Despre ghizii din parcuri naturale, peșteri sau de aiurea

Pe oriunde am umblat, prin țara asta mare și frumoasă, am urmărit, cu un spirit poate mai critic decât al altora, prestația ghizilor  de la diferite obiective turistice de toate felurile. 
Sunt câțiva aleși de soartă, cu vocație, care iți răscolesc sufletul de turist sau de român, așa cum am întâlnit acum mulți ani la Țebea( HD), la Panteonul Moților, o veritabilă doamnă moț, mândră și pasionată de istorie, sau cum era pe vremuri o altă doamnă, la Curtea de Argeș, la Mănăstirea lui Manole, și al cărei expozeu memorialistic despre regalitate, te lăsa cu lacrimi în ochi. 

Am tot respectul și pentru un foarte interesant profesor de istorie, care era ghid la Cetatea Neamțului, înainte de refacerea ei, și care ne zugrăvea lupta plăieșilor de pe ziduri, de parcă vizionam un film 3D.
Tot cu plăcere îmi răsună în minte tonul cald, liniștitor și plin de candoare al măicuțelor de la Voroneț, Humor sau Moldovița, profesioniste, femei cu diplome universitare și cu limbile străine la ele, de ți se umplea inima de bucurie și mândrie, văzând toate neamurile pământului ascultându-le. Nu același lucru se poate spune despre cei ce se ocupă de ariile protejate , de parcurile naturale sau naționale din țară, unde pare că dragostea pentru natură și animale nu ține loc și de competență în materie de ghidaj turistic.
Din păcate, administratorii de astăzi ai diferitelor arii protejate, angajează tot felul de ageamii, cu scoală de ghizi făcută probabil la apelul bocancilor, sau pur și simplu voluntari, elevi sau tineri entuziaști, care fac un bănuț peste vară. Este adevărat nici cu turiștii nu mi-e rușine. Așteptările lor sunt atât de jos, atât de puține, atât de subțiri, pe cât le sunt șlapii doamnelor, pornite pe drumuri de munte, la văzut chietre și suveniruri. Despre calitatea turiștilor români și nu numai, într-o altă postare.

EXEMPLE

 Peștera Dâmbovicioarei

Un loc frumos, dar intoxicat de tarabe cu miere și cătină, dar și de terase sau pensiuni, asta într-o zonă protejată, unde ți se iau bani la intrarea în chei, iar râul este curățat, când și când. Ghizi sunt copii din sat, care s-au jucat cu imaginația, punând nume la toate speleotemele din peștera, de altfel puțin interesantă. N-am nimic cu copii și cu dorința lor curată de a explica, împărtăși cu turiștii experienta vizitării unei peșteri. Eu însă am așteptări mai mari, vreu mai multe informații, mai multă competență.

Peștera Ghețarul Șcărișoara

Aici lucrurile sunt grave, dacă nu chiar catastrofale. Am vizitat peștera de vreo 7 ori, începând de prin 1994, din facultate, când eram în aplicație practică cu colegii mei, și când chicoteam la auzul explicațiilor absolut stupide ale ghidului, plin de el, că dă lecții unor studenți la geografie. Anii au trecut și prosteala acestuia i-a contaminat pe toți cei ce i-au urmat. Anul acesta un tip grăsuț, obosit și plictisit, explica de pe gheață, cu mâinile în buzunare, ce este cu peștera aceasta, cu gheața formată și cu faptul că lumină nu mai este pentru că so bufnit șeva la enstalație. 

Un filmuleț făcut de mine despre formarea acestui ghețar- AICI

O să spuneți că sunt răutăcios, dar unde ți se iau 11 lei, ca să vezi coloane de gheață super spectaculoase, ar trebui să muncească zi lumină și să repare...lumina. A, și era vineri, deci începea week-end-ul, adică, mai stați până luni, că luni este închis. Nici un cuvânt despre cum s-a format( este drept că n-a întrebat nimeni!!!), despre cercetările care se fac, despre procesul de topire evident din ultimii ani( vezi și ghețarul de la Focul Viu). Parcul Natural Apuseni, are ghizi de toată  rușinea. În plus, la așa un obiectiv, nu există nimic scris în engleză, în maghiară( oricum munții ăștia sunt invadați la propriu de turiști unguri, până la urmă sunt ,,munții lor,, adică cei mai aproape de ei, ho, nu săriți!) sau în altă limbă. Erau lângă mine niște turiști polonezi și cehi, care n-au înteles nimic, este drept că aveau ce vedea...

Peștera Muierii

Asta are o istorie interesantă legată de un ghid ciudat, din toate punctele de vedere. Tipul avea un timbru atât de enervant și rostea cuvintele atât de afectat și de pătruns de importanța muncii sale , încât lumea râdea pe înfundate, pe după stalactite. Culmea, când nu era el, locul lui era luat de fiul său. Care, ce credeți? Își copia magisterul la greu, mai puțin vocea care la acel băiat era în formare. Oricum un râs general. Ultima dată era un tip ceva mai normal și mai echilibrat.

