PLECATDEACASA



SCRIU DESPRE CEEA CE VĂD!

ȘI...NU UITA SĂ DAI LIKE!

101 FRUMUSEȚI ASCUNSE ALE ROMÂNIEI!

vineri, 19 mai 2017

Zimbăria de la Neagra- Bucșani, Dâmbovița- cea mai mare din țară



By Sofia Flori 

Rezervația  de zimbri Neagra din comuna Bucşani, județul  Dâmbovița  este cea mai mare rezervație  din țara noastră ( cu cel mai mare număr  de animale). Fiind relativ aproape de București , la mai puțin  de 100 de km, lângă  Târgoviște,  i-am făcut o vizită. 

După  ce se iese din satul Rătoaia, se continuă  pe un drum neasfaltat (forestier), dar în  stare bună  ( chiar dacă plouase de curând ) , vreo 6 km până la zimbri. Drumul este unul frumos, prin pădure,  pitoresc şi plin de culoare în această  perioadă. 
La rezervație, am plătit  biletul , şi am pornit în căutarea  zimbrilor . La capătul  aleii, există  un observator cu trei  niveluri de unde se pot admira animalele. Totul este bine îngrijit, iarba cosită, alei curate, gard de protecție. 

Din câte  am înțeles  de la custode, ar fi recomandat sa ajungem aici înainte  de ora 12:00, când  se pot vedea cele mai multe animale -  pentru că atunci,  majoritatea zimbrilor  sunt afară , la masă, apoi se retrag în  pădure.

Eu am ajuns în jurul orei 11:00, pe o vreme capricioasă  - acum ploua, acum ieşea soarele - şi am numărat  28 de zimbri , dar nu stiu dacă  acesta este numărul  total. 
I-am putut vedea în  toată  splendoarea lor , i-am văzut  jucându-se în nisip -  în  scurtele momente cu raze de soare,  au stat la pozat , s-au apropiat de noi şi apoi ușor , ușor s-au retras spre pădure. 
După  aceste momente şi aproximativ o oră petrecută  în preajma acestor animale , am plecat către  casă, dar nu inainte de a vizita şi micul muzeu, de lângă  poartă  - unde se gasesc mai multe informații despre zimbri dar  şi câteva animale împăiate. 


































marți, 9 mai 2017

Transalpina în imagini și în date importante


Vă las să vă bucurați de imagini, dar alătur și câteva date geografico-rutiere pentru cei ce doresc și anumite clarificări:

- o altă postare mai cuprinzătoare AICI

- distanță Novaci( jud Gorj)- Sebeș ( jud. Alba 139, 4 kilometri;

- diferență de nivel, între valea Sebeșului și Pasul Urdele 1850 metri;

- din punct de vedere rutier este DN 67 C, suprapus 90% peste Drumul Regelui, făcut de Carol al II lea și traversat de păstorii transhumanți din Mărginime;

- cea mai înaltă șosea din țară, ajunge la 2145 de metri în Pasul Urdele;

- singura șosea care traversează șase masive montane din aceeași grupă montană, în ordine de la sud la nord: Parâng, Căpățânii, Latorița, Lotru, Șureanu, Cîndrel;

-drum folosit de legiunile romane pentru destabilizarea sistemului de fortificații dacice realizat de Decebal și  semiamenajat de trupele germane în timpul războaielor mondiale;

-puncte importante de belvedere sau de vizitat: stațiunea Rânca( un haos de pensiuni și clădiri fără personalitate- vezi foto), Șaua Dengheru, Pasul Urdele-cel mai înalt punct, dar fără indicatoare sau marcaje care să arate acest lucru,Șaua Ștefanu, Obârșia Lotrului-o mare de corturi și de amenajari rudimentare de plastic pentru ciupercari și alți culegători, Valea Frumoasei și a Sebeșului și Lacul Oașa, Masa Jidovului- cu o legendă frumoasă AICI, zona Șugag- Căpâlna.






















duminică, 30 aprilie 2017

Biserica Sfântului Anton de Padova sau biserica eliberării

Bazilica pontificală a Sfântului Anton, tronează, impunătoare, maiestuoasă în mijlocul orașului Padova.
O biserică a minunilor săvârșite pentru oameni de către cel supranumit SFÂNTUL, și atât.
Nu insist asupra vieții Sfântului Anton și a minunilor sale, ci asupra locului unde se află mormântul său, asupra semnificației spirituale extrem de puternice a acestui punct de pe harta Creștinătății.

