miercuri, 19 noiembrie 2014

Povestea statuii lui Bacovia din centrul Bacăului


Am citit într-un almanah turistic prăfuit, de la începutul anilor '80, povestea statuii poetului Bacovia din centrul orașului Bacău, așa cum a trăit-o sculptorul Constantin Popovici, celebru și pentru statuia Electricității de la barajul Vidraru.
Iată povestea reală a creării acestei minunate opere de artă:

,,Cu aproape două decenii în urmă am avut revelația să observ într-o vitrină de atelier fotografic din Piața Amzei chipul unui bărbat. Era Bacovia. Zilnic treceam și zilnic îl vedeam. La o distanță de câțiva ani, în 1967, l-am modelat în ghips, și l-am așezat în prima mea expoziție personală.
.... A venit la rând, în viața mea, sculptura de la Bacău. Ea a coincis, ca un joc sfânt al echilibrului, cu lucrul la statuia electricității de la Argeș. Lumina era materia, Bacovia era spiritul. Am făcut pentru el sute de desene până am ajuns la această imagine. Căutam ceva care să-l singularizeze, să-l desprindă de noi și în același timp să ni-l apropie. Simțeam că ceea ce vreau eu e o stare, că nu are echivalent într-o reprezentare concretă, cu atât mai greu era să ajung la ea. La una din expozițiile anterioare sculpturii, în fața unui desen simplu din foarte multele mele schițe cu Bacovia, s-a oprit un tânăr. L-a privit, a plecat, a revenit și iar l-a privit și m-a rugat să primesc din parte-i un dar pentru simbolul pe care i-l sugerează lui acest desen. Explicându-și gestul, neașteptat pentru mine, mi-a spus ,,sunt tot atât de singur ca această linie singură și înclinată din desenul dumneavoastră".
Când statuia a fost gata să fie turnată s-a întâmplat ceea ce se întâmplă foarte rar în viața unei sculpturi: a alunecat din mâinile meșterilor care o ridicau și s-a sfărâmat în fața ochilor mei. Era cu foarte puțin înainte de momentul aniversar, era așteptată și eu trebuia să o învii. E greu să nu spun că în acele clipe n-am cunoscut disperarea. Dar eram sigur că Bacovia va fi din nou în picioare, gol, material și imaterial, palpabil și nepalpabil. L-am adunat și l-am refăcut din bucăți. Când am dus-o la Bacău, o altă problemă s-a ivit, aceea a soclului care costa de două ori cât statuia. Îmi trebuia pentru Bacovia un cer și nu un soclu. Treisprezece metri pe treisprezece, marmură albă! nu era ușor să fi înțeles. S-a înfăptuit și acest lucru minunat pentru statuie, primul secretar de atunci, Nicolae Roșu, a pus mult suflet pentru viața acestei sculpturi în orașul poetului. Și nu a fost singurul. Bacovia nu era un om obișnuit. Statuia lui nu trebuia să fie o statuie obișnuită. Un soclu obișnuit ar fi anulat-o. Acum o văd în fiecare toamnă în luna Bacovia și sunt mulțumit că a intrat în viața orașului și că orașul o iubește. E paradoxal, dar singurătatea lui Bacovia ne include pe toți, de vreme ce ne preocupăm într-atât de poet. De un mizantrop nimeni nu se interesează. Și atunci, unde e de fapt, singurătatea lui Bacovia?"
Statuia Electricității de la Barajul Vidraru

3 comentarii:

Lavinia spunea...

Foarte frumos articol, plin de sensibilitate si profunzime, atat de viu incat te face sa te simti mai bun, mai smerit si recunoscator.

Unknown spunea...

Mi-ai adaugat o curiozitate in calatoriile mele. Plumbul Bacovian il cunosc din liceu, insa emotia transmisa din punctul tau de vedere vis-a-vis de statuie, m-a facut s-o trec la must see it! N-am stiut nici ca are acelasi autor cu statuia de la Vidraru .

Anonim spunea...

Viziunea artistică e o minune...Cuvântul o apropie de muritori. Mulțumim!

Despre ancorarea în trecut și România Deșteaptă

Înainte, în alte timpuri, știam că nu știam. Nu aveam cum. Acum avem de unde ne informa, avem posibilitatea să știm, însă ne place în contin...