duminică, 21 octombrie 2012

Celik Dere- mănăstirea de la Pârâul de Oțel

Între dealurile toropite de mirosul teilor tomentoși, în sălbăticia nordului Dobrogei, stă pitită mănăstirea care și-a luat numele de la oțelul lăsat de ienicerii și spahii otomani, în pârâul afluent al Teliței. 
Este mănăstirea ,,Pârâul de Oțel", înfiptă bine în bazaltele neozoice ale Dealurilor Tulcei, și prinsă în chinga galbenă a florii soarelui, ce tivește pădurea tânără de foioase. 
Acesta este sentimentul, asta este priveliștea, răsuflarea este oprită în loc, ca moara aceea de vânt ce stă nemișcată în grădina mănăstirii.


Nordul Dobrogei se poate lăuda cu triunghiul de aur al mănăstirilor: Celik Dere- Saon- Cocoș, toate într-un spațiu restrâns la câțiva zeci de kilometri pătrați, între Isaccea la nord, Tulcea la est și Babadag la sud.
La Frecăței, căci așa se numește comuna de care aparține mănăstirea, se ajunge relativ ușor pe o serie de drumuri foarte bine întreținute, modernizate sub mandatul hulitei Doamne Udrea.
Între Isaccea și Somova, faceți pe un drum județean la dreapta către comuna mai sus menționată, drumul vă va duce până la capătul satului, unde se află mănăstirea.

Biserica  este cocoțată pe un vârf de deal, și către ea urcă o alee abruptă cu băncuțe pentru odihnă și pavată cu plăci mari de bazalt și calcar. Undeva în dreapta se află singura moară de vânt rămasă intactă din miile care împânzeau zona în perioada medievală. În stânga, sunt noile corpuri de chilii ale măicuțelor  unde aproape la fiecare geam flutură drapelul României.
La capăt, după ce urci ultimele scări, îți apare în toată splendoarea ei, biserica albă cu trei turle ridicată în preajma Primului Război Mondial, de arhitectul Toma Dobrescu.

Interiorul pictat între anii 1926-1932 are o frumoasă catapeteasmă aurită, din lemn de păr, iar în paraclis se află moaștele (cu mâna neputrezită!) a ctitorului mănăstirii, Arhiereul Athanasie Lisavenco.
Hramul acestei mănăstiri este Adormirea Maicii Domnului, și aici își împlinesc misiunea de credință 50 de măicuțe.
În muzeul  situat într-o clădire de lângă parcare, se pot admira covoare țesute în perioada interbelică de măicuțele de aici, documente scrise în limba turcă, arabă și persană precum și alte tipărituri vechi.

Călătoria către nordul Dobrogei, care poate include și celelalte două așezăminte, poate fi una de plăcere, dar este și una spirituală, în care realizezi că locul sfânt și peisajul se îmbină într-o armonie care îți copleșește simțurile. Regăsirea liniștii interioare și emoția autentică se manifestă pregnant în zone ca acestea, din care nu ai vrea să mai pleci. Mă gândesc de multe ori, cum este viața obișnuită aici, cum ar fi să te trezești dimineața într-un asemena loc, și dacă mi-ar plăcea. Nu știu cum, dar de fiecare dată îmi dau același răspuns. 

Nici nu este nevoie să-l scriu.


GPS: 45/7/36.03 N; 28/ 34/ 48.59 E
Locuri de cazare:10
Tel: 0240548287














ȘI NU UITA SĂ DAI LIKE!

2 comentarii:

Nicu Iorga spunea...

Am fost in vara aceasta (2012) de doua ori. Cu adevarat este un loc mirific. Dup ce virazi la drepta din soseaua ce duce le Tulcea, intri intr-o zona ce te duce cu gandul la nordul Moldovei, evident la o scara mia mica.Soseaua ce serp[uiste printre dealurile impodobide de paduri te farmeca.Manastirea cand o vezi ,pare un givaer de ne pretuit in acele locuri.Este superba si parca cu greu te desparti de ea.Trebuie musai vazuta si daca poti sa si ramai in zona ceva zile. se merita pe deplin.

Viorel Iraşcu spunea...

Ai zugravit excelent tabloul acestei zone. Si, da are ceva din nordul Moldovei, nu m-am gandit la asta, dar parca mirosul baltilor si aerul iti aduce aminte ca esti la doi pasi de Dunare. Asta ti-o spune un galatean, crescut la doi pasi de marele fluviu.
Cu respect.

Despre ancorarea în trecut și România Deșteaptă

Înainte, în alte timpuri, știam că nu știam. Nu aveam cum. Acum avem de unde ne informa, avem posibilitatea să știm, însă ne place în contin...