Construcția acesteia a început  în jurul anului 1232 și a fost terminată la finalul acelui secol, fiind închinată marelui spirit al Sfântului, născut la Lisabona și mort la Padova în 1231.

Biserica în stil roman și gotic are 8 domuri sau cupole și două turnuri clopotniță de 68 de metri fiecare, și a fost puternic inspirată de celebra biserică a Sfântului Marcu din Veneția.

La interior, bazilica cuprinde capela Sfântului Anton, locul cu cea mai puternică trăire, pentru orice credincios care vine aici într-un pelerinaj. Nu cred că poți să vii aici ca simplu turist, pentru că este imposibil să nu rezonezi cu locul, sau dacă vii ca turist, sigur vei pleca transformat interior.
În asta constă forța interioară, vindecătoare, pe care o transmite mormântul înconjurat de statui și basoreliefuri, cu panouri cu poze de credincioși fericiți sau, după caz, triști care caută o minune lângă piatra care ascunde trupul Sfântului
.
Un alt loc unde emoția te încearcă puternic este Capela Relicvelor, aflată exact în partea opusă intrării, dincolo de altar. Aici se găsesc cele mai importante relicve legate de viața Sfântului Anton, bine protejate în casete aurite și de după geamuri securizate, care se topesc în forța credinței, a acceptării lucrării celui sfânt în fiecare dintre muritorii care trec pragul acelei încăperi.

De menționat și capela Madonna Neagră, a Sfântului Ion sau capela Sfântului Sacrament dar și grădina interioară sau Noviciatul, în continuarea căreia se află o alta, unde te bucuri de cele mai frumoase magnolii și aranjamente văzute vreodată, învăluită de o liniște și o lumină care nu pare de pe această lume.

Practic, după rugăciunile intense, spuse cu ardoare, în penumbra mormântului Sfântului, urmează ieșirea spre lumină, spre grădini, spre regăsire și speranță.
Plimbarea ușoară pe sub arcadele grădinii interioare, are darul să te elibereze de toate angoasele acumulate în viața trăită doar pentru consum, pentru material. O eliberare către înțelegerea profundă a ceea ce suntem, a ceea ce dorim cu adevărat să fim și să trăim.





marți, 18 aprilie 2017

La poalele Matterhornului în Breuil-Cervinia



Celor care nu au ajuns în nordul  extrem al Italiei, le propun azi o stațiune absolut spectaculoasă, cu nume de rezonanță franceză, aflată la granița cu Elveția. 
Se numește Breuil și i s-a adăugat și Cervinia, pentru că denumirea muntelui care domină orizontul micii localități este, Monte Cervino/Mont Cervin/Matterhorn.

Și noi, dar mai ales soția, ne-am dorit foarte mult să vedem Matterhorn-ul, ori din Zermatt, de pe partea elvețiană, ori de pe partea italiană, din Breuil.


Interesant este că cele două stațiuni comunică între ele prin Pasul Theodul, aflat la 3301 metri altitudine.
Pasul s-a numit mult timp Augstaler, până când a fost redenumit după numele unui celebru episcop, care a trăit în zorii Creștinismului.
Se spune că este trecătoarea din Alpi situată la cea mai mare altitudine, pârtiile  de schi dominând peisajul pe ambele laturi.

Pe partea elvețiană există un ghețar, având în vedere orientarea nordică a versantului, iar drumul îngust se strecoară între vârfurile Matterhorn( 4478 metri) și Breithorn( 4164 metri).

Matterhornul sau cum îi spun italienii Monte Cervino, este cel mai mare și mai popular vârf din Alpii Penini, dacă nu din tot lanțul alpin, și este ușor de recunoscut datorită formei sale de piramidă și mai ales grație peretului estic, care (re)prezintă un abrupt impresionant de peste 1000 de metri, aproape vertical, considerat mult timp, imposibil de cucerit.

