7 locuri din România în care nu vrei să mergi ca turist

Există în România locuri pe care nu vrei să le vezi și care nu apar în ghidurile turistice sau în prezentările pline de ,,clișee"ale agențiilor. Sunt locuri dezolante care se încadrează, mai degrabă, în categoria dark tourism, și pentru care nu există descrieri. Deși curentul acesta, al turismului negru, începe să aibă adepți și în țara noastră. Aici aveți un articol cu posibilele locații din România, scris în urmă cu ceva timp. Ce urmează mai jos, sunt zone unde n-aș vrea să merg, deși aș putea scoate niște articole bunișoare, plus că unele zone abundă în frumuseți turistice adevărate:

Pe primul loc aș pune, PEISAJELE INDUSTRIALE DEZOLANTE DIN BAZINUL CARBONIFER MOTRU-ROVINARI,  acolo unde urmele exploatărilor la zi ale lignitului apar ca răni încă deschise și supurânde ale comunismului. Azi, sătenii din comunele vecine cu aceste exploatări și cu haldele de steril, se confruntă cu praful negru ce este spulberat de vânturile Olteniei care produce diferite forme de silicoză. În timp ce în celelalte zone din acest top exploatarea sau fabricarea au fost oprite, aici scoaterea la zi a lignitului din Podișul Getic continuă ca și dezstrul ecologic fără margini!
Sursa foto-: http://www.gorjeanul.ro/investigatii



Pe locul doi aș pune, RUINELE FABRICII DE NEGRU DE FUM DE LA COPȘA MICĂ,  din județul Sibiu, considerată cea mai poluantă subramură a industriei chimice din lume. Negrul de fum era folosit la fabricarea cauciucului, însă în cele din urmă după căderea lui Ceaușescu, fabrica a fost închisă. Oricum nu din motive ecologice ci mai degrabă de management defectuos. Funcționarea fabricii a lăsat în urmă bolnavi de plămâni și de cancer și copiii cu malformații. Sursa foto- http://ericmatsonphotography.com/editorial3.html


Pe locul trei este poziționată FOSTA FABRICĂ DE CLEI DE OASE DE LA MĂRĂȘEȘTI,  o fabrică aflată și ea în ruină, ce străjuiește de la oarecare distanță mausoleul eroilor din același oraș. Mirosul insuportabil și munții de oase ce erau depozitați în aer liber în curtea fabricii, sunt amintiri de coșmar pentru călătorii din trenuri, locuitori și pentru șoferii care erau literalmente asfixiați, de mirosul pestilențial care răzbătea de la cadavrele animalelor.

Pe locul patru aș pune MINELE PĂRĂSITE DE URANIU DIN MUNȚII APUSENI, din localitatea Băița Plai, locul unde s-a aflat cea mai mare exploatare de uraniu din țară. Zona este cunoscută pentru radioactivitatea sa uriașă. Substanța radioactivă numită radon face ravagii, iar oamenii au probleme de sănătate numeroase, cea mai des întâlnită fiind cancerul la plămâni. O veritabilă bombă radioactivă! Ocoliți sudul munților Metaliferi!
Sursa foto- http://doinapopescu.hotnews.ro

Pe locul cinci vine tot o zonă din Apuseni, ORAȘUL ZLATNA ȘI FOSTUL COMBINAT DE PRELUCRARE A MINEREURILOR NEFEROASE. O regiune moartă din toate punctele de vedere, cu un oraș cu șomaj de peste 80%, și  cu halde de steril bătute de vânt. Praful de cupru, zinc și plumb inhalat zilnic de locuitori, a creat și aici o serie de probleme de sănătate. Un oraș frumos odată, cu rădăcini daco-romane( Ampellum), se stinge sub ochii noștri, fără a se întrevedea o cale de ieșire din acest marasm ecologic.
Sursa foto- http://ionell.weebly.com


 Locul șase este ocupat de zona din jurul ORAȘULUI ANINA, un loc trist, asemănător cu Zlatna, unde comuniștii au construit cea mai mare termocentrală pe șisturi bituminoase din Europa acelei vremi. N-a funcționat niciodată cum trebuie pentru că pur și simplu n-a fost creată să fie profitabilă, deși a costat peste 1 miliard de dolari, la nivelul anilor '80. Șomaj, halde de steril de la vechile exploatări de huilă, păduri defrișate și ape poluate, toate într-o zonă cu un potențial turistic imens.
Sursa foto-http://www.tymestours.ro



Pe locul șapte aș adăuga o zonă unde chiar mi-aș dori să merg, doar pentru a vedea cum natura a învins. FOSTUL COMBINAT DE EXPLOATARE  A NISIPULUI DE LA CARAORMAN DIN DELTA DUNĂRII, a fost construit de Ceaușescu pentru că aici se afla un nisip foarte fin. Ruinele și blocurile nelocuite sunt năpădite de vegetație,  iar animalele sătenilor se ascund între betoanele de la stația de sortare. Un exemplu trist care poate continua cu ruinele combinatului de exploatare a stufului din zona Pardina din nordul deltei, și care făceau parte din planul lui de a transforma delta în cea mai productivă regiune agricolă din lume.
 Sursa foto-http://www.exprimarelibera.ro




ȘI NU UITA SĂ DAI LIKE!

