, nu există nimic scris în engleză, în maghiară( oricum munții ăștia sunt invadați la propriu de turiști unguri, până la urmă sunt ,,munții lor,, adică cei mai aproape de ei, ho, nu săriți!) sau în altă limbă. Erau lângă mine niște turiști polonezi și cehi, care n-au înteles nimic, este drept că aveau ce vedea...

Peștera Muierii

Asta are o istorie interesantă legată de un ghid ciudat, din toate punctele de vedere. Tipul avea un timbru atât de enervant și rostea cuvintele atât de afectat și de pătruns de importanța muncii sale , încât lumea râdea pe înfundate, pe după stalactite. Culmea, când nu era el, locul lui era luat de fiul său. Care, ce credeți? Își copia magisterul la greu, mai puțin vocea care la acel băiat era în formare. Oricum un râs general. Ultima dată era un tip ceva mai normal și mai echilibrat.

Peștera Polovragi

O peșteră lungă și anostă ca o zi de post. Doamna ghid, entuziastă, explică și gesticulează în sala lui Zamolxe, despre pelasgi și tuneluri prin munți, înlocuind prin verb și vervă, spectaculosul carstic pe care nu il vezi în jurul tău. Administratorii și primăria, sunt total inconștienți, pentru că la un an de la moartea mamei unei vedete, căreia i-a căzut o piatră în cap, în cheile Oltețului, în drumul până la peșteră, nu se ocupaseră să pună o plasă pe surplombele acelea. În alte țări, obiectivul era închis și sigilat până la remedierea problemelor, pentru că acolo siguranța turistului este pe primul loc.

Castrul roman Jidava

Aici, la muzeu te întâmpină un puști simpatic, căruia îi dai cât crezi, pentru o serie de explicații, mai mult sau mai puțin detaliate despre unul dintre cele mai importante castre din zona Câmpulung. Mă gândesc că în anii când sunt bani de săpături, s-ar putea ca informațiile să fie oferite de un student la istorie-arheologie, ceva mai competent.

Departe de mine, gândul de a generaliza, am exemple bune, anul acesta de la Meziad sau Poarta lui Ionele, dar nu pot să nu compar cu un monument UNESCO, uriaș și bine adminsitrat cum este Peștera Skocjan din Slovenia sau zona vârfului Zugspitze din sudul Bavariei, unde grija pentru turist , pentru corecta și completa lui informare, te face să te simți într-adevăr important. Asta pentru că educarea turistului, începe și cu felul în care înțelegi să i te adresezi, începe cu felul în care îl tratezi.
.

vineri, 12 august 2016

Biserica de lemn din Desești. Maramureș. Monument UNESCO.


Bisericuța de lemn din Desești, este o minunație arhitectonică tipică pentru cultura populară religioasă din zona depresiunii Maramureșului. Din circuitul bisericilor de lemn din zonă, monumente UNESCO, aceasta a fost singura pe care am găsit-o deschisă, drept pentru care am făcut câteva poze la picturile naive din interior. 

Am fost lăsat să le fac, de un băiat din sat care își realiza ,,regulamentar" serviciul de ghid, așa cum stabiliseră cu preotul paroh, pe perioada verii. Mi-a plăcut foarte mult acest tip de implicare comunitară, așa că i-am lăsat vreo 10 lei, deși nu-mi ceruse nimic pentru vizitarea si fotografierea locașului de cult.

Biserica din Desești este situată pe un deal micuț, pe partea dreaptă a drumului care leagă Giuleștiul de comuna Mara. Drumul național 18 merge peste pasul Gutâi, spre Baia Sprie și Baia Mare, drum recent reabilitat, și din care pornesc traseele spre Creasta Cocoșului, despre care am scris AICI.

