PLECATDEACASA



SCRIU DESPRE CEEA CE VĂD!

ȘI...NU UITA SĂ DAI LIKE!

101 FRUMUSEȚI ASCUNSE ALE ROMÂNIEI!

marți, 18 aprilie 2017

La poalele Matterhornului în Breuil-Cervinia



Celor care nu au ajuns în nordul  extrem al Italiei, le propun azi o stațiune absolut spectaculoasă, cu nume de rezonanță franceză, aflată la granița cu Elveția. 
Se numește Breuil și i s-a adăugat și Cervinia, pentru că denumirea muntelui care domină orizontul micii localități este, Monte Cervino/Mont Cervin/Matterhorn.

Și noi, dar mai ales soția, ne-am dorit foarte mult să vedem Matterhorn-ul, ori din Zermatt, de pe partea elvețiană, ori de pe partea italiană, din Breuil.


Interesant este că cele două stațiuni comunică între ele prin Pasul Theodul, aflat la 3301 metri altitudine.
Pasul s-a numit mult timp Augstaler, până când a fost redenumit după numele unui celebru episcop, care a trăit în zorii Creștinismului.
Se spune că este trecătoarea din Alpi situată la cea mai mare altitudine, pârtiile  de schi dominând peisajul pe ambele laturi.

Pe partea elvețiană există un ghețar, având în vedere orientarea nordică a versantului, iar drumul îngust se strecoară între vârfurile Matterhorn( 4478 metri) și Breithorn( 4164 metri).

Matterhornul sau cum îi spun italienii Monte Cervino, este cel mai mare și mai popular vârf din Alpii Penini, dacă nu din tot lanțul alpin, și este ușor de recunoscut datorită formei sale de piramidă și mai ales grație peretului estic, care (re)prezintă un abrupt impresionant de peste 1000 de metri, aproape vertical, considerat mult timp, imposibil de cucerit.

Prima expediție de succes, a avut loc în 1865, când englezul Eduard Whymper a pus piciorul pe vârf, escaladând peretele imposibil de... escaladat.

Revenind la chochețica stațiune, aceasta reprezintă un sătuc din comuna Valtournenche, ce aparține de regiunea Valle d'Aosta, o zonă cvasirecunoscută pentru turismul de sporturi de iarnă.

O străduță relativ îngustă urcă ușor spre vest, plecând de la bisericuța din sat, pavoazată de drapelele unor țări și de indicatoarele către diversele hoteluri și pensiuni de multe stele.

Mici terase și magazine ascunse discret după vitrine pline cu produse tradiționale, cu prețuri pentru cei cu dare de mână, întregesc peisajul svițerian din acest sătuc de graniță și din jurul acestuia.

Pe munții din jur se văd instalațiile de cablu care duc turiștii spre pârtiile de schi aflate la peste 3000 de metri, asta în condițiile în care la 2003 metri, altitudinea stațiunii, nu mai există zăpadă în mijlocul verii.

Aflată dincolo de limita pădurii, regiunea este dominată de pășuni și pajiști alpine de toată frumusețea, stânci golașe sau acoperite de zăpadă și o liniște și lentoare specifică zonelor de mare altitudine.
De fapt, asta căutăm. Un Matterhorn care pare că fumegă😎,  soare cu dinți, cu 19 ०C în mijlocul lui iulie, peisaj, curățenie, bun gust și multă civilizație și respect pentru turist, indiferent de statura lui financiară.








miercuri, 29 martie 2017

Piatra Galbenă- cel mai interesant punct de belvedere din Apuseni

Zona aceasta absolut minunată, și despre care vorbesc de la sine fotografiile, se află în inima munților Apuseni, la altitudinea de 1243 de metri. 
Abruptul calcaros al Pietrei Galbenei are nu mai puțin de 200 de metri, iar sub el se întinde probabil cea mai frumoasă pădure de fag pe care am văzut-o vreodată, de la înălțime.

