vineri, 28 februarie 2025

Ce a câștigat Rusia în ultimi trei ani de război?

Acțiunile Rusiei din ultimii 3 ani au fost în ideea creării unui teritoriu tampon, între o Vest Ucraină vasală și Nova Russia, cea care i-a bântuit visurile imperiale ale lui VVP de la primul mandat. A creat o mini Nova Rusia din 4 oblasturi plus Crimeea, aproximativ 200K kmp, ceva mai puțin decât România (238397kmp). A meritat? Păi, judecați:

- a adus Suedia și Finlanda în NATO, deci a lungit cu 1340 km granița cu inamicul...Nu mai vorbim despre cele două armate, mult peste standardele NATO...

- a crescut cheltuielile de înarmare ale țărilor NATO, campioni aici fiind Polonia+ țările baltice. RO este pe drum, Germania se mișcă cu noul viitor cancelar, Franța a venit în RO și nu mai pleacă (baza de la Cincu)...

- două baze americane în RO, Deveselu este în  plan pentru interconectare cu altele asemănătoare, deci alți bani americani (știre ieri de la Pentagon), MK de la Marea Neagră (punct strategic pentru noi, în perspectiva exploatărilor de gaz, care vor face din RO o țară foarte căutată) se extinde și va deveni cea mai mare din SE Europei (spre disperarea izolaționiștilor)...

- a ,,beneficiat" de sancțiuni cum nici Africa de Sud în apartheid nu a avut, a fost izolată economic pe piețele occidentale, au fost înghețate active de miliarde de E, a pierdut toate piețele de aici fără o perspectivă (în cazul unui acord de pace) de a le mai relua cât timp VVP este la putere. Sigur a găsit India, China+ BRICS, dar cu ce preț? Al dependenței de altă mare ,,democrație" de pe glob, China hegemonică...

- acum, există perspectiva unui conflict înghețat pe linia de peste 1300 km a frontului unde trupele să fie din Franța și UK, de la care Ucraina va primi garanții probabil. De la SUA nu prea! Dar americanii vor avea companii de exploatare aproape de linia frontului, vor aduce tehnologie (poate și pentru ruși, ceva frimituri adică, să se simtă și ei stăpâni rari peste pământuri rele, sic) ceea ce va însemna că zona este securizată pentru ucraineni, un timp, cât durează exploatarea...

- băi, ce să zic, le-a ieșit... și cu economia, cu resursele, cu sutele de mii de morți pentru visul unui tâmpit, cu destabilizarea unei lumi (inclusiv a lor), cu izolarea mondială, dar cel mai fain, cu aducerea a ceea ce respingeau mai mult (Occident- în toate accepțiunile lui) la doi pași de Moscova!

duminică, 9 februarie 2025

Profesori cu har

Oameni buni, de unde scoateți ,,profesorii,, ăștia? Băiețașii ăștia trebuie să predea ceva pe tik-tok, ar fi mai credibili. Cred că s-a uitat la prea multe filme americane. Nu neg că nu există o sumă de elevi nesimțiți, dar este deranjant ce vrea să transmită.

Eu predau de 27 de ani la gimnaziu și nu m-am plâns decât foarte rar de elevi sau părinți. Au fost situații delicate în ultimul timp în care ai de a face cu părinți cu educație de bocanc lustruit, care-și apără odraslele cu prețul unui ridicol absolut. Pentru asta trebuie să fii un profesor puternic, stăpân pe tine și ferm în ceea ce ai de comunicat. De educat trebuie să știi să-i educi, și pe unii și pe alții. Cât despre bani, acum aproape 3 decenii, femeile de serviciu din noile companii din România câștigau mai bine ca profesorii. O cămașă, un tricou, un blug era tot ce aveam. Nu-mi era rușine, important era să fiu curat, să vorbesc curat și să educ. Nu mai publicați născuți obosiți ca acesta, care nu și-a găsit vocația. Căci ce este meseria noastră? Un har, o vocație cu care nu suntem binecuvântați toți...
Mă trezesc la 6.30 în fiecare dimineață, la 8 sunt la catedră. Cu mirobolanta stare de spirit care reiese din cele de mai sus, când apar în fața elevilor mă ia durerea de cap. Gălăgie, înjurături, un ,,A venit bă, coa*e!". Apoi constat că 3-4 și-au uitat caietele, 5 încă dorm, 6 lipsesc, 2 vorbesc urât, 1 stă pe telefon și tot așa...
Seara în tramvai dacă se nimerește câte-un grup de elevi stau la 2 metri, fără să salute de parcă nu ești profesorul lor și mai scapă tare câte o glumă deocheată la adresa ta. De curând au tras un vânt tare când au trecut pe lângă mine, coborând în hohote de râs. Noroc că nu era decât o doamnă de vreo 70 de ani care mă privea cu milă. Mare respect am câștigat!

De ce nu are Serbia nicio șansă europeană?

- Mă uit la Serbia de acum și mă gândesc la ce însemna ea, în mentalul românesc, în anii '80-90. Cei de vârsta mea știu la ce mă refer. ...