Peștera Polovragi

O peșteră lungă și anostă ca o zi de post. Doamna ghid, entuziastă, explică și gesticulează în sala lui Zamolxe, despre pelasgi și tuneluri prin munți, înlocuind prin verb și vervă, spectaculosul carstic pe care nu il vezi în jurul tău. Administratorii și primăria, sunt total inconștienți, pentru că la un an de la moartea mamei unei vedete, căreia i-a căzut o piatră în cap, în cheile Oltețului, în drumul până la peșteră, nu se ocupaseră să pună o plasă pe surplombele acelea. În alte țări, obiectivul era închis și sigilat până la remedierea problemelor, pentru că acolo siguranța turistului este pe primul loc.

Castrul roman Jidava

Aici, la muzeu te întâmpină un puști simpatic, căruia îi dai cât crezi, pentru o serie de explicații, mai mult sau mai puțin detaliate despre unul dintre cele mai importante castre din zona Câmpulung. Mă gândesc că în anii când sunt bani de săpături, s-ar putea ca informațiile să fie oferite de un student la istorie-arheologie, ceva mai competent.

Departe de mine, gândul de a generaliza, am exemple bune, anul acesta de la Meziad sau Poarta lui Ionele, dar nu pot să nu compar cu un monument UNESCO, uriaș și bine adminsitrat cum este Peștera Skocjan din Slovenia sau zona vârfului Zugspitze din sudul Bavariei, unde grija pentru turist , pentru corecta și completa lui informare, te face să te simți într-adevăr important. Asta pentru că educarea turistului, începe și cu felul în care înțelegi să i te adresezi, începe cu felul în care îl tratezi.
.

Cheile Râmeților- Munții Trascău, 2014

Postarea despre chei-AICI

  

Mănăstirea Râmeți din inima Trascăului

După aproape 20 de kilometri absolut spectaculoși, făcuți pe unul dintre cele mai frumoase drumuri din România, pe Valea Mănăstirii sau a Stremțului, se ajunge la Mănăstirea Râmeț, din creierii unicilor munți ai Trascăului.

Faceți la Teiuș la stânga( cum veniți de la Alba Iulia), urmați panglica de asfalt proaspăt, prin Stemț, Geoagiu de Sus, Valea Mănăstirii și ajungeți intr-un loc unic, dat de spațiul (singurul din zonă) mai larg creat de valea răului la ieșirea dintre stâncile Pleașei, unde răul creează fantasticele chei ale Râmeților( despre mica aventură cu băiețelul meu- AICI).

Aceste locuri binecuvântateau fost căutate din cele mai vechi timpuri de către pustnici și călugări din ordinul ,,Eremiților", de unde și numele localității. Aceștia au ctitorit aici o micuță biserică de lemn, pe care au înlocuit-o mai târziu cu una din piatră de râu.
Biserica, așa cum este ea astăzi, este una dintre cele mai vechi vetre de credință ortodoxă din acest spațiu montan, împreună cu frumoasa mănăstire de la Lupșa, de pe valea Arieșului.

O inscripție păstrată pe al treilea strat de pictură din naos, indică anul 1377, cu precizarea că a fost zugrăvită de un anume meșter Mihu din Crișul Alb, în timpul domniei regelui Ludovic, și când prin aceste părți bisericile erau păstorite de episcopul român Ghelasie.

Biserica a fost clădită pe un puternic izvor de apă pură de munte, din care vă puteți astâmpăra setea și azi, zidurile fiind ridicate din piatră de râu, cu grosimea de 1 metru, întreaga incintă având lungimea de 12 metri și lățimea de 6 metri.

Intrarea în clopotniță se făcea pe la primul etaj, iar masivitatea acesteia, față de modestia arhitecturală bisericii, indica rolul de apărare avut de clopotniță și de donjonul din apropiere, caracteristic secolelor XIII-XIV.
Portalul și intrarea în biserică susțin o inscripție datată 1486-1487, în care se vorbește de lucrări de restaurare, din timpul lui Matei Corvin.
Interiorul a fost zugrăvit de mai multe ori, primele straturi, în 1376 iar ultimele în secolul al XVIII lea.
 Biserica în stil romanic este ,,îngropată" în depunerile aluvionare aduse de pârâu, și rezultate din eroziunea pereților calcaroși ai masivului Pleașa, cu mai bine de 1m și 20 cm.
Undeva în lateral se află vechea clădire de piatră a mănăstirii, care a fost amenajată ca un mic muzeu cu colecții de icoane pe sticlă, elemente etnografice și carte românească.

N-ar trebui să ratați zona, pentru că întrunește toate condițiile, pentru un circuit micuț dar bogat în obiective și experiențe. Și dacă nu sunteți doar pelerini legați la ochi, care vin  la mănăstire căutând izbăvire, dar neștiind nicidecum unde se află, în spațiu și timp, dați-vă răgaz pentru o plimbare prin cheile cele sălbatice ale Râmeților, măcar până unde nu mai puteți înainta pe potecă, rugați-vă pentru voi și pentru ceilalți în liniștea zidurilor mănăstirii, și opriți-vă la biserica de lemn din Geaogiu, ca să admirați arhitectură din secolul al XVIII, sau căutați în Stemț, ruinele Cetății Diodului.

