Se afișează postările cu eticheta alti calatori. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta alti calatori. Afișați toate postările

marți, 14 iulie 2020

Incubatorul de lectură ajunge la copiii din Delta Dunării


Peste 50 de copii din Delta Dunării participă în săptămâna 13-18 iulie la Incubatorul de lectură, un proiect creat și derulat de scriitoarele Svetlana Cârstean și Ana Maria Sandu. Acesta propune o formulă inedită pentru educația modernă interdisciplinară, în care arta, lectura și dezbaterile se unesc pentru a oferi noi perspective de învățare.
Incubatorul de lectură din Delta Dunării se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 9 și 17 ani și se desfășoară online, gratuit, sub forma unor module de câte 3 zile, pentru grupe de câte 17 copii.
Demersul le propune elevilor o alternativă atractivă la programa școlară și le înlesnește accesul la texte literare pe care nu le studiază la școală. De asemenea, pentru copiii care învață în Delta Dunării, acest proiect înseamnă o conștientizare a spațiului în care locuiesc, întâlnirea cu un alt mediu cultural și înțelegerea diversității și a importanței poveștilor lumii pe care o cunosc. Literatura, cititul și scrisul devin instrumente de explorare a sentimentului de apartenență la un spațiu unic, ale cărui resurse ajută la crearea unei comunități foarte prețioase.

În cadrul atelierelor zilnice se vor citi și scrie texte, se vor descoperi autori inediți, clasici și contemporani, se va explora lumea prin intermediul cuvintelor și a poveștilor, vor exista întâlniri și dialog cu scriitori și invitați speciali. Textele scrise de-a lungul atelierelor vor fi adunate, ilustrate și, în final, legate într-o carte care va fi tipărită și distribuită în școli.
Incubatorul de lectură s-a născut din dorința de a reîmprieteni copiii și tinerii cu literatura, de a le oferi instrumente de citire a textelor și implicit a lumii în care trăiesc. Lucrăm pe texte semnificative din literatura română și universală, insistăm pe capacitatea de a analiza un text la prima vedere, de a înțelege povestea și mecanismele ei. Ne bucurăm împreună de literatură, povești, texte, personaje, voci, secrete ale scrisului. Devenim intimi cu cele mai frumoase texte din literatura românească și universală. au relatat Svetlana Cârstean și Ana Maria Sandu, scriitoare, inițiatoarele proiectului Incubatorul de lectură.
Am lucrat cu peste 1000 de copii din București și din țară și ne-am dat seama cât de mare este nevoia lor de a fi expuși la alt gen de discurs, de perspectivă, la alte voci literare mult mai apropiate de realitatea lor de zi cu zi, și cât de mult îi schimbă interacțiunea cu literatura pe care n-o studiază în regim obligatoriu la școală. Prin intermediul acestei experiențe repetate cu copii de diverse vârste, din diverse zone ale țării, din medii sociale diferite, care studiază în școli cu profiluri adesea deloc asemănătoare, copii pe care i-am întâlnit în cadrul școlilor lor sau în afara acestora, în librării sau festivaluri, am înțeles ce instrument prețios este literatura, textul literar, pentru explorarea personală, înțelegerea mediului din care provin, a lumii și a schimbărilor ei, a problemelor la care implicit sunt expuși permanent, dar și în citirea mesajelor pe care această lume le transmite de cele mai multe ori prin mesaj scris.” au declarat Ana Maria Sandu și Svetlana Cârstean, scriitoare, inițiatoarele proiectului Incubatorul de lectură.