Zona de sub abrupt, cu pădurea de foioase și cu poienițe sau zone de pășunat se numește foarte frumos, Poiana Florilor

După cum vedeți, în pădurea aceasta se observă o adâncitură, la un moment dat, un aven adânc, care ascunde în măruntaiele lui un bloc imens de gheață.
Este Avenul Borțig, considerat de cei din Parcul Natural Apuseni, al doilea ca mărime după cel de la Scărișoara, cu un volum de peste 30 000 de mc.
De altfel, Piatra Galbenei privită dinpre nord, este unul din versanții sudici ai marii Gropi carstice de la Barsa, asta în care ochiul înoată într-o mare de verde. Parcă nu mă mai satur să privesc pozele astea!

Traseul turistic propus de cunoscători înclude acest aven, cu trecere pe la Pietrele Galbenei și pe la peștera cu gheață Focul Viu( unde scriam că are 25 000 de mc, dar în scădere)
Datele diferă, în funcție de autoritatea sau sursa de inspirație.

Accesul este unul foarte ușor, din Poiana Glăvoi, parte a Platoului Padișului, platou unde se poate ajunge cu mașina, pe un drum care este în mare măsură asfaltat și care mi-a facilitat vizitarea lacului carstic Vărășoaia.

Priveliștea n-are cum să nu te surprindă și să te capteze, mai ales că nici nu este foarte greu de ajuns acolo, fiind un traseu ușor, din care fiecare poate alege o porțiune, în funcție de cât îl duc picioarele, opincile sau plămânii.

Ca parte a Parcului Natural Apuseni, zona Galbenei are un statut special, în care sunt ocrotite, specii de mușchi, melci, specii de păsări, cum ar fi ciocănitoarea cu spate alb și ierunca sau râsul și chiar, capra neagră.








duminică, 12 martie 2017

Peștera Ghețarul de la Focul Viu- Munții Apuseni

Ghețarul mic și trunchiurile căzute prin fereastră
Aflată pe traseul mai lung și extrem de pitoresc al Văii Galbenei, cu marcaj, cum altfel decât punct galben, peștera aceasta mică, cu ghețar, merită câteva minute, pentru relaxare și fotografii.

Peștera se află pe bucla de întoarcere spre cabană( Cabana Padiș) a circuitului, la altitudinea de 1165 de metri, pe culmea care separă Groapa de la Barsa de bazinul Văii Galbenei.

Punctul de reper cel mai important îl constituie Pietrele Galbenei, de unde se deschide o panoramă fantastică asupra Gropii carstice a Barsei. 
Stâncile calcaroase se află la doar 550 de metri prin pădure de obiectivul nostru, Ghețarul de la Focul Viu. 
Fotografiile cu Groapa de la Barsa sunt edificatoare, cred.
Pietrele Galbenei( dreapta) și vedere asupra Gropii Barsa
Undeva în centru stânga, Avenul de la Barsa

Ajunși obosiți la panoul care anunță prezența peșterii. nu puteți să nu obsevați peretele frumos de calcar în care se deschide intrarea joasă a peșterii, care dă imediat într-o sală mare luminată natural. Din păcate, la intrare este un grilaj destul de sănătos, pus de cei de la Parcul Natural Apuseni, din motive de protecție. 
Acum nu știu ce sau pe cine protejează, că nu scrie nicăieri, Ori turiștii să nu alunece și să nu se aventureze prin săritoarea de 6 metri ce urmează după ghețar, ori blocul din ce în ce mai mic de gheață, să nu fie distrus de bocancii t(eror)uriștilor de mediu.


Am mai scris că nu sunt mulțumit de felul în care administrația parcului Apuseni se ocupă de marcaje, de instruirea ghizilor, de informarea turișilor, în română și alte limbi, inclusiv de prezentarea obiectivelor în alte limbi decât română. Asta chiar dacă aici era un panou în regulă. Un articol -AICI.
În fine, nu este  genul acela de peșteră de natură să dea senzații deosebite. Ce este trist, este că povestea numelui ghețarului este menită să te atragă, să te fascineze, dar dimensiunile inițiale nu mai sunt aceleași.

