duminică, 11 septembrie 2016

Lacul Iezerul Călimanilor (Rețițiș)- singurul lac natural din Călimani

Nu este neapărat o frumusețe, asemenea celor glaciare, aș zice mai degrabă că este o curiozitate naturală din cei mai înalți munți vulcanici din țară( 2100 m. vf. Pietrosu).
Am vrut să-l găsesc, să-l descopăr și să-i explorez împrejurimile, cu atât mai mult cu cât curiozitatea îmi fusese ațâțată de lipsa informațiilor cumva oficiale. 
La mine, și aș îndrăzni să spun și  la colegii mei, oficial(e) înseamnă CĂRȚI, lucrări de specialitate, articole științifice, etc. 

Lacul se numește, de fapt, Iezerul Rețițiș, pentru că este situat sub versantul sud-estic al vârfului cu același nume, de pe creasta( marginea) vulcanică a imensei caldere a Călimaniului( toate articolele despre Călimani- AICI).
Locul este binecunoscut de iubitorii de munte, pentru că sus( vf. Rețițiș, 2021 m.) este o cabană meteo, cu toate dotările, cu salvamont și cu mijloace motorizate( ATV-uri).

TRANSCĂLIMANI
Lacul este una dintre rarele apariții lacustre din munții vulcanici de la noi, trecut în categoria lacurilor de baraj natural, conform monografiei Munții Călimani, T. Naum și E. Butnaru, Ed. Sport-Turism, 1989.
Asta apare sporadic pe diferitele și puținele site-uri care amintesc de el, în plus într-un ghid despre Transilvania, scris de cei de la APTR( profesioniștii din turism) pentru ministerul dezvoltării, este trecut la comuna Bilbor, ca fiind un lac vulcanic natural( sic!?) înconjurat de o falnică pădure de molizi, după cum vedeți și voi în pozele mele!.
Brazi, ioc, molizi, ioc, dar, jnepeni cât cuprinde.

Deci, este un lac frumușel, înconjurat de jepi frumoși parțial uscați pe maluri, situat la 1650 de metri altitudine, pe versantul dinspre Toplița- Lunca Bradului, al Munților Călimani.
S-a format prin prăbușiri succesive ale aglomeratelor de andezit, modelate de nivație, și care au blocat câteva pârâiașe ale râușorului Puturosul, în spatele acestor aglomerate formându-se un lăcușor de 1300 de metri pătrați și de 3 până la 5 metri adâncime.

Se ajunge acolo urmând drumul forestier ce coboară de pe creastă, și care dacă ar fi puțin modernizat ar putea fi un veritabil Transcălimani, despre care am mai scris -AICI.

O altă variantă ar fi pe văiuga de torent ce duce drept la lac, pe un marcaj de cruce albastră, ghicit cu greu, dar care unește creasta cu zona de la izvor, lac si de la micul și părăsitul refugiu Salvamont, de sub vârful Bradul Ciont. Eu pe ea am urcat de la lac, și a fost foarte OK, mai intens dar mult mai scurt, către cabana meteo.

Marea carieră de sulf, parțial acoperită, ecologizată
N-am amintit si de a treia variantă legată de formarea lacului,în urma acțiunii nivo-glaciare, și care cred că nu poate fi exclusă din start, cuveta lacustră aducând aminte de lacuri glaciare mai mici, cum ar fi Lala Mică sau iezerele de pe Transalpina din Șaua Ștefanu.

Rămâne  totuși o apariție lacustră insolită, în peisajul cu abrupturi impresionante, eologliptoliți ( ace, moși și gușteri de piatră), gelifracte( roci dezagregate de îngheț-dezgheț slefuite de gheață) și jnepeni, la buza pădurii care urcă până la 1550-1600 de metri, pe versantul mai însorit al Rețițișului Căliman.