 Biserica, cu hramul Cuvioasei Paraschiva, este rezultatul implicării obștei de credincioși ai satului, la 1770, și păstrează într-o proporție covârșitoare aspectul originar. Sistemul de bârne care se întretaie la capete, planul dreptunghiular și turla cu camera clopotelor în consolă, sunt ,,mărci" recunoscute ale bisericilor din această regiune istorică unică în lume, lucru confirmat și de includerea acestora în patrimoniul mondial.
Picturile au fost realizate de Radu Munteanu Zugravul și de meșterul Gheorghe, între 1778-1780, și reprezintă tipul de picturi rusticizate postbizantine, între care se detașează Judecata de Apoi, unde sunt reprezentați ,,dușmanii" din acea perioadă, turcii, tătarii și nemții.
Bisericile din Maramureș sunt incluse într-un program de reabilitare și de refacerre a infrastructurii turistice, care includ, puncte de informare turistică, parcări, scări de acces, garduri, panouri de informare, etc. Este posibil ca anul acesta , dacă vizitați zona să aveți surprize plăcute, din acest punct de vedere.

Biserici de lemn, monumente UNESCO.
*Biserica din Budești -Josani
*Biserica din Poienile Izei
*Biserica din Bârsana



luni, 1 august 2016

Biserica fortificată Saschiz. Monument UNESCO. Cetatea și împrejurimile

Nu știu de ce, dar dintre siturile rurale din Patrimoniul Mondial UNESCO, din sudul Transilvaniei, cel de aici, de la Saschiz, mi se pare cel mai puțin pus în valoare. 
Odată că nu este menționat aproape deloc, ca și monument aflat pe lista patrimoniului mondial și în al doilea rând pentru că pare o localitate de tranzit, încadrată ca multe altele, săsești, din zonă, la categoria zonă rurală cu peisaj ancestral. Fain. Și cam atât.

Pe site-ul comunei, la obiective turistice, nici măcar nu este precizată încadrarea bisericii fortificate și a turnului în  lista UNESCO.
Asta indică un anume gen de (ne) preocupare. În tările civilizate asta aduce, prestigiu, stimă, turiști și mulți, mulți, bani.
La noi, E 60, traversează comuna( Rupea-Sighișoara), mașinile trec, iar pe un deal,  privește stingheră fortificația medievală în ruină.. Nimic care să te oprească, niciun indicator mai acătării, nicio mențiune cu câțiva kilometri mai încolo sau mai încoace. În sfârșit!
Saschizul, este o localitate ridicată inițial de secui, apoi colonizată de sași, încă din secolul al XIII lea. Biserica evanghelică fortificată, este construită în zorii lui 1500, cu numeroase elemente defensive. Acestea sunt mai evidente aici și din cauză că ceatea țărănească a fost construită pe dealul din apropiere, la aproximativ 2 kilometri distanță. Față  de Viscri sau Prejmer, aici s-a constatat  mai târziu, că cetatea de pe deal își cam pierde funcția de apărare, în cazuri de năvăliri rapide, astfel că biserica a fost întărită pe parcurs și i s-a adăugat și un turn monumental, copie din secolul al XVIII lea al celebrului Turn cu ceas din Sighișoara.
Cetatea nu are lucruri spectaculoase, turnurile fiind în ruine, capela interioră de asemenea, fântâna(65 metri adâncime, inițial) despre care se spune că era continuată cu un tunel ce ducea în biserică este colmatată, zidurile de 9 metri înălțime sunt o amintire.
Asta în condițiile în care vreo două indicatoare prăfuite te anunță că esti lângă o fortificație ce a fost creată pentru a apăra 6 sate. N-am putut ajunge cu mașina până acolo, pentru că nu ptrea este amenajat nimic. Un drum o fi, dar nu este nimic acolo să te îndrume, să te ghideze. Mă gândesc ce ar putea fi Saschiz-ul și doar dacă ar fi jumătate reconstruită, din cât este Cetatea Neamțului, azi.
Pe scurt, potențial, potențial, potențial.
Comună frumoasă, pusă sau auto(im) pusă în umbră de Viscri sau de Sighișoara, cu care se pare că a și concurat prin Evul Mediu târziu, pentru rolul de regină a cetăților din sudul Transilvaniei.



LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...