Incubatorul de lectură în Delta Dunării este un proiect derulat de scriitoarele Svetlana Cârstean și Ana Maria Sandu, inițiat de Asociația Ivan Patzaichin - Mila 23, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Tulcea și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Ana Maria Sandu (1974, Târgu Jiu) a absolvit Facultatea de Litere Bucureşti, urmată de un masterat de literatură contemporană. A publicat numeroase volume: Din amintirile unui Chelbasan (2003, Editura Paralela 45; reeditat în 2013 la Editura Art), Fata din casa vagon (Editura Polirom, 2006), Omoară-mă! (Editura Polirom, 2010), Aleargă (Editura Polirom, 2013), Pereţi subţiri (Editura Polirom, 2017), Mama îmi spune că am o viaţă frumoasă (Editura Polirom, 2019) și texte în antologiile: Cartea cu bunici, Bookătăria de texte&imagini, Iubire 13, Prima dată, Nouvelles de Roumanie, Rumänien heute. A coordonat volumul Cu ochii în 3,14, o antologie Dilema veche, apărută în 2016, la Editura Humanitas. Este redactor la revista Dilema veche din anul 2010.
În 2016, împreună cu poeta Svetlana Cârstean, a iniţiat Incubatorul de lectură.
Svetlana Cârstean (n. 1969, Botoșani) este poetă și traducătoare. A frecventat o vreme cenaclul Facultății de Litere din București, debutând în 1994 în cadrul volumului colectiv Tablou de familie, alături de T.O. Bobe, Răzvan Rădulescu, Mihai Ignat, Sorin Gherguț și Cezar Paul-Bădescu. Volumul de debut individual, Floarea de menghină, a apărut în 2008 la Cartea Românească, fiind distins cu Premiul Național „Mihai Eminescuˮ și publicat în 2013 și în suedeză, în traducerea poetei Athena Farrokhzad. Au urmat Gravitație (Editura Trei, 2015) și Trado (Nemira, 2016), iar selecții din poezia ei au fost traduse în numeroase limbi. Coordonează colecția Vorpal a editurii Nemira și organizează, din 2015, întâlniri cu diferiți oameni de cultură în cadrul Intersecțiilor de miercuri.
Contact: Raluca Munteanu, telefon: 0742-050.585, e-mail: office@rowmania.ro.