Bisericile de lemn din județul Alba

Biserica de lemn Cuv. Parascheva, Ighiel, 1750

Câteva considerații despre bisericile de lemn din județul Alba:
- ca peste tot în Transilvania, în ceea ce privește hramurile, domina Sfinții Arh. Mihail și Gavril, în comuna Noșlac toate bisericile de sat au cu acest hram;

- concurență face hramul Sf. Nicolae, întâlnit la mai multe biserici și cel al Cuv. Paraschevei, asa cum este și biserica cu turlă de lemn, din satul Ighiel( foto);

- surprinde apariția unui sfânt nou, Sfântul Mare MucenicTeodor Tiron, din satul Băgău, com. Lopadea Nouă, un sfânt grec, care a salvat un oraș întreg, apărând în visul unui episcop și spunându-i acestuia să îndemne lumea să mănânce colivă , și să nu cumpere nimic de la piață, toate alimentele fiind otrăvite cu bună știință.

1. Com. Arieșeni- biserica de lemn Înălțarea Domnului, monument de arhitectură, 1791
2. Sat Brăzești, oraș Baia de Arieș- biserica de lemn Învierea Domnului, monument de arhitectură, 1769
3. Com. Berghin- biserica de lemn Sf. Petru, 1707
4. Sat Ghirbom, com. Berghin- biserica de lemn Sf. Nicolae, 1688
5. Sat Acmariu, com. Blandiana- biserica de lemn Sf. Nicolae, 1768
6. Com. Fărău- biserica de lemn Sf. Arh. Mihail și Gavril, 1762 și biserica de lemn Sf. Nicolae, din satul Sânbenedic, sec. XVIII și biserica de lemn Sf. Arh. Mihail și Gavril, 1664, pictată din 1745 și biserica de lemn Sf . Nicolae, 1761, pictată din 1794, ambele din satul Șilea
7. Com. Gârda de Sus- biserica de lemn Nașt. Sf. Ioan Botezătorul, 1792, pictată
8. Sat Șpălnaca, com. Hopârta- biserica de lemn Sf. Arh. Mihail și Gavril, sec. XVIII , pictată în 1858+ biserica de lemn Sf. Gheorghe, sec. XVIII , pictată în 1869 și biserica de lemn Sf. Arh. Mihail și Gavril din satul Turdaș, 1770
9. Sat Ighiel, com. Ighiu- biserica de lemn Cuv. Parascheva, 1750, pictată în 1783
10. Com. Întregalde- biserica de lemn Sf. Ilie, 1774 și pictată în 1789, și biserica de lemn Sf. Arh. Mihail și Gavril, din satul Dealul Geoagiului, 1742
11. Sat Băgău, com. Lopadea Nouă- biserica de lemn Sf. Teodor Tiron, 1733, cu picturi din secolul al XVIII
12. Com. Lunca Mureșului- biserica de lemn Pogorârea Duhului Sfânt, 1723, cu picturi interioare din 1810
13. Sat Valea Lupșii, com. Lupșa- biserica de lemn Sf. Nicolae, 1429, cu candelabru de lemn cioplit și o colecție de icoane( sec.XVIII) și biserica de lemn Ad. Maicii Domnului, 1799
14. Sat Bârlești, com Mogoș- biserica de lemn Sf. Împ. C-tin și Elena, 1844 cu picturi și biserica de lemn Sf. Arh. Mihail și Gavril, din satul Cojocani, sec.XV
15. Com. Noșlac- biserica de lemn Sf. Arh. Mihail și Gavril, 1803, pictată în 1822 și  biserica de lemn Sf. Arh. Mihail și Gavril din satul Copand, 1803, pictată în 1856 și biserica de lemn Sf. Arh. Mihail și Gavril, din satul Găbud, 1776
16. Sat Cisteiu de Mureș, oraș Ocna Mureș- biserica de lemn Sf. Arh. Mihail și Gavril, sec.XVIII
17. Sat Lunca Largă, com. Ocoliș- biserica de lemn din sec. XVIII și biserica de lemn Sf. Arh. Mihail și Gavril, din satul Runc, 1733, ref. 1852
18. Sat Pianu de Sus, com. Pianu- biserica de lemn Cuv. Parascheva, sec.XVIII
19. Sat Geogel, com. Ponor- biserica de lemn Sf. Arh. Mihail și Gavril, 1751, pictată în 1756, cu un altar din piatră din 1840
20. Sat Poșaga de Sus, com. Poșaga- biserica de lemn Sf. Arh. Mihail și Gavril, 1789, monument de arhitectură
21. Sat Tău, com. Roșia de Secaș- biserica de lemn Sf. Gheorghe, sec.XVIII
22. Sat Sub Piatră, com. Sălciua- biserica de lemn Cuv. Parascheva, a schitului Sub Piatră, 1798, cu picturi valoroase din sec.XIX și cu icoana Deisis și biserica de lemn Sf. Treime, din satul Valea Largă, 1782
23. Sat Vingard, com. Șpring- biserica de lemn Cuv. Parascheva, sec.XVIII , ref. 1828
24. Sat Lăzești, com. Vadu Moților- biserica de lemn Sf. Arh. Mihail și Gavril, sec.XVIII , cu picturi interioare din 1749
25. Sat Goiești, com. Vidra- biserica de lemn Sf. Trei Ierarhi, sec.XVIII , cu picturi și biserica de lemn din satul Poieni, monument de arhitectură