Prima expediție de succes, a avut loc în 1865, când englezul Eduard Whymper a pus piciorul pe vârf, escaladând peretele imposibil de... escaladat.

Revenind la chochețica stațiune, aceasta reprezintă un sătuc din comuna Valtournenche, ce aparține de regiunea Valle d'Aosta, o zonă cvasirecunoscută pentru turismul de sporturi de iarnă.

O străduță relativ îngustă urcă ușor spre vest, plecând de la bisericuța din sat, pavoazată de drapelele unor țări și de indicatoarele către diversele hoteluri și pensiuni de multe stele.

Mici terase și magazine ascunse discret după vitrine pline cu produse tradiționale, cu prețuri pentru cei cu dare de mână, întregesc peisajul svițerian din acest sătuc de graniță și din jurul acestuia.

Pe munții din jur se văd instalațiile de cablu care duc turiștii spre pârtiile de schi aflate la peste 3000 de metri, asta în condițiile în care la 2003 metri, altitudinea stațiunii, nu mai există zăpadă în mijlocul verii.

Aflată dincolo de limita pădurii, regiunea este dominată de pășuni și pajiști alpine de toată frumusețea, stânci golașe sau acoperite de zăpadă și o liniște și lentoare specifică zonelor de mare altitudine.
De fapt, asta căutăm. Un Matterhorn care pare că fumegă😎,  soare cu dinți, cu 19 ०C în mijlocul lui iulie, peisaj, curățenie, bun gust și multă civilizație și respect pentru turist, indiferent de statura lui financiară.








miercuri, 29 martie 2017

Piatra Galbenă- cel mai interesant punct de belvedere din Apuseni

Zona aceasta absolut minunată, și despre care vorbesc de la sine fotografiile, se află în inima munților Apuseni, la altitudinea de 1243 de metri. 
Abruptul calcaros al Pietrei Galbenei are nu mai puțin de 200 de metri, iar sub el se întinde probabil cea mai frumoasă pădure de fag pe care am văzut-o vreodată, de la înălțime.

Zona de sub abrupt, cu pădurea de foioase și cu poienițe sau zone de pășunat se numește foarte frumos, Poiana Florilor

După cum vedeți, în pădurea aceasta se observă o adâncitură, la un moment dat, un aven adânc, care ascunde în măruntaiele lui un bloc imens de gheață.
Este Avenul Borțig, considerat de cei din Parcul Natural Apuseni, al doilea ca mărime după cel de la Scărișoara, cu un volum de peste 30 000 de mc.
De altfel, Piatra Galbenei privită dinpre nord, este unul din versanții sudici ai marii Gropi carstice de la Barsa, asta în care ochiul înoată într-o mare de verde. Parcă nu mă mai satur să privesc pozele astea!

Traseul turistic propus de cunoscători înclude acest aven, cu trecere pe la Pietrele Galbenei și pe la peștera cu gheață Focul Viu( unde scriam că are 25 000 de mc, dar în scădere)
Datele diferă, în funcție de autoritatea sau sursa de inspirație.

Accesul este unul foarte ușor, din Poiana Glăvoi, parte a Platoului Padișului, platou unde se poate ajunge cu mașina, pe un drum care este în mare măsură asfaltat și care mi-a facilitat vizitarea lacului carstic Vărășoaia.

Priveliștea n-are cum să nu te surprindă și să te capteze, mai ales că nici nu este foarte greu de ajuns acolo, fiind un traseu ușor, din care fiecare poate alege o porțiune, în funcție de cât îl duc picioarele, opincile sau plămânii.

Ca parte a Parcului Natural Apuseni, zona Galbenei are un statut special, în care sunt ocrotite, specii de mușchi, melci, specii de păsări, cum ar fi ciocănitoarea cu spate alb și ierunca sau râsul și chiar, capra neagră.








duminică, 12 martie 2017

Peștera Ghețarul de la Focul Viu- Munții Apuseni

Ghețarul mic și trunchiurile căzute prin fereastră
Aflată pe traseul mai lung și extrem de pitoresc al Văii Galbenei, cu marcaj, cum altfel decât punct galben, peștera aceasta mică, cu ghețar, merită câteva minute, pentru relaxare și fotografii.

