PLECATDEACASA



SCRIU DESPRE CEEA CE VĂD!

ȘI...NU UITA SĂ DAI LIKE!

101 FRUMUSEȚI ASCUNSE ALE ROMÂNIEI!

duminică, 30 aprilie 2017

Biserica Sfântului Anton de Padova sau biserica eliberării

Bazilica pontificală a Sfântului Anton, tronează, impunătoare, maiestuoasă în mijlocul orașului Padova.
O biserică a minunilor săvârșite pentru oameni de către cel supranumit SFÂNTUL, și atât.
Nu insist asupra vieții Sfântului Anton și a minunilor sale, ci asupra locului unde se află mormântul său, asupra semnificației spirituale extrem de puternice a acestui punct de pe harta Creștinătății.

Construcția acesteia a început  în jurul anului 1232 și a fost terminată la finalul acelui secol, fiind închinată marelui spirit al Sfântului, născut la Lisabona și mort la Padova în 1231.

Biserica în stil roman și gotic are 8 domuri sau cupole și două turnuri clopotniță de 68 de metri fiecare, și a fost puternic inspirată de celebra biserică a Sfântului Marcu din Veneția.

La interior, bazilica cuprinde capela Sfântului Anton, locul cu cea mai puternică trăire, pentru orice credincios care vine aici într-un pelerinaj. Nu cred că poți să vii aici ca simplu turist, pentru că este imposibil să nu rezonezi cu locul, sau dacă vii ca turist, sigur vei pleca transformat interior.
În asta constă forța interioară, vindecătoare, pe care o transmite mormântul înconjurat de statui și basoreliefuri, cu panouri cu poze de credincioși fericiți sau, după caz, triști care caută o minune lângă piatra care ascunde trupul Sfântului
.
Un alt loc unde emoția te încearcă puternic este Capela Relicvelor, aflată exact în partea opusă intrării, dincolo de altar. Aici se găsesc cele mai importante relicve legate de viața Sfântului Anton, bine protejate în casete aurite și de după geamuri securizate, care se topesc în forța credinței, a acceptării lucrării celui sfânt în fiecare dintre muritorii care trec pragul acelei încăperi.

De menționat și capela Madonna Neagră, a Sfântului Ion sau capela Sfântului Sacrament dar și grădina interioară sau Noviciatul, în continuarea căreia se află o alta, unde te bucuri de cele mai frumoase magnolii și aranjamente văzute vreodată, învăluită de o liniște și o lumină care nu pare de pe această lume.

Practic, după rugăciunile intense, spuse cu ardoare, în penumbra mormântului Sfântului, urmează ieșirea spre lumină, spre grădini, spre regăsire și speranță.
Plimbarea ușoară pe sub arcadele grădinii interioare, are darul să te elibereze de toate angoasele acumulate în viața trăită doar pentru consum, pentru material. O eliberare către înțelegerea profundă a ceea ce suntem, a ceea ce dorim cu adevărat să fim și să trăim.





marți, 18 aprilie 2017

La poalele Matterhornului în Breuil-Cervinia



Celor care nu au ajuns în nordul  extrem al Italiei, le propun azi o stațiune absolut spectaculoasă, cu nume de rezonanță franceză, aflată la granița cu Elveția. 
Se numește Breuil și i s-a adăugat și Cervinia, pentru că denumirea muntelui care domină orizontul micii localități este, Monte Cervino/Mont Cervin/Matterhorn.

Și noi, dar mai ales soția, ne-am dorit foarte mult să vedem Matterhorn-ul, ori din Zermatt, de pe partea elvețiană, ori de pe partea italiană, din Breuil.


Interesant este că cele două stațiuni comunică între ele prin Pasul Theodul, aflat la 3301 metri altitudine.
Pasul s-a numit mult timp Augstaler, până când a fost redenumit după numele unui celebru episcop, care a trăit în zorii Creștinismului.
Se spune că este trecătoarea din Alpi situată la cea mai mare altitudine, pârtiile  de schi dominând peisajul pe ambele laturi.

Pe partea elvețiană există un ghețar, având în vedere orientarea nordică a versantului, iar drumul îngust se strecoară între vârfurile Matterhorn( 4478 metri) și Breithorn( 4164 metri).

Matterhornul sau cum îi spun italienii Monte Cervino, este cel mai mare și mai popular vârf din Alpii Penini, dacă nu din tot lanțul alpin, și este ușor de recunoscut datorită formei sale de piramidă și mai ales grație peretului estic, care (re)prezintă un abrupt impresionant de peste 1000 de metri, aproape vertical, considerat mult timp, imposibil de cucerit.

Prima expediție de succes, a avut loc în 1865, când englezul Eduard Whymper a pus piciorul pe vârf, escaladând peretele imposibil de... escaladat.

Revenind la chochețica stațiune, aceasta reprezintă un sătuc din comuna Valtournenche, ce aparține de regiunea Valle d'Aosta, o zonă cvasirecunoscută pentru turismul de sporturi de iarnă.

O străduță relativ îngustă urcă ușor spre vest, plecând de la bisericuța din sat, pavoazată de drapelele unor țări și de indicatoarele către diversele hoteluri și pensiuni de multe stele.

Mici terase și magazine ascunse discret după vitrine pline cu produse tradiționale, cu prețuri pentru cei cu dare de mână, întregesc peisajul svițerian din acest sătuc de graniță și din jurul acestuia.

Pe munții din jur se văd instalațiile de cablu care duc turiștii spre pârtiile de schi aflate la peste 3000 de metri, asta în condițiile în care la 2003 metri, altitudinea stațiunii, nu mai există zăpadă în mijlocul verii.

Aflată dincolo de limita pădurii, regiunea este dominată de pășuni și pajiști alpine de toată frumusețea, stânci golașe sau acoperite de zăpadă și o liniște și lentoare specifică zonelor de mare altitudine.
De fapt, asta căutăm. Un Matterhorn care pare că fumegă😎,  soare cu dinți, cu 19 ०C în mijlocul lui iulie, peisaj, curățenie, bun gust și multă civilizație și respect pentru turist, indiferent de statura lui financiară.








LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...