1. CITEȘTE ȘI DESPRE BISERICILE DE LEMN DIN:  BACĂU, NEAMȚ, SUCEAVA- BUCOVINA, MARAMUREȘ,  VÂLCEA,

Cheile Râmeților- uimitoarele aventuri ale tatălui și fiului

La mulți ani, Românie frumoasă!
Aici am încercat în ultimii 6 ani, să arătăm locuri frumoase și pitorești din România, să vă facem mândri de țara noastră și să vă demonstrăm că sunt locuri mai puțin comune, unde o familie normală poate ajumge cu un minim de efort. 
Munții Trascăului, sunt acea minune ascunsă a țării noastre, pe care vă invităm să-i vizitați și să-i savurați cu ochii și cu inima. Azi, despre cele mai frumoase chei din Apuseni, Cheile Râmeților.

Vă mai amintiți selfiul făcut cu băiețelul meu și postat aici pe FB? Vă spuneam atunci să aveți răbdare, că voi scrie despre asta. Este vorba despre absolut spectaculoasele chei ale Râmeților, o minune carstică unică, din inima munților Trascăului.
Am parafrazat în titlu o carte scrisă de Jules Verne, pentru că am trecut prin momente interesante, împreună cu munțomanul numit Iani, întrucât doamna noastră, mama noastră, cu tija din picior, a ales să spună pas, și deci să nu facă niciun pas riscant în aceste chei.

Traversarea cheilor presupune un efort de orientare și de cățărare, pentru că sunt multe porțiuni unde nu există cărare amenajată, ci doar un fel de trepte de metal înfipte în peretele de calcar. Sau, dacă este vară și apa mică este de luat în calcul și trecerea prin apa rece, rece a pârâului Mănăstirii.

Noi am făcut combinata alpină, adică și pe perete și prin apă, adică și pe jos dar și pe sus. Traseul este marcat cu cruce albastră, desenată pe pereți și pe pietre, în locuri inaccesibile, în surplombe și pe stâncile din mijlocul apei.

Pornirea entuziastă, este repede oprită de concentrarea de a ne cățăra pe drugii de fier, cu atenția distribuită și la mâini, și la picioare și la adâncimea apei peste pragurile de eroziune, unde sunt ochiuri cristaline care trec de genunchi.

Înaintarea se face greu, dar îngustimea cheilor și zidurile înalte de calcar alb-cenușiu, te copleșesc umplându-te de adrenalină și de bucurie, în același timp.  Ne descoperim repede abilitățile de sprinteni căpriori, pentru că sunt zone unde trebuie să sărim din piatră în piatră, pentru ca apoi să luăm din nou în mână șufa metalică întinsă pe anumite porțiuni pe ziduri.

Ținta noastră era portalul maiestuos, din zona centrală a cheilor, un loc unde apa săpase adânc, dizolvând în mii de ani o parte  dintr-o stâncă uriașă, creând un fel de pod natural. La portal ni s-a înfundat și nouă, la propriu, pentru că nu prea există altă posibilitate să treci pe partea cealaltă decât alegând cele 2-3 grade ale apei, E drept, că există o variantă ceva mai sus, mai accidentată, dar pierzi tot farmecul, chiar dacă acest farmec înseamnă tremurături, urlete și o mare nesimțire, cea a picioarelor.

Cheile continuă încă cel puțin un kilometru, până spre cătunul Sureni, și de aici spre Cabana Râmeți, de lângă localitatea cu același nume, de pe valea Stremțului.
Facem cale întoarsă, uzi până la piele, cu bocancii și adidașii(cu adidași pentru că am constatat, ca niște părinți responsabili, că bocancii copilului au rămas mici?!) grei de apă și de nisip, bucuroși că am pătruns în lumea de basm a lui Sfarmă Piatră, o lume cu peșteri suspendate pe pereții de 300-400 de metri înălțime, cu calcare și conglomerate triasice, dizolvate de apa repede, cu surplombe impresionante, pe zeci de metri.
Bucuros că mi-am dus copilul într-un loc mirific, unde vegetează  floarea de colț, un loc pe care nu-l va uita niciodată, si despre care va povesti mândru că este în România și că acolo a fost cu tatăl lui.