Apusenii și frumusețile sale - Partea a II a

de Sofia Flori
cont FB- aici

continuare din partea a I a- AICI

Dupa ce "am reusit " sa nu vad nimic, am realizat ca nu aveam unde dormi, iar multe dintre pensiunile din Turda era ocupate cu oaspetii de la festival.
 Intr-un final am gasit undeva pe soseaua spre Campeni, langa o benzinarie, o camera fff frumoasa, linistita si curata. A doua zi, la ora 9 am mers la Salina, apoi m-am plimbat prin Turda si din nou in cheile sale atat de cunoscute.


Am platit biletul de intrare, si m-am bucurat de tot ce vedeam pe traseu.
Chiar daca era luni, era aglomerat...cativa turisti incercau sa se catere, altii erau deja sus...unii erau in apa si "se luptau" cu pestii.

Cheile sunt scurte si am inteles ca ar fi cele mai inalte din tara, cu inaltimi  ale  peretilor de 250-300 de  metri.
Traseul este bine amenajat si ingrijit(banii de pe bilete sunt folositi inteligent-cred!), podurile de
 peste raul Hasdate sunt la fel de ingrijite si in stare buna de functionare.

 Mie mi-a fost putin frica in portiunea unde trebuia sa te tii de un cablu gros si o poteca foarte ingusta unde piatra era alunecoasa.

Am vazut si cateva pesteri mici fara  nimic spectaculos insa. Raul a sapat frumos in chei, din loc in loc unde apa este mica sunt pietre mari probabil cazute de pe versanti, este plin de peste dar fiind rezervatie nu ai voie sa il prinzi.

Cand am ajuns in capatul cheilor am intalnit....un pescar. Nu prinsese nimic si tot incerca, dar macar facea un lucru bun...dadea de mancare la peste!!!

Acolo se deschide o poiana verde si in capatul ei se afla un sat unde exista "un popas". Nu am mai continuat, m-am racorit putin in apa care era destul de rece avand in vedere cele 38 grade din aer.

La intrarea in chei, unde lasasem masina am observat Cabana Cheile Turzii, care din pacate, nu mai putea fi locuita, nu avea geamuri si totusi era atat de frumoasa dar si trista in acelasi timp!

Nu mai stiu ce marcaj avea traseul dar am mers pe cursul raului si a durat in jur de 3 ore cu opriri cu tot.

La masina, am mai stat putin la iarba verde si aer curat, apoi am plecat pe DN spre Campeni-Arieseni.

Apusenii si frumusetile sale- Partea a I a

de Sofia Flori

Anul trecut, am reusit sa ajung pentru prima data in zona Ardealului. Am fost fermecata pe loc.
Nu aveam nimic planificat, dar stiam ca erau atat de multe lucruri de facut si de vizitat, asa ca nu mi-am facut griji.

Eram in vizita la  o ruda indepartata, care locuieste in vestita localitate Horea. Am stat cateva zile doar acasa, minunandu-ma  de cum pot trai- au tot ce noi de la oras ne-am dori: munte, padure, apa rece, sanatate.

Intr-o zi am mers la o alta casa a lor, intr-un sat apropiat, locuiau la aproximativ 1200 de metri altitudine si aveau si acolo o gospodarie frumoasa si duceau si un trai mai mult decat decent. O priveliste incantatoare, munti de jur imprejur, un drum forestier ingust care urca la alte case tot mai sus, spre platourile Apusenilor.
In urmatoarea zi, de dimineata, am mers la cules de afine si merisoare - o munca grea dar ...delicioasa, apoi dupa amiaza am asistat la cositul si stransul fanului.

Urmatoarea zi a fost dedicata padurii - am mers kilometri buni pana in padure la taiat de lemne. Pe drum am oprit la casa din munte unde de primavara pana toamna stau animalele. Lucrul cu busteanul nu este usor deloc, arborii trebuie sortati inainte de taiere, apoi curatati de crengi  si taiati la o anumita lungime, apoi urmeaza incarcatul si depozitatul acasa.