vineri, 30 august 2019

RowmaniaFEST – o ediție de AUR


RowmaniaFEST – Festivalul Internațional al Bărcilor cu Vâsle revine la Tulcea între 30 august și 1 septembrie. Cea de-a noua ediție este dedicată apelor din România, într-un exercițiu de descoperire, prețuire și protejare a acestora, de valorizare a peisajului urban riveran, contribuind astfel la campania națională Apele Unite ale României (A.U.R.), campanie desfășurată de Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23. Un râu sănătos și iubit de locuitori contribuie la consolidarea profilului identitar al localității.
Tulcenii și turiștii sunt provocați la experiențe vechi și noi, senzoriale și intelectuale, să fie spectatori dar, mai ales, să participe la Festival împreună cu toată familia! RowmaniaFEST îi îndeamnă să vâslească, să deguste bunătățile aduse pe Faleză de târgul de gastronomie urbană (un adevărat festival al gusturilor oferit de food-truck-uri, rulote și baruri mobile în Faleza Food Festival), să învețe un sport nou: teqball, să exploreze gloriile sportului maghiar la expoziția de la Casa Avramide, să vizioneze filme în aer liber și, bineînțeles, să se bucure de concertele de rock ’n’ row susținute pe Faleză de Phoenix, Cargo, The Kryptonite Sparks, Haraszti Ádám Projekt (Ungaria) și Am fost la munte și mi-a plăcut.
Festivalul va fi deschis cu o paradă pe Dunăre, în prezența lui Ivan Patzaichin, la care sunt invitați și operatorii de turism din județul Tulcea, cei ce reprezintă un segment esențial pentru dezvoltarea sustenabilă a zonei. La evenimentul de deschidere vor participa secretarul de stat coordonator al Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă – László Borbély, oficialitățile municipiului și județului Tulcea, guvernatorul ARBDD – Cătălin Țibuleac, directorul Departamentului de Diplomație Sportivă al Ministerul de Externe din Ungaria - Iglói Nagy István și reprezentantul Federației Internaționale de Teqball - Murányi Gergely. Parada va fi urmată de un moment în care va fi recreată simbolic unirea tuturor apelor din România în inima sa verde, Delta Dunării.
Ca în fiecare an, îi întâmpinăm pe participanții la Tour International Danubien (TID), care vâslesc cei peste 2500 de km ai Dunării, de la izvoare până la Marea Neagră, și fac un popas de două zile în Tulcea în drumul spre Marea Neagră. Printre activitățile pe apă se numără competiţia “Ivan Patzaichin” pentru pescarii profesioniști din Deltă, etapa națională a concursului de canotcă 10 +1 Descoperă ROWmania și plimbări cu canotca pe Lacul Ciuperca.
Actuala ediție a Festivalului aduce, pentru copii, mai multe activități ca oricând; 6 (șase!) ateliere pentru ei se vor desfășura pe Faleză, la restaurantul Ivan Pescar și la hotel Esplanada, pe următoarele teme: construcție de canotci, ilustrație, fotografie, incubator de lectură, tobe, reciclare creativă și folosirea responsabilă a plantelor. Pe 1 septembrie, Festivalul marchează, alături de ARBDD, Ziua Rezervației Biosferei „Delta Dunării”.
Un quiz cu premii îi va răsplăti pe cei ce preocupați de „dezvoltarea durabilă”, care sunt invitați să își încerce norocul la „Roata dezvoltării durabile”, pe malul lacului Ciuperca. Dezvoltarea durabilă este, de altfel subiectul central al conferinței naționale Apele Unite ale României – AUR pentru 2030”, organizată în parteneriat cu Departamentul de Dezvoltare Durabilă, în contextul unui proiect de conștientizare privind rolul râurilor în consolidarea comunităților durabile.
Festivalul mulțumește partenerilor care sprijină această ediție, precum și colaboratorilor săi de cursă lungă, care îi sunt alături încă din primii ani. Printre aceștia, o mențiune specială Institutului Balassi - Institutul Maghiar din București, cel care a facilitat în acest an donarea mesei de teqball către Clubul Sportiv Școlar Tulcea.
Festivalul este organizat de Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23, împreună cu Primăria Municipiului Tulcea și Consiliului Județean Tulcea şi beneficiază de sprijinul generos al partenerilor și sponsorilor Asociației: Vimetco Alum, Bosch România, Raiffeisen Bank, Aqua Carpatica, Domeniile Sâmbureşti, Solaris, Green Village, Green Dolphin, TUI TravelCenter, DC Communication, WWF Programul Dunăre-Carpați-România, Asociația Eco Delta Dunării (Asociația Operatorilor de Turism din Tulcea), Direcția Județeană de Sport și Tineret Tulcea, Asociația Club Sportiv Aqua Vita Delta Tulcea, Clubul Sportiv Municipal „Danubiu” Tulcea, Inspectoratul de Jandarmi Județean Tulcea, Poliția Municipiului Tulcea, Poliția Locală Tulcea, Căpitănia Portului Tulcea, Inspectoratul pentru Situații de Urgență ,,DELTA”, Serviciul Județean de Ambulanță Tulcea, ICEM Tulcea, Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD), Tour International Danubien (TID).
Campania națională Apele Unite ale României este realizată cu sprijinul Kaufland România, Conferința Apele Unite ale României – AUR pentru 2030”, semnarea Alianței pentru AUR și momentele de exemplificare a acțiunilor de activare pe ape sunt realizate în parteneriat cu Departamentul de Dezvoltare Durabilă, iar Ordinul ACOR pentru AUR este posibil prin sprijinul AFCN.
Parteneri media: Banchiza Urbană, BucureștiFM, Ceașca de cultură, Hotnews, Igloo, Iqool, Modernism, Perspektiva, Radio România, Zeppelin.