Un filmulet scurt facut de mine-aici-

Lacul Ighiel sau Iezer din Trascău

Iezerul Ighiel este singurul lac de baraj natural carstic din România. 
Asta înseamnă că, în urma unei alunecări de teren puternice, întâmplată pe un versant alcătuit din calcare jurasice si fliș( roci sedimentare cutate), apele pârâului Ighiel( numit aici Iezer sau Iezăr) au fost barate, îar în spatele valului de alunecare s-a format lacul acesta spectaculos și unic.

Minunea carsto-lacustră a Munților Trascăului,  este situată la altitudinea de 925 metri, are o suprafață de aproximativ 5,5 ha și o adâncime de 8,5-9 metri, fiind încadrată de munți cu altitudini de până la 1300 de metri. A fost declarat rezervație complexă, împreună cu pădurea tampon din jur în anul 1969.

Peisajul te copleșește imediat ce ai dat ultima curbă a drumului forestier ce urcă aici. Vezi prima dată culoarea turcoaz- verde a apei, generată de patul de calcare pe care este așezat, apoi urmărești linia malului, tivită cu păduri de fag, molid și pin. În cele din urmă, cuprinzi și liniștea patriarhală a zonei, într-o emoție puternică pentru care merită să faci orice efort și care, vă asigur, dă dependență. Dependență de frumos și de natură.

Iezerul Ighiel, care apare pe hărți și ca lacul  carstic Ighiu, este situat în zona unui platou calcaros cu numeroase doline, care se cer explorate cu pasul și bățul, numit Ciumerna, un punct de plecare în drumeții spre Peștera Bisericuța( sub vârful Brăieșului), spre valea Găldiței și spre cabana din minunatele chei Întregalde( un articol AICI), asta după vreo trei ore de mers.

Drumul forestier de care pomeneam mai sus, începe în satul Ighiel și are în total 12 kilometri. Este pietruit pe câteva porțiuni, cu multe hârtoape așa că atenție la pragurile mașinii. Nouă ne-a luat vreo 45 de minute să îl parcurgem, dar recomand, iubitorilor de drumeții să-l facă pe jos sau de ce nu, cu bicicleta, dacă vă ține...șaua. Peisajul, pădurea, pârâul cristalin, copacii pe lângă care pare că a trecut Mister Strâmbă- Lemne, ciupercile comestibile și liniștea sunt tot atâtea motive să mergi vreo două ore perpedes.

Iezerul este cel mai întins lac natural din Apuseni, motiv pentru care în anii '70 a fost construită o casă de vânătoare și un debarcader, ce aparțin de regia pădurilor. Tot de aici obțineți și avizul de a pescui păstrăvii mari care, în zilele de vară, urcă până la suprafață. Se vede și în fotografii și în filmuleț.
Până la Ighiel drumul este asfaltat, iar traseul este următorul: Alba Iulia( drumul spre Zlatna)- Șard- Ighiu- Ighiel.
Coordonate GPS: 46/10/50 N 23/29/00 E
Filmulețul de 50'' este încărcat pe youtube- AICI

Mergi în 7 ținuturi de poveste

Pentru că vine perioada concediilor, continui cu ponturile și sfaturile legate de zone și obiective turistice de vizitat. Pe lângă ce puteți face în București, în zilele toride de vară, adică vizitarea unor teatre,  a centrului vechi,  sau grădina botanică, există și varianta evadării în câteva dintre cele mai frumoase locuri din țară. Și cum zilele sunt mai lungi și evident nopțile mai scurte, aveți zile-lumină să umblați pe coclaurii patriei, din acest motiv oferta de obiective am grupat-o pe ,,ținuturi". Iată ce a rezultat:


Budești- ținutul bisericilor de lemn UNESCO
Județul Maramureș este recunoscut pentru bisericile de lemn construite cu tehnologie specifică și cu turle foarte înalte. Comuna Budești dispune de minunea inclusă în patrimoniul mondial, cu hramul Sf. Nicolae, construită în 1643. Picturile murale ale biserici de lemn, datează din secolul al XVIII lea, și tot aici se află o colecție de icoane pe lemn pictate pe ambele părți. Budeștiul este recunoscut pentru cultul avut pentru haiducul Pintea, a cărei cămasă de zale și coif sunt păstrate aici cu multă grijă. Țiuntul mai are și alte atracții: rezervația botanică Tăul Brebului, Lacul Morărenilor, porțile maramureșene și Mănăstirea Sf. Împ. Constantin și Elena aflată pe crestele vulcanice ale Gutâiului. 

