PLECATDEACASA



SCRIU DESPRE CEEA CE VĂD!

ȘI...NU UITA SĂ DAI LIKE!

101 FRUMUSEȚI ASCUNSE ALE ROMÂNIEI!

duminică, 21 august 2011

Canaraua Fetii- minicanionul misterios din sudul Dobrogei


Canaraua defineşte în termeni simpli o vale adâncă şi îngustă cu pereţi abrupţi creată în calcare sau loess de râuri care azi nu mai există. Specifice pentru sudul Dobrogei ,,canaralele” seamănă cu nişte canioane mici, adâncite de nivelul de bază scăzut al locului de vărsare, de obicei într-o zonă cu scurgere interioară(endoreică).
Iată povestea uneia dintre canaralele dobrogene, numită ,, a Fetii”, o frumuseţe carstică necunoscută şi ascunsă din România:
-Unde-i Canaraua?
-Asta căutaţi? Păi trebuie să ajungeţi la carieră, iar de acolo cam la vreun kilometru prin pădure.
-Indicatoare sunt?
-Nimic. Da, o găsiţi ieşind din drumul naţional. E frumos acolo…, mergeam la ghiocei când eram mic.
Cariera
Găsesc cu greu drumul desfundat care face undeva stânga între Băneasa şi Lipniţa. Intru cumva cu inima în gât de emoţie şi, încet, încet apar construcţiile dezafectate ale fostei cariere de calcar care creează peisajul atât de cunoscut de eră postindustrială. Lunca secată a pârâului rămâne martorul tăcut al pereţilor de beton şi al zidurilor albe de calcar din cariera părăsită. Acestea se cască alb-roşiatice, într-un décor bolovănos, sterp şi arid pe unde mişună şerpii şi guşterii.
Cariera alimenta cu calcar dolomitic combinatul de ciment de la Medgidia, rocă din care se făcea var, ciment şi nu numai.

Întâlnirea
Las maşina undeva la umbră şi pornesc iute, pe o caniculă care începea să-şi facă loc peste platoul uşor ondulat care se zărea peste carieră. Păduceii şi carpenii ce invadaseră marginile golaşe aveau déjà frunzele răsucite din cauza căldurii.
Un tip transpirat şi cu îmbrăcăminte de miner, îmi răspunde în doi peri cu oboseala chipului pierdută printre broboane de sudoare, despre locul unde se află canaraua. Se pare că este la fel de surprins ca şi mine să găsească pe cineva pe coclaurii aceştia care separă România de Bulgaria.
După cinci minute de foială încolo şi încoace, găsesc poteca. Mă întâlnesc cu un… preot, care apare de nicăieri însoţit de doi localnici. Zic bună ziua şi Doamne Ajută şi întreb cât mai este până la canara.

Răspunsul vine prompt: 1500 de metri pe aici şi 1700 pe partea cealaltă, adică de o parte şi de alta a albiei năpădite de pădure şi de buruieni. Răspunsul este urmat de un potop de întrebări din partea preotului, care nu-şi închipuia cum de ştie cineva din Bacău despre zona asta mirifică, unde el vrea să construiască o mânăstire micuţă. Se pare că răspunsurile mele îl mulţumesc, aşa că mă invită la anul în mica lui mânăstire, pe care o va înălţa sub stâncile cele roşiatice ale minicanionului săpat de râul fără nume.
Canaraua(kanapa, bg.= stâncă)

Drumul pe poteca, când mai largă, când mai îngustă şi parazitată de urzici şi de curpănul liană, l-am făcut în 20 de minute. Zgomotele pădurii cu aspect subtropical veneau peste simţurile mele ascuţite la maxim, auzul înregistra fiecare bătaie de aripi a vreunei arătări iar urzicarea de pe mâini şi picioare aproape durea.
În cele din urmă, întrezăresc la capătul cupolei de copaci termofili un luminiş. La ieşirea din pădure mă întâmpină o poiană largă mărginită în stânga faţă de o serie de coloane, brâne şi ziduri ruginite de eroziune şi de descompunerea oxizilor de fier.
Le-am găsit! În sfârşit!
Rămân uimit şi mut în faţa peretului cu straturi de calcar şi dolomite acoperite de o pălărie de loess din care răsar coloane tipice ca nişte clăi de fân geologice.
Ştiam însă că trebuie să ajung şi să văd şi pe dreapta un alt perete, cel opus, al minicanionului şi pentru asta aveam ca punct de reper un lan de floarea soarelui. Într-un final, dau de lan şi în spatele lui, de peretele estic al canaralei, unde se cască niste găuri uriaşe. Seamănă cu peşterile de sihaştri, în fapt nu sunt decât orbitele goale ale unui craniu geologic.


Ei, iată o zonă care trebuie explorată cu pioletul în mână. Altă dată şi cu ceva mai mult timp la dispoziţie, pot străbate la pas şi descoperii celelalte minicanioane ascunse din sudul Dobrogei aşa cum este ,,Canaraua lui Olteanu”  sau mai la nord, Canaralele Hârșovei.
Canaralele îţi dezvăluie ce creaţii fantastice pot face râurile din perioada Diluviului. Asta chiar dacă azi găseşti doar lunci uscate şi pereţi găuriti pe unde mişună viperele şi pe unde puştii tuciurii ai localnicilor merg primăvara la …ghiocei.



Locatia pe harta- AICI.



video

7 comentarii:

Roxana spunea...

...ce frumos...pacat ca, asa ca mai in toata tara, nu gasesti indicatoare si catre locurile mai putin...turistice...

DUTA spunea...

Interesant loc!Videoul scoate bine in evidenta frumusetea lui.

Traveling Hawk spunea...

Felicitari, Viorel, pentru frumoasa postare - mai degraba literara decat geografica sau turistica - despre un loc necunoscut!

Viorel Iraşcu spunea...

Multumesc, doamnelor!Sper ca lectura a fost agreabila.

geo spunea...

frumoasa postarea. m am nascut in zona aceea si intradevar este foarte frumosa.copil fiind mergeam din baneasa la inceputul primaverii prin padure pana la canaraua fetii unde gaseam ghiocei ca sa ii dam celor dragi.

geo spunea...

frumoasa postarea. m am nascut in zona aceea si intradevar este foarte frumosa.copil fiind mergeam din baneasa la inceputul primaverii prin padure pana la canaraua fetii unde gaseam ghiocei ca sa ii dam celor dragi.

Dimitriu Adi spunea...

Cheile Dobrogei ,fost fund de mare ,platou calcaros ,linga localitatea Cheia -Targusor.

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...