Iezerul, pădurea de jos, jnepenișul și mlaștinile înalte sunt incluse într-o rezervație cu plante relicte glaciare, în suprafață de 322 de hectare, care face parte din Parcul Național Călimani.
Piramida Pietrosului


Moșul

miercuri, 7 septembrie 2016

Defielul Dunării, malul românesc văzut de pe cel sârbesc

Șoseaua și calea ferată de la noi, cu mici viaducte și tuneluri
Am avut ocazia, în acest an, să trec Dunărea pe la punctul vamal de la Porțile de Fier, prilej cu care am făcut mai bine de 80 de kilometri pe șoseaua ce șerpuiește pe marginea defileului. Drumul sârbesc este mult mai bun și mai pustiu decât cel românesc, asta pentru că are statut de drum național și în lungul lui sunt mult mai puține localități , unele chiar mici stațiuni sezoniere, deci locuite așișderea.

Am văzut acum câțiva ani tot malul sârbesc, pe  aproape toată lungimea defileului, de la Orșova la Moldova Nouă, parcă mai abrupt și mai sălbatic, dar cel românesc privit de pe cel sârbesc este pur și simplu minunat.
Voi scrie câteva cuvinte la fiecare poză, adăugând și link-ul către postarea cu Trikule, Babacaia și Castelul Golubac.

Zona mai largă de la ieșirea din Eșelnița.
Mănăstirea Mraconia, o apariție de-a dreptul cețoasă. Link către o postare despre ea -AICI.
NO COMMENT.
Punctul unde Dunărea face un cot uriaș, care mușcă din Serbia.
Tot, Mraconia, undeva acolo este și statuia monumentala a lui Decebal. O postare despre ea - AICI.

Cetateasau Castelul Golubac, pe sub care trece șoseaua, mult mai frumos parcă de pe malul nostru și cu o legendă lacrimogenă- AICI.
Stânca Babacaia, care țâșnește de nicăieri în apropierea portului Moldova Nouă, cu o legendă interesantă- AICI.

duminică, 28 august 2016

Biserica din Viscri- monument UNESCO. Biserica Albă Fortificată


S-au spus și s-au scris atât de multe despre Viscri, încât subiectul a devenit de-a dreptul futil, adică destul de lipsit de importanță. Mulți merg la Viscri că așa este în trend, mulți habar n-au că este o biserică fortificată, important este să-și poarte pașii prin aceleași locuri prin care a pășit și Prințul Charles.

Mă rog, chestii de gust turistic, trestii dă Bucale, hipstereală sinceră de student ignorant.

Biserica Albă Fortificată, adică pe nemțește Weisskirche, ajunsă pe neaoșa noastră limbă Viscri, este o minune cocoțată pe un deal din țara sașilor, undeva în comuna Bunești, județul Brașov.
Din comuna asta mai fac parte alte câteva sate cu biserici fortificate, demne și ele de patrimoniul mondial și anume Meșendorf, Criț și Roadeș sau Bunești. Spun asta pentru cei care ar dori să facă un mic circuit al acestor monumente într-o zi de vară sau  de toamnă când peisajul cred că este mai spectaculos.


Bisericuța din Viscri( secolul al XII lea) este situată la capătul unui drum pietruit rudimentar, dar cu mare farmec, străjuit de căsuțe renovate de fundația prințului și unde găsești multe tărăbuțe cu suveniruri autentice, semn că artizanatul și vechile meșteșuguri au putut fi reactualizate odată cu scoaterea din anonimat a acestei localități.


Asta deși era inclusă în patrimoniul UNESCO de o bună bucată de timp(1993), dar asta a contat puțin până prin 2006  când Prințul a ales să refacă o casă aici, astfel că pentru românii noștri dornici de întâlniri cu regalitatea engleză a fost un adevărat moment de revelație turistică.


Zona are un anume farmec rural, tradițional, aș îndrăzni să spun că este oarecum forțat. Pentru că se dorește cu orice preț ca anumite valori săsești să fie păstrate, anumite obiceiuri medievale să fie renăscute, ceva mai stângaci însă.
De, lipsa de interes și de tradiție își spune încă cuvântul.

Important este că începutul este este realizat, lucrurile se mișcă, dar nu și sub aspectul infrastructurii turistice, sau de bun simț, ca de exemplu drumul de acces spre sat, praful omniprezent, luncile si zonele prăfuite, casele sărace, pensiunile rustice sau moderne cu dotări de multe stele, pentru pretențioși. Toate lipsesc deocamdată, pe o rază destul de mare.
Oricum, merită să vizitați regiunea și să regăsiți sau să retrăiți momente de feudalism relativ autentic.