Boșorod- ținutul cetăților dacice UNESCO
Deși rușinea națională de aici ne întristează și anume lipsa unui drum de acces normal către cetățile dacice, monumente UNESCO, zona tot rămâne atractivă.Vizitează cele două cetăți incluse în patrimoniul mondial, Sarmisegetusa Regia și Piatra Roșie din satul Luncani( jud. Hunedoara). Ele făceau parte din uriașul sistem defensiv imaginat de Decebal, pentru luptele cu romanii. În satul Cioclovina mergi la rezervația speologică Peștera Cioclovina Uscată și vizitează în satul Alun, biserica placată cu marmură din 1938, cu picturi murale. 
Padeș- ținutul peșterilor gorjene
Zona de nord a județului Gorj este foarte bogată în obiective turistice naturale dar și istorice.  La poalele munților Vâlcan, explorează Peștera Cloșani, un monument al naturii, considerată cea mai frumoasă din această parte a țării. Sau caută Peștera Cioaca cu Brebenei sau Peștera Lazului din Cheile Motrului Sec. În centrul comunei găsești monumentul Revoluției de la 1821, condusă de Tudor Vladimirescu, în satul Cloșani, Casa lui Tudor iar în apropiere niște chei unice cu aspect de defileul, numite Cheile Corcoaiei. Clima mai blândă de aici a favorizat creșterea unui arbust submediteraneean în zona Gorganu. Este vorba de o rezervație de alun turcesc sub formă de arboret. Bucură-te de casele de lemn și arhitectura rurală nord oltenească, de izvoarele cu ape minerale de la Călugăreni sau de serbările populare din lunile de vară.
Săliște- ținutul muzeelor etnografice
O regiune din județul Sibiu extrem de bogată din punct de vedere etnografic. Mărginenii sunt foarte atenți cu tradițiile pastorale și obiceiurile lor anuale, din acest motiv în comună se găsesc trei asemenea muzee etnografice: la Săliște, în satul Galeș unde se află Muzeul etnografic și de artă populară, și în satul Sibiel unde se flă un muzeu etnografic și de icoane pe sticlă. Poți adnmira portul popular al zonei, creatorii și meșterii populari din zonă sunt vestiți pentru: cojoace și pentru prelucrarea artistică a pieilor, pentru cergile și cusăturile populare sau pentru arta în lemn și cerdacele lor crestate. Oprește-te pentru tihna sufletului la schiturile din apropierea satelor, Sf. Opris Miclăuș-Foltea sau schitul Sibiel, admiră bisericile de secol XVII și urcă pe coclaurii Cândrelului la iezerele sale glaciare. 
Sasca Montană- ținutul rezervațiilor naturale
În sudul-vestul județului Caraș- Severin, la poalele Munților Aninei, găsești o zonă cu puncte de plecare spre cele mai spectaculoase chei din țară, Cheile Nerei. Zona te va încânta cu versanții golași de calcar, cu peșterile din pereții abrupți( Peștera Dubova), cu cascadele Beușniței( declarate de curând cele mai frumoase din Europa) sau cu izbucul Ochiul Beiului. Caută în satul Slatina-Nera mănăstirea Sf. Cuv. Parascheva, unde se află un celebru laborator de plante medicinale. Ținutul se află într-o zonă cu climă blândă unde poți întâlni o grămadă de esențe submediteranene, ca iasomia, liliacul, mojdreanul sau cărpinița. 
Târgușoru Vechi- ținutul cetăților domnești
Nu te-ai aștepta ca în sudul țării, în județul Prahova, să poți vizita un ținut încărcat de istorie. După ce savurezi liniștit o mâncare bună la unul din restaurantele din Bucuresti, poți trage o fugă să vezi ruinele unei cetăți de la 1400, construită de Mircea cel Bătrân sau ruinele curții domnești ctitorite de Neagoe Basarab. În centrul comunei vizitează Conacul Moruzzi, în incinta căruia se află un muzeu sătesc sau mănăstirile Turnu și Sf. Pantelimon. Iar dacă chiar te pasionează istoria, mergi în pădurea Strejnicu la monumentul ridicat pe locul unde a fost asasinat Nicolae Iorga în 1940. 
Poșaga- ținutul izbucurilor carstice
În inima Munților Apuseni, în județul Alba, mergi către cele două izvoare unice, numite izbucuri. Apa ce umple diaclazele pereților calcaroși, iese pe neașteptate la suprafață. Încearcă izbucul Feredeul  cu apă caldă chiar și iarna! și Bujorelul cu apă rece toată vara!În satul Poșaga de Jos vizitează mănăstirea Izvoru Poșaga din 1935 iar în satul Poșaga de Sus rezervația botanică cu rarități floristice, Șesul Craiului unde se află și Peștera Belioara.

Dacă ți-au plăcut recomandările mele, caută în blog și alte locuri unde poți evada în sfârșiturile de săptămână, și după ce te-ai documentat serios vis a vis de concertele ce urmeaza în București, informează-te temeinic și despre frumusețile ascunse ale României. În felul acesta rămâi conectat și la trendul artistic din cel mai viu oraș al țării dar începi să-ți cunoști și țara cu ce are ea mai deosebit.

Legenda Detunatelor din Apuseni

Unul dintre obiectivele turistice naturale de prin rang ale Apusenilor, o adevarată ,,perlă" a acestor munți, îl constituie ansamblul celor două Detunate.
Este vorba despre două ,,moțuri" de bazalt care se ridică zvelte către cer. Una dintre ele este fără vegetație, și i se spune Detunata Goală (1042 metri) iar cealaltă este acoperită de pădure și i se spune Detunata ...Flocoasă( 1258 metri).

