luni, 19 octombrie 2009

Cetatea lui Tepeş de la Poienari




O aparitie neguroasă, o siluetă abia perceptibilă, te întâmpină pe stânga șoselei care duce spre Barajul Vidraru și de acolo mai departe spre serpentinele Transfăgărăsanului.
Te întrebi ce este, apoi vezi, tot pe stânga, o potecuţă și o inscripție ruginită- CETATEA POIENARI.
Nu auzisem foarte multe despre ea, decât că acolo s-au filmat scene din filmele istorice ale lui Sergiu Nicolaescu.
La doi kilometri de Căpăţânenii- Pământeni( nume dat în zona de la sud de Meridionali, pentru a separa satele cu români sau pământeni, de cei veniti din Transilvania și numiti ungureni), cum urci spre Bâlea Lac, te întâmpină această cetate despre care se spune că a apartinut lui Vlad Tepeş.
Deși acesta a domnit între anii 1456-1462, plus 1476, se pare că cetatea este mult mai veche(sec.XIII-XIV), așa că atestarea ei documentară ramâne un mister.
Într-o cronică din secolul al XVII -lea se spune despre cetate că ar fi fost ctitorită de Tepeş și că acesta și familia sa o foloseau destul de des, ca loc de refugiu și apărare, deși mai apare și ca ,,Cetatea lui Negru Vodă".
Muntele Cetăţuia, pe care se află ruinele, are 850 de metri altitudine și domină valea Argeșului cu peste 200 de metri, iar pentru a ajunge la ea se urca o scară cu nu mai puțin de 1480 de trepte.
Turnul pătrat, vizibil din toate părțile, a fost construit în prima jumătate a secolului al XIV -lea, urmat de trei turnuri și un bastion înconjurate de ziduri masive, iar cetatea a fost consolidată în 1967 și restaurată între anii 1969-1972.

Un comentariu:

Just Edy spunea...

Frumos . . . Chiar vroiam sa va intreb astazi la ora daca veti pune pe blog cate ceva despre cetate

Vaporeto pe Bega

Știați că pe Bega, în Timișoara, există un fel de autobuz... fluvial? Canalul a fost curățat, reamenajat, o adevărată oază de răcoare vara. ...