Căsuța Prințului





duminică, 21 august 2016

Despre ghizii din parcuri naturale, peșteri sau de aiurea

Pe oriunde am umblat, prin țara asta mare și frumoasă, am urmărit, cu un spirit poate mai critic decât al altora, prestația ghizilor  de la diferite obiective turistice de toate felurile. 
Sunt câțiva aleși de soartă, cu vocație, care iți răscolesc sufletul de turist sau de român, așa cum am întâlnit acum mulți ani la Țebea( HD), la Panteonul Moților, o veritabilă doamnă moț, mândră și pasionată de istorie, sau cum era pe vremuri o altă doamnă, la Curtea de Argeș, la Mănăstirea lui Manole, și al cărei expozeu memorialistic despre regalitate, te lăsa cu lacrimi în ochi. 

Am tot respectul și pentru un foarte interesant profesor de istorie, care era ghid la Cetatea Neamțului, înainte de refacerea ei, și care ne zugrăvea lupta plăieșilor de pe ziduri, de parcă vizionam un film 3D.
Tot cu plăcere îmi răsună în minte tonul cald, liniștitor și plin de candoare al măicuțelor de la Voroneț, Humor sau Moldovița, profesioniste, femei cu diplome universitare și cu limbile străine la ele, de ți se umplea inima de bucurie și mândrie, văzând toate neamurile pământului ascultându-le. Nu același lucru se poate spune despre cei ce se ocupă de ariile protejate , de parcurile naturale sau naționale din țară, unde pare că dragostea pentru natură și animale nu ține loc și de competență în materie de ghidaj turistic.
Din păcate, administratorii de astăzi ai diferitelor arii protejate, angajează tot felul de ageamii, cu scoală de ghizi făcută probabil la apelul bocancilor, sau pur și simplu voluntari, elevi sau tineri entuziaști, care fac un bănuț peste vară. Este adevărat nici cu turiștii nu mi-e rușine. Așteptările lor sunt atât de jos, atât de puține, atât de subțiri, pe cât le sunt șlapii doamnelor, pornite pe drumuri de munte, la văzut chietre și suveniruri. Despre calitatea turiștilor români și nu numai, într-o altă postare.

EXEMPLE

 Peștera Dâmbovicioarei

Un loc frumos, dar intoxicat de tarabe cu miere și cătină, dar și de terase sau pensiuni, asta într-o zonă protejată, unde ți se iau bani la intrarea în chei, iar râul este curățat, când și când. Ghizi sunt copii din sat, care s-au jucat cu imaginația, punând nume la toate speleotemele din peștera, de altfel puțin interesantă. N-am nimic cu copii și cu dorința lor curată de a explica, împărtăși cu turiștii experienta vizitării unei peșteri. Eu însă am așteptări mai mari, vreu mai multe informații, mai multă competență.

Peștera Ghețarul Șcărișoara

Aici lucrurile sunt grave, dacă nu chiar catastrofale. Am vizitat peștera de vreo 7 ori, începând de prin 1994, din facultate, când eram în aplicație practică cu colegii mei, și când chicoteam la auzul explicațiilor absolut stupide ale ghidului, plin de el, că dă lecții unor studenți la geografie. Anii au trecut și prosteala acestuia i-a contaminat pe toți cei ce i-au urmat. Anul acesta un tip grăsuț, obosit și plictisit, explica de pe gheață, cu mâinile în buzunare, ce este cu peștera aceasta, cu gheața formată și cu faptul că lumină nu mai este pentru că so bufnit șeva la enstalație. 

Un filmuleț făcut de mine despre formarea acestui ghețar- AICI

O să spuneți că sunt răutăcios, dar unde ți se iau 11 lei, ca să vezi coloane de gheață super spectaculoase, ar trebui să muncească zi lumină și să repare...lumina. A, și era vineri, deci începea week-end-ul, adică, mai stați până luni, că luni este închis. Nici un cuvânt despre cum s-a format( este drept că n-a întrebat nimeni!!!), despre cercetările care se fac, despre procesul de topire evident din ultimii ani( vezi și ghețarul de la Focul Viu). Parcul Natural Apuseni, are ghizi de toată  rușinea. În plus, la așa un obiectiv, nu există nimic scris în engleză, în maghiară( oricum munții ăștia sunt invadați la propriu de turiști unguri, până la urmă sunt ,,munții lor,, adică cei mai aproape de ei, ho, nu săriți!) sau în altă limbă. Erau lângă mine niște turiști polonezi și cehi, care n-au înteles nimic, este drept că aveau ce vedea...