Ambele sunt situate lângă Bucuim Șasa, cam la o oră de mers pe jos din Abrud, la limita nordică a Munților Metaliferi.

Ajungeţi acolo mergând din Abrud spre Zlatna, după ce iesiţi din primul oraş, faceţi stânga către comuna Bucium. În Bucium Şasa opriţi maşina la biserică şi luaţi-o prin cimitir, pentru că ajungeti mai repede şi nu pe drumul forestier, la un moment dat sus pe deluşor, drumurile se unifică. Este vorba de câştigarea unei jumătăţi de oră de urcat prin noroaie.Nu vă faceti griji, veţi găsi în zonă  multe locuri în care puteţi înnopta, dacă vreţi  să exploraţi mai bine zona sudică a Apusenilor.



Formarea Detunatelor  are legătură cu lava bazică, ceva mai vâscoasă, ce urcă încet către suprafaţă şi se răceşte în afara sau în interiorul muntelui, luând forme interesante de coloane paralelipipedice.
Acest fenomen nu este unic în ţară, dar aici zona este spectaculoasă, pentru că ele ,,răsar" dintr-o pădure de conifere; aşa coloane mai întâlnim în Defileul Oltului de la Racoş, din Munţii Perşani.

Sătenii, mirați de ieșiturile astea de bazalt paralelipipedic, au țesut în jurul lor o frumoasă, și tristă în același timp, legendă.

Aceasta spune că cele două Detunate n-ar fi decât două morminte, unul al unei zâne de o neasemuită frumusețe, iar celălalt al unui fiu al căpeteniei locale a uriașilor, care se îndrăgostise de zână.
Între neamurile lor era de sute de ani o luptă înveșunată și neîntreruptă. Fiul cade în ispita dragostei, iar tatăl său, surprinzându-i străpunge zâna cu spada și o ucide sub ochii îngroziți ai fiului. Înnebunit de durere și mânie acesta se repede asupra bătrânului curmându-i viața. În acel moment se dezlănțuie mânia cerului asupra flăcăului, fulgerele despică pământul, iar din adâncurile tenebroase se ridică asurzitor două stânci uriașe care simbolizează mormintele celor doi îndrăgostiți pierduți.

Mocănița din Apuseni. Abrud-Roșia Montană

 by Sofia Flori

Mocanita din Ardeal, asa cum ii spun cei din zona, facea legatura intre Turda si Abrud, calea ferata  ingusta fiind construita intre 1911-1913, avea 21 de statii si trenul circula cu o viteza de 40 km/ora, dar  in anul 1997 sau 1998 a fost desfiintata pentru motivul ca nu mai era rentabila. De cand nu s-a mai circulat, linia ferata  s-a degradat si in multe locuri a devenit impracticabila si deci, nefunctionala.

Din 2005, un investitor strain (austriac, cred) a incercat sa refaca tot ce tine de mocanita si de traseul acesteia  si i-a reusit!!! Asa ca  iata - ma, in 2013, august, de zilele Abrudului , m-am bucurat de o frumoasa, scurta si minunata plimbare cu mirifica mocanita. 

De la rudele care locuiesc in Ardeal am auzit, de multe ori, povestind  cum mergeau catre Turda cu aceasta mocanita si ca drumul dura cam o zi intreaga.

Desi,  initial,  s-a spus ca trenul va circula intre Abrud si Campeni cand am ajuns la gara din Abrud, mi s-a spus ca va merge doar pana la Rosia Montana, neputand sa mearga pana la Cimpeni deoarece peste linia ferata s-a turnat asfalt (!!!) de catre anumite persoane care nu aveau nici un drept sa faca asta. Pacat !!!

Era putin trecut de ora 11 dimineata, si mocanita abia se intorsese din prima cursa (prima plecare a fost la ora 10 ), asa ca am zabovit un pic pe langa ea, am cercetat-o, am admirat-o... si am vazut-o facand manevrele de schimbare a macazului, de alimentare cu apa din masina pompierilor, de alimentare cu combustibil solid si bineinteles scotand muuuult, muuult abur la schimbarea macazului (nu doar atunci dar asa am avut eu impresia:)). Printre toate aceste necesitati, am incercat sa-i "descos " pe cei 3 barbati care aveau grija de mocanita in acea zi, dar nici ei nu stiau prea multe - doar ca  circulatia trenului in viitor  va fi doar cu anumite ocazii sau evenimente.

Se adunase deja o multime de oameni dornici de plimbare, copii mici  cu parinti/bunici  dar si cativa straini care erau foarte incantati de acest tren.

La ora 12 fix, ne-am ocupat locurile in vagoane si am pornit la drum...., locomotiva nemteasca pe  care  se putea observa anul de fabricatie, 1917 , la Munchen, avea sa ne conduca printre peisaje minunate, dealuri inverzite si pline cu fan; o portiune pe unde mergea trenul parca era un fel de padurice (un desis interesant cu multi "pomisori ") , pentru ca mai apoi sa circule putin si pe marginea soselei, iar masinile care treceau, imediat se opreau sa-i faca o poza celebrei mocanite  sau unii soferi claxonau si mocanita le raspundea cu un suierat puternit insotit de o "boare"de abur.