vineri, 22 februarie 2019

Punctele Gastronomice Locale – vacanțe cu gust



Cadrul legislativ și fiscal al Punctelor Gastronomice Localeun instrument la îndemâna gospodăriilor țărănești care oferă servicii turistice – este de acum finalizat, deci acestea pot fi înființate și exploatate. Punctele Gastronomice Locale sunt bucătării particulare, care servesc turiștilor rețete specifice zonei, și se pot afla în spațiul micilor ferme, exploatații familiale, stâne sau adăposturi pescărești.
Acest tip de organizare vine în sprijinul celor care produc alimente de bază și doresc să ofere servicii de alimentație publică în deplină siguranță pentru consumator, fără să dețină însă pensiuni turistice sau alte forme organizate de turism. Este o facilitate pentru unitățile de tip familial, care vor să presteze turism de scară mică (turism rural, ecoturism, turism cultural).
Când ești în vacanță nu poți să mănânci „ca la mama acasă”, dar cum ar fi să poți gusta ceva ca „acasă la mama unui localnic”? După părerea mea, așa arată un concediu pe care îl ții minte. În plus, pentru noi e o mare bucurie să îi ajutăm să-și completeze venitul pe cei care locuiesc în zone turistice cu o puternică tradiție culinară. Lucrăm de aproape 3 ani la acest proiect care ne-a fost inspirat de realitatea turismului Deltei și sunt încântat că am ajuns la acest rezultat” a spus Ivan Patzaichin, președintele Asociației Ivan Patzaichin – Mila 23, organizația inițiatoare.
Elaborarea cadrului administrativ pentru funcționarea Punctelor Gastronomice Locale a fost demarată de Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23 în anul 2016 și a beneficiat de sprijinul Autorității Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) și al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Demersul, care s-a bazat pe un proces de consultare publică, a urmărit să simplifice modul în care gospodăriile din mediul rural pot desfășura activități economice care să nu fie doar profitabile, ci să și contribuie la consolidarea profilului identitar al zonei respective.
Pentru a îi ajuta pe cei interesați să înțeleagă mai bine în ce constă această facilitate, Asociația a pregătit un Ghid de bune practici ușor de parcurs, care a fost recent completat cu o adresă a MADR care clarifică aspectele fiscale. Aceste documente pot fi consultate pe site-ul Asociației, aici: http://bit.ly/PGL-2019
Cei ce doresc să înființeze un Punct Gastronomic Local pot intra în legătură cu Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor din județul în care locuiesc. Lista acestora se află aici: http://www.ansvsa.ro/ansvsa/structuri-teritoriale-d-s-v-s-a/


Contact: office@rowmania.ro

sâmbătă, 9 februarie 2019

Germania o destinaţie turistică interesantă

Marcăm începutul anului 2019 prin accentuarea deosebită a campaniei tematice „Aniversarea a 100 de ani BAUHAUS“. Folosim această ocazie pentru a vă face cunoştinţă cu diversitatea „Bauhaus“, dar şi cu influenţele pe care acesta l-a efectuat nu doar în domeniul arhitecturii, dar şi a designului, a muzicii, a stilului de viaţă şi a modului de gândire. Astfel, aflaţi ce face Germania o destinaţie turistică interesantă şi ce lucruri distractive vă aşteaptă până la începutul acestei primăveri!

Faimoasa şcoală de artă Bauhaus şi-a deschis pentru prima oară uşile în anul 1919, în Weimar. După o scurtă perioadă de activitate în Weimar, a fost mutată la Desau și apoi la Berlin. Lucrările de arhitectură, artă și design, care au luat naştere în ea, încântă lumea până în ziua de astăzi!

Faceţi cunostinţă cu brand-ul Bauhaus șiunicitatea acestuia! Vizitați locurile interesante, expozițiile și evenimentele cu ocazia aniversării a 100 de ani! Luaţi parte la spectacolul din acest an, care vă va duce, în ianuarie, din Berlin la Dessau, la deschiderea magnificului muzeu Bauhaus!

Datorită trecerii spiritualului în fizic, dar și a gândirii fundamentale, în baza teoriilor lui Vasili Kandinsky și ale lui Paul Klee, artiștii Bauhaus favorizează culorile de bază: roșu, galben și albastru și formele geometrice: pătrat, triunghi și cerc. Câtă putere a simplului și a directului!