Peștera Muierii

Asta are o istorie interesantă legată de un ghid ciudat, din toate punctele de vedere. Tipul avea un timbru atât de enervant și rostea cuvintele atât de afectat și de pătruns de importanța muncii sale , încât lumea râdea pe înfundate, pe după stalactite. Culmea, când nu era el, locul lui era luat de fiul său. Care, ce credeți? Își copia magisterul la greu, mai puțin vocea care la acel băiat era în formare. Oricum un râs general. Ultima dată era un tip ceva mai normal și mai echilibrat.

Peștera Polovragi

O peșteră lungă și anostă ca o zi de post. Doamna ghid, entuziastă, explică și gesticulează în sala lui Zamolxe, despre pelasgi și tuneluri prin munți, înlocuind prin verb și vervă, spectaculosul carstic pe care nu il vezi în jurul tău. Administratorii și primăria, sunt total inconștienți, pentru că la un an de la moartea mamei unei vedete, căreia i-a căzut o piatră în cap, în cheile Oltețului, în drumul până la peșteră, nu se ocupaseră să pună o plasă pe surplombele acelea. În alte țări, obiectivul era închis și sigilat până la remedierea problemelor, pentru că acolo siguranța turistului este pe primul loc.

Castrul roman Jidava

Aici, la muzeu te întâmpină un puști simpatic, căruia îi dai cât crezi, pentru o serie de explicații, mai mult sau mai puțin detaliate despre unul dintre cele mai importante castre din zona Câmpulung. Mă gândesc că în anii când sunt bani de săpături, s-ar putea ca informațiile să fie oferite de un student la istorie-arheologie, ceva mai competent.

Departe de mine, gândul de a generaliza, am exemple bune, anul acesta de la Meziad sau Poarta lui Ionele, dar nu pot să nu compar cu un monument UNESCO, uriaș și bine adminsitrat cum este Peștera Skocjan din Slovenia sau zona vârfului Zugspitze din sudul Bavariei, unde grija pentru turist , pentru corecta și completa lui informare, te face să te simți într-adevăr important. Asta pentru că educarea turistului, începe și cu felul în care înțelegi să i te adresezi, începe cu felul în care îl tratezi.
.

vineri, 12 august 2016

Biserica de lemn din Desești. Maramureș. Monument UNESCO.


Bisericuța de lemn din Desești, este o minunație arhitectonică tipică pentru cultura populară religioasă din zona depresiunii Maramureșului. Din circuitul bisericilor de lemn din zonă, monumente UNESCO, aceasta a fost singura pe care am găsit-o deschisă, drept pentru care am făcut câteva poze la picturile naive din interior. 

Am fost lăsat să le fac, de un băiat din sat care își realiza ,,regulamentar" serviciul de ghid, așa cum stabiliseră cu preotul paroh, pe perioada verii. Mi-a plăcut foarte mult acest tip de implicare comunitară, așa că i-am lăsat vreo 10 lei, deși nu-mi ceruse nimic pentru vizitarea si fotografierea lăcașului de cult.

Biserica din Desești este situată pe un deal micuț, pe partea dreaptă a drumului care leagă Giuleștiul de satlul Mara din aceeași comună. Drumul național DN 18 merge peste pasul Gutâi, spre Baia Sprie și Baia Mare, drum recent reabilitat, și din care pornesc traseele spre Creasta Cocoșului, despre care am scris AICI.

