miercuri, 29 aprilie 2015

Oravița și monumentele sale excepționale

by Sofia Flori

În Oravița am ajuns fără să vreau. De fapt  plecasem să văd unde intră Dunărea în țară, la Baziaș, dar am rătăcit drumul prin Moldova Nouă și Moldova Veche, pâna am nimerit în Oravița. Ajunsă acolo, am căutat celebrul teatru și până să mă dezmeticesc unde să întreb și pe unde să merg, m-am oprit  la o biserică. 

Era Biserica "Sfântul Ilie", construită în anul 1743. Aici mi s-a spus că trebuie să țin drumul drept și că undeva în partea stângă  o să văd un panou informativ mare,  cu locația teatrului.
Căutând panoul menționat am zărit o biserică foarte frumoasă: Biserica ortodoxă  " Adormirea Maicii Domnului ".  A fost construită între 1781-1784, iar în spate ascunde Capela și cimitirul, înșirat pe o colină.  A doua oprire a fost poarta bisericii: era închisă, așa că m-am mulțumit să o văd doar din stradă.
 Bineînțeles că nu am găsit panoul despre care mi se vorbise, așa că m-am mai plimbat prin oraș. După ce a inceput o ploaie torențială care m-a obligat să trag pe dreapta, am observat că oprisem oarecum in fața teatrului (la câțiva metri de clădire, fix in fața poliției).
Teatrul din Oravița este primul teatru din România și este o copie fidelă a teatrului din Viena, la scară mai mică. A fost construit in 1817 de arhitectul Ion Niuni, pe terenul unei foste mine. Pentru construcția lui s-au strâns bani de la asociațiile (multi)culturale existente la acea vreme, în total aproximativ 30.000 de florini de aur, o sumă uriașă!  Inaugurarea s-a  făcut în prezența Împaratului Francisc I și a Împărătesei Augusta Carolina.
Este prima clădire de teatru din Europa iluminată cu lampi de acetilenă . Este primul teatru din sud-estul Europei construit din piatră. La parterul clădirii, în interior, se observă zidul de piatră necioplită, care după spusele ghidului are grosimea de aproximativ 90 de cm.
 
Din foaier se intră în sala de spectacole. Aceasta este magnifică: decorată in stil rococo, cu ornamente aurii și roșii si dominată de un candelabru superb donat de firma Guban din Timișoara în anul 1953.
Înainte de a lua loc pe un scaun,  ghidul  m-a chemat să îmi arate că în acest teatru mai există o premieră: aici s-a folosit pentru prima dată "rețeta 24 " - un amestec de oțel si fontă cu care a fost consolidată clădirea. Mai târziu aceeași rețetă a fost cerută de către Gustave Eiffel pentru construcția turnului ce-i poartă numele . Sala are formă semicirculară, cu loji la parter dar și la balcon. Scaunele  sunt aceleași din 1893, în total fiind 200 de locuri cu tot cu cele de la balcon. Locurile pe scaune se ocupau in funcție de rang si ocupație: cei mai săraci stăteau la etaj, în picioare.
Acustica sălii este și astăzi foarte bună, păstrându-se peste timp.

Când am ajuns pe scenă ghidul  m-a sfătuit să fac câteva poze cu reflexia candelabrului în pian (știa dânsul locul cel mai bun pentru pozat). Pianul cu care s-a inaugurat teatrul este expus într-o camera de la etaj, pe scenă aflându-se unul nou.  Pe scena teatrului au susținut reprezentații trupe importante din întreaga lume.  În anul 1868 a susținut două reprezentații și trupa în care Mihai Eminescu era sufleur.
Astăzi teatrul nu mai este atât de folosit: nu se mai joacă spectacole grandioase ! De cele mai multe ori sala este folosită de către copiii care fac repetiții pentru diferite evenimente.
Ghidul de la teatru este un om deosebit:  îi face plăcere să povestească și o face cu pasiune, vrând parcă să te determine să iți dorești să nu mai pleci din zona aia. :) ​
Oravița - un  mic orășel cu străzi înguste care urcă pe deal,  pe care l-am îndrăgit imediat ! Este un oraș cu mai multe premiere naționale: primul teatru, prima gară, prima cale ferată de munte, prima farmacie montană și prima fabrică de bere. Data viitoare sper să descopăr mai mult din acest colțișor frumos de țară ! 

Teatrul Vechi Mihai Eminescu se afla pe strada Mihai Eminescu nr 18.
Program : de marți până duminică, de la 10 la 18.
Preț bilet : pentru  2 persoane cred că am plătit 15 lei cu tot cu taxa foto.



joi, 23 aprilie 2015

Sunny Beach

sursa: travella.ro
Litoralul bulgaresc, in toată splendoarea si esenta unei vacante plăcute, vine in intampinarea doritorilor si iubitorilor de plaje cu aer exotic. Sunny Beach este stațiunea turistică de pe teritoriul Bulgariei perfecta pentru vacantele cu familia, prietenii sau cele romantice alături de persoana iubita. Având in vedere faptul ca stațiunea dispune de 206 hoteluri, vile, pensiuni, pensiuni in regim hotelier sau campinguri, aveți posibilitatea de a opta pentru cele care îndeplinesc întocmai cerintele dumneavoastră.
Pentru o familie numeroasa care prefera sa se relaxeze, fara grija pregatirii unui mic-dejun, pranz sau cina.