Timpul petrecut in tren, nici nu stiu cand a trecut si am ajuns in gara de la Rosia Montana (normal ca a trecut repede, doar peisajul te incanta la maxim si suieratul locomotivei te facea sa uiti de timp ). Cred ca la cap de linie a stationat vreo 10 minute, timp in care locomotiva si-a schimbat locul.

Traseul inapoi a fost la fel de frumos, doar ca am ajuns mult prea repede la destinatie. Pe o parte era bine, aveam multe obiective de vizitat in acea zi, dar pe alta parte nu as fi vrut sa se termine plimbarea.

Ajunsa la destinatie, controlorul mi-a dat voie sa ma urc in locomotiva si sa "claxonez" si eu. Ah, ce mi-a placut! Eu si cei mici, nu ne dadeam dusi din locomotiva cu toate ca era foaaarte cald inauntru.

Intr-un final, cu greu m-am despartit de frumosul tren si mi-am promis ca data viitoare sa pot merge ....de ce nu, pana la Turda. Indiferent cum va fi, cu siguranta ma voi mai plimba cu mocanita ardeleneasca!

Plimbarea de la Abrud si pana la Rosia Montana a durat o ora si am platit 10 lei /persoana /adult, copiii aveau reducere. In acele 2 zile de week-end, trenul a circulat din 2 in 2 ore, pana la ora 18.

Gara din Abrud se afla la iesirea din oras, spre Rosia Montana, pe partea stanga a drumului, dupa ce se trece pe langa ultima biserica, se face o straduta neasfaltata dar in stare buna, iar in capatul ei se vad liniile ferate si un mare depozit cu lemne. 

Florentina Cojocaru are o pagina de FB unde posteaza imagini din calatoriile ei.
Multumim Flori si la multe calatorii frumoase!

Peștera Poarta lui Ionel(e)- Munții Apuseni

 de Sofia Flori

Am vizitat pestera la inceputul lunii octombrie 2012, intr-o frumoasa si calduroasa zi de toamna. Punctul final era Pestera Scarisoara, asa ca imediat ce am ajuns in centrul Gardei (fiind targ si o mare aglomeratie), am intrebat un politist daca se poate merge pe Valea Ordancuseii  si mi-a zis ca drumul este in stare perfecta. Data trecuta cand incercasem sa ajung la Ghetar nu reusisem,drumul fiind in reparatie totala.  

Cand am ajuns  la Poarta lui Ionele iesea un grup,  dupa ce l-am reperat pe ghid si am aflat una - alta despre pestera si nu numai, l-am intrebat  daca putem intra - i-am platit 7 lei /persoana si mi-a zis sa astept la intrarea in pestera pana mai veneau cativa vizitatori (se intra doar in grup de minim 5 persoane).

Pestera s-a reamenajat, podul peste Ordancusa s-a refacut, din lemn, apoi se continua cu niste trepte tot din lemn si inca un podet  inalt peste apa care iese din pestera si in ultima parte se urca pe trepte din beton. In toata pestera s-au refacut podetele si scarile, din fie, dar este si iluminata partial. 

Intrarea in pestera se face printr-un portal inalt de 15 m, dar  lungimea ei este  mica, de aproximativ  130 m. Aici, la intrare, am citit despre pestera pe un mic afis  si m-am odihnit pe un scaun care era langa afis pana a venit ghidul impreuna cu ceilalti vizitatori. 

Dupa ce am parcurs pestera in liniste si sub supravegherea atenta a  lanternei ghidului( scarile foarte abrupte din ultima parte necesita putina indemanare, fiind mai mereu umede),  am urcat sus unde se afla lacul (acum secat ), iar aici ghidul ne spune istoria pesterii si cum s-a format: asadar numele i se trage de la un haiduc, Ionele, care isi "avea casa " in aceasta pestera.

Initial pestera a fost descoperita prin 1857, dar Emil Racovita o cerceteaza in 1921 si totusi localnicii o  stiau si o foloseau demult - aici era locul de unde se aprovionau cu apa. 

Deasupra stancii in care se afla pestera este satul Mununa. Lacul temporar care se formeaza in pestera provine din pestera Avenul  Zgurasti care se afla la 130 m departare  si are cel mai mare lac subteran permanent.

 Tot acum, ne spune ghidul, ca in perioadele ploioase sau in primavara cand zapada se topeste este momentul cel mai prielnic pentru a vizita pestera. 

Continuarea vizitarii pesterii in etajul superior  este interzisa turistilor - aici traieste o colonie  de lilieci rara si protejata.

Pestera este monunent al naturii  facand parte din Parcul Natural Apuseni. 

 N.m. In 2010 am vizitat si eu pestera, cand nimic din ceea ce spune si arata Flori nu exista. Aventura de atunci, pe podetul improvizat si prin apa- AICI.