Dupa atatea zile in care am vazut cum traiesc motii si munca pe care o depun in fiecare zi am hotarat sa mergem si sa vizitam cateva obiective turtistice. Am pornit spre Scarisoara dar pestera era inchisa si drumul pana acolo era tot inchis findca se repara( n.r.- drumul pe valea Ordancusei a fost integral asfaltat la standarde europene!).

Daca tot nu puteam merge la Scarisoara, am ramas la Pensiunea Mama Uta, am mancat(o pensiune si o mancare cum nu am intalnit), am stat de vorba si am hotarat sa vedem cate ceva prin zona iar  a doua zi sa mergem la Cluj si Turda.


Foarte de dimineata am plecat din Arieseni spre Turda ca sa vedem Salina si Cheile Turzii. Nu am mers direct spre Cluj, am ocolit putin, timp aveam asa ca am zabovit putin prin statiunea Belis-Fantanele- care este foarte linistita si frumoasa. Barajul si hidrocentrala subterana precum si lacul creau un peisaj extraordinar.

De acolo, cu viteza melcului si fascinata de peisaj am plecat cu parere de rau, am mai oprit la Lacul Tarnita(60 de  metri adancime) unde am admirat lacul si barajul.

Era duminica dupa amiaza, iar pe la ora 16-17 Clujul era linistit, aproape pustiu. L-am vazut in graba, era prea tarziu sa mai vizitez ceva.


La intrarea in Turda, era aglomeratie mare, in curand am aflat ca avea loc un festival. La salina nu mai puteam merge pentru ca ultima intrare era la ora 17.
Am fugit spre Cheile Turzii cand soarele dadea sa apuna, crezand astfel ca am timp. Am gresit. Pana am coborat serpentinele deja incepea sa se intunece. Am vorbit cu un domn de la intrarea in chei si mi-a zis ca ar fi mai bine sa revin maine dimineata. Am inaintat putin,  insa mi-am dat seama ca nu are rost sa continui.

Sofia ne va impartasi din experientele sale in Cheile Turzii, in episodul urmator.

Rosia Montana. Surprinzator de multe de vazut!

 de Sofia Flori

Tot anul trecut, cam in perioada asta, am ajuns in Ardeal. Prima oprire am avut-o la Rosia Montana - vroiam sa aflu de ce exista acele conflicte despre extractia si prelucrarea aurului. Eu am aflat, am vazut, am primit explicatii - recomand cat mai multor persoane sa mearga sa vada, sa inteleaga! In Rosia nu sunt multe de facut, turismul conteaza oarecum si se incearca  valorificarea potentialului zonei, la maxim.

Prima data am vrut sa vad galeriile romane  dar paznicul imi explica ca abia intrase un grup si peste 40 minute urma sa intre urmatorul. Nu prea conteaza cate persoane sunt, ghidul intra chiar si cu 2 persoane. Noi cand am intrat am fost 5 din care 2 erau nemti.


In cele 40 minute cat am asteptat, am mers la Taul Brazi(numele provine evident de la padurea care se oglindeste in apele lacului) si  fiindca este amenajat  pentru plimbari cu hidrobiciclete, vroiam sa vorbesc cu domnul care supraveghea acolo. Plimbarile sunt gratuite si  serviciul fiind pus la dispozitie de primarie. La marginea lacului exista mese si bancute pentru odihna dar si loc special amenajat pentru a face un gratar.

Dupa o tura cu hidrobicicleta am mers la Muzeul Mineritului- la casa cu numarul 325.
Un muzeu impresionant mai ales ca eu nu stiam nimic si nu vazusem nicio ustensila care se folosea intr-o mina. Acolo, in muzeu, am gasit multe obiecte foarte vechi care se foloseau la minerit dar si unele mai noi. Ghidul de la muzeu, o doamna draguta, este foarte de treaba si chiar dedicata muncii.


De acolo am mers direct la Galeriile Romane, unde am fost intampinati de ghid care lucrase ca inginer la mina de stat inchisa in 2006.
Am primit cate o casca si un instructaj iar la intrarea in galerii un mic istoric despre mineritul de pe timpul romanilor dar si despre tablitele cerate care sunt expuse in muzeu si dateaza din 131 e.n. De unde reiese ca localitatea era atestata inca din acele timpuri, apoi am coborat muuuulte scari pana am intrat sub pamant, in galerii.