 Biserica, cu hramul Cuvioasei Paraschiva, este rezultatul implicării obștei de credincioși a satului, la 1770, și păstrează într-o proporție covârșitoare aspectul originar. Sistemul de bârne care se întretaie la capete, planul dreptunghiular și turla cu camera clopotelor în consolă, sunt ,,mărci" recunoscute ale bisericilor din această regiune istorică, unicE în lume, lucru confirmat și de includerea acestora în patrimoniul mondial.
Picturile au fost realizate de Radu Munteanu Zugravul și de meșterul Gheorghe, între 1778-1780, și reprezintă tipul de picturi rusticizate postbizantine, între care se detașează Judecata de Apoi, unde sunt reprezentați ,,dușmanii" din acea perioadă, turcii, tătarii și nemții.
Bisericile din Maramureș sunt incluse într-un program de reabilitare și de refacere a infrastructurii turistice, care includ, puncte de informare turistică, parcări moderne, scări de acces, garduri, panouri de informare, etc. Este posibil ca anul acesta , dacă vizitați zona să aveți surprize plăcute, din acest punct de vedere.

Biserici de lemn, monumente UNESCO.
*Biserica din Budești -Josani
*Biserica din Poienile Izei
*Biserica din Bârsana



luni, 1 august 2016

Biserica fortificată Saschiz. Monument UNESCO. Cetatea și împrejurimile

Nu știu de ce, dar dintre siturile rurale din Patrimoniul Mondial UNESCO, din sudul Transilvaniei, cel de aici, de la Saschiz, mi se pare cel mai puțin pus în valoare. 
Odată că nu este menționat aproape deloc, ca și monument aflat pe lista patrimoniului mondial și în al doilea rând pentru că pare o localitate de tranzit, încadrată ca multe altele, săsești, din zonă, la categoria zonă rurală cu peisaj ancestral. Fain. Și cam atât.

Pe site-ul comunei, la obiective turistice, nici măcar nu este precizată încadrarea bisericii fortificate și a turnului în  lista UNESCO.
Asta indică un anume gen de (ne) preocupare. În tările civilizate asta aduce, prestigiu, stimă, turiști și mulți, mulți, bani.
La noi, E 60, traversează comuna( Rupea-Sighișoara), mașinile trec, iar pe un deal,  privește stingheră fortificația medievală în ruină.. Nimic care să te oprească, niciun indicator mai acătării, nicio mențiune cu câțiva kilometri mai încolo sau mai încoace. În sfârșit!
Saschizul, este o localitate ridicată inițial de secui, apoi colonizată de sași, încă din secolul al XIII lea. Biserica evanghelică fortificată, este construită în zorii lui 1500, cu numeroase elemente defensive. Acestea sunt mai evidente aici și din cauză că ceatea țărănească a fost construită pe dealul din apropiere, la aproximativ 2 kilometri distanță. Față  de Viscri sau Prejmer, aici s-a constatat  mai târziu, că cetatea de pe deal își cam pierde funcția de apărare, în cazuri de năvăliri rapide, astfel că biserica a fost întărită pe parcurs și i s-a adăugat și un turn monumental, copie din secolul al XVIII lea al celebrului Turn cu ceas din Sighișoara.
Cetatea nu are lucruri spectaculoase, turnurile fiind în ruine, capela interioră de asemenea, fântâna(65 metri adâncime, inițial) despre care se spune că era continuată cu un tunel ce ducea în biserică este colmatată, zidurile de 9 metri înălțime sunt o amintire.
Asta în condițiile în care vreo două indicatoare prăfuite te anunță că esti lângă o fortificație ce a fost creată pentru a apăra 6 sate. N-am putut ajunge cu mașina până acolo, pentru că nu ptrea este amenajat nimic. Un drum o fi, dar nu este nimic acolo să te îndrume, să te ghideze. Mă gândesc ce ar putea fi Saschiz-ul și doar dacă ar fi jumătate reconstruită, din cât este Cetatea Neamțului, azi.
Pe scurt, potențial, potențial, potențial.
Comună frumoasă, pusă sau auto(im) pusă în umbră de Viscri sau de Sighișoara, cu care se pare că a și concurat prin Evul Mediu târziu, pentru rolul de regină a cetăților din sudul Transilvaniei.



marți, 28 iunie 2016

Praga- ,,Orașul de Aur". Impresii din piața orașului vechi


După ce am pus vreo două filmulețe cu ceasul astronomic( AICI) și cu capul mecanic al lui Kafka( AICI), sunt convins că unii dintre cititorii blogului meu și-au dorit să afle mai multe despre incursiunea din februarie de la Praga. Am ales capitala Cehiei, pentru un mega city break( 4 nopți și 5 zile) organizat în regie proprie, pentru că atât merită să stai în acest oraș.