Carnavalul a  început oficial la data de 11.11, la ora 11: 11 în toată Germania! Luati parte la petrecerea de carnaval, care culminează începand cu data de 4 martie (Rosenmontag) şi durează până la data de 6 martie (Aschermittwoch). Alegeți-vă masca la timp și vă vom spune unde vă puteți bucura, în Germania, de cele mai nebuneşti festivaluri de carnaval!

joi, 25 ianuarie 2018

Germania- invitație de la organizația germană de turism


Organizația turistică a Germaniei vă invită în acest an la o călătorie printre diferite arome și gusturi. Descoperiți împreună cu noi bucătăria germană tradițională, încercați cele mai apreciate specialități dulci și sărate pe plan mondial, precum și unele dintre numeroasele vinuri germane. În întreaga Germanie vă așteaptă orașe minunate și metropole puternice cu tradiții interesante și specialități gastronomice de neegalat. Alăturați-vă nouă în campania din acest an #EnjoyGermanFood.

Bucătăria germană tradițională
Covrigii bavarezi și berile magnifice care se îmbină în mod divin cu diferite sortimente de cârnați sunt doar unele dintre specialitățile germane renumite la nivel mondial. Însă, există și alte gustări care fac Germania țara magiei culinare cu o tradiție îndelungată!

Regiunile vinicole ale Germaniei
Încercați să dobândiți zâmbetul dulceții degustării băuturilor într-una din cele 13 regiuni vinicole ale Germaniei – bucurați-vă de peisajele de neuitat și de gustul fără egal al vinului german! Emoțiile vremurilor de altădată le veți putea descoperi în regiunea Hessische Bergstrasse, în care încă de acum 2.000 de ani romanii și celții produceau vinuri. Unele dintre vinurile albe cele mai apreciate de către cunoscătorii de top le puteți încerca în ambianța romantică din valea râului Mozel, care este cea mai veche regiune vinicolă.

Arta gătitului
Scena gastronomică germană este dinamică și plină de surprize. Peste 290 de restaurante cu stele Michelin, meniuri rafinate și oameni cu inimi calde vă invită la un joc seducător al gusturilor și aromelor! Răsfățați-vă cu specialități ale bucătarilor de top.

,,Aurul lichid“
Nu a apărut în Germania, dar suntem siguri că aici a atins perfecțiunea - berea! Peste 5.000 de sortimente diverse de bere puteți descoperi în lungul întregii țări, ceea ce o face unică în lume. Cel mai mare număr de berării se află în Bavaria, iar în toată Germania există peste 1.300 de berării în care această băutură se produce după legea strictă, mai veche de 500 de ani, a purității berii. Bucuria gustului este garantată în pub-urile tradiționale germane!

vineri, 19 mai 2017

Zimbrăria de la Neagra- Bucșani, Dâmbovița- cea mai mare din țară



By Sofia Flori 

Rezervația  de zimbri Neagra din comuna Bucşani, județul  Dâmbovița  este cea mai mare rezervație  din țara noastră ( cu cel mai mare număr  de animale). Fiind relativ aproape de București , la mai puțin  de 100 de km, lângă  Târgoviște,  i-am făcut o vizită. 

După  ce se iese din satul Rătoaia, se continuă  pe un drum neasfaltat (forestier), dar în  stare bună  ( chiar dacă plouase de curând ) , vreo 6 km până la zimbri. Drumul este unul frumos, prin pădure,  pitoresc şi plin de culoare în această  perioadă. 
La rezervație, am plătit  biletul , şi am pornit în căutarea  zimbrilor . La capătul  aleii, există  un observator cu trei  niveluri de unde se pot admira animalele. Totul este bine îngrijit, iarba cosită, alei curate, gard de protecție. 

Din câte  am înțeles  de la custode, ar fi recomandat sa ajungem aici înainte  de ora 12:00, când  se pot vedea cele mai multe animale -  pentru că atunci,  majoritatea zimbrilor  sunt afară , la masă, apoi se retrag în  pădure.

Eu am ajuns în jurul orei 11:00, pe o vreme capricioasă  - acum ploua, acum ieşea soarele - şi am numărat  28 de zimbri , dar nu stiu dacă  acesta este numărul  total. 
I-am putut vedea în  toată  splendoarea lor , i-am văzut  jucându-se în nisip -  în  scurtele momente cu raze de soare,  au stat la pozat , s-au apropiat de noi şi apoi ușor , ușor s-au retras spre pădure. 
După  aceste momente şi aproximativ o oră petrecută  în preajma acestor animale , am plecat către  casă, dar nu inainte de a vizita şi micul muzeu, de lângă  poartă  - unde se gasesc mai multe informații despre zimbri dar  şi câteva animale împăiate. 


































sâmbătă, 11 februarie 2017

Castelul de Lut " Valea Zânelor "


By Sofia Flori

Pe drumul către Braşov, în localitatea Porumbacu de Sus, la poalele Făgăraşului , se înalță această minune. Nu departe de Sibiu, se găseşte un castel în adevaratul sens al cuvântului.  Acest castel, va fi, curând, o pensiune.