Galeriile sunt amenajate, nu toate, sunt electrificate si foarte... umede. Ghidul, un om extraordinar, mi-a explicat ca aerajul in galerii este facut in mod natural.
Dupa vreo 30 minute sub pamant, am iesit la suprafata, unde se afla cateva dintre "fostele" utilaje pe care le foloseau minerii la extractia aurului si acelorlalte minereuri complexe. Intr-o caldire din apropiere, se afla o macheta a zacamantului de aur dar si multe fotografii vechi infatisand o mica parte din istoria minerilor aurari. Am achitat o taxa de intrare modica, am putut fotografia cat am vrut si oriunde, am cumparat vederi si carti despre Rosia Montana.


Am revenit in Rosia ori de cate ori am putut, chiar si pentru o mica plimbare. Este o localitate care are multe de oferit, oamenii care au mai ramas sunt simpli si binevoitori. Imi doresc sa nu ramana doar o "fosta " localitate miniera ca multe altele.Ci sa renasca, cumva.

Cont fb- Sofia Flori

Unde să mergi de Paște în România Rurală

Dincolo de regiunile turistice consacrate, se află o Românie rurală cu tradiții destul de bine păstrate și cu obiective  naturale sau antropice de vizitat în perioada sărbătorilor. Am identificat cinci astfel de comune din diferite județe ale țării, despre care nu știați mare lucru. 

1. ROMÂNAȘI- ȚARA CERGILOR ȘI A LALELELOR PESTRIȚE

Plusuri
- pozitie pitorească la poalele micilor dar împăduriților munți ai Meseșului( capătul nordic al Apusenilor), situată la maxim 15 kilometri de Zalău, pe E 81;
- obiective turistice religioase: biserici de lemn pictate în satele Chichișa, Ciumârna, Păușa, Poarta Sălajului și Romita( secolele XVII-XIX);
-surs- vinsieu.ro
- sărbătorile tradiționale Maialișul( 20 mai) și Fântăna lui Simion Bărnuțiu( ultima duminica din mai) și confecționare de cergi tipice meleagurilor sălăjene;
- poiana cu lalele pestrițe din satul Poarta Sălajului, plus ruinele daco-romane de la Porolisum( Moigrad) și stâncile din Grădina Zmeilor de la Gâlgăul Almașului;
- la câtiva kilometri, comuna Hida cu două conace din secolele XIX-XX și câteva biserici de lemn cu picturi interioare.
- locatia comunei pe google maps-aici.

Minusuri

- lipsa pensiunilor( cele mai apropiate sunt la Cuzăplac, Zalău sau Șimleul Silvaniei)
- drumurile comunale și judetene nemodernizate.

Crăișorul Munților. Muzeul memorial Avram Iancu din Ţara Moţilor

La 21 de kilometri de Câmpeni, cel mai important oraş din Ţara Moţilor, se află comuna Vidra sau mai nou Avram Iancu. La intrarea în comună se află două obiective turistice naturale extrem de atrăgătoare: Dealul cu melci, o rezervaţie geologică cu fosile de milioane de ani care se văd la suprafaţă şi Cascada Pişoaia sau Namneş  cu o cădere de  peste 18 metri, peste tufuri calcaroase și travertin.

Undeva pe dreapta drumului ce duce către ramificaţia ce urcă către Muntele Găina, se află Casa Iancului şi muzeul memorial al Crăişorului Munţilor. Înconjurată de brazi şi molizi bătrâni se află casa veche unde s-a născut şi a copilărit Avram Iancu, o casă construită pe la 1800, cu temelie de piatră şi cu un acoperiş de şindrilă mai înalt de două ori decât pereţii, aşa cum cere tradiţia moţească.

Căsuta Iancului are două camere în care se mai păstreaza câteva piese de mobilier din acele vremuri dar şi obiecte personale ale marelui nostru revolutionar paţoptist: leagănul, fluierul, sabia şi briciul său.

În 1924 , la 100 de ani de la naşterea sa, Societatea ,,Astra" a construit o clădire, lipită de casa natală, tot din lemn pentru armonizare şi unde se află muzeul ce urmăreşte viaţa sa agitată din timpul Revoluţiei de la 1848 dar si peregrinările sale prin munţi de după. De aceea titlul corect exte Muzeul Avram Iancu , și nu casa memorială.

În diferitele săli, ghidul povesteste cu aplomb,  patriotism și o reală mândrie de localnic despre anii de studiu de la Zlatna, Cluj şi Târgu Mureş, despre faptele sale de vitejie atunci când conducea mişcarea armată dar şi de perioada din ultima parte a vieţii, din 1850 şi până în 1872, anul morţii sale.

Există şi o secţiune etnografică de artă populară, cu piese rare din costumul moţesc şi de asemenea sunt redate principalele ocupaţii ale zonei cu aplecare mai puternica asupra prelucrării lemnului, meşteşug pe care locuitorii din Vidra îl stăpânesc foarte bine şi de care sunt foarte mândri, expoziţia prezentând mai multe tipuri de tulnice/buciume, ciubere, doniţe sau butoaie.