                 Majestic Beach Hotel este perfect pentru familiile care au copii si necesita supraveghere permanenta, existând programe de recreere si jocuri educative in incinta hotelului, in funcție de vârsta copiilor, susținute de persoane specializate, fără costuri suplimentare.Mesele piticilor sunt atent selectionate si pe gustul tuturor, cu un program de trei mese complete si gustari delicioase. Hotelul are o poziție excelenta, fiind situat pe malul marii. In ceea ce priveste partea gastronomica, meniul este variat si deschide apetitul turiștilor cu tentatii culinare bulgaresti.Un aspect important, care cere o atenție deosebita, este nivelul de curatenie al hotelului Majestic, test pe care îl trece cu brio, prosoapele sunt schimbate zilnic sau la cererea clientilor, iar grupurile sanitare stralucesc si au un aer fresh la fiecare intoarcere in camera.

                 Statiunea Sunny Beach mai este denumita si "Children Beach", datorita posibilitatilor de distractie a copiilor si existenta unui mediu propice sigurantei acestora: nisipuri fine, plaja intinsa cu intrare lina in mare, apa lipsita de flora si fauna daunatoare. In majoritatea restaurantelor se gasesc meniuri speciale pentru copii, cu locuri de joaca si posibilitati de organizare a petrecerilor si a concursurilor sportive.
             Romanticii au si ei locul lor bine definit, iar cei de la hotelul Jeravi o știu cel mai bine, întrucât este cotat ca fiind primul pe lista hotelurilor destinate cuplurilor. Prețul este accesibil, iar calitatea serviciilor este pe măsura asteptarilor in ceea ce privește organizarea cinelor romantice si prezenta barurilor micute si cochete, specifice cuplurilor. Pozitionarea hotelului este pe malul marii, camerele cu vedere la mare fiind preferate de cele mai multe cupluri.
                 Grupurile de prieteni care cauta distractie o pot gasi fara probleme la terasele si barurile de pe faleza destinate celor care cauta zgomotul si distractia . In fiecare local de genul acesta exista un deejay care anima clientii cu diversitate in genurile de muzica, iar petrecerille spumoase si cele cu tematica, asa zisa "robotica", sunt nelipsite.  Cele mai cautate baruri pe plaja sunt Maraia, Bikini, Viking, Guaba, iar seara iti poti antrena picioare la un dans in cluburile Disco Orange si Dance Club Mania.  In cazul in care vreti ceva adrenalina puteti incerca parcurile cu roller-coastere, in care sigur ies in evidenta capsulele enorme, de doua persoane, care te proiecteaza in aer, pe principiul unei prastii, timp in care esti filmat, existand posibilitatea de a cumpara DVD-ul la finalul experientei.
               Statiunea ofera o multitudine de posibilitati de agrement, puteti sa faceti parasailing, sa inchiriati un schi-jet, iubitorii de scuba diving pot face scufundari in zone superbe, windsurfing, parapanta, yacht de elita, scoala de calarie, tir cu arcul, minigolf, cricket, bowling, biliard, tenis, baschet, volei.
               De la un capat la altul al statiunii te poti deplasa cu trenuletul, masinute de golf , trotinete electrice sau tricicleta, iar pe drum va puteti lua inghetata direct de pe strada, fiind recunoscuta cea care are in interior o exemplificare in miniatura. Restaurante precum Djanny, langa Bazar Palma, este potrivit pentru un pranz cu mancare gustoasa si preturi mici, iar pentru o cina mai rafinata nu trebuie ratat restaurantul Bolero, elegant prin esenta si prezentare, de asemenea,de pe lista restaurantelor nu trebuie sa omiteti Oasis si Fregatata. Amatorii fripturilor se pot desfata la Steak House Jupiter, care este chiar vis-a-vis de Hotel Barcelo, iar fanii junk food pot sa se bucure aici de mancarea preferata la McDonalds's, KFC sau Burger King.
               In materie de atractii turistice, nimeni , indiferent de varsta, nu ar trebui sa rateze o plimbare in orasul vechi Nessebar, construit pe ruinele cetatii tracice Mesambria, va da cu siguranta o nota boema vacantei, cu stradute pline de magazine de suveniruri si restaurante cochete cu vedere la mare. Pentru iubitorii de natura si plimbari in parcuri exista Ropotamo, un parc national spre orasul Sozopol.
               Evenimente precum festivalul international de cantec popular "Golden Orpheus", festivalul international de muzica folclorica, nu lipsesc nici din peisaj, dand ocazia turistilor de a gusta putin din bogatia muzicala a Bulgariei.
               Statiunea Sunny Beach ofera posibilitati de distractie, relaxare si rasfat pentru toate varstele, preferintele si buzunarele turistilor, fiind cea mai mare si moderna statiune din Bulgaria, iar toate hotelurile au o amplasare pe o arie de 300 m departare de plaja, prin urmare , oriunde ai alege sa te cazezi distanta nu va constitui o problema, in special cu posibilitati vaste in alegerea unui mijloc de transport, in comun, inchiriate sau cele oferite de serviciile hoteliere.

Apostila, obligatorie pentru depunerea dosarului de redobândire a cetăteniei române

În procesul de redobândire a cetățeniei române, aplicarea apostilei pe actele necesare a devenit o cerință obligatorie și esențială. Această...