Castelul de Lut " Valea Zânelor " , pentru că  aşa se numeşte, este un proiect privat, construit exclusiv din materiale naturale, şi va avea 10 camere. 
Pâna când o sa ne putem bucura de o noapte petrecută aici, îi facem o  simplă vizită.

Dacă doriți să intrați în curte sau în camere, trebuie să luați bilet, costă 5 lei/ persoană; copii au gratuitate, iar langă castel există şi o parcare gratuită. 
Drumul până acolo este bun. Într-una dintre camere există un magazin cu câte ceva d-ale gurii şi cafea/ceai cald (eu am mers în ianuarie).
 

Curtea este frumos amenajată; într-o parte, lângă râu, sunt baloți de paie acoperiți cu pături si pernuțe - pe post de scaune sau canapele si unele balansoare cu pernute. FRUMOS !​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​





joi, 31 martie 2016

Iași -orașul care mi-a răsturnat imaginea pe care mi-o formasem de acasă.

by Sofia Flori

Am mers în Iași pentru prima dată, din pură curiozitate, și cu impresia că ajung într-un oraș liniștit, în care  vizitez câteva muzee, mă odihnesc  și cam atât. Dar nu a fost deloc așa. Din contră!
Orașul oferă foarte multe, de la plimbări relaxante în parcuri - la biblioteci și muzee din care nu îti mai vine să ieși.
Am mers către Iași, cu avionul  (zborul durează vreo 40 min din București ), astfel că,  la primele ore ale dimineții eram în capitala Moldovei pregătită pentru "provocare ".

Am început explorarea cu ... Palatul Culturii, închis publicului, momentan. L-am admirat de pe afară și i-am promis că din aprilie, când se va redeschide, merită să îl vizitez. 
Am trecut în grabă și prin mall, Pallas Mall , apoi am ieșit la Casa Dosoftei sau Casa cu arcade (prima tiparniţă din Moldova), am vizitat și Biserica Sfântul Nicolae Domnesc ctitorită de Ștefan cel Mare.

Tot în prima zi am identificat,  pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt,  din centrul orașului,  bisericile: Biserica Trei Ierarhi,  ctitorie  a voievodului Vasile Lupu;  Catedrala Mitropolitană cu moaștele Cuvioasei Parascheva; Catedrala romano-catolică. 

După amiaza, plimbându-mă,   am dat de Biserica Bărboi, o biserică foarte frumoasă.
Și,  ultima vizită a zilei a fost la Mânăstirea Golia,  cu tot cu turnul ei și cele 4 muzee din curtea bisericii. Seara s-a încheiat la etajul 13 al hotelului Unirea!

Un oraș cu foarte multe obiective. M-a surprins în mod plăcut. Iași-ul este cam la fel de agitat ca și Bucurestiul meu doar că este mai puţin aglomerat,  și bineînteles , mai mic :)

Ziua a doua a început mai ușor, cu o vizită la Muzeul Mihai Eminescu din Parcul Copou, vizită la Bojdeuca lui Ion Creangă (aici, mi-a fost recomandat un restaurant traditional - La Conac ) și am plecat în cautarea lui dar până să il gasesc am mai bifat 2, 3 biserici din  lista cu obiective turistice. 

Oamenii sunt tare binevoitori și săritori, te ajută imediat, astfel încât din vorbă în vorbă am ajuns la locația restaurantului. Restaurantul , un loc superb, într-o clădire boierească,  cald, cu oameni deschiși și primitori.
După amiaza mi-am petrecut-o la Universitate, am vizitat  Sala Pașilor Pierduți cu picturile lui Sabin Bălașa. 