Peștera se află pe bucla de întoarcere spre cabană( Cabana Padiș) a circuitului, la altitudinea de 1165 de metri, pe culmea care separă Groapa de la Barsa de bazinul Văii Galbenei.

Punctul de reper cel mai important îl constituie Pietrele Galbenei, de unde se deschide o panoramă fantastică asupra Gropii carstice a Barsei. 
Stâncile calcaroase se află la doar 550 de metri prin pădure de obiectivul nostru, Ghețarul de la Focul Viu. 
Fotografiile cu Groapa de la Barsa sunt edificatoare, cred.
Pietrele Galbenei( dreapta) și vedere asupra Gropii Barsa
Undeva în centru stânga, Avenul de la Barsa

Ajunși obosiți la panoul care anunță prezența peșterii. nu puteți să nu obsevați peretele frumos de calcar în care se deschide intrarea joasă a peșterii, care dă imediat într-o sală mare luminată natural. Din păcate, la intrare este un grilaj destul de sănătos, pus de cei de la Parcul Natural Apuseni, din motive de protecție. 
Acum nu știu ce sau pe cine protejează, că nu scrie nicăieri, Ori turiștii să nu alunece și să nu se aventureze prin săritoarea de 6 metri ce urmează după ghețar, ori blocul din ce în ce mai mic de gheață, să nu fie distrus de bocancii t(eror)uriștilor de mediu.


Am mai scris că nu sunt mulțumit de felul în care administrația parcului Apuseni se ocupă de marcaje, de instruirea ghizilor, de informarea turișilor, în română și alte limbi, inclusiv de prezentarea obiectivelor în alte limbi decât română. Asta chiar dacă aici era un panou în regulă. Un articol -AICI.
În fine, nu este  genul acela de peșteră de natură să dea senzații deosebite. Ce este trist, este că povestea numelui ghețarului este menită să te atragă, să te fascineze, dar dimensiunile inițiale nu mai sunt aceleași.

De ce se numește Focul Viu? 
Pentru că atunci când blocul de gheață( considerat odată al doilea după Scărișoara, ca volum) era mare, în sala centrală, în partea opusă intrării se află un ochi mare natural, în tavanul peșterii, ca un fel de fereastră.

Centru sălii este ocupat de o imensă aglomerare de trunchiuri aduse de apa torențială sau aruncate de oameni, prin fereastra din tavan.
În lateral dreapta se află o crevasă de 20 de metri adâncime ce nu poate fi explorată decât de speologi experimentați.
 
Pe acolo, în orele amiezii, pătrund nestingherite raze de lumină puternică care bat în gheața din peșteră, făcând ca jocul de scântei de pe gheață să pară că aceasta a luat ...foc.

Sala mare are 68 de metri înălțime și 46 de metri lățime, lungimea totală a peșterii fiind de 165 de metri. Aproximările inițiale vorbeau de un volum de gheață de 25 000 mc, care astăzi s-a micșorat din cauza încălzirii zonei( n-aș merge până la încălzirea globală) pentru că și condițiile inițiale de formare a gheții, pe principiul ,,fund de sac" pot suferi la un moment dat modificări structurale, geomorfologice.

Ce vreau să spun? 
Peșterile cu gheață s-au format simplu, în urmă cu mii de ani, când râurile din peșteri cu două intrări erau blocate prin obturarea uneia dintr ele. Râul rămas captiv, în interiorul peșterii, la temperaturi scăzute și cu curenți reci rămași și ei captivi, a dus în cele din urmă la înghețarea lui.


Drumul prin Platoul Padișului din comuna Pietroasa este asfaltat, de la Bălileasa spre Poiana Glăvoi, drumul este ușor desfundat, pietruit, dar peisajul cu corturi, dominat de pădurea din jur face toti banii, cum s-ar spune.

Acolo puteți alege să faceți circuitul Văii Galbenei sau să mergeți la Cetățile Ponorului unde de asemenea există un circuit dificil dar spectaculos. Despre ele în alte postări.





LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...