De ce se numește Focul Viu? 
Pentru că atunci când blocul de gheață( considerat odată al doilea după Scărișoara, ca volum) era mare, în sala centrală, în partea opusă intrării se află un ochi mare natural, în tavanul peșterii, ca un fel de fereastră.

Centru sălii este ocupat de o imensă aglomerare de trunchiuri aduse de apa torențială sau aruncate de oameni, prin fereastra din tavan.
În lateral dreapta se află o crevasă de 20 de metri adâncime ce nu poate fi explorată decât de speologi experimentați.
 
Pe acolo, în orele amiezii, pătrund nestingherite raze de lumină puternică care bat în gheața din peșteră, făcând ca jocul de scântei de pe gheață să pară că aceasta a luat ...foc.

Sala mare are 68 de metri înălțime și 46 de metri lățime, lungimea totală a peșterii fiind de 165 de metri. Aproximările inițiale vorbeau de un volum de gheață de 25 000 mc, care astăzi s-a micșorat din cauza încălzirii zonei( n-aș merge până la încălzirea globală) pentru că și condițiile inițiale de formare a gheții, pe principiul ,,fund de sac" pot suferi la un moment dat modificări structurale, geomorfologice.

Ce vreau să spun? 
Peșterile cu gheață s-au format simplu, în urmă cu mii de ani, când râurile din peșteri cu două intrări erau blocate prin obturarea uneia dintr ele. Râul rămas captiv, în interiorul peșterii, la temperaturi scăzute și cu curenți reci rămași și ei captivi, a dus în cele din urmă la înghețarea lui.


Drumul prin Platoul Padișului din comuna Pietroasa este asfaltat, de la Bălileasa spre Poiana Glăvoi, drumul este ușor desfundat, pietruit, dar peisajul cu corturi, dominat de pădurea din jur face toti banii, cum s-ar spune.

Acolo puteți alege să faceți circuitul Văii Galbenei sau să mergeți la Cetățile Ponorului unde de asemenea există un circuit dificil dar spectaculos. Despre ele în alte postări.





duminică, 26 februarie 2017

Casa dansatoare din Praga

Praga nu contenește să uimească călătorul aproape la fiecare colț de stradă din cartierul vechi( Mala Strana). O asemenea experiență am trăit în plimbarea către castelul maiestuos al capitalei Cehiei, la întâlnirea cu niște panouri mari de sticlă care păreau vii, în lumina apusului de februarie.

Casa dansatoare( Tančici Dům pe limba cehă) este o interesantă apariție arhitectonică la colț de stradă. O arătare din sticlă și beton care contrastează foarte tare cu clasicul clădirilor aflate pe malul Vltavei. 

Este situată la intersecția străzii Resslova cu artera paralelă cu rîul numită, Rašinovo nábřeži, chiar peste drum de un pod care duce cu gândul la numele autorului acestui blog: Jiraškův(Irașcu!?😇) most.


Creația,, dansatoare" este opera a doi arhitecți cunoscuți Vlado Milunić și Frank Gehry și amintește de o dansatoare care îmbrățișează tandru un domn cu pălărie, motiv pentru care clădirea a căpătat numele de Fred și Ginger, în amintirea celebrilor dansatori hollywoodieni.

Finanțată de compania olandeză de investiții imobiliare, cu destinația de clădire de birouri, această construcție catalogată ca fiind deconstructivistă, a primit piatra de temelie pe 3 septembrie 1994. Imobilul are 9 etaje maxim, din care 6 sunt birouri, restul sunt ocupate de un restaurant de fițe francez și de săli de conferințe și expoziții.

Partea statică a clădirii simbolizează omul care are pe cap o alcătuire de oțel care seamănă cu capul Meduzei sau al hidrei antice, motive suficiente ca în 1997 să primească un premiu special din partea revistei Times, iar în Cehia a fost declarată una dintre cele mai reprezentative 5 clădiri,

Altă postare: Mănăstirea Pruncului Isus
                      Impresii din Praga




sâmbătă, 11 februarie 2017

Castelul de Lut " Valea Zânelor "


By Sofia Flori

Pe drumul către Braşov, în localitatea Porumbacu de Sus, la poalele Făgăraşului , se înalță această minune. Nu departe de Sibiu, se găseşte un castel în adevaratul sens al cuvântului.  Acest castel, va fi, curând, o pensiune.