Ziua a treia a început cu o plimbare prin Copou, am coborât agale până la Râpa Galbenă, am văzut și gara, de la distanţă, după care am mers către Teatru Vasile Alecsandri (dar nu am si vizitat pentru că nu s-a putut ),  amiaza m -a prins la Gradina Botanică( cea mai veche  din ţară), iar seara s-a încheiat la Anticariatul Grumăzescu, unde am stat la povești ore bune.

Cea de-a patra zi și ultima am alocat-o Bibliotecii Universităţii Tehnice "Gheorghe  Asachi" ( una dintre cele mai frumoase din lume)  cât și Aulei, apoi Muzeului Universităţii, unde se găsește secția dedicată culturii Cucuteni(cea mai veche cultură ).  Au fost 4 zile pline de cultură, pline de informaţii și de oameni frumosi. 

Îmi facusem de acasă planul cu ce să vizitez dar când am ajuns acolo nu am mai vrut sa ţin cont de reguli și m-am lăsat purtată de oraș, drept pentru care au mai rămas obiective nevizitate dar.. cu altă ocazie. 








miercuri, 9 martie 2016

Straja, o stațiune care crește


Straja, statiunea montană care m-a surprins foarte placut. Se află în mijlocul munţilor Vâlcan din Valea Jiului, judeţul Hunedoara, la altitudinea de 1400 metri. 
Este o staţiune "tânără", primind aceasta titulatură abia în 2002.
La Straja se poate urca: ​
-  fie cu mașina,  pe " Drumul Crucii " , un drum frumos, cu serpentine, asfalt bun și priveliști faine.
- fie cu telegondola din orașul Lupeni (în Lupeni  am auzit că se află cea mai mare mină subterană din SE Europei; huila extrasă de aici este de cea mai bună calitate).

Statiunea Straja este mai des vizitată de către  turiști în perioada iernii, pentru practicarea sporturilor de iarnă. La acest capitol stă foarte bine, are 12 pârtii de schi, toate dotate cu instalaţie pe cablu iar 5 dintre ele au și nocturnă (domeniul schiabil de masoară vreo 25 de km). 
Am rămas plăcut surprinsă  că în această mică staţiune, accentul se pune pe dorinţele turistului (începând de la cazare și terminând cu distracția).
.  
Noaptea se lucrează de zor la starea pârtiilor, ca a doua zi să fie totul perfect pentru schi; tunurile de zăpadă  nu stau nici ele, fiindcă mare parte din zăpadă este artificială.  Alte posibilităti de distracție nu sunt (cu exceptia sporturilor ) , dar există și cluburi, pub-uri. 

Principalele atracţii ale stațiunii sunt:
- Crucea Eroilor, înaltă de 18 metri
- Schitul Straja 
- ursul Baloo, care de data asta nu a vrut să se arate.

În extra sezon,​ adică vara, se fac trasee turistice și plimbări . Zona este foarte frumoasă, liniștită. Retezatul arată minunat văzut de aici, iar Parângul te încântă la fiecare pas.

Este o stațiune foarte accesibilă, prețurile sunt potrivite (mici în comparație cu Poiana Brașov), cazare ok.
Construcţia și așezarea pensiunilor este oarecum haotică , dar este de înteles deoarece nu a fost gândită de la început ca și obiectiv  turistic, astfel că fiecare și-a făcut " loc " unde a avut chef și teren . Per total, este ok .
  
Prețul la telegondolă este de 10 lei /persoană, programul este de la 10 la 16 iar  marţea este închis pentru revizie. 

În fiecare an, parcă înainte de Paște , se face o procesiune cu 14 popasuri, pe "Drumul Crucii " , un ritual la care i-au parte mii de credincioși și care a devenit foarte cunoscut . 
Recomand Straja pentru relaxare și schi!  

joi, 3 decembrie 2015

Sibiu, orașul meu preferat


 Sibiu, orașul meu preferat. Un oraș în care nu o să te plictisești niciodată. Te cucerește în orice perioadă a anului. 
Anul ăsta, Sibiul mi-a ieșit deseori în cale și, de fiecare dată l-am revăzut cu mari emotii.  Pe lângă cunoscutele obiective turistice, am încercat să descopăr câte ceva nou: o clădire, o stradă, un loc, un parc sau poate sa traiesc  un moment frumos . 
 