În centrul comunei se află un bust al lui Avram Iancu, realizat din bronz şi realizat în 1968 de sculptorul Romul Ladea.

Peştera Poarta lui Ionele şi Cheile Ordâncuşei

Aduc din nou vorba despre Gârda de Sus şi despre minunile Bihorului Sudic, de data aceasta am în vedere nişte chei frumoase şi o peşteră relativ accesibilă.

La cel mult un kilometru de centrul comunei mai sus amintite, ajung la o intersecţie unde un politist local îmi face semn că nu pot merge mai departe pe asfalt, ciment sau ce o fi, pentru că pe valea Ordâncuşei, cel mai lung traseu spre Scărişoara, se lucrează.

Şi chiar se lucrează( este vorba de august 2010), pe cei 15 kilometri, pentru ca turistul grăbit, bătrân, tânăr sau străin să ajungă nehurducat şi odihnit la minunea cu gheţar de pe platou, anul acesta sigur se va putea ajunge sus cu maşina în condiţii civilizate sau cu microbuzele electrice de la Mama Uta.

Urmez grăbit, ca în urmă cu 10 ani prin hârtoapele aceluiaşi drum, panglica de asfalt ce mă duce prin cheile Ordâncuşei la Poarta lui Ionele întrebând pe cineva dacă peştera se poate vizita. Răspunsul: Nu, este inundată!

Aici, surpriză sau nu, debitul mare al apei generat de ploile ce avuseseră loc cu câteva zile înainte, nu mai permitea, cel puţin la prima vedere, intrarea în peşteră.

La stradă, podeţul de 50 de centimetri lăţime este transformat în făgaş sau în ogaş de către apă iar după el, vijelia lichidă are tot o jumătate de metru.

Cu copil, cu purcel, urc în viteză pe podeţ, sub privirile admirative ale unor turişti ce nu îndrăzniseră sa urce la pestera. Cu soţia în urma mea, traversez pârâul vijelios şi urc scările, câte mai sunt nerupte de apă, şi mă îndrept spre peşteră.

Aceasta se află într-un perete înalt şi abrupt, cu o intrare frumoasă, monumentală, însă atunci zgomotul făcut de apa ce izbucnea practic din peşteră îţi creştea nivelul de adrenalină iar fiorii inundau ceafa, deja zbârlită de aerul rece al peşterii.

Nu se poate înainta mai mult de 60 de metri în general, şi cu atât mai puţin acum când tăpşanul calcaros care altădată putea fi traversat cu o săritură sprintenă, se transformase într-o cascadă în toată regula, pe care doar o bănuim pentru că întunericul era aici la el acasă.

Ieşim şi coborâm, îmi iau iar copilul în braţe şi traversez ca la circ podeţul inundat, după care la vreo 20 de metri distanţă de peşteră cineva mă întreabă dacă se poate vizita: Bineînţeles, numai să vă descălţaţi la intrare!

steagul l-aţi văzut?

Peştera Urşilor -Chişcău, fotografii şi date generale

S-au scris atâtea despre această peşteră, încât sunt convins că nu aduc nicio informaţie deosebită sau fotografii spectaculoase despre ea. Dar voi face o scurtă trecere în revistă a câtorva date despre peştera şi voi adăuga câteva imagini cu comentarii.

Date generale:
-distanţă faţă de Oradea, 86 kilometri;
-prima explorare completă, în septembrie 1975, anul descoperiri, de către speologii din Ştei;
-iulie 1980, peştera intră în circuitul turistic naţional şi internaţional ca cea mai bine amenajată cavitate carstică din România;
-acces în peşteră, 482 metri altitudine;
- situare în comuna Pietroasa, sat Chişcău, judeţul Bihor;
-galeriile peşterii 1500 de metri, din care amenajaţi pentru turişti 488;
-galerii: Urşilor, Oaselor, Emil Racoviţă, Lumânărilor;
-parcurgerea traseului 45 minute;
-Ursus Spaelaeus, a trăit în această peşteră în urmă cu 10000-15000 de ani şi a dispărut odată cu încalzirea climatică din Holocen(Cuaternar);
-preţ intrare 15 lei, taxa foto 15 lei;





,,Fecioara Maria cu Pruncul"




o stalactită care seamănă cu un trup de urs ce vrea parcă să iasă din peşteră



,, Moş Crăciun,,


o mică coloană creată prin unirea unei stalactite cu o stalagmită

o navetă spaţială