Castelul de Lut " Valea Zânelor " , pentru că  aşa se numeşte, este un proiect privat, construit exclusiv din materiale naturale, şi va avea 10 camere. 
Pâna când o sa ne putem bucura de o noapte petrecută aici, îi facem o  simplă vizită.

Dacă doriți să intrați în curte sau în camere, trebuie să luați bilet, costă 5 lei/ persoană; copii au gratuitate, iar langă castel există şi o parcare gratuită. 
Drumul până acolo este bun. Într-una dintre camere există un magazin cu câte ceva d-ale gurii şi cafea/ceai cald (eu am mers în ianuarie).
 

Curtea este frumos amenajată; într-o parte, lângă râu, sunt baloți de paie acoperiți cu pături si pernuțe - pe post de scaune sau canapele si unele balansoare cu pernute. FRUMOS !​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​





vineri, 10 februarie 2017

Zugspitze- vârful de poveste al Alpilor Bavarezi


Alpii Bavariei reprezintă ultimele trimiteri spre nord, ale uriașului lanț alpin, motiv pentru care altitudinile nu sunt precum cele din Elveția, Italia sau Franța, adică 3000-4800 de metri.

Zugspitze are 2962 de metri altitudine, și este mândria unei zone de o frumusețe aparte, din sudul acela frumos și misterios al Bavariei, care domină toată regiunea de podiș ce se întinde în sudul landului Bayern.

Un munte care se înalță maiestuos deasupra orășelelor sau stațiunilor germane, a căror inimă vibrantă este Garmisch Partenkirchen, stațiunea simbol a rivierei germane alpine.

În regiune se ajunge ușor, ori dinpre München, pe autostrada 95, ori din sud prin Innsbruck, din Austria, sau prin sudul Bavariei, dinspre Salzburg, vârful etalon Zugspitze fiind situat matematic chiar pe granița dintre cele două țări germanice.

Ce este interesant aici este calea ferată unică, inițial cu cremalieră pe toată lungimea, acum doar pe zona de tunel, care urcă până sub vârf, la peste 2800 de metri.
Trenul se poate lua din apropiere de lacul glaciar Eibsee, situat la 2 kilometri de stațiune, sau chiar din stațiune, caz în care drumul durează mai mult și este și mai scump. Există orare, pliante și indicatoare în tot orașul.

Călătoria este una deosebit de interesantă, și durează cel puțin o oră. Din păcate graba noastră și lipsa de repere la un moment dat, ne-a făcut să ratăm, un drum complet până sus, noi luându-ne bilete până la intrarea trenului în tunelul construit cale de vreo 4 kilometri în munte, efectiv.
Un motiv suficient să revenim la Garmisch, un orășel care ne-a fermecat la propriu, cu clădiri pictate în buna tradiție nemțească cu figuri și peisaje și practici rurale din evul mediu.

Este un oraș extrem de cochet, cu multe piețe mici si promenade, cu străduțe înguste  și terase și berării ascunse intim după case pline de jardiniere cu mușcate.
Eleganța sa discretă este dată și de magazinele de firmă, boutiqurile și chioșcurile care nu te agresează prin lumini, opulență, sau reclame insidioase.

Prețurile sunt destul de mari, cazările sunt scumpe( peste 100 E) dacă nu rezervați din timp, mâncarea este absolut delicioasă cu multe elemente gastronomice tipic germane, multe terminându-se în ,,- wurst".

Zona din jur este și ea spectaculoasă, în apropiere aflându-se un lac glaciar deosebit numit Eibsee, înconjurat de vile și mici pensiuni, terase, parcuri și păduri de conifere. L-am susrprins în dimineața răcoroasă de iulie, cu ceața ridicându-se ușor către versanții abrupți ai muntelui Zugsiptze.

lacul glaciar Eibsee
Nu vreau să-mi imaginez cum este iarna, în stațiune, cum sunt pârtiile de pe platoul muntelui, situat chiar sub vârf, sau cum arată trenul plin cu turiști și schiori.
Apropo de vârf, acolo am zărit o macara și un funicular cu care urcau materiale și ciment, semn că zona de belvedere de sus se extinde.