Să-l bați la pas, să-l explorezi și să-l simți într-un anotimp când nu este sufocat de turiști aflați în circuite epuizante prin centrul Europei.
Nu că acum( n.b.- februarie) nu sunt turiști, ba chiar am avut surpriza să descopăr că orașul era ocupat de o armată galbenă, cu ochii mici și migdalați, ce acoperea tot estul și sud estul Asiei, ca zonare și proveniență geografică. Pe bune, erau mai mulți turiști asiatici decât cei aparținând rasei europoide, fiecare înarmat cu un super gadget de făcut poze și filmulețe, toate, fără excepție aflate la capătul unui băț dintr-acela telescopic, de-i spune selfie stick.  



În plus, TOATE, magazinele de suveniruri sau băcăniile de cartier  erau ale chinezilor, sigur  că nu spun o noutate pentru cunoscători, dar pentru cei ce n-au văzut, încă, Orașul de Aur, s-ar putea să fie o surpriză ne...plăcută, sau cine mai știe. Asta ca să afle sperioșii de serviciu, că în centrul și în vestul Europei, avem de-a face( deja!?) cu invazia galbenă, asta până la cea atât de hulita invazie de bărboși cu savarine la brâu.

Toată lumea trebuie să se oprească în zona pieței orașului vechi -Staromestska Namesti- unde se află clădirea simbol a orașului, vechea primărie cu turnul său gotic din 1338. Pe turn este instalat un ceas astronomic, unde sunt trecute inclusiv zodiile, iar la ore fixe marea de oameni își îndreaptă ochii și aparatele către defilarea de figurine, toate cu o anume semnificație divină ( Apostolii) sau istorică( turcul care este anunțat că va muri).


Din turn, priveliștea este extraordinară către toate zonele vechi și noi ale orașului, dar ce sare în ochi este catedrala de alături numită Sfânta Marie din Tyn sau  biserica Sfântului Nicolae din apropiere, ori  imensul castel al Pragăi și podul Karol, de peste Vltava.

Turnul a suferit numeroase refaceri, cea mai importantă fiind cea din 1910 când a fost renovat în stilul Art Nouveau, pentru ca după distrugerea lui parțială din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, să fie reconstruit în forma de azi. Se spune că ceasul astronomic din centrul orașului este cel mai precis dintre toate cele existente pe planetă.


Zona pietonală este ocupată permanent de trubaduri, tineri artiști care cântă sau pictează sau interpretează piese de teatru medieval sau cântece cu temă istorică. Oricum, toți pleacă la un moment dat, pentru că au autorizație eliberată de primărie pe ore și minute, în acest fel  mai multe trupe pot performa în fața turiștilor, care nu au cum să se plictisească. Terasele și magazinele din zonă, ca peste tot, au prețuri cu 50 sau 100% mai mari, decât la trei patru străzi distanță, așa că recomandarea mea este să nu vă grăbiți nici cu masa de seară nici cu shopingul în centrul orașului.

Schimbați euro doar la bănci sau veniți cu coroane de acasă, le puteți cumpăra de la BCR ( pe loc sau la comandă) la un preț bun. N-are rost să riscați, iar dacă doriți cu adevărat experiența unui change, mergeți pe Wenceslas Square, în fapt un imens bulevard cu magazine, hoteluri și restaurante, unde și casele de schimb valutar sunt foarte numeroase. Piața Wenceslass este, de altfel, cunoscută pentru momentul ocupării ei de către trupele sovietice țn 1968 în urma Primăverii de la Praga dar și pentru Revoluția de Catifea din 1989. Dar despre aceasta piață și despre cel mai mare castel din Europa într-o altă postare.

Altă postare despre Praga: Mânăstirea Pruncului Isus de Praga


Top 5 Destinatii de Vis pentru aceasta Vara

Vara este anotimpul perfect pentru a explora noi orizonturi și pentru a descoperi locuri care îți taie răsuflarea. Dtravel , agenția de turi...