Turnul Sfatului este simbolul orașului, are 4 etaje și oferă o panoramă foarte frumoasă către centru. Mai mereu, aici, au loc  diverse expoziții de pictura, fotografie sau modelaj.
La etajul 3 se găsește mecanismul ceasului (cel deal doilea ceas de turn din Romania, datand din  1494 - sper că am înteles corect). 
 
 
La ultimul etaj,  însă,  ai parte de o priveliște MI-NU-NA-TA către zona centrală a orașului.  Fix în ziua când am vizitat eu Sibiul, s-a pornit să ningă. Era așa frumos!
Turnul se viziteaza in fiecare zi, intrarea costa 2 lei. Nu exista taxa foto!
 
Pentru că vremea s-a înrăutățit și imi doream să văd orașul și de la o înăltime mai mare  am mai bifat un obiectiv turistic important:  Catedrala  Evanghelică.
 
Urcarea în turnul de 7 etaje  a început cu scările spiralate strâns, apoi cu niște scări pe care abia pășeai (de teamă)  și dacă te uitai în jos vedeai ditamai " hăul" . Urcarea , pentru mine , a fost ca într-un film  horror( întuneric, scartaituri la fiecare treaptă urcata și tinut strâns de balustrade) dar odată ajunsă sus nu a mai contat nimic. Turnul are înăltimea de aproape 74 metri și este cea mai înaltă clădire din Sibiu. 

La penultimul nivel se găsesc cele 3 clopote , iar la ultimul etaj, la peste 50 metri deasupra pământului sunt cele 4 turnulețe din  care privești orașul. E atât de frumos să descoperi orașul de acolo , de sus,  și să încerci să ghicești străzi, clădiri și tot ce mai cunoști prin Sibiu:) și totodată, să il admii că iti oferă peisaje și bucurii din orice unghi  îl privești. Panorama este superba, iar cuvintele prea mici - pozele vorbesc mai bine!
În turn se mai găsește și cel de-al doilea ceas ca vechime din România. Ceasul actual  datează din 1881. 
 
Am coborât și am continuat vizitarea bisericii. Constructie în stil gotic, impresionanta. Interiorul -  maret, impunător, cu coloane  uriașe; ferestre cu vitralii -superbe; sculpturi/ basoreliefuri- mari!  Aici,  totul mi-a lăsat impresia de măretie.
Cea mai veche parte din biserică, am aflat, că este corul. Corul detine cea mai mare orgă din sud - estul Europei, instalată în 1914 și renovată  în 1997
 
 
După ce m-am minunat de tot ce vedeam în această biserică , nu am apucat să mă dezmeticesc bine, și ..  intrasem  într-o încăpere, în care am avut impresia că vad o cameră care semăna cu un cimitir...  cimitir cu " crucile"   zidite/ prinse în perete; un miros ciudat și începător își făcea simtită prezenta, camera prezenta urme de umezeală / igrasie (sau asta vedeam eu )  dar ...da, nu era doar o impresie. Ulterior, am aflat că ceea ce vazuzem fusese  FERULA , cu 67 de  lespezi funerare , unice în Romania. Aici, în biserică, se îngropau " mai marii orașului " , până în 1796 când a fost interzis acest obicei. O excepție s-a făcut pentru Samuel von Bruckental.
Cele mai vechi lespezi sunt din 1496, 1499 și cea a lui Mihnea Vodă cel Rău din 1510.
Încă se mai păstrează vechiul amvon din piatră (1520 ), o cristelnita din marmură și un altar, dar și alte obiecte religioase. 
Cred că am platit doar 8 lei biletul de vizitare a bisericii + turn. Nu există taxa foto!





Noua Cortină de Fier

  Pentru cine n-a văzut filmulețul de pe canalul meu de youtube, iată rezumatul scris: - https://www.youtube.com/watch?v=EmDt65c9aB0 - Veche...