Două zile sunt absolut insuficiente pentru explorarea completă a zonei, sub toate aspectele turistice și culturale. Suntem însă bucuroși de acest prim contact cu zona alpină germană așa că un articol despre Garmisch, este în pregătire.


Filmulețul de 1 minut-AICI






marți, 7 februarie 2017

Denumirile unor orașe sau țări și originea lor

Palatul regal din Varșovia
Postare (pre)luată de pe blogul de geopolitică pe care scriu de câțiva ani, conflictelelumii.blogspot.com, o altă preocupare de-a mea. Am postat acest articolaș, în ideea de a avea cât mai mulți cititori acees la el.
  1. Varșovia (Polonia)- fondat în urmă cu sute de ani, pe malurile Vistulei de doi pescari: Wars și Sava.
  2. Dublin (Irlanda)- se numește în limba lor ciudată, Baile Atha Cliath adică ,,Golful Negru".
  3. Rabat (Maroc)- triburile arabo- berbere din zona n-ar fi putut să numească orașul altfel decât ,,Tabăra Victoriei".
  4. Lagos (Nigeria)- deși capitala de azi a Nigeriei este Abuja, Lagos rămâne cel mai mare oraș al țării si înseamnă în portugheză Laguna.
  5. Oslo (Norvegia) - numit initial Christiania, a revenit la denumirea vikingă și anume ,,Gurile lui Lo".
  6. Dar es Salaam (Tanzania) - nu mai este capitală de peste 15 ani, aceasta mutându-se la Dodoma, mai în centrul tarii, acest oraș se numeste de fapt ,,Portul Păcii ".
  7. Phenian sau Pyongyang(Coreea de Nord sau RPD Coreeana)- se numește Orașul Sălciilor, noroc de ele cu criza din anii '90, ca orășenii manâncu rădăcinile, așa de rău ajunseseră comunistii lui Kim.
  8. Addis Abeba (Etiopia) - situat pe platourile unui podis vulcanic, acest oras chiar că este ,,Floare Nouă", mai ales ca aici este primavară veșnică datorită temperaturilor moderate.
  9. (D)Jakarta (Indonezia)- denumită inițial Batavia de către colonistii olandezi, înseamnă ,,Cetate puternică".
  10. Viena (Austria)- numele își are originea în denumirea castrului roman Vindobona.
  11. Londra (Marea Britanie) - numele este legat tot de romani care denumesc așezarea din întinsa câmpie sudică Londinium.
  12. Gibraltar (teritoriu autonom sub jurisdicție britanică)- numele vine de la Muntele(stânca)lui Tarik, adică Djabaltarik.
  13. Tel Aviv (Israel)- capitala țării, mutată-temporar- aici după problemele din Ierusalim, numele acestuia vine de la ,,Dealul primăverii ".
  14. Buenos Aires (Argentina) - deși numele este foarte lung, s-au luat ultimele două cuvinte care înseamnă ,, Aer bun sau Aer sănătos ", nume care azi provoacă o grimasă celor ce citesc traducerea.
  15. Nebraska (SUA)- unul din cele 50 de state americane, își are originea în denumirea indiană de Nethoska, care însemna "apa lină ".
  16. Kara-Kum (deșert temperat din Asia Centrală) - înseamnă ,,nisipurile negre".
  17. Mohenjo Daro (India)- oraș foarte vechi, fostă capitala a țării dravidienilor, o populație preindoeuropeană, însemna ,,Colina morților ".
  18. Beijing sau Pekin (China)- Orașul de Nord sau mai bine de nor (de fum și smog).
  19. Argentina- ușor de intuit, numele vine de la Țara argintului.
  20. Burkina Faso- un nume ciudat dat de un fost președinte,Patria oamenilor integri, țara se numea până atunci Volta Superioară.
  21. Sierra Leone-  inspirată de o stâncă de la intrarea ăn portul Freetown, numită Muntele Leu.
  22. Vanuatu-  Ripablic blang Vanuatu sau Insula de deasupra mării.
  23. Bhutan- Țara Dragonului Fulgerului, unn simbol trecut și pe drapelul acesteia.

duminică, 29 ianuarie 2017

Peștera Meziad- splendidă și reamenajată

Peștera Meziad, pe care am văzut-o în urmă cu 15 ani, nu mai este. Ce am văzut astă vară, a fost nemaipomenit. 
Amenajată la standard european, exact cât trebuie și unde trebuie, fără excese, ca la Urșilor.  
O peșteră care merită orice efort, orice ocol pe  care-l faceți, orice oră pe care o petreceți în zonă. 
O surpriză plăcută, cu asfalt până aproape de gura peșterii, cu o terasă nouă chiar lângă vechea cabană, rămasă stingheră și cenușie, ca o amintire a vremurilor când acolo se ajungea pe un drum de pământ.

Ajungeți la Meziad din Beiuș, pe soșeaua spre Roșia-Aleșd  până în comuna Remetea cale de 9 kilometri, după care încă 9 kilometri pe valea Meziadului, până în satul cu același nume.

Eu calculez întodeauna distanțele pe sosele, pentru călătoriile mele, sau pentru o bună și corectă informare a cititorilor mei,cu bunul prieten de la https://distante-rutiere.com/, care mă scoate din multe încurcături.
Să revin.
La capătul satului, tot pe asfalt se află un micbutic cu suveniruri și o terăsucă unde puteți mânca ceva.
De acolo mergeți pe jos aproximativ 1000 de metri, printr-o zonă cu aspect de chei și foarte bine împădurită.

Peștera este un dintre cele mai lungi din țară, ultimele date dau 4750 de metri lungime totală a galeriilor, cifră care apare și în ghidul peșterilor din România, în care se spune că această cifră a fost obținută în urma ridicărilor topografice din 1972, făcute de cercetătorii de la Institul de speologie ,,E . Racoviță" din Cluj Napoca.

Peștera se află la 435 metri altitudine, în versantul drept al văii Peșterii( Munții Pădurea Craiului), un afluent din bazinul Crișului Negru( ăla de trece pe lângă Beiuș), și este cunoscută pentru portalul impresionant de la intrare, care măsoară 15 metri înălțime și 10 lățime( cf. Peșteri din România, Orghidan, Lascu, Negrea, Racoviță, 1984).

Se vizitează o bună porțiune din peșteră, cu ghid autorizat, pe două niveluri, între care se află un impresionant pod natural.
Așadar, aveți ocazia să vedeți acolo cele două galerii principale din puncte diferite și luminate frumos și discret. Asta îmi amintește de giganticele poduri suspendate între galerii din peștera Skocjan din Slovenia.

În regiunea podului natural cavernamentul ajunge la 35 de metri înălțime, unde de asemenea se află numeroase concrețiuni calcaroase, stalactite, stalagmite și baraje de calcit plus coloane și draperii, mult mai numeroase decât m-am așteptat.
Asta pentru că în urmă cu 15 ani încă se intra în peșteră cu lampă cu carbid și cu lanterne, și mare lucru nu puteai distinge.

Există și o sală a liliecilor, cu colonii foarte mari dintr-o specie mai interesantă numită Miniopterus schreibersii, plus alte câteva specii de lilieci pitici și unde s-au găsit numeroase oase de Ursus speleus,  în planșeul plin de pietriș de râu al galeriei inferioare, existând în acest sens și sala oaselor.

Peștera se apreciază că s-ar fi format într-un milion de ani având un aspect labirintic, prin dizolvarea calcarului de către două pârâuri care confluează în zonă, și care sunt captate undeva mai jos de peșteră, ca să nu mai inunde  anumite puncte din traseul turistic, făcând peștera accesibilă oricând.

Există un site al peșterii Meziad, de unde vă puteți informa despre istoric, orar de funcționare și tarife, la pestera-meziad.ro





LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...